MISCAREA

Miscarea – una dintre insusirile caracteristice ale

organismelor vii
La om, miscarea se realizeaza cu ajutorul
aparatului locomotor care are 2 componente:
 Componenta pasiva – sistemul osteoarticular (oase

+ articulatii)
 Componenta activa – sistemul muscular

Acestea asigura miscarile corpului, ale unor

segmente ale sale si locomotia.
SISTEMUL OSOS
 TESUTUL CONJUNCTIV DUR (OSOS)

Tesutul osos este adaptat pentru functiile de

suport si protectie, fiind tesutul cel mai dur si mai
rezistent.
• Haversian (compact): diafizele oaselor lungi,
stratul de la suprafata epifizelor, exteriorul oaselor
late
• Spongios (trabecular): epifizele oaselor lungi si
interiorul oaselor scurte si late
 OSTEOGENEZA SI CRESTEREA OASELOR

Dezvoltarea oaselor are loc prin procesul de

osteogeneza.
Osteogeneza = transformarea tesutului cartilaginos
(cartilaj hialin) sau conjunctivo-fibros al embrionului in
scheletul osos al adultului.
1. Osificarea desmala (de membrana, endoconjunctiva) = transformarea
tesutului conjunctiv in tesut osos
- Oasele boltii cutiei craniene - osul frontal (fara portiunea orbitara), parietale,

partea superioara a temporalelor

- Partial clavicula si mandibula

- Cresterea in grosime a oaselor lungi pe seama periostului (membrana care

acopera osul)
2. Osificarea encondrala = transformarea tesutului cartilaginos in tesut osos
- Oasele membrelor

- Oasele scurte

- Oasele bazei craniului – portiunea orbitara a frontalului, etmoid, sfenoid,

occipitalul, partea inferioara a temporalelor (stanca temporalelor)

- Cresterea in lungime a osului la nivelul cartilajului diafizo-epifizar (cartilaj

de crestere, cartilaj metafizar)

Oasele: de membrana sau de cartilaj
Osificarea encondrala fig. 63

Orice os lung are:

1 Diafiza – portiunea centrala, formata din tesut osos compact,
contine in centru cavitatea medulara (canalul diafizar) care adaposteste
maduva osoasa
2 Epifize – capetele, formate din tesut osos spongios in centru si
tesut osos compact la periferie
In modelul cartilaginos al unui os lung, apar centre de osificare
(puncte de osificare primitiva/primara):
• Intai in diafize – centri primari

• Apoi in epifize – centri secundari, osificarea epifizelor incepand mai

tarziu, dupa ce ele au ajuns aproape de dimensiunile definitive.
 Pana la aproximativ 20 ani cartilajele de
conjugare diafizo-epifizare (cartilaje de crestere,
cartilaje metafizare) raman cartilaginoase. Celulele
acestor cartilaje prolifereaza numai spre diafiza,
realizand cresterea in lungime a osului. Cresterea in
grosime se realizeaza pe seama zonei interne,
osteogene a periostului.
Dupa ce cresterea a incetat, epifizele raman
acoperite de un strat subtire de cartilaj hialin numit
cartilaj articular.
In jur de 20-25 ani, cartilajele de crestere sunt
 Cresterea organismului (si implicit a oaselor) este
stimulata de anumiti hormoni: STH (hormonul de
crestere), insulina, hormonii tiroidieni si hormonii
sexuali.
Pana la pubertate, STH stimuleaza condrogeneza
(formarea de cartilaj nou) la nivelul cartilajelor de
crestere metafizare (diafizo-epifizare), determinand
cresterea in lungime a oaselor. Dupa pubertate, STH
produce ingrosarea oaselor lungi si dezvoltarea oaselor
late.
 Avitaminoza A (deficitul de vitamina A)
determina tulburari de crestere.
Avitaminoza D – rahitism (defecte in cresterea si
dezvoltarea oaselor) si demineralizari osoase.
Avitaminoza C – friabilitate (fragilitate) osoasa.
 CLASIFICAREA OASELOR

Dupa modul de formare

 De membrana

 De cartilaj

Dupa forma
 Lungi – predomina lungimea; au diafiza si epifize (humerus, radius, ulna, femur,

tibie, fibula)
 Alungite – predomina lungimea dar nu au diafiza si epifize (clavicula si coastele)

 Late – predomina latimea si inaltimea (parietal, frontal, occipital, stern, scapula,

coxal)
 Scurte – cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale (carpiene, tarsiene)

 Neregulate – sfenoid, etmoid, mandibula, temporal, zigomatic, vertebre

Oase sesamoide – se gasesc in grosimea unui tendon (rotula – in tendonul

cvadricepsului femural)
Oase pneumatice (cu cavitati pline cu aer in interiorul lor) – temporal, frontal,
maxilar, sfenoid, etmoid
 SCHELETUL

Scheletul = totalitatea oaselor asezate in pozitie anatomica

1. Scheletul capului - neurocraniu – adaposteste encefalul, gl.

hipofiza si gl. epifiza si viscerocraniu – aici se afla segmentele
periferice ale organelor de simt, cat si primele segmente ale
aparatelor respirator si digestiv.
2. Scheletul gatului (portiunea cervicala a coloanei vertebrale)
3. Scheletul trunchiului (s. toracelui + s. abdomenului + s.
bazinului)
4. Scheletul membrelor
Scheletul capului

 Neurocraniu
Are forma unui ovoid cu partea mai voluminoasa situata
posterior, prezentand o baza si o bolta. Oasele boltii sunt legate
intre ele prin suturi. Baza neurocraniului este prevazuta cu orificii
prin care ies nervii cranieni si vena jugulara interna si prin care
intra artera carotida interna, artera vertebrala si artera
meningeala. Unul dintre orificii este mai mare si se numeste
gaura occipitala. La acest nivel, prima vertebra (atlas) se
articuleaza cu osul occipital, maduva spinarii se continua cu bulbul
rahidian, iar meningele spinal se continua cu meningele cerebral.
 Viscerocraniu
Scheletul capului

1. SCHELETUL NEUROCRANIULUI 2. SCHELETUL VISCEROCRANIULUI

4 oase nepereche 2 oase nepereche
Frontal Vomer – participa impreuna cu
Etmoid: prezinta “lama ciuruita”, etmoidul la formarea septului nazal
strabatuta de nervii olfactivi Mandibula – singurul os mobil
Sfenoid: prezinta “saua turceasca”, 6 oase pereche
in care este adapostita gl. hipofiza Maxilare
Occipital Palatine
2 oase pereche
Nazale
Temporale – la niv. lor se gasesc
Lacrimale
conductele auditive externe
Zigomatice
Parietale
Cornetele nazale inferioare
Articulatiile dintre oasele craniului
Frontal – ambele parietale, sfenoid, etmoid, nazale, zigomatice, lacrimale si
maxilare
Etmoid – lacrimale, frontal, sfenoid, palatine, vomer si maxilare
Sfenoid – frontal, parietale, temporale, zigomatice, etmoid, palatine
Occipital – parietale, temporale, atlas
Temporal – occipital, parietal, sfenoid, zigomatic, mandibula
Parietal – occipital, temporal, sfenoid, frontal, parietalul de partea opusa
Vomer – etmoid, maxilare
Mandibula – temporale
Maxilar – nazal, frontal, lacrimal, etmoid, palatin, zigomatic
Palatin – etmoid, sfenoid, maxilar
Nazal – frontal, maxilar
Lacrimal – frontal, maxilar, etmoid
Zigomatic – maxilar, frontal, sfenoid, temporal
Scheletul trunchiului

Scheletul trunchiului este format din coloana

vertebrala, stern, coaste si bazin. Bazinul este alcatuit
din osul sacru si cele 2 oase coxale.
 Coloana vertebrala
Reprezinta scheletul axial, • Lombara – 5 vertebre
fiind situata in partea mediana si • Sacrala – 5 vertebre
posterioara a corpului. • Coccigiana – 4-5 vertebre
Roluri Curburi – fig.67
1. Ax de sustinere al corpului In plan sagital
2. Protejarea maduvei spinarii - Lordoze (concavitatea
3. Executarea diferitelor miscari posterior): cervicala si lombara
ale trunchiului si capului - Cifoze (concavitatea anterior):
Regiuni toracala si sacrala
• Cervicala – 7 vertebre
In plan frontal = scolioze
(I=atlas, II=axis) (concavitatea spre stg. sau spre
• Toracala (dorsala) - 12 dr.)
vertebre
 Vertebra fig 66

Corp vertebral
- Situat anterior si format din tesut osos spongios in int si compact la ext

Arc vertebral
- Situat posterior

- Prezinta o apofiza spinoasa, 2 apofize articulare superioare si 2 apofize

transverse
Pediculii vertebrali
- Leaga corpul de arc

- Prin suprapunere delimiteaza orificiile intervertebrale (de conjugare)

prin care ies trunchiurile nervilor spinali si prin care ramura meningeala a
nervilor spinali vine spre meninge.
Corpul, pediculii si arcul vertebral delimiteaza orficiul vertebral care,
prin suprapunere formeaza canalul vertebral (rahidian) care adaposteste
maduva spinarii.
 Coloana vertebrala

Sacrul
- Provine prin sudarea celor 5 vertebre sacrale

- Os median nepereche, forma triunghiulara cu baza in sus

- Lateral prezinta cate o suprafata de articulare cu osul coxal

- Varful, indreptat in jos, se uneste cu baza coccisului

Coccigele = fuzionarea celor 4-5 vertebre coccigiene

- forma triunghiulara cu baza in sus; baza se
articuleaza cu varful sacrului, iar varful coccigelui ramane liber
Coloana vertebrala se formeaza prin articularea vertebrelor
pe verticala, intre corpurile vertebrale interpunandu-se discurile
vertebrale, formate din tesut cartilaginos fibros.
Scheletul trunchiului

 S. Toracelui (vertebre toracale + coaste +

stern)
 S. Abdomenului (vertebre lombare)

 S. Bazinului (sacru + oasele coxale)

 Scheletul toracelui

Toracele osos este format de:

 Stern – anterior

 Coloana vertebrala (12 vertebre toracale) –

posterior
 Coaste - lateral
 Sternul

Os lat, situat anterior pe linia mediana, format din:

1. Manubriu sternal
2. Corp sternal
3. Apendice xifoid – ramane cartilaginos pana la
aproximativ 40 ani
 Coastele

12 perechi de arcuri osteocartilaginoase, situate in partea

laterala a toracelui, intinse de la coloana vertebrala toracala pana la
stern.
Formate din:
1. Arc osos – posterior, se articuleaza cu vertebrele toracale
2. Cartilaj costal – anterior, tesut cartilaginos hialin

 7 perechi (I-VII) adevarate – cartilajul lor se articuleaza cu sternul

 3 perechi (VIII-X) false – cartilajele lor se articuleaza cu sternul prin
intermediul cartilajului coastei VII
 2 perechi (XI-XII) flotante/libere – nu au cartilaj, nu ajung la stern
 Scheletul bazinului

Sacru + 2 oase coxale

Osul coxal provine din sudarea a 3 oase: ilion,
ischion si pubis. Aceasta sudare se datoreaza
adaptarii la statiunea bipeda, membrele inferioare fiind
diferentiate in vederea functiei de preluare a greutatii
corpului si de locomotie.
Oasele coxale se articuleaza anterior intre ele
formand simfiza pubiana, iar posterior se articuleaza
cu sacrul, formand bazinul (pelvisul osos).
 Scheletul membrelor superioare
Centura scapulara – leaga membrul superior de torace
- Omoplat (scapula) – os lat de forma triunghiulara cu baza in sus; lateral se

articuleaza cu humerusul si cu clavicula

- Clavicula – os alungit in forma de “S” culcat, se articuleaza lateral cu

scapula si medial cu manubriul sternal

Scheletul bratului
- Humerus
Scheletul antebratului – 2 oase lungi
- Radius – lateral

- Ulna – medial

Scheletul mainii
- 8 carpiene

- 5 metacarpiene

- 14 falange (pt. police – degetul mare, degetul I - exista numai 2 falange)

 Scheletul membrelor inferioare
Centura pelvina – leaga membrul inferior de scheletul trunchiului
- Sacru

- Oasele coxale – se articuleaza anterior intre ele formand simfiza pubiana, si

posterior cu sacrul formand bazinul (pelvisul osos)

Scheletul coapsei
- Femur (cel mai lung os din corp)

Scheletul gambei
- Tibia (medial) – mai voluminoasa

- Fibula (lateral)

Rotula – os sesamoid de forma triunghiulara, cu baza in sus, situat in

tendonul m. cvadriceps femural; fata sa posterioara se articuleaza cu epifiza
distala a femurului; intra in alcatuirea articulatiei genunchiului
Scheletul piciorului
- 7 tarsiene

- 5 metatarsiene

-
 ROLUL OASELOR IN ORGANISM
 Parghii ale ap. locomotor (ord. I, II, III) – asupra lor actioneaza muschii,
asigurand sustinerea corpului si locomotia
 Rol de protectie a unor organe vitale (craniul pt. encefal, canalul rahidian
pt. maduva spinarii, cutia toracica pt. inima si plamani, bazinul pt. organele
pelvine)
 Rol antitoxic (Hg, Pb, F) – subst. nocive patrunse accidental in organism
sunt retinute in oase si elib. apoi treptat pt. a fi elim. renal. In felul acesta
concentratia sangvina a toxicului nu creste prea mult si sunt prevenite
efectele nocive asupra altor organe
 Sediul principal al organelor hematopoetice - la copii toate oasele, la
adulti doar oasele late contin maduva rosie, hematogena; la adult, maduva
din canalul central al diafizelor oaselor lungi este galbena (t. adipos de
rezerva), iar la varstnici este cenusie, nefunctionala
 Rol in metabolismul calciului, fosforului si electrolitilor – oasele
reprezinta principalul rezervor de subst. minerale al organismului
 Tipuri de parghii (fig. 68)

Parghie = bara rigida cu un punct fix (punct de sprijin)

asupra careia actioneaza 2 forte: forta activa si forta
rezistenta (care trebuie invinsa)
Ord. I – punctul de sprijin se afla intre cele 2 forte; bratul F
este mai scurt decat bratul R; F si R actioneaza in acelasi sens
(artic. craniului cu col. vertebrala)
Ord. II – rezistenta se afla intre punctul de sprijin si forta
activa; bratul F este mai lung decat bratul R; F si R actioneaza in
sens opus (artic. dintre gamba si picior)
Ord. III – forta activa se afla rezistenta si pct. de sprijin;
bratul F este mai scurt decat bratul R; F si R actioneaza in sens
opus (artic. dintre brat si antebrat)
 COMPOZITIA CHIMICA A
OASELOR
 20% APA
 80% REZIDUU USCAT

Osul este alcatuit din celule si o matrice organica solida, care este
foarte mult intarita de depozitele de saruri de Ca.
 Matricea organica

- 90-95% fibre de colagen – se extind de-a lungul liniilor de forta de

tensiune si dau osului marea sa rezistenta la tensiune

- 5-10% substanta fundamentala, cu aspect omogen, cu mare

afinitate pentru sarurile minerale

Fibrele de colagen + substanta fundamentala = oseina
 Sarurile minerale: in special fosfat de calciu, hidroxiapatita – cea

mai importanta substanta cristalina

 COMPOZITIA OASELOR

Celulele osoase sunt reprezentate de osteoblaste,

osteocite si osteoclaste.
Osteoblastele sunt celule osoase tinere,
formatoare de os, cu o bogata activitate de sinteza.
Osteocitele sunt celule osoase adulte, stadiul
final al maturizarii osteoblastelor.
Osteoclastele sunt celule cu functie de
indepartare a excesului de tesut osos.
 METABOLISMUL OASELOR

La nivelul oaselor au loc procese metabolice

similare celorlalte organe.
O particularitate metabolica o constituie marea
afinitate a substantei fundamentale fata de sarurile
minerale.
Efectele diversilor hormoni pe oase

Glucocorticoizii – catabolism (desfacere) osos: scad

sinteza matricei organice si absorbtia intestinala a Ca
PTH (parathormonul) – activeaza osteoclastele care
vor distruge matricea osoasa cu eliberarea Ca in sange
Calcitonina – ajuta la fixarea Ca in oase
Estrogenii – stimuleaza osteoblastele care vor osifica
mai repede cartilajele de crestere la fete
Testosteronul – determina dezvoltarea mai
accentuata a scheletului la baieti
 ARTICULATIILE

Articulatiile = organe de legatura intre oase, fiind

sediul miscarilor; dupa gradul de mobilitate pot fi:
 SINARTROZE

 DIARTROZE - grad variabil de mobilitate

La nivelul unei articulatii, miscarile depind de

forma suprafetelor articulare. Ele se pot realiza in jurul
unui ax, a doua axe sau a trei axe.
 SINARTROZE – fixe, imobile, nu poseda cavitate articulara, executa
misc. foarte reduse
 sindesmoze – intre oase se interpune tesut fibros (conj moale fibros) –
suturile craniene
 sincondroze – intre oase se interpune tesut cartilaginos fibros (simfizele)
 sinostoze – intre oase se interpune tesut osos (au fost sindesmoze sau
sincondroze care s-au osificat cu varsta)
 DIARTROZE - grad variabil de mobilitate
 amfiartroze (semimobile) – suprafetele articulare sunt plane sau usor
concave (artic. dintre corpurile vertebrale care se fac prin interpunerea
discurilor intervertebrale)
 artrodii (articulatii mobile) – articulatii sinoviale (umar, cot, genunchi - fig
69); prezinta suprafete articulare, capsula articulara, membrana sinoviala,
cavitate articulara, ligamente articulare, menisc (artic. genunchiului)
Tipuri de miscari in articulatii

Flexie/Extensie – apropiere sau indepartare a doua

segmente alaturate
Abductie – indepartarea fata de linia mediana
Adductie – apropierea fata de linia mediana
Rotatie – interna (spre corp) sau externa (in afara)
Pronatie – rotatia mainii in care policele se roteste
medial, iar palma priveste in jos; la picior, planta priveste spre
lateral si marginea externa a piciorului se ridica
Supinatie – la mana, policele este lateral si palma
priveste in sus; la picior, planta priveste medial si marginea
externa a piciorului coboara