FUNCTIA DE

REPRODUCERE
 SISTEMUL REPRODUCATOR
• Prin funcţia de reproducere se asigură perpetuarea speciei umane.
• Noua fiinţă se formează din celula-ou, formaţiune care provine din
unirea celor doi gameţi – ovulul şi spermatozoidul. Gameţii se formează la
nivelul gonadelor, organe aparţinând sistemului reproducator, feminin
şi masculin.
• Sistemul reproducator este format din
-gonade (organe sexuale primare) şi
-organe accesorii (organe sexuale secundare): căile de eliminare ale
gameţilor, glandele anexe şi organele genitale externe.
• Gonadele - testiculul (gonada masculină) şi ovarul (gonada feminină)
îşi încep activitatea la pubertate şi au o funcţie dublă:
(1) funcţie gametogenetică, de formare a gameţilor: spermatozoizii şi
ovulele
(2) funcţie hormonogenetică, de secreţie a hormonilor sexuali, care
determină maturarea sistemului genital, inducerea caracterelor
sexuale secundare şi a comportamentului sexual.
• Hormonii sexuali sunt hormonii androgeni - testosteronul şi
hormonii feminini - estrogenii şi progesteronul.
 Sistemul reproducator feminin
Sistemul
reproducator
feminin este
format din
ovare (gonadele
feminine),
calea genitala
(trompele
uterine, uterul,
vaginul) şi
vulva – organul
genital extern
 Gonada feminină (ovarul)
Ovarele sunt situate în micul bazin, de o parte şi de alta a uterului şi
sunt menţinute în poziţie de numeroase ligamente.
Ovarele au două funcţii care se manifestă începând cu pubertatea:

(1) funcţia gametogenetică – constă în eliberarea unui ovocit

(gametul imatur) lunar, prin procesul de ovogeneză

(2) funcţia hormonogenetică – constă în secreţia de hormoni sexuali

feminini - hormonii estrogeni (17 beta-estradiol, estronă şi estriol) şi
progesteronul.
Secreţia de hormoni sexuali feminini determină apariţia şi
dezvoltarea caracterelor sexuale secundare: dezvoltarea sânilor,
depunerea de ţesut adipos la nivelul coapselor şi a feselor, dispoziţia
caracteristică a pilozităţii.
 Structura ovarului
La suprafaţă, ovarul este acoperit de
stratul epitelial (germinativ), sub
care se găseşte tunica albuginee .
Sub albuginee se disting două zone:
• zona medulară în care se găsesc
vase de sânge, limfatice şi filete
nervoase
• zona corticală (cortexul ovarian),
dispusă periferic.
Zona corticală conţine foliculii ovarieni
în stadii diferite de evoluţie:
foliculi primari,
foliculi secundari şi
foliculi de maturaţie (numiţi şi de
Graaf)
Foliculul ovarian conţine un ovocit de
ordinul I, care reprezintă o fază
imatură a ovulului şi celule granuloase
(foliculare), secretoare de
hormoni estrogeni.
 Ovogeneza
-presupune o succesiune de diviziuni, prin
care dintr-o celula diploida(2n) se ajunge la
ovocitul de gradul II(n), haploid.
-se desfasoara la nivelul foliculului ovarian si
este controlata de hormonii hipozizari(FSH si
LH).
FSH:-la femei determina cresterea si
maturarea foliculilor ovarieni si secretia de
estrogeni;
-la barbati: stimuleaza spermatogeneza
LH-femei:ovulatia si aparitia corpului galben
• [Link]
ads/2019/08/ciclul-menstrual-pagina-de-nu
[Link]
 Reglarea funcţiei ovariene
Evoluţia ciclică lunară a foliculilor ovarieni începe la pubertate şi este însoţită şi de schimbări
caracteristice ale mucoasei uterine.
Ele durează 28 de zile şi culminează cu producerea menstrei, numindu-se de aceea şi ciclu
menstrual
a) Sub influenţa hormonului foliculostimulant hipofizar (FSH), în fiecare lună un folicul ovarian
primar suferă o serie de modificări,trecând la stadiul de folicul de maturaţie.

b) La jumătatea ciclului menstrual (a 14-a zi), sub influenţa unei secreţii crescute de hormon
luteinizant (LH), foliculul matur expulzează ovocitul de ordinul II în cavitatea peritoneală, de
unde va fi preluat de trompa uterină.

Expulzarea ovocitului se numeşte ovulaţie, şi unele femei resimt dureri în zona pelvină în
această perioadă. Hormonul luteinizant (LH) determină şi transformarea foliculului ovarian
rupt în corp galben (corpus luteum) care secretă progesteron şi mici cantităţi de estrogeni.
Progesteronul favorizează fixarea în uter a unui eventual produs de concepţie (zigotul), prin
proliferarea mucoasei uterine.
În cazul în care ovocitul nu a fost fecundat, el va fi deplasat de-a lungul trompei uterine către
uter, unde va fi eliminat odată cu mucoasa uterină, în timpul menstrei.
În această situaţie, corpul galben (menstrual) persistă doar 9 -10 zile, după care involuează,
transformându-se în corp alb.
Când corpul galben îşi încetează activitatea, scade concentraţia de estrogeni şi progesteron,
ceea ce induce dezintegrarea mucoasei uterine şi eliminarea ei, sub formă de menstră.
În concluzie, funcţionarea normală a ovarului este controlată de
hormonii adenohipofizari: hormonul foliculostimulant (FSH) şi
hormonul luteinizant (LH).

Eliberarea de hormoni gonadotropi de către glanda hipofiză este

controlată de hipotalamus, prin secreţia de gonadoliberină - (GnRH -
gonadotropin-releasing hormone).

După pubertate, ciclul menstrual continuă până la aproximativ 45-55

de ani, după care începe să devină neregulat, urmând să dispară cu
totul. Se instalează astfel menopauza, care este determinată în
principal de îmbătrânirea ovarelor.
 Vascularizaţia ovarului
• Vascularizaţia arterială este asigurată de
arterele ovariene, ramuri viscerale ale aortei
abdominale şi ramuri ovariene ale arterelor
uterine.
Sângele venos al ovarului este colectat de vena
ovariană dreaptă,care se varsă în vena cavă
inferioară, vena ovariană stângă, care se
varsă în vena renală stângă şi vena uterină,
tributară venei iliace interne.
 Calea genitală
• Calea genitală este formată din trompele uterine, uterul şi vaginul.
Trompele uterine sunt dispuse între ovar şi uter.
Au o lungime de 10-12 cm şi un diametru intern de numai 1-2 mm.
Extremitatea laterală a trompei uterine, în formă de pâlnie, se numeşte
infundibul şi are pereţii adânc crestaţi, formând fimbriile trompei uterine
care înconjoară ovarul.
În momentul când ovocitul este eliberat în cavitatea peritoneală, el este
captat de trompa uterină şi înaintează spre uter prin contracţiile
acesteia.
Spermatozoizii au un traiect ascendent din vagin, prin uter către una din
trompele uterine, iar fecundaţia are loc în treimea laterală a acesteia.
Ovulul fecundat (celula –ou) ajunge în uter după câteva zile, fixându-se
(nidându-se) în mucoasa uterină special pregătită în acest scop.
• Fecundaţia este procesul prin care are loc contopirea ovulului cu
spermatozoidul.
Uneori implantarea zigotului se face la nivelul trompei uterine sau chiar în
cavitatea peritoneală, determinând sarcinile extrauterine sau ectopice,
care constituie urgenţe medicale, din cauza hemoragiilor interne pe care
le determină.
Calea genitala
Uterul este un organ musculo-cavitar şi nepereche, localizat între trompele uterine şi
vagin .
Uterul vine în raport anterior cu vezica urinară, peste care stă culcat în anteflexie şi
posterior cu rectul.
Uterul prezintă un corp, a cărei bază se numeşte fundul uterului (superior) şi colul uterin
sau cervix-ul, care se continua în vagin. La nivelul cervix-ului se găsesc glandele
cervicale, secretoare de mucus, care astupă canalul cervical, împiedicând
pătrunderea bacteriilor patogene din vagin.
Peretele uterin este format din trei straturi:
1) perimetru format din foiţa viscerală a peritoneului
2) miometru - stratul cel mai gros al peretelui uterin, format din fibre musculare netede,
radiar-spiralate (intern) şi fibre circulare şi longitudinale (extern) şi
3) endometru sau mucoasa uterină, formată la rândul ei din două straturi celulare: stratul
bazal intern, pe seama căruia se reface stratul funcţional, extern, care suferă
modificări ciclice lunare. În
timpul menstrei, acest strat se elimină odată cu sângele menstrual.

Vaginul este un organ musculos şi cavitar, cu o lungime de aproximativ 7-8 cm şi un

diametru de 3cm. Vaginul se inseră pe colul uterin, mai sus în partea posterioară şi se
deschide prin orificiul
vaginal la nivelul vestibulului vaginal, posterior de orificiul urinar.
Mucoasa vaginală nu prezintă glande, lubrefierea sa se face de către glandele cervicale.
Cancerul de col uterin este destul de frecvent la femeile între 35-50 de ani, iar factorii
incriminaţi sunt: infecţiile cervicale, bolile cu transmisie sexuală şi naşterile multiple.
 Vulva
• Vulva reprezintă organul genital feminin extern, formată
din două cute perechi ale tegumentului, numite labii.
Labiile mari sunt dispuse lateral şi labiile mici sunt
dispuse medial.
Labiile mici delimitează un spaţiu numit vestibul, la nivelul
căruia se deschid glandele vestibulare mari (Bartholin),
echivalente cu glandele bulbouretrale de la masculi.
În partea anterioară a vestibulului, între cele două labii mici
se găseşte clitoris-ul, format ca şi penisul din ţesut
erectil.
 Glandele mamare
Mamela este formata din glanda mamara
si diferite parti moi.E situata pe peretele
toracic anterior, in intervalul dintre
coastele III-VII.
Ţesutul glandular este alcătuit din acini ,
canale excretoare şi ţesut conjunctiv
inconjurător .
Acinii sunt grupaţi in lobuli, iar lobulii in
lobi ( 16-23 la număr pentru o singură
glandă ) . Această structură se găseşte
numai in faza de activitate secretorie .
Canalele galactofore constituie arborele
galactofor. La nivelul mamelonului ,
canalele galactofore prezintă mici dilataţii
.
Prezinta areola si mamelon.
 Sistemul reproducator masculin

Sistemul reproducator
masculin este format
din:
• gonadele masculine
(testiculele)
• calea spermatică
(căile de eliminare
ale
spermatozoizilor)
• glandele anexe
• penisul (organul
genital extern)
 Gonada masculină (testiculul)
Testiculele sunt situate într-o pungă tegumentară numită scrot, unde au coborât
cu puţin înaintea naşterii. Scrotul este împărţit în două cavităţi de către septul
scrotal, care nu permite diseminarea infecţiilor de la un testicul la altul.

Poziţionarea testiculelor în afara cavităţii abdominale, la nivelul scrotului,

este importantă pentru funcţionarea lor, deoarece formarea
spermatozoizilor nu se poate produce la temperatura corpului, ci numai la
o temperatură cu 3°C mai scăzută. Scrotul prezintă o serie de
caracteristici care permit menţinerea unei temperaturi mai scăzute, cum ar
fi tegumentul subţire, cu numeroase glande sudoripare şi fără ţesut
adipos subiacent.

Testiculele au o dublă funcţie:

(1) funcţia gametogenetică – constă în formarea spermatozoizilor
(spermatogeneza) la nivelul tubilor seminiferi
(2) funcţia hormonogenetică - constă în secreţia de testosteron de către celulele
interstiţiale Leydig.
La pubertate, secreţia de testosteron determină dezvoltarea organelor genitale şi
apariţia caracterelor sexuale secundare:
- pilozitate abundentă pe faţă, torace, regiunea axilară şi pubiană;
- îngroşarea vocii prin creşterea de volum a laringelui, care prezintă receptori
pentru testosteron;
- creşterea masei musculare şi osoase, cu lărgirea umerilor şi îngustarea bazinului.
 Structura testiculului
La exterior, testiculul este învelit de albuginee, o membrană fibroasă
care se îngroaşă pe marginea posterioară, formând mediastinul
testiculului.
Din mediastin se desprind septuri conjunctive, care împart testiculul în
200-300 de lobuli testiculari de formă piramidală. În fiecare lobul
testicular se găsesc 2-4 tubi seminiferi contorţi, la nivelul cărora se
formează spermatozoizii (spermatogeneza).
În tubii seminiferi se găsesc două tipuri de celule: celulele Sertoli şi
celulele liniei seminale.
• celulele Sertoli sunt celule de mari dimensiuni, cu rol nutritiv şi de
susţinere.
• celulele liniei seminale se găsesc în diferite stadii de evoluţie,
începând cu spermatogoniile, spermatocitele de ordinul I şi II,
spermatide şi sfârşind cu spermatozoizii.
Tubii seminiferi din fiecare lobul se unesc şi formează tubii drepţi, care se
anastomozează şi formează reţeaua testiculară . De aici,
spermatozoizii părăsesc testiculul prin 12-18 canale eferente, care se
deschid în epididim.
Între tubii seminiferi se găsesc celulele interstiţiale (Leydig),
secretoare de testosteron, care constituie componenta endocrină
a testiculului.
Vascularizaţia testiculului.

Vascularizaţia arterială este asigurată de arterele testiculare, ramuri

viscerale ale aortei abdominale. Sângele venos al testiculului este
colectat de venule, care formează plexul pampiniform, dispus în jurul
arterei testiculare. Acest plex are rolul de a răci sângele arterial înainte
de intrarea sa în testicul, contribuind la homeostazia termică a acestuia
Din plexul pampiniform se formează venele testiculare:
- vena testiculară dreaptă, care se varsă în vena cavă inferioară şi
- vena testiculară stângă, care se varsă în vena renală stângă.
Reglarea funcţiei testiculare.

Funcţionarea normală a testiculului adult este controlată de doi hormoni tropi

adenohipofizari: hormonul foliculostimulant (FSH) şi hormonul luteinizant
(LH).
Hormonii gonadotropi sunt eliberaţi în circulaţia generală, ajung la testicul şi au
următoarele efecte:
• FSH-ul stimulează activitatea celulelor Sertoli şi spermatogeneza
• LH-ul stimulează secreţia de testosteron de către celulele interstiţiale
Leydig.
Eliberarea de hormoni gonadotropi de către glanda hipofiză este controlată de
hipotalamus, prin secreţia de gonadoliberină - (GnRH - gonadotropin-releasing
hormone).
 Calea spermatică
• Calea spermatică este alcătuită din mai multe segmente,
care depozitează şi transportă spermatozoizii de la
testicule la uretră.
• Acestea sunt:
• căi intratesticulare (tubii drepţi, retea testiculara)
• căi extratesticulare (canalele eferente, epididimul, canalul
deferent şi canalul ejaculator).
• Epididimul este aşezat la polul superior şi pe marginea
posterioară a testiculului.
Epididimul este loc de depozit al spermatozoizilor, unde
aceştia îşi completează maturarea în aproximativ 20 de
zile. Spermatozoizii pot fi depozitaţi în epididim câteva luni,
după care sunt fagocitaţi.
În cazul stimulării sexuale, muşchii netezi din peretele
epididimului se contractă şi spermatozoizii ajung în canalul
deferent.
Canalul deferent (vas deferens) este situat între coada epididimului şi
canalul ejaculator.
Prezintă 3 porţiuni:
• - porţiunea scrotală
• - porţiunea inghinală
• - porţiunea abdomino-pelvină.
Partea terminală a canalului deferent, mai dilatată, se numeşte
ampula canalului deferent. Ea se uneşte cu canalul de excreţie al
veziculei seminale de aceiaşi parte şi formează canalul ejaculator
Canalul ejaculator continuă canalul deferent. Canalele ejaculatoare
sunt scurte de circa 2 cm, străbat prostata şi se varsă în uretra
prostatică.
Uretra masculină este calea comună de eliminare atât a spermei
cât şi a urinii. Prezintă trei porţiuni:
- uretra prostatică,
- uretra membranoasă şi
-uretra peniană (spongioasă) care străbate penisul
şi se deschide la exterior prin orificiul urogenital.
Prin secreţiile lor eliberate în timpul Glandele anexe
stimulării sexuale, glandele anexe
contribuie la formarea lichidului
spermatic.
Glandele anexe sunt veziculele seminale,
prostata şi glandele bulbouretrale

• Veziculele seminale sunt situate

superior de prostată. Secreţia lor
alcalină constituie 60% din volumul total
al lichidului spermatic şi conţine
substanţe nutritive pentru spermatozoizi
(fructoza şi acidul ascorbic).

• Prostata este dispusă ca un manşon în

jurul uretrei prostatice în care îşi varsă
secreţiile prin mai multe canale. Secreţia
prostatei constituie o treime
din volumul total al lichidului spermatic şi
conţine numeroase enzime,cu rol în
creşterea mobilităţii spermatozoizilor.

• Glandele bulbouretrale sunt glande de

mici dimensiuni, a căror secreţie are
rolul de a neutraliza resturile acide de
urină din uretra peniană.
• Este un organ cu dublă
funcţie, urinară şi genitală,
constituind organul copulator. Penisul
Penisul este format din
rădăcina şi corp, terminat cu o
parte dilatată,numită gland,
acoperit de un pliu tegumentar
- prepuţul.
În vârful glandului se află orificiul
urogenital.
Penisul cuprinde în interior trei
coloane cilindrice de ţesut
erectil, două cu dispoziţie
posterioară, constituind
-corpii cavernoşi şi o coloană
anterioară
–corpul spongios, care
înconjoară uretra peniană.
Coloanele de ţesut erectil sunt
învelite de o membrană
fibroasă numită albuginee,
care trimite în interior septuri
care delimitează cavernele
ţesutului erectil.
Ovogeneza
Spermatogeneza