Sufrageria apartamentului în care locuiesc Gelu și Coca: mobilă sculptată, covor persan și

tablouri (fără valoare) pe pereți. Coca este îmbrăcată de oraș. Se aude soneria de la intrare COCA
(nervoasă și temperamentoasă): Cine dracu o fi la ora asta?
(Se duce, deschide și se întoarce urmată de Nelu.)
NELU: Unde-i bărbat-tu?
COCA (absentă): Care bărbat?
NELU: Gelu. Mai ai și altul?
COCA: A, Gelu! E la serviciu, unde să fie la ora asta?
NELU: L-am sunat, nu e acolo. E plecat. Știi ceva?
COCA: Habar n-am. Dar ce s-a întâmplat? NELU:
Nimic. Am primit o scrisoare de la tata. COCA:
Care tată?
NELU: Tatăl meu și al lui Gelu. Și socrul tău.
COCA (sincer mirată): Păi ce, mai trăiește?
NELU: Păi de ce să nu trăiască?
COCA: Scuză-mă, dar nu știu de ce, aveam impresia că...
NELU: Mama, săraca, Dumnezeu s-o ierte, s-a prăpădit acum doi ani... Atunci când n-ai vrut tu să vii
la înmormântarea ei sub pretext că te durea măseaua de minte.
COCA: Lasă, că nici nevastă-ta nu s-a omorât să vină la parastasul lui maică-mea.
NELU: Bătrânul ne anunță că vine azi la prânz în București. Cam peste o oră ar trebui să-l așteptăm
în gară. Cum fac să dau de Gelu?
COCA: De unde vrei să știu eu? Caută-l singur la gară, ia-l pe bătrân, du-l la, la voi acasă și sună- ne
diseară.
NELU: Cu ce să-l iau pe bătrân de la gară? Cu roaba?
COCA: Cu mașina.
NELU: Care mașină?
COCA: Mașina voastră.
NELU: Nu știi că eu nu umblu iarna cu mașina? La întâi decembrie o bag la iernat. Pentru asta am
venit la voi.
COCA: A noastră e defectă. Are ceva la cutia de viteze. Nu intră într-a patra.
NELU: Mergem într-a treia.
COCA: Ei, bravo! Tu o ții pe-a ta în culcuș, și eu să-mi distrug mașina până la Gara de Nord, prin
toate hârtoapele! Ia un taxi și-l plătim pe din două.
NELU: Ia mai sună, poate a venit Gelu.
COCA (formează un număr de telefon): Gelu? (Nervoasă.) Dragă, te rog să vii imediat acasă. E aici
frate-tău, care are să-ți spună o problemă urgentă. Nu, nu pot să vin să te iau. De-aia! Pentru că sunt
nervoasă, iar eu nu conduc când sunt nervoasă!
(închide)
NELU: De ce ești nervoasă?
COCA: Aveam o treabă.
NELU: Du-te, pot să rămân și singur.
COCA: Îl aștept pe Gelu. (Pauză) Și de ce vine bătrânul vostru tată?
 NELU: Nu știu.
COCA: Nu spune nimic în scrisoare?
NELU: Nu. Spune doar că vine în jurul prânzului. Și că ne dorește multă sănătate la toți. COCA: Scrie să-1
așteptați la gară?
NELU: Nu.
COCA: Atunci de ce să vă complicați? Înseamnă că omul se descurcă și singur. NELU: N-a
mai fost la București de peste zece ani, de la nunta mea.
COCA: Nici o grijă. Țăranii se descurcă în București mai bine ca noi. Tramvaiele, autobuzele, inclusiv
taxiurile sunt pline de ei. (Sonerie) A venit Gelu.
(Ion Băieșu, Boul și Vițeii)

CORINA (îl privește lung, fără să-și fi revenit complet): Ciudat om ești dumneata, domnule Bogoiu! Nu mi-aș fi închipuit.
BOGOIU: Nimeni nu-și închipuie, domnișoară. Din fericire. Altfel n-ar mai fi chip de trăit. Bunăoară la minister… Știi
dumneata câți țipă la mine? Bogoiu, unde-i dosaru’ cutare? Bogoiu-n sus, Bogoiu-n jos. Ei țipă și eu tac. De unde să știe ei
că, în timp ce caută dosarul care s-a pierdut, eu sunt în insulele Azore?
CORINA: Călătorești mult…
BOGOIU: Tot timpul. O iau prin Mediterana, dau în Atlantic, trec în Pacific. Numa-n Oceanul Înghețat de Nord n-am fost
încă.
CORINA: De ce?
BOGOIU: Ei, e greu. Frig, furtuni… Și nici n-am echipaj ca lumea. Dar odată și odată o să mă duc și p-acolo. Aștept
condiții atmosferice.
CORINA: Te interesează condițiile atmosferice?
BOGOIU: Ei, știi că-mi placi? Auzi vorbă… Cum n-o să mă intereseze? Păi asta-i principalul. Nu plec niciodată orbește la
drum. Îmi iau mai întâi toate măsurile. Am un prieten la Institutul meteorologic, știi, casa aia galbenă, cu un etaj, din Calea
Dorobanți, la numărul 1. În fiecare zi la prânz, când ies de la minister, mă urc în autobuz, drept acolo mă duc… Mă
așteaptă în poarta. Băiat de treabă.
CORINA: E și el marinar?
BOGOIU: Nu. E astronom. Da’ lucrează la Institutul meteorologic. E la arhivă. Mâncăm împreuna la același birt. Ei acolo,
la institut, știu tot ce se-ntâmplă pe tot pământul. Cum bate vântul, cum vin norii, cum se mișcă stelele… Cum plouă pe
Mediterană, ei au și aflat. Când se apropie ciclonul în Pacific, când vine hula în Atlantic, când se înseninează pe oceanul
Indian… De la prietenul acesta aflu eu în fiecare zi tot ce-mi trebuie. Cum e azi la prânz, el îmi dă situația, și până mâine la
prânz sunt liniștit. Rar se întâmplă să mă prindă pe mine furtuna în larg… Dar ce-i cu dumneatale? Ai rămas pe gânduri…
CORINA: Nuu… Te ascultam. (Tace o secundă și apoi brusc:) Cunoști bine Mediterana?
BOGOIU: Auzi, colo, dacă o cunosc?! Ca pe buzunarul meu.
CORINA: Știi unde vine Civita Vecchia?
BOGOIU: Ei bravo, mi-ai plăcut! Cum să nu știu? (Îi arată cu mâna pe o hartă imaginară.) Păi, uite, aicea e Genova, aicea
Neapole, și între ele două, la cotitură, e Civita Vecchia.
CORINA (a urmărit degetul lui și acum a rămas gânditoare, privind mereu spre punctul unde „este” Civita Vecchia).
BOGOIU (cu discreție, ca și cum n-ar voi s-o trezească dintr-un somn): Domnișoară Corina... Mi se pare că și dumneata
navighezi…
CORINA (tace, ușor semn din cap că da).
BOGOIU: Și… nu navighezi singură…
CORINA (dă din cap că nu).
BOGOIU: Ești cu un domn… cu un prieten… (Surâde cu subînțeles.) Dar nu trebuie să fii necăjită. Știi, pe Mediterană, și
mai ales aici, pe lângă coastă… Nu sunt furtuni.
CORINA: Păcat că nu sunt. Ar merita să fie.
Jocul de-a vacanța, de Mihail Sebastian
 Actul I
Scena VII
Damian, Gângu, Gahița- prieteni, Iorgu
Damian (alergând la ușă): Ba-i el!...Inima-mi spune că-i el... Iată-l!...
Iorgu (intră și se aruncă în brațele moșului său): Mon oncle!
Damian: Vin’, gugulea moșului!(Îl sărută ș-apoi caută la el cu dragoste.) Ian vedeți-l ce moțpan mare s-a făcut!
Parcă-i Alexandru Machedon.
Iorgu (în parte): Uf! (Tare.) Mon cher oncle, cât sunt de fericit!...
Damian: D-apoi eu, fătul meu! D-apoi eu!...Vin’ să te mai sărut o dată…(Plângând.)Când gândesc că nu l-am văzut
de doi ani de zile!...Ce vă pare, fraților?... așa că-i nostim? așa că-mi seamănă mie?
Gângu: Aud?... câte ceasuri?
Damian: (luând pe Iorgu de mână): Vină să faci cunoştinţă cu prietenii mei. D-lui îi slugerul Gângu, un prieten vechi
a băbacă-tău. Nu-ţi aduci aminte de el?
Iorgu: Ha... Ian stă... Nicidecum.[…]
Damian: Iorgule, ce însemnează sticluța asta care ți-o tot bagi în ochi?
Iorgu: Mon cher oncle, citirea neconvenită a uvrajelor mi-a cam slăbit puterea razelor vizuale.
Damian: Ce ți-a slăbit, fătul meu?
Gahița: Puterea razelor vizuale ... Aceste cuvinte tehnice vreau să zică că i-au slăbit ochelnica. […]
Damian:(cu mirare, în parte): […] Oare nu cumva a uitat și Iorgu românește? […]
Scena IX
Iorgu: ( intră pe gânduri, având șervetul prins de frac): Uf!... am scăpat!... Să mă mai răsuflu puțin … Borșul mi-a
înăcrit stomahul; mămăliga mi s-a prins în gât, și curechiul cel cu rață… (oțerindu-se) brrrrr…de-aș avea un pic de
colonie să-mi mai dreg mirosul …(Cu desperare.)[…] O! Sadagură, Sadagură! […] Unde-s chiflele? Unde-i berea?
Unde-s cartofele? Unde-i șnițelul tău […]? Dar valțurile tale[…]? … Dar societatea ta cea plină de grații?... Vai ș-
amar!... Ce-o să mă fac?... îmi vine să iau câmpii, să fug în lume .. departe de casa părintească; departe de provincialii
acești fără de sentimente și fără ideile veacului meu; departe de toți […]

( Vasile Alecsandri- adaptare după Iorgu de la Sadagura)