Spectre

Tipuri de spectre
Analiza spectrală
Analiza spectrală calitativă
 [Link]ȚIUNI GENERALE
Totalitatea liniilor spectrale rezultate in urma tranzițiilor efectuate intre nivelele energetice ale
unui sistem de microparticule se numeste spectru.
Cuvântul spectru este folosit destul de des. De exemplu putem vorbi despre spectru de opinii sau
spectru de activitate. Chiar si într-un context stiintific cuvântul spectru este utilizat în circumstante
diferite, dar în fizică si chimie prin spectru întelegem de obicei un sir discret sau un interval de
frecvente. Un exemplu de spectru este cel al luminii albe, produs de către o prismă prin dispersie.
Primul aparat spectral, spectroscopul, inventat de către Bunsen si Kirchoff în
anul 1859, folosea o prismă pentru separarea radiatiilor de diverse lungimi de undă. Drept receptor
se foloseste ochiul uman. În cazul în care spectrul se înregistrează pe o placă fotografică, aparatul
se numeste spectrograf, dar această metodă nu prea se mai utilizează în zilele noastre. Dacă drept
receptor se foloseste un dispozitiv electronic capabil să înregistreze intensitatea radiaŃiei incidente
în functie de lungimea de undă, aparatul poartă numele de spectrometru sau spectrofotometru. Din
cele de mai sus reiese că spectroscopia este capitolul fizicii care se ocupă cu studiul spectrelor
obtinute prin diverse metode experimentale.
 [Link] DE SPECTRE
Spectrele se clasifică după 3 criterii:

Clasificarea spectrelor

 Dupa proprietatile
După formă După sensul tranzițiilor sistemelor atomice care le
produc

- spectre de linii
- Spectre nucleare
- spectre de benzi - spectre de absorbție - spectre atomice
- spectre moleculare
discrete - spectrele sistemelor
- spectre continue condensate
 [Link] DE LINII, DE BENZI DISCRETE ȘI CONTINUE
Spectre de linii :sunt formate numai din linii izolate. Odata cu cresterea numarului electronilor din
atom, respectiv a atomilor din constitutia unei molecule, numarul liniilor creste si diferenta dintre
frecventele liniilor scade foarte mult.
Caracterul discret al liniilor este mai greu de pus in evidenta, fiecare structura de linii foarte apropiate
fiind inregis-trate de spectrometru ca niste benzi.
In conditiile unei rezolutii mai reduse, structura fina se manifesta prin dantelarea unei benzi mai largi.
In conditii de rezolutie si mai defavorabile, se obtine doar infasuratoarea benzii.

Spectre de benzi discrete :sunt formate din benzi bine definite, mai mult sau mai putin inguste. Aceste
spectre sunt specifice in general molecule-lor cu structura sim-pla, formate dintr-un numar mic de atomi.

Spectre de benzi continue : sunt formate din benzi foarte largi, specifice molecu-lelor complexe,
formate dintr-un numar mare de atomi.
 [Link] DE ABSORBȚIE
Un atom absoarbe aceasta energie trecand din starea inferioara Ei (care este in general starea fundamentala) in
starea superioara excitata EJ .
Cedarea poate avea loc: neradiativ (transferul energiei de excitatie prin ciocnirea cu o alta microparticula din
sistem).
Spectrul de absorbție al unui material este fracțiunea de radiație incidentă absorbită de material într-o gamă de
frecvențe. Spectrul de absorbție este determinat în primul rând de compoziția atomică și moleculară a
materialului. Radiația este mai probabil să fie absorbită la frecvențe care se potrivesc cu diferența de energie
dintre două stări mecanice cuantice ale moleculelor. Absorbția care apare ca urmare a unei tranziții între două stări
este menționată ca o linie de absorbție și un spectru este de obicei compus din mai multe linii.

Spectroscopia de absorbție
 Spectrul atomic
Atomul este format dintr-un nucleu central în jurul căruia orbitează electronii.
Aceştia ocupă nivelele energetice din atom conform principiului lui
Pauli. Starea fundamentală a atomului este cea cu energie minimă a
aranjamentului electronic. Starea excitată se obţine când furnizăm electronilor
energie din exterior printr-un proces oarecare (termic, electromagnetic, etc.) şi
aceştia trec pe nivele superioare de energie ce corespund orbitelor mai
îndepărtate de nucleu.
 [Link] SPECTRALĂ
Analiza spectrală, care este definită ca fiind transformarea unui semnal de la un tip de reprezentare în domeniul timp într-o reprezentare în
domeniul frecvenţă, îşi are rădăcinile în secolul al 19-lea, atunci când mai mulţi matematicieni s-au implicat în crearea modelului
matematic, pornind de la o bază teoretică. Acesta a fost inginerul francez Jean Baptiste Fourier, care a lucrat pentru Napoleon în timpul
invaziei acestuia în Egipt pentru soluţionarea problemei supraîncălzirii tunurilor, când a dezvoltat faimoasa serie Fourier pentru conducţia
termică. Fourier a generalizat ulterior seria Fourier în transformata Fourier integrală. Nevoia analizei semnalelor digitale a condus mai
târziu, în mod natural la aşa-numitele Transformata Fourier Discretă(DFT) şi la Transformata Fourier Rapidă (FFT).

Analiza spectrală este o metodă fizică de cercetare a compoziției unei substanțe, prin examinarea spectrului său de radiații. A fost inițiată
de Kirchhoff și Bunsen. Se bazează pe faptul că poziția în spectru a liniilor sau benzilor spectrale de emisie sau de absorbție este
caracteristică fiecărei substanțe, iar intensitatea lor depinde de concentrația acesteia într-un amestec dat.

Analiza spectrală poate fi efectuată pe cale vizuală, fotografică sau fotoelectrică; față de alte metode de analiză (de exemplu analiza
chimică), prezintă următoarele avantaje:
• are o mare sensibilitate, astfel că pot fi determinate elementele chimice prezente într-o probă dată, până la cantități de 10-9 g;

• necesită cantități mici din substanța cercetată, putând fi efectuată și asupra produselor finite, fără a le deteriora;

• permite determinarea simultană aproape a tuturor elementelor chimice prezente într-o probă dată, prin studierea spectrului de radiații al
probei;
• durata unei analize spectrale este foarte scurtă, ceea ce face posibilă utilizarea acesteia în scopul determinării compoziției chimice a
unui metal chiar în timpul elaborării șarjei.
MODEL DE ANALIZĂ SPECTRALĂ
 [Link] spectrală calitativă

Analiza spectrală calitativă determină elementele care intră în compoziția

materialelor prin studierea liniilor spectrale caracteristice ale acestora. Constă în
măsurarea lungimilor de undă ale liniilor ce apar în spectru și identificarea lor cu
liniile spectrale tabelate.
În analiza spectrala calitativa se compara spectrul substantei date cu unul de
referinta cunoscut (de obicei, cu spectrul fierului). Se cauta lungimile de unda
identificate in tabele cunoscute si se afla carei substante ii apartine spectrul respectiv.