Componentele GV
Subiectul
Subordonarea Sb faţă de V predicat
argumente:
1) apariţia unui N în poziţie de Sb e condiţionată de
posibilitatea V de a se combina cu Sb;
există verbe inapte sintactic de combinarea cu S:
a-i păsa / părea bine / a-i arde / a i se acri / a
i se urî / a tuna / a fulgera etc.
2) coeziunea grupului Sb – V se realizează şi cazual
(caz N)
3) poziţia asemănătoare faţă de verb a Sb şi a
Obdir (pusă în evidenţă în pasivizare)
contraargumente:
1) Sb se deosebeşte de celelalte funcţii sintactice
prin acord
Concluzie: raportul de subordonare / echivalenţă /
interdependenţă este o chestiune de decizie.
Importantă este recţiunea cazuală exercitată de V
Sb e dirijat sintactic de V.
Niveluri de definire a funcţiei sintactice:
sintagmatic: relaţie de interdependenţă
(dependenţă bilaterală) cu restricţii formale
bilaterale (acord şi recţiune cazuală);
paradigmatic: clasa de substituţie;
Clasa de substituţie a subiectului
substantive în N şi substitute
pronume nesubstitute şi semiindependente
numeralul
propoziţia conjuncţională subiectivă (cu conj. să / că /
dacă)
infinitivul – construcţia este transformată, se aplică
suprimarea nominalului faptul:
E uşor faptul să scrii poezii
E uşor a scrie poezii.
supinul – cu o istorie derivativă asemănătoare
cu a Inf
gerunziul – construcţie transformată din
structura de bază:
Toată lumea aude faptul că tună.
Se aude faptul că tună.
Se aude că tună.
Se aude tunând.
propoziţia relativă în două ipostaze sintactice:
(a) Reuşeşte cine munceşte. (relativul e dublu substitut)
(b) Nu se ştie unde / când / cum va pleca. (interogative
parţiale)
- relative (a):
Reuşeşte persoana.
Persoana se străduieşte.
Reuşeşte cine se străduieşte.
- interogative indirecte parţiale (b):
Unde a plecat?
Nu se ştie (faptul).
Nu se ştie unde a plecat.
Transformarea de impersonalizare:
Oricine citeşte în bibliotecă.
Se citeşte în bibliotecă.
Definiţia subiectului
poziţia sintactică definită în raport cu
verbul faţă de care se găseşte în relaţie de
interdependenţă manifestată prin
constrângeri formale bilaterale (acord, caz)
şi se caracterizează printr-o clasă de
substituţie care conţine ca termen
definitoriu nominalul în N; din p. de v.
transformaţional de caracterizează prin
Transformarea de impersonalizare.
Trăsături semantice ale Sb
Agent: Ion citeşte o carte.
Pacient: Ion e trimis la şcoală.
Locativ: Mă doare capul.
Instrumental: Microfonul amplifică sunetul.
Cauzal: Boala l-a îmbătrânit.
Agentul pasiv (S logic): Geamul e spart de
Ion.
Cazuri speciale
Lipsa subiectului
structuri de bază: V inapte sintactic de comb. cu
S
structuri transformate (impersonalizare):
Se doarme mult
S formelor verbale nepersonale
S gerunziului: Venind ploaia, au plecat.
S infinitivului: Se poate aşeza oastea.
S imperativului - subst. în V?: Ioane, vino!
S interjecţiei: Şi pupăza zbrrr pe-o dugheană.
S în alt caz decât N
1) Ai casei sunt plecaţi.
2) A venit la lume!
3) S-a mai luat din pâine.
4) Dau cui cere.
5) Cunosc pe cine a intrat.
6) Jumătate din ce s-a spus e adevărat.
7) Dorinţa oricui învaţă e să aibă un post bun.
Dublarea subiectului - fenomen stilistic:
Vine ea mătuşa Mărioara.
Copiii care învaţă, numai aceia iau premiu.
Subcategorizarea verbelor în funcţie de + Sb
[- S]
[+ S]
nominal / propoziţie conjuncţională
numai propoziţie conjuncţională (să, că, dacă)
[+S] (în variaţie liberă)
Îmi place Ion / de Ion
Subcategorizare selecţională
V cu S [+personal]
a muşamaliza, a gândi
V cu S [- animat]
a consta, a izvorî
V cu S [+ animat, - personal]
a cloci, a behăi