Amputarea
Amputatia se refera la ablatia unui membru sau unui segment de membru, de
obicei, a unui brat/mana sau picior.
Amputațiile sunt efectuate pentru a îndepărta o parte a corpului, un membru sau
o parte a unui membru pentru a trata o infecție recurentă sau cangrenă în bolile
vasculare periferice, pentru a îndepărta tumorile canceroase și pentru a trata
traumatismele severe. Porțiunea rămasă a membrului (dacă este cazul) se
numește bont sau membru rezidual.
Amputările sunt efectuate pentru a:
• ameliora simptomele bolii
• îmbunătăți funcționarea organismului
• îmbunătăți calitatea vieții
• salva o viață!
În fiecare an, majoritatea noilor amputații apar din cauza complicațiilor ale
sistemului vascular. Prin urmare, cea mai mare cauză este boala vasculară,
inclusiv diabetul și boala arterială periferică, urmate de victimele traumatismelor,
accidentelor și cancerului.
Factori de risc ai afecțiunilor arteriale periferice includ:
• fumatul
• un regim alimentar nesănătos
• supraponderalitatea
• stresul
• sedentarismul
• niveluri ridicate de colesterol
• tensiune arterială crescută
• factori genetici
-Amputarea Transfemurala-
Amputația transfemurală reprezintă una dintre cele mai complexe și radicale
intervenții chirurgicale din chirurgia ortopedică și vasculară. Ea presupune
îndepărtarea membrului inferior la nivelul femurului, deasupra genunchiului.
Această procedură are un impact profund asupra mobilității, funcției și stării
psihologice a pacientului, impunând o abordare multidisciplinară și un plan de
recuperare îndelungat și bine structurat.
Amputația transfemurală este intervenția chirurgicală de îndepărtare a
membrului inferior prin sau deasupra nivelului genunchiului, cu secționarea
osului femur. Este indicată atunci când salvarea genunchiului și a piciorului nu
mai este posibilă, constituind o măsură extremă de salvare a vieții sau de
ameliorare a calității acesteia.
Decizia pentru o amputație transfemurală se bazează pe evaluarea unor condiții
severe și ireversibile:
Leziuni vasculare severe: Gangrena, tromboză arterială acută nerecuperabilă.
Traume grave nesalvabile: Accidentări cu zdrobire masivă, leziuni vasculare și
nervoase complexe care nu pot fi reparate.
Infecții invincibile: Osteomielită malignă, infecții necrotizante ale țesuturilor moi
refractare la antibiotice.
Tumori maligne: Sarcoame osoase localizate la femur sau genunchi, care nu pot
fi tratate conservator.
Deformități congenitale sau dobândite severe care împiedică orice
funcționalitate sau protezare adecvată.
Amputația transfemurală urmărește să creeze un ciot puternic și protezabil.
Intervenția are patru etape cheie:
1. Planificare: Se stabilește nivelul exact de tăiere pe femur, menținând o lungime
cât mai mare. Se trasează pe piele cum vor fi tăiate țesuturile.
2. Tăierea țesuturilor:
Se taie pielea și mușchii, păstrând mai mult țesut în spate pentru a acoperi
viitorul capăt al osului.
Se închid vasele de sânge mari.
Nervii sunt tăiați scurt și lăsați să se retragă pentru a reduce durerea
ulterioară.
3. Secționarea osului (etapa crucială):
Femurul este tăiat cu ferăstrău special.
Capătul osos este rotunjit pentru a nu irita țesuturile moi.
4. Reconstrucția ciotului:
Mușchii sunt fixați peste capătul osului (pentru a preveni retragerea).
Se creează un "perniț" muscular care va amortiza presiunea protezei.
Se pune un drenaj și se închide pielea, cicatricea fiind plasată în spate (unde
nu se va freca de proteză).
Plan de recuperare după amputație transfemurală
Obiective generale:
- Crearea unui ciot protezabil
- Prevenirea complicațiilor
- Recâștigarea independenței funcționale
- Învățarea utilizării protezei
Faza I: Postoperatorie imediată (prima săptămână)
Scop principal: Controlul durerii, vindecarea plăgii, prevenirea complicațiilor
generale și începerea mișcărilor.
Acțiuni:
o Îngrijirea plăgii și drenajului: Monitorizare atentă pentru infecție sau
sângerare.
oPoziționarea corectă: Ciotul este poziționat în extensie (întins), folosind
uneori atele, pentru a preveni contractura în flexie. Se evită așezarea pernelor sub ciot.
o Mișcări timpurii:
Exerciții respiratorii profunde (prevenție pneumonie).
Mișcări active ale membrelor superioare și a membrului inferior sănătos.
Mișcări isometrice ale mușchilor ciotului (contractarea fără mișcare
articulară).
Mișcări pasive și active-asistate ale șoldului, cu accent
pe extensie și abducție.
Faza II: Rehabilitarea pre-proteză (săptămânile 2-6+)
Scop principal: Pregătirea ciotului pentru proteză, menținerea gamei de mișcare și
întărirea musculară.
Acțiuni:
o Modelarea ciotului: Aplicarea bandajelor elastice compresive sau a unui "silicone
socket" provizoriu pentru a reduce edemul și a modela forma conică.
o Kinetoterapia activă intensă:
Întărirea musculară: Extensia șoldului (împotriva gravitației, apoi cu
rezistență), abducția, aducția.
Îmbunătățirea echilibrului: Exerciții în pat, apoi în picioare pe membrul sănătos, lângă pat.
Pregătire pentru deambulație cu cârje: întărirea membrelor superioare, învățarea tehnicii.
o Tratamentul cicatricii: Mobilizarea cicatriciei pentru a preveni aderențele.
Faza III: Protezarea și reeducarea mersului (lunile 3-12+)
Scop principal: Învățarea utilizării protezei și recâștigarea deambulației
independente.
Acțiuni:
o Evaluarea și montarea protezei: Proteticianul realizează un socket personalizat
și alege un genunchi proteic adecvat (mecanic, pneumatic, hidraulic sau
electronic).
o Pregătirea în cabinet:
Încălzarea și introducerea ciotului în socket.
Învățarea controlului genunchiului proteic – cea mai dificilă parte. Include exerciții de
transfer al greutății, controlul blocării/descărcării genunchiului.
o Reducerea mersului: Pași scurți între bare paralele, apoi cu cârje canadiene,
apoi fără. Se lucrează la coordonare, simetrie și viteza mersului.
o Antrenamentul funcțional: Treptat, se introduc sarcini complexe: mers pe
teren denivelat, urcat/coborât scări, ridicat de la podea, reîntoarcere la
activitățile casnice.
Faza IV: Reintegrarea pe termen lung (după 1 an)
Scop principal: Menținerea funcției, adaptarea la provocări noi, prevenirea
uzurii.
Acțiuni:
Antrenament de menținere a forței și rezistenței.
Adaptarea socket-ului sau componenteor protezei la modificările
ciotului (atrofie, variații de greutate).
Monitorizarea și prevenirea problemelor pielii (iritații, ulcerații).
Suport pentru reintegrarea socială și profesională.
Rolul echipei multidisciplinare
Chirurgul vascular/ortoped: Decide și realizează intervenția.
Medicul recuperator/kinetoterapeutul: Conduce procesul de reabilitare fizică.
Proteticianul: Proiectează, realizează și ajustează proteza.
Asistentul medical: Asigură îngrijirea postoperatorie și educația pacientului.
Psihologul: Ajută la gestionarea durerii fantomă, a deuilui și a adaptării
psihosociale.
În concluzie, amputația transfemurală este o intervenție care redeschide cartea
vieții unui pacient, dar pe o pagină complet nouă. Succesul nu se măsoară doar
prin vindecarea plăgii, ci prin gradul de independență și calitatea vieții
recâștigate.
Acest succes depinde în mod crucial de o intervenție chirurgicală de precizie,
dar mai ales de un plan de recuperare comprehensiv, perseverent și bine
coordonat, care să ghideze pacientul pe lungul drum de la patul de spital înapoi în
lume.