1.

Nutriția autotrofă
I
Organismele autotrofe produc substanțe organice mai bogate în energie
chimică decât în CO2.
Hrănirea autotrofă este un proces chimic endoterm, așa că este nevoie de o
sursă externă de energie.
Nutriția autotrofa poate fi prin fotosinteză(cu utilizarea energiei luminii) sau
prin chemosinteză(cu utilizarea energiei rezultate din oxidarea unor substanțe
anorganice din mediu)

II
În ecosisteme, organismele autotrofe au funcția de producători.
Chemosinteza exista doar la unele specii de bacterii.

[Link]ția heterotrofă
I
Organismele heterotrofe pot fi saprofite, parazite, mixotrofe sau simbionte.
Acestea sunt plante ce nu fac fotosinteză, dar și animale carnivore, erbivor
Organismele mixotrofe carnivore produc enzime.

II
Organismele saprofite se hrănesc cu corpuri fără viață.
Organismele parazite extrag substanțe nutritive.

[Link]
I
Fontositeza poate fi realizată numai de organismele care au pigmenți
asimilatori.
Aceștia captează energia luminii și o convertesc în energie chimică.
Doar cianoficeele, algele și plantele verzi se hrănesc prin fotosinteză.

II
Fotosinteza constă in sinteza substanțelor organice, pornid de la apă, dioxid
de carbon și săruri minerale.
Fotosinteza se produce cu ajutorul energiei luminii, cu eliminare de oxigen.

[Link]
I
Bacteriile chemosintezante pot fi sulfuroase, nitrificatoare, metanogene,
hidrogenbacteriile etc.
Ele utilizează energia rezultată din oxidarea substanțelor anorganice.
Bacteriile nitrificatoare oxideaza sulful si se produc nitriți si nitrați.

II
Chemosinteza este cel mai vechi mod de nnutriție autotrofă.
Bacteriile nitrificatoare participă la circuitul biogeochimic.

[Link] care influențează fotosinteza

I
Algele brune și cele roșii sunt adaptate la viața în adâncuri, acestea având
pigmenți care absorb mai bine radiația corespunzătoare luminii verzi și albastre
care pătrunde până la acest nivel.
Peste temperatura optimă, fotosinteza scade din cauza alterării enzimelor si
structurii cloroplastelor.
Deficitul de apă crește vâscozitatea citoplasmei, încetinind circulația lor
necesare fotosintezei, iar la plantele ofilite, stomatele se închid împiedicând
pătrunderea CO2 în frunze.

II
Lumina reprezinta sursa de energie pentru fotosinteză.
Creșterea concentrației de CO2 duce la sporirea fotosintezei.

[Link]ția mixotrofă
I
Plantele semiparazite extrag apă și săruri minerale din alte plante cu
ajutorul unor haustori.
Plantele carnivore trăiesc in medii sărace in săruri minerale.
Fiecare specie are frunze transformate in adevărate capcane: pori lipicioși,
urne, etc.

II
Frunzele produc enzime digestive.
Plantele mixotrofe sunt de fapt autotrofe, dar se hrănesc exploatând alte
specii.

[Link]ția saprofită
I
Din categoria organismelor saprofite fac parte unele bacterii și ciuperci.
Proteinele sunt descompuse in aminoacizi.
Polizaharidele(celuloza, amidonul) sunt descompuse in glucide simple.

II
Unele saprofite se pot hrăni cu substanțe organice dintre cele mai variate,
provenite din resturi vegetale sau animale.
Anumite saprofite produc alterarea alimentelor și nutrienților.

[Link]ția parazită
I
Paraziții dăunează gazdelor prin extragerea de substanțe nutritive, prin
eliminarea de substanțe toxice pentru gazdă sau prin lezarea unor structuri ale
gazdei.
Bacteriile produc boli, numite bacterioze, plantelor, animalelor și omului,
bolile produse de ciuperci parazite numindu-se micoze.
Există chiar și plante superioare parazite: ele și-au pierdut clorofila și extrag
substanțe organice din alte plante.

II
Unele specii parazitează o singura gazdă.
Gazdele prezintă semne de boală caracteristice și au reacții de apărare
specifice.

[Link]
I
În simbioza dintre o algă unicelulară verde sau o cianobacterie și o ciupercă,
ciuperca furnizează algei apă și săruri minerale.
Cele mai multe simbioze sunt trofice(bazate pe hrănire), iar micoriza este
simbioza dintre rădăcinile unor plante și unele ciuperci.
În simbioza dintre plantele superioare și bacteriile fixatoare de azot se află
nodozități, un fel de mici tumori, datorită lor plantele leguminoase având un
conținut bogat în proteine.

II
În micoriză ciuperca ajută planta în absorbția apei și sărurilor minerale,
primind în schimb substanțe organice.
În celulele nodozităților trăiesc bacteriile care se hrănesc cu substanțe
organice produse de plantă.

[Link] bucală
I
Dinții mamiferelor sunt fixați în alveole.
Umtecarea se realizează cu ajutorul salivei, aceasta fiind secreția celor 6
glande(parotide, submaxilare, sublinguale) care sunt situate în apropierea cavității
bucale.
Saliva conține apă, mucus, ioni minerali, o substanță bactericidă(lizozim) și o
singură enzimă digestivă(amilază salivară).

II
Cavitatea bucală este sectorul de recepție a hranei.
Digestia bucală constă în transformări mecanice, fizice și, mai puțin,
chimice.

[Link] gastrică
I
Pepsina, cea mai importantă enzimă, hidrolizează proteinele până la
molecule cu lanțuri mai scurte de aminoacizi(abumoze și peptoze).
Pe măsură ce se desfașoară digestia gastrică, mișcările tot mai puternice
forțează deschiderea orificiului piloric care permite să treacă o cantitate mică de
conținut.
Imediat, sfincterul piloric se contractă din nou, închizând trecerea.

II
Pepsina din stomac nu atacă peretele acestuia, deoarece el este protejat de
un strat de mucus.
Sucul gastric conține apă, mucus, ioni minerali, acid clorhidric și enzime.

[Link] intestinală
I
Sucul pancreatic conține enzime digestive deosebit de importante: enzimele
proteolitice, enzima lipolitică, enzima glicolitică.
Sărurile biliare activează lipaza și ajută la absorbția acizilor grași.
Bila conține colesterol și lecitină, care ajută la absorbția grăsimilor.

II
Conținutul din stomac va fi diluat, până la consistența unei supe, cu ajutorul
bilei, sucului pancreatic și sucului intestinal.
Toate cele 3 sucuri conțin un mucus care are același rol protector.

[Link] tubului digestiv

I
Peretele faringelui are o componentă musculară striată foarte importantă
pentru deglutiţie.
Prima porţiune a intestinului subțire, duodenul, este ancorată de organele
vecine iar restul este liber şi are numeroase îndoituri (anse).
La trecerea dinspre intestinul subţire spre cel gros se află un sfincter şi o
valvulă, dispozitiv care nu permite conţinutului să treacă decât într-o singură
direcţie, iar sub ea este o porţiune în formă de fund de sac numită cecum.

II
Lungimea intestinului subţire este adaptată la natura hranei. La carnivore el
este mai scurt, iar la fitofage este foarte lung.
Intestinele sunt suspendate de peretele abdominal prin nişte pliuri subţiri
ale peritoneului prin care trec vasele de sânge.

[Link] anexe
I
Pe faţa opusă diafragmului observăm hilul, ficatul fiind e format din lobi, iar
aceştia din unităţi de bază numite lobuli, el primind sânge din 2 locuri: prin artera
hepatică și prin vena porta.
Ficatul are foarte multe funcţii, unele dintre acestea fiind în legătură cu
digestia, una din ele este producerea bilei.
Aceasta părăseşte ficatul prin canalele biliare, se acumulează şi se
concentrează în vezica biliară.

II
Ficatul este situat în dreapta stomacului, sub diafragm, ficatul este unul
dintre cele mai mari organe din corp.
Pancreasul este situat sub stomac.

[Link] proteinelor
I
Digestia proteinelor se realizează la nivelul tubului digestiv sub acțiunea
enzimelor proteolitice(proteaze).
Enzime prezente în următoarele secvențe digestive: sucul gastric, sucul
pancreatic, și sucul intestinal.
Produșii finali rezultați din digestia proteinelor sunt aminoacizi.

II
Digestia proteinelor începe în stomac și se finalizează in intestinul subțire.
Exemple de enzime proteolitice, implicate în digestia proteinelor sunt:
pepsin(pepsinogen), labferment, gelatenază, tripsină(tripsinogen), climotripsină
(climotripsinogen), peptidaze.

[Link] glucidelor
I
Digestia glucidelor începe în cavitatea bucală, unde, amilaza
salivară sau ptialina hidrolizează amidonul preparat până la stadiul de dextrine și
maltoză.
Bolul alimentar merge către stomac, dar glucidele aici nu suferă nicio
transformare chimică, și merg spre duoden, unde asupra lui acționează amilaza
pancreatică, capabilă să hidrolizeze amidonul crud până la stadiul de maltoză,
zaharoză și lactoză.
După acțiunea dizaharidazelor din sucul intestinal, rezultă monozaharidele:
glucoză, fructoză, galactoză (nutrimente gata de absorbție).

II
Digestia glucidelor începe in cavitatea bucală și se termină în intestinal
subțire.
Polizaharidele sub acțiunea salivei devin dizaharide.

[Link] lipidelor
I
În procesul digestiei lipidelor, grăsimile sunt descompuse în molecule mai
mici prin acțiunea lipazelor din cavitatea bucală și stomac, unde se adaugă acid
clorhidric.
Apoi, lipazele pancreatice în intestinul subțire transformă aceste molecule
într-o formă absorbabilă, bila, secretată de ficat, ajută la emulsionarea grăsimilor,
iar microvilii intestinale sporesc eficiența absorbției.
Chilomicronele rezultate sunt ulterior absorbite în sânge, oferind energie și
contribuind la formarea depozitelor de grăsime.

II
Digestia lipidelor începe în cavitatea bucală, unde lipaza
linguală descompune grăsimile în molecule mai mici.
Bilele secretate de ficat și lipaza pancreatică din intestinul
subțire continuă procesul, transformând grăsimile în forme
absorbabile pentru a fi utilizate în organism.

[Link] digestiv
I
Una dintre cauzele ulcerului gastro-duodenal este prezența
la nivelul ulcerațiilor a unor bacterii(Helycobacter pylori), iar
manifestarea lui este o leziune unica sau multipla în stomac sau
duoden.
Cauzele hepatitei sunt virusurile hepatice, iar una dintre
manifestări este icterul.
Cauza apendicitei este inflamarea apendicelui veriform.

II
 Gastrita poate fi produsă de alcool, tutun, substanțe caustice
etc.
Toxiinfecțiile alimentare pot fi produse de consumul
ciupercilor neavizate, ouălelor de rață fără a fi fierte 10 minute,
laptelui nefiert, alimentelor alterate etc.

[Link] gricolitice
I
Enzimele gricolitice pot fi polizaharide sau dizaharide.
Acestea rezultă în amilolitice, respectiv în dizaharidaze.
Compușii finali sunt amilază si maltază.
II
Amilaza poate fi salivară sau pancreatică.
Rezultatul dizaharidazei este sucul intestinal.

[Link] proteolotice
I
Enzimele proteolitice se mai numesc și proteaze.
Ele se găsesc în sucul gastric, sucul pancreatic și sucul
intestinal.
Cele din sucul pancreatic se numesc tripsină și
chimotripsină.
II
Proteazele din sucul gastric sunt pepsina, labfermentul și
gelatinaza.
Proteazele din sucul intestinal sunt peptidazele.
[Link] lipolitice
I
Enzimele lipolitice se mai numesc și lipaze.
Lipaza poate fi gastrică, pancreatică și intestinală.
Enzimele lipolitice provin din enzimele digestive alături de
sărurile biliare.
II
Lipaza pancreatică are loc în pancreas.
Lipaza intestinală are loc în sucul intestinal.