SULFUL

PROF. CHIURTU (MARIOARA) GEORGETA MIHAELA

Sulful (numit și pucioasă) este elementul chimic cu simbolul S și cu numărul atomic 16.
Este un nemetal polivalent abundent în natură. În condiții standard de temperatură și presiune,
moleculele de sulf prezintă o aranjare octatomică, având formula S8.
Sulful elementar este un solid cristalin, de culoare galbenă.
Din punct de vedere chimic, reacționează cu toate elementele, mai puțin cu aurul, platina, iridiul,
azotul, telurul, iodul și gazele nobile.
Se află în perioada a 3-a, în grupa a VI-a principală, fiind astfel un calcogen.

Istoric
Sulful este cunoscut din cele mai vechi timpuri. Chinezii și egiptenii (aproximativ 5000 î.Hr.) utilizau
sulful ca înălbitor de textile, ca substanță medicamentoasă și ca dezinfectant. Era cunoscut încă din
antichitate, fiind amintit în Iliada ca dezinfectant datorită obținerii de SO2.
Etimologie
Originea numelui „sulf” provine de la latinescul sulfur, iar termenul de „pucioasă” își
regăsește originea în cuvântul latinesc puteosus.[1] Forma sulfur a fost preluată și în
celelalte limbi romanice: soufre în franceză, zolfo în italiană (derivat de la solfo), azufre în 
spaniolă (de la açufre, anterior çufre), enxofre în portugheză (de la xofre). Denumirile din
spaniolă și portugheză pentru sulf au ca și prefix articol arab, deși nu sunt cuvinte de
origine arabă.[2] Se crede că rădăcina cuvântului în limba proto-indo-europeană
 este *swépl̥ (genitiv *sulplós), un derivat substantival pentru verbul *swelp 'a arde'.
Aceasta este originea comună și pentru cuvintele din limbile germanice pentru sulf, de la
care au evoluat la formele lor moderne: Schwefel în germană, zwavel în olandeză
 și svavel în suedeză.
STRUCTURĂ ATOMICĂ

K(1) 2e perioada
L(2) 8e a 3-a
M(3) 6e grupa a
VI-a A
16 +

VALENŢA = II; IV; VI

2-

S+ 2e S
 Izotopi
Sulfului i se cunosc 25 de izotopi naturali, din care doar 4 sunt stabili: 

 32S (95.02%), 33S (0.75%),

  34S (4.21%),
 36S (0.02%).
Alți izotopi mai sus de 35S, sunt izotopi radioactivi. 35S are un timp de înjumătățire de 87
de zile. Când mineralele sulfuroase sunt precipitate, echilibrarea izotopică între solid-lichid
poate provoca mici diferențe în valorile δS-34 de co-genetice minerale.
 STARE NATURALĂ
• LIBER • COMPUŞI
EMANAŢII VULCANICE SULFURI METALICE
MINE DE CĂRBUNE PIRITA FES2; BLENDA ZNS

CALCOZINA CU2S; CINABRU

HGS
CALCOPIRITA CUFES2;GALENA

APE MINERALE
 Proprietăți

Proprietăți fizice

Sulful este o substanță solidă, de culoare galbenă, insolubilă în apă, dar solubilă în sulfura de
carbon, benzen, toluen sau petrol; acesta are densitate mai mare decât a apei, este rău conducător
termic și electric (adică este un izolator), este casant (de duritate mică), și se prezintă sub două
forme cristaline diferite (rombic, monoclinic), arde cu flacără albastră galbenă, urât mirositor,
sfărâmicios
La încălzire, sulful se topește ușor și astfel devine vâscos, iar turnat în apă rece se transformă într-o
masă elastică de culoare brună.
Masă atomică : 32,066 uam 1 mol= 32, 006 g
Proprietăți chimice
Sulful este un element reactiv și va reacționa la temperatură ridicată cu majoritatea
metalelor pentru a forma sulfuri, excepțiile fiind platina, iridiul și aurul. Cu mercurul reacționează
la temperatura camerei cu formare de sulfură de mercur. Analog, poate reacționa și cu restul
metalelor:
Hg + S= HgS
2Al + 3S = Al2S3

Cu semimetalele și nemetalele reacționează doar la temperaturi ridicate, iar singurele

elemente din această categorie care nu reacționează cu sulful sunt telurul, azotul molecular și
gazele nobile.
Prin tratarea sulfului cu hidrogen se obține hidrogen sulfurat, denumit și acid sulfhidric.
Dizolvat în apă, acesta are o tărie acidă medie:
H2 + S = H2S
H2S = HS- + H+
 Prin reducerea sulfului elementar se obțin polisulfuri, care sunt compuse din catene de atomi
închise prin centre de S−:
2Na + S8 = Na2S8

Această reacție pune în vedere o proprietate distinctivă a sulfului, și anume faptul că acesta
formează catene (mai mulți atomi se leagă între ei formând lanțuri).
Protonarea acestor anioni polisulfuri conduce la formarea de polisulfani, H2Sx unde x = 2, 3 și 4.
În cele din urmă, reducerea totală conduce la formarea de sulfuri:
16Na + S8 = 8Na2S
 Sulful arde cu o flacără albastră, în urma reacției
obținându-se dioxidul de sulf sau anhidrida 
acidului sulfuros, un gaz sufocant cu un miros foarte
neplăcut. Dacă se continuă oxidarea, se obține oxidul
superior, trioxidul de sulf, care este anhidrida 
acidului sulfuric:
S2 + O2 = SO2
2SO2 + O2 2 SO3

Procesul de ardere al sulfului, din care se obține dioxid de

sulf, cu o flacără albastră (observată mai bine în
întuneric).
 Biochimia sulfului
Sulful este un constituent esenţial, deşi minor, al unor proteine, care se găsesc în
toate organismele vii şi este prezent în unii aminoacizi, cum sunt cistina, cisteina şi
metionina.
Atât în proteine cât şi în enzime, sulful se găseşte sub formă de punţi -S-S-. Vitamina
B1, coenzima A şi multe alte substanţe de origină vegetală conţin sulf (de exemplu
muştarul sau usturoiul, care au chiar gust caracteristic). Unele bacterii şi alge oxidează
H2S la S. Acesta este un proces exoterm şi reprezintă sursa lor de energie vitală.
Fermentaţiile sulfuroase, datorate unor microorganisme anaerobe, care în procesele
de oxidare reduc sulfaţii (SO42-) la hidrogen sulfurat (H2S), joacă un rol important în
formarea zăcămintelor de petrol.
 Compuși
Numerele de oxidare ale sulfului variază de la -2 la +6.
Fiind un element reactiv, acesta are o varietate de compuși anorganici, cât și câțiva 
compuși organici cu importanță biologică ridicată.
 Radicali
Cei mai răspândiți radicali ai sulfului sunt sulfiții și sulfații. Prin adăugarea de apă la fiecare,
se formează acidul sulfuric H2SO4 (sau vitriol) și acidul sulfuros H2SO3.
 Săruri
Principalele săruri ale sulfului sunt sulfurile și sulfații.
 Acizi
Sulful are mulți oxoacizi, printre care cei mai importanți sunt acidul sulfuric, acidul sulfuros, 
acidul tiosulfuric și acidul peroxomonosulfuric (acidul lui Caro).
Compuși organici
Sulful este întâlnit și în unele clase de compuși organici, printre care se numără: 
tiolii (sau mercaptanii), analogii cu sulf ai alcoolilor, tioeterii, sulfonele și acizii
sulfonici.[7]
Compușii cu legături multiple de tipul carbon-sulf sunt rari, excepție făcând 
disulfura de carbon, un lichid incolor volatil, asemănător din punct de vedere
structural cu dioxidul de carbon. Este folosit ca reactiv pentru fabricarea polimerului
numit rayon și a altor compuși organici cu sulf.
Spre deosebire de monoxidul de carbon, monosulfura de carbon este stabilă doar
în formă de gaz foarte diluat, fiind răspândit între sisteme solare.

Alicina-ingredientul activ din usturoi

 Răspândire
Este un nemetal multivalent răspândit în natură (zăcăminte sau
izvoare sulfuroase). Se găsește și ca element pur, dar mai ales
în compuși chimici, de exemplu sulfați și sulfuri. Este un
element esențial în fiziologia organismelor vii.

Structura moleculei de S8
Structura moleculei de S8
Intră în componența a numeroase substanțe de interes
economic: acid sulfuric, îngrășăminte, praf de pușcă, chibrituri,
insecticide, fungicide, baterii, detergenți, cauciuc vulcanizat,
etc. Prezintă o moleculă alcătuită din 8 atomi de sulf, dispuși
într-o forma de coroană.
Structura moleculei de S8
 Alotropie
Sulful formează mai mult de 30 de alotropi, adică mai mulți decât oricare alt
element. În afară de compusul S8, alții mai sunt cât de cât cunoscuți. Eliminând un
atom de sulf de la acest compus, obținem un altul, S7, care are o culoare galbenă mai
închisă. Analiza HPLC a "sulfului elementar", dezvăluie un amestec echilibrat de S8,
S7 și S6. Compușii S12 și S18 și mai mari au fost elaborați deja.
 Producere
Sulful poate fi obținut ori sub formă elementară, dintre care mai mult de 90% este
folosit pentru obținerea de acid sulfuric, ori este obținut din oxizii de sulf prin prelucrarea 
minereurilor de sulf.
O sursă importantă de sulf reprezintă mineralul numit pirită, folosit în acest scop din
timpuri străvechi.
Sulful elementar este extras și comercializat la nivel mondial. Cei mai mari
producători de sulf la nivel mondial sunt Statele Unite ale Americii, Canada, fostele state
ale Uniunii Sovietice și Asia de Vest. Republica Populară Chineză este cel mai mare
importator de sulf, urmată de Maroc și de Statele Unite. Canada este cel mai mare
exportator, urmată de Rusia și de Arabia Saudită.
Producția de sulf la nivel mondial în 2011 a fost de aproximativ 69 de milioane de
tone (Mt), iar în jur de 15 state au contribuit cu mai mult de 1 Mt fiecare. Cele mai mare
producții, cu mai mult de 5 milioane de tone pe an, au fost China (9,6), Statele Unite
(8,8), Canada (7,1) și Rusia (7,1).
 Preparare în laborator
 Producere la scară industriala
În prezent, la nivel industrial, sulful se obține din petrol, gaze naturale și alți 
combustibili fosili, din care este extras sub formă de hidrogen sulfurat. Compușii organici
cu sulf, care reprezintă impuritățile nedorite în petrol, pot fi prelucrați printr-o reacție de
hidrodesulfurare, în urma căreia se scindează legăturile C-S:
R-S-R + 2 H2 → 2 RH + H2S

Hidrogenul sulfurat obținut, care se găsește, de asemenea, și în gazele naturale,

este transformat în sulf elementar prin procesul Claus, un procedeu care implică
oxidarea unei părți din hidrogenul sulfurat la dioxid de sulf, urmând ca acesta să
reacționeze cu cantitatea rămasă pentru formarea sulfului:

3 O2 + 2 H2S → 2 SO2 + 2 H2O

SO2 + 2 H2S → 3 S + 2 H2O
 Utilizări
Sulful este indispensabil în fabricarea a numeroase substanțe și materiale:
•cauciuc și ebonită, prin vulcanizare
•acid sulfuric
•praf de pușcă
•artificii
•medicamente (sulfamide etc.)
•conservanți
•este utilizat la fabricare îngrasamntelor și chibriturilor
 Bibliografie
•Edith Beral și Mihai Zapan, Chimie anorganică
•Lucia Pârvan și Constanța Niculescu, Sinteze de chimie
•[Link]
•[Link]