TEMA 6.
DEFICITUL BUGETAR ŞI
DATORIA PUBLICĂ
6.1. Conceptul de deficit bugetar şi sursele de finanţare a deficitului
6.2. Conceptul de datorie publică
Obiective generale:
Cunoașterea conceptului de deficit bugetar;
Explicarea cauzelor şi efectelor deficitelor bugetare;
Prezentarea caracteristicilor şi formelor creditului public;
Descrierea modalităţilor de finanţare a deficitelor bugetare;
Analiza structurii şi dinamicii datoriei publice a Republicii Moldova.
Concepte-cheie: deficit bugetar, datorie publică, datorie publică internă, datorie publică externă, buget de stat.
Fixarea unui sold bugetar revelator al bugetului de stat, ca principal plan financiar
al ţării, este extrem de importantă şi indispensabilă pentru formarea unei
judecăţi ample şi coerente asupra calităţii gestiunii acelui plan şi asupra tendinţei
de viitor a politicii economico-financiare a guvernanţilor din perioada la care se
referă analiza.
Deficitul bugetar este o expresie a dezechilibrului financiar public proiectat
sau în execuţie, care se referă la insuficienţa veniturilor pentru a finanţa
cheltuielile bugetare într-o perioadă de timp determinată, de regulă un an.
Acest dezechilibru se produce datorită multitudinii factorilor care acţionează
în economie, dar şi din nerespectarea disciplinei financiare, care
reprezintă un factor important în nerealizarea nivelului proiectat al veniturilor
publice.
Asigurarea echilibrului financiar public la nivel macroeconomic constituie o
necesitate, devenind o problemă de primă importanţă, dacă se are în vedere
determinarea nivelului optim la care se construieşte echilibrul financiar,
definit prin mărimea resurselor financiare publice care se pot mobiliza în
perioada considerată, atât de pe piaţa internă cât şi cele de provenienţă externă.
În accepţiunea clasică, rolul principal al bugetului public este de realizare a
evidenţei de tip contabil a veniturilor estimate şi a cheltuielilor autorizate, rol
subordonat aspectului juridic al finanţelor publice, iar echilibrul bugetar anual
era considerat drept regula de aur.
Echilibrul bugetar se referă la păstrarea egalităţii între veniturile şi cheltuielile
bugetare, atît la întocmirea cît şi la execuţia bugetului public.
Mărimea deficitului bugetar (DB) reprezintă diferenţa dintre valoarea
totală a veniturilor bugetare şi valoarea totală a cheltuielior bugetare:
DB = VB – CB (-) (7.1)
În acest caz, deficitul bugetar reprezintă mărimea necesarului de resurse
financiare suplimentare pe care guvernul trebuie să le atragă prin diverse
metode.
În situaţia în care veniturile bugetare sunt mai mari decît cheltuielile bugetare se
înregistrează excedent bugetar (EB), care reprezintă mărimea resurselor
financiare suplimentare ale statului.
Deficitul bugetar prezintă, într-o manieră globală, situaţia financiară de
ansamblu a statului şi incidenţa acestuia asupra cererii interne, balanţei de
plăţi externe şi situaţiei monetare a ţării.
Ponderea deficitului bugetar în PIB. Acest indicator
este un adevărat ghid al politicii bugetare.
gDB = DB / PIB * 100% (7.2)
Sub influenţa factorilor care au dus la creşterea
cheltuielilor bugetare în timp, bugetele publice se
întocmesc tot mai frecvent cu deficit.
În situaţiile în care, încă din faza de elaborare a bugetului
se prevede un deficit, acesta se numeşte deficit de
bugetare.
Aceste deficite se subîmpart, în principal, corespunzător a două
criterii:
a) în funcţie de sursa de formare a acestuia, deficitul bugetar total
(DBT) se analizează şi se programează pe două componente,
DBT = DBP + ChD (7.3)
deficit bugetar primar (DBP) care rezultă ca diferenţă dinte cheltuielile
bugetare şi veniturile bugetare;
cheltuielile cu dobânzile aferente împrumuturilor (ChD), deoarece
aceste împrumuturi trebuie finanţate din alte surse decît resursele
financiare proprii.
b) în funcţie de situaţia macroeconomică al ciclului economic care
ia în considerare folosirea deplină a forţei de muncă şi a
capacităţilor de producţie, distingem:
deficit structural, calculat în condiţiile în care economia ar funcţiona la
întreaga ei capacitate;
deficit ciclic, calculat ca diferenţă dintre deficitul total (numit şi actual)
care ia în considerare folosirea reală a capacităţilor de producţie (mai
mică sau mai mare) şi deficitul structural.
Printre cauzele şi factorii care generează deficitul bugetar, se
numără:
nivelul şi fluctuaţiile produsului intern brut;
gradul de redistribuire a produsului intern brut (de exemplu,
creşterea nevoilor de ajutoare de şomaj sau pensii);
creşterea cheltuielilor publice pentru înarmare;
influenţa fenomenelor conjuncturale internaţionale.
Efectele pe plan economic şi social sunt multiple. Între acestea sunt:
creşterea datoriei publice, respectiv a cheltuielilor cu serviciul
datoriei publice (dobînzi, comisioane);
creşterea ratei dobînzii pe piaţă, care influenţează investiţiile în
sensul reducerii lor, şi prin aceasta reduce creşterea economică;
distribuirea între generaţii a beneficiilor şi costurilor datoriei
publice, în condiţiile în care o altă generaţie achită costurile unui
împrumut anterior. Acest împrumut se justifică dacă finanţează
bunuri de investiţii de lungă durată de care vor beneficia şi
generaţiile următoare.
Finanţarea deficitului bugetar. Finanţarea deficitului bugetar
se poate face pe două căi:
emisiune monetară (monetizarea deficitului bugetar) – care
constă în vînzarea de active lichide (titluri de stat) băncilor
comerciale, prin intermediul Băncii Naţionale. Banca
Naţională care acordă pe această cale un împrumut
statului, sporeşte masa monetară în economie, ceea ce
constituie un echivalent modern al emisiunii monetare.
Această modalitate de finanţare are un caracter inflaţionist;
prin creditul public – care reprezintă împrumuturi de stat
pentru acoperirea deficitului bugetar. Împrumuturile de
stat pe termen scurt finanţează cheltuieli publice fără să
crească fiscalitatea, dar presupun cheltuieli suplimentare
cu serviciul datoriei (dobînzi, comisioane).
Capitalul aflat disponibil la un moment dat în economie
poate fi oferit sub formă de credit solicitanţilor din
sectorul privat sau cel public. Distingem astfel, diferenţa
dintre creditul public de cel comercial:
creditul comercial este cel la care apelează
societăţile comerciale pentru susţinerea activităţii
curente (prin credite pe termen scurt) sau pentru
efectuarea de investiţii (prin credite pe termen mediu
sau lung);
creditul public reprezintă resursele împrumutate
pe piaţa internă sau externă de capital, în vederea
acoperiri deficitului bugetar sau a golurilor temporare
de trezorerie.
Creditul public reprezintă, de fapt, o înţelegere
intervenită între stat, pe de o parte, şi o persoană fizică
sau juridică, pe de altă parte, prin care, cea din urmă
consimte să pună la dispoziţia statului o sumă de bani,
sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar
statul se angajează să restituie această sumă la un anumit
termen, plătind şi dobînda cuvenită.
Creditul public se caracterizează prin următoarele
trăsături:
a) are caracter contractual;
b) are caracter rambursabil;
c) presupune şi o contraprestaţie, şi anume, dobânda,
cîştigul sau ambele forme.
Destinaţia creditului public – se referă la scopul pentru care a fost
contractat, şi este următoarea:
necesităţile de trezorerie. Urmărirea în permanenţă a situaţiilor
încasărilor şi plăţilor (adică execuţia de casă a bugetului) revine
trezoreriei statului, prin direcţia de specialitate din Ministerul
Finanţelor. Acest organ specializat trebuie să prevadă apariţia
eventualelor goluri de casă, în vederea procurării din timp a
resurselor de acoperire. Împrumuturile la care apelează trezoreria,
pentru acoperirea golurilor temporare, sunt împrumuturi pe termen
scurt. Acestea nu măresc masa monetară aflată în circulaţie, ci
reprezintă doar o redistribuire.
echilibrarea bugetului de stat. În situaţia în care veniturile ordinare
(curente şi de capital) ale bugetului de stat nu sunt suficiente pentru
acoperirea integrală a cheltuielilor bugetare la nivelul întregului an,
statul lansează un împrumut pe piaţa internă sau externă. Aceste
credite se încheie, în general, pe termen mediu şi lung. Achitarea
ratelor scadente, a dobînzilor aferente, a eventualelor comisioane etc.,
respectiv serviciul datoriei publice, se realizează din veniturile
curente ale bugetului de stat.
Dacă mărimea veniturilor curente este insuficientă pentru
acoperirea serviciului datoriei publice, statul are
următoarele posibilităţi:
sporirea veniturilor de stat prin creşterea prelevărilor
obligatorii (mărirea impozitelor existente sau
introducerea altora noi), măsură nepopulară, care
conduce la accentuarea presiunii fiscale;
contractarea de împrumuturi noi, care aduc avantaje în
viitorul imediat (procurarea de fonduri pentru stat,
posibilităţi de plasament sigur pentru deţinătorii de
capital), dar au şi dezavantaje:
antrenează cheltuieli bugetare suplimentare (dobînzi, comisioane, prime
de rambursare etc.);
împovărează sarcina fiscală a generaţiilor viitoare (cu cheltuieli privind
rambursarea ratelor scadente şi plata dobînzilor).
Rolul creditului public se manifestă pe mai
multe planuri:
folosirea lor ca instrument de politică economică;
redistribuirea prin intermediul creditului public a
PIB;
reprezintă o modalitate de procurare rapidă a
fondurilor.
Influenţa diferitor metode de finanţare a deficitului
bugetar asupra economiei
Metode Efectele pe termen scurt Efectele pe
de finanţare termen scurt
Rata dobînzii Investiţii Masa monetară Preţuri Cererea
agregată
Finanţarea prin Creşte Se reduc Fără schimbări Cresc Creşte Se măresc
(în) datorii neconsi- neconsi- plăţile pentru
derabil derabil datoria
publică
Finanţarea Descreşte Se măresc Se măreşte Cresc Creşte Inflaţia
monetară (prin
emisiunea
banilor)
Definitie: Cerere agregata
Valoarea totala a bunurilor si serviciilor cerute intr-o economie intr-un anumit moment si la un anumit pret.
Cererea agregata reprezinta cererea pentru produsul intern brut (PIB) al unei economii, avand urmatoarea
formula de calcul: PIB=C+I+G+(X-M); unde C - consum privat, I - investitiile companiilor in bunuri de
capital, G - cheltuielile guvernamentale pentru bunurile si serviciile publice, X - export, M - import.
Conceptul de datorie publică
Datoria publică include totalitatea sumelor împrumutate de
administraţia de stat centrală, locală şi de alte instituţii
publice, de la persoane fizice sau juridice, de pe piaţa internă
sau externă, rămase de rambursat, la un moment dat.
Scopul contractării datoriei publice:
finanțarea deficitului bugetar;
finanțarea unor obiective de investiții de interes național;
refinanțarea datoriei publice interne, etc..
Datoria publică dă posibilitatea de a înţelege situaţia
financiară a unei ţări, a gradului său de îndatorare. Gradul de
îndatorare al ţării, la un moment dat, se calculează ca raport
între volumul datoriei publice şi PIB.
Gî = (Dpt / PIB) x 100% (7.4)
în care:
Gî – gradul de îndatorare al ţării;
Dpt – datoria publică totală;
PIB – produsul intern brut.
Dimensiunile datoriei publice sunt date de suma
absolută a împrumutului unei ţări, de mărimea datoriei
publice medii ce revine pe cap de locuitor, de raportul
datoriei publice faţă de PIB.
Îndeosebi ultimul indicator ne arată în ce măsură valoarea
nou creată într-un an este împovărată de datoria publică.
Datoria publică, în funcţie de categoriile de creditori, are
două forme:
datoria publică internă (faţă de creditori interni);
datoria publică externă (faţă de creditori externi).
Datoria publică internă – este parte integrantă a datoriei
publice reprezentînd totalul sumelor principale ale
tuturor obligaţiunilor directe neonorate contractate de
Ministerul Finanţelor în numele Republicii Moldova în
monedă naţională.
Instrumentele generatoare de datorie de stat
internă.
Ministerul Finanţelor utilizează în calitate de
instrumente generatoare de datorie de stat internă
instrumentele financiare reglementate de legislaţia
Republicii Moldova, inclusiv valorile mobiliare
de stat emise pentru plasarea pe piaţa internă şi
împrumuturile de stat interne [3].
Datoria externă constituie una din principalele
probleme ale politicii macroeconomice.
Soluţionarea acesteia are o mare importanţă pentru
economia ţării şi pentru securitatea ei.
Datoria externă este o parte integrantă a sistemului
economic, care influenţează şi asupra bugetului de stat,
şi asupra ratei inflaţiei, şi asupra investiţiilor externe etc..
Instrumentele generatoare de datorie de stat externă.
Ministerul Finanţelor utilizează în calitate de
instrumente generatoare de datorie de stat externă
instrumentele financiare aplicabile pe pieţele financiare
externe:
a) împrumuturi de stat externe;
b) valori mobiliare de stat emise pentru plasare pe pieţele financiare externe;
c) alocări de Drepturi Speciale de Tragere;
d) garanţii de stat externe – în cazul prevăzut la art.39 [3].
În funcţie de termenul pentru care se contractează
împrumuturile, datoria publică poate fi:
datoria publică pe termen scurt (flotantă);
datoria publică pe termen mediu şi lung
(consolidată).
În funcţie de calitatea creditorilor, datoria publică
poate fi:
datoria publică brută – valoarea totală a
împrumuturilor, indiferent unde sunt plasate
acestea;
datoria publică netă – în care nu este inclusă
valoarea împrumuturilor plasate în instituţiile
statului.
Serviciul datoriei publice – cheltuielile anuale care reprezintă
plăţile exigibile (adică suma de bani care poate fi cerută sau asupra
căreia se pot ridica pretenţii) în contul datoriei publice.
Pentru aprecierea datoriei publice interne pot fi utilizați următorii
indicatori:
ponderea datoriei publice interne în PIB:
DPI/PIB = (DPI / PIB) x 100% (7.5)
ponderea serviciului datoriei publice interne în PIB:
SDPI/PIB = (SDPI / PIB) x 100% (7.6)
ponderea serviciului datoriei publice interne în cheltuielile bugetului de
stat:
SDPI/ChBS = (SDPI / ChBS) x 100% (7.7)
serviciul datoriei publice interne:
SDPI = RDPI + DobDPI (7.8)
în care:
RDPI – plățile datorate rambursării datoriei publice interne, reprezentînd ratele scadente într-o
perioadă de un an;
DobDPI – dobînzile și comisioanele aferente, precum și cheltuielile ocazionate de emisiunea și
plasarea valorilor mobiliare.
Pentru aprecierea datoriei publice externe pot
fi utilizați următorii indicatori:
ponderea datoriei publice externe în PIB:
DPE/PIB = (DPE / PIB) x 100% (7.9)
ponderea serviciului datoriei publice externe în PIB:
SDPE/PIB = (SDPE / PIB) x 100% (7.10)
ponderea serviciului datoriei publice interne în cheltuielile
bugetului de stat:
SDPE/ChBS = (SDPE / ChBS) x 100% (7.11)
serviciul datoriei publice externe:
SDPE = RDPE + DobDPE (7.12)
în care:
RDPE – plățile datorate rambursării datoriei publice externe, reprezentînd ratele
scadente într-o perioadă de un an;
DobDPE – dobînzile și comisioanele aferente, precum și cheltuielile ocazionate de
emisiunea și plasarea valorilor mobiliare.
???
Împrumut - mijloace financiare
rambursabile, acordate pe un
anumit termen (scadenţă), cu
calcularea, de regulă, a unei
dobînzi, cu respectarea
prevederilor legale.
Clasificarea împrumutului (LEGEA Nr. 397 din 16.10.2003
privind finanţele publice locale (cu modificări și completări))
Împrumuturi pentru cheltuieli
curente;
Împrumuturi contractate pentru
cheltuieli de capital.
Cum și cănd APL apelează la datorie?
Implementarea proiectelor de investiții ale APL depinde de capacitatea
acestora de a strînge fondurile necesare prin utilizarea combinată a
resurselor proprii și a finanțării externe.
Finanțarea datoriei permite APL să desfășoare mai multe proiecte de
infrastructură într-o perioadă mai scurtă de timp față de cea asociată
finanțării din fonduri proprii.
Totuși, riscurile pe care împrumuturile le presupun trebuie bine înțelese
și documentate pentru a putea evalua impactul viitor al acestora asupra
bugetului local.
Astfel, înainte ca un împrumut să fie accesat, este recomandabil ca
fiecare APL să aibă deja o strategie de management al datoriilor și o
politică scrisă a împrumuturilor.
Strategia de management al datoriilor trebuie să garanteze menținerea
permanentă a unui nivel corespunzător de îndatorare a APL, care nu
dăunează stabilității financiare și care permite implementarea
obiectivelor investiționale.
Exerciţiu.
Ce permite un împrumut?
24
???
Împrumutul permite entității locale să
dezvolte investiții mai ambițioase decât ar fi
fost posibil în alte condiții. În principiu,
promovează, de asemenea, capitalul inter-
generații deoarece generațiile viitoare de
cetățeni, beneficiari ai serviciilor facilității, vor
fi cei care vor plăti pentru dezvoltarea
acesteia.
Exerciţiu.
Pentru fiecare împrumut contractat, se
stabilesc elementele obligatorii.
Stabiliți aceste elemente.
26
Pentru fiecare împrumut de stat intern contractat, se stabilesc
următoarele elementele obligatorii ale căruia:
a) destinaţia împrumutului;
b) suma împrumutului;
c) rata dobînzii pentru utilizarea împrumutului;
d) termenul de acordare şi rambursare a împrumutului;
e) drepturile şi obligaţiunile părţilor.
Exerciţiu.
Ce include fiecare element al
împrumutului contractat?
28
Exerciţiu.
Stabiliți dacă finanțarea prin împrumut, ca
alternativă de finanțare a unui proiect de
investiții, prezintă riscuri asociate
împrumutului care trebuie pe deplin
înțelese în funcție de impactul potențial al
acestora asupra bugetului local?
29
Finanțarea prin împrumut, ca alternativă de finanțare a
unui proiect de investiții, prezintă riscuri asociate
împrumutului care trebuie pe deplin înțelese în funcție
de impactul potențial al acestora asupra bugetului local.
Pentru un debitor, principalele riscuri ale unui împrumut
simplu se referă la dinamica ratei dobânzii și ratei de
schimb (dacă împrumutul s-a făcut în monedă străină).
Dacă împrumutul implică rate variabile ale dobânzii,
atunci o creștere a ratei dobânzii de referință s-ar
reflecta într-o creștere a serviciului datoriei.
Volatilitatea ratelor de schimb trebuie să fie și ea luată în
calcul atunci când se evaluează posibilitatea
împrumutului în valută forte (de exemplu, euro, dolar
american).
SDPI = dobînda + rate la datoria publică
internă + comisioane
SDPE = dobînda + rate la datoria publică
externă + comisioane
Exerciţiu. CALCULUL GRADULUI DE INDATORARE A BUGETELOR LOCALE X, Y, Z.
Indicatori Executie Executie Executie
buget local X buget local Y buget local Z
2018 2018 2018
Total venituri, lei 89.998.512 99.556.837 93.661.664
Limita de indatorare 20% din
venituri totale
Serviciul anual al datoriei publice
locale
Rambursare 4.192.794 6.466.437 9.402.718
Dobanzi 2.126.700 1.953.170 3.027.622
Comisioane 188.830 143.830 191.830
Gradul de indatorare - în %
(serviciul anual al datoriei/ venituri
totale x 100)
32
Exerciţiu. CALCULUL GRADULUI DE INDATORARE A BUGETELOR LOCALE X, Y, Z.
Indicatori Executie Executie Executie
buget local X buget local Y buget local Z
2018 2018 2018
Total venituri, lei 89.998.512 99.556.837 93.661.664
Limita de indatorare 5% din venituri
totale
Serviciul anual al datoriei publice
locale
Rambursare 4.192.794 6.466.437 9.402.718
Dobanzi 2.126.700 1.953.170 3.027.622
Comisioane 188.830 143.830 191.830
Gradul de indatorare - în %
(serviciul anual al datoriei/ venituri
totale x 100)
33
Obiectivul fundamental al
managementului datoriei este de a
asigura finanţarea măsurilor
prevăzute în bugetul cu
minimum de cheltuieli pe termen
mediu şi la nivel optim de risc.
Exerciţiu.
Stabiliți dacă înaintea contractării
împrumutului pe termen lung, se
recomandă ca fiecare APL să aibă
implementată o strategie de management al
împrumuturilor și o politică scrisă a
datoriilor?
35
Managementul împrumuturilor
Înaintea contractării împrumutului pe termen lung, se
recomandă ca fiecare administrație locală să aibă
implementată o strategie de management al
împrumuturilor și o politică scrisă a datoriilor.
Orice decizie de finanțare prin împrumut a nevoilor de
investiții ale administrațiilor locale trebuie însoțită de
capacitate și competențe de management al
împrumuturilor la nivel local.
Estimarea impactului poverii datoriei curente și viitoare
asupra bugetului local pentru anii următori face parte
din procesul de management al împrumuturilor.
Exerciţiu.
Stabiliți dacă orice administrație publică locală
care plănuiește să contracteze o datorie trebuie să
adopte o politică scrisă a împrumuturilor?
Dacă DA, ce trebuie să includă politica scrisă a
împrumuturilor?
37
Politica de împrumut
Orice administrație publică locală care plănuiește să contracteze o
datorie trebuie să adopte o politică scrisă a împrumuturilor.
O politică formală a împrumuturilor este esențială pentru un
management financiar eficient.
Politicile împrumuturilor reprezintă reguli scrise și restricții care
prevăd praguri maxime ale datoriei, tipul de împrumut care poate fi
contractat și, în același timp, documentarea procesului de
contractare.
Astfel de politici ajută la stabilirea limitelor și oferă o direcție
generală reprezentanților executivi ai administrațiilor locale în
planificarea și contractarea împrumutului.
O politică a împrumutului atent realizată și aplicată corespunzător
semnalează creditorilor și agențiilor de evaluare faptul că
administrațiile locale au un management financiar solid și
sustenabil.
Politica trebuie realizată într-un
cadru legal și bazată pe proiecții
ale condițiilor viitoare specifice
administrației locale. Poate
anticipa nevoile și limitările
viitoare de finanțare pe care le
impune politica respectivă.
Mai exact, trebuie să răspundă următoarelor întrebări:
1) Care sunt scopurile acceptate pentru a contracta
un împrumut?
2) Investiția are o durată de viață egală cel puțin cu
durata calendarului returnării datoriei?
3) Cât și pentru ce va folosi APL împrumutul
general vs împrumutul din venituri ?
4) Ce înțelegeri, garanții sau titluri de valoare poate
oferi APL pentru a facilita un împrumut și/sau a
scădea costul împrumutului (ratele donânzii)?
5) Cum se va asigura APL că împrumutul este
contractat în condiții competitive (a obținut cel
mai mic cost posibil)?
Mai mult, o politică a împrumuturilor:
1) stabilește pragurile maxime ale datoriei și
asigură aplicarea unor proceduri
corespunzătoare pentru a păstra datoria în
limite;
2) comunică cetățenilor importanța pe care o are
managementului financiar și comunică
investitorilor faptul că APL este prudentă cu
resursele de care dispune;
3) comunică comunității financiare că APL este
prudentă și are o politică a împrumuturilor.
Exerciţiu.
Ce înțelegeți prin “sănătatea financiară a APL”?
42
Sănătatea financiară a APL este cea care stabilește
bonitatea acesteia. Aceasta se reflectă în ultimă
instanță în costul împrumutului (adică în rata
dobânzii): un risc de credit mai mare –
consimțirea și capacitatea de returnare a datoriei
este destul de mică – este asociat cu rate mari ale
dobânzii. Anumite fluxuri de venit stabile și
predictibile corelate cheltuielilor bugetate pot
determina o bonitate îmbunătățită (care se reflectă
în rate ale dobânzii mai mici).
Cadrul de reglementare nu poate susține de unul singur dezvoltarea
unei piețe sănătoase a creditelor APL.
Dacă APL nu pot demonstra că au încasări serioase de venituri pe
care se pot baza pentru returnarea datoriei, atunci instituțiile
financiare nu vor încheia acorduri financiare cu APL.
În general, veniturile proprii și impozitele partajate reprezintă cea
mai mare parte a bugetului administrațiilor locale. Astfel de venituri
includ impozitele locale, taxele locale, etc.. Din aceste venituri
administrațiile locale returnează datoria acumulată pentru finanțarea
proiectelor de investiții de capital.
Sistemul de transferuri inter-guvernamentale are un rol important in
stabilirea bazei de venit a APL. Aceasta constituie o parte
importantă din veniturile totale APL și poate fi o garanție a datoriei
administrației locale. Adesea, transferurile inter-guvernamentale,
dacă nu sunt legate de anumite investiții, sunt o trăsătură cheie a
bugetelor administrației locale și au un rol crucial în finanțarea
cheltuielilor de capital.
Mulțumesc pentru atenție!