FACULTATEA DE MEDICINA SI FARMACIE

GALATI

DIGESTIA
-GENERALITATI-
(Digestiv I)

[Link]. NECHITA AUREL

Definitie

- prin digestie se intelege totalitatea fenomenelor

mecanice, chimice si fizico-chimice care asigura
procurarea, transformarea, transportul si absorbtia
substantelor alimentare in vederea preluarii si asimilarii
lor de catre organism

- digestia realizeaza ingerarea, prelucrarea si

dezintegrarea alimentelor complexe in principii
alimentare simple ( glucide, lipide, proteine, saruri
minerale, vitamine si apa ) pentru a putea fi utilizate la
nivelul tesuturilor si organelor in scop plastic, energetic
si functional.
[Link] incepe in cavitatea
bucala unde alimentele sufera
primele modificari mecanice si
chimice ( gust, masticatie,
formarea bolusului alimentar)
2. alimentele faramitate sunt
amestecate cu saliva care are
rol de : lubrifiere, spalare,
digestie
3. urmeaza pasajul prin faringe si
esofag
4. substantele alimentare sunt
retinute in stomac in vederea
amestecarii cu sucul gastric cat
si pentru procesare, digerare si
descompunere in prezenta
enzimelor din mediul gastric acid
5. digestia in intestinul subtire ( IS)
are loc mai ales in prima jumatate
a acestuia, prin bogatia enzimatica
oferita de sucul intestinal si de cel
pancreatic, in prezenta bilei,
asigurand completa descompunere
a alimentelor si crearea posibilitatii
de strabatere de catre acestea a
mucoasei, spre mediul intern al
organismului.
Absorbtia substantelor prin
peretele digestiv se face cu
preponderenta in IS asigurand
trecerea a peste 90 -95 % din
substantele ce intra in organism.
In acest fel, digestia in IS este
esentiala si singura indispensabila
proceselor de nutritie.
6. Digestia in intestinul gros
( IG) completeaza prin
flora saprofita de
fermentatie si de
putrefactie procesele
digestiei enzimatice.
Absorbtia in intestinul gros
este limitata la apa ,
glucoza, saruri, ioni: Na,
Cl, unii acizi aminati,saruri
biliare, vitamine.
DIGESTIA BUCALA
 Sub termenul generic de digestie bucala se
intelege etapa buco-faringo-esofagiana a
digestiei care se caracterizeaza printr-o serie de
modificari fizice ale alimentelor introduse in
gura.
Incepand cu prehensiunea si continuand cu
masticatia si salivatia, in cavitatea bucala au loc
formarea si pregatirea bolului alimentar ce va
ajunge in stomac prin actul deglutitiei.
MASTICATIA

Masticaţia constă în prelucrare mecanică

a alimentelor în cavitatea orală, prin tăiere,
sfaşiere, zdrobire şi triturare, datorită mişcăr
ilor coordonate ale mandibulei, la care se
asociază mişcări ale buzelor şi obrajilor şi
mişcări ale limbii care împinge fragmentele
alimentare între arcadele dentare.
 Masticaţia este un act premergător deglutiţiei fiind primul
act motor digestiv, cu dublu mecanism, voluntar şi/sau reflex
prin stimularea receptorilor locali în momentul prehensiunii
alimentelor în cavitatea orala.

Se desfăşoară sub forma unor cicluri masticatorii succesive

care se continua până la înghiţirea bolului alimentar, apoi sunt
reluate la introducerea altor alimente în gură. Masticaţia rezultă
din activitatea voluntară şi/sau reflexă automată a musculaturii
striate masticatorii, care

pe de o parte mobilizează mandibula în raport cu maxilarul

superior pentru prelucrarea mecanica a alimentelor intre arcade
le dentare

iar pe de alta parte mobilizează buzele, obrajii şi limba care

asigură reţinerea alimentelor în cavitatea bucală, introducerea a
cestora între arcadele dentare şi amestecul continuu cu salivă
pentru formarea bolului alimentar.
Rolurile masticatiei :

1. fragmentarea alimentelor ceea ce determina :

facilitarea deglutitiei, cresterea suprafetei de contact
dintre alimente si enzimele digestive
2. amestecarea alimentelor cu saliva care are ca
rezultate : initierea procesului de digestie al amidonului
sub actiunea amilazei salivare, initierea procesului de
digestie a lipidelor sub actiunea lipazei linguale,
lubrifierea si inmuierea bolului alimentar.
3. asigurarea contactului cu receptorii gustativi si
eliberarea substantelor odorante care vor stimula
receptorii olfactivi, aceasta initiind secretia gastrica
SECREŢIA SALIVARĂ
La om, saliva este
secretată în principal de
trei perechi de glande
salivare mari :
parotidele,
submandibularele,
sublingualele,
la care se adaugă
secreţia glandelor saliv.
accesorii răspândite în
toata mucoasa bucală.
Glandele parotide sunt două formatiuni
ovoide în greutate de 25-
30g fiecare, situate în lojele parotidien
e aflate
inferior de conductul auditiv extern, pe
ramura verticala a mandibulei şi pe
muşchiul maseter.
Parenchimul glandei este format
din acini glandulari şi canale excretoare
din care rezultă, în final, un canal
excretor unic—canalul Stenon lung de 5-
6cm, ce se vărsă in vestibulul
gurii în dreptul celui
de al doilea molar superior.
Prin parenchimul glandei
parotide trece nervul facial, care este
expus riscului lezării în
traumatismele locale sau în
timpul intervenţiilor chirurgicale
regionale.
Glandele parotide sunt glande
seroase,al căror produs de secreţie este
fluid şi transparent, constituind
salivă de diluţie
Glandele submaxilare ( submandibula
re ) sunt situate sub planşeul bucal în
vecinătatea unghiului intern al
mandibulei, ocupă un spaţiu situat
între mandibulă şi muşchiul digastric
întinzăndu-
se în profunzime până la muşchii milo
hidieni, hioglos şi stiloglos
Glandele au o greutate de 7 8 -
10 g fiecare şi sunt constituite din
acini şi canalele excretoare
(ca şi glandele parotide) din care
rezultă în final un singur canal
excretor -
canalul Wharton, lung de 5-
6cm, ce se varsă în vârful carunculei
linguale.
Glandele submaxilare sunt
glande mixte care secretă o salivă mai
vâscoasă, cu mai multă
mucină, ce constituie aşazisa
salivă de gustaţie.
 Glandele sublinguale sunt aşeza
te deasupra planşeului bucal, de o
parte şi de alta a liniei mediene,
în lojele sublinguale delimitate
inferior de muşchii milohioidieni,
lateral de mandibulă, iar medial de
muşchii geniogloşi.

Se prezintă ca două formaţiuni

alungite în greutate de 3 5
6 g fiecare, la care se adaugă mai
multe glande mici aflate în imediata
vecinătate.
Produsul de secreţie al acestor
glande se varsa printr-
un canal principal — canalul
Bartholin care se deschide lângă
canalul Wharton sau împreună cu
acesta.
Glandele sublinguale sunt
glande de tip mucos deorece secretă o
salivă bogată în mucus denumită
saliva de deglutitie
Rolurile salivei :
[Link] mucoasei bucale prin racirea alimentelor fierbinti,
diluarea eventualului HCl sau bilei ce ar regurgita in cavitatea
bucala, indepartarea unor bacterii
2. digestiv : saliva incepe procesul de digestie al amidonului si
al lipidelor.
Amidonul este hidrolizat in trepte pana la stadiul de
maltoza. Aceasta enzima este inactivata de pH-ul gastric
scazut.
Lipaza linguala incepe degradarea lipidelor, actionand
atunci cand acestea se gasesc in cavitatea bucala, stomac si
portiunea superioara a intestinului subtire.
3. lubrifierea alimentelor usureaza deglutitia, umectarea
mucoasei bucale favorizeaza vorbirea
4. excretia unor substante endogene si exogene
5. elaborarea senzatiei gustative prin dizolvarea substantelor cu
gust specific si suprafata receptiva a analizatorului gustativ
Mecanismele secreţiei salivare

Saliva finală rezultă din două

procese importante:
[Link] de secreţia acinară
prin care se formează saliva primară
izotonă cu o compoziţie asemănătoare
unui ultrafiltrat de plasmă şi

2. altul procesul de reabsorbţie -

secreţie tubulară care are loc la
nivelul ductului striat, în urma căruia
rezultă saliva finală hipotonă cu o
compoziţie diferită de cea iniţială
primară.
 Există dovezi certe care
arată că apa şi electroliţii sunt
transferate activ din plasmă în lumenul
acinar , iar ionul bicarbonat se
formează local în celulele acinare şi
apoi este secretat în lumenul acinar.
Se admite şi existenţa
pompelor ionice care asigură
transferul ionilor în ambele sensuri la
nivelul celulelor acinare şi tubulare.
De asemenea, se ştie că
unele din componentele organice
provin parţial din plasmă (proteinele
plasmatice, glucoza şi produşii de
catabolism), iar altele mai importante
— enzimele, amilaza salivara,
mucina, hormonii sunt sintetizate în
celulele acinare şi apoi secretate
activ în lumenul acinar
 Imediat după stimularea nervoasă vegetativă începe sinteza de
enzime şi de mucina (sau alţi componenţi),
care sunt apoi stocate în granulele de zimogen şi respectiv de mucinogen,
proces care durează circa 4 ore.

Din granulele de zimogen şi mucinogen, cei doi componenţi

proteici principali ai salivei : amilaza şi mucina sunt eliberaţi în
lumenul acinar împreună cu apa şi electroliţii proveniţi din plasmă,
rezultând saliva primară.

Saliva primară conţine enzime, mucus, uree,

aminoacizi, glucoza, lipide, apă şi diverşi electroliţi ( Na+, K+. Cl, HCO3,
Ca2+, care realizează concentraţii izoosmotice cu plasma, cu excepţia K +
a cărui concentraţie este de
aproximativ de opt ori mai mare comparativ cu plasma.

Saliva mai contine si substante bactericide ( lizozim ).

 Controlul secretiei salivare :
este in totalitate realizat prin reflexe ale sistemului nervos vegetativ.
Activitatea parasimpatica stimuleaza celulele glandelor salivare sa
secrete o cantitate mare de saliva apoasa, cu continut mare de electroliti
si redus de proteine.
Activitatea simpatica stimuleaza glandele salivare sa secrete un
volum mic de saliva ce contine mucus in cantitate mare.
Reflexele salivare sunt declansate de gandul la alimente , mirosul
sau gustul lor.
 DEGLUTITIA
Procesul de deglutiţie este un proces exclusiv mecanic
prin care bolul alimentar mai consistent sau lichidele sunt
trecute din cavitatea bucala prin faringe , esofag şi orificiul
cardia în stomac. După ce hrana a fost suficient pregătită
mecanic prin masticaţie şi amestecată progresiv cu salivă, este
strînsă cu ajutorul limbii întrun bol alimentar care va fi
proiectat dea lungul faringelui şi esofagului pînă în
stomac. Toate alimentele moi, precum şi lichidele, sunt astfel
introduse în stomac prin actul deglutiţiei.
 Deglutiţia este o funcţie permanentă deoarece se
desfăşoară atât în perioadele de veghe cât şi în perioadele de
somn, în perioadele digestive şi în afara acestora.

Sa calculat că deglutiţia se produce de cel puţin 50 de ori

în timpul somnului şi de 200 de ori în timpul meselor, fiecare
deglutiţie având durata de câteva secunde; in perioadele din afara
alimentaţiei se produce deglutiţia de salivă.

In raport cu segmentele pe care le străbate bolul alimentar

în deplasarea sa către stomac, se descriu trei timpi ai deglutiţiei
— timpul bucal, timpul faringian şi timpul esofagian.

Dintre acestia, primul timp poate fi declanşat sau oprit

voluntar, dar după ce bolul alimentar sa angajat in istmul
bucofaringian sau a trecut de acesta, transportul său în stomac
se face reflex şi involuntar automat. Ar exista discutabil şi al
patrulea timp al deglutiţiei — timpul cardial reprezentat de
momentul trecerii bolului alimentar prin cardia în stomac.
 Etapa orală ( bucală ) a
deglutiţiei este iniţiata voluntar
sau reflex şi constă dintro
succesiune de modificări care au
ca rezultat transportarea bolului
alimentar din cavitatea bucală în
faringe.
Se realizează prin mişcări
coordonate ale limbii, ale obrajilor,
ale palatului moale, ale mandibulei
şi ale complexului hioidian.
Deglutiţia începe cu închiderea
orifîciului bucal prin contracţia
orbicularului buzelor, după care
are loc o inspiraţie (inspiraţia de
deglutitie), urmată de oprirea
respiraţiei şi a masticaţiei (până la
finele celui de al doilea timp) şi
stabilizarea mandibulei prin contracţia
fibrelor posterioare ale temporalilor
Timpul bucal al deglutitiei este
scurt, de 0,2 0,3 secunde.
 In timpul deglutitiei bucale este înghiţită şi o a
numită cantitate de aer prezenta în acel moment în
gură, în alimente sau în salivă, circa 500 cm3 în cursul
unui prânz obişnuit.

Cea mai mare parte din aerul înghiţit este expulzat

prin eructatie, iar o cantitate redusă ajunge în stomac şi
apoi în intestin.

Indivizii care mănâncă repede, , pot înghiţi cantităţi

mai mari de aer care ajung în stomac şi apoi în intestin
favorizînd o senzaţie de disconfort, uneori accentuată.
 Timpul faringian al deglutitiei

Faringele este format din trei porţiuni :

nazofaringele lung de 3 cm,

orofaringele lung de 5 cm
şi hipofaringele ( sau faringele
laringian) lung de 5 6 cm, care
se continuă cu esofagul.

Etapa faringiană a deglutiţiei este scurtă,

durează o secundă sau chiar mai puţin
(0,1 sec) şi este foarte complexă,
deoarece trebuie închise orificiile de
comunicare cu fosele nazale şi cu laringele
ceea ce implică o coordonare de mare
fineţe.

Stimularea receptorilor bucofaringieni

de către bolul alimentar declanşează o
serie de reflexe coordonate de centrul
deglutiţiei, care închid căile aeriene,
lăsând liberă calea esofagiană.
Timpul esofagian al deglutiţiei
Esofagul este un organ
tubular lung de 25 cm.
Prezintă trei porţiuni cu
importanţă funcţională oarecum
diferita:
sfincterul esofagian superior,
corpul esofagului
şi sfincterului esofagian inferior

Esofagul are o secreţie proprie prin

glandele locale, constituită în
întregime din mucus, care
are rolul de lubrifiere şi de
facilitare a alunecării bolului
alimentar în timpul esofagian al
deglutiţiei.

Timpul esofagian al deglutiţiei

asigură deplasarea bolului alimentar
prin esofag până în stomac
 Timpul esofagian durează în medie 67 sec, cu limite relativ largi,
în funcţie de consistenţa bolului alimentar; lichidele ajung repede în
stomac (1 2 sec), iar alimentele solide pătrund mai lent (4
12 sec).

Deplasarea bolului alimentar în lungul esofagului este realizată de

contracţia musculaturii circulare care produce unda peristaltică cu
direcţie craniocaudală, ce se propagă din aproape în aproape până la
sfincterul esofagian inferior pe care îl deschide. Deplasarea bolului
este ajutată şi de :
-contracţia musculaturii longitudinale
-poziţia corpului (gravitaţia)
de consistenţa alimentelor
- de presiunea intraesofagiană negativă din faţa bolului
 Din esofag, bolul alimentar este impins catre stomac
de catre undele progresive de contractie musculara care
coboara de-a lungul esofagului comprimandu-i lumenul.
Aceste unde de contractie sunt numite unde peristaltice.

Sfincterul esofagian inferior se deschide si ramane

relaxat pe toata durata deglutitiei, lasand bolul alimentar
sa patrunda in stomac, dupa care se inchide obturand
jonctiunea eso-gastrica.

Urmeaza digestia gastrica.