Dezvoltarea

abilității de a comunica la elevi, prin

metodele interactive

Masteranzi:
Prof. dr. Anca Minodora Costin-Hendea
Prof. Ioan Muntean
 Metodele interactive

„Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei
vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se
adapteze.” (Maria Montessori)

Trecutul şi viitorul educaţiei se întemeiază pe paradigme diferite, chiar contradictorii. Dacă în

societăţile tradiţionale s-a promovat învăţarea de menţinere, care asigură achiziţia de norme,
metode sau reguli fixe pentru a putea face faţă unor situaţii cunoscute sau pentru a rezolva
probleme date, în prezent se militează înspre o învăţare inovatoare.
Pornind de la premisa unei societăţi aflate într-o continuă schimbare, s-a constatat că învăţarea
de menţinere este esenţială, dar insuficientă. În aceste condiţii de înnoiri este necesară învăţarea
inovatoare care să aibă în vedere evenimente posibile în viitor, să schiţeze alternative şi să
pregătească indivizii să acţioneze în situaţii noi. Învăţarea inovatoare presupune formularea de
probleme și renunţarea la clişee. În societatea contemporană aceasta pare a fi mai productivă
decât învăţarea de menţinere, deoarece îi pregăteşte pe indivizi să acţioneze în situaţii limită.
Definirea noțiunii de metodă

Din punct de etimologic, cuvântul metodă provine din grecescul methodos (odos

– cale, drum şi metha – către, spre). Astfel, în didactică, termenul ar putea avea

sensul de drum care conduce la atingerea obiectivelor educaţionale şi în aflarea

adevărurilor; calea prin care profesorul îi sprijină pe elevi să descopere viaţa,

natura, lumea, lucrurile, ştiinţa. Metoda este totodată un mijloc prin care se

formează şi se dezvoltă priceperile, deprinderile şi capacităţile elevilor de a

acţiona asupra naturii, de a folosi roadele cunoaşterii transformând exteriorul în

facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi personalitatea.

Nu este singura definiţie care s-ar putea propune, ci una dintre ele, care

justifică valabilitatea prin aspectele esenţiale pe care le precizează, adică: ce

conţinut logic exprimă; cine o utilizează; în ce activitate şi cu ce scop.

 Potrivit autorilor I. Cerghit, I., Neacşu, I., Negreţ-Dobridor, I. O.,
Pânişoară (în Prelegeri pedagogice, Editura Polirom, Iaşi, p. 63), aceștia
definesc metoda didactică ca: „o cale eficientă de organizare şi conducere
a învăţării, un mod comun de a proceda care reuneşte într-un tot familiar
eforturile profesorului şi ale elevilor săi”. Aceiaşi autori mai adaugă:
„metoda didactică reprezintă calea de urmat în activitatea comună a
educatorului şi educaţilor, pentru îndeplinirea scopurilor învăţământului,
adică pentru informarea şi formarea educaţilor”.
După Ioan Bontaș: „metodele de învăţământ sunt o componentă
deosebit de importantă, atât a strategiilor didactice, cât şi a tehnologiei
didactice, reprezentând sistemul de căi, modalităţi, procedee, tehnici şi
mijloace adecvate de instruire, care asigură desfăşurarea şi finalizarea
performantă şi eficientă a procesului de predare – învăţare” (în Pedagogie
- Tratat, ed. a V-a revăzută şi adăugită, Editura ALL, Bucureşti, 2001).
 Metodele de învăţământ se elaborează şi se aplică în strânsă legătură cu diferitele
componente ale procesului de învăţământ: obiective, conţinuturi, mijloace şi forme de
organizare didactică, precum şi în strânsă legătură cu gradul şi profilul învăţământului, cu
specificul disciplinei de învăţământ, cu felul activităţilor didactice şi cu nivelul de pregătire al
tineretului; se concep, se îmbină şi se folosesc, după caz, în legătură cu particularităţile de
vârstă şi individuale, cu modul de acţionare al factorilor educativi. Acestea servesc la
atingerea a trei scopuri fundamentale:
- Scopuri de cunoaştere, care se referă la stăpânirea metodelor şi normelor de gândire;
- Scopuri de instruire, care se referă la asimilarea de cunoştinţe, priceperi, deprinderi, tehnici
şi operaţii de lucru;
- Scopuri formative, care se referă la formarea şi perfecţionarea trăsăturilor de personalitate.
Sistemul metodelor de învăţământ conţine:
- metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi păstrate cu condiţia
reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern;
- metode moderne, determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi tehnică, unele dintre
acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare ştiinţifică, punându-l pe elev în
situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort propriu de investigaţie experimentală; altele
valorifică tehnica de vârf (simulatoarele, calculatorul)
 Metodele interactive de grup câştigă tot mai mult teren, reprezentând o alternativă la

didactica tradiţională în beneficiul elevilor şi al cadrelor didactice în egală măsură. Deci,

regândirea educaţiei formale se impune şi ne obligă să schimbăm relaţia, atât cu elevii, cât şi între

elevi, promovând sprijinul reciproc şi dialogul constructiv prin utilizarea de noi strategii. Prin

aplicarea acestor metode, elevii îşi exersează capacitatea de a selecta, combina, învăţa lucruri de

care vor avea nevoie în viaţa de adult.

De asemenea, acestea activează toţi elevii şi le dezvoltă comunicarea, creativitatea,

independenţa în gândire şi acţiune, îi ajută să ia decizii corecte şi să-și argumenteze deciziile luate,

le solicită mecanismele gândirii și ale inteligenţei.

În lucrul cu metodele moderne, profesorul joacă un rol esenţial. Acesta trebuie să-şi pună în

joc toate cunoştinţele sale şi întreaga lui pricepere, nu pentru a transmite pur şi simplu cunoştinţe

care urmează a fi însuşite mecanic, ci pentru a insufla elevilor săi dorinţa de a le dobândi, prin ei

înşişi, printr-un studiu cât mai activ şi mai intens. Rolul profesorului este de a organiza învăţarea,

de a susţine efortul elevilor şi de a nu lua asupra lui, integral sau parţial, această strădanie.
 1. Metoda „Brainstorming-ul”

Metoda brainstorming-ului (asalt de idei, furtună în creier)  este o metodă interactivă

care are ca scop emiterea unui număr cât mai mare de idei, rezultate din discuțiile purtate
între mai mulți participanți, privind modul de rezolvarea a unei probleme, în vederea
obținerii, unei soluții complexe, creative, de rezolvare a problemei puse în discuție.
Ideea de brainstorming a fost popularizată de Alex Faickney Osborn și pornit de la
ipoteza că oamenilor le este teamă să-și manifeste deschis părerile, opiniile sau ideile pentru
a nu fi judecați sau evaluați de ceilalți. Acesta, prin regulile stabilite, a încercat să creeze un
spațiu în care oamenii să nu se simtă stingheriți, inhibați, insuflându-le încrederea că fiecare
este important, iar opiniile sau ideile lor sunt egale ca importanță și valoare.
Regulile pe care le-a stabilit Osborne sunt simple:
- Niciodată nu se critică sau judecă ideile altora;
- Se urmărește a se găsi cât mai multe idei, cantitatea fiind mai importantă decât calitatea,
- Dezvoltarea ideilor celorlalți, fie ele și exagerate;
  Metoda „Brainstorming-ul”
Pentru a organiza o sesiune de brainstorming, Camelia și Mielu Zlate propun următoarele etape:
Etapa de pregătire care cuprinde:  faza de organizare, faza de antrenament creativ, faza de pregătire.
Etapa productivă, de emitere de alternative creative: stabilirea temei de lucru, a problemelor de dezbătut,
faza de soluționare a problemelor formulate.
Etapa selecției ideilor emise, care favorizează gândirea critică: analiza listei de idei emise și evaluarea
gândirii critice, faza optării pentru soluția finală.
Fiecare idee trebuie notată rapid, fără a reflecta foarte mult asupra ei. Ulterior se încearcă dezvoltarea
lor şi li se hotărăşte valabilitatea. Profesorul are rolul de moderator al activității, încurajează elevii în
căutarea de soluții.
Avantaje:
 stimularea creativității;
 dezvoltarea gândirii critice și a capacității de argumentare;
 dezvoltarea competențelor de comunicare;
 formarea și dezvoltarea capacității reflective;
 participarea activă a tuturor elevilor/cursanților;
 sporirea încrederii în sine și a spiritului de inițiativă;
 dezvoltarea unui climat educațional pozitiv.
Limite:
 consum mare de timp;
 reușita metodei depinde de calitățile moderatorului de a conduce discuția în direcția dorită;
 poate fi obositoare și solicitantă pentru participanți;
 propune soluții posibile de rezolvare a problemei, nu și o rezolvare efectivă a acesteia.

Mielu Zlate, Camelia Zlate, Cunoașterea și activarea grupurilor sociale, Ed, Politica, 1982, p. 136-140.
 Metoda „Brainstorming-ul” – Aplicații

 Disciplina Istorie
 Disciplina Limba și literatura română

„Identificați soluții
pentru rezolvarea ,,Identificați
cererilor trăsăturile
revoluționarilor din specifice
1848” basmului”
 2. Metoda „Pălăriilor gânditoare”
,,Dacă interpretezi rolul unui gânditor, chiar vei deveni unul…” Edward de Bono

Metoda Pălăriilor gânditoare a fost concepută de Edward De Bono şi are la bază aşa
numita gândire paralelă ce înseamnă că în orice moment, toţi participanţii se uită în aceeaşi
direcţie. Prin această metodă de lucru se încearcă într-un mod simplu și ludic conștientizarea
unor moduri diferite de abordare a unei situații-problemă, descrierea problemei din diferite
perspective posibile și relevante. Aceasta contribuie, totodată, la dezvoltarea creativității
elevilor care vor interpreta anumite roluri, în funcție de pălăria aleasă.
Avantajele metodei:
stimulează creativitatea participanţilor, gândirea colectivă şi individuală;
dezvoltă capacităţile sociale ale participanţilor, de intercomunicare şi toleranţă reciprocă, de respect
pentru opinia celuilalt;
încurajează şi exersează capacitatea de comunicare a gânditorilor;
dezvoltă competenţele inteligenţei lingvistice, inteligenţei logice şi inteligenţei interpersonale;
este o tehnică uşor de folosit, aplicabilă unei largi categorii de vârste;
poate fi folosită în diferite domenii de activitate şi discipline;
este o strategie metacognitivă ce încurajează indivizii să privească conceptele din diferite perspective;
determină şi activează comunicarea şi capacitatea de a lua decizii;
încurajează gândirea laterală, gândirea constructivă, complexă şi completă.
  Metoda „Pălăriilor gânditoare”

Avantaje:
- stimulează capacitatea de interrelaționare și respectul mutual;
- dezvoltă capacitatea de comunicare și capacitatea de a lua decizii;
- dezvoltă mai ales inteligența interpersonală, dar și cea lingvistică sau logico-
matematică;
- dezvoltă gândirea;
- dezvoltă și exersează capacitățile empatice.

Limite:
- există posibilitatea ca metoda să nu fie luată în serios și să fie percepută ca o simplă
activitate recreativă;
- apare riscul identificării totale a elevilor cu una dintre pălării și refuzul ulterior de a mai
purta altă pălărie;
- pot apărea conflicte între elevi.
  Metoda „Pălăriilor gânditoare”
Elevii trebuie să cunoască bine semnificația fiecărei culori și să își asume rolul sugerat de
aceasta. Purtătorii celor șase pălării trebuie să intre perfect în pielea personajelor, să gândească
din perspective pălăriei pe care o poartă. Pălăria poate fi purtată individual, dar și colectiv.

Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul discuțiilor,
extrage concluzii – clarifică/alege soluția corectă.

Pălăria albă – deține informații despre tema pusă în discuție, face conexiuni,oferă informația brută așa
cum a primit-o – informează.

Pălăria roşie – îşi exprimă emotiile, sentimentele, supărarea, faţă de personajele întâlnite, nu se justifică –
spune ce simte.

Pălăria neagră – este criticul, prezintă posibile riscuri, pericole, greșeli la solutiile propuse, exprima doar
judecăți negative – identifica greșelile.

Pălăria verde – oferă soluţii alternative, idei noi, inovatoare, caută alternative {Ce trebuie făcut?} –
genereaza idei noi.

Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, explorează optimist
posibilitățile, creează finalul - efortul aduce beneficii.
  Metoda „Pălăriilor gânditoare” - Aplicații

 Disciplina Limba și literatura română

Pălăria albă → Realizați un rezumat al al operei literare „Vizită”

de I.L. Caragiale.
Pălăria galbenă → Raportându-ne la comportamentul băiatului
din opera de mai sus, care este morala acesteia?
Pălăria roşie → Eu sunt indignată de comportamentul lui Ionel
Popescu. Vouă v-au plăcut manifestările copilului? Ce-ați simțit
când ați citit că și-a lovit mama? Dar când a vărsat cafeaua pe
pantalonii musafirului?
Pălăria verde → Dacă ați fi în locul mamei lui Ionel Popescu, ce
măsuri ați lua pentru a corecta comportamentul băiatului?
Pălăria albastră → Cum este Ionel? Cine credeți că a greșit? Cine
este musafirul? Cum relatează vizita sa?
Pălăria neagră → Identificați situațiile în care Ionel Popescu are
un comportament greșit.
 3. Explozia stelară
Explozia stelară (Starbursting) este o metodă care contribuie la dezvoltarea
creativităţii. Se aseamănă cu brainstormingul. Profesorul prezintă un concept central
pe baza căruia se adresează întrebări, determinând o explozie de întrebări
asemănătoare cu o explozie stelară. Metoda contribuie la stimularea creativităţii
individuale şi de grup. Prin această metodă se urmăreşte obţinerea de cât mai multe
întrebări, astfel încât elevul să realizeze cât mai multe conexiuni între concepte.
Metoda se poate organiza în grup, facilitând participarea întregului colectiv şi
stimulând elevii să creeze întrebări la întrebări.
Paşii ce trebuie urmaţi în realizarea acestei metode sunt:
1. Împărţirea elevilor în grupuri de 4-6 elevi;
2. Problema ce va fi dată spre studiu va fi scrisă în centrul unei steluţe cu 5 colţuri ;
3. În vârful fiecărui colţ al steluţei se scriu întrebări de tipul: Ce? Cine? Unde?
Când? De ce?
4. Fiecare grupă completează steluţa dată cu cât mai multe întrebări care au legătură
cu problema dată. Facultativ se poate proceda şi la elaborarea de răspunsuri la
unele dintre întrebări. Este de specificat faptul că lista de întrebări iniţiale poate
genera altele, neaşteptate.
5. Fiecare grupă îşi alege un reprezentant şi comunică întregii clase rezultatele
muncii lor.
 Explozia stelară
Avantaje:
 este una dintre cele mai relaxante și mai plăcute metode didactice;
 stimulează creativitatea individuală și de grup;
 este ușor de aplicat oricărui tip de colectiv de elevi, indiferent de vârsta
sau de caracteristicile individuale ale elevilor;
 dezvoltă spiritul de cooperare și de competiție;
 creează posibilitatea contagiunii ideilor;
 dezvoltă spontaneitatea și creativitatea de grup, dar și abilitățile de lucru
în echipă;
 pune accentul pe stimularea fiecărui participant la discuție;
 nu necesită acordarea unei perioade prea mari de timp pentru explicații
prealabile, întrucât este foarte ușor de înțeles de către toți elevii.
Limite:
 lipsa implicării din partea unor elevi.
Explozia stelară – Aplicații
Disciplina Istorie