Teoria Rezolvării de Probleme
• H. H. Perlman (1950) - Universitatea din Chicago
Cartea: “Social Casework: A Problem Solving Process” (1957)
• existenţa umană - un proces continuu de rezolvare de probleme,
de la naştere şi până la moarte, de adaptare la
cerinţele exterioare sau de adaptare a acestora
la propriile nevoi.
• abilitatea de a rezolva probleme este esenţială pentru fiinţele
umane, începe in stadiile timpurii ale dezvoltării si se manifesta
pe întreg procesul vieţii.
• motivaţia pentru schimbare este data de
dorinţa pentru confort psihologic
Etape ale intervenției bazate pe teoria
rezolvării de probleme
(B.R. Compton şi B. Galaway - “Social Work Process”)
I. Etapa de Contact
a). identificarea problemei
- percepţia beneficiarului,
- percepţia altor persoane implicate in situatie şi
- perceptia asistentului social faţă de problema prezentata.
b). stabilirea scopului/obiectivelor
- pe termen scurt, mediu şi lung,
- realizabile, masurabile, in concordanta cu realitatea
c). angajamentul (verbal sau scris)
- clarificarea resurselor disponibile în instituţie,
- clarificarea responsabilităților beneficiarului si ale asist. social
d). Explorarea
- motivația clientului
- oportunitățile și abilitățile/capacitățile
II. Etapa Contractului
- evaluarea sistemica a situatiei
• legătura dintre problemele beneficiarului şi nevoile acestuia,
• ce factori contribuie la crearea şi menţinerea problemei?,
• ce resurse şi posibilităţi deţine beneficiarul?,
• ce cunoştiinţe şi principii din asistenţa socială pot fi aplicate?,
• cum pot fi “organizate” datele obţinute pentru a contribui la
rezolvarea problemei?,
- stabilirea unui plan de acţiune
• in functie de scopurile stabilite,
• analiza solutiilor alternative şi a efectelor acestora,
• stabilirea metodelor si tehnicilor de intervenţie,
• stabilirea activităților necesare pentru realizarea scopurilor,
• centrare pe schimbare.
- prognoza
• care sunt şansele de reuşită?
• identificarea posibilelor obstacole,
• strategii de depășire a potențialelor dificultăți.
III. Etapa acţiunii:
- implementarea planului de actiune
• intervenţii în concordanţă cu scopul si activitatile stabilite,
• mobilizarea resurselor şi a serviciilor ce vor fi utilizate,
• realizarea activitatilor propuse.
- finalizarea intervenției
• analiza a ceea ce s-a realizat precum si ceea ce nu s-a putut
realiza,
• stabilirea cauzelor nerealizarilor,
• dezvoltarea unor strategii pentru menţinerea scopurilor pe termen
lung,
• finalizarea relaţiei cu beneficiarul,
• asigurarea menţinerii sprijinului în reţea.
- evaluarea finala
- evaluarea intregului proces de interventie, început chiar în faza
contactului
• scopurile au fost realizate?
• metodele selectate au reuşit să rezolve problemele?
Dificultăţi pe care le întâmpină asistentul social în
munca cu beneficiarii:
• lipsa de claritate în definirea problemei,
• deficit de informaţii,
• comunicare deficitara cu cei care se implică în procesul de
rezolvare a problemelor,
• schimbări premature sau testarea în grabă a strategiilor alternative,
• lipsa deprinderilor în rezolvarea de probleme,
• pierderea motivaţiei beneficiarilor.
Contribuţii ale teoriei rezolvarii de probleme:
• mutarea accentului de la boală şi diagnoză la implicarea activă
alături de beneficiar în rezolvarea de probleme
• accent pe rezolvarea problemelor curente ale beneficiarilor
• stabilirea unei relaţii intre aşteptările beneficiarului faţă de
organizaţie şi resursele de care instituţia dispune
• fiecare etapă are un început şi un sfârşit ca şi întreg procesul de
intervenţie.
• conceptul de istorie socială - presupune nu doar o retrospectivă
a evenimentelor trecute din viaţa persoanei ci şi o evaluare
intergeneratională.
Limite ale modelului:
• dificil de aplicat beneficiarilor cu tulburări psihice,
• greu de acceptat de către beneficiarii care doresc o rezolvare
imediată a problemelor,
• dificil de aplicat beneficiarilor cu boli cronice (cancer, SIDA) ca şi
celor care au suferit diverse pierderi (separare, divorţ, deces).