Verbul
Verbul este partea de vorbire flexibilă care arată acțiunea, starea sau
existența. Verbele sunt:
predicative, când pot să alcătuiască singure predicat (El citește mult.);
nepredicative, când nu alcătuiesc singure predicat. (auxiliare și
copulative)
Verbele nepredicative sunt:
auxiliare (când ajută a avea a vrea a fi
la formarea unor
moduri și timpuri indicativ, perfect compus indicativ, viitor indicativ, viitor
compuse) (am lucrat); standard anterior (Vor fi aflat
condițional-optativ, (vei lucra) și vestea deja, când vei
prezent (aș lucra) și viitor anterior veni la mine.);
perfect (aș fi lucrat). (vei fi lucrat). conjunctiv, perfect (Ce
bine era să fi plouat!);
condițional-optativ,
perfect (Aș fi venit să
te ajut, dacă mă
rugai.).
copulative asociate obligatoriu cu un nume predicativ, formând împreună un predicat
nominal; fac legătura între subiect și numele predicativ: Sunt elev.
Felicia este isteață.
Verbul a fi poate fi copulativ (Sunt curajos.), predicativ (Sunt multe
cărți pe raft.) sau auxiliar (Aș fi plâns.).
Verbele predicative au funcția sintactică de predicat verbal atunci
când au categoria gramaticală a modului.
Verbele copulative alcătuiesc, împreună cu numele predicativ, un
predicat nominal atunci când au categoria gramaticală a modului.
Verbele copulative nu au sens deplin singure și cer obligatoriu un nume
predicativ, pentru ca enunțul să aibă înțeles. Verbul copulativ și numele
predicativ alcătuiesc împreună un predicat nominal.
Verbele copulative cele mai frecvente sunt:
a fi, când are alt sens decât „a se afla”, „a exista”, „a dura”, „a costa”, „a
se găsi”, „a proveni” etc.: El este perseverent. Ana este pictoriță.;
a deveni, care este întotdeauna copulativ: A devenit profesor. Ea a
devenit obraznică.;
a ajunge, a ieși, a se face când înseamnă „a deveni”: A ajuns faimoasă.
S-a făcut inginer. A ieșit paramedic.;
a însemna, când nu are sensul „a nota” și arată echivalența dintre subiect
și numele predicativ: Prietenia înseamnă respect necondiționat.;
a rămâne, când are sensul „a-și păstra calitățile, însușirile”: El a rămas
nedumerit.;
a părea, când în propoziția din care face parte există subiect: Ei păreau
vesel
Locuțiunea verbală este grupul unitar de cuvinte, sinonim cu
un verb, care are întotdeauna în componență un verb.
Locuțiunile verbale se comportă în propoziție ca un verb,
fiind determinate de complemente și circumstanțiale. Ele nu
pot fi determinate de atribute, substantivele din
componența lor fiind, de obicei, nearticulate.
Locuțiunile verbale al căror verb are categoria modului
îndeplinesc în propoziție funcția sintactică de predicate
verbale. Locuțiunile verbale apar frecvent în limbajul oral.
Modul este forma pe care o ia verbul pentru a arăta felul în care
vorbitorul consideră acțiunea.
Verbele care au categoria gramaticală a modului își modifică forma
după persoană și număr și au funcția sintactică de predicat în
propoziție. Cele patru moduri sunt:
Indicativul arată o acțiune sigură, reală De exemplu: Ei au plecat în
excursie.
Imperativul arată o acțiune posibilă, De exemplu: Plecați mai
realizabilă, exprimând un repede!
ordin, un îndemn, un sfat, o
rugăminte
Conjunctivul arată o acțiune posibilă, De exemplu: Vreau să
realizabilă plec acasă.
Condiționalul-optativ arată o acțiune posibilă sau De exemplu: Aș pleca la
dorită, a cărei realizare depinde munte.
de o condiție
I. Modul indicative este singurul mod care are forme
pentru toate timpurile (prezent, trecut și viitor).
1) Prezentul arată desfășurarea acțiunii în momentul vorbirii.
Sufixele de prezent (scrise cu roșu) sunt variate în funcție de
conjugare
(cântați, păreți, oferim, coborâm, lucrez, lucrează, povestesc, poves
tești, hotărăsc, hotărăști)Prezentul este folosit și în enunțuri cu
valoare de adevăr universal, în proverbe (Leneșul mai mult aleargă.)
sau în enunțuri care se referă la adevăruri științifice (Sistemul
nostru Solar este parte a galaxiei Calea Lactee.).
2) Trecutul arată desfășurarea acțiunii înainte de momentul vorbirii.
Are patru forme:
Imperfectul exprimă o acțiune trecută, desfășurată în paralel cu
o altă acțiune trecută; sufixele de imperfect sunt -a- și –ea:
(cântam, cântai, cânta, cântam, cântați, cântau; păream, păreai, părea, p
ăream, păreați, păreau);
I eu mergeam
II tu mergeai
III el/ ea mergea
I noi mergeam
II voi mergeați
III ei / ele mergeau
Perfectul compus indică o acțiune trecută, terminată în
momentul vorbirii; este alcătuit din forme specifice ale verbului auxiliar a
avea (am, ai, a, am, ați, au) + participiul verbului de conjugat
(lucrat, apărut, mers); unele forme regionale includ particulele o și or la
persoana a III-a singular și plural (o venit, or venit);
I eu am lucrat
II tu ai lucrat
III el / ea a lucrat
I noi am lucrat
II voi ați lucrat
III ei/ ele au lucrat
Perfectul simplu arată, în limba literară, o acțiune trecută și
terminată în momentul vorbirii, fiind timpul povestirii la persoana a
III-a; sufixele de pefect simplu sunt: -a-, -u-, -se-, -i-, -â-; desinența
de perfect simplu este alcătuită din două părți: segmentul -ră- (cu
realizare zero la singular) și un segment final pentru persoană și
număr, comun cu alte timpuri
(lucrai, lucrași, lucră, lucrarăm, lucrarăți, lucrară); în româna actuală
vorbită, se folosește numai regional, în Oltenia, Banat și Crișana,
exprimând un proces încheiat de curând (Abia venii.);
I eu lucrai I eu avui I eu mersei I eu citii I eu
hotărâi
II tu lucrași II tu avuși II tu merseși II tu citiși II tu
hotărâși
III el / ea lucră III el/ ea avu III el/ ea merse III el/ ea citi III el/
ea hotărî
I noi lucrarăm I noi avurăm I noi merserăm I noi citirăm I noi
hotărârăm
II voi lucrarăți II voi avurăți II voi merserăți II voi citirăți II voi
hotărârăți
III ei/ ele lucrară III ei/ ele avură III ei/ ele merseră III ei/ ele citiră III ei/
ele citiră
Mai-mult-ca-perfectul exprimă o acțiune trecută, terminată înaintea
altei acțiuni trecute; este alcătuit din sufixul de perfect simplu + sufixul -
se- de mai-mult-ca-perfect + desinența compusă din două părți, la fel ca
în cazul perfectului simplu (lucrasem, păruseși, veniserăm, hotărâserăți).
I eu lucrasem I eu avusem I eu mersesem I eu citisem
I eu hotărâsem
II tu lucraseși II tu avuseși II tu merseseși II tu citiseși
II tu hotărâseși
III el/ ea lucrase III el/ ea avuse III el/ ea mersese III el/ ea citise
III el/ ea hotărâse
I noi lucraserăm I noi avuserăm I noi merseserăm I noi citiserăm
I noi hotărâserăm
II voi lucraserăți II voi avuserăți II voi merseserăți II voi citiserăți
II voi hotărâserăți
III ei/ ele lucraseră III ei/ ele avuseră III ei/ ele merseseră III ei/ ele citiseră
III ei/ ele citiseră
3) Viitorul arată o acțiune care se va desfășura după momentul
vorbirii. Are trei forme:
Viitorul standard, care are forme diferite pentru limba scrisă,
alcătuite din verbul auxiliar a vrea + infinitivul verbului de conjugat (voi
veni), și pentru limba vorbită, unde se folosește verbul a avea + verbul de
conjugat la conjunctiv (am să ascult) sau o invariabil + conjunctivul
verbului de conjugat (o să ascult); regional și familiar, se
utilizează oi, ăi (ei, îi, oi), o (a), om, ăți (eți, îți, oți), or + verbul de
conjugat la infinitiv (oi veni, ăi veni, or veni);
Forma scrisă Forma vorbită
I eu voi lucra I eu oi lucra I eu o să lucrez I eu am să
lucrez
II tu vei lucra II tu oi(ăi) lucra II tu o să lucrezi II tu ai să
lucrezi
III el/ ea va lucra III el/ ea o lucra III el/ ea o să lucreze III el/ ea are
să lucreze
I noi vom lucra I noi om lucra I noi o să lucrăm I noi avem
să lucrăm
II voi veți lucra II voi oți (ăți) lucra II voi o să lucrați II voi aveți
lucrați
III ei/ ele vor lucra III ei/ ele or lucra III ei/ ele o să lucreze III ei/ ele au
lucreze
Viitorul anterior, care exprimă o acțiune viitoare, terminată
înaintea altei acțiuni viitoare; este alcătuit din verbul auxiliar a
vrea + verbul auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat (va fi
venit); este folosit rar în româna actuală și întotdeauna în relație cu
viitorul standard (Când Andra va ajunge la școală, orele vor fi
început.);
I eu voi fi lucrat
II tu vei fi lucrat
III el/ e ava fi lucrat
I noi vom fi lucrat
II voi veți fi lucrat
III ei/ ele vor fi lucrat
Viitorul în trecut, care indică o acțiune viitoare desfășurată în trecut,
în raport cu altă acțiune din trecut; este alcătuit din imperfectul verbului a
avea și conjunctivul verbului de conjugat (Abia după ce am citit cartea
aveam să înțeleg de ce mi-ai recomandat-o.)
I eu aveam să lucrez
II tu aveai să lucrezi
III el/ ea avea să lucreze
I noi aveam să lucrăm
II voi aveați să lucrați
III ei/ ele aveau să lucreze
II. Modul imperativ nu are forme specifice de timp. Are forme doar
pentru persoana a II-a, singular și plural.
Are formă afirmativă (Vino! Veniți!) și formă negativă. La persoana a II-
a, singular, forma negativă este alcătuită din adverbul nu + verbul de
conjugat la infinitiv (Nu veni!), iar la persoana a II-a, plural, din
adverbul nu + imperativul afirmativ (Nu veniți!).
La persoana a II-a, singular, verbul a fi are formele fii (Fii vesel!),
respectiv nu fi (Nu fi trist!).
III. Modul conjunctiv arată o acțiune posibilă, realizabilă. Marca
gramaticală a modului conjunctiv este conjuncția să.
Modul conjunctiv are două timpuri:
prezent – arată o acțiune desfășurată în momentul vorbirii sau după
momentul vorbirii; este alcătuit din conjuncția să + forme identice cu cele
de indicativ prezent ale verbului de conjugat, cu excepția persoanei a III-
a, singular și plural (să vin, să vii, să vină, să venim, să veniți, să vină);
perfect – arată o acțiune desfășurată înainte de momentul vorbirii; este
alcătuit din conjuncția să + verbul auxiliar a fi + participiul verbului de
conjugat; are aceeași formă la toate persoanele, la ambele numere (să fi
venit).
I eu să fi venit
II tu să fi venit
III el/ ea să fi venit
I noi să fi venit
II voi să fi venit
III ei/ ele să fi venit
IV. Modul condițional-optativ are două timpuri:
prezent – care arată o acțiune desfășurată în momentul vorbirii sau după
momentul vorbirii; se formează cu verbul auxiliar a avea + infinitivul
verbului de conjugat (aș veni);
I eu aș veni
II tu ai veni
III el/ ea ar veni
I noi am veni
II voi ați veni
III ei/ ele ar veni
perfect – care arată o acțiune desfășurată înainte de momentul vorbirii; se
formează cu verbul auxiliar a avea + verbul auxiliar a fi + participiul
verbului de conjugat (aș fi venit).
I eu aș fi venit
II tu ai fi venit
III el/ ea ar fi venit
I noi am fi venit
II voi ați fi venit
III ei/ ele ar fi venit