DIGESTIA

Tubul digestiv asigura aportul continuu de •apa, •electroliti si

•substante nutritive necesare organismului prin:
 Deplasarea alimentelor
 Secretia sucurilor digestive si digestia alimentelor
 Absorbtia produsilor de digestie, a apei si a electrolitilor
Digestia:
 Bucala
 Gastrica (stomac)
 La nivelul intestinului subtire
 La nivelul intestinului gros
 DIGESTIA BUCALA
Cuprinde:
 Masticatia
 Secretia salivara
 Timpul bucal al deglutitiei
Activitatea motorie a cavitatii bucale consta in masticatie si in
timpul bucal al deglutitiei, iar activitatea secretorie consta in
secretia de saliva de catre glandele salivare.
Ca urmare a transformarilor din cavitatea bucala, alimentele
sunt omogenizate, imbibate cu mucus si formeaza bolul alimentar.
 Masticatia

MASTICATIA = act reflex involuntar! care se poate desfasura si

sub control voluntar. Reflexul masticator este coordonat de centrii
nervosi din trunchiul cerebral (nc. motor al nervului V din punte).
Rolurile masticatiei:
1. Fragmentarea alimentelor, facilitand deglutitia si cresterea
suprafetei de contact dintre alimente si enzimele digestive
2. Formarea, lubrifierea si inmuierea bolului alimentar
3. Asigurarea contactului cu receptorii gustativi si eliberarea
substantelor odorante care vor stimula receptorii olfactivi, initiind
secretia gastrica
 Secretia salivara
Activitatea secretorie a cavitatii bucale este asigurata de catre
glandele salivare, saliva secretandu-se zilnic in cantitate de 800-1500
ml.
COMPOZITIA SALIVEI:
 Apa – 99,5%
 Reziduu uscat – 0,5%
Substante anorganice – 0,2% → Na+, K+, Cl-, HCO3- (ion bicarbonat),
HPO43- (ion fosfat), Mg2+, Ca2+; cu exceptia K+, acestia se gasesc in saliva
in concentratie mai mica decat in plasma sangvina
Substante organice – 0,3% → amilaza salivara, mucina (mucus),
lizozimul
 Functiile salivei
1. Protectia mucoasei bucale prin: racirea alimentelor fierbinti, diluarea eventualului
HCl sau a bilei care ar regurgita in cavitatea bucala, indepartarea unor bacterii (efect de
spalare).
2. Rol digestiv, saliva incepand procesul de digestie a amidonului. α amilaza (ptialina)
produce digestia chimica a amidonului preparat (fiert), care este hidrolizat in trepte pana la
stadiul de maltoza (dizaharid). Aceasta enzima va fi inactivata de pH-ul gastric scazut.
3. Inlesneste masticatia, lubrifiaza alimentele, usurand deglutitia; umecteaza
mucoasa bucala, favorizand vorbirea.
4. Excretia unor substante endogene (uree, creatinina, acid uric) si exogene (metale
grele sau agenti patogeni).
5. Rol bactericid (ucide bacteriile) prin lizozim.
6. Elaborarea senzatiei gustative prin dizolvarea substantelor cu gust specific pe
suprafata receptiva a analizatorului gustativ.
7. Joaca rol important in mentinerea echilibrului hidroelectrolitic.
 Deglutitia

DEGLUTITIE = totalitatea activitatilor motorii care asigura

transportul bolului alimentar din cavitatea bucala in stomac.
Este un act reflex cu centrul in trunchiul cerebral (bulb) care se
desfasoara in 3 timpi:
1. Timpul bucal (voluntar)
2. Timpul faringian
3. Timpul esofagian
 Deglutitia
1. Timpul bucal (voluntar) – in momentul in care alimentele sunt gata pt. a
fi inghitite, ele sunt in mod voluntar impinse in faringe. De acum incolo, procesul
deglutitiei devine in intregime, sau aproape in intregime, un act automat si, in
mod normal, el nu mai poate fi oprit.
2. Timpul faringian – bolul stimuleaza ariile receptoare din jurul intrarii in
faringe. Impulsurile de la acest nivel ajung la trunchiul cerebral si initiaza o serie
de contractii faringiene automate care au ca rezultat prevenirea patrunderii
alimentelor in trahee, alimentele deplasandu-se liber spre esofag. Intreg procesul
dureaza 1-2 sec. Etapele succesive ale deglutitiei sunt controlate de centrul
deglutitiei (bulb) si de n. vag. Centrul deglutitiei inhiba specific centrul respirator
bulbar pe durata deglutitiei, oprind respiratia in orice punct al ciclului respirator.
3. Timpul esofagian – esofagul are in principal rolul de a transporta
alimentele din faringe in stomac, iar miscarile lui sunt organizate specific in
vederea acestei functii.
 Peristaltismul esofagului
Esofagul prezinta 2 tipuri de miscari peristaltice:
 Peristaltism primar – este declansat de deglutitie si incepe cand alimentele
trec din faringe in esofag; este coordonat vagal (n. vag).
 Peristaltism secundar – se datoreaza prezentei alimentelor in esofag si
continua pana cand alimentele sunt propulsate in stomac; este coordonat de
sistemul nervos enteric al esofagului (fibre nervoase din peretele esofagului).
Pe masura ce unda peristaltica se deplaseaza spre stomac, o unda de
relaxare transmisa prin neuroni mienterici inhibitori, preceda contractia.
Sficterul cardia este destins de relaxare, intreg stomacul si, intr-o masura mai
mica, chiar si duodenul se relaxeaza cand aceasta unda ajunge la nivelul
esofagului inferior, pregatind astfel cavitatile respective pentru primirea
alimentelor.
 DIGESTIA GASTRICA

La nivelul stomacului, alimentele sunt modificate sub actiunea

activitatii motorii si secretorii ale acestuia, care produc
transformarea bolului alimentar intr-o pasta omogena numita chim
gastric.
De asemenea, la nivel gastric, are loc absorbtia unor substante:
•cele foarte solubile in lipide, •etanol, •apa si, in cantitati extrem de
mici, •Na, •K, •glucoza si •aminoacizi.
 MOTILITATEA GASTRICA

Functii:
1. Stocarea alimentelor ca urmare a relaxarii receptive
2. Amestecul alimentelor cu secretiile gastrice
3. Evacuarea continutului gastric in duoden
Miscarile de la nivelul stomacului
 Contractiile peristaltice, initiate la granita dintre fundul si corpul gastric,
se deplaseaza caudal (in jos), determinand propulsia alimentelor catre pilor.
Forta contractiilor peristaltice este controlata de acetilcolina si gastrina.
 Retropulsia – cuprinde miscarile de du-te-vino ale chimului, determinate
de propulsia puternica a continutului gastric catre sfincterul piloric inchis! Are
rol important in amestecul alimentelor cu secretiile gastrice.
 ACTIVITATEA SECRETORIE A
STOMACULUI

Celulele secretorii gastrice se afla la nivelul glandelor gastrice,

situate in mucoasa gastrica. Exista 2 tipuri de glande gastrice:
OXINTICE – sunt localizate la nivelul fundului si corpului gastric
si secreta •HCl, •factor intrinsec (glicoproteina necesara pt. absorbtia
ileala a vit. B12), •pepsinogen si •mucus.
PILORICE – sunt localizate in regiunile antrala si pilorica si contin
celule G care elibereaza •gastrina (hormon) si celule mucoase care
secreta •mucus.
 ACTIVITATEA SECRETORIE A
STOMACULUI

Secretiile gastrice continua procesele digestive incepute in

cavitatea bucala. Cantitatea de secretie gastrica este de aprox. 2 L/zi
si este reprezentata de un lichid incolor cu pH = 1-2,5 la adulti.
COMPOZITIE:
 Apa – 99%
 Reziduu uscat – 1%
Substante anorganice – 0,6%
Substante organice – 0,4%
 Substantele anorganice din
sucul gastric
Prezenta HCl este caracteristica sucului gastric. In conditii bazale,
secretia sa este de 1-5 mEq/h HCl liber sau combinat cu proteine.
HCl este necesar pt. ▪digestia proteinelor, ▪asigurarea unui pH optim
pt. actiunea pepsinei, ▪activarea pepsinogenului, ▪reducerea Fe3+ la Fe2+
(mai usor absorbabil), ▪impiedicarea proliferarii intragastrice a unor
bacterii patogene (efect bacteriostatic – impiedica inmultirea bacteriilor).
Stimuleaza secretia de HCl sunt: acetilcolina, secretina si gastrina,
alaturi de PS.
Inhiba secretia de HCl: somatostatina (hormon) eliberata din neuroni
ai sistemului nervos enteric, ADH, glucagon si sistemul nervos S.
 Substantele organice din sucul
gastric

Sunt reprezentate de enzime (pepsinogenul, labfermentul,

lipaza gastrica, gelatinaza), mucina (mucus) si factor intrinsec.
La acestea se adauga gastrina care este hormon, deci nu este
varsata in sucul gastric, ci este descarcata in sange!
 Pepsina, forma activa a pepsinogenului, este o enzima
proteolitica, activa in mediu acid (pH optim 1,8-3,5) care initiaza
procesul de digestie a proteinelor (20-30% din proteinele ingerate).
Pepsinogenul este activat de contactul cu HCl sau cu pepsina anterior
formata. Pepsina scindeaza proteinele in peptide si aminoacizi.
Labfermentul este secretat numai la sugari! Rolul sau este de a
coagula laptele, pregatindu-l pentru digestia ulterioara. Sub actiunea lui
si in prezenta Ca, cazeinogenul (solubil) se transforma in paracazeinat
de Ca (insolubil).
Lipaza gastrica este o enzima lipolitica cu activitate slaba,
hidrolizand numai lipidele ingerate sub forma de emulsie, pe care le
separa in acizi grasi si glicerol.
Gelatinaza hidrolizeaza gelatina, pe care o transforma in gelatina
hidrolizata (lichefiata).
 Mucusul este o glicoproteina secretata de celulele mucoase, cu rol
de protectie mecanica si chimica a mucoasei gastrice fata de actiunea
autodigestiva a HCl si pepsinei.
Factorul intrinsec este o glicoproteina care ajuta la absorbtia
ileala (la nivelul ileonului) a vitaminei B12.
Gastrina este un hormon secretat de catre celulele G din glandele
pilorice care regleaza forta contractiilor peristaltice si secretia gastrica.
 DIGESTIA IN INTESTINUL
SUBTIRE

Intestinul subtire reprezinta segmentul tubului digestiv unde

are loc digestia finala a alimentelor si absorbtia nutrientilor
rezultati in urma digestiei.
Digestia de la nivelul intestinului subtire este consecinta
miscarilor intestinale si a activitatii secretorii de la acest nivel.
 Activitatea motorie a
intestinului subtire
Miscarile intestinului subtire sunt reprezentate de:
 Contractii de amestec (contractii segmentare) – fragmenteaza
chimul de 8-12 ori/min, in felul acesta determinand amestecul
progresiv al particulelor alimentare solide cu secretiile din intestinul
subtire.
 Miscari de propulsie – chimul este propulsat la acest nivel de undele
peristaltice, care apar in orice parte a intestinului subtire si se
deplaseaza in directie anala cu o viteza de 0,5-2 cm/sec, mult mai
•rapid in intestinul proximal si mai •lent in intestinul terminal.
Timpul necesar chimului pentru a trece de la pilor la valva ileo-cecala
este 3-5 ore.
 Secretiile din intestinul subtire

Intestinul subtire secreta sucul intestinal.

In afara sucului intestinal, in intestinul subtire ajung si sucul
pancreatic produs de pancreas si bila produsa de ficat, care vor
participa de asemenea la digestie.
Sucul pancreatic si bila, deoarece se varsa in duoden (prima
portiune a intestinului subtire), vor fi primele care vor actiona
asupra chimului venit din stomac.
 Secretia pancreatica
Pancreasul contine celule endocrine, exocrine si ductale (captusesc
ductele/canalele pancreatice).
Celulele endocrine sunt organizate in insule (Langerhans) si produc hormoni
(insulina si glucagon).
Celulele exocrine, organizate in acini, produc 4 tipuri de •enzime digestive
(proteaze, lipaze, α amilaza, nucleaze), alaturi de •inhibitorul tripsinei care este
secretat de aceleasi celule si in acelasi timp cu proenzimele (formele inactive ale
enzimelor), protejand pancreasul de autodigestie.
Celulele ductale secreta zilnic 1200-1500 ml de suc pancreatic care contine o
cantitate mare de HCO3- ce neutralizeaza aciditatea gastrica si regleaza pH-ul in
intestinul superior.
Pe langa acesta, sucul pancreatic mai contine •apa, •Na si K (in aceeasi
concentratie ca in plasma). •HCO3- se gaseste in cantitate mult mai mare. Secretia de
HCO - este asigurata de catre celulele ductale.
 Enzimele pancreatice
Amilaza (α amilaza pancreatica) – se secreta in forma sa activa si hidrolizeaza
glicogen, amidon si alte glucide (cu exceptia celulozei) pana la stadiul de dizaharide.
Lipazele (lipaza, colesterol-lipaza, fosfolipaza) – se secreta in forma activa;
hidrolizeaza esteri insolubili in apa si necesita prezenta sarurilor biliare. Digera lipidele
pana la acizi grasi si glicerol.
Proteazele (tripsina si chimotripsina) – se secreta in forma inactiva (tripsinogen
si chimotripsinogen). Tripsinogenul este transformat in tripsina de catre enterokinaza
sau de catre tripsina anterior formata (autocataliza). Chimotripsinogenul este
transformat in chimotripsina de catre tripsina. Proteazele actioneaza asupra
proteinelor nedigerate in stomac si asupra peptidelor pe care le transforma in
oligopeptide (peptide mici) - tripeptide, dipeptide si aminoacizi.
Nucleazele - digera acizii nucleici
 Secretia biliara
Bila este necesara pentru digestia si absorbtia lipidelor si
pentru excretia unor substante insolubile in apa (colesterolul si
bilirubina). Este formata de catre hepatocite si celule ductale care
marginesc ductele biliare, in cantitate de 250-1100 ml/zi.
Glucagonul stimuleaza secretia biliara.
Este secretata continuu si depozitata in vezica biliara in timpul
perioadelor interdigestive. Din vezica biliara se elibereaza in
duoden in timpul perioadelor digestive, numai dupa ce chimul a
declansat secretia de colecistokinina (hormon secretat de duoden)
care produce relaxarea sfincterului Oddi si contractia vezicii
biliare.
 Controlul evacuarii bilei

Evacuarea bilei este consecinta contractiei musculaturii vezicii

biliare, in paralel cu relaxarea sfincterului Oddi, realizata prin
mecanisme nervoase si umorale.
Mecanismul nervos este reprezentat de stimularea vagala, care
determina contractia musculaturii veziculare si relaxarea sfincteriana.
Stimularea simpatica are efecte antagonice (inhiba evacuarea bilei,
contractand sfincterul Oddi si relaxand musculatura vezicii biliare).
Mecanismul umoral consta in secretia de colecistokinina, hormon
eliberat din celulele mucoasei duodenale ca raspuns, in principal, la
patrunderea in duoden a produsilor digestiei lipidelor.
Circuitul enterohepatic

CIRCUITUL ENTEROHEPATIC
Reprezinta recircularea celei
mai mari parti a sarurilor
biliare din intestinul subtire,
prin vena porta, inapoi la
ficat.
 Compozitia bilei
Acizi biliari – sintetizati in hepatocite din colesterol, prin combinarea cu
anumiti aminoacizi. Ulterior, prin combinarea cu Na, rezulta sarurile biliare
secretate activ (ies din hepatocite activ) in canaliculele biliare. Deoarece
sarurile biliare nu sunt liposolubile, raman in intestin pana ajung la nivelul
ileonului, unde se reabsorb activ (trec activ din ileon in capilarele de sange).
Pigmenti biliari (bilirubina si biliverdina) sunt metaboliti ai hemoglobinei
(proteina din eritrocite) care, ajunsi in hepatocite (nu sunt produsi de
hepatocite, ci ajung gata facuti), sunt excretati biliar si confera bilei culoarea sa
galbena. Bilirubina este insolubila in apa, iar biliverdina este hidrosolubila.
Lecitina
Colesterol
Apa si electroliti
 Rolul sarurilor biliare
Doua roluri importante:
1. Emulsionarea lipidelor din alimente, a caror tensiune superficiala
o reduc (rol de detergent), permitand fragmentarea lor si facilitand
actiunea lipazei pancreatice.
2. Ajuta la absorbtia din tractul intestinal a •ac. grasi,
•monogliceridelor, •colesterolului si a •altor lipide prin formarea cu
acestea a unor micelii complexe numite chilomicroni. In lipsa sarurilor
biliare in intestin, s-ar pierde prin materiile fecale 40% din lipidele ingerate.
Alte roluri:
Stimuleaza motilitatea intestinala
Rol bacteriostatic (opresc inmultirea bacteriilor)
 Secretia intestinului subtire
Mucus – rol de protectie a mucoasei intestinale impotriva
agresiunii HCl; este secretat de glandele Brunner din duoden si de
celule speciale aflate in epiteliul intestinal si in criptele Lieberkühn.
Enzime – asociate cu microvilii celulelor epiteliale intestinale, nu
sunt secretate in lumenul intestinal! Microvilii enterocitelor formeaza
marginea in perie. Enzimele sunt: peptidaze, dizaharidaze (maltaza,
izomaltaza, zaharaza si lactaza) si lipaza. Ele raman atasate de
marginea in perie si isi exercita rolurile in timpul procesului de
absorbtie intestinala (digera moleculele in timp ce ele sunt absorbite).
Apa si electroliti secretati de celulele epiteliale intestinale
(enterocite).
 Enzimele intestinale

Peptidaze – actioneaza asupra di- si tripeptidelor pe care le

transforma in aminoacizi
Lipaza – actioneaza asupra lipidelor emulsionate pe care le
transforma in acizi grasi si glicerol
Dizaharidazele
• Maltaza – transforma maltoza in glucoza
• Izomaltaza – transforma izomaltoza in glucoza
• Zaharaza – transforma zaharoza in glucoza si fructoza
• Lactaza – transforma lactoza in glucoza si galactoza
 ACTIUNEA ENZIMELOR
DIGESTIVE

Enzimele continute de sucurile digestive descompun unele

substante din componenta alimentelor pana la produsi absorbabili
care se numesc nutrimente sau principii alimentare – glucoza,
fructoza, galactoza, oligopeptide, aminoacizi, acizi grasi si glicerol
(glicerina).
 SEGMENTUL TUBULUI ENZIMA SUBSTRATUL ASUPRA PRODUSUL REZULTAT
DIGESTIV CARUIA ACTIONEAZA
CAVITATEA BUCALA α AMILAZA SALIVARA AMIDON PREPARAT MALTOZA (dizaharid)
(PTIALINA)
STOMAC PEPSINA PROTEINE (20-30% din PEPTIDE si AMINOACIZI
proteinele ingerate)
LABFERMENTUL (la sugari) CAZEINOGENUL SOLUBIL PARACAZEINAT DE CALCIU
DIN LAPTE (in prezenta Ca) INSOLUBIL (coagulat)
LIPAZA GASTRICA LIPIDE EMULSIONATE ACIZI GRASI si GLICEROL
(GLICERINA)
GELATINAZA GELATINA GELATINA HIDROLIZATA
 SEGMENTUL TUBULUI ENZIMA SUBSTRATUL ASUPRA PRODUSUL REZULTAT
DIGESTIV CARUIA ACTIONEAZA
INTESTINUL SUBTIRE
SUC PANCREATIC TRIPSINA si PROTEINE nedigerate in TRIPEPTIDE, DIPEPTIDE si
CHIMOTRIPSINA stomac si PEPTIDE AMINOACIZI
α AMILAZA PANCREATICA AMIDON, GLICOGEN si ALTE DIZAHARIDE
GLUCIDE
LIPAZA, FOSFOLIPAZA si LIPIDE ACIZI GRASI si GLICEROL
COLESTEROL-LIPAZA (in
prezenta sarurilor biliare)
NUCLEAZE ACIZI NUCLEICI NUCLEOTIDE
BILA NU CONTINE ENZIME LIPIDE LIPIDE EMULSIONATE
SUCUL INTESTINAL PEPTIDAZE DI- si TRIPEPTIDE AMINOACIZI
LIPAZA LIPIDE EMULSIONATE ACIZI GRASI si GLICEROL
DIZAHARIDAZE DIZAHARIDE MONOZAHARIDE
- MALTAZA - MALTOZA - GLUCOZA
- IZOMALTAZA - IZOMALTOZA - GLUCOZA
- ZAHARAZA - ZAHAROZA - GLUCOZA + FRUCTOZA
- LACTAZA - LACTOZA - GLUCOZA + GALACTOZA
 ABSORBTIA INTESTINALA

Absorbtie = procesul prin care are loc trecerea produsilor

rezultati in urma digestiei (nutrimente/principii alimentare) din
lumenul intestinal (interiorul intestinului) catre sange si limfa
(lichid transparent, incolor care circula prin vasele si ganglionii
limfatici, precum si in spatiile intercelulare, mediind schimbul de
substante intre sange si tesuturi).
 Factori care favorizeaza
absorbtia
 Suprafata mare de contact datorita structurii specifice a
mucoasei intestinale (vilozitati intestinale, marginea in perie a
enterocitelor)
 Distanta pe care moleculele o au de strabatut este mica,
grosimea peretelui fiind minima la acest nivel (epiteliu
unistratificat)
 Reteaua vasculara de la nivelul vilozitatilor este foarte bogata,
iar printr-un mecanism reflex, cantitatea de sange de la acest nivel
poate creste in timpul perioadelor de digestie
 Miscarile contractile de la nivelul vilozitatilor inlesnesc tranzitul
substantelor absorbite
 ABSORBTIA GLUCIDELOR
Cele 3 glucide majore ale digestiei sunt sucroza, lactoza (dizaharide) si
amidonul (polizaharid). Celuloza, un alt polizaharid vegetal, prezent in dieta in
cantitati mari, nu poate fi digerat, deoarece in tractul gastrointestinal uman nu
exista enzime specifice. Aportul de glucide este de 250-800 g/zi, reprezentand 50-
60% din dieta.
Produsii finali ai digestiei glucidelor sunt:
 Glucoza si galactoza – se absorb printr-un sistem de transport activ Na-
dependent la intrarea in enterocit, apoi trec prin membrana bazo-laterala a
enterocitului in interstitiu (spatiul dintre enterocite si vasele din centrul vilozitatii)
prin difuziune facilitata. Ulterior, difuzeaza din interstitiu in capilarele din
vilozitatile intestinale (se absorb in sange).
 Fructoza – se absoarbe prin difuziune facilitata la intrarea in enterocit, apoi se
comporta la fel ca glucoza si galactoza.
 ABSORBTIA PROTEINELOR

Dieta proteica zilnica a unui adult este 0,5-0,7 g/kg corp, reprezentand
15% din dieta. Pentru a fi absorbite, proteinele trebuie transformate in
oligopeptide (di- si tripeptide) si aminoacizi.
Pentru absorbtia tripeptidelor, dipeptidelor si aminoacizilor, s-au
identificat mai multe sisteme de transport activ Na-dependente la intrarea
in enterocit. Din enterocit, merg spre membrana bazolaterala pe care o
traverseaza prin difuziune facilitata si ajung in interstitiu de unde difuzeaza
in capilarele din vilozitate (in sange).
Toata cantitatea de proteine din intestin este digerata si absorbita.
Orice proteina care apare in scaun provine din detritusuri (resturi) celulare
sau din bacteriile din colon.
 ABSORBTIA LIPIDELOR
Etapele digestiei si absorbtiei lipidelor:
1. Emulsionarea de catre sarurile biliare si lecitina – transformarea lor in picaturi
cu diametrul < 1μ
2. Hidroliza trigliceridelor din picaturile lipidice pana la acizi grasi si glicerol, sub
actiunea lipazei.
3. Glicerolul se absoarbe in enterocit prin transport pasiv. Acizii grasi se asociaza
cu sarurile biliare, colesterolul si lecitina din bila si cu vitaminele liposolubile si
formeaza micelii hidrosolubile care se absorb pasiv.
4. In enterocit, sarurile biliare sunt eliberate si reciclate, iar acizii grasi se
recombina cu glicerolul si resintetizeaza trigliceridele.
5. Trigliceridele, fosfolipidele si colesterolul se combina cu proteinele din epiteliul
celulelor intestinale, formand chilomicronii, forma in care trec in chiliferul
central (limfa).
 ABSORBTIA LIPIDELOR

Aportul zilnic de lipide variaza intre 25 si 160 g, reprezentand

35% din dieta. Pentru a putea fi absorbite, ele trebuie sa fie
hidrosolubile, fapt ce se realizeaza in prezenta sarurilor biliare.
In timp ce aminoacizii si monozaharidele ajung prin vena porta
la ficat, lipidele trec in circulatia limfatica!
 ABSORBTIA APEI SI A
ELECTROLITILOR

In intestinul subtire •apa se absoarbe pasiv, izoosmotic, ca

urmare a gradientului osmotic creat prin absorbtia electrolitilor si
a substantelor nutritive.
Absorbtia •Na se face printr-un proces activ. •Cl urmeaza
pasiv Na.
 ABSORBTIA VITAMINELOR SI
MINERALELOR
Vitaminele liposolubile (A, D, K, E) intra in alcatuirea miceliilor si se
absorb impreuna cu celelalte lipide in intestinul proximal - pasiv
Vitaminele hidrosolubile (complexul B, PP, C) se absorb prin transport
facilitat (difuziune facilitata) sau prin sistem de transport activ Na-dependent,
proximal in intestinul subtire. Vitamina B12 se absoarbe la nivelul ileonului,
absorbtie facilitata de factorul intrinsec secretat de glandele oxintice gastrice.
Ca se absoarbe cu ajutorul unui transportor legat de membrana celulara
(proteina transmembranara) si activat de vitamina D – transport activ.
Fe se absoarbe activ in jejun si ileon. Fe2+ se absoarbe mai usor decat
Fe3+. Vitamina C stimuleaza absorbtia Fe.
 DIGESTIA IN INTESTINUL GROS

Rolurile principale ale colonului sunt:

 Absorbtia apei si a electrolitilor (1/2 proximala)
 Depozitarea materiilor fecale pana la eliminarea lor (1/2
distala)
Datorita acestor roluri, miscarile de la nivelul colonului sunt
lente.
 Motilitatea intestinului gros
Miscari de amestec (haustratiile) – sunt realizate prin contractii
combinate ale musculaturii circulare si longitudinale colice care determina
proiectia in afara a zonelor nestimulate ale peretelui colic sub forma unor saci
denumiti haustre. Acestea se deplaseaza lent in directie anala, in timpul
perioadei lor de contractie. In felul acesta, continutul colic este progresiv
impins spre colonul sigmoid. Din cei 1500 ml de chim, doar 80-200 ml se vor
pierde prin fecale (se absorb 1300-1420 ml).
Miscari propulsive (miscarile in masa) - apar de obicei de cateva ori pe
zi. Cele mai numeroase dureaza aprox. 15 min, in prima ora de la micul dejun
si reprezinta un tip de peristaltism modificat.
Propulsia rezulta in principal prin:
 Contractii haustrale in directie anala
 Miscari in masa
 Absorbtia si secretia la
nivelul colonului

Apa – colonul nu poate absorbi mai mult de 2-3 L/zi.

Na si Cl – colonul absoarbe cea mai mare parte a Na si Cl care nu
au fost absorbite in intestinul subtire.
K – este secretat (transportat din sange in lumen) de catre colon.
Aceste procese sunt controlate de catre aldosteron.
 Defecatia

Defecatie = eliminarea materiilor fecale din intestin.

Unele miscari in masa propulseaza fecalele in rect, initiind
dorinta de defecatie. Ulterior se produce contractia musculaturii
netede a colonului distal si a rectului, propulsand fecalele in canalul
anal.
Urmeaza relaxarea sfincterelor anale •intern (fibre netede) si
•extern (fibre musculare striate aflate sub control voluntar).