Sindromul deficitului de atenție cu

hiperactivitate (ADHD)

Proiect realizat de:

Mitric Lavinia
Orman Florentina
Roman Luisa
 Cuprins

• [Link]
• [Link]
• [Link]
• [Link]
• [Link]
• [Link] beneficiarului
[Link]

• ADHD = sindromul deficitului de atenție cu hiperactivitate (Attention Deficit

Hyperactivity Disorder – ADHD) este o condiție neurologică ce implică probleme cu
lipsa atenției și hiperactivitatea-impulsivitatea, care sunt inconsistente cu nivelul de
dezvoltare specific vârstei copilului. Această condiție devine vizibilă în cazul unora
dintre copii la vârsta preșcolară sau în primii ani de școală (National Institute of
Mental Health – U.S.A., 2006)
• Se referă la o afecţiune de tip neurobiologic prin care este afectată capacitatea
individului de a opera în limite medii în:
• Inhibarea comportamentului agresiv / (autocontrolul impulsivităţii)
• Controlul nivelului activităţii (hiperactivitatea)
• Concentrarea asupra sarcinilor de lucru (lipsa atenţiei)
[Link]

• ADHD este una dintre cele mai frecvente probleme de ordin neurocomportamental
cu care se confruntă în prezent copiii, fiind marcată de seria de efecte negative
provocate de lipsa atenției, impulsivitate și hiperactivitate. Simptomele sale sunt în
mod evident în disonanță cu stadiul normal de dezvoltare al copilului și intră frecvent
în conflict cu normele și regulile formale și informale ale culturii școlare, provocând
dificultăți în viața cotidiană.
• ADHD determină pierderea consistenţei controlului şi a directiei ajungând până la
manifestări de impulsivitate sau agresivitate faţă de alte persoane. Noile modele
explicative ale ADHD vorbesc despre o afectare a memoriei de lucru, despre o
anumită formă de “miopie temporală” caracterizată prin preeminenţa lui “acum”
temporal în comparaţie cu celelalte informaţii reprezentate intern raportate la trecut
şi viitor
[Link]

• Amânarea în timpul desfăşurării unei sarcini de lucru scurt-circuitează întreaga

capacitate de a realiza cu success o sarcină. Această deficienţă conduce şi la scăderea
semnificativă a capacităţii de autocontrol.
• Copiii cu ADHD prezintă de regulă un tip de comportament care a fost clasificat de
specialişti în două categorii principale:
• -slaba capacitate de concentrare a atenţiei şi impulsivitate-hiperactivitate. Urmare a
acestor diferenţieiri trei subcategorii (subtipuri) ale acestei disfuncţii au fost propuse
de Asociaţia Americana de Psihiatrie în cea de-a patra ediţie a Manualului de
Statistică şi Diagostic a Tulburărilor Mentale (Diagostic and Statistical Manual of
Mental Disorders, DSM-IV):
• -predominant neatent, predominant impulsiv hiperactiv, şi tipurile combinate.
[Link]

• ADHD este o tulburare extrem de heterogenă.

• Teoria neuroanatomică și neurochimică – afectarea circuitelor de reglare
inhibitorie dintre ganglionii bazali, cerebel și cortexul prefrontal. Aceste circuite sunt
noradrenergice și dopaminergice. În ADHD dopamina și noradrenalina de la aceste
nivele sunt scăzute, determinând o inhibiție a acestei funcții inhibitorii și având ca
rezultat hiperactivitatea și impulsivitatea.
• Au fost efectuate multe studii morfologice prin RMN care au pus în evidență faptul
că există diferențe la nivelul encefalului între copiii cu ADHD și subiecții de control
(volum cerebral mai mic, lob frontal mai mic). De asemenea, studiile de
neuroimagistică (PET;SPECT) au relevat existența unor disfuncții ale sistemului
prefronto-subcortical, în special a celor din emisfera dreaptă.
[Link]
Leziuni cerebrale dobândite
• Există o multitudine de factori pre și perinatali ce pot împiedica dezvoltarea normală
creierului și duce la apariția ADHD :
• – consumul de alcool, fumatul mamei
• – stresul matern duce la expunerea fătului la nivele crescute de glucocorticoizi,
crescându-i astfel vulnerabilitatea la patologii cerebrale
• – hipoxia la naștere și în perioada de sugar
• – se știe că sistemul dopaminergic este în mod deosebit sensibil la hipoxie și în
special cel localizat în cortexul prefrontal drept
• – hiperbilirubinemia nou-născutului poate duce mai târziu la un tablou de ADHD,
chiar la nivele moderate care nu afectează ganglionii bazali
• – orice leziune traumatică ce implică circuitele prefrontosubcorticale – meningite,
encefalite
[Link]
• Teoria genetică
ADHD este o tulburare cu grad mare de heritabilitate (60-80%), dar poate fi și
dobandită. În acest moment nu se pot diferenția cele două tipuri nici clinic și nici
terapeutic, deoarece au același aspect clinic și răspund la fel la tratament. 25- 35% din
părinții biologici ai copiilor cu ADHD sunt afectați ei înșiși de această boală, iar părinții
cu ADHD au peste 50% șanse să aibă un copil cu ADHD. Concordanța la gemenii
monozigoți este de până la 92%, iar la cei dizigoți de 33%.
• Factorii familiali asociați cu dezvoltarea precoce și persistența ADHD :
• – deprivare maternă precoce
• – mediu educațional inconsecvent și haotic
• – calitatea relațiilor intrafamiliale 3-7% din copiii de vârstă școlară au ADHD, ceea
ce înseamnă la un calcul simplu că într-o clasă de 20 și ceva de copii există un copil
cu ADHD, diagnosticat sau nu.
[Link]
• Şase (sau mai multe) din următoarele simptome ale lipsei de atenţie care au persistat timp de cel puţin
6 luni, la un nivel care să indice o adaptare deficitară şi incompatibilă cu nivelul de dezvoltare:
• Fie (1) sau (2)
• [Link]ția
• -deseori nu acordă atenţie detaliilor sau greşeşte din neglijenţă la teme, la muncă sau în alte activităţi;
• -îi este adesea dificil să se concentreze la sarcinile de lucru sau la joacă;
• -în mod frecvent, pare că nu ascultă când i se vorbeşte;
• -adesea nu urmăreşte instrucţiunile şi nu îşi termină temele, treburile casnice sau obligaţiile de serviciu
(nu datorită unei tulburări de opoziţie sau neînţelegerii instrucţiunilor);
• -. are des dificultăţi în a-şi organiza sarcinile şi activităţile;
• -frecvent evită, îi displace sau are reţineri să se implice în sarcini ce necesită un efort mental susţinut
(cum ar fi activităţile şcolare sau temele);
• -pierde adeseori materialele necesare unor sarcini sau activităţi (de ex., jucării, teme, creioane, cărţi
sau unelte);
• -atenţia îi este distrasă frecvent şi foarte uşor de către stimuli externi;
• -este adesea uituc în ceea ce priveşte activităţile cotidiene.
[Link]

• Şase (sau mai multe) din următoarele simptome ale hiperactivităţii-impulsivităţii

care au persistat timp de cel puţin 6 luni, la un nivel de adaptare deficitară şi
incompatibilă cu nivelul de dezvoltare:
• [Link]
• -îşi mişcă frecvent mâinile sau picioarele sau se foieşte pe scaun;
• -se ridică adesea de pe scaun în clasă sau în alte situaţii în care trebuie să stea
aşezat; . -adeseori aleargă sau se caţără în situaţii în care acest lucru nu este adecvat
(la adolescenţi şi adulţi se poate limita la sentimente subiective de agitaţie);
• -are des dificultăţi în a se juca sau participa la activităţi recreative în linişte;
• - se află frecvent în continuă mişcare sau se comportă ca şi cum „ar fi băgat în
priză”; -adesea vorbeşte excesiv de mult.
[Link]
• [Link]
• -frecvent îi scapă răspunsurile înainte ca întrebările să fie complet formulate;
• -are des dificultăţi în a-şi aştepta rândul;
• -îi întrerupe sau îi deranjează pe alţii în mod frecvent (de ex., intră în vorbă sau în
jocuri).
•  Diagnosticul ADHD este stabilit doar de către medicul specialist psihiatru de copii și
adolescenți, în colaborare cu psihologul clinician, dar cei care observă primii
manifestările copilului sunt părinții, bunicii, educatorii, învățătorii sau alte persoane
implicate în îngrijirea și educația acestuia. Pentru stabilirea diagnosticului, medicul
specialist face o evaluare complexă, bazată pe observația clinică și pe informațiile
obținute direct de la copil, părinți și educatori, iar psihologul clinician evaluează
funcțiile executive cu ajutorul unor teste psihologice specifice.
[Link]
• Tratamentul ADHD vizează intervenții nemedicamentoase, gestionarea
comportamentului și tratament farmacologic.
• Tratamentul ADHD vizează scăderea comportamentelor neadecvate, îmbunătățirea
relațiilor sociale, a performanțelor școlare, creșterea independenței și stimei de sine
și constă în terapie comportamentală, terapie de reeducare cognitivă a abiltiăților de
învățare, tratament medicamentos, regim alimentar adecvat. Deși, psihoterapia este
eficientă prin însăși natura ei, s-a demonstrat că efectele benefice cresc atunci când
este acompaniată de alte forme de tratament.
• Psihoterapie
• Terapia cognitiv-comportamentală(PCC) se axează pe interacțiunea dintre cogniția,
emoțiile și comportamentul [Link] destinată în special pentru ADHD
abordează în primul rând problema managementului timpului și abilitățile
organizaționale
[Link]
• Prin terapia cognitiv-comportamentală sau terapia ABA, mulți copii reușesc să-și
dezvolte:
• Memoria de lucru 
• Autoreglarea afectivă și motivațională 
• Limbajul intern
• Reconstituirea
• Instruire Mindfulness
• -este o terapie bazată pe cogniție, care include adesea meditația mindfulness, menită
să sporească atenția mindfulness asupra propriilor gânduri și acțiuni (adică, instruirea
persoanelor pentru a se concentra asupra prezentului și a inhiba gândurile și stimulii
distractivi)
[Link]
• Tratament medicamentos
• Există 5 tipuri de medicamente autorizate pentru tratamentul ADHD:
• metilfenidat
• dexamfetamină
• lisdexamfetamină
• atomoxetină
• guanfacină
• Aceste medicamente nu sunt un remediu permanent pentru ADHD, dar pot ajuta un
pacient cu această afecțiune să se concentreze mai bine, să fie mai puțin impulsiv, să
fie mai calm, să învețe și să dezvolte noi abilități.
• Unele medicamente trebuie luate în fiecare zi, dar unele pot fi luate doar în zilele de
școală. Ocazional, se recomandă pauze de tratament pentru a evalua dacă
medicamentul este încă [Link] medicamentos.
 [Link]ȚIE
• Pentru a reduce riscul de ADHD al copilului dumneavoastră:
• În timpul sarcinii, evitați orice ar putea dăuna dezvoltării fetale. ( nu beți alcool, nu consumați
droguri recreative și nu fumați țigări.
• Protejați-vă copilul de expunerea la poluanți și toxine, inclusiv fum de țigară și vopsea cu plumb.
• Limitați timpul de expunere la ecran. Deși încă nedovedit, poate fi prudent pentru copii să evite
expunerea excesivă la televizor și jocuri video în primii cinci ani de viață.
• Potrivit Centrelor pentru Controlul Bolilor și prevenire, ar trebui să faceți următoarele pentru a
preveni ADHD-ul:
• - Mâncați o dietă sănătoasă echilibrată.
• - Activitate fizică zilnică timp de 60 de minute. Mers pe jos, alergare, înot sau orice alt exercițiu.
• -Somn adecvat. Deoarece dormitul oferă creierului timp de relaxare.
• - Petreceți mai puțin timp pe ecrane, inclusiv televizoare, telefoane mobile și alte dispozitive. Puteți
preveni ADHD luând anumite măsuri de precauție, îmbunătățind stilul de viață și mâncând o dietă
echilibrată.
[Link] PERSOANE CU ADHD

• Monitorizarea respectării drepturilor copiilor revine, la nivel central Autorității

Naționale pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilitați, Copiii și Adopție și Instituției
Avocatul Poporului, prin Domeniul de activitate privind Apărarea, protecția și
promovarea drepturilor copilului.
• Excluderea copiilor, tinerilor şi adulţilor din oferta educaţională generală este acum
recunoscută ca discriminare, care echivalează cu o violare a drepturilor lor
fundamentale.
• Legislaţia şi acordurile internaţionale susţin punctul de vedere conform căruia
segregarea impusă în educaţie este o violare a drepturilor fundamentale ale copiilor
şi tinerilor. Impulsionează actuala concepţie cu privire la incluziunea educaţională a
copiilor cu cerinţe speciale.
[Link] PERSOANE CU ADHD
• În articolul 2 se afirmă clar că, toate drepturile se aplică tuturor copiilor, fără nici un
fel de discriminare, inclusiv pe criteriul incapacităţii (dizabilităţii). Altfel spus, toţi
copiii beneficiază de toate drepturile enumerate în Convenţie, “indiferent de rasă,
culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie a copilului ori a părinţilor
sau a reprezentanţilor săi legali.
• Toate drepturile trebuiesc realizate într-o manieră care să conducă la o “integrare
socială şi o dezvoltare individuală cât se poate de complete, incluzând dezvoltarea
lor culturală şI spirituală”.
• Cauza includerii copiilor cu nevoi speciale a fost susţinută şi în Regulile standard ale
Naţiunilor Unite privind asigurarea unor şanse egale pentru persoanele cu dizabilităţi
adoptate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în (1993 ).
• Copiii cu cerinţe educaţionale speciale trebuie să aibă acces în şcolile generale, care
trebuie să-i accepte, organizînd o educaţie centrată pe copil, punînd în lucru o
pedagogie care poate satisface necesităţile specifice.
[Link]

• [Link], S., Fartusnic, C., Tarnoveanu, N. (2008). Managementul

clasei pentru elevii cu ADHD. Bucuresti: Didactica Publishing House
• [Link], C., Cortuș, A.(2012)Revista de Neurologie şi Psihiatrie a
Copilului şi Adolescentului din România.
• [Link], C., Matican, M., Revista de Medicină Şcolară şi
Universitară, Vol III, Nr. 2, aprilie 2016
• 4.[Link]
• 5.[Link]