Tema. Fiziologia neuronului și a fibrelor nervoase.

Funcțiile fundamentale ale sinapselor, neurotransmițători

și receptorii.
[Link] potenţialului de acţiune. Caracteristici speciale ale transmiterii
semnalului prin tracturile nervoase (fibre mielinizate şi nemielinizate).
Legile transmiterii excitaţiei. Clasificarea funcţională a fibrelor nervoase.
2. Neuronul ca unitatea structurală şi funcţională a sistemului nervos
central. Sinapsele SNC. Tipuri de sinapse. Anatomia fiziologică a sinapsei.
Mecanismul eliberării neurotransmiţătorului. Caracteristicile transmiterii
sinaptice (conducerea unidirecţională, întîrzierea sinaptică, epuizarea).
Plasticitatea sinaptică.
3. Aspectele electrice ale excitaţiei neuronale. Substanţele chimice cu rol de
transmiţători excitatori. Mecanismul ionic al potenţialului postsinaptic de
excitaţie (PPSE). Generarea potenţialului de acţiune în segmentul iniţial al
axonului.
4. Aspectele electrice ale inhibiţiei neuronale. Substanţele chimice cu rol de
transmiţători inhibitori. Mecanismul ionic al potenţialului postsinaptic de
inhibiţie (PPSI).
 Declansarea excitatiei
St
Potential local

- ++ +
+
- -PR -75mV
- - Curent depolarizant
-
-45mV -
- - -
-55mV -
-65mV
Conul axonal –
de 7 ori mai multe canale
PA voltaj- dependente de Na+

Pragul de excitatie –
cel mai jos ( -65 mV)
Particularităţile conducerii în fibrele nervoase
Myéline formée de:
• Cellules de Schwann (système nerveux périphérique)
• Oligodendrocytes (SNC)
Clasificarea fibrelor nervoase din nervii mamiferelor

Tipul de Diametrul Viteza Funcţia

fibră (µm) (m/sec)
Aα 12 - 22 70 – 120 Propriorecepţie, somatomotorie
Aβ 5 – 13 30 – 70 Presiune, atingere în tegument
Aγ 3–8 15 – 30 Motorie, aferenţe spre fusurile
neuro-musculare
Aδ 1–5 12 – 30 Durere, temperatură, atingere în
tegu-ment
B 1–3 3 – 15 Fibre preganglionare vegetative
C 0,4 – 1,2 0,5 – 2 Durere, temperatură,
o,3 – 1,3 0,7 – 2,3 mecanorecepţie,
răspunsuri reflexe simpatice, fibre
postganglionare vegetative
• CONDUCEREA POTENŢIALULUI DE ACŢIUNE ÎN FIBRELE NERVOASE

 În fibrele nervoase amielinice

− depolarizarea unei zone membranare produce activarea canalelor de Na+
adiacente
− PA se propagă - secvenţial
- din aproape în aproape
- cu viteză mică

 În fibrele nervoase mielinice

− conducerea este saltatorie de la un nod Ranvier la altul
− explicaţia - densitatea foarte mare a canalelor de Na+ la nivelul
nodurilor Ranvier
- teaca de mielină  permeab. ↓ a membr. internodale
− viteza de conducere depinde de:
− grosimea fibrei nervoase
− distanţa dintre nodurile Ranvier
CONDUCEREA IMPULSULUI PRIN FIBRELE NERVOASE MIELINICE

contains few or no Na+ channels

dépolarisation
dépolarisation

repolarisation

repolarisation dépolarisation
CONDUCEREA IMPULSULUI
PRIN FIBRELE NERVOASE
AMIELINICE
 SISTEMUL NERVOS:
 Recepţionează (receptori),
 Transmite,
 Integrează informaţiile primite din
mediul extern sau intern (prelucrarea si
stocarea mesajelor primite),
 Asigură elaborarea unui răspuns
adecvat mesajului primit.
FUNCŢIILE GENERALE ALE SISTEMULUI NERVOS
 DETECŢIA SENZORIALĂ
 procesul prin care neuronii traduc diverse forme de energie în
semnale neuronale

 PROCESAREA INFORMAŢIILOR
 transmisia informaţiei în reţeaua neuronală

 transf. semnalelor prin combinarea acestora cu alte semnale =

integrare neuronală
 stocarea informaţiei = memoria

 utilizarea informaţiei senzoriale pentru percepţie

 procesele de gândire

 învăţarea

 planificarea şi implementarea comenzilor motorii

 emoţiile

 COMPORTAMENTUL
 totalitatea răspunsurilor organismului faţă de mediul său

 poate fi: - un act intern (cunoaşterea)

- un act motor (motilitatea sau răspunsul SNV)

 Recepţionarea mesajelor se
realizează prin intermediul
receptorilor, specializaţi în
transformarea stimulilor - ce poartă
diferite forme de energie - în impuls
nervos, care reprezintă informaţia
codificată despre stimulul perceput.
 Integrarea nervoasă
 reprezintă prelucrarea mesajelor primite
de către centrii nervoşi şi elaborarea
comenzilor pentru organele efectoare -
răspuns imediat la stimuli
 stocarea informaţiilor ca "acte de

memorie" (formarea de engrame) şi

reactualizarea lor ulterioară – răspuns
tardiv la stimuli
 Răspunsurile plecate de la centrii nervoşi
sunt conduse pe căile nervoase eferente
spre efectori
 Astfel se realizează :

 contracţia muşchilor scheletici,

 contracţia musculaturii viscerale,

 activitatea glandelor cu secreţie internă şi

externă
 În raport cu efectorul asupra căruia se exercită
preponderent comanda, sistemul nervos poate
fi împărţit în:
 - sistem nervos somatic - controlează
musculara striată;
 - sistem nervos vegetativ - controlează
musculara netedă şi ţesutul glandular,
coordonând activitatea organelor interne
(viscere). Este format din sistemul nervos
simpatic (care are ca mediator chimic
noradrenalina şi adrenalina) şi sistemul nervos
parasimpatic (a cărei activitate este mediată
chimic de acetilcolină).
Format din:
 sistemul nervos central (S.N.C.) sau axul

cerebro-spinal sau nevrax, reprezentat de

encefal şi măduva spinării;
 sistemul nervos periferic (S.N.P.) ce cuprinde

ganglionii nervoşi, nervii spinali şi nervii

cranieni.
ORGANIZAREA SISTEMULUI NERVOS

 SISTEMUL NERVOS PERIFERIC

− este interfaţa dintre mediul înconjurător şi sistemul nervos central

− include:
componenta senzorială
− reprezentată de:
- receptorii senzoriali
- neuronii primari aferenţi din - ggl. rădăcinii dorsale
- ggl. cranieni
− rol - detectează evenimentele din mediu
componenta motorie
− reprezentată de:
- neuronii motori somatici localizaţi în măduva spinării
- neuronii vegetativi localizaţi în trunchiul cerebral
− rol - generează mişcări sau secreţii glandulare
ORGANIZAREA SISTEMULUI NERVOS

 SISTEMUL NERVOS CENTRAL (SNC)

− funcţii: - primeşte şi procesează informaţiile din mediu

- organizează răspunsuri reflexe şi comportamentale
- planifică şi execută mişcările voluntare
- sediul funcţiilor înalt cognitive, vorbirii, gândirii, memoriei
− compus din:
măduva spinării - organizare segmentară, metamerică
- conectată cu rec. şi ef. prin nervii spinali
creier - subdivizat în 5 reg. - mielencefal (bulb)
- metencefal (punte, cerebel)
- mezencefal
- diencefal (talamus, hipotalamus)
- telencefal
(ggl. baz., cortex cerebral)
 SISTEMUL NERVOS
CENTRAL
(creier şi măduva
spinării)
procesarea
informaţiilor

COMPARTIMENTUL COMPARTIMENTUL
SENZORIAL MOTOR

SISTEMUL
NERVOS include
PERIFERIC

SISTEMUL SISTEMUL
NERVOS NERVOS
SOMATIC VEGETATIV
(simpatic şi
parasimpatic)

EFECTORII
Sensory receptors MUŞCHII MUŞCHIUL CARDIAC
(in eyes, nose, etc.) STRIAŢI MUŞCHII NETEZI
GLANDELE
 NEURONUL

 DEFINIŢIE
- este unitatea celulară structurală şi funcţională a sistemului nervos

 STRUCTURĂ
- corpul celular - nucleul cu un nucleol
- citoplasma - citosol (organite cel. comune şi
specif.)
- citoschelet
- prelungirile:
dendritele - prelungirile scurte
- rol în recepţionarea impulsurilor nervoase
- conducere celulipetă
axonul - prelungirea unică a neuronului
- conul axonal → ia naştere PA
- conducerea impulsului este celulifugă
- transportul materialului citosolic - anterograd
- retrograd
 NEURONUL
 Tipurile de neuroni :
Dupa sructura
 unipolari,

 pseudounipolari,

 bipolari

 multipolari.

Neuronii unipolari nu prezintă

decât axonul, polul receptiv fiind
difuz, excitaţiile fiind recepţionate
prin toată suprafaţa
pericarionului. Astfel de neuroni
sunt rari şi intră în structura
retinei (celule amacrine).
Structural Classification of Neurons

 Unipolar neurons – have a short single

process leaving the cell body
Retină, mucoasa olfactivă, în ganglionii Corti
Structural Classification of Neurons
 Multipolar neurons – many extensions
from the cell body

Figure 7.8a
ganglionii spinali
Funcţional neuronii pot fi:
 motori,

 senzitivi

 de asociaţie

 vegetativi
Neuron Classification

Figure 7.6
NEVROGLIA

 DEFINIŢIE
 componenta non-neuronală a sistemului nervos central şi periferic

 CARACTERISTICI
 nu generează, nu conduce impulsul nervos

 nu formează sinapse

 are capacitate de diviziune

 sunt de 10 ori mai numeroase decât neuronii
 interdependenţă strânsă între neuroni şi celulele gliale

 CLASIFICARE - astroglia
- macroglia - oligodendroglia
- celulele ependimare
 centrală - celulele epiteliale coroidiene

- microglia
 periferică
TIPURI DE CELULE GLIALE ŞI ROLURILE
LOR

GLIAL CELLS

PNS CNS

satellite cells Schwann cells oligodendrocytes astrocytes microglia ependymal

cells
form form act as

secrete
myelin sheaths scavangers

neurotrophic take up create

form
factors help form
secrete
barriers
support cell support for blood-brain K+ between
bodies CNS barrier transmitters compartments

neurotrophic factors
 Sinapsa
Sinapsa este regiunea de comunicare neuro-neuronală
sau neuro-efectoare (muşchi sau glande). Transmiterea
impulsului nervos de la zona presinaptică la cea
postsinaptică nu este o simplă săritură de potenţial de
acţiune, ci un proces mult mai complex, datorat
faptului că membrana postsinaptică este inexcitabilă
electric.
 Clasificarea sinapselor
După modalitatea de transmitere a impulsului nervos

- sinapse chimice, la care efectul asupra

zonei postsinaptice se exercită prin producerea
unei neurosecreţii de către zona presinaptică.
Aceste sinapse predomină la mamifere şi la om.
-sinapse electrice, asemănătoare
morfologic cu cele chimice, dar la nivelul lor
transmiterea impulsului nervos presinaptic
asupra zonei postsinaptice se face printr-un
curent de acţiune.
 Sinapse electrice
•au spaţiu mai îngust - 2 nm (20-30
nm sinapsele chimice).

•formează joncţiuni lacunare sau “gap

junctions”, care se caracterizează prin
existenţa unor punţi de joasă rezistenţă
ionică, prin care ionii trec uşor dintr-o
celulă în alta.
 CLASIFICAREA SINAPSELOR:
electrice
− canalul unei celule se uneşte cu canalul altei
celule  molec. mici şi ionii trec de la o celulă
la alta
− curentul electric poate trece la nivelul
„joncţiunii gap” în ambele direcţii
− se găsesc în retină şi bulbul olfactiv
SINAPSA ELECTRICĂ
Din punct de vedere funcţional
se deosebesc sinapse:
 Clasificarea sinapselor
După natura neurotransmiţătorului chimic

• colinergice (acetilcolina),
• adrenergice (noradrenalina),
• dopaminergice (DOPA-mina),
• serotoninergice,
• gabaergice etc.
 Clasificarea sinapselor
Din punct de vedere structural (ultrastructural)
s-au descris trei tipuri de sinapse:
 - tipul I, sinapse axo-dendritice, excitatorii cu
o fantă sinaptică mai lungă 30 nm, cu o membrană
presinaptică îngroşată şi vezicule presinaptice
sferice.
 - tipul II, sinapse axo-somatice cu o fantă
sinaptică mai îngustă (20 nm) cu o membrană
presinaptică mai subţire, veziculele sinaptice sunt
turtite sau alungite.
 - tipul III de sinapse sunt cele cu spaţiu
sinaptic îngustat de 2 nm. Din acest tip fac parte
sinapsele electrice.
5. Se descriu sinapse axo-dendritice şi axo-
somatice, sinapse axo-axonice, dendro-
dendritice, somato-somatice şi chiar dendro-
somatice. Examinările ultrastructurale au
relevat existenţa unor variate tipuri de sinapse la
nivelul SNC şi periferic. Un neuron poate primi
fibre presinaptice de la mulţi alţi neuroni prin
convergenţă şi la rândul său poate trimite fibre
la mai mulţi neuroni prin divergenţă. Foarte rar
se întâlnesc neuroni în raport de 1 la 1. Cele mai
multe legături sinaptice sunt de ordinul sutelor
sau mai frecvent de ordinul miilor.
 Structura sinapsei

 1.
 Buton sinaptic sau
buton terminal
 Membrana
presinaptică.
 Veziculele cu
transmiţători chimici
(conţin mici pachete moleculare
stocate numite cuante)
 Structura sinapsei
1. Microscopia electronică a arătat că axonul
presinaptic se termină la locul de contact cu neuronul
postsinaptic printr-o porţiune lărgită de 0,5-2 µm,
denumită din cauza formei sale buton sinaptic sau
buton terminal. Partea mai îngroşată a butonului
terminal alcătuieşte zona sau membrana
presinaptică. In apropierea butonului sinaptic, fibra
nervoasă axonală îşi pierde teaca de mielină. In
interiorul butonului există numeroase organite celulare
reprezentate mai ales de mitocondri (mai numeroase
decât într-un volum similar de citoplasmă celulară).
Sunt în medie 10.000 de vezicule cu
diametrul de 30-60 nm, mai numeroase în
apropierea spaţiului sinaptic. Veziculele se
aglomerează în anumite puncte ale
membranei presinaptice, iar în dreptul
veziculelor membrana devine mai opacă.
Veziculele conţin stocate mici pachete
moleculare (numite cuante) cu transmiţători
chimici responsabili pentru transmiterea
sinaptică.
 Procesul de fuziune a veziculelor de membrană
presinaptică şi eliberarea neurotransmiţătorului reclamă
două categorii de proteine asociate:
sinapsina implicată în eliberarea veziculelor de
pe citoscheletul butonului;
sinaptobrevina şi sinaptofizina, care formează

un canal ionic în momentul intrării în membrana

veziculei;
sinaptoamina, care reprezintă senzorul ionilor de

Ca++ , necesar în producerea acestui proces de

eliberare a mediatorului.
Aceste proteine interacţionează cu a doua
categorie de proteine asociate membranei sinaptice
care sunt: sintaxina şi proteina membranei
presinaptice.
 2. Între membrana presinaptică şi cea
postsinaptică cu care vine în contact există
un spaţiu liber numit fisură sau fantă
sinaptică a cărui grosime variază între 10-
30 nm. Acest spaţiu sinaptic este plin cu
lichid extracelular şi o reţea filamentoasă
de proteoglican care are rolul de a asigura
adezivitatea celor două membrane, pre- şi
postsinaptică.
3. Membrana postsinaptică conţine structurile
receptoare, caracteristice mediatorului eliberat din
zona presinaptică.
•Mediatorul acţionează asupra receptorilor din
membrana postsinaptică.
•Receptorii mediatorilor sunt molecule mari de
proteine, inclavate în structura bimoleculară lipidică a
membranei.
•Deosebim receptori ionotropici şi metabotropici.
•Receptorii sunt formaţi din două componente:
1) o componentă fixatoare a mediatorului, care
proemină în afara membranei în fisura sinaptică
2) o componentă, care pătrunde prin membrana
postsinaptică.
•La receptorii ionotropici această componentă se
prezintă sub forma unui canal ionic, ce se deschide
sub influenţa mediatorului chimic, deci este un canal
ligand-dependent.
•La receptorii metabotropici - ea este cuplată cu
unul din subtipurile proteinei G, care modulează
activitatea unor enzime citoplasmatice. Aceste enzime
activează sau inhibă mesagerul secund din neuronul
postsinaptic sau din altă celulă ţintă. Ca urmare se
activează sau inactivează canalele membranare.
 Date generale despre mediatorii chimici
 Ideea transmiterii chimice este mai veche, dar a fost confirmată
de cercetările lui Otto Loewi (1921-1926). Pentru ca o substanţă
să fie considerată un mediator chimic este nevoie ca ea să
îndeplinească o serie de condiţii formulate de Paton (1958):
 să existe sub forma de precursori în teritoriul
presinaptic;
 enzimele de sinteză să existe în acelaşi teritoriu;
 sistemul enzimatic de inactivare să fie prezent în
teritoriul sinaptic.
 stimularea terminaţiilor nervoase presinaptice să
determine eliberarea în cantităţi suficiente a acestei
substanţe;
 aplicarea substanţei la nivelul membranei
postsinaptice să determine acelaşi efect cu stimularea
presinaptică.
 •In afară de neurotransmiţătorii propriu zişi,
care sunt principalele substanţe care asigură
transmiterea mesajului neuronal la nivelul
sinapsei, se discută despre aşa zişii
cotransmiţători, eliberaţi odată cu
neurotransmiţătorii.
•Ei participă atât la modificarea răspunsului
postsinaptic, cât şi la reglarea eliberării
mediatorului din terminaţia nervoasă
presinaptică sau exercitând efecte trofice în
teritoriu.
 •A treia gamă de substanţe chimice eliberate în
zona presinaptică sunt neuromodulatori. Aceste
substanţe chimice nu sunt capabile să producă un
răspuns sinaptic specific, dar ele realizează modificări
de durată ale capacităţii de răspuns şi transmitere
neuronală pre- şi postsinaptică.
•Ansamblul chimic reprezentat de
neurotransmiţători, cotransmiţători şi
neuromodulatori, asigură o activitate sinaptică fin
ajustată nevoilor de moment ale organismului fiind
unul din factorii responsabili de plasticitatea
sinaptică.
 Neuroplasticitatea sinaptică
Sinapsele nu sunt formaţiuni statice, rigide, ci
prezintă o mare plasticitate, care constă în
capacitatea de a-şi modifica permanent
funcţionalitatea, de a fi înlocuite, de a spori
sau de a se reduce ca număr în funcţie de
statusul funcţional. Această plasticitate apare
mai pregnant în cursul dezvoltării
organismului, dar ea este prezentă şi la adult.
Lezarea sau distrugerea sinapsei, duce la
refacerea acesteia în aproximativ 60 de zile.
TRANSMIŢĂTORII SINAPTICI

 TRANSMIŢĂTORI CU ACŢIUNE RAPIDĂ

 NEUROPEPTIDE
(TRANSMIŢĂTORI CU ACŢIUNE LENTĂ)
 TRANSMIŢĂTORII CU ACŢIUNE RAPIDĂ

 sunt sintetizaţi în citosolul Clasa I Acetilcolina

terminaţiilor presinaptice Clasa II: Noradrenalina
Amine Dopamina
 sunt stocaţi în vezicule
Serotonina
 cuplarea cu receptorii postsinaptici Histamina
determină:
 ↑ conductanţei pt. Na+  excit.
Clasa III: Acid gama-
Aminoacizi aminobutiric (GABA)
 ↑ conductanţei pt. K+/Cl-  inhib.
Glicina
Glutamat
 rol:
 transmiterea semnalelor Aspartat
senzoriale la creier
Clasa IV Oxidul nitric (NO)
 transmiterea semnalelor motoare la
muşchi
 NEUROPEPTIDELE
(TRANSMIŢĂTORII CU ACŢIUNE LENTĂ)
 se sintetizează în cantitate mică, Hormoni de eliberare TRH (Thyrotropin-releasing hormone)
numai la nivelul corpului celular hipotalamici LRH (Luteinising-releasing hormone)
neuronal Somatostatina

Peptide hipofizare ACTH (Adrenocorticotropic hormone)

 sunt stocaţi în vezicule β-Endorfina
Prolactina
 sunt transportaţi în fluxul axonal cu Hormon luteinizant
viteză mică Tirotropina
STH (Growth hormone)
Vasopresina
 au acţiuni mai prelungite:
Oxitocina
 schimbări pe termen lung a
numărului de receptori neuronali Peptide care acţionează Enkefalina
pe intestin şi creier Substanţa P
 deschiderea sau închiderea pe
termen lung a canalelor pentru Gastrina
anumiţi ioni Colecistokinina
Polipeptidul intestinal vasoactiv (VIP)
 schimbarea numărului de Factor de creştere nervoasă
sinapse sau a dimensiunii Neurotensină
sinapselor Insulina
Glucagon
NEUROMODULATORI

 sunt substanţe neuroactive neimplicate direct în procesul transmiterii

sinaptice

 pot acţiona presinaptic modificând cantitatea şi durata eliberării

neurotransmiţătorilor

 la nivel postsinaptic modifică sensibilitatea receptorilor pentru mediator

 pot avea efecte moderatoare sau facilitatoare în funcţie de receptorul

asupra căruia acţionează

 acţiunile neuromodulatorilor cresc complexitatea procesării informaţiei la

nivelul fiecărui neuron

 între neurotransmiţător şi neuromodulator nu există o distincţie netă →

rolul lor este dependent de tipul de receptor asupra căruia acţionează
 Mediatorii chimici se clasifică astfel:
•Acetilcolina
•Aminele biogene:
•catecolaminele: Noradrenalina, adrenalina, dopamina
•serotonina (5 – hidroxitriptamina)
•histamina
•Aminoacizii:
•excitatori: glutamatul şi aspartatul
•inhibitori: acidul gamoaminobutiric (GABA) şi glicina
•Cotransmiţători - Neuropeptidele:
•opioizii endogeni: endorfinele, enkafalinele şi dinorfina
•substanţa P, neuropeptidul Y, colecistokinina (CCK),
somatostatina, angiotensina, peptidul vasoactiv intestinal
(VIP)
 Neuromodulatori
•Purinele: ATP, ADP, AMP şi adenozina
•Alte molecule cu funcţie neuromodulatorie gazele:
monoxidul de azot (NO), monoxidul de carbon
(CO)
•steroizii: aldosteronul, cortizonul (şi alţi
glicocorticoizi), progesterenul, estrogeni (17β –
estriolul), testosteronul
•prostaglandinele (PGE)
•interferonii
•interleukinele (IL1)
 Funcţionarea sinapsei
Transmiterea sinaptică este constituită dintr-o secvenţă de
şapte evenimente a căror desfăşurare este următoarea:
[Link] mediatorului (proces permanent)
Sinteza mediatorului are loc la nivelul corpului
celular, dar şi la nivelul butonilor terminali. Ambele zone sunt
prevăzute cu echipamentul enzimatic necesar. Produs la
nivelul corpului celular (pericarionului), mediatorul chimic
este transportat, prin mecanismul fluxului axoplasmatic, până
la nivelul terminaţiilor.
[Link] mediatorului (proces permanent)
Stocarea mediatorului este procesul prin care se creează
rezervele presinaptice de mediatori chimici necesari pentru
momentul în care unda de depolarizare presinaptică va
determina eliberarea acesteia într-un ritm accelerat şi explosiv.
 Cercetările au evidenţiat existenţa unor stocuri
citoplasmatice de mediator chimic. Astfel, se descrie
un compartiment stabil (sau de depozit) care
cuprinde mediatorul de rezervă ce se va elibera mai
târziu în cursul stimulării. Al doilea compartiment ar fi
reprezentat de compartimentul labil (veziculele
presinaptice), conţinând mediatorul imediat
disponibil în momentul stimulării.
Excesul de mediator chimic ce nu poate fi stocat de
vezicule se consderă că este inactivat prin hidroliză
enzimatică la nivelul citoplasmei (acetilcolinesteraza
pentru acetilcolină, carboximetil transferaza, (COMT)
şi monoaminoxidaza, (MAO) pentru noradrenalină şi
dopamină.
 [Link] mediatorului
•Eliberarea mediatorului este procesul prin care
acesta ajunge în spaţiul sinaptic.
•Este în fond un fenomen de neurosecreţie
explosivă declanşat de apariţia potenţialului de
acţiune (sau altfel spus al undei de depolarizare)
la nivelul membranei butonului terminal.
Această depolarizare a butonului terminal va
determina în afara pătrunderii Na+ şi un influx
masiv de Ca++.
•Ionii de Ca++ din mediul extracelular pătrund într-o
oarecare măsură prin canalele de Na + voltaj-
dependente. Insă majoritatea Ca++ pătrunde prin canale
specifice de Ca++-voltaj-dependente care se deschid
mai lent.
•Acest influx de ioni de Ca++ reprezintă mecanismul
de cuplare a potenţialului de acţiune cu secreţia
mediatorului chimic.
•Se produce o ataşate, o fuziune, a 200-300 de
vezicule la membrana presinaptică şi evacuarea
conţinutului în spaţiul sinaptic prin procesul de
exocitoză.
 •Veziculele sinaptice sunt legate la nivelul butonului
presinaptic de o proteină filamentoasă numită sinapsină.
•Eliberarea veziculelor se face prin procesul de fosforilare
a sinapsinei de către proteinkinaza II.
•Ca++ pătruns în buton activează proteinkinaza prin
intermediului calmodulinei.
•Sinapsina reţine veziculele sinaptice până când
fosforilarea iniţiată de creşterea concentraţiei ionilor de Ca++ în
zona presinaptică, le eliberează, permiţând deplasarea
veziculelor spre membrana presinaptică în vederea exocitozei.
•Evacuarea mediatorului din vezicule se face direct
proporţional cu influxul de Ca++ în zona presinaptică.
După golirea conţinutului vezicular prin exocitoză,
membrana acestora va fi incorporată în structura membranei
presinaptice, din care ulterior se formează noi vezicule care se
încarcă cu mediator chimic.
 [Link] spaţiului sinaptic
Traversarea spaţiului sinaptic de către cuantele de
mediator chimic ce se realizează prin mişcare browniană
tinzând să ajungă la membrana postsinaptică.
[Link]ţiunea postsinaptică a mediatorului
Ajuns la nivelul membranei postsinaptice, mediatorul îşi
exercită acţiunea prin cuplarea cu receptorii specifici. Aceşti
receptori, incluşi în structura membranei postsinaptice,
reprezintă molecule proteice a căror conformaţie chimică le
permite să intre în interacţiune specifică cu molecula de
mediator. Apariţia complexului mediator-receptor determină
modificări în structura postsinaptică. Aceste transformări
reversibile au drept consecinţă modificările de permeabilitate
ce stau la baza răspunsului postsinaptic la realizarea
potenţialului postsinaptic.
 Recoltarea potenţialelor din zona postsinaptică au
relevat existenţa unor potenţiale spontane miniaturale
de amplitudine foarte mică de 0,5 mV. Ele sunt
consecinţa descărcării spontane a 1-5 cuante de
mediator chimic cu o frecvenţă de 1/sec. Ele constituie
“zgomotul de fond” al sinapsei. Ele nu influenţează
sinapsa şi nici excitabilitatea neuronală.
Pentru ca PPSE să se propage electrotonic în
neuronul postsinaptic el trebuie să atingă o anumită
valoare. Pentru a genera un impuls nervos care să se
propage, sinapsele trebuie să atingă un PPSE cu o
valoare de 20-30 mV (adică să ajungă la valoarea de –
40 –45 mV).
 •Suprafaţa membranei postsinaptice depolarizată
imediat sub butonul sinaptic, este extrem de mică încât
nu este capabilă să depolarizeze întreaga membrană.
•Pentru a apărea potenţialul de acţiune în zona
proximală a axonului este necesar să se depolarizeze
cca 10% dintre sinapsele cu care este conectat
neuronul. Dacă nu se realizează acest lucru PPSE se
produce fără să genereze impuls nervos.
•Potenţialul de acţiune poate fi generat prin
depolarizarea concomitentă a cca 10% din sinapsele
excitatoare (fenomenul de sumare spaţială), sau prin
descărcarea repetitivă a unei singure sinapse
(fenomenul de sumare temporală).
 În concluzie:
•dacă prin sumaţia PPSE se obţin valori mai mari decât
pragul pentru excitarea neuronului, se generează un
potenţial de acţiune care se propagă;
• dacă valoarea PPSE rămâne sub pragul de excitaţie,
atunci neuronul postsinaptic rămâne facilitat, însă nu e
excitat. Starea de facilitare a neuronului este tranzitorie şi
durează 15-20 ms, timp în care este posibilă sumaţia
temporară sau spaţială.
•Acest fenomen este posibil deoarece PPSE spre
deosebire de potenţialul de acţiune nu se supune legii “tot
sau numic” şi de aceea amplitudinea sa creşte prin mărirea
intensităţii impulsului aferent.
 POTENŢIALUL POSTSINAPTIC
EXCITATOR ŞI INHIBITOR
Neuron presinaptic Potenţialul postsinaptic excitator
Neurotransmiţător excitator
Na+
(EPSP)
Ext. -40
Ext.

Neuron -65
postsinaptic Int. -40 mV
Int. -85
-65 mV
++ + s
+

Neuron presinaptic
Neurotransmiţător inhibitor Potenţialul postsinaptic inhibitor
Cl-
-40 (IPSP)
Ext. Ext.
Neuron -65
postsinapticl
Int. -65 mV Int. -85
-85 mV

- -- - s
 [Link] mediatorului
Inactivarea mediatorului este procesul prin care se
realizează scoaterea din circulaţie a mediatorului
eliberat, în vederea reluării ciclului la stimulul
următor. Acest proces presupune existenţa unor
mecanisme multiple. Acestea sunt:
•Inactivarea enzimatică postsinaptică sau transinaptică
se realizează cu ajutorul enzimelor hidrolitice din
membrana postsinaptică sau din spaţiul sinaptic.
Aceste enzime plasate frecvent în imediata apropiere a
receptorilor, desface complexul mediator-receptor pe
măsură ce acesta se formează.
 •Captarea postsinaptică se realizează de către
structurile postsinaptice şi trecute în citoplasma
acestuia unde este inactivat. Acest mecanism
interesează mai ales o parte a mediatorului chimic ce
nu a fost fixat pe receptori.
•Difuzia extrasinaptică. O parte a mediatorului
eliberat difuzează în spaţiul extrasinaptic, unde este
inactivat de enzimele hidrolizante cu sediu
extracelular sau captat de celulele extrasinaptice
(nevroglie).
•Recaptarea. Zona presinaptică captează o parte a
mediatorului eliberat în vederea reutilizării lui (de
exemplu noradrenalina, dopamina, GABA etc.).
 Particularităţile transmiterii sinaptice
[Link] unidrecţionată.
Propagarea impulsului nervos prin sinapsă se face într-o
singură direcţie, din zona presinaptică spre zona postsinaptică.
Se explică prin:
• amplasarea veziculelor cu mediator chimic doar în zona
presinaptică
•prezenţa receptorilor membranari cu specificitate pentru
mediatorii eliberaţi numai pe membrana postsinaptică.
2.Întârzierea sinaptică.
•Eliberarea mediatorilor chimici în fisura sinaptică, prin
intermediul cărora se conduce influxul nervos de la un neuron
la altul, explică întârzierea sinaptică de aproximativ 0,5 ms.
 [Link] transmiterii sinaptice.
•Stimularea repetitivă a unei sinapse excitatorii provoacă la
început descărcări frecvente în neuronul postsinaptic, pentru
ca în următoarele milisecunde sau secunde, descărcările să se
rărească progresiv. Fenomenul poartă numele de oboseală
sinaptică.
•Datorită oboselii sinaptice, zonele supraexcitate din
sistemul nervos îşi reduc după un timp excitabilitatea
excesivă.
•Oboseala sinaptică constituie astfel un mecanism de
protecţie a organelor efectoare.
•Apariţia oboselii sinaptice este pusă în primul rând pe
seama epuizării stocurilor de mediatori din butonii sinaptici.
•Pe de altă parte oboseala sinaptică ar putea fi datorată
inactivării treptate a mai multor receptori membranali
postsinaptici.
[Link] posttetanică sau potenţarea
posttetanică.
•Aplicarea unor stimuli repetitivi rapizi pe o sinapsă
excitatoare, urmată de o perioadă de repaus, face
neuronul postsinaptic mult mai reactiv, mai receptiv la
stimulii următori.
•Procesul este cunoscut sub termenul de facilitare
posttetanică.
•Facilitarea se datoreşte în mare măsură concentrării
excesive de Ca++ în butonii presinaptici, din cauza
pompei de Ca++ care evacuează prea încet excesul
ionilor penetraţi în butonul terminal.
 •Ionii de Ca++ acumulaţi se adaugă efectului
potenţialului de acţiune şi astfel determină
eliberarea, exocitarea mai multor vezicule în
spaţiul sinaptic.
•Din cauză că facilitatea posttetanică durează
un timp destul de îndelungat, uneori ore în şir, în
funcţie de neuroni, ea stă la baza memoriei de
scurtă durată.
 [Link] sinapselor la hipoxie şi
medicamente.
•Transmiterea sinaptică este împiedicată prin
hipoxie. Fără aport de oxigen nu mai are loc
sinteza de ATP şi alte substanţe chimice
necesare pentru producerea şi eliberarea
mediatorilor chimici. Ca urmare, eliberarea
mediatorilor devine insuficientă pentru activarea
membranei postsinaptice. Întreruperea circulaţiei
cerebrale pentru mai multe secunde determină
pierderea cunoştinţei, datorită mecanismelor
menţionate mai înainte.
 •Dintre substanţele medicamentoase
anestezicele sunt cele mai puternic implicate în
funcţionarea sinapsei. Majoritatea anestezicelor
îşi exercită acţiunea asupra sinapselor, fie
reducând cantitatea de mediator eliberat, fie
determinând eliberarea mediatorilor inhibitori.
 Plasticitatea sinapselor
 1) calitatea şi cantitatea eliberării mesagerilor chimici;
Plasticitatea secretorie este accentuată prin eliberarea unor
mesageri principali sau secundari (neurotransmiţători,
cotransmiţători şi neuromodulatori). Neuronul îşi poate schimba
chiar profilul secretor, transformându-se din excitator în inhibitor
şi invers.

 2) calitatea şi numărul receptorilor postsinaptici Receptorii

postsinaptici pot creşte ca număr sau chiar suprafaţa postsinaptică
poate creşte prin sporirea spinilor dendritici.

 3) modificarea dimensiunilor fantei sinaptice. Ca urmare unei

solicitări dimensiunea spaţiului sinaptic se poate modifica şi el în
funcţie de ritmul sau durata transmiterii sinaptice.
ACTIVITATEA REFLEXĂ A SISTEMULUI
NERVOS CENTRAL
 CLASIFICAREA MORFO-
FUNCĂIONALĂ A REFLEXELOR
 în funcţie de numărul neuronilor ce formează arcul reflex:
- reflexe monosinaptice - cu o singură sinapsă între
neuronul senzitiv şi neuronul motor
- reflexe polisinaptice prezintă un număr variabil de
neuroni intercalari activatori şi inhibitori

 în funcţie de localizarea centrului nervos:

- reflexe medulare
- reflexe bulbare
- reflexe mezencefalice
- reflexe diencefalice
- reflexe corticale
 calea aferentă 3 sinapsa
1
receptor MĂDUVA
SPINĂRII

STIMUL

4
neuron motor
calea eferentă
efector
RĂSPUNS

ARC
REFLEX
MONOSINAPTIC
 ARC
REFLEX POLISINAPTIC
 CLASIFICAREA FUNCĂIONALĂ A REFLEXELOR

 - reflexe somatice
- reflexe vegetative
 - reflexe condiţionate (dobândite)
- reflexe necondiţionate (înnăscute)
 În funcţie de semnificaţia biologică:
- reflexe de apărare
- reflexe de alimentare
- reflexe sexuale etc.
Reflex somatic şi vegetativ

Verigile arcului reflex somatic (A) şi vegetativ (B):

1 - receptor
2 - calea aferentă
3 - centrul nervos
4 – calea eferentă
5 – organul efector
 ARCUL REFLEX ELEMENTAR

STRUCTURA ARCULUI REFLEX ELEMENTAR

1. Receptorii

2. Calea aferentă

3. Centru nervos

4. Calea eferentă

5. Organele efectoare
 RECEPTORII

 DEFINIŢIE:
− reprezintă ramificaţii periferice ale neuronilor
senzitivi sau celule diferenţiate destinate pentru
detectarea şi recepţionarea stimulilor din
interiorul sau din exteriorul organismului →
transformă energia stimulilor în impuls nervos
 CLASIFICARE (în funcţie de natura excitantului):
− mecanoreceptori
− termoreceptori
− fotoreceptori
− chemoreceptori
− nociceptori (receptori pentru durere)
 CALEA AFERENTĂ
 prelungiri dendritice şi axonice ale neuronilor
senzitivi → asigură conducerea ascendentă a
informaţiilor de la nivelul receptorilor specifici
spre centrii nervoşi

 transmiterea impulsului nervos spre centrii

nervoşi se realizează prin:
- fibrele mielinice - saltatoriu, cu viteză
mare de conducere
- fibrele amielinice - din aproape în aproape,
cu viteză ↓ de conducere.
 CENTRUL REFLEX SAU NERVOS
 localizare → intranevraxial:
− măduva spinării

− trunchiul cerebral

− centrii nervoşi superiori

 rol:
- prelucrarea, integrarea şi stocarea informaţiilor
primite pe căile aferente
- elaborarea de reacţii adecvate
 CALEA EFERENTĂ

 reprezentată de fibre motore care asigură transmiterea

informaţiei către organele efectore (muşchi, glande)

ORGANELE EFECTOARE
răspunsul acestora depinde de tipul şi densitatea receptorilor
specifici de la nivelul membranelor celulare
 Particularitătiletransmiterii
excitaţiei
in centrii nervosi
 Fenomenele de sumare temporală şi spaţială.
•Fenomenul de sumare în general se explică prin
faptul că stimulul aferent, chiar când este insuficient
pentru producerea unui potenţial postsinaptic
propagat, determină la nivelul neuronului postsinaptic
o stare de facilitare, care persistă un timp foarte scurt
şi care se poate suma cu stările analoage create,
concomitent sau succesiv de alţi stimuli, putând atinge
la un moment dat pragul de descărcare şi astfel să
devină eficient.
•De menţionat că şi impulsurile inhibitorii similar
cu cele excitatorii, prezintă o sumare spaţială şi
temporală.
Sumare temporală
1. SUMAŢIA TEMPORALĂ

presinaptic postsinaptic dendrite corpul/axon

Potenţialul prag

-65

s s ss sss

2. SUMAŢIA SPAŢIALĂ

dendrite corpul/axon
“a”
Potenţialul prag
-65
“b” a b ba abb
presinaptic postsinaptic
 Fenomenele de convergenţă, divergenţa
•Facilitarea unei sinapse se poate realiza prin
convergenţa mai multor sinapse de la mai mulţi
neuroni, pe un singur neuron (ex. motoneuronul
din coarnele anterioare ale măduvei spinării).
 Fenomenul facilitării

 Dacă stimulăm cu stimuli liminali doi neuroni

din rădăcinile posterioare ale măduvei
răspunsul motor este mai amplu decât suma
răspunsurilor la stimulări separate a celor doi
neuroni.
 Surplusul se explică prin antrenarea în
răspuns a unui număr superior de neuroni.
 •Ocluzia este fenomenul opus facilitării. Dacă
repetăm experimentul de mai sus folosind un stimul
maximal se constată că suma răspunsurilor
individuale este mai mare decât răspunsul obţinut prin
excitarea concomitentă a celor doi neuroni.
•In acest caz, la stimularea individuală sunt
antrenaţi în răspuns toţi neuronii ce primesc aferenţe
de la fiecare din cele două celule.
•La stimularea concomitentă, răspunsul nu este la
fel de intens ca suma fiecărui dintre cei doi neuroni
aferenţi deoarece neuronii pe care converg ambii
neuroni nu mai participă de două ori la răspunsul
motor.
 Fenomenul de postdescărcare.
•La stimularea singulară a unei căi aferente se
obţine un răspuns multiplu şi prelungit a
neuronului eferent, fenomen numit
postdescărcare.
•Fenomenul este explicat prin existenţa
circuitelor reverberante, în care neuronii
intercalari, aşezaţi în circuit închis sau “în lanţ”
supun neuronul terminal eferent unui
“bombardament” prelungit de stimuli.
 Tipuri de legaturi interneuronale.
A – convergenta; B – divergenta; C – lant
multiplu paralel; D – circuit reverberant
 Postdescărcarea. Prin postdescărcare se înţelege
faptul că, numărul impulsurilor din nervii eferenţi este
mai mare decât al celor din fibrele aferente. În
consecinţă, prin trecerea prin centrii nervoşi, stimulii
sunt multiplicaţi. Acest proces poate fi explicat prin
fenomenul divergenţei, în sensul că un stimul unic al
nervului aferent este descărcat, prin numeroase
ramificaţii axonale, într-un număr mai mare de
neuroni motori eferenţi. Multiplicarea stimulului la
nivelul centrului nervos este importantă pentru
realizarea contracţiei tetanice, care este contracţia
fiziologică a muşchiului striat.
 Felurile de inhibiţie în SNC
 În dependenţă de starea electrică a membranei:
 depolarizare
 hiperpolarizare
 În corelaţie cu sinapsa
 presinaptică
 postsinaptică
 În dependenţă de relaţiile interneuronale
 - laterală
 - recurentă
 - reciprocă
 Fără participarea neuronilor inhibitori:
 inhibiţia pesimală
 inhibiţia după excitaţie
 Inhibiţia postsinaptică

 apare în sinapsele inhibitorii care au ca mediator

GABA, glicina, histamina, dopamina.
 hiperpolarizarea membranei postsinaptice
 [Link]ţialul postsinaptic inhibitor - PPSI
•În cazul în care se realizează o hiperpolarizare a zonei
postsinaptice se produce un potenţial postsinaptic inhibitor
(PPSI).
•Există mediatori chimici cum ar fi acidul gama-aminobutiric
(GABA) sau glicina sub acţiunea cărora potenţialul de repaus
se negativează cu cca -10 mV.
•PPSI persistă de asemenea 20 ms, atingând un maxim în 1-2
ms şi revine treptat la potenţialul de repaus în aproximativ 15
ms. Apariţia PPSI determină blocarea transmiterii sinaptice.
•Direcţia curentului de hiperpolarizare în PPSI este inversă
faţă de PPSE, adică de la interiorul membranei spre exteriorul
ei, ceea ce face ca membrana postsinaptică să devină mai puţin
receptivă şi ca urmare să scadă excitabilitatea neuronului
postsinaptic.
 POTENŢIALUL POSTSINAPTIC
EXCITATOR ŞI INHIBITOR

Neuron presinaptic Potenţialul postsinaptic excitator

Neurotransmiţător excitator
Na+
(EPSP)
Ext. -40
Ext.

Neuron -65
postsinaptic Int. -40 mV
Int. -85
-65 mV
++ + s
+

Neuron presinaptic
Neurotransmiţător inhibitor Potenţialul postsinaptic inhibitor
Cl-
-40 (IPSP)
Ext. Ext.
Neuron -65
postsinapticl
Int. -65 mV Int. -85
-85 mV

- -- - s
 Inhibiţia presinaptică
 apare în sinapsele
axo-axonice
 creşterea
conductanţei pentru
Cl- (receptorii
GABAa)
 K+ (receptorii
GABAb) şi prin
scăderea
conductanţei pentru
Ca2+ (receptorii
GABAb)
 Inhibiţia pesimală – apare în sinapsele de
excitaţie, atunci când frecvenţa impulsurilor care
vin spre sinapsă este foarte mare, şi depăşeşte
labilitatea acesteia, ca rezultat apare o
depolarizare stabilă a membranei postsinaptice

 Inhibiţia după excitaţie –frecvenţa impulsurilor

care vin spre sinapsă este mai mare ca labilitatea
dar mai mică ca frecvenţa pesimală →
hiperpolarizarea membranei postsinaptice
 Inhibiţia recurentă.
 Neuronul de excitaţie
prin sinapsă cu
neuronul de inhibiţie
(neuronul Renshaw) se
inhibă el însuşi. Este un
mecanism de protecţie
a motoneuronilor.
Inhibiţia recurentă. Inhibiţia laterală
Inhibiţia reciprocă –

 apare la excitarea
muşchilor antagonişti.
Inhibiţia laterală
 Această modalitate a
inhibiţiei este la baza
activității centrului
nervos dominant.