SCOALA POSTLICEALA FEG RASOV

SPECIALIZARE: ASISTENT MEDICAL DE RADIOLOGIE

LUCRARE DE PRACTICA

INGRIJIREA PACIENTULUI CU FRACTURA

DE ANTEBRAT

CURSANT: Bobes Georgiana

BRASOV 2026
 CUPRINS

CAPITOLUL I - ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA ANTEBRAȚULUI

I.1. ANATOMIA ANTEBRAȚULUI .......................................................... 1
I.2. FIZIOLOGIA ANTEBRAȚULUI .................... ……………………….4

CAPITOLUL II -FRACTURILE OASELOR ANTEBRAȚULUI

[Link]ȚIE ........................................................................................….5
[Link]: .........................................................................5
[Link] ...........................................................................………7
[Link]ȚII ................................................................................…11
[Link] ..............................................................................……11
II.5.1. TRATAMENT MEDICAMENTOS……………………………….11
II.5.2. TRATAMENT IGIENO-DIETETIC………………………………12
II.5.3. TRATAMENT CHIRURGICAL…………………………………..12

CAPITOLUL III -ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU FRACTURĂ DE ANTEBRAT
III.1. ROLUL PROPRIU ..............................................................................14
III.2 ROLUL DELEGAT .........................................................................…17
III.3. DESCRIEREA UNEI TEHNICI .SPECIFICE AFECTIUNII......….17

CAPITOLUL IV
STUDIU DE CAZ .....................................................................................20
CONCLUZII...............................................................................................29
PROPUNERI SI NOUTĂȚI ......................................................................30
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................31
CAPITOLUL I - ANATOMIA SI FIZIOLOGIA ANTEBRATULUI
I.1. ANATOMIA ANTEBRATULUI
Antebrațul este format din două oase paralele: ulna – situată în prelungirea
degetului mic și radius – situat în prelungirea policelui. Cele două oase se articulează prin
epifiza lor, rămânând însă distanța la nivelul diafizei prin spațiul interosos. Radiusul
depășește ulna prin epifiza lui inferioară și este depășit de aceasta prin epifiza superioară.
Astfel, ulna precumpănește în formarea articulației cotului, iar radiusul în formarea
articulației radiocarpiene.
Atât ulna, cât și radiusul sunt oase lungi alcătuite din 2 epifize și o diafiză de formă
prismatic triunghiulară, fiecare având 3 fețe și 3 margini.

Figura 1. Oasele antebratului

RADIUSUL este situat pe partea laterală a ulnei, pe care o depăşeşte în lungime şi

mărime. Extremitatea superioară a acesteia este mică, şi face doar o mică parte a cotului,
în comun, dar în partea inferioară este mare, şi face parte din articulaţia pumnului. Acesta
este un os lung, în formă prismatică şi uşor curbat longitudinal. Are un corp şi două
extremităţi.
Orientare: în jos extremitatea cea mai voluminoasă; posterior feţele prevăzute cu
şanţuri; lateral procesul descendent al acestei extremităţi.

1
 Epifiza superioară prezintă:
- capul radiusului;
- colul radiusului;
- tuberozitatea radiusului.
Capul este de formă cilindrică, şi pe suprafaţa superioară a acesteia este o
adâncitură, ceaşca superficială sau foveea pentru articularea cu capătul humerusului.
Capul este sprijinit pe o porţiune constrânsă, rotundă, netedă, şi numită col, care are pe
partea din spate o creasta uşoară pentru introducerea unei părţi din supinator.
Colul este porţiunea îngustă care leagă capul de corp, este oblic îndreptat în sus,
în jos şi lateromedial, formând cu capul un unghi deschis lateral. Sub col, pe partea
medială, este o eminenţă, tuberozitatea radială.
Tuberozitatea este o proeminenţă ovoidală situat sub cot, pe ea se inseră
muşchiul biceps brahial.

 Diafiza (corpus radii) prezintă:

Ř 3 feţe: anterioară, posterioară, externă
Ř 3 margini: anterioară, internă, externă.
Ř Superior are forma cilindrică, inferior devine prismatic triunghiulară.

Epifiza inferioară este comparată cu un trunchi de piramidă ce prezintă 4 feţe şi o

bază. Baza sau faţa articulară carpiană e împarţită în 2 părţi: una laterală triunghiulară în
raport cu scafoidul şi alta medială patrulateră în contact cu semilunarul.

Figura 2. Radiusul

2
 ULNA. Ulna este un os lung, în formă prismatică, plasat în partea medială a
antebraţului, paralel cu radiusul. Este alcătuit dintr-un corp şi două extremităţi:
extremitatea sa superioară, de grosime şi duritatea mare, formează o mare parte a
articulaţiei cotului;
Orientare: în sus extremitatea cea mai voluminoasă, anterior scobitura acestei
extremităţi, lateral marginea cea mai ascuţită.
Epifiza superioară prezintă 2 proeminenţe osoase:
- proeminenţa verticală - olecran (palpabilă).
- o proeminenţa orizontală - proces coronoidian.
Olecran (procesul de olecran) - olecran este o eminenţă mare, groasă, curbată,
situată la partea superioară şi din spate a ulnei. Olecranul se palpează cu uşurinţă pe faţa
posterioară a articulaţiei cotului. Pe olecran se inseră muşchiul triceps brahial. Baza lui
este micşorată unde se alătură corpului şi mai îngustă în capătul de sus al ulnei.
Procesul coronoidian este o eminenţă triunghiulară, proiectat înainte de partea
superioară şi partea din faţă a ulnei. Procesul coronoidian prezintă 4 feţe: anterioară,
interioară, externă, superioară. Baza lui este continuată cu corpul osului. Vârful său este
uşor curbat în sus, şi în flexia antebraţului este primit în fosa coronoidă a humerusului.
Epifiza inferioară prezintă:
- capul ulnei;
- procesul stiloidian situat pe partea medială a capului.

Figura 3. Ulna

3
I.2. FIZIOLOGIA ANTEBRATULUI.
Țesutul osos, alcătuind aparatul de susținere al organismului îndeplinește dublu
rol – de protecție și rezistență. Face parte din aparatul de locomoție și reprezintă
principalul depozit de minerale din organism.
Din punct de vedere chimic, țesutul osos conține o cantitate mică de apă și un conținut
bogat în săruri minerale, conferindu-i acestui țesut duritatea necesară și rolul de aparat de
susținere.
Prin rezistența pe care o oferă țesutul osos, cutia toracică protejează organele de
importanță vitală – inima și plămânii, iar cutia craniană – creierul (rol de apărare).
Oasele formează componenta pasivă a aparatului de locomoție pusă în mișcare prin
contracțiile mușchilor.
Integritatea anatomică a oaselor poate fi compromisă prin factori externi, ca
lovituri puternice care duc la fracturi. După apariţia unei fracturi, organismul
reacţionează la agresiunea tisulară prin iniţierea unui ansamblu de modificări adaptative
(vasculare şi tisulare) care conduc la reparaţia osoasă printr-o formaţiune numită calus.
Calusul se formează prin procesul de osificare. Osul este singurul ţesut din organism care
se vindecă prin formarea unui ţesut identic cu cel dinaintea producerii fracturii.

4
CAPITOLUL II. FRACTURILE OASELOR ANTEBRAȚULUI
II.1. DEFINITIE
Fractura reprezintă o întrerupere sau o discontinuitate la nivelul unui os produsă
printr-un dezechilibru între rezistența intrinsecă a osului și solicitările la care este supus
osul.
II.2. SIMPTOMATOLOGIE
Fractura olecranului are unele particularități și anume: sediul intraarticular,
interesarea aparatului extensor al cotului și faptul ca osul se găsește imediat sub piele.
Din acest punct de vedere, semnele clinice ale fracturii deplasate sunt evidente:
o Durere în punct fix;
o Hemartroză;
o Prezența diastezisului interfragmentar;
o Imposibilitatea extensiei active a cotului.
Fractura extremității superioare a radiusului
În acest tip de fractură este important de menționat că există o deosebire între leziunile
osoase la adult și la copil. Când se produce la adult, fractura interesează cupșoara, iar
când se produce la copil, unde cupșoara este cartilaginoasă, fractura se produce la nivelul
cotului.
Tabloul clinic este descris de:
- Durere vie la palparea capului radial;
- Durere vie provocată de pronosupinație;
- Limitarea mișcărilor de pronosupinație, în contrast cu păstrarea mișcărilor de flexie-
extensie;
- Echimoză tardivă;
- Tumefacție, limitată la partea superioară și externă a antebrațului;
- Crepitații osoase.

Fracturile diafizare ale oaselor antebrațului

În acest tip de fractură, fragmentele de fractură, de obicei, sunt deplasate ( “ad
latum”, încălecate, angulate), rare fiind situațiile când nu se deplasează.
În fracturile deplasate ale ambelor oase, tabloul clinic este relativ cert –
traumatismul în antecedente, durere și impotență funcțională, deformarea regiunii.
- Semnele clinice sunt mai șterse în fracturile fără deplasare sau în cele izolate.
- În fracturile deplasate ale unui singur os, examinarea obligatorie a pumnului și a
cotului decelează luxația

5
Figura [Link] diafizare ale oaselor antebrațului

Figura 4.2. Fracturile diafizare ale oaselor antebrațului

6
Fracturile extremității inferioare ale radisului
- Simptomatologia este mai puțin caracteristică - deformarea inversă in „cazma de
grădină" însoţită de semne ale scurtării radiusului
- Pentru orientarea diagnosticului pot fi luate în calcul punctele dureroase, la 2-3 cm
deasupra stiloidei radiale, asociate cu echimozele.
- Acest tip de fractură se asociază cu o incidență crescută a leziunilor ligamentarela
nivelul pumnului, ceea ce implică o examinare atentă a pumnului, evaluarea instabilității
capului cubital înainte și după reducerea fracturii.

Figura 5.1. Fracturile extremității inferioare ale radisului

Figura 5.2. Fracturile extremității inferioare ale radisului

II.3. CLASIFICARE
II.3.1 Prin mecanismul de producere:
- Fracturi prin mecanism direct – prin acțiunea agentului contondent/forței exterioare
asupra locului de impact. Agentul vulnerant determină frecvent leziuni la nivelul
tegumentelor, țesutului celular subcutanat, fasciei, mușchilor și în final a osului
segmentului de membru asupra căruia acționează producând o fractură deschisă.
Mărimea energiei corpului contondent determină atât importanța leziunilor moi, cât și

7
tipul de fractură. Menționăm în această categorie fracturile deschise prin accident
rutier cât și fracturile prin armă de foc.

- Facturile prin mecanism indirect se produc la distanță de locul de acțiune a forței

traumatice. Acestea sunt cele mai frecvente. Forţa aplicată asupra unui segment de
membru determină o deformare a osului care se fracturează la distanţă de locul de
aplicare a forţei. Ele se produc prin:
 Îndoire – se produce atunci când traumatismul se exercită pe o anumită zonă a
osului, iar fractura se produce în altă parte, și anume acolo unde arhitectomia sa are
zone mai slabe sau la punctul de curbură maximă.
 Răsucire – se produce atunci când când un segment de membru este prins de un
agent traumatic și răsucit, situație în care fractura are loc la distanță.
 Smulgere – care produce și ea fracturi la distanță.

II.3.2. Din punct de vedere anatomo-patologic:

 Fracturi închise – orice fractură în care segmentele osoase sunt acoperite intact de
tegument.
 Fracturi deschise – orice fractură în care pielea a fost lezată de agentul vulnerant
sau de un segment al osului fracturat și osul ajunge în contact cu exteriorul.
Deosebirea dintre aceste fracturi este extrem de importantă, deoarece în cazul fracturilor
deschise osul se poate infecta, poate apărea un proces septic de osteită sau chiar de
osteomielită, care întârzie vindecarea sau poate da naștere unor alte complicații:
distrugeri osoase, calus vicios, pseudartroze.

II.3.3. După sediul fracturii:

 Fracturi ale extremității superioare ale cubitusului;
 Fracturi ale extremității superioare ale radiusului;
 Fracturi diafizare izolate;
 Fracturi diafizare ale ambelor oase;
 Fracturi-luxații ale antebrațului;
 Fracturi ale extremității distale ale cubitusului;
 Fracturi ale extremității distale ale radiusului.

8
Figura 6. Mecanismul de producere INDIRECT al fracturilor

Figura 7. FRACTURA INCOMPLETA

9
Figura 8. FRACTURA FARA DEPLASARE

Figura 9. FRACTURA CU DEPLASARE

10
II.4. INVESTIGATII

II.4.1. Examenul radiologic ajută la încadrarea precisă a fracturii. Aceasta trebuie să fie
de bună calitate și să cuprindă ambele oase ale antebrațului precum și articulațiile vecine.
 Radiografia standard. Se vor efectua minim două incidențe având între ele un
unghi de 90 ° (față și profil). Uneori sunt necesare și incidențe speciale, în funcție de
localizarea fracturii. Se vor prinde pe film cele două articulații, proximal și distal de
fractură. Când există dubii se vor realiza radiografii comparative ale celor două
membre. Unele traiecte de fractură sunt dificil de descoperit imediat după traumatism
– pentru a evita o greșeală se vor repeta radiografiile la 10-14 zile de la accident.

Radiografia standard este suficientă pentru depistarea fracturii. Radiografia este

obligatorie nu numai pentru precizarea diagnosticului lezional ci şi pentru alegerea
atitudinii terapeutice în raport cu forma anatomică a fracturii. Dacă în timpul căderii
bolnavul s-a sprijinit pe ambele mâini este necesar să se facă examenul radiografic
bilateral al cotului, deoarece fractura bilaterală a capului radial nu este excepţională.

II.4.2. Examenul CT, RMN la nivelul antebrațului, artografia pumnului pot fi necesare
pentru motivarea unor decizii terapeutice.
CT-ul evaluează corect suprafața articulară, iar RMN detectează leziuni ale părților moi.
Creșterea presiunii intracompartimentale confirmă existența tulburării circulatorii și pune
indicația de urgență a fasciotomiei.

II.4.3. Examenele de laborator.

Testele de inflamație sunt întodeauna negative.
 VSH-ul și fibrinogenul sunt normale;
 ASLO este normal;
 testul Waler-Rese și testul fixării latexului sunt negative;
 Anticorpii antinucleari lipsesc;
 Testele de studii ale metabolismului fosfo-calcic sunt normale.

!!! Lichidul sinovial extras din articulație are caracterele unui transudat:
clar, vâscos, sărac în celule, cu predominanță mononucleară; adesea conține fibre de
cartilaj.

II.5. TRATAMENT
Tratmentul fracturii cuprinde 3 timpi:
 Reducerea cât mai precoce și perfectă a fracturii
 Imobilizarea strictă și continuă până la consolidarea ei completă
 Aplicarea tratamentului funcțional, cât mai precoce, până la consolidarea ei completă.

11
II.5.1. MEDICAMENTOS
-ANALGEZICE- CONTROLUL DURERII

Pentru durere usoara-moderata: ex: paracetamol, AINS (cu prudenta) - Ibuprofn,

Diclofenac, Ketoptofen
AINS (antiinflamatorii nesteroidiene) se folosesc cu prudenta deoarece pot incetini
formarea calusului osos daca sunt utilizate prelungit.
Pentru durere severa
- opioide slabe - Tramadol, Codeina - de obicei asociata cu Pracetamol
- AINS
- relaxante musculare(la nevoie)
- profilaxia infectiei- in anumite situatii - fracturi deschise sau tratament chirurgical -
ANTIBIOTICE
- profilaxia trombozei
- suport pentru vindecarea osoasa - calciu, vitamina D etc.

II.5.2. IGIENO-DIETETIC
- completeaza imobilizarea si tratamentul medicamentos si are ca scop vindecarea
osoasa corecta si prevenirea complicatiilor.
Regim igienic:
Repaus si protectie:
- repaus functional al membrului afectat
- resepctarea imobilizarii (atela/gips)
- evitarea sprijinului sau efortului cu membrul afectat
Pozitionare:
- membrul superior mentinut in pozitie usor ridicat
- bratul poate fi mentinut intr-o esarfa- reduce edemul si durerea
Ingrijire locala:
- mentinerea gipsului curat si uscat
Regim dietetic:
- aport crescut de proteine- carne slaba, peste, oua, lactate, leguminoase
- aport adecvat de calciu - lapte, iaurt etc
- vitamina D
- vitamina C
- aport hidric corespunzator.

II.5.3. TRATAMENTUL CHIRURGICAL

Tratamentul chirurgical este indicat în fracturile instabile, în eșecul tratamentului
ortopedic sau în deplasările sub aparat ghipsat.
Fixare internă
În fracturile cu deplasere a diafizei antebrațului la adulți se folosește pentru fixare
placa cu compresie dinamică. Aceasta realizează o fixare suficient de rigidă și o
compactare a capetelor fracturii suficient de rigide și poate fi introdusă printr-o incizie
mai mică decât placa standard deoarece nu este nevoie de niciun dispozitiv extern de
compresie – compactor extern.

12
 Tehnică: în cazul fracturii ambelor oase sau doar a ulnei, se face o incizie de 10
cm direct deasupra marginii subcutanate a ulnei, centrată pe fractură.

Figura 10. PLACA CU COMPRESIE DINAMICA

Tratament post-operator. Dacă fracturile nu sunt cominutive, dacă s-au făcut o

compresie şi o fixare rigidă bune, şi dacă pacientul este cooperant, nu este necesară o
fixare externă. Se aplică un bandaj compresiv pentru primele câteva zile, şi se încep
imediat exerciţii active uşoare ale cotului, încheieturii mâinii şi mâinii. Dacă fracturile
sunt sever cominutive, sau dacă este discutabilă cooperarea pacientului, este necesară
protecţia externă sub forma unei atele ghipsate. După 10-12 zile, mişcarea încheieturii
mâinii, antebraţului şi cotului este adesea bună. Dacă plăcile şi şuruburile nu cauzează
simptome, de obicei nu trebuie scoase din antebraţe. În orice caz, ele nu ar trebui scoase
înainte de 2 ani, chiar dacă fractura apare pe radiografii consolidată mai devreme.

Fixare intramedulară
Indicațiile de fixare intramedulară cu cuie a fracturilor de antebraț sunt:
- Fracturi segmentare;
- Stare precară a pielii – ex: arsuri;
- Fracturi neconsolidate sau fixări cu placă de compresie care nu au reușit
- Traumatisme multiple
- Fracturi diafizare la pacienții osteoporotici
- Fracturi diafizare de tip I și II selectate (se folosesc cuie nealezate)
- Traumatisme compuse masive pentru care se pot folosi cuie nealezate ulnare ca o atelă
internă pentru a menține lungimea antebrațului când este tratată pierderea mare de țesut
moale.

Contraindicațiile de fixare intramedulară:

- O infecție activă;
- Un canal medular mai mic de 3 mm.

Tratament post-operator. Dacă s-a realizat fixarea rigidă sigură, se aplică o atelă
de gips care se ţine 2 săptămâni. După aceea, se poartă o orteză care se va scoate când se
formează calusul. Dacă fixarea nu e sigură, se pune o atelă gipsată cât lungimea braţului,
cu antebraţul în rotaţie neutră şi cotul îndoit la 90 grade în cazul fracturilor din jumătatea
distală a antebraţului. Dacă e necesară îndepărtarea cuiului, aceasta nu se face până când
factura nu e vindecată complet, dar în orice caz, nu înainte de 1 an.

13
 CAPITOLUL III. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN INGRIJIREA
PACIENTULUI CU FRACTURA DE ANTEBRAT.

III.1. ROLUL PROPRIU

III.1.1. Asigurarea condițiilor de spitalizare
Scopul spitalizării bolnavului este vindecarea. Se creează condiții pentru creșterea
forței de apărare și regenerare a organismului. Funcțiile organismului sunt controlate și
dirijate de scoarța cerebrală. Pacientul este scos din mediul său și cu ocazia internării pot
apărea efecte negative asupra sistemului nervos legate de spitalizare, de preocuparea
pentru boală și investigații. Protejarea bolnavului se va face prin:
- ambient:
- cu saloane luminoase albe;
- spații verzi exterioare;
- coridoare luminoase, curate;
- mobilier adecvat.
- foile de observație și temperatură nu vor fi ținute în saloane
- se va încerca izolarea fonică a saloanelor.
- control de securitate și liniște:
- pansarea rănilor și acoperirea ulcerațiilor e obligatorie.
- se vor folosi dezinfectante fără miros greu, înțepător.- aerisirea salonului.

III.1.2. Supravegherea pacientului

În îngrijirea bolnavului asistentul medical este obligat să-l supravegheze pentru a

culege toate datele privind starea generală și evoluția bolii acestuia comunicând
medicului tot ce a observat la bolnav, în cursul zilei sau noptii.
Va urmări comportamentul bolnavului (faciesul, starea psihică, reactivitatea
generala, somnul); funcțiile bolnavului, vitale și vegetative ale organismului; apariția
unor manifestări patologice.
Datele culese de asistentul medical din supravegherea bolnavului vor fi notate
grafic în foaia de observație.
Observarea faciesului, a stării psihice, a somnului bolnavului și reactivitații generale este
importantă pentru stabilirea diagnosticului și aprecierea evoluției bolii.
În supravegherea funcțiilor vitale și vegetative ale organismului vom urmări:
- Temperatura
- Respiratia
- Pulsul
- Tensiunea arteriala
- Diureza

14
III.1.3. Participare la examinarea clinica a pacientului

Bilanțul clinic cuprinde:

- antecedentele: heredocolaterale sau familiare (ne interesează boli ca: tuberculoza,
hipertensiunea arterială, diabet, neoplasme, cardiopatii )
- starea generală:
- facies
- vârstă
- greutatea
- slăbire asociată cu deshidratare

- aparatul respirator
- se caracterizează semnele funcționale: frecvența, amplitudinea, ritmul respirației ce se
trece pe foaia de temperatură de catre asistentul medical
- obligatoriu se completează cu radiografia pulmonară.

- aparatul cardio-vascular
· Se face prin auscultație, palpare, puls, frecvență,amplitudine.
· Tensiunea arterială
· E.K.G (electrocardiogramă) obligatoriu la persoanele de peste 45 de ani.

III.1.4. Pregătirea preoperatorie și îngrijirea postoperatorie a pacientului cu

fractură de antebraț

Pregătirea preoperatorie
Pregatirea psihologică
Se începe din momentul în care se decide operația. Deoarece mulți dintre pacienți
au teamă de spitalizare, de diagnostic, de perioada de inconstiență din timpul anesteziei și
după anestezie, durere, desparțire de familie, de moarte, asistentul medical are rolul să-l
ajute pe bolnav să-și exprime gândurile, grijile și teama, îi dă încredere în echipa
operatorie, îl asigură de o prezență care-l va susține, îi explică ce se va întampla cu el în
sala de operație, în timpul transportului în sala de preanestezie și unde va fi după operație
și cât va dura. Îi explică impotanța operației și îl încurajează.

Pregătirea locală
În ziua precedentă se recomandă pacientului repaus, regim alimentar ușor
digerabil care să conțină multe lichide pentru a crește diureza, pentru diminuarea setei
postoperatorii, pentru hidratare și pentru că prin diureză are acțiune dezintoxicantă a
organismului.
- Se va efectua baia, duș sau baie pe regiuni la pat, verificându-se regiunea inghinală,
ombilcul, unghiile să fie tăiate și să nu aibă ojă.
- Cu un aparat de ras propriu sau de unică folosință se rade pe porțiune cât mai larg
posibil, după care se badijonează regiunea rasă cu tinctură de iod peste care se pune un
pansament antiseptic uscat.

15
- În dimineața respectivă, în salon, se îndepărtează bijuteriile de pe pacient și toate
lucrurile inutile, se îndepartează proteza dentară mobilă, se imbracă bolnavul cu pijamaua
curată și se pregătesc documentele (foaia de observație, analize, radiografii)care insoțesc
bolnavul la sală.
- Transportul pacientului se face cu patul rulant sau cu targa unde va fi instalat
confortabil și învelit.
- În sala de preanestezie se verifică regiunea rasă, dacă nu are escoriații și este rasă
corect. Se verifică starea de curațenie și dacă s-a indepărtat proteza dentară mobila.
- Se pregătesc zonele pentru perfuzii și se montează o sondă urinară în condiții de asepsie
după care se pune în regiunea perineului un câmp steril.
- După intervenția chirurgicală, se aplica feșe elastice.

Îngrijirile postoperatorii
Încep imediat după intervenția chirugicală și durează până la vindecarea completă
a bolnavului. Îngrijirile postoperatorii se acordă pentru restabilirea funcțiilor
organismului, asigurarea cicatrizării normale a plăgii și prevenirea complicațiilor.
- Asistentul medical va supraveghea cu atenție pacientul în salon, va ajuta să fie
transportat la pat, se va îngrijii să fie plasat comod și acoperit.
- Va controla frecvent starea pansamentului.
- Va administra medicația prescrisă postoperator, medicația calmantă numai în limita
prescrisă de medic.
- Va măsura și nota funcțiile vitale (temperatura, puls, respirație, tensiune arterială).
- Va controla și nota diureza, cantitatea de secreții care se evacuează prin tuburile de dren
- Va supraveghea faciesul bolnavului, revenirea la culoarea normală a faciesului indică o
evoluție bună.
- Lichidele ce se vor administra în prima zi sunt apă și ceai puțin îndulcit.
- Alimentația se va face treptat până se ajunge la necesarul zilnic. Nu se recomandă un
regim special.
- Bolnavul cu anestezie generală trebuie supravegheat cu atenție până la apariția
reflexelor de deglutiție, până la revenirea completă a stării de conștiință.

III.1.5. Rolul asistentului medical în alimentația pacientului

Alimentația trebuie să fie una echilibrată. Alimentația bogată în calciu, bazată pe

lapte și produse lactate poate întări structura osoasă. În general o alimentație bogată în
calciu se recomandă și celor care au suferit deja fracturi osoase. De asemenea, medicul va
poate recomanda administrarea de suplimente ce conțin calciu.

III.1.6. Rolul asistentului medical în educația sanitară a pacientului

Unul dintre cei mai importanți parametrii in tratamentul acestei afectiuni, dupa
aplicarea tratamentului ortopedic sau chirurgical, este reprezentat de recuperarea
medicală. Asistentul medical va realiza împreună cu pacientul un program de gimnastică.

16
Îi va explica bolnavului că gimnastica pentru aparatul locomotor dezvoltă mișcările
articulațiilor contractate sau anchilozante, atenuează durerile spontane sau provocate de
mișcare, își recapătă starea de excitabilitate normală, precum și elasticitatea pierdută.
Asistentul va avea grijă ca pacientul să execute mișcări și amplitudine mică în
jurul axelor fiziologice ale articulațiilor.
Mișcările trebuiesc respectate în cursul zilei și asociate cu termoterapie, masaj.

III.2. ROLUL DELEGAT

III.2.1. Rolul asistentului medical în examinarea paraclinică
În examinarea paraclinică asistentul medical va efectua la indicațiile medicului
investigații imagistice ( radiografie, CT, RMN- pregateste si insoteste pacientul
Recolteaza probe biologice si patologice pentru teste de laborator

[Link] asistentului medical în administrarea medicamentelor

Asistentul medical va administra medicația bolnavului sub îndrumarea medicului
respectând anumite reguli. Nu va înlocui niciodata medicamentul prescris cu un alt
medicament cu efect asemănător. Va verifica eticheta medicamentului înainte de
administrare ca acesta să nu fie alterat, degradat să nu aibă culoarea schimbată.
Respectarea căii de administrare este obigatorie, deoarece nerespectarea poate
duce la accidente grave; a orarului de administrare și a ritmului prescris de medic
deoarece unele substanțe se descompun sau se elimină din organe într-un anumit timp.
Orarul de administrare a medicamentelor este în funcție și de alimentația bolnavului.
Asistentul medical va respecta doza prescrisă, somnul fiziologic al bolnavului. Va evita
incompatibilitatea dintre medicamente. Dacă intervin greșeli în administrarea
medicamentelor va anunța imediat [Link] avea grijă să administreze imediat
medicamentele deschise deoarece se altrează repede și va preveni infecțiile
intraspitalicești prin respectarea măsurilor de asepsie și igienă pentru fiecare cale de
administrare.

III.3. DESCRIERE UNEI TEHNICI SPECIFICE AFECTIUNII

Injecția subcutanată
Scop-terapeutic
Locul de elecție
-fața externă a brațului,
-fața supero-externă a coapsei;
-fața supra- și subspinoasă a omoplatului;
-regiunea subclaviculară;
-flancurile peretelui abdominal

Pregătirea echipamentului:
-verificarea medicației și dozelor prescrise
-se testează pacientul să nu fie alergic la substanță, în special înaintea administrării primei
doze
-se spală mainile

17
 -se inspectează medicația să nu aibă un aspect tulbure sau anormal( cu excepția celor
care au un aspect particular, cum ar fi un anumit tip de insulina care are un aspect
tulbure)
-se alege locul de injectare
-se verifică încă o dată medicația
-dacă medicația este în fiolă se dezinfectează aceasta, se sparge și se trage doza indicată,
scoțând aerul din seringă.
-apoi se schimbă acul cu unul potrivit pentru injectare subcutanată
-dacă medicamentul este în flacon sub formă de pudră, se dezinfectează capacul de
cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage doza indicată, se scoate aerul și se schimbă acul
cu cel pentru injecția subcutanată

18
Administrare
-se confirmă identitatea pacientului
-se explică procedura pacientului pentru a ne asigura de cooperarea sa și pentru a-i
reduce anxietatea
-se asigură intimitate
-se selectează un loc pentru injectare
-se pun mănușile
-se șterge locul ales pentru injectare cu un pad alcoolizat începand din centrul zonei alese
spre exterior prin mișcări circulare
-se indepartează capacul acului de la seringă
-cu o mână se pliază pielea din zona aleasă, cu o mișcare fermă , formând un pliu de
țesut adipos
-se atenționeaza pacientul că va simți o înțepătură
-se va introduce acul repede, printr-o singura mișcae, la un unghi de 45 sau 90 de grade
-se eliberează pliul cutanat
-se aspiră pentru a vedea dacă suntem într-un vas de sânge
-dacă apare sânge la aspirație se va arunca seringa și se va începe tehnica de la început
-nu se aspiră atunci când se fac injecții cu heparină și cu insulină ( nu este necesar la
insulină, iar la heparină poate produce hematom)
-se injectează substanța scoțandu-se apoi acul, printr-o singură mișcare, sub același unghi
sub care a fost introdus
-se acoperă locul injectării cu o compresă sau pad alcoolizat masând blând, circular
pentru a facilita absorbția medicamentului (masarea nu se va face atunci când se
adminstrează insulina sau heparina)
-se indepartează compresa și se verifică locul pentru a depista eventualele sângerări sau
echimoze.

19
 CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ

Fractură de antebraț drept

CULEGEREA DATELOR
A. DATE RELATIV STABILE
NUME: C
PRENUME: V
VÂRSTA: 29 ani
SEX : M
DOMICILIU: Câmpina
OCUPAŢIA: salariat
GRUP SANGUIN: A2….Rh……pozitiv
AHC: neagă alte afecțiuni
APP: condiții de viață și de mediu bune
OBICEIURI:nu
DEFICITE SENZORIALE: nu
ALERGII: nu
ÎNĂLŢIME: 1,80 cm
B. DATE VARIABILE
T.A. – 120/70 mmHg
A.V. – 94 bătăi/minut
TEMPERATURĂ – 36,8°C
RESPIRAȚIE – 19 respiraţii/minut
GREUTATE – 68 Kg

MANIFESTARI DE DEPENDENȚĂ: durere vie, impotență funcțională, mobilitate

anormală, insomnia, anxietate
INVESTIGATII:Radiografie

EXAMINĂRI PARACLINICE
INVESTIGAȚII DE LABORATOR
Valori normale Valori reale
Hemoleucograma:leucocite 4200 –8000/mmł 7 800/mmł
hemoglobina Femei = 13  2 g% 13,2g%
hematii Bărbaţi = 15 ± 2 g% 4,9mil/mmł
Femei= 4,2– 4,8mil/mmł
Bărbaţi =4,5-5,5mil/mmł
Viteza de sedimentare a la 1 oră = 1 -10 mm la 1 oră =13 mm
hematiilor (VSH) la 2 ore = 7 -15 mm la 2 ore =28 mm
Timp sângerare 3-4 min 3‟45”
Timp coagulare 8-12 min 9‟30”
Transaminaze 2 - 20 U.I. 21 U.I.
T.G.O. 2 -16 U.I. 17 U.I
T.G.P.
Glicemie 80 – 120 mg % 168 mg%

20
Uree 20-40 mg % 32 mg%
Creatinina : - în sânge 0.6 -1.2 mg % 1 mg%
Examen urină normal normal

GRILĂ DE DEPENDENȚĂ

Nevoia Manifestări Sursa de Diagnostic Grad de

fundamentală de dificultate de dependenț
dependență îngrijire ă
[Link] de a Independent
respira și a avea
o bună
circulație
[Link] de a Greață, Intervenția Almentație Dependent
bea și a mânca vărsături chirurgicală inadecvată
[Link] de a Independent
elimina
[Link] de a se Impotență Durere Alterarea Dependent
mișca și a avea funcțională mobilitatii
o bună postură
[Link] de a Insomnii Durere Alterarea Dependent
dormi și a se Somnului
odihni
[Link] de a se Durere vie Afecțiune Incapacitatea Dependent
îmbrăca și osoasa a se îmbrăca
dezbrăca și dezbrăca
[Link] de a Independent
menține
temperatura
corpului în
limite normale
[Link] de a fi Independent
curat și de a
proteja
tegumentele
[Link] de a Durere Afectiune Alterarea starii Dependent
evita pericolele osoasa generale
[Link] de a Independent
comunica cu
semenii
[Link] de a Independent
practica religia
[Link] de a Independent
fi util

21
[Link] de a se Independent
recrea
[Link] de a Independent
învăța să își
pastreze
sănătatea

22
 EPICRIZĂ
Pacientul C.V este internat în secția Ortopedie, la data de 06.01.2025
de urgență cu dureri mari la nivelul antebratului drept, impotență funcțională
totală, cu diagnosticul fractură de antebraț, unde este investigat clinic,
radiologic și biologic. În data de 07.01.2025 se intervie chirurgical
Evoluție postoperatorie favorabilă.
Se externează cu recomandările:
 pansamente locale la 3- 4 zile
 scoate firele de sutură la 14 zile postoperator
 recuparare medicala prin kinetoterapie
 control în secția Ortopedie la 1 luna sau la nevoie
 tratament conform rețetei

28
 CONCLUZII
Schetelul uman cuprinde totalitatea oaselor corpului, numărul total al
acestora fiind 210.
Cuprinde:
 scheletul axial format din craniu si coloana vertebrala,
 scheletul truncal format din centurile pelvina si pectorala si
 scheletul membrelorsuperioare si inferioare.

Cuvântul fractură își are originea in limba latină și înseamnă

spargere; provine de la „'frangere'', care însemna a frânge, a rupe.
Fractura este o întrerupere a continuității unui os rezultată în urma unui
traumatism sau a unei suprasolicitări.
Dintre fracturile scheletului, fracturile oaselor membrelor sunt cele
mai frecvente și dintre acestea pe primul loc se află fracturile gambei.
Survin cu precădere la bărbați la vârstă adultă. La bătrâni, fracturile apar mai
frecvent la femei din cauza osteoporozei de cauză endocrină
(postmenopauză) care apare mai precoce și este mai intensă la femei decât la
bărbați. La copii, fracturile apar mai rar, datorita elasticității mai mari a
osului.
Antebraţul are două oase paralele, unul situat în prelungirea degetului
mic, numit ulna(cubitus) şi unul situat în prelungirea degetului mare, numit
radius. Cele două oase se articulează prin extremităţile lor, rămânând însă
distante la nivelul diafizelor (spaţiul interosos).
Radiusul este un os lung, situat în partea laterală a antebraţului, iar ulna în
partea medială. Oasele se pot fractura împreună sau individual. Într-un
procent mare, fracturile se produc prin cădere sau prin lovitură directă
puternică. Ambele oase se fracturează atunci când forţa impactului trece prin
ele, individual, ca reacţie de apărare la o agresiune. De exemplu, când
pacientul se apără de o lovitură cu un obiect contondent, ridicând antebraţul.
Astfel osul lovit (de obicei, radiusul) va ceda

29
 PROPUNERI SI NOUTĂȚI
Formarea de ţesut osos nou poate fi „ajutată” prin kinetoterapie şi prin
masaj. În perioada imediat următoare unei fracturi este recomandată o dietă
bogată în alimente ce conţin calciu, fosfor şi anumite vitamin. Gravitatea
fracturilor merge de la o simplă fisură şi până la ruperea osului, într-un
singur loc sau în mai multe.
Perioada de recuperare depinde de tipul de fractură, dar şi de vârsta
persoanei, precum şi de osul afectat. În toate cazurile însă, recuperarea poate
fi grăbită prin câteva metode. Una dintre cele mai importante este
mobilizarea membrelor la un timp cât mai scurt de la fractură. „Mobilizarea
precoce creşte tonusul musculaturii şi vascularizaţia în zona fracturii. Acest
lucru are ca efect stimularea osteogenezei, adică a procesului de formare de
ţesut osos nou. Totuşi, nu trebuie făcute excese, cum ar fi deplasarea mai
devreme decât ar trebui.
Kinetoterapia creşte mobilitatea. Pentru a face posibilă deplasarea şi
pentru a obţine un tonus muscular bun, este foarte importantă buna
funcţionare a articulaţiilor de deasupra şi de sub osul fracturat. Kinetoterapia
este foarte utilă pentru creşterea mobilităţii articulare şi pentru refacerea
forţei musculare. „Procedurile de kinetoterapie sunt indicate în mod deosebit
atunci când apar contracturi musculare şi fracturi ale oaselor lungi, în special
ale antebraţului şi ale gambei.
De asemenea, persoanele care suferă fracturi la nivelul coapselor au
indicaţie de kinetoterapie, mai ales dacă au o vârstă înaintată.. Alimentaţia
influenţează sudarea oaselor Deşi nu pare importantă, alimentaţia pe care o
adoptăm după ce am suferit o fractură influenţează procesul de formare de
ţesut osos nou. Pentru a-l accelera, este recomandată creşterea aportului de
calciu, de fosfor, de vitamina D şi de vitamina K, acestea fiind foarte
importante pentru menţinerea unei densităţi minerale osoase optime. În
osteogeneză, un rol important îl au şi magneziul, care ajută la menţinerea
tonusului muscular, şi vitamina C, care, prin efectul ei antioxidant, previne
extragerea calciului din oase.
STIMULARE MUSCULARĂ Masajul prin manevre de percuţie şi de
alunecare stimulează tonifierea musculaturii, necesară în perioada de
recuperare după o fractură. Utile sunt şi procedurile de electrostimulare.

30
BIBLIOGRAFIE
1. DR. CLEMENT BACIU – Pagini din istoria ortopediei și traumatologiei
aparatului locomotor în România – Editura Litera, 1988
2. FLUTURE V. “Principii si tehnici de chirurgie “ Timisoara Editura Facla
1987
3. HENDERSSON V “ Principii de baza a ingrijirii persoanei sanatoase,
bolnave si nursing “
4. LAZĂR L. S. - Semiologie și patologie chirurgicală, vol.1- Editura
medicala, 1986
5. MOZES C. “Tehnica ingrijiri bolnavilor” Editura Medicala 1978
6. MOZES C “Cartea asistentului medical “ Editura medicala Bucuresti
2003
7. PAPILIAN V., ALBU J.,VAIDA AL. - Anatomia omului, vol 1, -
Editura Bic All, București, 2003
8. RAZESU V. “Chirurgie Generala” Editura Juniea Iasi 1987
9. ROGOZEA L., OGLINDĂ T., CONDRUȚA N. – Tehnica îngrijirii
omului sănătos și bolnav – Editura Romprint, Brașov, 2002
10. ROGOZEA L. și COLAB. – Îngrijirea pacienților, vol. V, - Editura
Romprint. Brașov, 2005
11. ROGOZEA L., OGLINDĂ T. – Tehnici și manopere pentru asistenții
medicali - Editura Romprint, Brașov, 2005
12. TITIRCĂ L. - Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții
medicali - Editura: Viața Medicală Românească ,2008
13. TITIRCA L., - “Breviar de explorari funtionale si de ingrijiri speciale
acordate bolnavuluii “ Editura viata medicala Bucuresti 1997
14. TITIRCA L - “Ghid de nursing “ Bucuresti 1995

31
32