Metode de Examenare in O.R.

L
 EXAMENUL CLINIC ÎN ORL
Condiții de lucru, anamneză, echipament

 Evaluarea unui pacient ORL necesită o anamneză

amănunțită și dexteritate în examinare, abilități ce
necesită un stagiu de pregătire în clinicile de profil.
 Echipament
 [Link] frontală - oferă sursa de lumină, poate fi
rotită in funcție de necesități. Are o distanță focală de
aproximativ 25 cm . Examinatorul privește prin orificiul
din centrul oglinzii. Poate fi înlocuită cu o lampă Clare
sau cu un fotofor.
 [Link] linguală- permite examinarea cavității bucale
și orofaringelui.
 [Link] nazal - sunt două tipuri. Mărimea acestuia se
alege în funcție de mărimea foselor nazale.
 4.0glinda laringiană- utilă pentru examenul laringelui și
hipofaringelui.
 Condiții de lucru, anamneză, echipament
 [Link] retrofaringiană - pentru
examinarea cavumului și a parții
posterioare a cavității nazale de
asemenea trebuie încălzită înainte de
examinare.
 [Link] auricular- de diferite mărimi.
Se va folosi cel mai mare specul ce
poate fi introdus cu uşurință în conduct.
 [Link] Siegele-esențial in
examinarea timpanului. Oferă imagine
mărită a timpanului și evaluarea
mobilitații acestuia. Se foloseşte penıru
a evidenția semnul fistulei.
 [Link]-de obieei de 512 Hz.
 9. Otoscopul- esențial pentru
examinarea sugarilor și Pacienților
imobilizați la pat.
 EXAMENUL Otorinolaringologic
Examen Obiectiv – prezintă element cheie în diagnosticarea
maladiilor otorinolaringologice.
1. Inspecția – permite stabilirea stării generale a organelor sferei O.R.L.
2. Palparea și Percuția nasului , pereților sinusurilor paranazale,
laringelui și a mastoidei.
3. Narinoscopia asigură examinarea vestibulului nazal, mai ales in caz
de corpi străini, fisuri, furuncul, anomalii, malformații.
Tehnica narinoscopiei: se proiectează lumina oglinzii frontale la nivelul
orificiilor narinare (narinelor); mâna medicului se sprijină cu patru degete
pe fruntea bolnavului, iar policele ridică vârful piramidei nazale. Se observă
astfel vestibulul nazal, care comunică larg cu fosele nazale.
4. Rinoscopia anterioară examinează cavităţile foselor nazale. Metoda
principala în diagnosticarea rinitelor și a sinuzitelor. Tehnica rinoscopiei
anterioare: se proiectează lumina oglinzii frontale la nivelul orificiilor
narinare, mâna stîngă a medicului este aşezată pe capul bolnavului, pentru
a-l fixa, în mâna dreaptă medicul ţine speculul nazal, ale cărui valve le
introduce în vestibul. Rinoscopia Anterioara se face în diferite poziții ale
capului.
 Evaluarea durerii și instrumente de screening
1. Rinoscopia posterioară examinează fosele nazale privindu-se dinspre faringe. Asigură examinarea
rinofaringelui. Prin aceasta metoda se examinează vegetațiile adenoide, tumorile, coanele, vomerul,
amigdalele tubare, cozile cornetelor nazale.
Tehnica rinoscopiei posterioare: se proiectează lumina oglinzii frontale la nivelul istmului bucofariagian, se invită bolnavul să
respire concomitent pe gură şi pe nas (sau să îşi "lase gâtul relaxat"), se apasă 2/3 anterioare ale limbii cu apăsătorul şi se
introduce oglinda de rinoscopie posterioară pe dedesubtul şi înapoia vălului palatului, cu suprafaţa reflectantă în sus.

2.  Bucofaringoscopia este metoda cea mai des folosită în medicină.

Pentru efectuarea ei este necesară o spatulă linguală. Aceasta se ține cu mîna stângă la fel ca un toc sau creion şi se introduce în
gura pacientului pe partea laterală a cavității bucale, pentru a nu acoperi în timpul examenului fasciculul luminos. Spatula se apasă
pe vârful sau pe treimea anterioară a limbii, Se examinează mai întâi vestibulul oris, părțile interne ale obrajilor, gingiile, dinții,
bolta palatină și vârful limbii, apoi cavitatea bucală şi vestibulul ei. Urmează mezofaringele, partea mijlocie a faringelui. Se
apreciază aspectul și starea funcțională a amigdalelor palatine, stâlpilor anteriori şi posteriori, vălului palatin şi a uvulei, pereților
posteriori și' laterali. Bucofaringoscopic se determină culoarea mucoasei, prezența sau lipsa membranelor, ulcerațiilor,
edemului, infiltratului inflamatoriu etc. În normă mucoasa cavității bucale și a mezofaringelui este de culoare roză, umedă,
curată, netedă. Limba este umedă, curată, fără fisuri şi nesaburată.
 Metode otoscopice: inspecţia, otoscopia
optică şi pneumatică, otomicroscopia
Examenul ORL:
− La pacienții maturi se efectuează în primul rând rinoscopia și faringoscopia, apoi – otoscopia
− La copiii mici în primul rând se examinează urechea deoarece:
• copilul mic poate fi foarte neliniștit după alte metode de examinare ORL ca rinoscopia și faringoscopia ceea ce face
dificil examenul urechii • neliniștea copilului provoacă schimbări de culoare a membranei timpanice, generând erori de
diagnostic

Inspecția
• Se inspectează urechea externă și anume: − pavilionul auricular − conductul auditiv extern − tragusul
• Se examinează prezența semnelor de dismorfism, disgenezie, malformații și anomalii de dezvoltare •
Se investigează prezența afecțiunilor dermatologice (infecții, tumori și tumefacții)
• Se efectuează inspecția regiunilor preauriculară, retroauriculară (mastoidiene), subauriculară și supraauriculară
Palparea şi percuţia
• Palparea regiunilor auriculară și periauriculară facilitează testarea semnului senzitiv, evaluarea edemului,
tumefacției și fluctuației în această regiune
 Otoscopia

• Otoscopia este metoda prin care se examinează:

− conductul auditiv extern
− membrana timpanică
Pentru realizarea ei sunt necesare oglinda frontală sau lampa frontală și specule auriculare
• Se direcționează lumina de la lampa sau oglinda frontală la nivelul orificiului extern al CAE
• Se trage pavilion auricular în sus și înapoi (la copilul mic – în jos și înapoi) și cu mâna
omonimă urechii se introduce speculul auricular în CAE
• • Se alege cel mai larg specul care pătrunde în CAE și se propagă treptat până se
vizualizează membrana timpanică
• • Din cauza dimensiunilor mici ale reperelor se vor utiliza diferite sisteme optice
măritoare: − Sisteme clasice:
• • O lupă care măreşte de 2 ori
• • Speculul Siegel
 Otoscopia optică
Otoscopia optică se efectuează cu ajutorul otoscopului optic ,prevăzut cu sursă
de lumina, lupă și specul auricular.
Otoscopul poate fi staționar și portativ.
Examinarea urechii cu un otoscop este procedura cea mai ușoară și mai
convenabilă pentru copiii mici.
Otoscopia cu otoscop este inclusă în lista metodelor de examinare pentru
medici ORL, medici de familie și pediatri.
 Otoscopia pneumatică
 Otoscopia pneumatică este o metoda de vizualizare a MT și
testare a mobilității acesteia cu otoscop prevăzut cu pară
 Închiderea ermetică (etanș) a CAE cu specula auriculară
permite formarea cavității închise
 Schimbarea presiunii aerului în această cavitate cu ajutorul
parei conectată la otoscop provoacă mișcarea MT intacte,
vizualizată cu otoscopul
 • Cu ajutorul unei pare de cauciuc, montată la specul, se
realizează presiuni şi depresiuni ritmice ale aerului din CAE
 • În cazul în care MT este mobilă, se observă deplasări ale
acesteia și mișcări ale conului luminos și ale altor puncte de
reper
 • Această metodă de examinare se recomandă pentru
precizarea stării urechii medii în cazurile când schimbările MT
sunt minime și nu permit diagnosticul pozitiv
 Otoscopia pneumatică este o procedură neinvazivă și
inofensivă, dar la copiii mici, cu patologia urechii medii și a
conductului auditiv extern, uneori provoacă senzații neplăcute.
 Otomicroscopia
 Otomicroscopia prezintă metoda de examinare a
urechii cu un otomicroscop
 • Microscopul operator este cel mai bun sistem
optic, care permite vizualizarea binoculară a
imaginii, are lumină bună şi poate mări imaginea de
5-50x
 Această procedură permite evaluarea detaliată a
stării MT
 • Efectuarea otomicroscopiei și evaluarea imaginii
otomicroscopice necesită liniștea pacientului .De
aceea, la copiii mici, în majoritatea cazurilor,
procedura se efectuează în stare de somn natural
sau medicamentos
 Otomicroscopia permite și efectuarea tratamentului
chirurgical
 Otomicroscopia permite: − vizualizarea membranei
timpanice − transmiterea imaginii pe ecran −
curățarea minuțioasă, delicată, prin lavaj și aspirația
 METODE DE EXAMINARE A AUZULUI
Audiometria tonală liminară
• Scopul audiometriei tonale este detectarea pragului
minimal al audiției pe cale aeriană și la testarea cu tonuri
pure. Audiometria tonală liminară este baza examenului
audiologic, metoda clasică cea mai informativă. Această
metodă poate fi folosită în audiologia pediatrică doar la
copii mai mari de 6-7 ani. Pentru această metodă este
folosit audiometrul, iar testarea se realizează în mediu fără
zgomot (cabine ori camere insonorizate).
 METODE DE EXAMINARE A AUZULUI
Acumetria instrumental
Probele acumetriei instrumentale orientează diagnosticul audiologic spre următoarele stări
posibile: auz normal, surditate tip transmisie, tip mixt ori tip sensoroneural. Pentru acumetria
instrumentală se folosesc diapazoanele de diferite frecvențe (de la 64 la 8192 Hz), cel mai frecvent
cele de 250 Hz și 500 Hz.
Prin metoda acumetriei intrumentale se testează:
• Proba Weber – compară conducerea pe cale osoasă ale celor două urechi; se evaluează
lateralizarea sunetului. Pacientul este instruit să precizeze în care ureche percepe sunetul
diapazonului.
Proba Rinne – compară conducerea aeriană cu conducerea osoasă de la aceeași ureche.
Pacientul este instruit să spună în care situație aude sunetul mai tare – pe cale aeriană ori osoasă.
Proba Bing (datează din 1891) – se evaluează conducerea osoasă relativă (CAE deschis) și
conducerea osoasă absolută (CAE închis, obturat cu degetul pe tragus)
Bibliografie:
1) https://
[Link]/sites/default/files/inline-files/OTORINOLARINGOLOGIE.
pdf
2) [Link]
Users/37378/Downloads/[Link]
3) https://
[Link]/ro/library/otorinolaringologie/maniuc-m-sandul-po
pa-v-danilov-l-et-al-otorinolaringologie-manual