Cursul 8

MANAGEMENTUL SISTEMELOR DE TRANSPORT RUTIER

8.1 Caracteristicile principale ale sistemului de transport rutier

8.2 Cadrul legislativ şi instituţiile prezente în activitatea de transport rutier intern
8.3 Organizarea procesului de transport rutier
8.4 Procesul de transport auto. Structură si clasificare
8.5 Condiţiile necesare pentru efectuarea transportului rutier intern şi
internaţional
8.6 Principalele convenţii, acorduri şi documente folosite în transportul rutier
internaţional de mărfuri

8.1 Caracteristicile principale ale sistemului de transport rutier

Transportul a devenit un element indispensabil vieţii, întrucât oferă membrilor societăţii
posibilităţi de deplasare, comunicare, de percepere şi asimilare, a cât mai mult, din ce oferă
civilizaţia. Civilizaţia modernă, caracterizată printr-un ritm intens de dezvoltare în cele mai
diverse domenii, printr-un schimb masiv de valori materiale şi spirituale, reclamă o continuă
deplasare de bunuri, o permanentă deplasare a oamenilor dintr-un loc în altul.
„Un sistem eficient de transport, reprezintă, în mod cert, fundamentul vieţii fiecăruia dintre noi”,
spunea Daniel Fistung în lucrarea sa „Transporturi. Ecologie si legislaţie”, apărută la Bucureşti
în 2000. Transportul reprezintă o latură a activităţii economice, a societăţii omeneşti, organizată
în scopul învingerii distanţelor. Prin activitatea de transport se realizează deplasarea în spaţiu a
bunurilor sau a oamenilor în vederea satisfacerii nevoilor materiale şi spirituale ale societăţii
omeneşti. În economia modernă, transportul reprezintă un factor dinamizator, ceea ce impune ca
transportul rutier de mărfuri şi de persoane să fie optimizat, pentru a răspunde cerinţelor de
deschidere şi dezvoltare durabilă, în concordanţă cu concluziile Consiliului European de la
Goteborg.
Transportul rutier efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor materiale şi oamenilor cu
ajutorul autovehiculelor care sunt mijloace de transport autopropulsate.
Acest sistem de transport se caracterizează prin:
mijloacele de transport auto dispun de mobilitate mare putând fi întrebuinţate în
funcţie de vreme pe orice drum.
mijloacele de transport auto nu sunt legate de trasee fixe; sunt adecvate pentru
transportul de mărfuri la care este importanta viteza de livrare sau eliminarea transbordărilor;
mijloacele de transport auto se deplasează cu rapiditate, ca urmare a vitezei comerciale
mari, a simplităţii operaţiilor tehnologice la punctele de încărcare şi descărcare, a inexistentei
staţionarilor obligatorii;
se impun pe distante scurte;
investiţiile necesare organizării transportului auto sunt în general reduse;
exploatarea mijloacelor de transport auto ocazionează însă cheltuieli mari.
Prin aplicarea Ordonanţei de Guvern nr. 44/1997 cu modificarile ulterioare, s-a constituit
cadrul general pentru organizarea şi efectuarea în siguranţă a transporturilor rutiere pe teritoriul
României, pentru asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a transporturilor rutiere de
persoane şi mărfuri cu respectarea principiilor liberei concurenţe şi a măsurilor de protecţie a
mediului înconjurător, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei fizice şi juridice şi pentru
satisfacerea necesităţilor de apărare a ţării.
 Ministerul Transporturilor, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, are atribuţii de elaborare a strategiile de dezvoltare a activităţilor de transport rutier și a
reglementărilor specifice în domeniu. În sarcina aceluiași minister revine sarcina asigurării
condiţiilor unui mediu concurenţial normal în activitatea de transport rutier, în corelaţie cu
celelalte moduri de transport și stabilirea normelor obligatorii pentru operatorii de transport.
Transportul rutier prezintă avantajul că se realizează direct din poartă în poartă şi cu o
mare rapiditate. Efectuarea transportului direct permite o mai bună conservare a mărfii şi
reducerea cheltuielilor cu ambalarea şi manipularea intermediară.
Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate de stat în domeniul transporturilor
rutiere, are următoarele obligaţii:
a) exercită autoritatea de registru şi inspecţie în transporturile rutiere;
b) certifică încadrarea vehiculelor rutiere în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei
rutiere, protecţia mediului şi folosinţa conform destinaţiei;
c) certifică încadrarea în normele de poluare şi siguranţă a circulaţiei a vehiculelor rutiere
destinate transportului internaţional de mărfuri sau cu alte caractere speciale;
d) autorizează activităţile de transport rutier internaţional, direct sau în tranzit, în
conformitate cu prevederile legale şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care
România este parte.
Transportul auto reprezintă o serie de avantaje în comparaţie cu celelalte modalităţi de
transport a mărfurilor. Transportul mărfii se face direct de la locul de producţie la cel de
destinaţie, eliminându-se transbordarea încărcăturii (de pildă, în şi din vagoane, precum şi
transportul la şi de la staţia de cale ferată). Aceasta reprezintă o mare economie de cheltuieli,
transportul auto fiind foarte potrivit îndeosebi mărfurilor care nu suportă transbordul. Folosirea
unui ambalaj ieftin la acest fel de transport, constituie o sursă importantă de economii. De
asemenea, transportul auto se realizează cu o viteză comercială mare (peste 50km/h). Rulajul
mijloacelor auto este mai mic cu aproximativ 50% decât al vagoanelor de cale ferată: un
autovehicul face circa 3 curse lunar, în timp ce vagoanele feroviare realizează doar 1,5 curse
lunar. În comerţul exterior şi deci în expediţia internaţională, transportul auto este de mare
importanţă, deoarece se poate acomoda cu uşurinţă la conjunctura pieţei externe, putându-se
reorienta fără dificultate către destinaţia considerată optimă în momentul respectiv.
Transportând mărfuri direct de la producător, se contribuie la menţinerea calităţii şi
prospeţimii lor, mai ales în cazul transportului internaţional de legume sau fructe proaspete.
De aceea este avantajos, din punct de vedere economic, deci profitabil, să se expedieze şi să se
transporte în trafic internaţional, cu mijloace auto, mai ales mărfuri perisabile. Totodată,
transportul auto este adecvat transportului de mic tonaj, precum şi a mărfurilor care au un preţ
mai mare şi trebuie transportate direct beneficiarului.
Formalităţile vamale sunt mai simple în cazul transportului auto, ceea ce contribuie la
efectuarea rapidă a transportului. Trebuie ştiut că transportul auto contribuie la transportul
mărfurilor la termen fix, ceea ce este de mare importanţă în comerţul exterior, de pildă
respectarea orarului unui port, pentru a putea încărca mai departe marfa la bordul unei nave.
Transportul auto, este foarte adecvat transportării pe pieţele externe, mai ales a
mărfurilor perisabile. Perisabilitatea acestor mărfuri, transportate cu mijloace auto, reprezintă
1%-2%, în timp ce în transporturile feroviare, acest procent este mai ridicat – 10%. Folosirea
autofrigoriferelor la transportul mărfurilor perisabile permite înlăturarea staţionărilor
determinate de necesitatea aprovizionării cu gheaţă, ştiind că în zilele de vârf ale exportului
respectiv, expediţia internaţională nu poate aproviziona cu gheaţă decât cu mare greutate
vagoanele refrigerente în staţiile de frontieră, ceea ce înseamnă întârzierea transportului,
pagube comerţului exterior şi aglomerarea staţiilor feroviare de graniţă.
Având în vedere marea mobilitate a transportului auto, viteza de transport relativ
ridicată, posibilitatea redirijării mărfii pe parcurs şi a realizării unei temperaturi constante în
autofrigorifere, acest mod de transport este într-adevăr adecvat transportării mărfurilor
alimentare, care se alterează uşor, aşa cum sunt lactatele, păsările tăiate, carnea, untura,
fructele şi legumele proaspete etc. Desigur, transportul auto prezintă şi unele dezavantaje,
printre care amintim: volumul redus al mărfurilor transportate, suspendarea traficului pe timp
nefavorabil şi altele.
În expediţia internaţională cu mijloace auto a mărfurilor, se folosesc autocamioane cu o
capacitate de încărcare de cel puţin 15-20 tone. Numai folosirea în trafic internaţional a
autocamioanelor mari prezintă o eficienţă mulţumitoare. Mărirea suprafeţei de încărcare şi
obţinerea unei rentabilităţi maxime sunt urmărite şi prin ataşarea unei remorci sau
semiremorci. La transportul internaţional auto trebuie să avem în vedere dispoziţiile în acest
sens ale autorităţilor competente din ţările prin care trece ruta de îndrumare, iar în ceea ce
priveşte mărimea autovehiculelor folosite, este necesar să ţinem seama de dimensiunile
şoselelor şi ale podurilor care se traversează.
Exportatorul (predătorul), trebuie să ştie că, în funcţie de destinaţia lor, există mai
multe tipuri de autocamioane:
– camioane obişnuite, închise sau deschise; cele închise pot fi acoperite cu
muşamale sau cu pânză, calitatea materialului de acoperire fiind foarte
importantă;
– camioane izoterme care nu dispun de instalaţii de răcire, având doar pereţii,
podeaua şi acoperişul izolate termic. În felul acesta marfa transportată este ferită
de urmările oscilaţiilor temperaturii mediului înconjurător;
– camioanele refrigerente, cu răcire simplă, care dispun de rezervoare speciale
pentru înmagazinarea gheţii;
– camioane frigorifice, cu motoare speciale pentru producerea frigului.
Se cunosc trei tipuri de asemenea camioane:
▪ tipul A, capabil să producă o temperatură între 120C şi 00C;
▪ tipul B, cu o temperatură între +120C şi –100C;
▪ tipul C, cu o temperatură între +120C şi –200C.
– camioane încălzite, care pot produce o temperatură interioară de cel puţin
+200C, indiferent de temperatura mediului ambiant (chiar dacă este de –200C);
– camioane – cisternă, adecvate pentru transportul unor mărfuri lichide, cum sunt
de pildă, produsele petroliere, uleiuri de origine vegetală, lapte, vin etc., şi
înzestrate cu pompe pentru efectuarea operaţiunilor de încărcare/descărcare.
Există de asemenea, camioane dotate cu instalaţii de aerisire, camioane pentru
transportul animalelor etc. De asemenea, remorci (trailere), pentru transportul unor mărfuri de
mare gabarit sau greutate, aşa cum sunt transporturile unor utilaje şi instalaţii complexe etc. La
transportul unor astfel de încărcături trebuie să se ţină seama de dispoziţiile date de autorităţile
competente din ţara respectivă. La transporturile rutiere, costurile de transport sunt influenţate,
într-o mare măsură, de durata transportului. La ieftinirea transportului auto internaţional,
contribuie de asemenea, extinderea pe scară largă a utilizării motoarelor diesel.
În urma dotării parcului national cu noi autovehicule, autocamioane, autorigorifice,
autocisterne şi automacarale, concomitent cu îmbunătăţirea drumurilor, a crescut simţitor
ponderea expediţiei internaţionale de mărfuri cu mijloace auto în ansamblul expediţiei
internaţionale de mărfuri.

8.2 Cadrul legislativ şi instituţiile prezente în activitatea de transport

rutier intern
Cadrul legislativ de desfăşurare a activităţii de transport este o componentă a pieţei
transporturilor, el stabilind regulile după care se organizează şi se efectuează activitatea de
transport. Cadrul juridic stabileşte regulile şi limitele între care se poate desfăşura această
activitate pentru a se realiza protecţia celui care apelează la serviciul de transport, protecţia
operatorului de transport, a mediului şi a statului, dar în acelaşi timp, pentru a se realiza o
creştere calitativă a acestui serviciu. Activitatea de transport, fiind una din cele mai vechi
activităţi de prestări servicii practicate, beneficiază de un cadru legislativ bine pus la punct, prin
tradiţie legislaţia internaţională fiind extinsă şi la transporturile naţionale.
Statul, prin Ministerul Transporturilor sau instituţiile publice ale acestuia, aplică politici
economice şi fiscale menite să asigure dezvoltarea activităţii de transport, realizarea unui mediu
concurenţial sănătos între operatorii de transport dar şi între diferitele moduri de transport,
protecţia publicului şi a mediului. În acelaşi timp statul prin instituţiile publice create în
domeniul transportului veghează la respectarea condiţiilor impuse operatorilor de transport, la
respectarea condiţiilor de calitate a serviciului şi a principiilor concurenţei loiale.
Cadrul legislativ al transportului rutier este compus din legi şi ordonanţe, care permit buna
organizare şi desfăşurare a acestei activităţi.
Printre acestea se numără:
a) Acte normative care reglementează în România transporturile rutiere şi activităţile
conexe acestora;
b) Acte normative cu privire la infrastructura rutieră;
c) Acte normative care reglementează formarea profesională în domeniul transporturilor;
d) Acte normative cu privire la organizarea şi funcţionarea anumitor autorităţi
competente din domeniul transportului rutier( este vorba de ARR-Autoritatea Română Rutieră);
e) Acte normative cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii de control în
domeniul transporturilor rutiere (înfiinţarea unor echipajelor mobile mixte de control al traficului
rutier, formate şi din reprezentanţi ai regiilor autonome, Administrarea Naţională a Drumurilor
din România şi „Registrul Auto Român”- RAR, precum şi ai „Autorităţii Rutiere Române”-
ARR, împreună cu organe de control aparţinând Inspectoratului General al Poliţiei şi
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră).
În ceea ce priveşte actele normative care reglementează transporturile rutiere în România, putem
constata că Ordonanaţa Guvernului nr.19/1997 privind transporturile, aprobată prin legea nr.
197/1998 şi Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transportul rutier, aprobată prin Legea nr.
105/2000 cu modificările şi completările ulterioar, au introdus reglementări specifice perioadei
de tranziţie, care să asigure trecerea de la un sistem centralizat la unul liberalizat.
Ministerul Transporturilor, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, este autoritate de stat în domeniul transporturilor rutiere şi reprezintă autoritatea
competentă care asigură realizarea, modificarea, dezvoltarea şi siguranţa transporturilor rutiere.
Instituţiile publice care se află în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului care supraveghează activitatea de transport rutier sunt:
a) Autoritatea Română Rutieră - ARR, instituţie publică cu personalitate juridică, este organ
tehnic specializat al Ministerului Transporturilor pentru transportul rutier, desemnat să asigure,
în principal, inspecţia şi controlul în trafic, al stării tehnice a autovehiculelor rutiere şi
remorcilor, precum şi al îndeplinirii condiţiilor de operare a transporturilor rutiere, inspecţie şi
controlul respectării reglementărilor interne şi internaţionale privind condiţiile de siguranţă a
transporturilor rutiere şi de protecţie a mediului, licenţierea operatorilor de transport rutier,
punerea în aplicare a normelor tehnice şi a reglementărilor specifice transporturilor rutiere,
controlul constituirii Fondului special al drumurilor publice şi executarea silită a creanţelor la
bugetul Fondului special al drumurilor publice, pe baza împuternicirii date de Ministerul
Transporturilor.
b) Administraţia Naţională a Drumurilor - este organizată şi funcţionează în
conformitate cu Legea nr. 15/1990 şi cu regulamentul de organizare şi funcţionare al acesteia. Ea
este persoană juridică finanţată de la bugetul statului, iar Ministerul Transporturilor este
împuternicit să reprezinte interesele statului român în cadrul AND. Administraţia Naţională a
Drumurilor are ca obiect de activitate administrarea, întreţinerea şi exploatarea autostrăzilor şi
drumurilor naţionale în scopul desfăşurării traficului rutier în condiţii de siguranţă a circulaţiei şi
coordonează dezvoltarea unitară a întregii reţele de drumuri în concordanţă cu cerinţele
economiei naţionale şi cele de apărare. Ea este împuternicită să aprobe construcţia şi
modernizarea drumurilor naţionale potrivit competenţelor şi îndeplineşte funcţia de avizare,
coordonare şi control a activităţii pe reţeaua de drumuri locale şi de exploatare.
Administraţia Naţională a Drumurilor are ca principale atribuţii:
- asigură gestiunea şi repartizarea fondurilor alocate de la buget pentru construcţia,
modernizarea, exploatarea şi întreţinerea drumurilor şi podurilor;
- organizează licitaţii pentru finanţarea şi execuţia lucrărilor de construcţii, de drumuri şi
autostrăzi în scopul realizării programelor aprobate;
- asigură cooperarea şi întreţinerea de relaţii pe plan tehnic şi economic în domeniul
drumurilor şi autostrăzilor, cu organisme şi organizaţii internaţionale.
Administraţia Naţională a Drumurilor are în exploatare o reţea de 14.683 km drumuri naţionale.
În prezent sunt sectoare de drumuri naţionale cu două benzi de circulaţie în care capacitatea
reţelei nu mai satisface fluenţa şi siguranţa în circulaţie, având un trafic ce depăşeşte limita de
7500 vehicule fizice în 24 de ore (Bucureşti-Braşov, Bucureşti-Giurgiu, Craiova- Piteşti).
Potrivit aprecierilor specialiştilor din Ministerul Transporturilor, în prezent se circulă în regim de
saturaţie în cca. 1/3 din lungimea drumurilor naţionale.
Comparativ cu ţările europene dezvoltate din punct de vedere rutier, România continuă să se
menţină pe o treaptă inferioară în ceea ce priveşte asigurarea fondurilor necesare pentru
întreţinerea şi repararea reţelei de drumuri publice, spre deosebire de marea majoritate a ţărilor
europene care au aplicat taxe utilizatorilor drumurilor acoperind integral cheltuielile necesare.

8.3 Organizarea procesului de transport rutier

Procesul de transport al mărfurilor şi călătorilor pe şosele are trei componente: drumul,
autovehiculul şi conducătorul auto.
8.3.1. Drumul reprezintă calea de comunicaţie terestră, special amenajată pentru
circulaţia autovehiculelor şi a pietonilor.
Din punct de vedere constructiv, orice drum este alcătuit din:
- infrastructura – cuprinde totalitatea lucrărilor care susţin suprastructura, asigurând
legătura cu terenul şi transmiterea către acesta a eforturilor statice şi dinamice.
Infrastructura cuprinde:
- terasamentele sau lucrările de pământ
- lucrările de artă (poduri, viaducte, tunele, etc.).
- suprastructura – cuprinde mai multe componente, care alcătuiesc corpul propriu-zis al
drumului. Suprastructura este alcătuită din mai multe straturi diferite, a căror compoziţie şi
tehnologie de execuţie depind de importanţa şi de destinaţia drumului.
Un drum modern trebuie să dispună de calităţi constructive şi de amenajări pentru
staţionarea autovehiculelor şi pentru prioritate de trafic.

Criterii de clasificare a drumurilor

1. După folosinţă:
1.a. drumuri publice – destinate cerinţelor de trafic rutier ale întregii populaţii şi ale
economiei naţionale. Acestea se împart în:
- drumuri de interes vital:
- autostrăzi – drumuri de mare capacitate, rezervate exclusiv circulaţiei autovehiculelor.
Autostrăzile sunt prevăzute cu benzi unidirecţionale, separate printr-o bandă mediană. De
asemenea, acestea intersectează denivelat orice altă cale de comunicaţie şi evită, pe cât
posibil, localităţile. Accesul şi ieşirea pe şi din autostradă este permisă numai prin locuri
special amenajate;
- drumuri naţionale – asigură legătura cu punctele de frontieră;
- drumuri de interes local – pot fi:drumuri judeţene, drumuri comunale si străzi.
 1.b. drumuri de exploatare – satisfac cerinţele de trafic rutier ale unor agenţi economici din
industrie, agricultură, etc.

2. După influenţa pe care o au asupra exploatării autovehiculelor, drumurile se împart în 6

categorii:
2.a. categoria M – cuprinde drumurile asfaltate, în stare bună, cărora li se atribuie un
coeficient de drum = 0.0;
2.b. categoria K – include drumurile pavate, în stare bună, cărora li se aribuie un coeficient =
1;
2.c. categoria T – cuprinde drumurile asfaltate, pavate şi pietruite, în stare mediocră, cărora li
se atribuie un coeficent = 1.1;
2.d. categoria L - cuprinde drumurile pietruite cu piatră spartă, pietriş şi bolovani, cărora li se
atribuie un coeficient = 1.2;
2.e. categoria E – include acele drumuri care impun schimbări de viteză pe circa 70% din
parcus şi cuprinde: drumurile de pământ, drumurile de terasamente, în stare mediocră şi
dumurile pavate cu bolovani de râu, în stare rea, a căror coeficient este = 1.4;
2.f. categoria H – cuprinde toate celelate categorii de drumuri, a căror stare nu permite viteze
mai mari de 15km/h pe toată lungimea lor şi care au un coeficient de drum = 1.6
Coeficienţii de drum au menirea de a corecta parcursul efectiv, în vederea obţinerii
parcursului echivalent.

8.3.2 Autovehiculele

Autovehiculul este principalul mijloc de transport rutier, reprezentat de orice vehicul

care se poate deplasa pe un teren amenajat sau nu, prin propriile mijloace, în care scop este
înzestrat cu un motor cu care produce sursa de energie pentru propulsie.
Autovehiculele se caracterizează printr-o mobilitate deosebită, nefiind legate de
instalaţii speciale fixe cum este cazul în transportul feroviar, de pildă (linii de cale ferată,
depouri, triaje). Datorită acestui fapt ele pătrund în locul unde alte mijloace de transport nu au
accesibilitate, constituind o componentă indispensabilă a transporturilor multimodale. Cu
ajutorul autovehiculelor se pot organiza transporturi directe de la furnizori şi până la beneficiarul
mărfurilor din ţară sau străinătate, evitându-se transbordările pe parcurs şi consecinţele acestuia:
manipulări costisitoare; pierderi cantitative şi calitative; rătăciri de colete; sustrageri. Totodată,
devine posibilă folosirea unor ambalaje mai uşoare şi mai ieftine, scurtarea perioadei de timp cât
marfa se află în procesul de circulaţie.
În traficul rutier autovehiculul ocupă ponderea cea mai mare faţă de totalul vehiculelor
care circulă pe căile de comunicaţii terestre. Mijloacele de transport auto dezvoltă viteze tehnice
şi comerciale ridicate, fapt ce are o mare importanţă în transportul de mărfuri perisabile, al celor
care presupune un anumit grad de urgenţă. În transporturile pe distanţe mari, cum sunt cele
internaţionale rulajul mijloacelor de transport auto este de două ori mai ridicat decât al
vagoanelor de cale ferată, ceea ce contribuie la accelerarea proceselor de producţie şi desfacere,
la creşterea eficienţei utilizării autovehiculelor.
Investiţia relativ mică şi obţinere a profitului imediat au dus la orientarea
întreprinzătorilor către activitatea de transport rutier, conducând la formarea unui parc de
autovehicule mai mare decât necesarul actual. În aceste condiţii se impune o organizare cât mai
bună a activităţii desfăşurate de prestatorii de servicii de transport pentru a se putea menţine pe
piaţă şi a satisface cerinţele beneficiarilor şi astfel pentru a câştiga un segment de piaţă cât mai
larg. Permanenta perfecţionare a celor ce operează direct în relaţiile cu clienţii şi care sunt
implicaţi în derularea transporturilor conferă atuuri suplimentare pentru a oferi un serviciu de
calitate şi pentru a obţine un profit cât mai mare în final.
 Criterii de clasificarea a autovehiculelor

1. După destinaţie:
1.a. autovehicule pentru călători – acestea se împart în:
- autovehicule uşoare – capacitate de 4-6 locuri;
- autovehicule medii – capacitate de 10-14 locuri;
- autovehicule grele – capacitate de 35-100 locuri.
1.b. autovehicule pentru marfă – foarte diverse şi se pot clasifica la randul lor astfel:
1.b.1. după modul de construcţie:
- autovehicule cu şasiul simplu
- autovehicule cu şasiul articulat, care pot fi: detaşabile sau cu semiremorcă.
1.b.2 după sarcina utilă, autovehiculele de marfă pot fi:
- până la 1.5 tone;
- între 3-5 tone;
- între 5-8 tone;
- între 8-12 tone;
- peste 12 tone.
2. După felul suprastructurii şi destinaţia ei:
2.a. autocamioane ladă;
2.b. autocamioane izoterme;
2.c. autocamioane frigorifice;
2.d. cisterne, etc.
3. Din punctul de vedere al mecanismului de încărcare/descărcare:
3.a. autovehicule cu suprastructură fixă;
3.b. autovehicule cu suprastructură basculată.
Aceste clasificări au rol important pentru stabilirea modalităţilor de organizare a parcului de
autovehicule, a activităţii de întreţinere şi reparaţii, de aprovizionare cu materiale, piese de
schimb, de stabilire a cheltuielilor de exploatare.

8.4 Procesul de transport auto. Noţiune structură si clasificare

Procesul de transport auto, în modul cel mai general, constă în efectuarea deplasării
mărfurilor sau călătorilor dintr-un loc în altul, cu autovehiculele. El rezidă în prestaţii ce se
efectuează cu mijloacele de transport auto şi este echivalent cu procesul de producţie din această
activitate.
Prin ciclu de transport auto se înţelege activitatea de transport a unui autovehicul, de la
plecarea din punctul de garare, până la întoarcerea lui în acelaşi loc.
Durata ciclului de transport constă în timpul care se scurge din momentul plecării
autovehiculului din garaj la locul de încărcare a mărfurilor sau de îmbarcare a călătorilor şi până
în momentul sosirii acestuia la garaj.
Organizarea ciclului de transport se bazează pe cunoaşterea:
- volumului traficului de mărfuri şi călători;
- intensităţii şi frecvenţei curenţilor de mărfuri şi de călători.
Ciclul de transport se compune din una sau mai multe curse, care se pot efectua pe durata
acestuia.
Prin cursă se înţelege efectuarea unui singur transport, adică deplasarea încărcăturii la
destinaţie şi revenirea autovehiculului la locul iniţial de încărcare sau în alt loc. Deci, cursa
reprezintă activitatea autovehiculului între două încărcări succesive.
Durata cursei este egală cu timpul care se scurge din momentul începerii efectuării
primei operaţii necesare încărcării şi până în momentul încheierii ultimei operaţii ce precede o
nouă încărcare sau garare.În traficul urban de călători însă, cursa reprezintă activitatea
autovehiculului între capetele traseului, în ambele sensuri, în timp ce în traficul urban cursa
semnifică activitatea autovehicului între capetele traseului, într-un singur sens.
În cadrul procesului de transport auto se pot efectua 3 tipuri de parcursuri:
- parcurs cu încărcătură;
- parcurs fără încărcătură;
- parcurs zero (de la garaj la locul de încărcare sau de la locul de descărcare la garaj).
Efectuarea unei curse se face pe baza unui itinerar stabilit care trebuie respectat de fiecare
automobil şi care cuprinde drumul pe care acesta urmează să-l parcurgă între două puncte, ţinând
seama de viteza de parcurgere a distanţei şi de staţionările pe parcurs.
La stabilirea itinerarului trebuie să se ţină seama de:
- lungimea drumurilor şi starea tehnică a acestora;
- intensitatea traficului;
- declinaţiile drumului.

8.4.1 Clasificarea procesului de transport auto

Pe baza reglementărilor în vigoare sunt legiferate următoarele categorii de transport rutier:

1. Din punct de vedere al conţinutului încărcăturii:
a. transport de mărfuri: transport rutier de mărfuri generale; transport rutier de mărfuri
perisabile; transport rutier de mărfuri şi deşeuri periculoase; transport rutier de animale vii;
transport rutier agabaritic.
b. transport de călători: transport rutier prin servicii regulate, transport rutier prin servicii
regulate speciale;transport rutier prin servicii ocazionale.
c. transport de bagaje;
d. transport de poştă.
2. Din punct de vedere al ariei de desfăşurare:
a. transporturi locale;
b. transporturi interurbane;
c. transporturi internaţionale.
3. Din punct de vedere al locului şi numărului manipulărilor:
a. transporturi directe (deplasarea mărfurilor se efectuează între două puncte fără alte
operaţii);
b. transporturi de colectare (încărcarea se face succesiv din mai multe locuri, iar
descărcarea într-un singur loc);
c. transporturi de distribuţie (încărcarea se face într-un singur loc, iar descărcarea în mai
multe puncte succesiv);
d. transporturi de colectare şi distribuţie.
4. Din punct de vedere al caracterului activităţii:
a. transporturi în interes public.
b. transporturi în interes propriu.

8.4.2 Elementele de organizare a circuitului automobilelor în transportul de mărfuri

1. Timpul total de transport/de exploatare pe un anumit traseu se stabileşte cu ajutorul

relaţiei:
Tt = tm + tid + tas + ts
unde:
tm = timpul de mers;
tid = timpul afectat operaţiunii de încărcare/descărcare;
tas = timpul afectat pentru pregătire şi aşteptare;
ts = timpul de staţionare pentru odihna şoferului, din cauze tehnice, etc.
 2. Cantitatea totală de marfă transportată pe un sector de drum este egală cu:

unde:
n = numărul de curse (trasee) efectuate;
qmi = cantitatea de mărfuri transportate în fiecare cursă.

3. În procesul circulaţiei automobilelor, acestea efectuează unul sau mai multe tipuri de
mers sau cicluri de transport:
- mersul pendular – presupune repetarea deplasării între două puncte de încărcare şi de
descărcare.
- mersul inelar – presupune deplasarea autovehiculelor între mai multe puncte de
încărcare şi descărcare, astfel încât formează o linie închisă.
- mersul radial – presupune efectuarea mai multor mersuri pendulare, având un punct
comun de plecare.
- mersul de colectare - presupune parcurgerea unui traseu cu atingerea mai multor puncte
de încărcare.
- mersul de distribuţie – presupune efectuarea unor operaţii inverse faţă de mersul de
colectare.

4. Printre elementele definitorii ale circulaţiei în traseul auto se înscriu şi curenţii de

traseu.
Prin curent de mărfuri/călători se înţelege cantitatea de mărfuri/numărul de călători care
urmează a se deplasa între două puncte într-o unitate de timp, într-un singur sens. Curenţii de
mărfuri/călători pot avea variaţii de la o perioadă la alta, care semnifică, de fapt, neuniformitatea
curenţilor respectivi.
Gradul de neuniformitate este luat în consideraţie în organizarea traseului prin
coeficientul de neuniformitate care se determină ca şi în traseul feroviar prin raportul dintre
volumul maxim de transportat şi volumul mediu stabilit pentru perioada dată.
Organizarea circulaţiei în transportul auto nu poate face abstracţie de cunoaşterea şi
luarea în consideraţie a câtorva elemente, cum ar fi:
1. cantitatea de trafic – cantitatea de transportat exprimată în tone sau număr de
călători;
2. curentul de trafic – cantitatea de trafic transportată sau de transportat într-o
unitatea de timp, într-un sens;
3. prestaţia de trafic – reflectă munca de transport raportată la timp, altfel spus,
volumul parcursului mărfurilor/călătorilor pe un drum dat, raportat la o unitate de
timp.

5. Capacitatea de circulaţie şi de transport auto - (Cc) reprezintă numărul maxim de

autovehicule care pot circula pe un sector de drum într-un sens sau în ambele sensuri de
circulaţie, într-un timp determinat. Aceasta se determină, de regulă, pentru o oră sau o zi
întreagă.
Modelele de calcul ale capacităţii de circulaţie sunt numeroase şi au la bază diferite
ipoteze privind:
- vitezele de circulaţie;
- echivalarea diferitelor feluri de vehicule;
- probabilitatea numărului de depăşiri care se pot efectua.
De mare importanţă este găsirea soluţiilor pentru mărirea capacităţii de circulaţie.
Aceasta poate fi influenţată negativ de:
- lăţimea redusă a benzii de circulaţie;
 - neasigurarea gradului de vizibilitate;
- proporţia autovehiculelor grele în totalul traficului, etc.
Deoarece capacitatea de circulaţie se exprimă în autoturisme, influenţa autovehiculelor
grele modifică cifrele de bază stabilite analitic.
Măsurile care pot duce la creşterea capacităţii de circulaţie sunt:
- măsuri de ordin constructiv – se referă la proiectarea unor elemente ale drumului
care să asigure: desfăşurarea nestingherită a circulaţiei, evitarea traversării
localităţilor, amenajarea intersecţiilor de drumuri, evitarea pasajelor la nivel cu calea
ferată, mărirea numărului de benzi de circulaţie, etc;
- măsuri de exploatare – se referă la: reglementarea staţionării în orele de vârf,
limitarea circulaţiei autovehiculelor grele, amenajarea staţiilor de alimentare cu
combustibil, etc.
Nemijlocit legată de capacitatea de circulaţie este capacitatea de transport.

6. Prin capacitate de transport (Ct) se înţelege cantitatea de mărfuri/numărul de călători

care se pot transporta cu mijloacele de transport auto într-o oră sau într-o zi, într-un anumit sens
de circulaţie.
Valoarea Ct depinde de tipul autovehiculelor şi de capacitatea de circulatie.

Ct = Cc * qm
unde:
qm = numărul mediu de tone/călători transportate de un autovehicul.
Indicatorul qm în transportul rutier se exprimă în călători*kilometrii sau tone* kilometri şi
se determină cu relaţia:

Tk = Ct * lmt

unde:
lmt = distanţa medie de transport a unei tone.
Transportul auto (spre deosebire de cel feroviar) reprezintă numai o parte a circulaţiei
rutiere. Dreptul de a folosi drumul este general; pe drum circulă autovehicule care aparţin atât
societăţilor de transport, cât şi particularilor şi cetăţenilor străini.

8.5 Condiţiile necesare pentru efectuarea transportului rutier intern şi

internaţional

Transportul reprezintă o componentă a producţiei materiale, fiind compusă din totalitatea

mijloacelor de deplasare a mărfurilor şi persoanelor în spaţiu şi timp, a utilajelor, a căilor de
comunicaţie, folosindu-se un personaj de specialitate. În contextul unei evoluţii fără precedent a
relaţiilor economice şi a schimburilor economice internaţionale, transporturile şi expediţiile şi-au
găsit un loc deosebit de important, folosit în scopul învingerii distanţe.
Reţeaua de transport a unei ţări, oglindeşte fidel situaţia economiei acesteia, constituindu-
se în „sistem circulator” al unei economii, transporturile preiau rezultatele obţinute, reacţionând
prompt la evoluţiile sau involuţiile acesteia. O componentă a reţelei de transport o reprezintă
transporturile rutiere. Prin specificul lor acestea se pretează cel mai bine unor solicitări la nivel
micro şi macro, având prioritate în cazul unor deplasări rapide şi directe, chiar dacă uneori
costurile sunt mai ridicate. Transportul rutier este un mod de transport terestru şi totodată un
subsistem al sistemului naţional al transporturilor, care asigură deplasarea în spaţiu a mărfurilor
şi persoanelor cu ajutorul autovehiculelor (mijloace de transport auto-propulsate) şi al
mijloacelor tractate (remorci, trailere).
Transportul auto a cunoscut o evoluţie ascendentă – atât ca volum al transportului (tone-
kilometri), cât şi ca pondere, în volumul total al transporturilor, datorită incontestabilelor calităţi:
 - mobilitate deosebită, superioară tuturor celorlalte moduri de transport;
- adaptare rapidă la orice condiţii de teren, ( drumuri neamenajate, şantiere);
- capacitatea de a completa celelalte modalităţi de transport, putând afirma ca fără
transportul rutier celelalte modalităţi nu ar putea realiza întregul lanţ de transport;
- marea calitate de a reprezenta singurul mod de transport care poate să realizeze - fără
colaborarea cu alte moduri de transport - întregul proces de transport de la locul de
producere şi încărcare a mărfii, la locul de descărcare;
- asigurarea calităţii mărfurilor perisabile, datorită eliminării manipulărilor
suplimentare în timpul transportului
Potrivit legislaţiei în vigoare prin operator de transport rutier se înţelege orice persoană
fizică sau juridică, română sau străină, ce deţine în proprietate sau are închiriate vehicule rutiere
şi care efectuează transporturi rutiere şi /sau internaţionale, direct sau prin intermediar, ori prin
asociere cu alte persoane fizice sau juridice. Prin operator de transport român se înţelege orice
operator cu domiciliul sau reşedinţa în România, iar cetăţenii străini să aibă şi drept de muncă în
România.
Operatorii de transport rutieri pot efectua transporturi rutiere publice şi/sau în interes
propriu.
Transportul rutier public se efectuează pe bază de contract, contra plată, de către un
agent economic, titular al licenţei obţinutei obţinute în condiţiile prezentei legislaţii, având ca
obiect de activitate transportul rutier, care deţine în proprietate sau în chirie vehicule rutiere,
indiferent de capacitatea de transport a acestora.
Transportul rutier în folos propriu este efectuat fără încasarea unui tarif sau a
echivalentului în natură, ori în servicii al acestuia. Transportul rutier în interes personal se
efectuează de persoane fizice, cu vehicul proprietate personală cu respectarea prescripţiilor
privind numărul de locuri şi a masei maxime admise autorizate, pentru deplasarea membrilor
familiei, precum şi a bunurilor aflate în proprietatea lor.
Transporturile rutiere interne şi /sau internaţionale se execută de către operatorii de
transport rutier, români sau străini, care deţin şi utilizează autovehicule înmatriculate în
România, conduse de persoane cu cetăţenia română sau de către cetăţeni străini cu drept de
muncă în România. Operatorii de transport au acces liber şi nediscriminatoriu la activitatea de
transport rutier public. Pot desfăşura operaţiuni de transport rutier operatorii de transport rutier
înscrişi în registrul operatorilor de transport rutier, ţinut de autoritatea competentă.
Efectuarea de transportului rutiere este permisă numai cu vehicule cărora li s-au eliberat
de către agenţiile teritoriale ale Autorităţii Rutiere Române, licenţe de execuţie pentru fiecare
vehicul, corespunzătoare categoriei şi tipului de transport rutier respectiv. Transporturile rutiere
publice sau în interes propriu se pot efectua numai pe baza licenţei de transport şi a licenţei de
execuţie, eliberate de Ministerul Transporturilor.
Operaţiunile de transport rutier de mărfuri şi de persoane, precum şi activităţile conexe
acestora se pot efectua numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1. operatorul de transport rutier care desfăşoară activitate de transport rutier sau
operatorul care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier, este o persoană juridică
autorizată în acest scop de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;
2. vehiculele utilizate în timpul operaţiunilor de transport rutier sunt omologate sau
certificate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, au inspecţia tehnică
periodică actualizată şi li s-au eliberat licenţele de execuţie pentru vehicul.
Condiţiile care permit operatorului de transport rutier să desfăşoare această activitate se
referă la obţinerea următoarelor tipuri de licenţe:
1. Licenţa de transport rutier publică;
2. Licenţă de transport rutier în interes propriu;
3. Autorizaţii de transport rutier în interes propriu;
 4. Licenţă de execuţie pentru activitatea de intermediere în transporturile rutiere;

5. Licenţă de execuţie pentru vehicul;

6. Licenţă de execuţie pentru traseu.

Licenţele de transport rutier, autorizaţiile de transport rutier, licenţele de execuţie pentru

activităţi conexe transportului rutier, licenţele de execuţie pentru vehicul, precum şi licenţele de
execuţie pentru traseu sunt documente cu regim special, nominale şi netransmisibile, eliberate
operatorilor de M.T.C.T prin Autoritatea Rutieră Română – A.R.R în condiţiile prezentelor
norme metodologice.
Licenţa de transport se acordă operatorului de transport public care îndeplineşte
condiţiile de onorabilitate, competenţă profesională şi capacitate financiară.
Condiţia de onorabilitate a operatorului de transport se consideră îndeplinită dacă
persoana sau persoanele, care conduc permanent şi efectiv activitatea, nu au fost condamnate
pentru infracţiuni grave, inclusiv de natură comercială şi nu au fost declarate necorespunzătoare
de autoritatea competentă în urma încălcării în mod grav şi repetat a reglementărilor în vigoare.
Condiţia de competenţă profesională este îndeplinită dacă persoana care conduce
permanent şi efectiv activitatea, posedă un certificat eliberat de autoritatea competentă sau o
diplomă de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior tehnic.
Condiţia de capacitate financiară se consideră îndeplinită dacă operatorul dispune de
resurse financiare suficiente pentru începerea şi desfăşurarea activităţii.
Licenţele de transport pot fi:
- licenţe de transport public;
- licenţe de transport în folos propriu.
Licenţa de transport se întocmeşte într-un singur exemplar original pentru fiecare
operator şi în atâtea exemplare de serviciu, câte filiale, sucursale, puncte de lucru are în alte
judeţe. Licenţa de transport rutier public sau licenţa de transport în interes propriu se eliberează
pentru o perioadă de 5 ani de la data eliberării şi este valabilă numai în condiţiile vizării anuale
de către emitent, cu plata tarifelor aferente.
Operatorului de transport rutier i se suspendă licenţa de transport rutier în interes propriu
în următoarele cazuri:
a) când operatorul nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile care au stat la baza dobândirii
licenţei de transport rutier sau a licenţei de transport în interes propriu;
b) necomunicarea în scris la agenţia teritorială a A.R.R a modificărilor de la data obţinerii
licenţei de transport rutier public sau a licenţei de transport în interes propriu într-un termen de
15 zile de la apariţia acestora;
c) când reclamaţiile privind calitatea prestaţiilor realizate, adresate în scris agenţiei teritoriale a
A.R.R din partea beneficiarilor sau a altor organisme îndreptăţite, se confirmă, iar deţinătorul de
licenţă de transport rutier public sau de licenţă de transport rutier în interes propriu, la
comunicarea în scris a agenţiei teritoriale a A.R.R, nu a remediat în termenul stabilit aspectele
sesizate în reclamaţii;
d) când se constată că operatorul de transport rutier în interes propriu desfăşoară transport rutier
public;
e) Neprezentarea pentru viza anuală a licenţei de transport rutier public sau a licenţei de transport
în interes propriu în termen de 10 zile de la data expirării vizei precedente.
Licenţa de execuţie este documentul care se eliberează la cererea operatorului de
transport şi care atestă dreptul acestuia de a efectua transport de mărfuri cu un anumit vehicul, pe
numărul de circulaţie, sau pentru un anumit traseu, în cazul transportului rutier de persoane. În
cazul în care se constată de către organe de control abilitate abateri repetate în activitatea
desfăşurată de operator pentru activităţi conexe transportului rutier în perioada dintre eliberarea
licenţei de execuţie şi vizarea acesteia sau dintre două vizări succesive, abateri care ar conduce la
suspendarea licenţei în cauză A.R.R, poate refuza acordarea vizei pentru o perioadă de până la 3
luni.
Licenţa de execuţie pentru vehicul se suspendă în cazul în care nu mai sunt îndeplinite
condiţiile care au stat la baza eliberării ei. Licenţa de execuţie pentru vehicul se reacordă după ce
deţinătorul face dovada că au fost înlăturate cauzele care au condus la suspendarea acesteia, cu
plata tarifelor aferente.
Licenţele de execuţie se pot clasifica în două categorii:
a) licenţă de execuţie pentru vehicul;
b) licenţă de execuţie pentru traseu.
Documentele pentru traficul internaţional de mărfuri precum şi convenţiile ce
reglementează transportul rutier internaţional de mărfuri sunt elemente necesare pentru
desfăşurarea transportului rutier, mai ales cel internaţional, dar ele vor fi prezentate separat în
punctele următoare.

8.6 Principalele convenţii, acorduri şi documente folosite în transportul

rutier internaţional de mărfuri

Reglementările naţionale în domeniul transportului rutier sunt foarte diverse, de la ţară la

ţară, iar măsurile de protejare a participării cărăuşilor rutieri naţionali la traficul internaţional
sunt foarte diferite. La toate acestea se adaugă măsurile de protejare a drumurilor, şoselelor,
podurilor, împotriva uzurii cauzate de camioanele străine, care circulă pe teritoriul naţional,
pentru evitarea poluării mediului înconjurător şi de apărare a activităţii turistice. În fiecare ţară
au apărut reglementări care stabilesc condiţiile tehnice, pe care trebuie să le îndeplinească
camioanele străine pentru a fi admise să circule pe drumurile naţionale (greutăţile pe osie,
gabarit) şi condiţiile care asigură disciplină şi securitatea rutieră (modul de conduită al
conducătorilor străini, documentele pe care trebuie să le posede asupra lor, timpul maxim de
activitate la volan).
În cadrul preocupărilor internaţionale pentru unificarea normelor privind transporturile
rutiere au fost elaborate mai multe convenţii, care facilitează dezvoltarea în continuare a
transporturilor rutiere. Cu toate eforturile făcute, nu toate aspectele au putut fi reglementate unic
astfel că în prezent există reglementări şi convenţii internaţionale multilaterale, dar şi convenţii
bilaterale guvernamentale, prin care se reglementează problemele şi aspectele necuprinse în cele
multilaterale.
După cel de al doilea război mondial pe măsura dezvoltării şi modernizării transportului
rutier pe plan mondial şi a creşterii schimburilor economice dintre diferite ţări ale lumii, s-a
simţit tot mai mult necesitatea constituirii unor organizaţii internaţionale a transporturilor rutiere,
care să promoveze acest gen de transport şi să apere interesele membrilor săi. Acest deziderat a
fost realizat la 23 martie 1948, când a luat fiinţă la Geneva, Uniunea Internaţională a
Transportatorilor Rutieri (Intenational Road Transport Union - I.R.U.).
Actul de constituire al acestei asociaţii neguvernamentale a fost semnat de delegaţiile
asociaţiilor naţionale din ţări europene: Belgia, Danemarca, Franţa, Anglia, Norvegia, Olanda,
Suedia, Elveţia. În prezent I.R.U. cuprinde 62 de membrii activi (uniuni naţionale) şi 26 de
membri asociaţi. Ţara noastră este afiliată la I.R.U. din 1963.
În domeniul transportului de mărfuri trebuie menţionată contribuţia I.R.U. în legătură cu:
- punerea în aplicare, în 25 de ţări a „Convenţiei vamale privitoare la transportul
internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR”;
- elaborarea scrisorii de trăsură internaţională în conformitate cu Convenţia privitoare la
contractul de transport internaţional rutier de mărfuri(C.M.R.);
- crearea Asociaţiei internaţionale pentru transportul de mărfuri perisabile;
- crearea Serviciului de Asistenţă mutuală internaţională;
 - colaborarea la elaborarea altor convenţii internaţionale referitoare la: circulaţia şi
semnalizarea rutieră; transportul mărfurilor periculoase (A.D.R.); transportul de mărfuri în
containere.

8.6.1 Reglementări ale traficului rutier internaţional de mărfuri

Printre cele mai importante reglementări, de care trebuie să se ţină seama la efectuarea
transporturilor internaţionale sunt:

1. Convenţia vamală referitoare la transportul internaţional de mărfuri sub

acoperirea carnetelor TIR (Geneva, 1959) – acordă transportatorilor avantaje de ordin vamal
menite să faciliteze traficul internaţional de mărfuri. La această Convenţie România a aderat în
1963. În sensul prezentei Convenţii, prin „operaţiune T.I.R.” se înţelege transportul mărfurilor de
la un birou vamal de plecare, la un birou vamal de destinaţie, sub regimul denumit „Regimul
T.I.R.” stabilit prin această Convenţie.
Prezenta Convenţie priveşte transportul mărfurilor efectuate fără descărcări şi reîncărcări,
pe una sau mai multe frontiere, de la un birou vamal de plecare al unei părţi contractante, în
vehicule rutiere, ansamble de vehicule sau în containere, cu condiţia ca o parte din traseu între
începutul operaţiunii T.I.R. şi terminarea ei, să fie un traseu rutier. Transporturile trebuie să aibă
loc sub garanţia asociaţiilor agreate conform dispoziţiilor art.6 al acestei convenţii şi trebuie să
fie efectuate sub acoperirea unui carnet T.I.R.
Mărfurile transportate sub regim T.I.R. nu vor fi supuse la plata sau la consemnarea
drepturilor şi taxelor de import sau de export la birourile vamale de trecere. Fiecare parte
contractantă va putea împuternici anumite asociaţii să elibereze carnete T.I.R., fie direct, fie prin
intermediul unor asociaţii corespondente şi să se constituie garante.
Obiectivul principal al sistemului T.I.R. este acela de a realiza un echilibru între
următoarele două cerinţe:
- pe de o parte dorinţa transportatorilor de a reduce cât mai mult formalităţile vamale
de frontieră, staţionările îndelungate în scopul realizării unor transporturi de calitate
într-un timp cât mai scurt;
- pe de altă parte cerinţa organelor vamale din ţările tranzitate de a se realiza un control
vamal la frontieră în vederea respectării legislaţiei, în fiecare ţară.
Pentru atingerea acestor obiective s-a eliberat Convenţia T.I.R. care are la bază
următoarele principii:
1. Asigurarea vehiculelor sau containerelor destinate transportului internaţional de
mărfuri, solicitate de Convenţia T.I.R., constă în faptul că acestea trebuie să fie
construite încât să permită accesul în interior după ce au fost sigilate de organele
vamale;
2. Sistemul de asigurare internaţională este astfel conceput încât taxele vamale
pentru asigurarea transportului pentru perioada de tranzit să fie acoperite în orice
moment de o asociaţie garantă naţională dacă transportatorul nu poate fi
responsabil;
3. Cheia sistemului este „carnetul T.I.R” şi este cel mai important element. În
prezent carnetul T.I.R. se eliberează de către I.R.U. -Geneva asociaţiilor garante
naţionale, în condiţiile ce se stabilesc în contractele încheiate în acest sens;
4. Măsuri de control. Ultimul element de bază care caracterizează sistemul T.I.R.
este recunoaşterea de către ţările tranzitate şi de către ţara de destinaţie a
măsurilor de control vamal aplicat în ţara de plecare.
Ca regulă generală, mărfurile transportate în sistemul T.I.R., în vehiculele sau containere
sigilate, nu sunt verificate pe parcurs de autorităţile vamale acesta fiind marele avantaj al
sistemului pentru transportator. Desigur, această prevedere generală nu exclude dreptul organelor
vamale de a efectua verificări ori de câte ori consideră necesar sau dacă apar suspiciuni cu privire
la legalitatea unor transporturi.
Autovehiculele care circulă sub acoperirea carnetelor TIR beneficiază de eliminarea
operaţiilor de deschidere, în punctele vamale ale ţărilor de tranzit, pentru controlul vamal, ceea
ce determină scăderea duratei transportului şi diminuează posibilităţile de degradare a mărfurilor
perisabile. Carnetul TIR îl scuteşte pe transportaor de depunerea unor garanţii vamale
proporţionale ca mărime cu valoarea mărfurilor transportate. Pentru fiecare vehicul rutier se
întocmeşte un carnet TIR valabil pentru o singură călă[Link] vamale din ţările de
expediere, după controlul vamal al autovehiculului, aplică acestuia sigiliile TIR. Organele
vamale din ţările de tranzit controlează autovehiculele numai sumar, verificând, în special, starea
sigiliilor. În cazuri extreme, organele vamale pot ordona desfacerea sigiliilor şi înlocuirea
acestora cu altele noi, după efectuarea controlului, a căror serie este trecută în carnetele TIR
aflate în posesia conducătorului auto.
În ţara noastră, ROMTRANS îndeplineşte rolul de Asociaţie garantă pentru aplicarea
Convenţiei TIR.
Principale atribuţii ale ROMTRANS sunt:
- primeşte, gestionează şi eliberează, contra cost, membrilor săi, carnete TIR;
- garantează aplicarea Convenţie TIR şi este ţinută răspunderii de plata taxelor şi a
penalităţilor băneşti, la care titularii carnetelor TIR sunt expuşi în virtutea legilor şi
reglementărilor vamale ale ţărilor pe teritoriul cărora se produc abateri;
- participă la congresele, reuniunile organizate de IRU şi susţine interesele membrilor
săi în cadrul acestora;
- contribuie la elaborarea de reglementări de trafic rutier internaţional, la completarea şi
revizuirea celor existente şi, pe plan intern, participă la elaborarea tarifelor de traseu
auto şi a altor acte normative ale circulaţiei rutiere.

2. Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe cale

rutieră (CMR) – semnată la Geneva în 1956. Această Conveţiei aparţine seriei de convenţii
internaţionale iniţiate de Comisia Economică ONU pentru Europa. În cadrul acestei Convenţii
sunt reglementate, în mod uniform, condiţiile generale în care se încheie şi se execută contractul
de transport rutier de mărfuri, reprezentate de scrisoarea de trăsură tip CMR. Ţara noastră a
aderat la această Convenţie în 1972.
Convenţia C.M.R. se compune dintr-un număr de 51 de articole grupate după cum
urmează:

1. Domeniul de aplicare;
2. Persoanele pentru care răspunde transportatorul;
3. Încheierea şi executarea contractului de transport;
4. Răspunderea transportatorului;
5. Reclamaţii şi acţiuni;
6. Transporturile succesive;
7. Nulitatea stipulaţiilor contrare Convenţiei;
8. Dispoziţii finale.

3. Acordul European privitor la transportul de mărfuri periculoase pe şosele

(semnat în 1957) - se aplică transporturilor efectuate, chiar şi în tranzit, pe teritoriul a cel puţin
două ţări părţi ale Acordului şi numai pe teritoriul lor.

4. Asociaţia Internaţională pentru transportul mărfurilor perisabile. Organizaţia

intereuropeană a transportului profesional rutier de mărfuri perisabile sub temperatură dirijată
“Transfrigoroute”, funcţionează de la 28 martie 1955, ca fiind înfiinţată sub auspiciile I.R.U.
Această organizaţie şi-a propus realizarea următoarelor obiective:
 - coordonarea şi schimbul de experienţă cu societăţile şi grupările naţionale aderente;
- elaborarea unor studii pe probleme legate de transportul rutier de mărfuri sub
temperatură dirijată, a tarifelor şi a condiţiilor de tansport pentru mărfurile perisabile;
- publicarea studiului şi coordonarea activităţii în vederea transportului rutier de
mărfuri perisabile.

5. Convenţia asupra circulaţiei rutiere şi Protocolul privind semnalizarea rutieră –

elaborate la Geneva în 1949 şi îmbunătăţite la Conferinţa de la Viena din 1968.

6. Acorduri şi Convenţii bilaterale încheiate între două sau mai multe ţări – prin care
părţile contractante îşi acordă reciproc o serie de avantaje, cum ar fi:
- necontingetarea numărului de curse;
- scutirea reciprocă de orice fel de taxe şi impozite;
- scutirea reciprocă de orice fel de taxe şi impozite pentru un număr contingentat de
călători, pe bază de autorizaţie;
- reducerea parţială a taxelor şi impozitelor pentru un număr contingentat de călători.

7. CONVENŢIA C.E.M.T. „Autorizaţiile C.E.M.T.” sunt autorizaţii multilaterale pentru

transportul internaţional al mărfurilor pe drumurile publice folosite de întreprinderile de
transport, stabilite în una dintre ţările membre C.E.M.T., pe baza unui sistem de contigent în
relaţiile între ţările membre C.E.M.T. pentru vehicule înmatriculate într-o ţară membră a
C.E.M.T.
„C.E.M.T.” reprezintă Conferinţa Europeană a Miniştrilor Transporturilor care este un
organism interguvernamental, creat în 1953. Ţările membre: Germania, Austria, Belgia, Bosnia-
Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Danemarca, Spania, Estonia, Finlanda, Franţa, Grecia, Ungaria,
Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Moldova, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia,
Turcia, Cehia, Slovacia, România, Marea Britania, Slovenia, Suedia, Elveţia şi Turcia.
„Autorizaţia C.E.M.T.” poate fi valabilă un an calendaristic (format A4 de culoare verde)
sau 30 de zile (format A4 de culoare galbenă având menţiunea „autorizaţie de scurtă durată”). În
perioada valabilităţii autorizaţiei C.E.M.T., operatorul de transport rutier, poate efectua un număr
nelimitat de călătorii pe teritoriile ţărilor membre C.E.M.T.
În conformitate cu rezoluţiile C.E.M.T., autorizaţia C.E.M.T. nu poate fi utilizată:
- Pentru transportul la care expeditorul sau beneficiarul menţionat în scrisoarea de
transport internaţional C.M.R. este acelaşi cu deţinătorul autorizaţiei multiple
C.E.M.T.(transport în interes propriu);
- Pe teritoriul ţărilor membre C.E.M.T., în cazul în care transportul internaţional de
mărfuri se efectuează într-o ţară membră C.E.M.T. şi o ţară nemembră C.E.M.T.
- Pentru efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri încărcate pe teritoriul unei ţări
membre în vederea descărcării pe teritoriul aceleiaşi ţări (cabotaj).

8.6.2 Documente folosite în transportul rutier internaţional de mărfuri

CONTRACTUL DE TRANSPORT ÎN TRAFICUL RUTIER INTERNAŢIONAL

DE MĂRFURI
Proba acestui contract se face prin scrisoarea de trăsură tip CMR. Aceasta se întocmeşte
în 3 exemplare, semnate de expeditor şi de transportator, din care:
- primul exemplar se remite expeditorului la predarea mărfii;
- al doilea exemplar însoţeşte marfa;
- al treilea exemplar se reţine de transportator.
Când marfa trebuie să fie încărcată în două sau mai multe vehicule sau dacă este vorba de
feluri diferite de marfă sau de loturi diferite, transportatorul are dreptul să ceară întocmirea de
scrisori de transport pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare fel ori lot de marfă.
 Scrisoarea de transport trebuie să conţină următoarele date:
• locul şi data întocmirii;
• numele şi adresa transportatorului;
• locul şi data primirii mărfii;
• locul prevăzut pentru eliberarea acestora;
• numele şi adresa destinatarului;
• denumirea curentă a mărfurilor şi felul ambalajului;
• numărul coletelor si greutatea brută a mărfii;
• cheltuielile aferente transportului (preţul de transport, taxe accesorii, taxe vamale;
• instrucţiunile necesare pentru îndeplinirea formalităţilor vamale;
• menţiunea că transportul este supus regimului stabilit prin CMR şi nici unei alte
reglementări contractuale.
Dacă este cazul, scrisoarea de transport trebuie să conţină şi următoarele indicaţii:
• interzicerea transbordării;
• cheltuieli pe care expeditorul le ia asupra sa;
• valoarea declarată a mărfii şi suma care prezintă inters special la eliberare;
• instrucţiunile expeditorului către transportaor cu privire la asigurarea mărfii;
• termenul convenit în care transportul trebuie efectuat.
Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite transportatorului din
cauza inexactităţii sau insuficienţei datelor înscrise în scrisoarea de transport.
Transportatorul este obligat ca, la primirea mărfii, să verifice:
- exactitatea menţiunilor referitoare la numărul coletelor;
- starea aparentă a mărfurilor şi ambalajelor.
Expeditorul poate să ceară verificarea greutăţii mărfurilor de către transportator şi, la
rândul său, acesta cere plata cheltuielilor. Scrisoarea de trăsură face dovada condiţiilor
contractului de transport şi a primirii mărfii de către transportator. În absenţa înscrierii, în
scrisoarea de trăsură, a rezervelor motivate ale transportatorului, există prezumţia că marfa şi
ambalajul ei erau în stare aparent bună în momentul primirii de către transportator şi că numărul
de colete, cât şi marcajele şi numerele lor, erau conforme cu menţiunile din scrisoarea de trăsură.
Exportatorul este răspunzător faţă de transportator pentru daunele pricinuite persoanelor,
materialului sau altor mărfuri, precum şi pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea
ambalajului mărfii, afară de cazul în care, defectuozitatea fiind aparentă sau cunoscută
transportatorului în momentul primirii mărfii, transportatorul nu a făcut rezerve cu privire la
aceasta.
Pentru ca un transport să se deruleze în trafic rutier internaţional trebuie ca încărcătura să
fie însoţită în afara scrisorii de trăsură, şi de alte documente care privesc organele sanitar-
veterinare, poliţia de frontiera precum şi organe şi organisme guvernamentale. Aceste documente
sunt prevăzute în reglementările internaţionale multilaterale sau bilaterale, precum şi în legislaţia
internă a ţărilor de expediţie, a ţărilor de tranzit şi a ţărilor de destinaţie.
A. Documentele pentru autovehicul sunt următoarele:
1. Foaia de parcurs este un imprimat cu un regim special, prevăzută cu serie şi număr.
Prin completarea foii de parcurs se asigură:
- legalitatea circulaţiei autovehiculului pe ruta, pentru beneficiarul şi în perioada înscrise
de unitatea deţinătoare la emiterea foii;
- identificarea autovehiculului şi remorcilor tractate, a unităţilor deţinătoare şi a
personalului de bord;
- confirmarea de către şofer a stării de funcţionare a autovehiculului la plecarea din locul
de parcare.
 Foaia de parcurs constituie baza evidenţei primare în transporturile auto. Din ea se culeg
toate informaţiile privind activitatea autovehiculului şi şoferului. În cazul autovehiculelor
echipate cu tahograf, datele înscrise în foaia de parcurs se verifica şi completează cu informaţiile
furnizate de diagramele tahograf. Foaia de parcurs trebuie să se găsească asupra şoferului în tot
timpul pentru care a fost emisă şi în care autovehiculul se află în afara garajului sau locului de
parcare. Formularul „Foaia de parcurs” se livrează de tipografii în carnete, conţinând fiecare câte
o sută imprimate, numerotate în ordine succesivă de la 001 la 100. Fiecare carnet cuprinde şi un
borderou-matcă al foii de parcurs în care se înregistrează în ordine succesivă pe măsura emiterii
lor, toate cele o sută imprimate care alcătuiesc carnetul respectiv. De regulă o foaie de parcurs se
emite pentru activitatea pe o zi a unui autovehicul sau pentru o cursă programată să dureze mai
mult de o zi.
2. Certificatul de agreere: este documentul, care confirmă că autovehiculul îndeplineşte
condiţiile tehnice, conform Convenţiei T.I.R., pentru ca transportul să poată fi efectuat sub
acoperirea carnetului T.I.R.
Agreerea vehiculului pentru transport T.I.R. se face de către organele vamale la
prezentarea vehiculului împreună cu următoarele documente:
- formularul certificatului de agreere;
- patru fotografii ale vehiculului (faţă, spate , lateral, dreapta şi lateral stânga);
- certificatul de înmatriculare;
- cartea tehnică a vehiculului;
- licenţa de execuţie;
- cerere tip.
3. Tahograful – este aparatul care indică şi înregistrează deplasarea şi staţionarea
autovehiculului.
Elementele furnizate de tahograf sunt:
1. de indicare: ora şi minutul, viteza instantanee, kilometrii parcurşi;
2. de înregistrare: a timpului în circulaţie, a timpului în staţionare, kilometrii parcurşi
într-un interval de timp, viteza de circulaţie într-un interval de timp;
3. momentul închiderii şi deschiderii aparatului tahograf;
4. schimbarea şoferului.
Înregistrările se efectuează pe un disc confecţionat dintr-o hârtie specială cerată,
denumită “diagramă tahograf”. La plecarea în cursă, o dată cu foaia de parcurs, operatorul de
transport, eliberează şoferului numărul de diagrame, corespunzător zilelor în care urmează să se
desfăşoare activitatea. La plecarea în cursă şoferul introduce în aparatul tahograf prima diagrama
tahograf, cu atenţie astfel că aceasta să fie crestată de aparat exact în dreptul orei reale. În zilele
următoare şoferul introduce în acelaşi mod diagramele respective, scriind pe fiecare data şi
numărul de înmatriculare, precum şi kilometrii de la bordul autovehiculului, la finele zilei
respective.
4. Licenţa de transport se acordă operatorului de transport public pe baza Ordinului
1842 din 28 ianuarie 2002, care îndeplineşte condiţiile de onorabilitate, competenţa profesională
şi capacitate financiară.
5. Licenţa de execuţie este documentul care se eliberează la cererea operatorului de
transport şi care atesta dreptul acestuia de a efectua transport de mărfuri, cu un anumit vehicul,
pe numărul de circulaţie, sau pentru un anumit traseu, în cazul transportului rutier de persoane.
Licenţa de execuţie pentru vehicul este documentul operatorului de transport rutier în baza căruia
poate să execute anumite categorii de transport şi tipuri de transport conform caracteristicilor
tehnice ale autovehiculelor.
6. Autorizaţiile de tranzit sunt documente eliberate de Ministerul Transporturilor
transportatorilor care efectuează sau desfăşoară transport rutier internaţional de marfă şi care
permit trecerea printr-o anumita ţară, alta decât cea de origine, pe unde transportatorul trece.
Acestea au la bază un acord bilateral încheiat între Ministerul Transporturilor al ţărilor respective
şi Ministerul de Transport al ţării noastre. Fără aceste autorizaţii nu ar fi posibilă trecerea prin
aceste ţări.
7. Cartea Verde se eliberează operatorului de transport de societatea de asigurări unde
acesta a încheiat poliţa de asigurare.

B. Din categoria documentelor privind marfa fac parte:

1. Factura externă, care este un document eliberat de exportator, însoţeşte marfa şi
conţine date despre marfă, cantitate, preţ, date despre exportator, destinatar, modul de transport,
data expirării, locul de încărcare, locul de descărcare, data expediţiei, condiţiile de plată, banca,
etc.
2. Carnetul TIR, este un document de culoare galbenă, emis de IRU, se compune din:
două pagini de copertă, manifestul mărfurilor, un număr de 4,6,14 sau 20 de volete, un proces
verbal constatator şi dacă este cazul şi o filă specială pentru transportul multimodal.
Pe prima copertă se trec următoarele menţiuni:
- emitent: IRU;
- titulatura: Carnet TIR;
- numărul de volete conţinute;
- seria carnetului TIR;
- data expirării;
- asociaţia garantă din ţara transportatorului (pentru România ARTRI/UNTRR);
- titularul carnetului;
- semnătura şi ştampila emitentului local;
În partea de mijloc a carnetului se va completa de către titular:
- ţara de plecare (unde se efectuează vămuirea la export);
- ţara de destinaţie;
- număr de înmatriculare al autovehiculului;
- seria şi data certificatului de agreere;
- numărul containerului (unde este cazul);
Pe verso sunt menţionate în limba franceză reguli de utilizare a carnetului TIR.
De reţinut este faptul că toate înscrierile în Carnetul TIR se fac de către un comisionar
vamal. Carnetul TIR nu se va încredinţa niciodată unei alte persoane, transportatorul fiind direct
răspunzător de pierderea acestuia.
3. Contractul de transport ˝CMR˝, care se prezintă sub forma scrisorii de trăsură, se
consideră încheiat, atunci când marfa a fost încărcată în camion, iar conducătorul auto a semnat
CMR-ul de preluare a mărfii . Scrisoarea de transport internaţională CMR, se întocmeşte în 5-7
exemplare, semnate atât de predător cât şi de cărăuş. Cuprinde date referitoare la: expeditor,
transportator, destinatar, date despre marfă, locul de expediţie, ţara, locul de destinaţie-ţara,
menţiuni ale expeditorului, semnătura şi ştampila transportatorului, modalitatea de expediţie.
4. Certificatul de origine (EUR I), arată provenienţa mărfurilor, locul şi ţara de origine,
însoţeşte marfa.
5. Poliţa de asigurare a mărfii, numită şi asigurarea CMR este întocmită de către
societatea de asigurări, unde transportatorul are încheiat un contract de asigurare.