Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu-Jiu
FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE
Strategia de diversificare
STUDENT : Iliesi Otilia
Definitia
• Diversificarea presupune prezenţa în
cadrul unei firme a două sau mai
multor activităţi, fiecare dintre acestea
putând constitui activităţi unice ale
unor firme specilizate.
• O firmă este diversificată atunci când,
fără a părăsi în întregime activităţile
sale productive vechi, se angajează în
fabricarea unor noi produse suficient
de diferite prin existenţa unor
diferenţe semnificative în activitatea
de producţie sau distribuţie.
• Diversificarea presupune participarea
pe piete diferite.
Un scurt parcurs al strategiei de
diversificare….
• Strategia de diversificare a fost aplicată
în anii ’60 în vederea asigurării dezvoltării multor
firme. În conceperea ei s-a pornit de la ipoteza că un
bun manager poate conduce mai multe afaceri chiar
dacă între acestea nu exista legături.
• În anii ’70 realizarea diversificării a avut în vedere
fluxul de numerar produs de fiecare activitate,
urmărindu-se asigurarea echilibrului financiar al
firmei.
• Anii ’80 au fost marcaţi de restructurarea corporaţiilor
renunţându-se la activităţile fără legătură cu celelalte,
eforturile fiind focalizate asupra unui număr mai
restrâns de activităţi.
• Anii ’90 au fost marcaţi de un nou interes pentru
diversificare, pentru a asigura dezvoltarea, dar de
aceasta dată în activităţi relaţionate.
• Din punct de vedere al legăturilor dintre domeniile
existente de activitate şi cele adăugate, strategia de
diversificare se poate realiza sub două forme:
diversificare concentrică şi diversificare pe
conglomerată.
• Atunci când diversificarea se referă la suplimentarea
portofoliului firmei cu produse şi unităţi strategice
legate de activitatea curentă printr-o tehnologie
comună, competenţe manageriale similare sau
produse de acelaşi tip avem de-a face cu o
diversificare concentrică
• Dacă diversificarea completează portofoliul
corporaţiei cu activităţi nerelaţionale pentru
maximizarea rentabilităţii a investiţiilor, a
profitabilităţii, dar şi a „potrivirii strategice” oriunde
este posibil atunci putem vorbi de o diversificare prin
conglomerare.
Tipuri de strategii de diversificare
• 1. Diversificare concentrica
2. Diversificarea de tip conglomerat
Diversificare concentrica
Diversificare concentrica presupune asimilarea de produse noi, a caror
fabricatie se realizeaza partial cu tehnologii existente.
Atunci când diversificarea se referă la suplimentarea portofoliului firmei cu
produse şi unităţi strategice legate de activitatea curentă printr-o tehnologie
comună, competenţe manageriale similare sau produse de acelaşi tip avem
de-a face cu o diversificare concentrică
Diversificarea concentrica este foarte atractiva întrucât permite
firmei:
• Sa transfere avantajele competitive si componentele distinctive
pe care si le-a creat în activitatea de baza, originara, în celelalte
domenii în care se diversifica, demers facilitat de apropierea
existenta între acestea;
• Sa dobândeasca si sa-si consolideze, pe aceasta baza, avantajele
competitive în mai multe domenii concomitent, ceea ce
înseamna ca profitul pe care îl va realiza pe ansamblul acestora
va fi substantial mai mare decât suma profiturilor care s-ar
realiza daca în fiecare domeniu al diversificarii ar actiona firme
independente.
CE ESTE DIVERSIFICAREA UNUI BUSINESS?
• Diversificarea
(eng. Diversification ) - orientare
strategică spre dezvoltarea
diversificată a unui business.
Termenul diversificare provine de
la combinația de cuvinte latine :
diversus – diferit și facere – a face.
• Diversificarea afacerii este unul
din cele mai importante aspecte
ale strategiei corporative, despre
care puteți afla mai mult,
accesând li
Există 2 modele de diversificare
• Diversificarea în sectoare și pe piețe conexe.
• Diversificarea în sectoare independente.
Diversificarea în sectoare și pe piețe conexe
• De exemplu, un producător de vinuri se poate diversifica
prin ”extindere pe orizontală”, organizând un proces de
producere a vodkăi sau prin ”extinderea pe verticală”,
investind în cultivarea viței de vie .
• Principalul avantaj al acestui model este obținerea unui
rezultat economic mai mare și a avantajelor concurențiale.
• . În plus, expansiunea poate fi relativ ușoară și mai puțin
riscantă, deoarece abilitățile și cunoștințele necesare
pentru a conduce noua afacere sunt similare cu cele pe
care compania le posedă deja.
• Diversificarea în sectoare independente. Ca exemplu al acestui model
de diversificare ar servi expansiunea companiei producătoare de vinuri
în așa domenii ca producerea automobilelor, tehnicii de calcul sau în
sectorul hotelier.
• Acest model necesită dobândirea de către companie a unor abilități și
cunoștințe noi în dezvoltarea produselor și o cunoaștere profundă a
consumatorilor din sectoare complet diferite. Pe lângă dobândirea de
”know-how”, deseori sunt necesare resurse considerabile, tehnologii și
facilități noi.
• Toate acestea crează dificultăți mari la penetrarea
firmei în sectoare independente. Principalele avantaje
ale acestui model sunt distribuirea riscurilor pe
diferite sectoare și oportunitatea de-a utiliza surplusul
financiar dintr-un sector saturat, în sectoare cu
potențial înalt de dezvoltare.
• Intreprinderea cu o singură direcție de activitate, vorbind la figurat, riscă să
pună toate activele societăți într-un singur sector. Datorită saturației pieței
sau a unor evenimente imprevizibile ale mediului extern, compania riscă să
piardă perspectiva dezvoltării.
• Deseori, schimbările în nevoile consumatorilor, inovațiile tehnologice
sau produsele de substituție reduc rentabilitatea unei companii cu un
singur profil de activitate și pot duce la falimentul acesteia
În continuare voi prezenta câteva argumente, care ar trebui să ne alerteze atunci când
inițiem diversificarea unei afaceri:
• Compania activează într-un sector cu un potențial
bun de dezvoltare, cu o perspectivă bună de
majorare a vânzărilor și a profitului;
• Compania este bine poziționată și dispune de
avantaje concurențiale semnificative;
• Compania nu dispune de resursele financiare
necesare diversificării;
• Deficitul resurselor umane și lipsa competențelor și
abilităților, necesare realizării diversificării;
• Costurile și/sau riscurile diversificării sunt foarte
mari, beneficiile preconizate fiind neînsemnate.
CONCKUZII
• Aceste strategii presupun extinderea afacerilor firmei dincolo de
piata existenta si domeniul actual de activitate.
De regula aceasta strategie se foloseste atunci cand
intreprinzatorul a epuizat toate strategiile de crestere precedente si
acum doreste sa schimbe directia firmei din cauza schimbarilor
nefavorabile ale pietei sau ramurii.