COMPLEMENT
În limba română, complementele sunt părți secundare de propoziție care determină un verb, un
adjectiv, un adverb sau o interjecție.
1. Complementul Direct
Întrebări: Pe cine? Ce?
Indică obiectul asupra căruia se exercită direct
acțiunea. Exemplu: Îl văd pe Matei. Citesc o carte.
Întrebări: Cui?; Despre cine/ce? La cine/ce? Cu
2. Complementul Indirect
cine/ce? Pentru cine/ce? De cine/ce? Cu cine, cu ce?
Indică obiectul căruia îi este atribuită o Înspre cine/ce?, După cine/ce? Către cine/ce?
acțiune, o însușire sau o stare.
Exemplu: I-am dat colegei un stilou.
Exemplu: Vorbim despre vacanță.
3. Complementele Circumstanțiale
Exprimă împrejurarea în care se desfășoară o
acțiune.
Circumstanțial de Loc: Întrebări: Unde? De unde? Până unde? Încotro?
Exemplu: Merg la școală.
Circumstanțial de Timp: Întrebări: Când? De când? Până când? Cât timp?
Exemplu: Ne vedem mâine.
Circumstanțial de Mod: Întrebări: Cum? În ce fel? Cât?
Exemplu: Alergă repede.
Circumstanțial de Cauză: Întrebări: Din ce cauză?
Elemente de legătură: deoarece, fiindcă.
Exemplu: Tremura de frică.
Circumstanțial de Scop: Întrebări: Cu ce scop? În ce scop?
Exemplu: Învață pentru examen.
Condițional: Întrebări: În ce caz? În ce condiții?
Elemente de legătură: dacă.
Concesiv: Întrebări: Care sunt consecințele? În ciuda cărui fapt?
Elemente de legătură: desi, cu toate că, în ciuda
faptului că, oricât, oricum, orice.
Consecutiv: Întrebări: Care este urmarea faptului că?
Elemente de legătură: încât.