Tonks a fluturat mâna și ușa biroului ei s-a închis încet, strângându-l pe Draco afară.

Draco s-a întors hotărât la biroul său, cu jumătate de gând să-i ceară lui Fernsby schimbul — însă
gâlgâitul de groază care venea din cubiclu lui Fernsby a fost suficient ca să se răzgândească.

Bine. Avea să se ocupe de Granger. Oricum, nu era pornografie cu troli.

Draco i-a trimis lui Granger un mesaj rece, strict profesional, în care îi spunea că ar fi încântat să se
întâlnească cu ea la cea mai apropiată conveniență pentru a discuta cererea de protecție a Ministrului.

Granger a răspuns cu o notă la fel de rece, indicând că cererea Ministrului era o reacție exagerată din
partea acestuia și că se va ocupa ea însăși de situație în scurt timp, rugându-l să o ignore.

Draco nu a răspuns, ci s-a bucurat de o după-amiază liberă, în loc să o informeze imediat pe Tonks despre
această evoluție fericită.

Apoi Granger a stricat totul scriind din nou, indicând că, spre dezamăgirea ei, Ministrul nu se răzgândise
și mergea mai departe cu acest plan de acțiune (disproporționat și ilogic, în opinia ei). Ar fi Draco
disponibil să se întâlnească joi, la ora nouă? Laboratorul Granger. Trinity College, Cambridge.

Aruncând scrisoarea în foc, Draco s-a gândit: Cambridge, desigur. La ce altceva ne-am fi putut aștepta de
la Hermione Granger?

Joi, Draco a ajuns la Trinity College la ora bestială de nouă dimineața. Portarul de la poartă nu s-a uitat de
două ori la hainele lui — mulți dintre Muggle-ii care se plimbau purtau robe negre lungi — dar i-a
aruncat o privire ascuțită când Draco a spus că o caută pe Granger.

„Doctor Granger”, a spus portarul. „Aveți programare, domnule?”

„Da.”

„Numele?”

„Malfoy”, a spus Draco.

Portarul a consultat un tabel. A găsit, aparent, ce căuta, pentru că Draco a fost poftit spre curtea verde a
Trinity College. („Nu e un quadrangle, le spunem courts la Cambridge”, le-a spus portarul unor turiști, dar
Draco nu i-a acordat atenție — știa un quadrangle când vedea unul.)

Nota lui Granger includea câteva indicații despre cum să intre în partea magică a Colegiului, ceea ce l-a
adus pe Draco la o ușă ascunsă magic la capătul sudic al curții. O placă Muggle indica faptul că King’s Hall
se aflase cândva aici, dar fusese distrusă în secolul al șaisprezecelea. Draco a atins placa de bronz cu
bagheta, așa cum îl instruise Granger, iar King’s Hall, aparent distrus, a apărut în fața lui. Draco a decis că
Granger merita un doi din zece la evaluarea inițială a securității — cel puțin Muggle-ii rătăciți nu ar fi
putut să o găsească imediat. Și, cu acest gând generos, a pășit în Cambridge-ul Magic.

La ora nouă, într-o zi lucrătoare, King’s Hall era un furnicar agitat de vrăjitoare și vrăjitori savanți, grăbiți
să avanseze cunoașterea magică. Draco petrecuse ani la Université de Paris pentru a-și obține licența în
Alchimie și masteratul în Magie Marțială (Duel), dar nu pusese niciodată piciorul într-o instituție de
învățământ superior din Regatul Unit. King’s Hall își păstra ambianța de secol al șaisprezecelea —
întunecat, cu un exces de lemn supraornamentat și lumină de lumânări — oscilând între gotic pur și
Renaștere timpurie în decor.

Privind mulțimea din fața lui (variabil studios sau excentric), Draco s-a întrebat cât din puterea
intelectuală a Marii Britanii magice se afla în aceste săli sfințite. În orice caz, cel puțin un creier mare era
prezent. Rătăcit printre cinci scări de la primul etaj, a decis să ceară indicații către acel creier.

„Tu”, a spus Draco, îndreptând bărbia spre un tânăr plin de coșuri. Băiatul părea să aibă vreo douăzeci și
doi de ani, serios, și strângea la piept un manual de Aritmanție Teoretică Avansată.

„Da?” a întrebat tânărul.

„O caut pe Granger”, a spus Draco.

Băiatul a încruntat sprâncenele. „Profesor Granger. Birourile ei sunt la etajul trei, cu ceilalți Fellows.”

„Mersi”, a spus Draco, întrebându-se de câte ori va mai fi corectat azi în legătură cu titlul prețioasei
Granger.

A urcat scările și a trecut pe lângă coridoare unde a zărit o varietate de lucruri interesante: săli de curs,
saloane, săli de lectură, birouri, o farmacie, o cafenea și ceea ce părea a fi o mică grădină zoologică. În
cele din urmă, a ajuns la o ușă pe care scria simplu: „GRANGER. Sunați pentru atenție.”

Vezi? Acolo. Fără titluri excesive.

Draco a sunat.

Apoi a privit prin fereastra îngustă de lângă ușă și aproape s-a întors să plece, pentru că laboratorul
dincolo părea hotărât Muggle și sigur o luase pe un drum greșit — doar că scria „GRANGER”, chiar acolo.

La sonerie a răspuns o Ființă într-un halat alb strălucitor și cu acoperăminte translucide ciudate pe față.

„Vă pot ajuta?” a întrebat Ființa.

„O caut pe Granger”, a răspuns Draco.

„Vindecătoarea Granger nu primește vizite fără programare”, a spus Ființa, cu spatele brusc rigid. „Vă
așteaptă?”

„Da”, a spus Draco, adăugând acest nou titlu pe lista tot mai ridicolă.