6. SUPEREU!

Emily Nickerson
INTRODUCERE
Această tehnică a fost dezvoltată ca modalitate de a facilita procesul de
încheiere
a psihoterapiei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între patru și nouă ani. Pe o
perioadă de 3–4 săptămâni, în funcție de evaluarea terapeutului, copilul și
psihologul evaluează achizițiile obținute și stabilesc scopuri viitoare prin
crearea
propriului supererou al copilului. Acest lucru poate fi prezentat copilului în
felul
următor: „Dacă ar fi să inventezi o poveste cu un supererou, cum ar fi el? Ce
fel
de superputeri ar avea eroul tău?"
ARGUMENT
Vizualizarea concretă și imageria dirijată ajută un copil să internalizeze noua
percepție dată de achizițiile făcute în terapie, precum și să conștientizeze
atuurile
copilului și obiectivele viitoare. Narațiunea, folosind atât copilul, cât și
imaginea
lui îmbunătățită sau
supereroul, încurajează procesul de creare a unei vieți interioare bogate,
vizualizând succesele și sporind încrederea în sine. Terapeutul încurajează
copilul
să continue să folosească această tehnică și singur, ea acționând ca o punte
între
munca terapeutului cu copilul și propriul impuls al copilului spre creștere și
schimbare.
DESCRIERE
Terapeutul are la îndemână schițele desenate ale unei figuri masculine și
feminine.
Folosirea desenelor animate tip Disney e foarte bună. Forma corpurilor nu
este
una evident adultă, ceea ce ajută copilul să se identifice cu eroul când începe
să
deseneze și să definească vizual personajul.
Săptămâna 1
Terapeutul și copilul vorbesc despre calitățile pe care copilul i le-ar conferi
unui
supererou. Aceasta e o modalitate pentru terapeut de a prezenta achizițiile
pe care
le-a făcut copilul și obiectivele pe care vrea să le stabilească pentru viitor. De
asemenea, terapeutul poate evalua nevoile proiectate ale copilului și posibile
anxietăți. Aici poate exista o mare diversitate, în funcție de personalitate și
nevoi:
„Eroul meu poate citi mii de cărți pe zi." (Folosiți interesul copilului pentru
citit,
pentru a încuraja biblioterapia de unul singur sau cu un părinte.)
„Eroul meu este foarte, foarte, foarte puternic." (Vorbiți despre diferite tipuri
de
atuuri și despre cum s-a dezvoltat copilul pe măsură ce terapia a progresat.)
„Eroul meu poate fi invizibil." (Vorbiți despre motivele pentru care cineva ar
putea dori să nu fie văzut.)
Săptămâna 2
Terapeutul și copilul încep să plănuiască ce vestimentație și echipament va
avea
supereroul. În acest moment, când copilul declară că eroul va avea un
anumit tip
de armă sau mecanism defensiv, terapeutul poate aduce în discuție
abilitățile
copilului ce rezolvă aceleași probleme sau unele similare. Copilul își alege
culorile preferate pentru costumul eroului și, cu ajutor din partea
terapeutului,
alege numele supereroului său. Este o idee bună ca numele eroului să
cuprindă o
formă a numelui copilului sau anumite aspecte ale copilului. La începutul
terapiei
folosesc titlul unei cărți pentru a da copilului semnificația numelui său. În
cazul în
care copilul are un nume inventat sau unul foarte neobișnuit, atunci copilul
este
cel ce alege semnificația numelui. În acest moment, copilul revine la această
semnificație și, ghidat de terapeut, își botează supereroul.
Săptămâna 3
Acest proces este el însuși un ritual de încheiere. Povestea pe care o spune
terapeutul (copilul poate face adăugiri sau poate crea una separat, dacă
dorește) și
figura supereroului reprezintă experiența terapeutică și permit copilului să
plece
din terapie cu o amintire tangibilă a realizărilor lui.
7. POVEȘTI METAFORICE
Herbert Goetze
INTRODUCERE
Această tehnică folosește povești metaforice încorporate în terapia prin joc.
Mills
și Crowley (1986) și Lankton și Lankton (1979) discută istoria și motivele
folosirii poveștilor metaforice în terapia prin joc.
ARGUMENT
Terapiile psihodinamice subliniază importanța inconștientului. Simptomele
sunt
considerate manifestări exterioare ale unor tulburări interne care, de obicei,
nu pot
fi accesate prin eforturi conștiente. În contextul freudian, clienții sunt
regresați la
incidentele traumatice din copilăria timpurie în scopul aducerii acelor
experiențe
în mintea conștientă. În termeni
cognitivi, clientul este ajutat să capete noi interpretări ale acelor
evenimente. C. G.
Jung a contribuit cu ideea sa de inconștient colectiv și arhetip (moștenit) (de
pildă,
animus). O altă abordare teoretică este hipnoterapia, fondată de Milton
Erickson.
În viziunea lui Erickson, simptomele sunt expresii ale inconștientului.
Diferența
dintre concepția lui Erickson și perspectivele psihodinamice mai tradiționale
este
aceea că simptomele nu sunt văzute doar ca având o funcție de diagnostic,
ci sunt
considerate și o parte a soluției problemei. Astfel, inconștientul își exprimă
blocajele în lumea exterioară, simbolic sau metaforic, prin manifestarea de
simptome. În același timp, potențialul și resursele interioare ale clientului
devin
evidente. Astfel, simptomele devin manifestări ale unei povești nespuse.
Cade în
sarcina terapeutului să faciliteze expunerea poveștii clientului. În lucrul cu
copiii,
basmele sunt instrumente excelente pentru exprimarea și rezolvarea
conflictelor
fundamentale. Temele disperării, pericolului și amenințării sunt descrise în
mod
imaginar pentru a conduce la un deznodământ pozitiv. De asemenea, este
posibil
să inventezi povești pentru a facilita procesele spontane ale copilului de
rezolvare
de probleme.
Lucrurile despre care vorbește copilul în terapie și felul în care se joacă par
să fie
metafore pentru probleme ce necesită terapie. Metaforele au fost folosite în
terapie
de la începuturile muncii lui Melanie Klein și Anna Freud. Ideea Virginiei
Axline
(1947) de recunoaștere și reflectare a sentimentelor copilului a căpătat noi
semnificații prin includerea metaforelor în terapia prin joc. În timp ce terapia
centrată pe client se focalizează pe reflectarea exprimărilor
de aici-și-acum ale clientului, care sunt puse în limbaj, includerea
metaforelor
duce schimburile terapeutice la un alt nivel. Terapeutul spune povești
metaforice,
care sunt construite astfel încât să reprezinte o analogie a problemei
copilului.
Pentru copil este mai ușor să capete o înțelegere mai profundă a problemei
sale în
acest fel, decât printr-o simplă tehnică de reflectare. Adesea, el ajunge la o
înțelegere care n-ar fi putut fi atinsă prin reflectarea sentimentelor, pentru că
reflectările nu s-ar potrivi capacităților de gândire și limbaj ale copilului.
O preocupare majoră în terapia prin joc este abordarea copilului pornind
dinspre
lumea sa. Dacă în terapia prin joc sunt incluse metafore, această preocupare
este
satisfăcută într-un mod foarte special. În explicarea eficienței metaforelor
terapeutice (Mills și Crowley 1986) se poate apela atât la nivelul conștient,
cât și
la cel inconștient. Nivelul conștient este partea de text ce afectează
cursivitatea
superficială a poveștii: este prezentat un protagonist nefericit ce trăiește sau
suferă
anumite conflicte. În scenă intră mai multe personaje cu care el are un
contact fie
amical, fie ostil. Protagonistul își trăiește viața și, în cele din urmă, intră într-
o
situație problematică dramatică ce îl amenință. Activându-și tot potențialul și
toate
forțele, el va rezolva această problemă. Se vede pe sine într-o altă lumină,
mai
favorabilă, recunoscându-și noile abilități, și este recompensat social de
către
egalii lui.
Nivelul inconștient poate să lucreze spontan în timp ce copilul ascultă nivelul
textual și caută în poveste semnificații ascunse. Procesele inconștiente sunt
susținute de sugestii presărate în text, practică folosită în mod obișnuit în
hipnoterapie. Asemenea remarci
sugestive sunt îndreptate către copil într-un mod oarecum ascuns. Ele sunt
doar
strecurate în gândurile personajelor (de pildă, „Atunci i s-a amintit de ceva
ce
învățase mai înainte..."). Efectul sugestiv este adâncit prin felul în care se
modulează vocea în cazul unor asemenea pasaje de text.
DESCRIERE
Dacă Gordon (1978) distinge trei pași în construirea poveștilor metaforice —
(1)
adunarea informațiilor, (2) formarea unei metafore și (3) transformarea într-o
modalitate lingvistică — Mills și Crowley (1986) au elaborat șase pași:
1. Prezentarea unui protagonist și a unui conflict metaforic: un protagonist —
un
animal, de pildă — trece printr-un conflict similar celui al clientului.
Protagonistul
trece prin etapele tipice ale conflictului. Dacă, de pildă, problema constă în
excluderea socială, sunt subliniate anumite situații tipice în care
protagonistul este
ținta râsetelor celorlalți, este respins și izolat. Dilema existențială a
protagonistului
este descrisă concis și în cuvinte simple.
2. Apariția altor personaje: în povestea în desfășurare apar noi participanți,
care
se comportă ca prieteni sau dușmani și rămân într-o legătură strânsă cu
protagonistul. Psihologic, descrierea și activarea proceselor inconștiente ale
clientului, precum și a resurselor lui interioare, sunt abordate în acest al
doilea
pas. Asemenea procese sunt personificate și astfel aduse în conștientul
clientului
la un nivel superficial. Exagerările sunt folosite ca mijloace
lingvistice.
3. Achiziția de abilități și crearea de experiențe de învățare (situații de
învățare
paralele): protagonistul face față situațiilor vieții de fiecare zi. El capătă
abilități
care îi vor fi extrem de utile mai târziu. Psihologic, este descrisă dezvoltarea
ce
dezvăluie treptat diverse potențe.
4. Criza metaforică: protagonistul trece prin una din cele câteva situații sau
crize
de viață și supraviețuiește. El depășește criza folosind abilitățile pe care le-a
căpătat anterior (pasul 3). Psihologic, devin importante procesul de
descoperire și
folosirea propriului potențial. Clientul devine conștient de modul în care să
depășească o criză prin mijloacele pe care le are la dispoziție.
5. Noua identitate: După depășirea unei crize majore, protagonistul își atinge
obiectivul mai înalt. Călătoria lui are un final fericit. Dat fiind că a depășit
criza,
el își descoperă o nouă identitate. Psihologic, în cadrul acestui pas este
abordată
eterna problemă umană a depășirii unei crize existențiale și a trecerii cu
succes a
sinelui pe o treaptă superioară.
6. Sărbătorirea: personajele poveștii sărbătoresc succesul protagonistului.
Psihologic, stima de sine pozitivă nou dobândită este reîntărită de ceilalți.
Evenimentele vieții de zi cu zi ale copilului formează materialul brut al
poveștii.
La nivelul textului, sunt construite situații analoge vieții și problemei
copilului.
Sunt construite incidente, relații și dezvoltări analoge, care conduc la
înțelegerea
că soluțiile anterioare la
probleme nu-l vor mai ajuta pe protagonist (și pe copil) în viitor. Pentru
construirea în poveste a unor condiții analoge adecvate, trebuie făcută o
clarificare
diagnostică a experiențelor, dificultăților și situațiilor reale. Metafora de bază
aleasă în final — cum ar fi, de pildă, cuibul păsării, corabia piraților, nava
spațială, grădina zoologică — depinde de diagnostic. În cazul în care copilul
are
un animal preferat, cum ar fi un pinguin, de pildă, povestea poate conține o
familie de pinguini. Dar dacă copilului îi este frică să zboare sau să înoate,
metafora unei nave spațiale sau a unei școli de pești nu trebuie folosită.
Hobbyurile,
călătoriile, prietenii, amintirile și alte experiențe pozitive sunt surse ce pot fi
explorate de către copil. Aceste amintiri personale oferă un fundal util pentru
o
poveste ce evocă resursele interioare ale copilului.
Transformarea lingvistică facilitează căutarea spontană de către copil a
semnificației personale pe care ar putea-o avea povestea pentru el. Câțiva
factori
lingvistici s-au dovedit utili:
• Utilizarea unui limbaj nespecific, vag: acest principiu face mai ușoară
transformarea de către copil a evenimentelor din poveste în situația lui;
descrierea
unor detalii specifice lipsite de importanță (cine, cum, ce, unde, când) poate
împiedica identificarea cu persoane și acțiuni.
• Descrierea acțiunilor într-un mod simplu, ușor și animat.
• Folosirea termenilor descriptivi: de pildă, în loc de „Avea încredere în el"
spuneți „Îl învestise cu o mare încredere".
• Includeți experiențe senzoriale: povestea trebuie să conțină experiențele
vizuale,
auditive și
chinestezice ale protagonistului, pentru a face eficiente terapeutic procesele
subconștiente. Să vedem o propoziție a unui text ce nu conține experiențe
senzoriale: „A aruncat mingea în stradă, unde a produs pagube, și i-a fost
frică de
consecințe". Fragmentul corespondent ce conține experiențe senzoriale este
foarte
diferit: „A aruncat mingea cu putere în aer (chinestezic); a văzut-o zburând
cu
boltă (vizual); a auzit-o fâșâind în aer; apoi a auzit-o aterizând cu o bufnitură
(auditiv); a alergat spre acel loc (chinestezic); a privit mingea care zăcea
acum în
rigolă, după ce spărsese un far al unei mașini (chinestezic) și putea auzi
(auditiv)
cearta pe care ar fi primit-o; de fapt, îl și vedea (vizual) pe tatăl său venind
spre
el".
APLICARE
Poveștile metaforice pot fi aplicate aproape în toate cazurile terapiilor prin
joc și
conflictelor. Există câteva referințe în literatura de specialitate ce dovedesc
că
această afirmație nu este o simplă speculație, ci poate fi dovedită empiric.
Deși
domeniul metaforelor nu se potrivește metodologiei cercetării empirice, ce
folosește criterii și reguli experimentale riguroase pentru demonstrarea
eficienței,
au fost obținute unele rezultate încurajatoare (Mills și Crowley, 1986). Unele
studii arată că poveștile metaforice au fost folosite cu succes în cazul
următoarelor
probleme: abuz asupra copilului, enurezis, spitalizare, leziuni cerebrale
reduse,
tulburări de deficit de atenție/hiperactivitate, fobii, probleme de somn, abuz
sexual, neglijare și stimă de sine scăzută. Alexandra J. Rogers (1982) a folosit
metaforele în tratarea celor ce