ÎNCHEIERE

cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de avocatul Nicolae

Frumosu în interesele lui Victoria Prisacari,

în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de Victoria Prisacari împotriva Guvernului Republicii
Moldova, terț Cancelariei de Stat a Republicii Moldova și Lora Grosu
privind contestarea actului administrativ individual defavorabil, restabilirea
la locul de muncă, încasarea salariului, repararea prejudiciului moral,
compensarea cheltuielilor de judecată

împotriva decizie din 08 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău

(Dosarul nr. 3ra-570/23

NR. PIGD 2-20026312-01-3ra-30052023)

Temeiurile recursului nu se încadrează în prevederile art.246 Cod

administrativ (în vigoare la 1 septembrie 2023). Dezacordul recurentului cu
decizia instanței de apel nu constituie un temei de casare a deciziei
contestate.

Au examinat anterior cauza judecătorii: Instanța de fond: V. Chisiliță,

Instanța de apel: Gh. Mîra, A. Bostan, Gr. Dașchevici,

15 ianuarie 2025

Textul corespunde originalului

 Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului depus de
avocatul Nicolae Frumosu în interesele lui Victoria Prisacari

Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:

Stela Procopciuc, Preşedinte,
Diana Stănilă,
Ion Malanciuc, judecători,
constată următoarele:

ÎN FAPT

1. La 24 februarie 2020, Victoria Prisacari a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Guvernului Republicii Moldova, terț Cancelariei de Stat
a Republicii Moldova și Lora Grosu cu privire la anularea integrală a
Dispoziției Guvernului nr. 161-d din 21 august 2019, anularea Dispoziției
Guvernului nr. 103-d din 26 iulie 2019, în partea ce ține de preavizarea sa,
obligarea pârâtului să emită actul administrativ prin care să o restabilească
în funcția deținută anterior de șef-adjunct al Oficiului teritorial Orhei al
Cancelariei de Stat responsabil pentru raionul Șoldănești, încasarea din
contul pârâtului, în beneficului reclamantei a despăgubirii pentru întreaga
perioadă de absență forțată, într-o mărime egală cu salariul mediu al
reclamantei pentru această perioadă, încasarea de la pârât, în beneficiul
reclamantei a prejudiciul moral în sumă de 25000 lei, recuperarea
cheltuielilor de judecată.
2. În motivarea acțiunii a invocat că, la 29 mai 2019, prin Dispoziția
Guvernului nr. 25-d a fost angajată la Oficiul teritorial Orhei al Cancelariei
de Stat, în calitate de șef-adjunct al Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei
de Stat, responsabil pentru raionul Șoldănești, în temeiul art. 7 lit. i) din
Legea cu privire la Guvern, art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la
funcția publică și statutul funcționarului public și pct. 15 din Hotărârea
Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009 cu privire la oficiile teritoriale ale
Cancelariei de Stat. În aceste condiții la momentul angajării, a deținut o
funcție publică de conducere.
3. Reclamanta a mai menționat că prin Legea 63 din 5 iulie 2019 pentru
modificarea unor acte legislative, în vigoare la data de 12 iulie 2019, au fost
operate modificări la anumite legi, care au avut ca finalitate, schimbarea
statutului funcției de șef și șef adjunct al Oficiului teritorial al Cancelariei de
Stat, din funcție publică de conducere în funcție de demnitate publică.
4. Prin Hotărârea Guvernul nr. 347 din 18.07.2019 cu privire la
modificarea unor hotărâri ale Guvernului, în vigoare la data de 19 iulie 2019,
1
s-au operat modificări la Regulamentul cu privire la organizarea și
funcționarea oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 845/2009. De la data ultimelor modificări intrate
în vigoare (19.07.2019), funcția de șef-adjunct al Oficiului teritorial al
Cancelariei de Stat a redevenit o funcție de demnitate publică.
5. Reclamanta a mai indicat că, prin Dispoziția Guvernului nr. 103-d din
26 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial la data de 27 iulie 2019, în
conformitate cu art. 63 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 158/2008 cu
privire la funcția publică și statutul funcționarului public, s-au preavizat
persoanele care dețin funcțiile publice de conducere de șef și de șef adjunct
în cadrul oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, conform Anexei nr. 2,
preavizul se acordă cu o durată de 30 de zile calendaristice, termen care curge
de la data aducerii la cunoștința funcționarului public a dispoziției contra
semnătură. Printre persoanele preavizate se regăsea și Victoria Prisacari.
6. La data de 23 august 2019, a fost publicată în Monitorul Oficial
Dispoziția Guvernului nr. 161-d din 21 august 2019 cu privire la încetarea
raporturilor de serviciu, prin care, în temeiul art. 7 lit. i) din Legea cu privire
la Guvern și art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea cu privire la funcția publică și
statutul funcționarului public, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, în
funcția de șef-adjunct al Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de Stat din
data de 28 august 2019. În cazul în care până la data de 28 august 2019
intervine suspendarea raporturilor de serviciu ale titularului funcției în
legătură cu boala sau trauma, raporturile de serviciu vor înceta la data
expirării termenului de preaviz, fără emiterea în acest sens a altei dispoziții
de Guvern.
7. Consideră reclamanta, Victoria Prisacari, Dispoziția Guvernului nr.
161-d din 21 august 2019 ilegală și neîntemeiată. Legea privind funcția
publică și statutul funcționarului public, la art. 68 stabilește, cauzele care au
ca obiect raporturile de serviciu care sunt de competența instanțelor de
contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită
expres prin lege competență altor instanțe, iar Dispoziția Guvernului nr. 161-
d din 21 august 2019 este un act administrativ individual, ce îi afectează
dreptul la muncă.
8. Notează că funcția de șef-adjunct al Oficiului teritorial al Cancelariei
de Stat, funcție pe care a deținut-o și din care a fost eliberată în temeiul
actului administrativ contestat, în temeiul modificărilor legislative
menționate în prezenta cerere, a devenit funcție de demnitate publică (ultima
modificare intrată în vigoare la data de 19 iulie 2019). Prin urmare,
accederea, exercitarea, precum și încetarea funcției respective sunt
2
reglementate de Legea nr. 199 din 16/07.2010 cu privire la statutul
persoanelor cu funcții de demnitate publică. La momentul emiterii
dispoziției contestate erau în vigoare următoarele prevederi: ultimul rând
din Anexa la Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate
publică, care se specifică că funcțiile de demnitate publică, șef, șef adjunct
al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat, reprezentant al Guvernului în
teritoriu; pct. 15 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18
decembrie 2009 cu privire la oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat -
conducerea generală a Oficiului este asigurată de șeful Oficiului, care este
reprezentantul Guvernului în teritoriu și deține funcție de demnitate publică;
tabelul 1, Anexa nr. 3 din Legea privind sistemul unitar de salarizare în
sectorul public, se indică că funcțiile de demnitate publică din oficiile
teritoriale Șef oficiu teritorial și Șef adjunct oficiu teritorial.
9. Contrar normelor indicate, drept temei legal al eliberării din funcția de
șef-adjunct al Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat, a fost invocat art. 63
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția
publică și statutul funcționarului public, lege care nu reglementează funcția
deținută.
10. Consideră reclamanta că legea care urma a fi aplicată la eliberarea din
funcție, este Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate
publică, legea care din data de 19 iulie 2019 a devenit aplicabilă raporturilor
de serviciu exercitate în cadrul funcției de șef al Oficiului teritorial al
Cancelariei de Stat. O abordare contrară ar conduce la ultra activitatea
prevederilor legale abrogate/modificate prin actele normative care au condus
la modificarea statutului funcției de șef-adjunct al Oficiului teritorial al
Cancelariei de Stat. Atât Legea nr. 63 din 5 iulie 2019 pentru modificarea
unor acte legislative, cât și Hotărârea Guvernul nr. 347 din 18 iulie 2019 cu
privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului, sunt acte normative prin
care a fost modificat statutul funcției sale, nu prevăd dispoziții derogatorii de
la principiul aplicării imediate a legii noi. Aplicarea în speța dată a
prevederilor legale ce reglementează funcția publică, din moment ce funcția
din data de 19 august 2019 este una de demnitate publică, contravine flagrant
legii.
11. Reclamanta a mai comunicat că chiar dacă ar admite în mod ipotetic
că relațiile de serviciu ale reclamantei, la data emiterii actului contestat,
urmează a fi aplicate prevederile Legii cu privire la funcția publică şi statutul
funcționarului public, atunci şi în acest caz, Dispoziția Guvernului nr. 161-d
din 21.08.2019, este ilegală. Din conținutul acesteia, se observă că temeiul
legal de eliberare a reclamantei din funcție este art. 63 alin. (1) lit. c) din

3
Legea cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public, care
prevede, că „Persoana/organul care are competența legală de numire în
funcție va dispune eliberarea din funcția publică printr-un act administrativ,
care se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la
emitere, însă anterior datei eliberării din funcția publică, în următoarele
cazuri: c) autoritatea publică îşi reduce efectivul de personal sau lichidează
funcția publică, ca urmare a intrării în vigoare a statului de personal în care
nu se mai regăsește funcția ocupată de funcționarul public respectiv;”
Interpretând prevederile articolului citat, se înțelege că temeiul respectiv de
eliberare intervine în 2 situații distincte: autoritatea publică reduce statul de
personal; autoritatea publică lichidează funcția publică. Coroborând textul
dispoziției contestate cu prevederile Legii nr. 63 din 5 iulie 2019 pentru
modificarea unor acte legislative, în special art. XII din această lege,
conchide că eliberarea reclamantei din funcție, intervine anume ca urmare a
lichidării funcției publice.
12. Pentru a putea fi aplicate prevederile art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea
cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, și anume
eliberarea ca, urmare a lichidării funcției publice, legiuitorul a prescris, în
mod imperativ, întrunirea a 2 condiții cumulative, lichidarea funcției publice,
intrarea în vigoare a statului de personal în care nu se mai regăsește funcția
ocupată de funcționarul public. Pentru a putea elibera funcționarul public din
funcții, în mod legal, nu este suficient ca funcția respectivă să se lichideze.
Dacă, la data emiterii actului contestat, urma a fi aplicate prevederile Legii
cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, atunci și în acest
caz, Dispoziția Guvernului nr. 161-d din 21 august 2019, este ilegală. Din
conținutul acesteia, temeiul legal de eliberarea din funcție este art. 63 alin.
(1) lit. c) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului
public. Prevederile articolului citat, statuează că temeiul respectiv de
eliberare intervine în 2 situații distincte, autoritatea publică reduce statul de
personal, autoritatea publică lichidează funcția publică. În noul stat de
personal, nu trebuie să se mai regăsească funcția respectivă. În conformitate
cu pct. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009 cu privire
la oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat, structura și efectivul-limită ale
Oficiului sunt aprobate prin hotărâre de Guvern, iar Anexele 2 și 3 din actul
normativ respectiv, legiferează structura și statele de personal ale Oficiilor
teritoriale ale Cancelariei de Stat, precum și lista oficiilor teritoriale raportate
la unitățile teritorial administrative. Din Anexele menționate, se observă că
în conținutul acestora nu au intervenit modificări, nici înainte de preavizare
și eliberare din funcție, nici după aceasta. Astfel, funcția de șef-adjunct al
Oficiului teritorial Orhei, se regăsește, până la momentul de față, în statul de
4
personal al oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat. Temeiul de eliberarea
din funcție, art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea cu privire la funcția publică și
statutul funcționarului public, nu poate interveni în speță, or funcția pe care
a deținut-o, se regăsește în continuare în statul de personal al autorității
publice în care a activat.
13. A mai indicat că, în conformitate cu pct. 15 din Anexa nr. 1 la
Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009 cu privire la oficiile
teritoriale ale Cancelariei de Stat, șeful Oficiului este numit și eliberat din
funcție prin hotărâre de Guvern, nefiind eliberat din funcție nu prin Hotărâre
de Guvern. Cu toate acestea, în speță, reclamanta a fost eliberată din funcție
nu prin hotărâre de Guvern, dar prin dispoziție a Guvernului Art. 36 alin. (1)
din Legea cu privire la Guvern face o distincție clară între actele emise de
Guvern, hotărâri, ordonanțe și dispoziții. Astfel a fost eliberat din funcție
printr-un act administrativ individual necorespunzător, fiind viciată
procedura de eliberare din funcție. Art. 37 alin. (2) din Legea cu privire la
Guvern, situează că, hotărârile de Guvern se adoptă în cadrul ședinței
Guvernului cu votul majorității membrilor Guvernului, aceste acte fiind
emanația unui organ colegial. Pe de altă parte, art. 39 din același act
normativ, indică faptul că dispozițiile sunt emise de către Prim-ministru,
respectiv fiind acte ale unui organ unipersonal. Nu doar a fost eliberat din
funcție printr-un act administrativ necorespunzător, dar a fost eliberat și prin
încălcarea de competență, în concret, decizia de eliberare din funcție a lui
urma să fie luată de Guvern, prin votul majorității membrilor și nu printr-o
dispoziție unipersonală a Prim-ministrului.
14. Mai mult, art. 94 alin. (1) Cod administrativ, prevede că înainte de
emiterea unui act administrativ individual defavorabil pentru un participant
sau înainte de respingerea unui act administrativ individual favorabil,
participantul are dreptul să fie audiat în legătură cu faptele și circumstanțele
relevante pentru actul ce urmează a fi emis. Aceste prevederi legale nu au
fost respectate, ceea ce presupune temeinicia pretenției de anulare a actului
emis cu încălcarea procedurii stabilite de lege.
15. Notează că, prevederile art. 118 alin. (3) Cod administrativ, stabilesc
obligativitatea motivării complete a actului administrativ, circumstanță care
condiționează legalitatea acestuia..
16. Prin Dispoziția Guvernului nr. 103-d din 26 iulie 2019, publicată în
Monitorul Oficial la data de 27 iulie 2019, în conformitate cu art. 63 alin. (1)
lit. c) și alin. (2) din Lege nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul
funcționarului public, s-au preavizat persoanele care dețin funcțiile publice
de conducere de șef și de șef adjunct în cadrul oficiilor teritoriale ale
5
Cancelariei de Stat, conform anexei nr. 2. Preavizul se acordă cu o durată de
30 de zile calendaristice, termen care curge de la data aducerii la cunoștința
funcționarului public a prezentei dispoziții contra semnătură. Printre
persoanele menționate în Anexa nr. 2 la dispoziție nr. 103-d din 26.07.2019
se regăsește şi Victoria Prisacari.
17. Din data de 19 iulie 2019, funcția deținută este una de demnitate
publică, fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 199 din 16/07.2010 cu
privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică. Cu toate
acestea, temeiul legal de emitere a Dispoziției nr. 103-d din 26 iulie 2019,
este art. 63 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Lege nr. 158/2008 cu privire la
funcția publică și statutul funcționarului public, prevederi inaplicabile
relațiilor de serviciu. Prin urmare, preavizarea în calitate de persoană care
deține o funcție publică, a fost dispusă neîntemeiat, deținând din data de 19
iulie 2019, o funcție de demnitate publică. Astfel, art. 63 alin. (1) lit. c) și
alin. (2) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului
public putea fi aplicabil în speță, doar în cazul în care funcția deținută, la
momentul emiterii Dispoziției nr. 103-d din 26 iulie 2019, nu se regăsea în
statul de personal al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova. În consecință,
Dispoziția nr. 103-d din 26 iulie 2019 a fost emisă cu încălcarea prevederilor
legale enunțate, ceea ce conduce la ilegalitatea acesteia.
18. Consideră reclamanta că, ce ține de repararea prejudiciului material și
moral cauzat, în conformitate cu art. 201 alin. (1) Cod administrativ, dacă
acțiunea în contencios administrativ depusă în instanța de judecată conține
pretenții inseparabile de drept administrativ și de drept civil, acestea se
examinează de instanța de judecată competentă pentru examinarea acțiunii
în contenciosul administrativ. În urma emiterii actului administrativ
contestat, i-au fost cauzate prejudicii materiale și morale considerabile,
pretenții inseparabile de acțiunea în contencios administrativ. Art. 329 alin.
(1) Codul muncii prevede că, angajatorul este obligat să repare integral
prejudiciul material și cel moral cauzat salariatului în legătură cu îndeplinirea
de către acesta a obligațiilor de muncă, în cazul discriminării salariatului la
locul de muncă sau ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci,
dacă prezentul cod sau alte acte normative nu prevăd altfel. Art. 330 alin. (1)
lit. b) din Codului muncii, legiferează că, angajatorul este obligat să
compenseze persoanei salariul pe care aceasta nu l-a primit, în toate cazurile
privării ilegale de posibilitatea de a munci. Această obligație survine, în
particular, în caz de eliberare ilegală din serviciu sau transfer ilegal la o altă
muncă. Art. 90 din Codul muncii, prevede cazul restabilirii la locul de muncă
a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, angajatorul este
obligat să repare prejudiciul cauzat acestuia. Repararea de către angajator a
6
prejudiciului cauzat salariatului constă în plata obligatorie a unei despăgubiri
pentru întreaga perioadă de absență forțată de la muncă într-o mărime nu mai
mică decât salariul mediu al salariatului pentru această perioadă,
compensarea cheltuielilor suplimentare legate de contestarea transferului sau
a eliberării din serviciu, compensarea prejudiciului moral cauzat salariatului.
Mărimea reparării prejudiciului moral se determină de către instanța de
judecată, ținându-se cont de aprecierea dată acțiunilor angajatorului, dar nu
poate fi mai mică decât un salariu mediu lunar al salariatului. Cuantumul
salariul mediu lunar al reclamantei va fi probat prin Certificatul privind
salariul mediu lunar, care urmează a fi reclamat de la pârât. Eliberarea din
funcția deținută, precum și modalitatea în care aceasta a fost operată, i-au
cauzat daune morale considerabile. A trebuit să suporte, toate consecințele
nefaste sociale, financiare și psihologice de pierdere a locului de muncă.
Ținând cont de toate aceste circumstanțe, prin această eliberare ilegală i-a
fost adus un prejudiciu moral considerabil, estimat la suma de 25000 lei.

POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE

19. Prin hotărârea din 20 decembrie 2021 a Judecătorie Chișinău, sediul

Râșcani, s-a respins acțiunea în contencios administrativ înaintată de
Victoria Prisacari împotriva Guvernului Republicii Moldova și Cancelariei
de Stat a Republicii Moldova, persoană terță Lora Grosu cu privire la
anularea dispoziției Guvernului Republicii Moldova nr. 161-d din 21 august
2019, anularea în parte a dispoziției Guvernului Republicii Moldova nr. 103-
d din 26 iulie 2019, restabilirea la locul de muncă, repararea prejudiciului
patrimonial și moral, încasarea cheltuielilor de judecată.

EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL

20. La 22 decembrie 2021, avocatul Nicolae Frumosu în interesele lui

Victoria Prisacari a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din
20 decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând
casarea integrală a hotărârii și emiterea unei noi decizii privind admiterea
acțiunii integral.
21. La 22 februarie 2022 avocatul Nicolae Frumosu în interesele lui
Victoria Prisacari a depus cerere de apel motivată prin care a solicitat casarea
integrală a hotărârii și emiterea unei noi decizii privind admiterea acțiunii
integral.

7
 POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL

22. Prin decizia din 08 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a
respins cererea de apel declarată de Victoria Prisacari prin intermediul
avocatului Nicolae Frumosu cu menținerea hotărârii Judecătoriei Chișinău,
sediul Râșcani din 20 decembrie 2021.
23. În motivarea soluției, instanța de apel a conchis faptul că, prima
instanță a ajuns la o concluzie justă și întemeiată cu privire la respingerea
acțiunii reclamantului, or, Victoria Prisacari exercita funcția de șef adjunct
al oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, în temeiul art. 28 alin. (1)
lit. a) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.
24. A reținut instanța de apel că, urmare a modificărilor legislative, statul
juridic al funcției de șef adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat,
a fost modificat prin Legea nr. 63 din 05 iulie 2019 pentru modificarea unor
acte legislative.
25. A notat că, funcția publică de conducere de șef adjunct al oficiului
teritorial al Cancelariei de Stat a fost lichidată, Guvernul fiind obligat de a
asigura încetarea raporturilor de serviciu cu persoanele care ocupau această
funcție.
26. Instanța de apel a subliniat că, prin prisma Legii nr. 63 din 05 iulie
2019 pentru modificarea unor acte legislative, a fost dispusă lichidarea
funcției publice de șef și șef adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de
Stat, fiind creată o nouă funcție, regimul juridic al căreia este determinat de
Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții
de demnitate publică.
27. A mai menționat că, autoritatea publică competentă întemeiat a dispus
eliberarea din funcție a Victoriei Pascari în temeiul Legii nr.158 din 04 iulie
2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public și art. XII
alin. (3) lit. c) din Legea nr. 63/2019 pentru modificarea unor acte legislative,
or, Legea nr. 63/2019 pentru modificarea unor acte legislative, art. XII
alin.(3) lit. c) și e) a dispus lichidarea funcțiilor publice de șef și șef adjunct
al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat, concomitent obligând autoritatea
executivă, Guvernul, să asigure îndeplinirea procedurilor pentru eliberarea
din funcție a persoanelor respective, în sensul întreruperii raporturilor de
serviciu cu persoanele care dețineau funcții publice de conducere lichidate,
în conformitate cu prevederile art.63 alin.(l) lit. c) din Legea nr. 158/2008.
28. Respectiv a notat că, prin efectul legii, a fost lichidată funcția publică
de conducere de șef adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat și
formată o nouă funcție de demnitate publică de șef adjunct al oficiului
8
teritorial al Cancelariei de Stat, iar statul de personal a fost modificat. În noul
Stat de personal al oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, aprobat la 23
iulie 2019, nu se regăsește „funcția publică de conducere de șef adjunct al
oficiului teritorial”, ci „funcția de demnitate publică de șef adjunct al
oficiului teritorial”, care reprezintă o altă funcție.
29. Astfel, Colegiul Civil al Curții de Apel Chișinău, nu a constatat
temeiuri de anulare a actelor administrative contestate de reclamant,
menționând că, atât Dispoziția Guvernului nr. 103-d din 26 iulie 2019, cât și
Dispoziția Guvernului nr. 161-d din 21 august 2019, au fost emise de
Guvernul RM, în vederea executării prevederilor legale și anume ale Legii
nr. 63 din 05 iulie 2019 și Hotărârii Guvernului nr. 347 din 18.07.2019 cu
privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului.
30. Dat fiind faptul respingerii cerințelor reclamantului ce țin de anularea
dispoziției Guvernului Republicii Moldova nr.103-d din 26 iulie 2019 și
anularea dispoziției Guvernului Republicii Moldova nr. 161-d din 21 august
2019 privitor la încetarea raportului de serviciu cu apelantei doamnei
Victoria Prisacari, instanța de apel a considerat că, prima instanță întemeiat
a respins și cerințele subsidiare acestora, înaintate de reclamant, or, fiind
constatată legalitatea actelor administrative, nefiind temeiuri pentru
restabilirea în funcție, încasarea salariului, prejudiciului moral și
cheltuielilor de judecată.

EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS

31. La 24 noiembrie 2022 avocatul Nicolae Frumosu în interesele lui
Victoria Prisacari a depus recurs nemotivat împotriva decizie din 08
noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului,
casarea integrală a deciziei și emiterea unei noi decizii privind admiterea
acțiunii integral.
32. La 02 martie 2023 avocatul Nicolae Frumosu în interesele lui Victoria
Prisacari a depus recurs motivat împotriva decizie din 08 noiembrie 2022 a
Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a
deciziei și emiterea unei noi decizii privind admiterea acțiunii integral.

ARGUMENTELE RECURSULUI

33. În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia Curții

de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2022, considerând-o ilegală.
34. A menționat că, instanța de apel, respingând apelul înaintat, a constatat
aplicarea corectă la eliberarea reclamantului din funcție, a prevederilor Legii
nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul
9
funcționarului public. Consideră concluzia respectivă ca fiind greșită, fără a
fi întemeiată pe argumente juridice şi reguli valabile de interpretare a legii.
35. Astfel, indică că funcția de șef adjunct al oficiului teritorial al
Cancelariei de Stat, funcție pe care recurentul a deținut-o şi din care a fost
eliberat ca urmare a modificărilor legislative intrate în vigoare la data de 19
iulie 2019, a devenit funcție de demnitate publică, circumstanță reținută
corect de către instanța de apel. Prin urmare, din data de 19 iulie 2019,
accederea, exercitarea, precum şi încetarea funcției respective urmau a fi
reglementate de Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul
persoanelor cu funcții de demnitate publică.
36. Indică că, instanța de apel a menționat că pârâtul corect a aplicat, drept
temei legal al eliberării din funcția de șef adjunct al oficiului teritorial al
Cancelariei de Stat, prevederile art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 158/2008
cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public, cu toate că legea
respectivă nu mai reglementa la acel moment funcția deținută de reclamant.
Prin urmare, Dispoziția Guvernului nr. 161-d din 21 august 2019 este ilegală
în fond, fiind adoptată în temeiul unei legi inaplicabile raporturilor de
serviciu ale reclamantului.
37. Considerăm că legea care urma a fi aplicată la eliberarea din funcție a
reclamantului este Legea nr. 199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu
funcții de demnitate publică, legea care din data de 19 iulie 2019 a devenit
aplicabilă raporturilor de serviciu exercitate în cadrul funcției de șef adjunct
al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat.
38. În susținerea acestei poziții, invocă şi prevederile art. 4 alin. (3) lit. a)
din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului
public care stabilesc că: „Prevederile prezentei legi nu se aplică: a)
persoanelor ce exercită funcții de demnitate publică”. Astfel, după cum a fost
constatat şi de către instanța de apel, la data de 19 iulie 2019, funcția de șef
adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat a devenit o funcție de
demnitate publică. Respectiv, la momentul emiterii actului administrativ
contestat (21 august 2019), conform prevederilor legale exprese ale Legii nr.
158/2008 cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public,
această lege nu se mai aplica funcției de șef adjunct al oficiului teritorial al
Cancelariei de Stat.
39. Fără a ține cont de cele expuse, completul de judecată a instanței de
apel a considerat că prevederile legale, referitoare la funcția de șef adjunct al
oficiului teritorial al Cancelariei de Stat, abrogate prin Legea nr. 63/2019, au
ultra-activat, respectiv aplicându-se fată de reclamant şi după ce nu mai erau
în vigoare. În argumentarea acestor alegații, reprezentantul Guvernului
10
Republicii Moldova a făcut trimitere la prevederile tranzitorii ale Legii nr.
63/2019, în concret la art. XII alin. (2) din legea menționată.
40. Precizează că Legea nr. 63 din 5 iulie 2019 pentru modificarea unor
acte legislative, act normativ prin care a fost modificat statutul funcției
reclamantului, nu prevede dispoziții exprese care prescriu ultra-activitatea
prevederilor pe care le abrogă sau le modifică.
41. Menționează că, art. XII alin. (2) şi alin. (3) lit. c), e) din Legea nr. 63
din 05 iulie 2019, articol invocat în decizia contestată, se referă doar la
condițiile de salarizare a destinatarilor legii date, la necesitatea eliberării din
funcție a anumitor funcționari publici şi numirea în funcție a altora, şi nici
într-un caz nu prescrie, într-o manieră expresă, aplicarea ultra-activă a
anumitor prevederi legale. Respectiv, aplicarea în speța dată a prevederilor
legale ce reglementează funcția publică, din moment ce funcția
reclamantului din data de 19 iulie 2019 este una de demnitate publică,
contravine flagrant legii.
42. Adăugă faptul că în esență, funcția de șef adjunct al oficiului teritorial
al Cancelariei de Stat, nu a fost lichidată, dar i-a fost schimbat statutul, din
funcție publică în funcție de demnitate publică, iar schimbarea statutului
funcție nu este temei de eliberare a funcționarului public din funcție.
Precizează că noțiunea de lichidare a funcție publice, avută în vedere de
legiuitor, presupune anume lichidarea/dispariția în totalitate a acestei funcții
şi nu modificarea statutului funcției. Trage această concluzie şi din
interpretarea art. 63 alin. (5) din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția
publică şi statutul funcționarului public, care stabilește interdicția, în cazul
reducerii efectivului de personal sau lichidării de funcții, ca autoritatea
publică să înființeze posturi similare celor lichidate timp de un an de la data
schimbărilor efectuate. Această normă legală conduce la concluzia că în
cazul lichidării funcției publice, autoritatea publică, la caz Cancelaria de Stat,
nu poate să înființeze posturi similare timp de un an de la lichidare. Ceea ce
presupune, în mod indubitabil, că asemenea posturi, nu mai există la
momentul eliberării din funcție a funcționarului public pe motiv de lichidare
a funcției publice. Contrar celor expuse, în statul de personal al Cancelariei
de Stat a Republicii Moldova, se regăsește funcția de șef adjunct al Oficiului
teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, responsabil pentru r. Șoldănești.
43. Comunică că, un alt aspect care confirmă faptul că funcția recurentului
în esență nu a fost lichidată, rezultă din prevederile Legii nr. 63 din 5 iulie
2019 pentru modificarea unor acte legislative (art. XII alin. (3) lit. e)) şi
hotărârii Guvernul nr. 347 din 18 iulie 2019 cu privire la modificarea unor
hotărâri ale Guvernului (pct. 3 sbpct. 3) care impun întreprinderea măsurilor
11
necesare în vederea numirii a noilor persoane în funcțiile de șef adjunct al
oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, fapt ce denotă existența în
continuare a acestor funcții. Mai mult ca atât, prin Dispoziția Guvernului nr.
36-d din 05 februarie 2020, în funcția deținută anterior de reclamant a fost
numită o altă persoană, în concret Lora Grosu. Prin urmare, este absolut
indubitabil că funcția de șef adjunct al oficiului teritorial Orhei al Cancelariei
de Stat, responsabil pentru r. Șoldănești, nu a fost lichidată, dar este
exercitată în continuare de o altă persoană.
44. Ce ține de constatarea faptul că funcția de demnitate publică de șef
adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat, este o funcție nouă, indică
că elementele care diferențiază o funcție de alta sunt: denumirea funcție (un
element mai mult formal), dar în principal, atribuțiile şi responsabilitățile
acestei funcții. Astfel, observă că funcția indicată în statul de personal pretins
modificat şi exercitată la momentul de față de către Lora Grosu, are aceeași
denumire cu funcția deținută anterior de recurent - șef adjunct al oficiului
teritorial Orhei al Cancelariei de Stat.
45. Subliniază că această concluzie eronată a instanței de apel, precum că
actuala funcție de șef adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat
reprezintă o funcție absolut nouă, este o constatare definitorie în litigiul dat,
care a condus la încălcarea dreptului recurentului la un proces echitabil.
46. Raportându-se la conținutul actului administrativ contestat, ținând
cont şi de faptul că acesta este un act administrativ defavorabil, conchide că
acesta nu conține motivarea în fapt şi descrierea procedurii administrative
care a stat la baza emiterii lui, circumstanțe care conduc în mod obligatoriu
la ilegalitatea Dispoziției nr. 161-d din 21 august 2019. Astfel, Curtea de
Apel Chișinău nu s-a expus referitor la acest aspect, încălcând în acest sens
dreptul reclamantului la un proces echitabil, din perspectiva obligativității
motivării hotărârii judecătorești. Cu toate acestea, reprezentantul intimatului,
cu referire la acest aspect, a statuat că motivarea actului administrativ nu este
obligatorie, făcând trimitere la art. 118 alin. (4) lit. c) din Codul
administrativ. Interpretând articolul enunțat de instanța de apel, constată că
acesta poate fi aplicat doar în cazul în care conform circumstanțelor de fapt
nu se cere o motivare a actului administrativ. Prin urmare, statuează că
Dispoziția Guvernului nr. 162-d din 21 august 2019 este un act administrativ
care încetează raporturile de muncă ale reclamantului. Respectiv, în speță
devin aplicabile prevederile Codului muncii, inclusiv cele referitoare la
încetarea contractului individual de muncă.
47. Astfel din conținutul art. 81 alin. (3) Codul Muncii deduce că în actul
juridic care încetează raporturile de muncă ale salariatului urmează a fi
12
indicat temeiul de drept. Precizează că prevederile Codului muncii stabilesc
un volum minim de garanții şi drepturi ale salariatului de la care angajatorii
nu pot deroga în sensul diminuării acestora (art. 11 alin. (1) Codul muncii).
În consecință, actul juridic de încetare a relațiilor de muncă trebuie, cel puțin,
să conțină o motivare în drept. În continuare, stipulează că motivare în drept
face parte din motivarea completă a actului administrativ (art. 118 alin. (2)
lit. a) Cod administrativ), iar lipsa obligației de a motiva actul administrativ,
legiferată la alin. (4) de la același articol, se referă la toate componentele
motivării, inclusiv la motivarea în drept. Concluzionând, din moment ce
legislația muncii prescrie obligativitatea motivării „cel puţin” în drept a
actului juridic de încetare a relațiilor de muncă, unui asemenea tip de act nu-
i pot fi aplicate prevederile art. 118 alin. (4) Cod administrativ, prevederi
care îndreptățesc emitentul să nu motiveze deloc, inclusiv şi în drept, actul
administrativ.
48. Un alt argument invocat de către partea recurentă şi dezbătut în
instanța de apel s-a referit la eliberarea Victoriei Prisacari din funcție printr-
un act administrativ necorespunzător. Astfel, în conformitate cu pct. 15 din
Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009 cu
privire la oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat, în activitatea sa șeful
Oficiului este asistat de șefii adjuncți ai Oficiului, numiți în funcție şi
eliberați din funcție prin hotărâre de Guvern. Cu toate acestea, în speță,
recurentul a fost eliberat din funcție nu prin Hotărâre de Guvern, dar prin
Dispoziție a Guvernului. Art. 36 alin. (1) din Legea nr. 136/2017 cu privire
la Guvern face o distincție clară între actele emise de Guvern: hotărâri,
ordonanțe şi dispoziții. Respectiv, făcând trimitere la normele de drept
invocate, constată că recurentul, a fost eliberat din funcție printr-un act
administrativ individual necorespunzător, astfel fiind viciată procedura de
eliberare din funcție.
49. Constată că nici asupra acestui aspect Curtea de Apel Chișinău nu s-a
expus deloc, admițând astfel o încălcare a dreptului reclamantului la un
proces echitabil, din perspectiva obligativității motivării hotărârii
judecătorești.
50. În continuare face referire la argumentele intimaților tangente
încălcării invocate. Astfel, intimații au menționat că în speță urmează a fi
aplicate prevederile pct. 153 din Regulamentul Guvernului, aprobat prin
hotărârea Guvernului nr. 610/2018, care prescriu, că “Dacă legea nu prevede
altfel, dispozițiile Guvernului se adoptă cu privire la: 1) numirea şi revocarea
din funcții şi alte subiecte privind personalul din ministere, alte autorități
administrative centrale care țin de competenta Guvernului.” Observă că,

13
prezenta regulă comportă şi o excepției, concretizat în sintagma “dacă legea
nu prevede altfel...”. În consecință, subliniază că pct. 15 din Anexa nr. 1 la
Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009 cu privire la oficiile
teritoriale ale Cancelariei de Stat, lege specială în speță, prevede că
eliberarea șefului adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat se
efectuează prin hotărâre de Guvern.
51. Raportând la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 100/2017 cu
privire la actele normative, statuează că, în funcție de caracterul lor,
prevederile pct. 153 din Regulamentul Guvernului au un caracter general față
de prevederile pct. 15 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 845 din
18 decembrie 2009 cu privire la oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat,
care au un caracter special. Acest lucru îl deduce din faptul că pct. 153 din
Regulamentul Guvernului se aplică față de tot personalul din ministere sau
alte autorități centrale care țin de competenta Guvernului, iar pct. 15 din
Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009 cu
privire la oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat, se aplică doar șefilor
adjuncți ai oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat. În acest sens,
menționează că art. 5 alin. (3) din Legea nr. 100/2017 privind actele
normative stipulează, că „În caz de divergență între o normă generală şi o
normă specială, care se conțin în acte normative de același nivel, se aplică
norma specială.” În consecință, ținând cont de cele expuse, constată cu
certitudine că recurentul, conform prevederilor pct. 15 din Anexa nr. 1 la
Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009 cu privire la oficiile
teritoriale ale Cancelariei de Stat, urma a fi eliberat din funcție prin hotărâre
de Guvern şi nu printr-o dispoziție a Guvernului.
52. Precizează că art. 94 alin. (1) Cod administrativ nu poate fi interpretat
în sensul că oferă participantului procedurii administrative dreptul de a fi
audiat, fără a institui în sarcina autorității publice o obligație expresă,
deoarece oricărui drept al participantului la procedura administrativă îi
corespunde o obligație corelativă a autorității publice. Altfel spus, dacă
recurentul avea dreptul să fie audiat înainte de emiterea actului administrativ
defavorabil, atunci Guvernului Republicii Moldova îi incumba obligația
corelativă de audiere a Victoriei Prisacari. Acest punct de vedere este
susținut de interpretarea literală coroborată a art. 94 şi 95 din Codul
administrativ. Astfel, art. 95 din cod enumeră situațiile în care autoritatea
publică poate renunța la audierea participantului la procedura administrativă.
Respectiv, sintagma folosită de legiuitor, „renunțare la audiere”, sugerează
că audierea participantului se efectuează din oficiu şi nu la cerere, în caz
contrar, sintagma utilizată trebuia să fie „refuzul la audiere”. Asupra acestui
temei de ilegalitate a Dispoziției Guvernului nr. 161-d din 21.08.2019,
14
instanța de apel nu s-a expus deloc, astfel admițând încălcarea art. 6 CEDO
din perspectiva nemotivării actului administrativ.
53. Mai indică că la eliberarea din funcție a reclamantei au fost încălcate
și art. 11, 14 din CEDO.
54. Notează că argumentul de bază al reprezentantului intimaților, care
justifică eliberarea din funcție a recurentului şi probează legalitatea
acțiunilor Guvernului Republicii Moldova în procedura respectivă, se referă
la aplicarea prevederilor Legii nr. 63/2019 pentru modificarea unor acte
legislative, în concret art. XII alin. (3) lit. c) şi e) din legea numită, prevederi
prin care a fost lichidată funcția de șef al oficiului teritorial al Cancelariei de
Stat şi care obligau Guvernul să întreprindă măsurile necesare în vederea
desfășurării procedurilor ce vizează eliberarea din funcție a persoanelor
vizate şi numirea altor persoane în funcțiile date. Aduce la cunoștința
instanței că prevederile enunțate nu puteau fi aplicate în speță, deoarece
raționamentul adoptării acestora este bazat pe o discriminare pe criteriu de
apartenență politică şi pe încălcarea libertății persoanei de asociere într-un
partid politic, în consecință, aceste norme fiind în contradicție cu principiile
procedurii administrative, Constituția Republicii Moldova şi Convenția
Europeană pentru Drepturile Omului.
55. Observă că Legea nr. 63/2019, inclusiv prevederile acesteia care
impuneau eliberarea din funcție a anumitor funcționari publici, are un
caracter discriminatoriu, ce rezultă expres din conținutul notei informative,
document care identifică voința legiuitorului la adoptarea actului normativ.
56. Constatăm că autoritatea publică, la caz Guvernul Republicii
Moldova, contrar principiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) Cod administrativ
și art. 5 din Legea 158/2008, a aplicat prevederi cu un caracter pronunțat
discriminatoriu, ceea ce afectează cu un viciu deosebit de grav actele
administrative emise în aplicarea prevederilor date, fapt ce conduce, în
temeiul art. 141 Cod administrativ, la nulitatea acestor acte.
57. Totodată menționează că, în conformitate cu art. 16 alin. (2) din
Constituția Republicii Moldova, toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali
în fața legii şi a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de
origine socială.
58. Cu referire la aplicabilitatea articolului 16 din Constituție, Curtea
Constituțională a reținut că egalitatea în fața legii şi a autorităților publice
presupune lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte a persoanei.
Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situații

15
asemănătoare sunt tratate în mod diferit (discriminare directă), sau atunci
când persoanele care se află în situații diferite sunt tratate în același mod
(discriminare indirectă), cu excepția cazului în care un asemenea tratament
este justificat în mod obiectiv şi rezonabil.
59. Făcând trimitere la circumstanțele litigiului, observăm că este în fața
unei discriminări directe, concretizată în comportamentul diferit al
legiuitorului față de persoane aflate în situații similare, comportament
diferențiat determinat de apartenența politică a acestora.
60. Ținând cont de faptul că dispozițiile constituționale ale articolului 16
nu au o existență de sine stătătoare, ele fiind incidente doar în cazul în care
situația la care se referă dezavantajul implică una dintre condițiile de
exercitare a unui drept garantat de Constituție, precizează că în speță, prin
aplicarea prevederilor discriminatorii ale Legii nr. 63/2019, a fost afectat
dreptul la muncă al persoanelor vizate, prin faptul că acestea au fost eliberate
ilegal din funcțiile deținute. Respectiv, având în vedere faptul că procedura
administrativă contestată intervine în sfera dreptului la muncă, reține
incidența articolului 43 din Constituție, care garantează dreptul la muncă şi
la protecția muncii.
61. Concluzionează că, art. 1 alin. (2) Cod administrativ, care impune
concordanța raporturilor administrative cu Constituția Republicii Moldova,
concede că aplicarea în speță a prevederile Legii nr. 63/2019 este un ilegală,
aceasta fiind contrară art. 16 şi 43 din Constituția Republicii Moldova.
62. De asemenea observă că, CEDO interzice într-o manieră expresă
discriminarea persoanelor pe motiv de opinie politică, ceea ce presupune că
încetarea raporturilor de muncă, în temeiul unor prevederi discriminatorii,
sunt contrare Convenției. Respectiv, în virtutea preemțiunii tratatelor
internaționale la care Republica Moldova este parte, față de legislația
națională (art. 4, art. 36 alin. (2) Cod administrativ), încetarea raporturilor de
muncă în condițiile expuse urmează a fi considerată ilegală şi în dreptul
intern al statului.
63. Asemenea reglementării din Constituția Republicii Moldova, dreptul
la nediscriminare prevăzut la art. 14 din Convenție nu are o existență
independentă, deoarece nu poate fi invocat decât cu privire la drepturile şi
libertățile pe care Convenția le consacră. Astfel, după cum a fost constatat în
jurisprudența CtEDO, eliberarea din funcție a unei persoane constituie o
ingerință în exercitarea de către aceasta a dreptului la respectarea vieții
private, în sensul art. 8 din Convenție, în consecință, constatăm că aplicarea
prevederilor discriminatorii ale Legii nr. 63/2019, care în speță a condus la

16
eliberarea reclamantului din funcția deținută, constituie o încălcarea a art. 14,
în coroborare cu art. 8 din Convenție.
64. Reiterează că motivul primordial care a stat la baza adoptării Legii nr.
63 din 05 iulie 2019 şi a hotărârii Guvernului nr. 347 din 18 iulie 2019, a fost
crearea condițiilor legale propice pentru eliberarea din funcțiile de secretar
general al Guvernului, secretar general de stat, secretar de stat, șef şi șef
adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat, a persoanelor care aveau
opțiunea politică a unui anumit partid, în concret Partidul Democrat din
Moldova. Acest fapt este probat prin conținutul Notei informative la
proiectul Legii nr. 63 din 05.07.2019: “Proiectul de lege pentru modificarea
unor acte legislative are drept scop deblocarea activității ministerelor din
cadrul Guvernului Republicii Moldova. Urmare a restructurării realizate de
către Guvernul Filip în anul 2017, în ministere au fost create funcțiile de
secretari de stat şi secretari generali de stat; formal, acestea sunt funcții
publice, iar titularii sunt funcționari publici, în realitate însă marea majoritate
a secretarilor generali de stat şi a secretarilor de stat, sunt exponenți ai
Partidului Democrat”. Observă, anume asocierea funcționarilor enunțați cu
Partidul Democrat, a creat repercusiuni negative asupra activității
profesionale a acestora, concretizate în modificarea statutului funcțiilor
exercitate, fapt ce a condus la eliberarea din aceste funcții. Prin urmare, asistă
la o ingerință în dreptul persoanei de a se asocia liber în partide politice. Mai
exact, libertatea de asociere este viciată de riscul sancționării persoanei,
pentru opțiunea sa politică, sancțiune concretizată în eliberarea din serviciu
ca urmare a modificărilor legislative operate. Din aceste considerente,
constatăm o ingerință în dreptul reclamantului la asocierea liberă în partide,
drept prevăzut de art. 11 din CEDO.
65. La fel, asupra încălcării prevederilor din Convenție enunțate instanța
de apel nu s-a expus deloc, astfel admițând încălcarea art. 6 CEDO din
perspectiva nemotivării actului administrativ.

LEGISLAȚIA RELEVANTĂ

66. Art. XI alin. (3) din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea
unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții
Supreme de Justiție):
„Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a
prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.”
67. Art. 244 alin. (1) Cod administrativ (în vigoare până la 1 septembrie
2023):

17
 „Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel
pot fi contestate cu recurs.”
68. Art. 245 Cod administrativ (în vigoare până la 1 septembrie 2023):
„Recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea
deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel
transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.
Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile
de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs,
motivarea recursului se depune la instanţa de apel.”
69. Art. 246 din Codul administrativ (în vigoare până la 1 septembrie
2023):
„Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.
Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere.
(2) Recursul se declară inadmisibil în special când:
a) decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs;
b) recursul este depus în mod repetat;
c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită;
d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art.245 alin.(1);
e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului
prevăzut la art.245 alin.(2);
f) cererea de recurs nu corespunde cerinţelor stabilite la art.244 alin.(2), art.233
alin.(1) şi (2) şi art.234 alin.(2) şi recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit
de Curtea Supremă de Justiţie.”

MOTIVAREA INSTANȚEI
70. Referitor la termenul de declarare a recursului, Completul de judecată
al Curții Supreme de Justiție atestă că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat
dispozitivul deciziei la 08 noiembrie 2022 şi la 22 februarie 2023 decizia
motivată a fost notificată recurentului (f.d. 80 V-II) prin intermediul poștei
electronice. Prin urmare, recursul este în termen.
71. Din analiza prevederilor legale citate supra, rezultă că admisibilitatea
/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile
menționate, ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ
exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri
concludente şi serioase.
72. Completul Curții Supreme de Justiție reține că sintagma „în special”
denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate şi în același
timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs
care nu prezintă o motivare suficient de serioasă şi care pe cale de consecință
nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul
de 3 judecători.

18
 73. În această ordine de idei, completul Curții Supreme de Justiție reține
că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului
dar şi cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile
şi esențiale încălcări de drept procedural şi material capabile să răstoarne
deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile curții de apel
ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond şi invocare ex officio a
erorilor de drept.
74. Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul
de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare
convingătoare şi întemeiată în condițiile nominalizate mai sus.
75. Acest argument rezultă şi din particularitățile de formă ale
reglementării recursului în Codul administrativ şi anume din sintagma
„motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ. În
consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se
referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea
rezistării testului şi filtrului de admisibilitate.
76. De asemenea, Completul Curții Supreme de Justiție accentuează că
admisibilitatea recursului trebuie privită şi în contextul rolului şi funcției
legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea
şi interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios
administrativ.
77. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a
trece filtrul de admisibilitate şi a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal
fundamental.
78. În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul
de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder
împotriva Regatului Unit, pct.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC),
pct.230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui
recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea
statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere
(Luordo împotriva Italiei, pct.85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs
pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services
împotriva Franţei, pct.45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a
articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de
caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de
totalitatea procedurilor în sistemul de drept național şi de rolul instanțelor
ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19
februarie 1996, Reports 1996-1, p.141,§39).
79. La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la
admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de
drept, şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (a
se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, §31, Seria A, nr.212-A).
19
 80. În circumstanțele menționate, Completul Curții Supreme de Justiție
ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de avocatul
Nicolae Frumosu în interesele lui Victoria Prisacari.
81. Ținând cont de cele expuse şi în temeiul art. 230 și 246 din Codul
administrativ

COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,

Declară inadmisibil recursul depus de avocatul Nicolae Frumosu în

interesele lui Victoria Prisacari.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte Stela Procopciuc

Judecători Diana Stănilă

Ion Malanciuc

20