Plumb

- George Bacovia -

Poezia simbolistă, Plumb de G. Bacovia deschide volumul cu același titlu, apărut în 1916, și îl
definește. Așezarea sa în fruntea primului volum publicat de Bacovia îi conferă calitatea de text
programatic.
Universul poetic bacovian are la bază câteva motive specifice liricii simboliste: motivul
singurătăţii apăsătoare, sentimentul inadaptării, al izolării, al înstrăinării și dorinței de evadare.
Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa, unde a fost teoretizat în 1886 de Jean
Moréas, în articolul-manifest Le Symbolisme. Curentul literar a fost promovat la noi de
Alexandru Macedonski, prin articole programatice, reviste și cenaclul simbolist, Literatorul.
Publicate în perioada interbelică, volumele lui Bacovia aparţin unei faze mai târzii a
simbolismului, cu deschideri spre modernism.
Textul poetic se înscrie în estetica simbolistă prin temă și motive, prin cultivarea simbolului, a
sugestiei, prin corespondenţe, decor, cromatică tehnica repetiţiilor, ce conferă poeziei
muzicalitate. Dramatismul este sugerat prin corespondenţa ce se stabilește între materie și spirit.
Textul nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei (sentimentul de înstrăinare); starea poeticg
simbolistă este transmisă pe calea sugestiei, prin decor și simboluri
În primul rând, motivele lirice cu valoare de simbol aparțin câmpului semantic al morții:
plumbul, cimitirul, sicriele, cavoul, somnul, vântul, frigul si configurează decorul funerar. Ele se
asociază cu stări sufleteşti sau existenţiale nelămurite, confuze, care constituie obiectul poeziei
simboliste: singurătatea, izolarea, spaima de moarte, angoasa, spleenul 1, tragicul existențial,
disperarea, inadaptarea, privirea în sine ca într-un străin. Laitmotivul stam singur subliniază
senzația de pustiire sufletească.
În al doilea rând, semnificaţiile cuvântului plumb se construiesc pe baza corespondentelor
dintre planul subiectiv/uman și planul obiectiv/cosmic. Simbolul se asociază cu diferite senzații
tactile (răceală, greutate, duritate), cromatice (gri sau, potrivit mărturisirii autorului, galben:
Plumbul ars este galben. Sufletul ars este galben. Galbenul este culoarea sufletului meu)
auditive (alcătuirea cuvântului din patru consoane „grele” și o vocală închisă moarte, sugerează
căderea grea, fără ecou).
Poezia este o elegie, deoarece exprimă sentimental de tristețe și spaima de moarte, sub forma
monologului liric al unui eu fantomatic (Nicolae Manolescu).
Condiția poetului izolat într-o societate lipsită de aspirații, singurătatea, imposibilitatea
comunicării și a evadării, moartea iubirii contituie temele poeziei.
Viziunea despre lume este sumbră, nemetafizică (fără speranţă de salvare) și de un tragism
asumat cu luciditate. Poezia bacoviană este a unui solitar şi a unui prizonier, a unei conștiinţe
înspăimântate de sine, de neant2 şi de lumea în care trăiește. Imaginarul poetic din Plumb
înfățişează lumea ca pe un imens cimitir; tot ce e viu (flori, ,amor) este împietrit/mineralizat sub
efectul metalului toxic. Eul fantomatic rătăcește fără sens printr-o lume-închisoare ce se
degradează.
Lirismul subiectiv este redat prin mărcile eului liric: persoana I singular a verbelor – stam, am
început, să strig, persoana I singular dedusă din adjectivul posesiv (amorul) meu. Verbul la
1
melancolie, dezgust
2
neființă, nonexistență
imperfect însoțit de epitet stam singur exprimă ideea de continuitate a stării de singurătate, în
timp ce verbul la perfect compus am început urmat de conjunctivul să strig exprimă
incapacitatea de a comunica sensibil cu iubirea, de unde spaima de neant.
În prima strofă, eul apare în ipostaza însinguratului, într-o lume pustie și moartă: Stam singur
în cavou... şi era vânt. Condiția poetului damnat3 din cauza imposibilităţii comunicării cu lumea
exterioară se amplifică în strofa a doua și devine incomunicare în plan interior, sufletesc.
În strofa a doua, moartea iubirii/iubitei acutizează 4 angoasa și sentimentul de singurătate.
Dacă la romantici iubirea poate fi o cale de împlinire, la Bacovia moartea amorului sugerează
pierderea ultimei speranţe de salvare. Acesta este și motivul pentru care exteriorizarea spaimei de
neant se face prin strigăt: și-am început să-l strig.
Focalizarea pe simbolul plumb din titlu sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă,
cenușiul vieții, universul monoton, închiderea definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de
ieşire.
Prin repetare, cuvântul-titlu devine motiv central în text, din cauza sugestiei morţii: lumea
exterioară și lumea sufletească sunt supuse mineralizării sub efectul metalului toxic.
În compoziția poeziei simboliste esenţial este principiul simetriei. Textul este structurat în
două catrene între care cuvântul plumb asigură legătura de substanţă, fiind repetat de șase ori și
plasat în poziţii simetrice, la rima exterioară și interioară. Alte surse ale simetriei sunt
paralelismul sintactic (procedeu prin care strofele succesive păstrează același tipar sintactic) și
tehnica simbolistă a repetițiilor (verbul dormeau/dormea şi laitmotivul stam singur).
Versul-incipit Dormeau adânc sicriele de plumb, care înfăţișează lumea ca pe un imens
cimitir, cuprinde două simboluri obsedante ale liricii lui sicrie și plumb. Personificarea
dormeau.. sicriele... și epitetul verbului dormeau adânc sugerează ideea morţii ca un somn
profund, iar metafora simbol sicriele de plumb exprimă imposibilitatea comunicării şi lipsa de
sensibilitate a contemporanilor poetului. Motivul somnului, redat de verbul la imperfect
dormeau, cu sens durativ, prin repetare și reluare exprimă împietrirea, moartea sufletească.
Așezarea simbolului plumb la final de vers exprimă închiderea în orizontul pecetluit de plumb și
imposibilitatea evadării.
În strofa I este descrisă lumea exterioară termenii sicrie, cavou, flori, coroane, din câmpul
lexico-semantic al morţii. Cadrul spațial apăsător, sufocant este înfățişat printr-o enumeraţie de
elemente ale decorului funerar: metafora sicrie de plumb, oximoronul5 flori de plumb,
inversiunea funerar vestment. Lumea obiectuală, în manifestările ei de gingășie și frumuseţe –
florile, este și ea marcată de împietrire, sugerată prin oximoronul flori de plumb. Repetarea
epitetului flori de plumb multiplică sugestiile (cromatică, tactilă - de apăsare), confirmând
existenţa mohorâtă anostă, lipsită de transcendenţă sau de posibilitatea salvării. Întregul ambient
căpătă greutatea apăsătoare a plumbului, iar eul poetic se retrage în spațiul închis al cavoului
simbol al izolării.
Corespondențele sunt legături subtile între planul exterior și cel interior, iar lumea este
reflectarea unei stări de spirit. Astfel, răceala, împietrirea, afectivă a lumii, exprimată de simbolul
vânt, cu sugestii auditive și tactile corespunde senzaţiei de gol sufletesc, exprimată direct de
laitmotiv: Stam singur în cavou... si era vânt. Vântul produce stridenţe acustice şi senzaţia de
rece, specifică morții, în imaginea auditivă din versul Și scârțâiau coroanele de plumb.
3
osândit, condamnat
4
aici accentuează/grăbește
5
asocierea unor termini opuși
 Strofa a II-a debutează sub semnul tragicului existențial, generat de moartea iubirii: Dormea
întors amorul meu de plumb. În epitetul (dormea) întors constă misterul poeziei. Este vorba,
probabil, cum va spune Blaga, de întoarcerea cu fața spre apus (a fi întors înseamnă a fi cu fața
spre moarte). Metafora amorul meu de plumb sugerează ideea că efectul toxic al plumbului a
cuprins și lumea interioară. Eul liric își privește sentimentul ca un spectator, imaginea tragică și
absurdă a înstrăinării de sine este transmisă prin formula Stam singur lângă mort. Încercarea de
salvare este iluzorie: Şi-am început să-l strig. Metafora aripile de plumb presupune zborul în jos,
căderea surdă și grea, imposibilitatea evadării, moartea afectivităţii.
În poezia simbolistă, sugestia este folosită drept cale de exprimare a corespondenţelor, prin
cultivarea senzațiilor diverse (vizuale, auditive, tactile).
Plumb transmite spaima de neant a ființei; poezia este realizată ca un tablou static,
preponderant cu imagini vizuale, dar impresia de coşmar se amplifică în prezența unor imagini
auditive. În prima strofă, verbul onomatopoeic redă zgomotul înspăimântător al obiectelor din
cimitir și sugerează dezacordul eului cu lumea: scârțâiau coroanele de plumb. În strofa a doua
vuietul se interiorizează devine un strigăt de disperare a fiinţei. Simbolurile frigul şi vântul
reprezintă disoluția materiei. Prin transmiterea unor senzații tactile, poetul realizează
corespondența dintre planul naturii și golul sufletesc, exprimat de laitmotivul stam singur.
Ambiguitatea, o caracteristică a limbajului poetic modern, este produsă de multiplele
semnificaţii pe care le pot primi sintagme precum epitetul dormea întors, sau metafora aripile de
plumb. Versul Stam singur lângă mort poate conota înstrăinarea de sine, alienarea, ca reacție la
absurdul existenței.
d) În ceea ce privește prozodia, Plumb are o construcţie sobră, riguroasă, care sugerează
angoasa și imposibilitatea salvării. Elementele prozodiei clasice produc muzicalitatea exterioară,
prin rima îmbrăţişată, măsura fixă de 10 silabe, alternarea iambului 6 cu amfibrahul7.
Muzicalitatea interioară, specific simbolistă, se realizează prin sonoritatea dată de consoanele
„grele” ale simbolului plumb, repetat obsesiv în rimă, dar şi în rima interioară, de tehnica
repetiţiilor (verbul inițial dormeau/dormea şi laitmotivul stam singur), de asonanţe și aliterații,
care transformă poezia într-un vaier8 monoton.
Poezia bacoviană se situează între simbolism şi modernitate. Poetul apelează la tehnicile
simboliste pentru a exprima tema solitudinii şi o viziune tragică despre lume, viziunea
descompunerii universale. Pentru a prezenta condiția omului modern ca ființă însingurată într-o
lume artificială, aflată în disoluţie, în volumul de debut poetul reia obsesiv limbajul, motivele şi
imaginarul simbolist; monotonia este un efect căutat, voit. De asemenea, folosește resursele de
polisemie, ambiguitate sau sugestie ale limbajului poetic modern (Matei Călinescu).
Aşadar, prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei a simbolului şi a corespondenţelor,
prin prezentarea stărilor sufleteşti de angoasă, de singurătate, de vid sufletesc, poezia Plumb se
încadrează în estetica simbolistă în acelaşi timp, poezia bacoviană depășește cadrul
simbolismului și realizează trecerea la modernitate, după cum afirmă și Rodica Zafiu: Bacovia
aparține mai unei faze mai târzii a simbolismului, în care […] se presimte un modernism mai
acut, scindat.

6
2 silabe, prima scurtă, a doua lungă
7
1 silabă accentuate + 2 silabe neaccentuate
8
sunet dureros