Sistematica şi filogenia plantelor inferioare

Tema 1. Algele.
• [Link] generală.
• [Link] de structură a talului.
• [Link] celulei algale.
• 1.4.Înmulţirea algelor.
• [Link] algelor în natură şi în viaţa omului.
[Link]. Caracteristica generală.
• Algele sunt plante inferioare fotoautotrofe care duc un mod de viaţă preponderent acvatic.
• Din punct de vedere sistematic ele aparţin diferitor filumuri, care posedă structuri specifice, componenţa
pigmenţilor şi detalii ale aparatului fotosintetic, substanţe care se produc în rezultatul fotosintezei şi
depozitarea lor în celulă, structura aparatului flagelar etc.
• Clasificarea în filumuri a algelor: Cyanophyta – algele albastre, Rhodophyta – algele roşii, Chlorophyta –algele
verzi, Chrysophyta – algele aurii, Xanthophyta = Heterocontae – algele verzi-gălbui sau heteroconte,
Bacillariophyta =Diatomeae – algele bacilariofite sau diatomee, Phaeophyta – algele brune, Cryptophyta –
criptofitele, Dinophyta – dinofitele, Euglenophyta – euglenofitele.
• Algele albastre sunt lipsite de nucleu celular tipic, lipsesc cromatoforii, mitocondriile şi elementele reţelei
endoplasmatice, deaceia acest filum (Cyanophyta) fac parte din Procariote. Deci, algele propriu-zise sunt
filumurile numite mai sus la care celula este de tip eucariotic.
• Toate filumurile de alge eucariote (cu excepţia algelor roşii) îşi au originea de la flagelatele colorate în mod
diferit - organisme monocelulare, activ mobile în mediul acvatic.
 1.2. Treptele de structură a talului.
• În evoluţia filumumurilor de alge s-a manifestat paralelismul, exprimat prin trepte analoage de diferenţiere morfologică a talului la diferite
filumuri, care au origine independentă. Treptele acestea sunt următoarele:
• 1. Organizarea monadă – posedă mobilitate activă cu ajutorul flagelilor.
• 2. Organizare rizopodială (ameboidă) - celulele sunt lipsite de perete rigid şi formează rizopode.
• 3. Organizare palmeloidă (capsală) – talul este reprezentat de celule imobile, cufundate în mucozitate comună.
• 4. Organizare cocoidă – celulele solitare ale talului (sau unite în colonii, cenobii) sunt imobile, posedă membrană rigidă.
• 5. Organizare filamentoasă – celulele talului sunt unite în filamente simple sau ramificate.
• 6. Organizare heterotrihală – reprezintă o varietate a celei filamentoase, însă în cazul dat filamentele se diferenţiază în două sisteme:
prostrate şi verticale, care pornesc de la cele prostrate.
• 7. Organizare lamelară – în rezultatul diviziunii celulelor în 2 direcţii (transversală şi longitudinală) se formează tal de structură lamelară
(parinchimatică).
• 8. Organizarea sifonală – talul este lipsit de membrane transversale şi poate fi considerat monocelular, polinuclear.
• 9. Organizare sifonocladală – tal format din celule polinucleare unite în filamente,sau alte structuri compuse.
• [Link] textoasă – este cea mai superioară structură a talului. Se formează în rezultatul deviderii celulelor în 3 direcţii. Acest tip de
organizare stă la baza diferenţierii ţesuturilor.
Organizarea monadă Chlamydomonas sp.
Organizarea rizopodială
(ameboidă)Rhyzochloris.
Organizarea palmeloidă (capsală) Hydrurus
Organizare cocoidă. Pediastrum simplex
Organizare filamentoasă. Ulotrix sp.
Organizare heterotrihală. Stigeoclonium sp.
Organizare lamelară. Laminaria
Organizare sifonală. Vaucheria.
Organizare sifonocladală. Cladophora.
Organizarea textoasă. Macrocystis.
1.3.. Structura celulei algale.
• Peretele celular.
• Citoplasma.
• Mitocondriile.
• Aparatul Golgi.
• Cromatoforii.
• Reticolul endoplasmatic.
• Nucleul.
• Flagelii.
1.4. Înmulţirea algelor.
• Algele se înmulţesc vegetativ, asexuat şi sexuat.
• Înmulţirea vegetativă are loc prin fragmentarea talului.
• Înmulţirea asexuată are loc prin spori (zoospori, autospori, aplanospori).
• Înmulţirea sexuată – se întîlneşte la toate grupele de alge cu excepţia algelor cianofite. Esenţa procesului constă în
contopirea a două celule sexuale – gameţi în rezultat se formează zigotul.
• Procesul sexuat decurge în cîteva etape:
• a) plasmogamia – contopirea citoplasmei a 2 gameţi, după care urmează –
• b) cariogamia – contopirea nucleelor a celor 2 gameţi.
• Izogamia – proces sexuat cu contopirea a 2 gameţi mobili, morfologic identici.
• Anizogamia (heterogamia) – constă în contopirea a 2 gameţi de diferite dimensiuni.
• Oogamia – constă în contopirea a unui gamet mare imobil – oosfera cu gamet masculin mic cu flagel –
spermatozoid.
• Conjugarea – constă în contopirea protoplasmelor ameboide a două celule vegetative.
 1.5. Rolul algelor în natură şi în viaţa omului.
• Rolul algelor în natură:
• Algele reprezintă veriga iniţială a lanţurilor trofice în ecosistemele acvatice.
• Algele edafice azotfixatoare îmbogăţesc solul cu azot.
• Algele reprezintă ficobiontul în talul lichenilor.
• Rolul algelor în viaţa omului:
• Sursă de principii active.
• Sursă nutritivă.
• Sursă de coloranţi.
• Supliment în hrana animalelor.
Alga azotfixatoare – Nostoc commune.
Alga – ficobiont, în talul lichenului.
Preparate din Spirulina platensis.
Algele în alimentaţie.
Tema 2. Filumul Cyanophyta.
• 2.1. Caracteristica generală.
• 2.2 Filogenia
• 2.3 Clasificarea.
• 2.4 Răspîndirea.
• 2.5 Rolul în natură şi în viaţa omului.
[Link] Cyanophyta, caractere generale.
• Sunt organisme procariote, unicelulare, coloniale şi filamentoase.
• Conţinutul pigmenţilor: clorofila ”a”, ficocianina, aloficocianina, ficoeretrina.
• Structura celulei: membrana din 4 straturi – L-1, L-2, L-3, L-4. Stratul L-1 este cel care vine în contact cu
membrana citoplasmatică. Stratul L-2 conţine mureină – substanţă care este componentul principal al
peretelui celular al celulei bacteriene, deaceia unii savanţi consideră că algele cianofite sunt cianobacterii.
Citoplasma este acoperită de membrană citoplasmatică, iar conţinutul constă din partea periferică –
cromatoplasma, colorată şi partea centrală incoloră – centroplasma (fără un hotar bine pronunţat între aceste
2 părţi). În citoplasmă se găsesc incluziuni cu caracter de rezervă – glicogen, volutină, granule de cianoficină,
uneori cavităţi umplute cu gaz – numite vacuole gazoase. La unele cianofite cu tal filamentos se întîlnesc
heterociste şi spori, care se formează în rezultatul diferanţierii homocistelor, adică a celulelor vegetative
• Înmulţirea. Algele cianofite unicelulare şi coloniale se înmulţesc prin diviziunea în două sau prin intermediul
unor celule mici numite gonidii, care se formează în interiorul celulei – mamă (endospori), sau prin
dezmembrarea de la vîrful celulei-mamă (exospori). Majoritatea speciilor de alge cianofite se înmulţesc cu
ajutorul hormogoniilor, care se formează la fragmentarea firelor în diverse porţiuni. Multe specii filamentoase
cu heterociste formează spori (achinete).
2.2 Filogenia algelor cianofite.
• Algele cianofite au atins un grad înalt de diferenţiere a talului încă în
timpurile geologice îndepărtate, din acele timpuri pînă în prezent,
acest grup de alge a evoluat comparativ puţin şi la etapa actuală au
ajuns fără achimbări morfologice esenţiale.
• Algele cianofite primitive probabil au fost reprezentate de forme
monocelulare, lipsite de membrană de la care au provenit algele
hormogoniale primare, care nu formau heterociste.
• Această grupă a evoluat în două direcţii: una a dat naştere
oscilatorialelor, alta a generat treapta cianofitelor heterocistice
primare, de la care îşi au originea nostocalele şi stigonematalele.
2.3 Clasificarea.
• Algele cianofite se împart în 3 clase:
• Chroococcophyceae
• Chamaesiphonophyceae
• Hormogoniophyceae
• Clasa Chroococcophyceae – include forme coloniale, rareori unicelulare: Genurile Mycrocystis,
Gloeocapsa,Merismopedia.
• Clasa Chamaesiphonophyceae – din această clasă fac parte alge unicelulare epifite, celula cărora este
diferenţiată în bază şi vîrf: Genurile – Dermocarpa, Pascherinema, Chamaesiphon.
• Clasa Hormogoniophyceae – include specii filamentoase, celulele din filamente contactează intermediul
plasmodesmelor: Ordinul Oscillatoriales (genurile –Oscillatoria, Spirulina, Lyngbia). Ordinul Nostocales
(genurile Nostoc, Anabaena, Aphanizomanon, Rivularia, Gloeotrichia).Ordinul Stigonematales (genurile
Mastigocladus, Stigonema).
Gloeocapsa punctata
Gloeocapsa sp.
Merismopedia elegans
Mycrocystys aeruginosa
Chamaesiphon
Spirulina platensis
Oscillatoria limnetica
Nostoc commune
2.4 Răspîndirea.
• Algele cianofite pot fi întîlnite pretutindeni. Pot exista acolo, unde alte
specii de plante nu rezistă. Ele primele populează suprafeţele noi
formate de exemplu insulele vulcanice. Cele mai multe specii de alge
cianofite se întîlnesc în apele dulcicole, mai rar în apele marine.
Speciile care se întîlnesc în stratul de apă a diferitor bazine acvatice
(iazuri, lacuri, rîuri) sunt componente ale planctonului şi posedă
adaptări pentru plutire – vacuole gazoase. Multe specii vegetază în
sol, pe suprafaţa trunchiurilor şi ramurile arborilor, pe edificiile de
piatră şi beton.
2.5 Rolul algelor în natură şi în viaţa omului.
• Producători primari de substanţe organice din bazinele acvatice.
• Cianofitele edafice din genul Nostoc fixează azotul atmosferic.
• Unele specii sunt ficobionţi în talul lichenilor.
• Unele specii provoacă fenomenul „înflorirea” apei, cu impact negativ
asupra bazinelor acvatice.
• Utilizarea de către om: în calitate de bioindicatori, în biotehnologii de
cultivare industrială (supliment în hrana omului şi a animalelor).
Tema 3. Algele, filumul
Bacillariophyta,Chrysophyta,Pyrrophyta.
• 3.1. Filumul Bacillariophyta.
• 3.1.1. Caractere generale.
• 3.1.2. Înmulţirea.
• 3.1.3. Clasificarea.
• 3.1.4. Răspîndirea.
• 3.1.5. Importanţa.
3.1.1. Filumul Bacillariophyta, caractere
generale.
• Algele diatomee reprezintă un grup vast de plante inferioare (mai mult de 10
mii de specii). Sunt organisme monocelulare şi coloniale de dimensiuni
microscopice. Trăsătura de bază a acestui grup de alge este prezenţa
carapacei silicoase care acoperă exteriorul celulei. Carapacea constă din 2
valve care se închid prin intermediul pleurii. Valva mai mare se numeşte
epitecă, iar cea mai mică – hipotecă. Structura valvei silicioase stă la baza
clasificării filumului în clase. Partea internă a celulei este ocupată de o
vacuolă cu suc celular, citoplasma ocupă stratul periferic subţire de sub
carapace. Cromatoforii au formă de plăci sau formaţiuni granuliforme de
culoare galbenă sau galben-aurie şi conţin clorofila „a” şi „c” caroten,
xantofili, fucoxantină ş.a. Substanţa nutritivă de rezervă – uleiuri,
volutină,hrizolaminarină.
3.1.2. Înmulţirea.
• Algele diatomee se înmulţesc vegetativ mai intens primăvara şi la
începutul verii. Acest tip de diviziune începe cu mărirea volumului
protoplastului, care duce la desprinderea epitecii de hipotecă, nucleul
se devide mitotic, apoi protoplastul seîmparte în 2 părţi egale. Fiecare
protoplast păstrează o valvă de la celula – mamă, a doua valvă se
sintetizeză. Procesul sexuat – anizogamie fiziologică constă în
contopirea a doi gameţi care se formează în rezultatul meiozei.
Gametul masculin este mobil şi se mişcă ameboidal, cel feminin este
imobil. Zigotul creşte în dimensiuni şi se transformă în auxospor. La
maturizare ei germinează şi celula capătă caracterele speciei.
3.1.3. Clasificarea.
• Filumul Bacillariophyta conform sistemului clasic de clasificare se
împarte în 2 clase: Centrophyceae şi Pennatophyceae.
• Clasa Centrophyceae include specii carapacea cărora posedă simetrie
radiară, iar la reprezentanţii din clasa Pennatophyceae carapacea
posedă 2 acse de simetrie, un acs sau carapacea este asimetrică.
[Link] Centrophyceae. Stephanodiscus.
3.1.3. Clasa Centrophyceae. Cyclotella.
3.1.3 Clasa Centrophyceae. Chaetoceros.
3.1.3. Clasa Pennatophyceae. Navicula.
[Link] [Link].
3.1.3. Clasa [Link].
3.1.3. Clasa Pennatophyceae. Surirella.
[Link] [Link].
3.1.4. Răspîndirea bacilariofitelor.
• Diatomeele au o răspîndire largă în diferite tipuri de bazine
acvatice:mări, oceane, apele continentale –rîuri, lacuri,iazuri, în sol şi
în comunităţile aerofile. În bazinele acvatice diatomeele populează
planctonul datorită adaptărilor din structura carapacei (prezenţa
excrescenţilor, ţepilor la suprafaţa carapacei, formarea coloniilor
filamentoase etc.). Diatomeele bentice de obicei posedă mobilitate,
iar cele perifitonice, adaptări pentru fixare pe diferite substraturi.
Unele specii populează apele curate, iar alte specii s-au adaptat la un
mediu bogat în substanţe organice.
3.1.5. Însemnătatea bacilariofitelor.
• Producători primari de substanţe organice în lanţurile trofice.
• Indicatori ai calităţii apelor.
• Formarea diatomitului care se întrebuinţează în calitate de abraziv, în
izolarea termică şi acustică, ca substanţă pentru filtrare în alimentaţie,
medicină, industria chimică. Determinarea vîrstei rocilor sedimentare
(analiza diatomică).
3.2. Filumul Chrysophyta-Algele aurii.
• 3.2.1. Caracteristica generală.
• 3.2.2. Înmulţirea.
• 3.2.3. Clasificarea.
• 3.2.4. Răspîndirea.
• 3.2.5. Importanţa.
3.2.1 Filumul Chrysophyta, caractere
generale.
• Algele aurii sunt organisme microscopice, unicelulare, coloniale sau
pluricelulare. La speciile primitive celula este acoperită de periplast, la
formele evoluate este prezent peretele celular celulozic, uneori
mucilaginos. Sunt specii care la suprafaţă sunt acoperite de formaţiuni
calcaroase (cocolite), iar silicoflageletele au schelet
[Link] conţin clorofila „a” şi „c”. Pigmenţii carotinoizi şi
xantofiloizi atribue celulei culoare galben-aurie. Algele aurii se
deosebesc printr-o varietate morfologică mare. Pentru reprezentanţii
acestui filum este caracteristică structura monadă, ameboidă,
palmeloidă, mai rar se întîlneşte structura cocoidă, filamentoasă şi cea
lamelară a talului.
3.2.2. Algele aurii, înmulţirea.
• Algele aurii se înmulţesc pe cale vegetativă (diviziunea longitudinală a
celulei, fragmentarea coloniei sau a telului pluricelular în părţi).
Înmulţirea asexuată are loc prin zoospori cu unul sau cu doi flageli,
celule ameboidale, aplanospori. Înmulţirea sexuată este de tip
hologamie sau izogamie. Decurgerea procesului sexuat în condiţii
nefavorabile duce la formarea cistelor cu membrane groase din siliciu
în care se găseşte un orificiu sau por, închis cu un dop special.
[Link].
• Conform tipurilor de organizare morfologică a talului algele aurii se
clasifică în următoarele clase:
• Chrysomonadophyceae
• Chrysopodophyceae
• Chrysocapsophyceae
• Chrysosphaerophyceae
• Chrysotrichophyceae
3.2.3. Clasificarea.
• Clasa Chrysomonadophyceae include alge monocelulare şi coloniale
mobile. În stare vegetativă cu 2 flageli deseori de lungime diferită.
• Clasa Chrysopodophyceae include specii cu structură rizopodială.
• Clasa Chrysocapsophyceae- celulele formează masă mucozitară
vizibile cu ochiul liber în care se cufundă celulele mobile.
• Clasa Chrysosphaerophyceae include specii de obicei imobile. Lipseşte
înmulţirea vegetativă. Se înmulţesc prin zoospori şi autospori.
• Clasa Chrysotrichichophyceae este reprezentată de specii cu talul
filamentos şi lamelar.
3.2.3. Clasa [Link].
[Link] [Link].
[Link] Hrizocapsoficee. Hydrurus
foetidus.
3.2.3. Clasa Hrizotrihoficee. Phaeothamnion.
3.2.4. Răspîndirea.
• Crisofitele se întîlnesc atît în apele dulcicole, cît şi în cele
[Link] specii dulcicole se dezvoltă mai cu seamă în perioada
rece a anului- primăvara devreme sau toamna tîrziu şi iarna, deoarece
în perioada caldă a anului ele nu suportă concurenţa cu alte grupe de
alge.
[Link]ţa.
• Producători primari ai lanţurilor trofice.
• Participă la formarea sapropelului (nămolului organic).
• Indicatori ai apelor curate.
• Depunerile cochiliilor calcaroase au format straturi de marnă şi calcar,
care sunt utilizate în calitate de resurse de substanţe minerale utile în
diferite ramuri ale economiei.
Tema 4. Algele, filumul Xanthophyta,filumul
Chlorophyta, subfilumul Chlorophytina.
• 4.1. Filumul Xanthophyta.
• 4.1.1. Caracteristica generală.
• 4.1.2. Înmulţirea.
• 4.1.3. Clasificarea.
• 4.1.4. Răspîndirea.
• 4.1.5. Importanţa.
4.1.1. Filumul Xanthophyta.

• 4.1.1. Caractere generale. Algele xantofite se caracterizează prin trăsătură specifice importante:
• a) formele şi stadiile modile au cîte 2 flageli de lungime şi structură diferită (flagelul lung cu mastigoneme, cel scurt
–neted).
• b) la speciile mai primitive celula este acoperită cu periplast, la majoritatea speciilor peretele celular este compus
din pectină, iar la un număr foarte mic de specii peretele celular conţine celuloză. Uneori peretele celular este
format din 2 părţi şi este îmbibat cu bioxid de siliciu.
• c) citoplasma conţine 1 sau mai multe nuclee, cromatofori sub formă de cupă, disc, lamelaţi, mai rar în formă de
panglică, stelaţi, conţin clorofila „a” şi „c”, caroten şi xantofilii: luteină, violaxantină, neoxantină. Culoarea talului
algelor depinde de cantitatea şi raportul cantitativ al pigmenţilor, mai des este galbenă-închisă, sau deschisă, mai
rar verde, sau albăstrie.
• d) substanţele nutritive de rezervă sunt: uleiurile, la unele specii – hrizolaminarina şi volutina, amidonul lipseşte.
• e) formele mobile au stigmă amplasată pe partea anterioară a cromatoforului, la unele forme monade în partea
anterioară a celulei se găsesc una sau două vacuole pulsatile.
• f) la xantofite sunt prezente următoarele tipuri de organizare a talului: monad, ameboid, palmeloid, cocoid,
filamentos, lamelat şi sifonal
4.1.2. Înmulţirea.

• Algele xantofite se înmulţesc vegetativ, asexuat, sexuat.

• Ţnmulţirea vegetativă are loc prin diviziunea longitudinală a celulei.

• Înmulţirea asexuată –prin zoospori sau aplanospori.
• Înmulţirea sexuată se întîlneşte la un număr redus de specii şi are loc prin izogamie sau oogamie.
În condiţii nefavorabile algele xantofite trec în stare de ciste cu membrană silificată, compusă din
două jumătăţi inegale.
[Link].

• La baza clasificării în clase a algelor xantofite este criteriul structurii talului. Filumul Xanthophyta se clasifică în 6 clase:
1. Clasa Xanthomonadophyceae – include specii monocelulere, care se întîlnesc în apele sărate şi dulci, au structură dors
oventrală, sunt acoperite de periplast compact şi se mişcă cu ajutorul a 2 flageli diferiţi.
2. Clasa Xanthpodophyceae – include specii monocelulare sau coloniale, care duc un mod de viaţă liber sau fixat de algele
filamentoase. Se întîlnesc preponderent în apele dulci. Formează pseudopode cu ajutorul cărora captează particolele solide
de hrană. Unele specii formează cordoane citoplasmatice care unesc celulele într-o reţea.
3. Clasa Xanthocapsophyceae – reprezentanţii acestei clase se întîlnesc sporadic, trăesc în apele dulci, mai puţine specii în
apele sărate. Pentru reprezentanţii acestei clase este tipică structura palmeloidă a talului, reprezentată de colonii
mucilaginoase, care înnoată pasiv. Protoplastul celulelor din colonii este lipsit de perete celular.
4. Clasa Xanthococcophyceae - include specii monocelulare, rareori coloniale, este prezent peretele celular rigid. La unele
specii peretele celular este îmbibat cu siliciu, peretele este neted sau sculptat, la unele specii constă din 2 valve.
5. Clasa Xanthotrichophyceae – speciile din această clasă au talul filamentos simplu sau ramificat. Celulele sunt amplasate
într-un singur şir şi formează un tal lamelat. Vegetează preponderent în bazinele dulcicole mai cu seamă în perioada rece.
6. Clasa Xanthosiphonophyceae - o trăsătură distinctivă a acestei clase este tipul sifonal sau acelular de structură a talului.
Clasa [Link]
(Б).
Clasa Xanthopodophyceae. Rhizochloris.
Clasa [Link] (3). Clasa
Xanthococcophyceae – Mischococcus confervicola (6) .
Clasa [Link]
viride.
Clasa Xanthosiphonophyceae. Vacheria.
4.1.4. Răsrîndirea.
• Algele xantofite sunt larg răstîndite în diferite biotopuri, preponderent
în bazinele cu apă dulce şi curată. Unele specii vegetaeză în sol şi în
apele sărate. Speciile din genul Myxochloris trăesc în celulele
frunzelor muşchiului de turbă. În bazinele nu prea mari (eleştee,
canele) şi în sol sunt răspîndite speciile din genul Botridiopsis. În apa
turbăriilor de sfagnum se întîlneşte specia Michococcus confervicola,
care se fixsează de talul algelor filamentoase din genurile
Oedogonium sau Tribonema.
[Link]ţa.
• Componenţi ai lanţurilor trofice din diferite tipuri de ecosisteme.
• Formarea sapropelului în bazinele acvatice.
• La acumularea substanţelor organice în sol.
• Unele specii pot fi utilizate în calitate de bioindicatori de ape curate.
• Pentru ştiinţă algele xantofite prezintă interes, ca o grupă de
organisme talofite la care este bine exprimat paralelismul în evoluţie
comparativ cu filumul Chlorophyta şi Chrysophyta.
4.2. Filumul Chlorophyta, subfilumul
Chlorophytina.
• 4.2.1. Caracteristica generală.
• 4.2.2. Înmulţirea.
• 4.2.3. Clasificarea.
• 4.2.4. Răsrîndirea.
• 4.2.5. Importanţa.
4.2.1. Caracteristica generală.
• Filumul Chlorophyta include specii cu talul de culoare verde – erbaceu
datorită predominării clorofilei „a” şi „b” în cloroplaste, care mai
conţin şi alţi pigmenţi, de exemplu: caroten, luteină, neoxantină,
violaxantină, zeaxantină, enteraxantină.
• Substanţa nutritivă de rezervă este amidonul.
• La formele mobile sunt prezenî flagelii în număr de 2,4,rareori mai
mulţi.
4.2.1. Înmulţirea.
• Algele verzi se înmulţesc vegetativ, asexuat, sexuat.
• Înmulţirea vegetativă are loc prin fragmentarea talulu.
• Înmulţirea asexuată are loc prin zoospori, apalanospori, autospori,
autocenobii. Înmulţirea asexuată lipseşte la subfilumul
Conjugatophytina.
• Înmulţirea sexuată: holo-,izo-, hetero- şi oogamia, iar pentru
reprezentanţii subfilumului Conjugatophytina este tipic procesul
sexuat – conjugarea.
4.2.3. Clasificarea.
• Filumul Chlorophyta se împarte în 2 subfilumuri: Chlorophytina şi Conjugatophytina.
• Subfilumul Chlorophytina se clasifică în 5 clase:
• [Link] Volvocophyceae
• [Link] Chlorococcophyceae
• [Link] Ulotrichophyceae
• [Link] Syphonocladophyceae
• [Link] Bryopsidophyceae
• Subfilumul Conjugatophytina include o singură clasă – Conjugatophyceae.
[Link] Volvocophyceae.

• Această clasă include specii cu structură monadă, cu 2 sau 4 flageli,

unicelulare şi coloniale, mobile în decursul vieţii vegetative.
[Link]
[Link]
• Include specii cu
structură
cocoidală, imobile
pe parcursul vieţii
[Link]
poate fi
monocelular,
colonial, cenobial.
4.2.3. Clasa [Link]
duplex.
[Link] [Link].
[Link]
[Link].
[Link] [Link].

• Include alge verzi cu structură filamentoasă, parinchmatoidă, (inclusiv lamelată), cu tal filamentos simplu sau
ramificat, compus din celule uninucleare.
[Link] Bryopsidophyceae
(Siphonophyceae).Bryopsis.
• Include alge cu tal sifonal, adică trăsătura de bază este lipsa pereţilor intercelulari, care apar (dar nu
totdeauna) numai cînd se formează organele sexuate pe care le separă. Talul uneori este de
dimensiuni mari.
[Link]
[Link]

• Pentru reprezentanţii acestei clase este tipică structura sifonocladală

a talului, adică cu talul alcătuit din celule polinucleare.
4.2.4.Răspîndirea.
• Algele clorofite sunt răpîndite pe larg, preponderent în mediul aclatic,
în apele dulci, mai puţin în apele sărate. Ele sunt componente de bază
a planctonului, perifitonului şi a comunităţilor bentice unde ele ating
o diversitate destul de mare. Un număr ralativ mare de specii de
clorofite vegetează în sol, în comunităţile aerofile – pe trunchirile
arborilor, pe edificiile din piatră, unele specii de alge verzi în simbioză
cu specii de ciuperci formează talul lichenilor.
4.2.5. Semnificaţia.
• În natură algele clorofite au un rol important ca verigă a lanţului trofic
din ecosistemele acvatice.
• Îmbogăţesc mediul acvatic cu oxigen.
• Multe specii de clorofite pot fi utilizyte în calitate de bioindicatori ai
stării mediului înconjurător.
• Unele specii de clorofite (Chlorella, Scenedesmus, Chaetomorpha
ş.a.)sunt cultivate pe scară industrială.
Tema [Link] Chlorophyta, subfilumul Conjugatophytina.
Filumul Euglenophyta.

• 5.1. Filumul Chlorophyta, subfilumul Conjugatophytina.

• 5.2. Filumul Euglenophyta.
 [Link] Chlorophyta. Subfilumul
Conugatophytina
• 5.1.1. Caractere generale.
• 5.1.2. Înmulţirea.
• 5.1.3. Clasificarea.
• 5.1.4. Răspîndirea.
• 5.1.5. Importanţa.
[Link] Conjugatophytina, caractere
generale.
• Subfilumul Conjugatophytina include specii monocelulare şi
pluricelulare filamentoase, la care în ciclul vital lipsesc complet
stadiile flagelate, lipseşte complet înmulţirea asexuată prin zoospori.
Pentru majoritatea speciilor este caracteristic cromatoforul central
axial, iar cromatoforul parietal se întîlneşte foarte rar.
5.1.2. Înmulţirea.
• O trăsătură distinctivă a conjugatoficeelor este procesul sexuat – conjugarea (lat. conjugatio -
contopire). În timpul conjugării are loc contopirea protoplastului a 2 celule care îndeplinesc
funcţia de gameţi. Contopirea se petrece printr-un canal numit canal de copulare. În rezultatul
contopirii se formează zigotul. Morfologic este dificil de determinat care din celulele copulatoare
este gamet masculin şi feminin. În cazul cînd zigotul se formează în canalul de copulare (viteza
deplasării protoplastului celulelor copulatoare este egală) procesul de conjugare se numeşte
izogamie, întîlnită la majoritatea speciilor de conjugatoficee. Dacă zigotul se formează în una din
celulele copulatoare, atunci procesul sexuat se numeşte anizogamie, sau heterogamie fiziologică.
În acest caz gametul masculin se consideră celula a cărui protoplast se mişcă activ şi trece prin
canalul de copulare în celula imobilă – care se consideră gamet feminin, în interiorul căreia după
copulare se formează zigotul. Acest tip de conjugare se întîlneşte la formele mai evoluate. După o
perioadă de repaos zigotul germinează şi dă naştere unui nou organism. Procesul de conjugare
necesită condiţii favorabile: temperatura apei de la +15 pînă la +25 grade Celsius, iluminare
intensă. Procesul conjugaţiei decurge 7-14 zile, începe cu formarea canalului de copulare şi se
închee cu formarea zigotului. Înmulţirea vegetativă are loc prin fragmentarea talului.
5.1.3. Clasificarea.
• Subfilumul Conjugatophytina include o singură clasă –
Conjugatophyceae cu 4 ordine:
• Mesotaeniales (Mezoteniale)
• Gonatosigotales (Gonatozigotale)
• Zignematales (Zignematale)
• Desmidiales (Desmidiale)
5.1.3. Clasa Conjugatophyceae, ordinul
[Link] sp.
• Ordinul include specii monocelulare cu
celulele de formă cilindrică, rotungite la poli,
în secţiune transversală rotunde. Peretele
celular este acoperit la exterior de un strat
mucozitar. Celulele sunt uninucleate cu
cromatofori de diferite forme la diferite
genuri: lamelari, stelaţi, panglică spiralată.
[Link] Mesotaeniales. Netrium sp.
5.1.3. Ordinul [Link]
sp.
• Include 2 genuri, 9 specii. Structura talului – filamentoasă, formată din celule de formă cilindrică
sau cilindric-fuziformă. La cea mai mică atingere celulele se desprind una de alta şi trec în stare de
indivizi monocelulari, care nu-şi pierd vitalitatea.
5.1.3. Ordinul [Link] sp.
• Include specii cu tal filamentos
neramificat,format din celule de formă
cilindrică, suprafaţa cărora este acoperită cu
substanţă mucozitară. Partea centrală a celulei
este ocupată de o vacuolă mare cu suc celular.
Citoplasma este repartizată la partea parietală a
celulei. Cromatoforul este de formă lamelară,
stelată, panglică spiralată. Nucleul este situat în
centrul celulei.
[Link] Zygnematales. Zygnema sp
5.1.3. Ordinul Desmidiales. Closerium sp.
• Ordinul include cîteva mii de specii în majoritate monocelulare, rareori
filamentose. Talul este format totdeauna din două semicelule. La
majoritatea speciilor celula în partea ecuatorială este strangulată în 2
jumătăţi cu excepţia genului Closterium şi a unor specii din genul Penium.
5.1.3. Ordinul Desmidiales. Euastrum sp.
[Link]
Conjugatophytina,răspîndirea.
• Conjugatoficeele reprezintă o grupă de alge cu ampltudă ecologică
largă, populează mai cu semă apele dulci; rîuri, lacuri, iazuri,mlaştini
(turbării),apele cu salinitate redusă, mai rar apele sărate. Unele specii
se întîlnesc în comunităţile edafice, pe stînci, pe geţari în regiuni
muntoase la altitudini mari.
5.1.5. Subfilumul Conjugatophytina,
Importanţa.
• Producători primari de substanţe organice.
• Bioindicatori de ape curate.
• Furnizori de oxigen ăn mediul acvatic.
• Participă la formarea nămolului (sapropelul).
5.2. Filumul Euglenophyta.
• [Link] generale.
• 5.2.2. Înmulţirea.
• 5.2.3. Clasificarea.
• 5.2.4. Răspîndirea.
• 5.2.5. Importanţa.
5.2.1. Filumul Euglenophyta. Caractere
generale.
• Filumul include specii cu structură monadă, foarte rar ameboidală şi cocoidă. Reprezintă un grup
de organisme deosebit de celelalte grupe de alge. Unii savanţi algologi consideră euglenofitele
drept o ramură a unui grup dispărut de alge, care nu au atins un nivel înalt de dezvoltare. Corpul
euglenofitelor este alungit, metabolizează, este acoperit de peliculă, stratul exterior al căreia la
unele specii conţine structuri urzicătoare. Pelicula reprezintă un strat compact albuminos de
protoplast, constă dintr-o mulţime de fîşii sau liniuţe strîns şi mobil unite una cu alta, atribuind un
aspect spiroidal suprafeţei celulei. Suprafaţa celulei este mucozitară. În partea anterioară a celulei
se găsesc 2 flageli, unul mai lung, al doilea scurt. Cromatoforii de formă stelată, granuloasă,
lamelată,sub formă de panglică, conţin clorofila „a” şi „b”.
5.2.2.Înmulţirea.
• Euglenofitele se înmulţesc prin diviziunea longitudinală a celulei în stare mobilă sau imobilă. În
ultimul caz, celula înainte de diviziune creşte în volum, leapădă flagelii, se rotungeşte şi se
acoperă cu o mucoasă, uneori stratul mucozitar este destul de gros. După diviziune, la celulele –
fiice se formează flagelii şi părăsesc mucoasa. Procesul deviderii durează 2-4 ore. Procesul sexuat
se întîlneşte foarte rar la unele specii din genurile Phacus, Hyalophacus, Scytomonus.
• În condiţii nefavorabile unele specii închistează.
• Foarte multe specii de euglenofite, conform modului de nutriţie sunt mixotrofe
5.2.3. Clasificarea.
• Filumul Euglenophyta include o singură clasă – Euglenophyceae şi pînă la 6 ordine care se
deosebesc prin structura aparatului flagelar.
• Ordinul Euglenales - Euglenalelor. Este ordinul principal al acestei clase. Sunt alge cu structură
monadă. Se mişcă activ în apă cu ajutorul flagelului.
5.2.4. Răspîndirea.
• Euglenofitele se întîlnesc mai des în apele dulci, preferîd bazinele nu
prea adînci, bogate în substanţe [Link] specii de euglenofite
parazitează în intestinele rotatoriilor, şi a altor organisme mici
acvatice, altele paraziteză amfibienii şi pe branhiile peştilor.
5.2.5. Însemnătatea.
• Producători primari de substanţe organice.
• Participă în procesele de autoepurare a apelor poluate.
• Sunt utilizate în calitate de bioindicatori a gradului de poluare a
apelor.
Tema [Link]. Filumul Rhodophyta,
Phaeophyta, Lichenophyta.
• 6.1. Filumul Rhodophyta
• 6.2. Filumul Phaeopohyta
• 6.3. Filumul Lychnophyta
6.1. Filumul Rhodophyta
• [Link] generale. Algele din acest filum conţin o gamă vastă de pigmenţi: clorofila „a” şi
„d”, carotinoide (beta-caroten, zeaxantină, anteraxantină, criptoxantină, luteină, neoxantină), un
şir de pigmenţi liposolubili – ficobiline, ficoeretrine de culoare roşie ficoxantină şi aloficocianină
de culoare albastră. Culoarea talului depinde de raportul cantitativ al pigmenţilor, însă la
majoritatea speciilor este de culoare roşie de unde provine denumirea filumului. Substanţa
nutritivă de rezervă este floridonul. În ciclul vital al rodofitelor lipsesc complet stadiile flgelate.
Talul rodofitelor posedă nivel de organizare cocoidal, heterotrihal şi filamentos fixat de substrat cu
ajutorul rizoizilor. Majoritatea speciilor posedă tal de structură pseudoparinchematică, foarte rar
talul este de structură lameleră şi în acest caz constă din parenchim veritabil, care apare în
rezultatul dividerii celulei apicale în două direcţii (la specia Porfira).
6.1.2. Înmulţirea.
• Înmulţirea asexuată are loc prin intermediul sporilor imobili, care se
dezvoltă din conţinutul sporangiilor în număr de unu – în acest caz se
numesc monospori, sau patru –tetraspori. Tetrasporii se formează pe
plantele diploide – numite tetrasporofite. În tetrasporangi înainte de
formarea tetrasporilor are loc meioza.
• Înmulţirea sexuată-oogamia are loc cu participarea organului femel
carpogonul care la reprezentanţii clasei florideoficee este format din
abdomen cu trihogină
6.1.3. Clasificarea
• Algele roşii se împart în 2 clase: Bangiophyceae şi Florideophyceae.
• Clasa Bangiophyceae – celulele conţin cromatofori stelaţi. Carpogonul
este lipsit de trihogină. Carposporii se formează imediat după
fecundare. Înmulţirea asexuată are loc cu ajutorul monosporilor.
[Link] Bangiophyceae, Porphyra
[Link] Bangiophyceae, Compsopogon
[Link] Florideophyceae
• Carpogonul este format din abdomen cu trihogină. După fecundare se
dezvoltă gonimoblastele – nişte filamente ramificate, ale căror celule
se transformă în carposporangi, ce produc cîte un carpospor.
6.1.3. Clasa Florideophyceae,
Batrachospermum
6.1.3. Clasa Florideophyceae, Callithamnion
[Link] Rhodophyta, răspîndirea.
• Algele roşii sunt răspîndite preponderent în mări cu excepţia unui
număr mic de specii din genurile Batrachospermum, Lemanea ş.a.,
care preferă apa curată a rîurilor mici cu viteză mare de scurgere.
Toate speciile duc un mod de viiţă fixat de pietre, de cochiliile
moluştelor, sau se fixează de talul altor alge. Un număr redus de specii
sunt endobionte sau char parazite. Speciile de alge roşii care
populează adîncul mărilor se deosebesc prin culoare roşie – aprinsă a
talului, iar cele de suprafaţă au culoare gălbuie. Conform teoriei lui
Engelman predominarea pigmentului la diferite adîncimi depinde de
intensitatea şi componenţa razelor de lumină, care pătrund la diferite
adîncimi.
6.1.5. Filumul Rhodophyta, însemnătatea.
• Producători primari
• Bioindicatori ai apelor curate
• În alimentaţie (Porfira)
• Sursă pentru căpătarea agar-agarului
[Link] Phaeophyta – algele brune.
• 6.2.1. Caractere generale. Talul are culoare brună datorită pigmenţilor
xantofili bruni mai cu seamă fucoxantina, care camuflează pigmenţii
clorofila „a” şi „c” de culoare verde. Substanţa nutritivă de rezervă-
laminarina, polizaharid care se acumulează în citoplasmă. În afară de
laminarină în rezervă se acumulează spirt sexiatomic, manită şi lipide.
În ciclul vital sunt prezente stadiile mobile-zoosporii şi gameţii care au
stigmă şi flageli. Flagelii zoosporilor în număr de 2 au lungime şi
structură diferită
6.2.2. Algele brune – înmulţirea.
• Feofitele se înmulţesc vegetativ, asexuat, sexuat.
• Înmulţirea vegetativă are loc prin fragmentarea talului.
• Înmulţirea asexuată la majoritatea algelor brune are loc prin zoospori,
care se formează în sporangii uniloculari pe sporofit. La unii
reprezentanţi se formează aplanospori imobili numiţi tetraspori, în
rezultatul meiozei. Din zoosporii şi tetraspoii haploizi se formează
gametofitul cu organe sexuale. Procesul sexuat la formele primitive
este izogamia,la cele evoluate heterogamia, oogamia.
[Link].
• Filumul Phaeophyta se clasifică în 3 clase:
• Isogeneratiophyceae
• Heterogeneratiophyceae
• Cyclosporophyceae
[Link] Isogeneratiophyceae
• Clasa Isogeneratiophyceae se caracterizeazăn prin izomorfia
generaţiilor sporofit şi gametofit, adică sporofitul şi gametofitul nu se
deosebesc după dimensiuni.
6.2.3. Clasa [Link].
[Link] Isogeneratiophyceae. Sphacelaria.
6.2.3. Clasa Heterogeneratiophyceae
• Generaţiile sporofit şi gametofit sunt heteromorfe, adică sporofitul
este de dimensiuni mari, uneori atinge zeci de metri, iar gametofitul
este de dimensiuni mici.
Laminaria
Macrocystis
Alaria
Neteocystis
[Link] Cyclosporophyceae.
• Alternarea generaţiilor la reprezentanţii din această clasă lipseşte.
Procesul sexuat este de tip oogamie. Organale sexuale sunt amplasate
în interiorul talului – conceptacule sau scafidii. Înmulţirea asexuată
lipseşte. Cyclosporoficeele posedă o structură complicată a talului,
care atinge un grad înalt de diferenţ[Link] mai complicată
diferenţiere morfologică a talului este caracteristică pentru
reprezentanţii genului Sargassum.
Sargassum
Sargassum
[Link] Brune, răspîndirea
• Majoritatea speciilor de Feofite sunt răspîndite în mări şi
[Link] specii se fixează de substrat cu ajutorul rizodiului, alte
specii plutesc în mediul acvatic datorită prezenţei pe suprafaţa talului
a vizicolelor umplute cu aer.
6.2.5.Însemnătatea.
• Producători primari în lanţurile trofice.
• Habitat pentru diferite specii de animale.
• Sursă de substanţe – algina,utilizată în industria textilă, alimentară şi
în alte ramuri.
• Utilizarea în alimentaţia omului şi a animalelor.
6.3. Filumul Lichenophyta.
• [Link] generale. Lichenii sunt plante talofite formate din
două organisme ce aparţin la grupe taxonomice diferite: Ciuperca,
care se numeşte micobiont şi alga care se numeşte ficobiont. Hifele
ciupercii fixează talul lichenului de substrat şi absoarbe apa cu săruri
minerale, celulele algale asigură talul lichenului cu substanţe organice
datorită procesului de fotosinteză. Relaţiile dintre aceste 2 organisme
sunt simbiontice, deoarece sunt reciproc avantajoase. Conform
structurii interne lichenii se împart în 2 grupe: homomeri şi
heteromeri. Conform structurii morfologice lichenii se clasifică în
licheni crustoşi,filamentoşi,tufoşi,frunzoşi etc.
6.3.2. Înmulţirea.
• Lichenii se înmulţesc vegetativ prin porţiuni de tal, asexuat prin
soredii, izidii şi lobulete, sexuat.
6.3.3. Clasificarea.
• La clasificarea lichenilor în clase stă poziţia taxonomică a
micobiontului. Lichenii se clasifică în 4 clase:
• Clasa Phycolichenes – micobionţii sunt ciuperci cu talul necelular, iar
ficobionţii sunt alge cianofite din genul Nostoc.
• Clasa Ascolichenes – micobionţii sunt ascomicete.
• Clasa Basidiolichenes – micobionţii sunt bazidiomicete.
• Clasa Deuterolichenes – micobionţii sunt deuteromicete.
Clasa Phycolichenes. Geosiphon pyriphorme
[Link] Ascolichenes,Dermatocarpon
miniatum
Peltigera canina
Cladonia rangiferina
Cetraria islandica
Xanthoria parietina
Evernia prunastri
Usnea barbata
Clasa Basidiolichenes. Cora pavonia.
Anaplychia ciliaris
6.3.3. Clasa Deuterolichenes. Lepraria
eruginosa
6.3.4. Răspîndirea
• Lichenii reprezintă o grupă de organisme cosmopolite. Ei vegetează în
diferite tipuri de comunităţi vegetale – păduri, stepe, pustiuri, munţi.
Sunt nepretenţioşi faţă de prezenţa substanţelor nutritive în substrat,
dar sunt sensibili la poluanţi.
6.3.5. Importanţa.
• Producători primari.
• Pioneri ai vegetaţiei.
• Indicatori ai calităţii mediului.
• În producera parfumului (Evernia).
• În industria coloranţilor etc.
Trma [Link] Eumicota – Ciuperci, (fungi).
• [Link] generale. Ciupercile sunt organisme talofite ce includ cca 100000 de specii.
Reprezintă un grup de organisme cu trăsături distinctive, ce le deosebesc de regnul vegetal şi de cel animal,
dar totodată unele caractere sunt similare cu cele ale plantelor, (prezenţa peretelui celular bine evidenţiat,
capacitatea de absorbţie a substanţelor nutritive din soluţii, imobilitatea în stadiul vegetativ), alte caractere
le aseamănă pe ciuperci cu animalele (heterotrofia, substanţa nutritivă de rezervă-glicogenul, prezenţa urinei
în metabolism, conţinutul chitinei în peretele celular). Unii savanţi clasifică ciupercile în regn aparte, care se
deosebesc radical de plante şi de animale. Ele au următoarele caractere distinctive: prezenţa peretelui
celular bine evidenţiat, nutriţia prin absorbţie, înmulţirea prin spori, imobilitate în stadiul vegetativ,
creşterea nelimitată, modul de nutriţie heterotrof, substanţa nutritivă de rezervă glicogenul. Cercetările
demonstreză că ciupercile sunt un grup arhaic de organisme, care au apărut pînă la diferenţierea plantelor şi
animalelor. Ciupercile au origine polifiletică, adică au provenit de la diferite grupe de organisme incolore
flagelate sau ameboide flagelate, care au pierdut flagelii. Unii savanţi consideră, că anumite grupe de
ciuperci au provenit de la alge. Corpul vegetativ al ciupercilor la majoritatea speciilor reprezintă un miceliu
format din filamente ramificate numite hife. După modulde nutriţie ciupercile se clasifică în: obligat parazite,
facultativ parazite, saprotrofe, simbionte.
 7.2.Înmulţirea.
• Ciupercile se înmulţesc vegetativ, asexuat, sexuat.
• Înmulţirea vegetativă are loc prin porţiuni de miceliu, care se separă în fragmente nespecializate,
ce dau naştere la un miceliu nou. Înmulţirea vegetativă prin hlamidospori care sunt nişte celule cu
membrana îngroşată, datorită căreia suportă condiţiile nefavorabile. Înmulţirea vegetativă prin
înmugurire are loc la drojdii.
• Înmulţirea asexuată are loc prin spori, care se formează endogen, adică în sporangii, sau exogen,
pe ramuri specializate ale miceliului numite conidiofori. La unele clase de ciuperci inferioare
(hifohitridiomicete, hitridiomicete, oomicete) înmulţirea asexuată are loc prin zoospori, mobili
înzestraţi cu flageli.
• Înmulţirea sexuată are loc prin: gametogamie (izogamie, heterogamie-la ciupercile inferioare),
gametangiogamie (la zigomicete, ascomicete), somatogamie (bazidiomicete).
[Link].
• Filumul Eumicota se clasifică în 7 clase:
• Clasa Chytridiomycetes
• Clasa Hyphochytridiomycetes
• Clasa Oomycetes
• Clasa Zygomycetes
• Clasa Ascomycetes
• Clasa Basidiomyctes
• Clasa Deuteromycetes
7.4.Răspîndirea.
• Ciupercile, fiind organisme heterotrofe necesită substrat bogat în
substanţe organice. Ciupercile saprotrofe folosesc aceste substanţe
din resturile vegetale sau animale, care se găsesc în sol,apă,produse
alimentare în stare de putrefacţie etc. Ciupercile parazite se dezvoltă
şi se nutresc din ţesuturile vegetale sau animale vii, astfel ele
provoacă patologii numite micoze.
• Ciupercile simbionte absorb substanţele nutritive din rădăcinile
plantelor. Ciupercile din sol au un rol important în procesele de
descompunere a substanţelor organice, formarea humusului.
7.5.Însemnătatea practică a ciupercilor.
• Alimentaţia omului.
• În panificaţie (drojdiile)
• Producerea băuturilor alcoolice
• Producerea albuminei furagere
• În sinteza substanţelor biologic active (fermenţi, acizi organici)
• În industria microbiologică la fabricarea acidului citric şi gluconic
• Sinteza preparatelor pentru combaterea biologică a dăunătorilor
• Producerea medicamentelor (penicilina, tetraciclina, oxacilina etc.)
Clasa Chytridiomycetes
• Reprezentanţii acestei clase în majoritate duc un mod de viaţă acvatic. Parazitează pe alge, plante
superioare acvatice, ciuperci acvatice şi animale nevertebrate. Unele specii parazitează pe plante
superioare terestre din habitatele umede. Un număr redus de hitridiomicete sunt specii saprofite
şi se nutresc din substrat format din resturi vegetale în stare de descompunere, cadavrele
insectelor şi a altor animale din mediul acvatic. Unele specii folosesc în calitate de substrat nutritiv
învelişurile chitinoase rămase după năpîrlirea sau moartea speciilor de artropode. Speciile de
hitridiomicete, care parazitează endocelular au tal sub formă de plasmodiu. Substanţele nutritive
din celula gazdă sunt absorbite prin toată suprafaţa celulei parazitului. Acest tip de nutriţie se
numeşte nutriţie osmotică. Formele mai evoluate de hitridiomicete au tal diferenţiat vegetativ,
reprezentat de rizomiceliu (miceliu rudimentar) sub formă de filamente subţiri, care pornesc de
la celula bazală a talului. Peretele celular constă din chitină (pînă la 60% din tot conţinutul).
• Hitridiomicetele se înmulţesc asexuat prin zoospori, care în anumite condiţii funcţionează ca
gameţi. Înmulţirea saxuată este de tip izogamie, heterogamie, uneori oogamie. Clasa include 3
ordine: Chytridiales, Blastocladiales, Monoblepharidales.
Ordinul Chytridiales
• Acest ordin este cel mai divers din clasa hitridiomicete şi include cca
400 specii, în majoritate paraziţi ai plantelor şi ai animalelor
nevertebrate acvatice, sau veţuesc saprotrof pe rămăşiţele de plante
şi animale din mediul acvatic şi habitatele umede, mai rar parazitează
pe speciile de plante terestre. Sunt organisme monocelulare, unele
specii sunt reprezentate de o masă citoplasmatică lipsită de perete
celular, alte specii sunt acoperite de membrană, posedă formă
rotundă, ovală sau cilindrică de la care pornesc excrescenţe –
rizomiceliu cu diferit grad de dezvoltare. Înmulţirea asexuată are loc
prin zoospori, procesul sexuat de tip izogamie, în multe cazuri
zoosporii se comportă ca celule sexuale şi se contopesc cîte doi.
Clasa Chytridiomycetes, ord. Chytridiales
Synchytrium endobioticum
Ordinul Blastocladiales.
• Speciile din acest ordin sunt ciuperci saprotrofe, care sunt răspîndite
în apele dulcicole pe resturile vegetale şi cadavrele animalelor
nevertebrate (pe larvele ţînţarilor şi flebotomidelor,pe nematode), pe
alge şi ciuperci acvatice,unele specii se întîlnesc în sol. Cea mai simplă
structură a talului este de tip plasmodiu, dar poate fi reprezentată şi
de forme mai evoluate – miceliu bine dezvoltat. Principalul
component al membranei celulare este chitina. Înmulţirea asexuată
are loc prin zoospori monoflagelaţi, sexuată de tip izogamie,
heterogamie.
Ord. Blastocladiales Coelomomices
Ordinul Monoblepharidiales
• Include specii saprofite, răsrîndite în mediul acvatic pe cadavrele
insrctelor şi resturi vegetale. Apar de obicei în perioada vernală şi
toamna. Talul de 1-2 mm are aspect de puf fin de culoare gri sau
cafeniu-deschis. Miceliul pătrunde în substrat prin hife lungi slab
ramificate înzestrate cu organe de reproducere – zoosporangi cilindrici
lungi, care se formează la capetele hifelor la temperatura de 8-11
grade C. La vîrful sporangelui se formează un orificiu prin care
zoosporii ovali cu flagel posterior, aranjaţi într-un rînd ies în exteriorul
sporangelui, se fixează de un substrat favorabilse acoperă cu o
membrană şi germinează. Procesul sexuat oogamia are loc cînd
temperatura apei este de 20-21 grade C.
[Link]. Genul Monoblepharis
Clasa Oomycetes
• Reprezentanţii acestei clase în majoritate duc un mod de viaţă acvatic,
folosesc în calitate de substrat nutritiv resturile vegetale şi animale,sau
parazitează pe alge, ciuperci acvatice, animale nevertebrate şi
vertebrate acvatice ( peşti şi amfibieni). Unele specii trăiesc în sol. Cele
mai evoluate oomicete sunt paraziţi ai plantelor superioare terestre.
Formele primitive de oomicete sunt monocelulare, formele evoluate
posedă miceliu acelular bine dezvoltat.
• Oomicetele se înmulţesc asexuat prin zoospor, formele evoluate prin
conidiospori, înmulţirea sexuată – oogamia. Oomicetele sunt unica
grupă de ciuperci, peretele celular al cărora nu conţine chitină, dar este
constituit din celuloză şi glucani. Clasa include cîteva ordine.
Ordinul Saprolegniales
• În maloritate este reprezentat de specii saprotrofe acvatice care se
nutresc cu resturi animale şi vegetale, unele specii parazitează pe
peşti, amfibieni, icre, animale nevertebrate, pe alge marine şi
dulcicole, pe ciuperci acvatice, pe rădăcinile plantelor superioare
terestre. Unele specii posedă tal microscopic monocelular, altele –
miceliu monocelular bine dezvoltat. Se înmulţesc asexuat prin
zoospori biflagelaţi. Procvesul sexuat este de tip oogamie. La unele
specii în oogoniu se formează o singură oosferă, la majoritatea – mai
multe.
Clasa Oomycetes. Ord. Saprolegniales
Saprolegnia
Ordinul Peronosporales
• Include cca 500 specii de ciuperci saprofite şi parazite, care duc un
mod de viaţă acvatic sau terestru, acestea fiind mai evoluate. Ordinul
include 3 familii: Pythiaceae, Peronosporaceae, Albuginaceae.
Pitiaceele sunt cele mai primitive peronosporale, se întîlnesc în
mediul acvatic. Miceliul care reprezintă o singură celulă este foarte
subţire. Înmulţirea asexuată are loc prin zoospori biflagelaţi.
Peronosporaceele spre deosebire de pitiacee sunt paraziţi
obligaţ[Link] provocată de aceste ciuperci se numeşte „făinarie
falsă”. Miceliul lor este pluricelular, Zoosporangiile se formează pe
nişte ramificări de miceliu numiţi conidiofori.
Ord. Peronosporales. Phytophtora infestans.
Phytophtora infestans
Plasmopara viticola
Plasmopara viticola
Plasmopara viticola-conidiofori cu conidii.
Perenospora tabacina
Perenospora tabacina – conidiofori cu conidii
Clasa Zygomycetes.
• Majoritatea speciilor din această clasă duc un mod de viaţă terestru. Speciile
saprofite se nutresc din resturile vegetale şi animale, iar cele parazite parazitează
pe alte specii de ciuperci, plante superioare, insecte, animale vertebrate, iar
unele specii provoacă patologii la om numite zigomicoze, Mucor paronichia
provoacă dermatomicoze la om, iar specia Mucor pusillus atacă sistemul nervos
central şi organul auzului la om . Miceliul este bine
dezvoltat,acelular,plurinuclear. Peretele celular constă din chitină şi chitozan.
Înmulţirea asexuată are loc prin spori imobili, care se formează endogen
(sporangiospori), sau exogen (conidii). Înmulţirea sexuată are loc prin zigogamie
homotalică şi heterotalică.În rezultatul zigogamiei se formeză zigosporul de
repaus, care la germinare formează o hifă cu sporangiu la capăt. Clasa se împarte
în următoarele ordine: Mucorales, Entomophthorales, Endogonales, Zoopagales.
Clasa Zygomycetes. Ord [Link]
mucedo
Rhizopus
Ord. Endogonales. Endogone pisiformes
Ord. Entomophthorales. Entomophtora musci
Entomophtora musci
Tema 8. Ciupercile superioare.
• 8.1. Clasa Ascomycetes.
• 8.2. Clasa Basidiomycetes.
• 8.3. Clasa Deuteromycetes
8.1. Clasa Ascomycetes,
• 8.1.1. Caractere generale.
• Clasa Ascomycetes este una din cele mai mari clase de ciuperci, include cca 30000 specii. Este reprezentată
de specii monocelulare (Drojdiile) şi specii pluricelulare diverse după structură şi modul de viaţă, însă toate
ascomicetele au următoarele trăsături comune:
• Formarea ascelor, care sunt structuri celulare închise, conţin un număr determinat de ascospori (de odicei 8)
• Talul ascomicetelor este format din miceliu ramificat, haploid, mono- sau plurinuclear, pereţii transversali cu
pori, care se formează centripet. Porii asigură legătura dintre celule, prin deschizătura lor circulă citoplasma,
organele celulei şi chiar nucleele, are loc transportul substanţelor nutritive spre zona de creştere. Speciile
monocelulare nu au miceliu adevărat, corpul lor vegetativ constă din celule solitare, care înmuguresc sau se
devid, formînd pseudomiceliu.
• Ţesuturile veritabile la ascomicete se formează foarte rar (Laboulbeniales – ciuperci parazite, talul cărora
este format din ţesut adevărat.).
8.1.2. Clasa Ascomycetes. Înmulţirea.
• Ascomicetele se înmulţesc vegetativ, asexuat, sexuat.
• Înmulţirea vegetativă are loc prin porţiuni de tal, înmugurire (drojdii).
• Înmulţirea asexuată are loc prin spori-conidii, care se formează exogen mai rar endogen pe miceliul haploid
din conidiofori cu structură diferită.
• Înmulţirea sexuată constă în contopirea a 2 celule miceliale specializate, nediferenţiate în gameţi. Aceste
celule se numesc gametangi, iar procesul – gametangiogamie. Gametangiile ascomicetelor nu sunt omologi
ai gemetangiilor veritabili, în care se dezvoltă gameţi, dar provin probabil de la ramificări copulatoare
nediferenţiate ale miceliului ciupercilor somatogame. La ascomicetele inferioare (subclasa
Hemiascomycetidae) procesul sexuat este asemănător cu zigogamia la zigomicete. Gametangii de sex diferit
sunt morfologic asemănători, sau diferă puţin şi sunt nişte ramuri ale miceliului. După contopirea lor are loc
cariogamia, iar asca se dezvoltă direct din zigot. La ascomicetele superioare structura gametangiilor este mai
complicată. Gametofitul feminin constă din ascogon cu trihogin alungit filiform. Gametofitul masculin –
anteridiul, este monocelular. După plazmogamie nucleele haploide de sex opus nu se contopesc imediat, ci
se unesc perechi formînd dicarioni. Din pereţii ascogonului se formează hife ascogene în care migrează
dicarionii. Ele se ramifică şi se separă în celule binucleare din care se dezvoltă asca cu 8 ascospori.
8.1.3. Clasa Ascomycetes. Clasificarea.
• Clasa Ascomycetes se clasifică în 3 subclase:
• Subclasa Hemiascomycetidae (Protoascomycetidae)
• Subclasa Euascomycetidae
• Subclasa Loculoascomycetidae
8.1.3. Subclasa Hemiascomycetidae.
• Această subclasă include ascomicete primitive. La reprezentanţii acestei subclase lipsesc corpurile de
fructificaţie. Ascele se formează direct pe miceliu. La hemiascomicetidele primitive lipseşte miceliul,
iar ascele se dezvoltă în formă de celule solitare libere (genul Saccharomyces). Subclasa include 4
ordine: ord. Endomycetales, Taphrinales, Protomycetales, Ascosphaerales. Ultimile 2 ordine ocupă o
poziţie neclară în sistemul de clasificare al ascomicetelor.
• Ordinul Endomycetales. La reprezentanţii acestui ordin ascele, care se dezvoltă din zigot se formează
pe miceliu cîte una. Alternanţa fazelor nucleare la endomicetale poate fi de diferite tipuri. La unele
specii în ciclul vital predomină stadia haploidă, la alţi repezentanţi stadiul diploid este de lungă
durată.
• Majoritatea endomicetalelor sunt ciuperci saprofite şi se întîlnesc pe fructe şi organele vegetative ale
plantelor, în nectarul florilor, pe rănile arborilor, în sol. Speciile parazite sunt în număr redus. Specia
parazită din acest ordin – Spermophthora gossypii parazitează pe fructele de bumbac. Reprezentanţii
genului Saccharomyces au o mare însemnătate practică, fiind utilizaţi în calitate de agenţi ai
fermentaţiei alcoolice şi producători de albumină furajeră, iar specia Eremothecium ashbyi este
utilizată în biotehnologia de producere a riboflavinei.
8.1.3. Subclasa Hemiascomycetidae, ord.
Endomycetales. Saccharomyces cerevisiae.
Ordinul Taphrinales.
• Include cca 100 specii parazite care atacă plantele superioare,
provocînd hipertrofia şi deformarea organelor atacate. Ascele se
formează direct pe miceliu sub formă de strat compact, care se
localizează sub cuticula frunzelor atacate. Corpurile de fructificaţie nu
se formează. Miceliul dicariotic se răspîndeşte sub epiderm, sub
cuticulă şi prin spaţiile intercelulare ale ţesuturilor [Link]
iernează în crăpăturile scoarţei sau în mugurii plantelor. Ordinul
tafrinalelor include un singur gen Taphrina, speciile căruia sunt
paraziţi ai plantelor din diferite familii, dar mai cu seamă parazitează
pe rosacee, dar şi pe betulacee, fagacee, salicacee etc.
Ord. Taphrinales. Taphrina deformans
Taphrina pruni – fructele deformate de prun
se numesc hurlupi.
Taphrina cerasi – provoacă patologia
„măturile vrăjitoarei” la vişin.
 [Link] Euascomycetidae.
• La reprezentanţii acestei subclase ascele se formează în corpuri de fructificaţie: Cleistoteciu, periteciu,apoteciu. Cleistoteciul este
un corp de fructificaţie complet închis de formă rotundă. Elementele sterile (parafizele) în cleistoteciu lipsesc. Ascele sunt
amplasate haotic în interiorul cleistoteciului (la reprezentanţii ord. Eurotiales), sau formează un fascicul regulat,sau un strat (la
reprezentanţii ord. Erysiphales). Sub presiunea ascelor peretele cleistoteciului (peridiul) crapă, sporii maturizaţi sunt eliminaţi în
exterior. Periteciul este corp de fructificaţie semideschis, sub formă de ulcior sau rotundă cu un orificiu îngust la vîrf. Ascele de
formă cilindrică, sau clavată, grupate în fasicule sau în strat, pornesc de la fundul cleistoteciului, sau de pe pereţii laterali. Între
asce se formează elemente sterile filiforme – parafize. Ele pornesc de pe fundul periteciului, iar capetele libere sunt simple sau
ramificate. La maturizarea sporilor, sunt aruncaţi din interiorul periteciului în mod activ. Apoteciul reprezintă corp de fructificaţie
deschis sub formă de cupă sau farfurie. Pe partea lor superioară se formează ascele şi parafizele care formează un strat numit
[Link] himeniu se află un strat de hife împletite numit hipoteciul sau subhimeniul. La unele grupe de euascomicete
structura apoteciului diferă de cea tipică şi se difernţiază în picioruş şi pălărie (la zbîrciog). La reprezentanţii ord. Tuberales
apoteciile sunt închise posterior în legătură cu modul de viaţă subteran. Ascosporii din apoteciu sunt aruncaţi în mod activ,
simultan sub formă de „explozie”. Apoteciul este cel mai perfect corp de fructificaţie al ascomicetelor.
• Grupul de ordine plectomicete. Din acest grup de ordine fac parte ciuperci cu corp de fructificaţie cleistoteciu mai rar peritecii.
Ord. Eurotiales, Ord. Microascales
• Grupul de ordine pirenomicete – include specii de ciuperci cu corp de fructificaţie peritecii, rareori cleistotecii. [Link],
Spaeriales, Diaporthales, Hypocreales, Claviceptales.
• Grupul de ordine discomicete - Corpul de fructificaţie la toţi reprezentanţii sunt apotecii. Ord. Helotiales, Phacidiales, Pezizales,
Tuberales.
Ord. Eurotiales, Penicillium notatum
Aspergillus
Ord. Erysiphales, Microsphaera alphitoides
Erysiphe cichoraceum
Ord Claviceptales, Claviceps purpurea.
Claviceps purpurea
Ord. Helotiales, Monilinia fructigena
Ord. Pezizales, Sarcoscipha coccinea
Peziza sp.
Morchella conica
Ord. Tuberales, Tuber aestivum.
8.1.3. Subclasa Loculoascomycetidae.
• Corpurile de fructificaţie veritabile lipsesc. Ascele se formează în
ascostrome. Subclasa include 3 ordine: ord. Myriangiales,
Dothideales, Pleosporales.
Ord. Myriangiales, Elsinoe veneta-antracnoza
zmeurii
Ord. Dothidiales, Mycosphaerella fragariae-
provoacă patologia Pătarea albă a frunzelor de frag.
[Link], Venturia inaequalis –
provoacă patologia Rapănul mărului.
Venturia pyrina – provoacă patologia –
Rapănul părului
8.1.4. Răspîndirea ascomicetelor.
• Ascomicetele reprezintă o grupă de ciuperci cu amplitudă ecologică
largă. Ele includ specii parazite, saprofite, simbionte. Speciile saprofite
preferă habitatele umede cu substrat bogat în substanţe nutritive.
Unele specii preferă în calitate de substrat nutritiv lemnul în stare de
putrefacţie, de exemplu – speciile din genul Sarcoscipha. Clasa
Ascolichenes din filumul Lichenophyta în calitate de micobiont sunt
speciile de ciuperci ascomicete.
8.1.5. Însemnătatea ascomicetelor.
• În alimentaţie.
• Prapararea antibioticelor.
• Obţinerea substanţelor biologic active.
• Tehnologia de preparare a vinului, a berii.
• În panificaţie
8.2. Clasa Basidiomycetes
• [Link] generale. Bazidiomicetele sunt ciuperci superioare cu
miceliul pluricelular. Clasa include cca 30000 specii. Sporii
bazidiomicetelor se formează exogen în rezultatul sporulaţiei sexuate
şi se numesc bazidiospori deoarece se formează pe bazidii. Bazidiile se
formează din celule binucleare, iar organe sexuale la bazidiomicete nu
se formează.
8.2.2. Clasa Basidiomycetes. Înmulţirea.
• Procesul sexuat la bazidiomicete se numeşte plasmogamie, care constă în
contopirea citoplasmei celulelor din hife diferite care poartă informaţie genetică
diferită în raport cu sexul la speciile heterotalice. Miceliul primar al
bazidiomicetelor este format din celule cu nuclee haploide, care se formează la
germinaţia sporilor. În ciclul vital al bazidiomicetelor domină stadiul dicariotic,
adică miceliul secundar, care se formează în rezultatul plasmogamiei. Pe
extremităţile hifelor dicariotice se formează bazidiile. Dezvoltarea bazidiilor se
petrece asemănător cu cea a ascelor. În bazidii se termină procesul sexuat, adică
aici are loc contopirea nucleelor dicarionului (cariogamia), apoi se devide
reducţional nucleul diploid. Pe bazidii se formează 2-4 bazidiospori, în care trec
nucleele haploide din bazidie.
8.2.3. Clasa Basidiomycetes. Clasificarea.
• Clasa Basidiomycetes se clasifică în 3 subclase:
• Holobasidiomycetidae
• Heterobasidiomycetidae
• Teliobasidiomycetidae
8.2.3. Subclasa Holobasidiomycetidae.
• Include ciuperci cu bazidia întreagă,unicelulară, clavată, sau
cilindrică.Bazidia se formează pe himenoforul corpului de fructificaţie
din celula bazidiogenă. Subclasa include ordinul Exobasidiales
(bazidiile se formeză direct pe miceliu), grupul de ordine
Hymenomycetiidae (bazidiile formează un strat compact în himeniu,
care este situat pe suprafaţa carpoforului), grupul de ordine
Gasteromycetiidae (bazidiile sunt situate în interiorul carpoforului
pînă la maturizare).
Ordinul Exobasidiales.
• Ordinul include cca 20 specii paraziţi ai plantelor magnoliofite. Corp
de fructificaţie nu se formează,bazidiile se formează direct pe miceliu
într-un strat afînat asemănător cu [Link] specii au bazidii
grupate în fascicule. Speciile din acest ordin parazitează mai cu seamă
pe plantele din familiile Saxifragaceae, Theaceae, Ericaceae în special
din regiunile tropicale. Cel mai numeros gen – Exobasidium al acestui
ordin include specii parazite, care atacă plantele provocănd diferite
umflături şi hipertrofia ţesuturilor, care adeseori se colorează în roşu
sau roz. Specie Exobasidium vaccinii este larg răsrîndită şi parazitează
pe specia merişorul de munte şi alte specii ale acestui gen, speciile din
genul Rhododendron, Ledum ş.a.
Ord. Exobasidiales, Exobasidium vaccinii,
atacă răchţelele – Vaccinium.
Grupul de ordine Himenomicetes.
• Este cel mai numeros grup de bazidiomicete, include cca 12 000 specii. Acest grup este şi cel mai
bine studiat şi cunoscut, datorită reprezentanţilor care au un rol important în ecosistemele
naturale şi în viaţa omului. Aceste ciuperci constau din carpofor, sau corp de fructificaţie cu
himenofor pe care se formează bazidiile cu bazidiospori şi partea vegetativă (miceliul), care este
situat în substrat (sol, lemn, etc). Bazidiile se formează pe suprafaţa carpoforului, într-un strat
compact care formează himeniul. Himeniul constă din bazidii cilindrice sau slab clavate cu
sterigme pe care sunt amplasaţi bazidiosporii, din bazidiole (bazidii tinere sau nedezvoltate) şi din
parafize(celule dicariotice sterile, asemănătoare cu bazidiile, dar care nu formează sterigme şi
bazidiospori). Parafizele atribue elasticitate himenoforului şi separă bazidiile una de alta evitînd
astfel alipirea sporilor. Himeniul unor specii de himenomicete conţine cistide – nişte selule mari,
de formă tipică pentru fiecare specie, care au funcţia de protecţie. În himeniul unor
himenomicete se conţin perişori, care de asemenea au rol protector. Partea carpoforului pe care
este situat himeniul se numeşte himenofor. Himenoforul are structură diferită: himenofor tubular,
lameler, labirintiform, neted, sau cu diferite excrescenţe sub formă de dinţişori sau acule, cu
încreţituri pe suprafaţa carpoforului extins, plicat etc. Carpoforii himenomicetelor au dimensiuni,
formă şi structură diferită: sub formă de cruste cafenii sau gălbui (carpofori rezupinaţi), carpofori
erecţi, clavaţi sau coraliformi de culoare albă, galbenă sau portocalie, care au consistenţă
cartilaginoasă,care cresc pe sol,sau atîrnă pe trunchirile putrezite ale copacilor. Unii carpofori au
formă de copită de consistenţă dură lemnoasă sau coriacee, situaţi pe tulpinile arborilor. Multe
specii au carpofor format din picioruş şi pălărie de consistenţă cărnoasă.
Grupul de ordine Himenomycetes. Ord
Aphyllophorales, Cantharellus cibarius.
Phlebia gigantea
Daedalia quercina
Ganoderma lucidum
Fomes fomentarius
Fomitopsis pinicola
Ord. Agaricales. Boletus edulus.
Boletus satanas
Agaricus bisporus
Rusula virescens
Lactarius deliciosus
Amanita phaloides
Lactarius rufus
Amanita muscaria
Amanita pantherina
Subclasa Teliobasidiomycetidae.
• Subclasa include specii bazidiale la care bazidia se formează dintr-o
celulă cu pereţi groşi, care suportă stadie de repaus, numită teliospor,
sau teleitospor. Aceşti spori au funcţia de a asigura rezistenţa le
condiţiile nefavorabile ale mediului, iar la majoritateea speciilor
rerezintă stadiul de hibernare. Corpuri de fructificaţie nu se formează
din cauza modului de viaţă parazitar. Teliosporul este considerat ca o
probazidie. Teliobazidiomicetidele se clasifică în două ordine:
Ustilaginales – ciuperci de tăciune şi Uredinales – ciuperci de rugină.
Toate speciile din aceste 2 ordine sunt paraziţi ai plantelor.
Ordinul Ustilaginales.
• parazite care atacă un număr mare de magoliofite Include specii, care parazitează
pe un număr mare de magnoliofite spontane şi cultivate, atacînd tulpinile, frunzele,
florile, seminţele, uneori rădăcinele plantelor cauzînd distrugerea lor. Pe suprafaţa
organelor atacate apar umflături sub formă de fîşii sau gale de culoare închisă.
Uneori are loc deformarea organelor, sau a plantei în întregime. Umflăturile conţin
o cantitate enormă de spori, numiţi teliospori, sau spori de tăciune. Miceliul
ciupercilor de tăciune se răspîndeşte prin spaţiile intercelulare ale ţesuturilor
organelor atacate, pătrunzînd în interiorul celulelor cu ajutorul haustoriilor. Miceliul
este binuclear (dicariotic). La această etapă plantele atacate după exterior nu se
deosebesc de plantele sănătoase. Doar la formarea spicului în loc de cariopse se
formează aglomerări negre de teliospori. La porumb aglomerările de spori pe
organele vegetative pot fi observate imediat după infectarea plantelor cu specia
parazită de de tăciunea porumbului – Ustilago zeae.
Ordinul Ustilaginales.
• La germinare teliosporii produc o bazidie tetra- mai rar unicelulară.Ciclul vital al
ciupercilor, după apariţia bazidiosporilor şi formarea stadiei dicariotice la diferite specii
decurgr în mod diferit.
• Teliosporii germinînd formează o bazidie tetracelulară, în care are loc diviziunea
reducţională şi formarea nucleelor haploide. Fiecare nucleu trece în bazidiosporul care
se formează. Bazidiosporii formaţi sau copulează între ei,formînd canale copulatoare,
sau înmuguresc, apoi copulează celulele înmugurite.În ambele cazuri se formează
miceliul dicariotic. Plantele sunt infectate de miceliul dicariotic, care pătrunde în
inflorescenţă şi se dezvoltă intens. Apoi miceliul se fragmentează în celule solitare,
care se acoperă cu o membrană de culoare închisă, formînd teliospori, care la început
sunt binucleari, apoi nucleele se contopesc (cariogamia), formînd un nucleu diploid.
Nucleul se devide reducţional şi nucleele haploide trec în bazidiosporii ce se formează
pe bazidie. Primăvara sporii nimeresc pe seminţe, germinează şi ciclul se repetă.
[Link]
[Link] zeae

• Ord. Ustilaginales. Ustilago zea

Ustilago tritici
Ustilago avenae
Ordinul Uredinales.
• Acest ordin include cca 5000 de specii, paraziţi ai plantelor superioare
cu o răspîndire largă. Uredinalele au în ciclul vital cîteva sporulaţii
succesive, care se termină cu spori de repaus numiţi teleutospori.
După esenţa lor biologică ei corespund teliosporilor ustilaginalelor. La
germinare ei formează o bazidie tetracelulară, celulele căreia sunt
situate una peste alta. Miceliul ciupercilor uredinale se răspîndeşte
printre spaţiile intercelulare ale ţesuturilor plantei gazdă, pătrunde în
interiorul celulelor prin haustorii. Miceliul şi sporiiconţin picături de
ulei de culoare portocalie. Plantele afectate conţin pustule de culoare
portocalie,asemănătoare cu rugina la suprafaţa organelor, de unde
provine şi denumirea patologiei numită „rugina”.
Ord Uredinalis, Puccinia graminis
Puccinia triticina
PUCCINIA ARACHIDIS
Puccinia thyphii