Gaius Iulius Caesar a fost un conducător politic și general roman și una dintre cele mai
influente și mai controversate personalități din istorie. Rolul său a fost esențial în
instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea democrației Republicii și instaurarea Imperiului
Roman. A provocat războaie de cucerire fără acordul senatului roman. Cucerirea Galiei,
plănuită de Cezar, a inclus sub dominația romană teritorii până la Oceanul Atlantic.
În 60 î.Hr., Caesar a format o alianță politică numită Primul Triumvirat cu doi dintre cei mai
puternici oameni din Roma: Pompei și Crassus. Această alianță a fost creată pentru a consolida
puterea celor trei și pentru a controla deciziile politice importante din Roma. În 59 î.Hr., Caesar a
fost ales consul, una dintre cele mai înalte funcții ale Republicii Romane.
După ce și-a încheiat mandatul de consul, Caesar a fost numit guvernator al Galiei, o provincie
romană extinsă. Această funcție i-a permis să își construiască o carieră militară impresionantă,
extinzând puterea Romei prin cuceriri continue în teritoriile din nordul Europei.
Între 58 și 50 î.Hr., Caesar a condus o serie de campanii militare cunoscute sub numele de
Războaiele Galice, în care a cucerit triburile galice și a extins granițele Romei până la râul Rin.
Aceasta a fost una dintre cele mai mari realizări militare ale sale, aducând sub control roman
teritorii care includ astăzi Franța, Belgia și părți din Elveția, Germania și Olanda.
Una dintre cele mai memorabile momente din aceste campanii a fost înfrângerea liderului
galic Vercingetorix la Bătălia de la Alesia în 52 î.Hr. Această victorie i-a consolidat faima de
strateg militar genial și i-a adus o mare loialitate din partea armatei sale.
În 49 î.Hr., după ce relațiile dintre Caesar și Pompei s-au deteriorat, Senatul roman, sub influența
lui Pompei, i-a cerut lui Caesar să renunțe la comanda sa militară și să se întoarcă la Roma fără
armată. Caesar a refuzat și, în ciuda interdicțiilor legale, a traversat râul Rubicon cu legiunile sale,
un act considerat ca o declarație de război împotriva Romei. Aici a rostit celebra expresie: Alea
iacta est („Zarurile au fost aruncate”).
Acest act de nesupunere a declanșat războiul civil între Caesar și forțele lui Pompei. Caesar a ieșit
învingător în Bătălia de la Farsalos din 48 î.Hr., în urma căreia Pompei a fugit în Egipt, unde a fost
asasinat.
Pe 15 martie 44 î.Hr., cunoscută ca Idele din Martie, Caesar a fost asasinat în Senat, lovit de 23 de
ori de către conspiratori. Asasinarea sa a avut ca scop restabilirea republicii, dar a dus, în schimb,
la un nou val de războaie civile.
Gaius Sallustius Crispus, a fost un istoric roman din secolul I î.Hr., care s-a remarcat prin scrierile
sale despre politica și conflictele interne ale Romei. Sallustius este considerat unul dintre cei mai
importanți istorici romani din perioada târzie a Republicii Romane. Principalele sale opere,
"Conjurația lui Catilina" și "Războiul cu Iugurtha", oferă o perspectivă asupra decăderii morale și
politice a Romei, fiind lucrări valoroase atât din punct de vedere istoric, cât și literar.
După excluderea din Senat, Sallustius s-a apropiat de Iulius Caesar, una dintre cele mai puternice
și influente figuri politice ale timpului său. Caesar, liderul popularilor, avea nevoie de aliați loiali în
lupta sa împotriva facțiunii optimatelor, conduse de Pompei.
Caesar l-a repus pe Sallustius în Senat și i-a oferit acestuia oportunități de avansare politică. După
victoria lui Caesar în războiul civil împotriva lui Pompei, Sallustius a fost recompensat cu funcția
de guvernator al provinciei Africa Nova (în 46 î.Hr.), un teritoriu care includea partea de vest a
Africii de Nord (aproximativ actualul teritoriu al Algeriei și Tunisiei). În timpul guvernării sale în
Africa, Sallustius a fost acuzat de abuzuri și corupție, acumulând o avere considerabilă, dar s-a
retras din viața publică după moartea lui Iulius Caesar în 44 î.Hr.
"Conjurația lui Catilina" ("Bellum Catilinae"):
Această lucrare descrie conspirația condusă de Lucius Sergius Catilina în 63 î.Hr., care a încercat
să răstoarne guvernul Republicii Romane.
Sallustius îl prezintă pe Catilina ca un om ambițios și corupt, dar folosește evenimentul pentru a
critica corupția generală și declinul moral din Roma.
Sublinează rolul lui Cicero, consulul care a descoperit și oprit complotul.
"Războiul cu Iugurtha" ("Bellum Iugurthinum"):
Relatează conflictul dintre Roma și Iugurtha, regele Numidiei (112–105 î.Hr.), concentrându-se pe
modul în care Iugurtha a mituit senatori romani.
Sallustius folosește războiul pentru a critica corupția politică din Roma și pentru a sublinia cum
avariția liderilor romani a slăbit statul.
După ce s-a retras din viața publică, Sallustius și-a dedicat anii rămași scrisului, dezvoltându-și
operele istorice și meditațiile asupra corupției și decăderii morale a Romei.