A.

Procesul creativ implică parcurgerea unor etape sau stadii, fiecare contribuind la generarea de
idei și soluții inovatoare. Iată două astfel de faze ale procesului creativ:
Pregătirea:
În această fază, se acumulează cunoștințe, se explorează contextul și se identifică problema sau
provocarea. Creativitatea începe cu o curiozitate și o motivație puternică de a explora și înțelege
subiectul. Se cercetează, se adună informații și se analizează datele [Link]ătirea este
esențială pentru a avea o bază solidă pe care să construim idei noi.
Incubarea:
În această fază, se lasă subiectul să „fermenteze” în minte. Creierul lucrează în mod
subconștient, conectând informațiile și găsind asocieri neașteptate. Aici apar inspirația și ideile
inovatoare. Incubarea poate dura de la câteva minute la săptămâni, în funcție de complexitatea
problemei. Aceste faze nu sunt lineare și pot varia în funcție de persoană și context.
Creativitatea este un proces complex, iar fiecare individ poate experimenta aceste etape în mod
diferit

Creativitatea joacă un rol esențial în constituirea personalității. Să

explorăm mai detaliat acest aspect:
1. Creativitatea ca trăsătură general-umană: Creativitatea nu este o
capacitate psihică autonomă, ci este rezultanta organizării optime a
unor factori de personalitate diferiți. Ea nu este o dimensiune în plus a
personalității, ci efectul conlucrării unor procese psihice variate în
condiții favorabile1.
2. Procesul de creație: Creativitatea se manifestă prin procesul de creație.
Acest proces nu urmează un tipar unic și poate varia în funcție de
personalitatea creativă. Rezultatul evident al procesului de creație
este creația. Creația reprezintă transformarea în act a unei potențialități și
este rezultatul convergenței factorilor cognitivi, emoționali și
motivaționali. Gândirea divergentă, caracterizată prin flexibilitate, fluență și
originalitate, este asociată cu procesul de creație 1.
3. Rolul creativității în dezvoltarea personalității:
o Creativitatea individuală: Aceasta este vitală pentru dezvoltarea
individului și constituie premisa creativității sociale. Creativitatea individuală
produce noutate în sfera experiențelor individuale.
o Creativitatea socială: Acest nou este raportat la cultură și contribuie la
evoluția societății și culturii. Este indispensabilă oricărei societăți sau oricărei
culturi1.

În concluzie, creativitatea nu este doar o caracteristică a personalității, ci și

un proces vital care ne ajută să ne exprimăm, să inovăm și să evoluăm. Ea
ne permite să depășim limitele rutinei și să aducem noutate în lumea
noastră
maginația și creativitatea sunt două concepte interconectate, esențiale în
domeniul psihologiei. Acestea nu sunt doar cuvinte abstracte, ci reprezintă
procese complexe care ne definesc capacitatea de a gândi, de a crea și de a
ne exprima.
Imaginația este un proces cognitiv care ne permite să generăm imagini
mentale, să combinăm elemente din experiența noastră și să creăm scenarii
noi. Este ca o fereastră către lumea noastră interioară, unde putem explora
idei, emoții și posibilități. Imaginația este o formă de libertate creativă, unde
nu există limite sau constrângeri. Ea poate fi vizuală, auditivă sau chiar
kinestezică.
De exemplu, când ne imaginăm o poveste fantastică, când visăm cu ochii
deschiși sau când ne proiectăm viitorul, folosim imaginația. Aceasta ne ajută
să ne antrenăm mintea, să ne dezvoltăm abilitățile de rezolvare a
problemelor și să ne conectăm la lumea din jur.
Creativitatea, pe de altă parte, este procesul prin care transformăm aceste
imagini mentale în ceva concret și nou. Este capacitatea noastră de a găsi
soluții inovatoare, de a crea opere artistice, de a inventa tehnologii sau de a
dezvolta concepte științifice. Creativitatea este o combinație de imaginație,
cunoștințe și abilități practice.
Spre deosebire de imaginație, creativitatea are un scop și o finalitate. Ea
implică efort, perseverență și adesea depășirea obstacolelor. Creativitatea
poate fi spontană sau poate fi cultivată prin exerciții și provocări. Este un
proces care ne ajută să ne adaptăm la schimbare, să inovăm și să ne
exprimăm individualitatea.
Un exemplu concret ar fi procesul de creație artistică. Înainte de a picta un
tablou, un artist își imaginează compoziția, culorile și emoțiile pe care
dorește să le transmită. Imaginația îi oferă inspirația, iar creativitatea îi
permite să pună în practică această viziune.
În concluzie, imaginația și creativitatea sunt două forțe motrice ale minții
umane. Imaginația ne deschide uși către posibilități nelimitate, iar
creativitatea ne ajută să transformăm aceste posibilități în realitate. Ele se
completează reciproc și ne definesc ca ființe creative și curioase

La creativitate contribuie toate procesele psihice, începînd cu senzaţiile şi percepţiile şi terminînd cu

afectivitatea şi voinţa. Este, deci, o proprietate a întregului sistem psihic uman, care se prezintă ca un
laborator ce prelucrează informaţia astfel încît ajunge să elaboreze noi modele cognitive şi imagistice. M.
Golu pune creativitatea în raport cu emergenţa sistemului psihic uman (SPU).

În psihologia românească se cultivă modelul bifactorial al creativităţii, prin care este explicată emergenţa
SPU. Cele două categorii de factori sînt:
Vectorii, termeni prin care sînt reunite toate stările şi dispozitivele energetice ce incită la acţiune şi
raportare preferenţială, şi anume: necesităţile, motivele, scopurile, înclinaţiile, aspiraţiile, convingerile şi,
sintetic, atitudinile caracteriale;

Operaţiile şi sistemele operatorii de orice fel. Observăm că vectorii, ca energizori cu un anumit sens, aşa
cum se divid în pozitivi şi negativi, de atracţie, incitaţie sau respingere şi frînare, tot aşa se divid în
creativi şi noncrea- tivi (sau prea creativi). Favorabile creativităţii sînt necesităţile de creştere, de
perfecţionare şi de performanţă, în opoziţie cu necesităţile homeostazice, strict utilitare; motivaţia
intrinsecă de implicare în acţiune, pentru plăcerea acţiunii, din înclinaţie sau interes cognitiv, în opoziţie
cu motivaţia extrinsecă, indirectă, cu influenţele ei constructive şi presante; aspiraţiile superioare, care
facilitează drumul spre performanţă, faţă de aspiraţiile de nivel scăzut, care nu permit o valorificare
optimă a propriilor posibilităţi. La nivelul personalităţii, se dovedesc a fi creative atitudinile
nonconformiste (epistemică şi pragmatică) faţă de atitudinile conformiste şi convenţionaliste.

în mod asemănător, operaţiile se împart în categorii de operaţii rutiniere, automatizate, cuprinse în

programe algoritmice şi care nu sînt generatoare de noi idei, deci nu aduc contribuţii creative notabile,
precum şi sisteme operatorii deschise de tip euristic, ca să nu mai vorbim de formulele logice noi şi de
repertoriile nelimitate ale procedeelor imaginaţiei, care sînt direct orientate spre descoperire şi invenţie
şi de la care se aşteaptă efecte creative majore. Vectorii sînt cei care declanşează, selectiv, ciclurile
operatoare şi se pilotează într-un anumit sens. Dacă un student doreşte doar să înţeleagă bine tema şi să
poată răspunde, el nu obţine decît un efect de gîndire reproductivă. Dacă un alt student este incitat de
curiozitate ştiinţifică şi doreşte să găsească răspunsuri la unele întrebări, ajungînd să formuleze şi
anumite probleme în legătură cu textul respectiv, el poate, după ce recurge la mai multe variante
interpretative, să realizeze unele performanţe de gîndire productivă sau creatoare.

în ordinea celor arătate, creativitatea nu este altceva decît interacţiunea optimă dintre vectorii creativi şi
operaţiile generative.

La nivelul personalităţii, se constituie blocuri între vectorii atitudinali şi acele sisteme de operaţii pe care
le-am numit aptitudini. Sînt organizări sau structuri care au sau nu efecte creative. Aceste structuri fac
parte dintr-un stil de acţiune, cunoaştere şi realizare a subiectului, care poate fi, în proporţii variabile şi
după sectoare specializate, mai mult sau mai puţin creativ.

Creativitatea, considerată o structură de personalitate, este, în esenţă, interacţiunea optimă dintre

atitudinile predominant creative şi aptitudinile generale şi speciale de nivel supramediu şi superior. Nu
este suficient, deci, să dispui de aptitudini, dacă nu sînt orientate, strategic, prin motivaţie şi atitudini
spre descoperirea şi generarea noului cu valoare de originalitate. Faptul acesta a fost constatat
experimental prin testarea la aceleaşi persoane a inteligenţei generale şi a altor aptitudini, a motivelor şi
atitudinilor creative, precum şi a performanţelor creative în genere. S-a dovedit că doar aptitudinile nu
sînt suficiente. Există persoane foarte inteligente, dar prea puţin creative, întrucît nu au interes de a
cunoaşte; vor să fie exacte, dar nu sînt incitate spre aventurile fanteziei şi sînt, în genere, conformiste şi
conservatoare. în schimb, prezenţa vectorilor creativi este de natură să producă efecte creatoare
remarcabile şi la persoane care nu dispun de aptitudini extraordinare.

Cele mai importante aptitudini creative sînt:

încrederea în forţele proprii şi dorinţa puternică de autorealizare.

Interesele cognitive şi devotamentul faţă de profesia aleasă, care se includ, esenţial, în sensul şi scopul
vieţii.

Atitudinea antirutinară, menită să incite la analiza critică a experienţei

şi să deschidă calea unor noi experimentări. Cutezanţa în adoptarea de noi scopuri neobişnuite şi
îndepărtate şi asumarea riscurilor legate de îndeplinirea proiectelor dificile şi curajoase.

Perseverenţa în căutarea de soluţii şi în realizarea proiectului planifi

cat, revizuirea şi optimizarea lui permanentă. Simţul valorii şi atitudine valorizatoare, care duc la
recunoaşterea deschisă a valorii şi la afirmarea onestă şi demnă a valorii proprii. Grupul atitudinilor
direct creative, constînd din simţul noului, dragostea şi receptivitatea pentru tot ce este nou şi respectul
faţă de originalitate, cultivarea consecventă a originalităţii, mai ales a aceleia ce se corelează cu o
valoare socială şi umanistă superioară.

Creativitatea este un fenomen deosebit de complex, dar deloc misterios şi nici nou, fiind cognoscibil.
Cercetările sînt diferite şi progresele lente; totuşi, numeroase date semnificative au fost deja obţinute.

Unii savanţi deosebesc două laturi ale creativităţii: obiectivă şi subiectivă. Din punctul de vedere al
aspectului obiectiv, creativitatea se determină prin produsul său final care poate fi o invenţie, o
descoperire ştiinţifică, o operă de artă etc. Deşi nivelul produsului creat poate fi foarte diferit, cele două
cerinţe menţionate mai înainte - noutatea şi valoarea - pentru societate sînt obligatorii.

Deoarece în sens mai larg creativitatea se referă şi la activităţi prin care se obţin rezultate ce sînt noi
doar pentru individul dat sau pentru persoanele din mediul său imediat, însă au fost obţinute în mod
independent, aspectul subiectiv se extinde şi la aceste activităţi, deşi produsul final nu poate fi socotit
creator.

într-un act creator, proporţia de creaţie faţă de punctul de plecare, relaţia dintre nou şi cunoscut, dintre
originalitate şi adaptare poate fi foarte diferită, de aici şi nivelul diferit al produselor create. Creaţia
caracterizată atît printr-o valoare excepţională pentru societate, cît şi printr-o originalitate maximă este
socotită, de obicei, genială.

Pornind de la analiza unor date comunicate de creatori, mai ales în artă şi ştiinţă, sau de la analiza
efectuată de unii cercetători - de exemplu, Helmloltz, Poincare ş.a. - a propriului lor proces de creaţie,
precum şi de la unele observaţii a