Universitatea Rafael Urdaneta

Ș coala de Psihologie
Seminar în Umanism Secț iunea „C”
Profesor: Psih. Jannet Rivas

Psihodramă

Integranț i:
Helimar Hernandez C.I: 26.490.424
Cristina Lopez C:I: 25.817.751
Francelys Martis C.I: 26.297.395
Amada Nava C.I: 25.907.502
Anieleska porteles C.I: 25.609.035
Maria Daniela Vivas C.I: 19.877.386

Maracaibo, 10 decembrie 2018

 Schema
1. Rezuma ț i în propriile forme de exprimare con ț inutul pe tema
included in the seminar program of humanism:

Jacob Moreno. Cine a fost?

Aspectele fundamentale ale teoriei moreniene: Psihoterapia de grup.
Conceptos claves: Tele, átomo social, sociograma, encuentro, espontaneidad,
creatividad. Objetivos. Características.
Psihodrama: Ce este?
Conceptii de bază. Conservare culturală, rol, expresie corporală, idee despre
moment, spontaneitate.
Caracteristici: Importan ț a corpului, importan ț a ac ț iunii, aici ș i
acum, participarea activă a pacientului.
Finalităț ile psihodramei. Catarsis, rememorare transferenț ială, obiectivare,
experienț ă emoț ională corectivă.
Structura psihodramei: Încălzire. Dramaturgie sau ac ț iune de grup,
participare.
Agenti dinamici: Director, dubluri, eu-uri auxiliare, protagonist grup sau
público y escenario
Tehnici psihodramatice: Prezentare personală ș i roluri multiple, schimbare
de roluri, solilocviu, oglindă, scenificare a viselor, dublu, sculptură
hipnodrama, scaun gol, altele.

2. În func ț ie de lecturile ș i cercetarea efectuată, răspunde ț i următoarelor

întrebări:
Cum influen ț ează via ț a lui Jacob Moreno crearea operei sale
Psicodramatica?
Care sunt diferen ț ele pe care le consideri între psihodramă ș i altele?
abordări umaniste?
Care ar fi contribuț iile sale cele mai semnificative?
Ce ai aplica ș i ce nu din psihodramă în practica ta psihoterapeutică?
 Dezvoltare
Parte I:

BIOGRAFIA LUI JACOB LEVY MORENO

Jacob Moreno s-a născut în oraș ul Bucureș ti, România, pe 14 mai 1889.
dar a crescut ș i s-a educat la Viena de la cinci ani, începând de când părin ț ii săi
au emigrat în Austria. Jocurile lui Moreno când era copil nu reflectau doar
credinț e religioase, deoarece jocul său preferat era acela de a-l reprezenta pe Dumnezeu. Împreună cu

alte copii construia o scenă care reprezenta cerul ș i, desigur, că el era

Dumnezeu. Relaț ia cu tatăl său pare să fi fost pentru Moreno cea mai importantă,
tânărul Jacob îl iubea ș i îl idealiza. Separarea părinț ilor săi s-a dovedit a fi dureroasă pentru

Jacob, supărat pe mama sa; a devenit cinic în ceea ce priveș te căsătoria; a simț it că
responsabilitatea de a prelua rolul de părinte, dar nu de a susț ine o familie. Un bun
student până în acest moment a început să lipsească de la ore ș i să se certe cu profesorii.
A simț it că nedreptatea situaț iei era un semn al abandonului lui Dumnezeu, ajungând să
a provoca pe Dumnezeu însuș i.

În una dintre călătoriile sale, Jacob a cunoscut, în Florenț a, o tânără foarte frumoasă

Pia, de care s-a îndrăgostit imediat; Jacob avusese deja relaț ii.
fizice ș i sexuale cu multe tinere, dar Pia ar fi prima care ar deveni în
„muza” ș i a o înlocui pe mama sa ca inspiraț ie pentru eforturile sale.
La Viena a studiat Filosofia în 1912 ș i după aceea a intrat la Facultatea de Medicină,
absolvind în 1917, unul dintre hobby-urile lui Moreno în timp ce studia medicina
era să concuri la tribunale pentru a asista la procese, când se întorcea acasă reconstruia cu
prietenii sau familia judecă ț ii asistate, reprezentau toate rolurile. În 1919
public unele lucrări precum Teatrul Spontaneităț ii, Cuvântul Tatălui ș i altele,
în plus faț ă de articolele anonime din revista sa Daimon. La sfârș itul Primului Război
Mundial a manifestat interes pentru problemele sociale, când lucrez la Mittendorf cu
grup de persoane strămutate din cauza războiului; a fost aici unde au apărut ideile lor de
relaț ii de grup care ulterior au apărut sub rubrica de sociometrie.
În 1925 a emigrat din Viena către Statele Unite cu scopul de a răspândi
ideile sale. În 1927 s-a reînscris ca psihiatru pentru a putea lucra în închisori
ș i ș coli corec ț ionale, experien ț ă pe care îmi bazez cartea Cine va supravie ț ui?
(Cine va putea supravie ț ui?) unde explică cu precizie conceptele sale de
espontaneitate, creativitate, roluri, sociometrie ș i psihodramă.
Din 1932 a început să promoveze ideea terapiei de grup, dar a fost abia mai târziu
de la Al Doilea Război Mondial când a fost considerată ca o ramură importantă a
psihoterapia. Public Sociometria ș i metoda experimentală (La sociometría ș i el
metodă experimentală) pentru a-ș i extinde ideile despre grupuri. În 1936, Moreno a deschis
Sanatoriul Beacon, un spital ș i o ș coală la care se prezentau persoanele cu
probleme emoț ionale, în plus faț ă de profesioniș ti interesaț i să înveț e metoda de
sociometria ș i psihodrama; în 1960 ș i-a schimbat numele în Academia Moreno
(Academia Moreno), centru de formare ș i terapie a tehnicilor sociometrice
ș i psihodramatice, care se învă ț au trăindu-le sub conducerea doctorului
Moreno ș i soț ia sa Zerca Toeman Moreno. El a murit în Beacon, New York, pe 14 de
mai 1974.

Definiț ia psihodramei
Psicodrama este o formă de psihoterapie creată inspirându-se din teatru.
improviza ț ie. Când cineva ac ț ionează, se produce o stare intermediară între
fantezie ș i realitate. Modalitatea de fantezie ne permite să facem lucruri care sunt prezentate
în afara domeniului nostru în viaț a reală cum să exprimăm emoț ii temute, a schimba
tipare de comportament sau a exhiba trăsături noi. Când trăim aceste experienț e,
deș i într-un mod fictiv, aceste noi experienț e pot face parte din
repertoriul vieț ii noastre reale.
Ș edinț a de psihodramă este moș tenitoare a funcț iei teatrale, în acest proces, este
Moreno, care a avut meritul de a transforma func ț ia teatrală clasică în
improvisată a Teatrului Spontaneităț ii ș i aceasta în dramatizarea Teatrului
Terapeutic, prin descoperirea poten ț ialului terapeutic al Dramatizării. De aceea,
tehnicile psihodramatice ar putea fi aplicate în explorarea dimensiunilor
psihologice ale unei probleme, cum ar fi educa ț ia, psihoterapia ș i rela ț iile
industriale.
Psicodrama este o terapie de grup care utilizează tehnici dramatice ș i le
reprezentări ale diferitelor roluri pentru a putea ob ț ine ca individul într-un
scenariu, exteriorizaț i-vă problemele cu ajutorul actorilor terapeutici ș i eliberaț i-vă
de episoadele care îi afectează bunăstarea mentală.
ASPECTELE FUNDAMENTALE ALE TEORIEI LUI MORENO
Sociometrie
În ediț ia franceză a Fundamentelor Sociometriei, Moreno se încheie prin
a defini sociometria ca ș tiinț a acț iunii, prin urmare, substratul teoretic al
psihodrama. În 1937 a fondat o revistă numită: Sociometrie, un jurnal al relaț iilor interumane
rela ț ii, introducând pentru prima dată termenul 'rela ț ii interumane'.
Moreno concepe omul ca o celulă minimă: legătura. Când enunț ă: "Lo
primul este grupul" ne invită să concepem omul ca o unitate indivizibilă a sa
pericol... dragoste în vârf de ochi, Dalmiro M. Bustos, Lugar Editorial, Bs. As., 90.
mediul testelor sale: sociometric ș i de percepț ie sociometrică (alegeri ș i respingeri)
reciproce) ș i sociogramele lor pot fi graficate, măsurate ș i studiate, acestea
interacciones personales dentro del grupo así como la configuración grupal, formación
de subgrupuri, etc.

Teoria rolurilor
Cuvântul rol provine din sulurile care erau date actorilor, în trecut la
teatru, pentru a învăț a rolul lor. De aici ia Moreno, care crede că "cel
desempeñarea rolurilor este anterioară apariț iei sinelui (self). Rolurile nu apar din
yo, ciudat că eu apare în hârtie... Înainte ș i imediat după
naș tere copilul trăieș te într-un univers nediferentiat pe care l-am numit matrice de
identitate. Această matrice este existenț ială, dar nu este experimentată. Poate fi considerată
locul de unde emerg în faze graduale eu ș i ramificaț iile sale, rolurile.”
rolurile sunt embrionii, precursorii eu-lui, ș i tind să se grupeze ș i să se unifice. El
roluri fiziologice sau psihosomatice distinse, cum ar fi cele ale subiectului care mănâncă, care

doarme ș i are activitate sexuală; roluri psihologice sau psihodramatice, cum ar fi cele de
fantasme, zâne ș i roluri halucinante; ș i roluri sociale, cum ar fi cele de părinte, poliț ist, doctor,
etcetera. Ș tim că între rolul sexual, cel al subiectului care doarme, cel al celui care visează ș i
el de care se dezvoltă relaț ii operaț ionale care le asociază ș i le integrează în
o unitate. La un moment dat, o putem considera un fel de eu fiziologic, un
„yo” par ț ial, un ciorchine de roluri fiziologice. În mod similar, în cursul
rolurile psihodramatice încep să se grupeze ș i formează un fel de eu
psicodramatic ș i, în cele din urmă, se întâmplă acelaș i lucru cu rolurile sociale care constituie o
specie de eu social. Eu fiziologic, psihodramatic ș i social sunt doar eu-uri
„parciale”; eu total, realmente integrat, din anii ulteriori, încă nu s-a născut.”
Trebuie să se dezvolte legături operaț ionale ș i de contact între ciorchii de
roluri sociale, psihologice ș i fiziologice pentru a putea identifica ș i experimenta,
după unificarea sa, ceea ce numim „Eu” (ego). S-a observat
Există desequilibre frecvente în gruparea rolurilor în cadrul domeniului de
psicosomatici sau de cele ale rolurilor sociale, ș i între acele domenii. Aceste dezechilibre
ocazionează un retard în apariț ia unui eu real ș i experimentat ca atare, sau acutizează
perturbările eu-lui.

Conceptul de Întâlnire (Tele ș i Transfer)

Conform lui Moreno, „transferul este dezvoltarea fanteziilor (inconș tiente) care
el paciente proyecta sobre el terapeuta, otorgándole una cierta fascinación”. Pero
Moreno eviden ț iază un alt proces care are loc în pacient. Nu totul este
transferul în legături. Pacientul, de asemenea, percepe intuitiv, dar cu
o anumită obiectivitate, ce fel de persoană este terapeutul. „Aceste intuiț ii ale comportamentului
imediata a terapeutului - fizică, mentală sau alta - sunt relaț iile Tele. Tele (din greacă
departe, influenț a la distanț ă) este percepț ia internă reciprocă a indivizilor.
factorul tele este măsurat prin teste sociometrice.

Spontaneitate
Dice Moreno: „Adesea se citează definiț ia mea operaț ională a spontaneităț ii
în următoarea manieră: Protagonistul se vede nevoit să răspundă cu oarecare
adecvare la o nouă situaț ie, sau într-un mod într-o măsură oarecum nouă, la o
„situa ț ie cunoscută”... „La na ș tere, copilul se mută într-un set de rela ț ii
totalmente straniu. Nu are niciun model pentru a- ș i da formă actelor sale. Se
se confruntă cu o situaț ie nouă, mai mult decât în ​oricare altă ocazie din viaț a sa ulterioară.
Răspunsul acestui individ la o situaț ie nouă - ș i noul răspuns la o
situaț ie veche - am numit-o spontaneitate. Ca să poată trăi copilul, acest răspuns
trebuie să fie pozitivă ș i hotărâtă. Trebuie să fie rapidă, urmând stimulul momentului. Aceasta
răspunsul trebuie să fie mai mult sau mai puț in adecvat. Trebuie să fie disponibil în momentele potrivite

cruciale, măcar, o anumită sumă disponibilă din acest factor e (spontaneitate). Deja se
necesită un minim de spontaneitate în prima zi de viaț ă”. “Creș terea fizică
al organismului embrionar ș i pregătirea sa anatomică pentru salt în ultima lună
del embarazo, nu pot fi considerate o explicaț ie suficientă pentru a naș te
cu viaț ă ș i să trăiască apoi exuberant. Trebuie să existe un factor cu care
Natura a oferit cu generozitate nou-venitului, astfel încât să poată
desembarcare sănătoasă ș i a se stabili, cel pu ț in provizoriu, într-un univers
necunoscut. Acest factor este diferit ș i ceva mai mult, de energia determinată care se
conservă în corpul nou-născutului. Este un factor care îi permite să meargă dincolo de sine
mismo, a intra în situa ț ii noi ca ș i cum ar conduce organismul, stimulând ș i
excitându-le toate organele pentru a modifica structurile lor astfel încât să poată face
în fa ț a noilor sale responsabilită ț i. Acestui factor îi aplicăm termenul de
spontaneitate (factor e). Factorul e este măsurat prin teste de spontaneitate.

La Conserva Cultural
Conservarea culturală î ș i propune să fie produsul finit ș i, ca atare, a
asumat o calitate aproape sacră”. “Acesta este rezultatul unei teorii a valorilor
în general acceptată. Procesele finalizate, actele încheiate ș i
obras elaborate par să fi satisfăcut mai mult teoria noastră a valorilor decât
procese ș i lucruri care rămân neterminate ș i într-o stare imperfectă. Aceste idei de
perfecț iunea a fost asociată cu aceeaș i idee de Dumnezeu”. “Este semnificativ să observăm aceasta
în ceea ce priveș te probabil că s-au evidenț iat excesiv multe dintre calităț ile
cuasi-conserva de Dumnezeu – Lucrările Sale, Universul Său, Omnipotenț a Sa, Justiț ia Sa ș i
în ț elepciune - în timp ce aproape întotdeauna a fost amânată Func ț ia sa de creator
espontan, conceptul cel mai revoluț ionar al creatiei unui zeu... Conservele
culturale au servit două scopuri: au fost de ajutor în situa ț ii amenin ț ătoare ș i
au asigurat continuitatea unei moș teniri culturale... Omul a creat o lume de
cose, conservele culturale, pentru a- ș i crea o imagine a lui Dumnezeu.
Procese, acte ș i lucrări finalizate. Aceasta este, conform lui Moreno, esenț a conservelor.
culturale. În consecinț ă, putem deduce că Omul, ca ființ ă gregara,
incesantemente cree norme (proces) pentru a posibilita interrela ț ia sa personală ș i
satisfacerea nevoii de a trăi în societate. Ș i că, de asemenea, rapid, aceste norme
sunt fixate (proces terminat = conserve culturale). Cel mai evident exemplu sunt
legi, dar există alte norme mult mai subtile ș i nu atât de vizibile care de asemenea se
consolidează în tăcere. Acestea sunt setul de obiceiuri ș i tradi ț ii care
constituie cultura în care trăim. Acum, fiind viaț a grupurilor o
dinamica incesantă, în cadrul grupului unele nevoi individuale se schimbă
ș i, prin urmare, unele dintre acele norme îmbătrânesc. Ele trebuie să fie
sparte ș i înlocuite. Totuș i, de multe ori o nevoie exacerbată de
perfectibilitate, de „proces terminat” ș i un puternic refuz la tot ceea ce
„imperfect”, neterminat, întârzie acest înlocuitor ș i, prin urmare, satisfacț ia la
nevoie nouă.

Categoria momentului
Unul dintre cele mai importante concepte din tot gândirea umană,
categoria momentului - momentul de a fi, a trăi ș i a crea - a fost ucenicul tuturor
sistemele filozofice cunoscute universal. Motivele pentru aceasta sunt că
momentul este greu de definit; care pentru majoritatea filozofilor a apărut ca
o tranzi ț ie fugace între trecut ș i viitor, fără substan ț ă reală; care este intangibilă ș i
instabil, ș i prin urmare, o bază nesatisfăcătoare pentru un sistem de filosofie
teoretică ș i practică. Trebuia să existe un fenomen pe un plan diferit de cel
prezentat de moment, care să fie tangibil ș i susceptibil unei definiț ii clare,
dar la cui ar fi legat integral momentul”. “În conserva culturală se
a găsit un concept în lumina căruia s-a putut reflecta ș i evalua sensul dinamic al
moment, devenind astfel un cadru de referinț ă. Până acum momentul a fost
a fost formulat ca o particulă de timp ș i spa ț iu, sau ca o abstrac ț ie
matematică; prin urmare, fusese practic inutilă ș i teoretic sterp. Dacă s-a
putea construi categoria momentului împotriva acestui fundal mai adecvat, o conservă
cultural, ar deschide calea pentru o teorie modernă a momentului, la fel cum
de asemenea pentru o teorie a spontaneităț ii.

Catarsis
„Catarsisul ca concept a fost introdus de Aristotel, care a folosit
termen pentru a exprima efectul peculiat pe care îl exercita drama greacă asupra
„spectatori”. „În Poética sa susț ine că drama tinde să purifice spectatorii
excitând artistic anumite emoț ii care provoacă o specie de uș urare a lor
pasuni egoiste”. “Acest concept de catharsis a suferit o alterare revolutionara
de când a început psihodrama sistematică la Viena, în 1919. Această schimbare a fost
exemplificat prin îndepărtarea de drama scrisă (păstrată) în favoarea dramelor
spontan (psihologic), mutând accentul de la spectatori la actori”. “În tratatul meu
Teatrul spontaneităț ii, publicat în 1923, noua definiț ie a catharsisului a fost
Acesta: (psicodrama) produce un efect terapeutic, dar nu asupra spectatorului
(catarsis secundară) ci în actorii-producători care creează drama ș i care, în acelaș i
timp, se eliberează de el”. “Două căi au condus la concepț ia psihodramatică a
la catharsis mental... Unul a fost cel care a acceptat conceptul aristotelic. Celălalt a pornit de la
religiones del Oriente y el Cercano Oriente. Estas religiones sostuvieron que un Santo,
pentru a deveni Salvador, trebuie să facă un efort; mai întâi, trebuie să se realizeze
ș i a se salva pe sine. Cu alte cuvinte, în situaț ia greacă se concepea procesul de
catarse mental ca fiind centrată pe spectator, adică era vorba de o catarsis
pasiv. În situaț ia religioasă, procesul de catharsis avea loc în actor, fiind al său
via ț a reală este scenariul. Era vorba despre o catarsis activă. Am putea spune că se
se confruntă aici catarsis pasiv cu cel activ, catarsis estetic cu cel etic. Aceste două
miș cările care până acum au urmat căi independente au fost sintetizate
prin conceptul psihodramatic de catarsis. De la grecii antici am păstrat
drama ș i scena, de la evrei am preluat catarsisul actorului. Spectatorul
mismo a devenit actor”. Aduceț i un traumatism în conș tienț ă ș i trăiț i-l de
nou, aceasta presupune o mare catarsis emoț ional cunoscută sub numele de abreacț ie.

Creativitate
Este concepto está íntimamente ligado al de espontaneidad, pues no se presenta
unu fără celălalt. Moreno se referă la faptul că atunci când bărbatul se confruntă cu viaț a de zi cu zi cu

sus înălț imi ș i adâncimi arătându-se spontane, în consecinț ă atât comportamentul său cât ș i
performanț ele vor fi creative.

Atom social: Într-un grup, individul î ș i proiectează emo ț iile către ceilal ț i.
membri care îl înconjoară ș i la rândul lor îi proiectează asupra lui. Acest lucru face ca se

stabiliț i un model complex de relaț ii compus din atracț ii ș i repulsii, la

cauza ciocnirii între emo ț iile provenite de la diferi ț i membri. Este
precis în acest tipar de forț e sociodinamice unde Moreno denumeș te atom
social fiecăruia dintre membrii interacț ionanț i.

Sociogramă
Este distribu ț ia ș i reprezentarea mentală grafică a tuturor rela ț iilor
găsite între diferitele membre ale grupului. Aceste relaț ii sunt reprezentate
por două linii care merg de la membrul care selectează sau respinge la cel care este selectat sau

rechazat. Fiecare membru al grupului este reprezentat cu un cerc dacă este bărbat ș i cu un
cuadrado ș i este femeie, sau viceversa. Astfel, prin intermediul sociogramului putem aprecia
coeziunea grupurilor cu toate variantele sale.

Socióstasis
Moreno define sociostaza ca tendinț a atomului social de a menț ine
echilibrul între emoț iile opuse, ceea ce produce un efect de echilibrare în interior
del .grupo. Adică, este for ț a coezivă ș i homeostatică apar ț inând la
totalitatea grupului care menț ine unitatea ș i echilibrul atomilor sociali pentru
a evita ca grupul să se distrugă.

Întâlnire
Face referire la a fi împreună, a se întâlni, a se atinge între două corpuri, a vedea ș i
observa, palpabil, simte, împărtăș eș te, iubeș te, comunicare reciprocă, cunoaș tere intuitivă
prin tăcere sau mi ș care, cuvânt sau gest, sărut sau îmbră ț iș are,
unificare, a fi unul. Întâlnire înseamnă că două persoane nu se întâlnesc doar ci
ceea ce se experimentează una pe cealaltă, se prind reciproc cu întreaga lor ființ ă. EI
întâlnirea indivizilor are loc în mod spontan ș i creativ în aici ș i acum,
întâlnirea nu este transfer, nici empatie, este tele, căci include nu doar
relaț ii de prietenie, ci ș i cele ostile ș i ameninț ătoare.

OBJETIVOS DEL PSICODRAMA

Scopul principal al psihoterapiei de grup este sănătatea psihoterapeutică a
grupul ș i membrii săi, care este obț inut prin mijloace ș tiinț ifice, inclusiv
în analiză, diagnostic ș i prognoză. Dar are ș i obiective interne,
tales ca:

Favorizarea integrării individului în fa ț a for ț elor incontrolabile care îl

rodean.
-Promovarea integrării grupului. Regula fundamentală este interac ț iunea liberă ș
espontană între pacienț i, între pacient ș i terapeut ș i între terapeuț i.

CARACTERISTICILE PSIHOTERAPIEI DE GRUP, POTRIVIT LUI MORENO:

-Este o metodologie clinică dezvoltată într-un mod con ș tient ș i sistematic.

Începe tratamentul mai multor indivizi într-un grup.
 -Consistă în tratamentul problemelor psihice ș i sociale ale
membri ai grupului; se ocupă de suferinț ele lor fizice doar în măsura în care
sunt psicosomatice.
-Este o metodă fundamentată pe cercetări care se practică într-un cadru
empiric, unde se folose ș te o teorie bazată pe grupuri într-un mod
interactiva e interpersonal.
Considera că incon ș tientul se fundamentează pe cunoa ș terea patologiei
al grupului ș i de problemele psicosociale ale indivizilor participanț i.

CONCEPTE DE BAZĂ
Conserva culturală
Sunt muzeul ș i relicvarul operelor create de genul uman, conț in val
orele ș i idealurile unei epoci culturale sau ale unei civilizaț ii din trecut.

Rol
Este modul în care oamenii se confruntă cu viaț a, nu este psihodrama, ci
o abordare a acelea ș i, unde jocul ș i schimbul de roluri sunt doar tehnici
psicodramatice. Autorul postulează că există diferite moduri de a considera un rol:

Personaj imaginar, creat de un scriitor dramatic.

Modul în care un actor prezintă un caracter teatral.
Set de func ț ii pe care societatea le atribuie sau le dă unei persoane
publică.
Maniera tangible actual în care se exprimă un individ, care se numeș te
personalitate sau caracter.
Cristalizarea modului în care o persoană răspunde la situa ț ii
vitale prin care a trecut.

Pe baza celor de mai sus, Moreno vorbeș te despre existenț a a trei tipuri de roluri:
psihosomatice, sociale ș i psihodramatice. Acestea din urmă pot să se manifeste ca:

Roluri fixe sau defensive: Caracterizate prin rigiditatea, stereotipia ș i

număr limitat de reprezentări; sunt în principal defensive.
 Roluri expresive: Aici apare spontaneitatea ș i creativitatea, aici
yo realiza un verdadero aprendizaje; son dramatizări plastice cu
bogăț ie expresivă.

Expresie corporală
Moreno susț ine că o mare parte a psihismului uman nu poate fi exprimată cu
verbalizarea efectivă, de aici subliniez importan ț a gesturilor ș i
contacte corporale (mângâieri, îmbrăț iș ări etc.). Se consideră că prin acestea participantul se
exprimaț i-vă cu cea mai mare spontaneitate posibilă, precum ș i pe cele mai multe niveluri ș i
situaț ii existente. Prin intermediul miș cărilor corporale în psihodramă,
sentimentele ș i emo ț iile se intensifică, imagina ț ia este utilizată la maxim
reestructurând ș i adaptând situaț ia conflictuală de ieri în aici ș i acum; în plus,
memoria este stimulată pentru a fi creativă în cadrul realităț ii trecute.

Ideea momentului
Este este conceptul momentului, al aici ș i acum. Poziț ia lui Moreno, contrară
la de Freud ș i Jung, a fost întotdeauna un studiu direct ș i experienț ial al momentului:
bărbat în acț iune, bărbatul forț at să acț ioneze în aici ș i acum. Este considerarea de
istoria ca parte a momentului ș i nu momentul ca parte a istoriei.

Spontaneitate
Este producț ia de materiale într-un mod spontan ș i improvizat, pe care o realizează
persoane din cadrul grupului, fără a pune rezistenț ă la amintirile ș i experienț ele lor.

Atmosferă
În virtutea faptului că psihodrama este ceea ce se apropie cel mai mult de viaț a însăș i, cât

cu cât o psihoterapie se apropie mai mult de atmosfera unei întâlniri vii, cu atât va fi mai mare
succesul terapeutic. Este vorba despre atingerea unui grad optim de tensiune emoț ională, darul de a
persoanele pot râde sau plânge, participa, se pot ridica de pe scaune, pot trece la platforme,
etc.

CARACTERISTICILE PSICODRAMEI
Importanț a corpului ș i a acț iunii
 Până la sosirea psihodramei, dinamica psihoterapeutică era bazată pe
utilizarea metodelor verbale, pacientul î ș i exterioriza problemele prin intermediul
cuvânt; acț iunea era considerată un factor dăunător pentru procesul terapeutic. În
în acest context, Moreno este primul care introduce corpul în ac ț iune în
psihoterapia, constitutându-se acest nou element ca un factor nuclear care vertebrează
îndeletnicirea psihodramatică. În sensul său metaforic, pacientul vorbeș te cu toț i
mijloacele de care dispune: miș cări, gesturi, expresii… ș i, desigur, ș i cu
Moreno subliniază utilitatea metodelor de ac ț iune apelând la
insuficienț a verbalizării pentru a exprima o bună parte a psihicului uman.
Dramatizarea nu vine să suplinească verbalul, ci să-l completeze, este un limbaj
Mai mult. Dramaturgia permite unirea tuturor elementelor discursului pentru a fi
experimentati si reviviti in momentul prezent.

Focalizare pe aici ș i acum

El presente se concibe como un enclave temporal sobre el que descansa la
istoria trecută a individului ș i, de asemenea, anticipările ș i proiectele
fapte astăzi despre viitorul apropiat sau îndepărtat. Adică, trecutul ș i viitorul nu doar că nu

pierde semnificaț ia în prezent, ci este în acesta când se poate interveni

sobre la situación que tanto pasada como futura, está incidiendo en la dinámica actual
de la persoană.

Participarea activă a pacientului

Pacientul este cel care dramatizează propria sa poveste, devenind protagonist.
de la misma, y mientras lo face, poate ajunge să înț eleagă cheile, să conș tientizeze
con ț inuturi ș i fapte uitate, sau a percepe noi forme de organizare a diferitelor
conț inuturi. În acest fel, în loc să evităm ș i să fugim de anumite conț inuturi care rezultă
delicate pentru pacient, psihodrama îl confruntă direct cu temerile sale,
invitându-l să le abordeze prin dramatizare.
Natura grupală: sesiunea de grup este paradigma acestei curente terapeutice.
omul este indisociabil de grupurile căror aparț ine, iar comportamentul său individual se
contextualizeazã ș i adu-i întregul său sens în raport cu ceilalț i.

FINALITĂȚILE PSICODRAMEI
Catarsis
 Realizarea expresiei conț inuturilor reprimante cu o bună eliberare a lor
încărcătura emoț ională. Catarsis integrativă constă în exprimarea liberă a emoț iilor
împreună cu o conș tientizare trăită în aici ș i acum al mediului.

Reminiscenț ă transferenț ială

Se referă la faptul că pacientul, prin intermediul directorului ș i al eu-urilor auxiliare, să aibă

posibilitatea de a reînvie situaț ii infantile prin deplasarea copilăriei la

realitatea actuală a psihodramei.
Obiectivarea: se produce printr-o tehnică pe care Moreno o numeș te inversarea
hârtie. Cu aceasta se pot realiza diverse combinaț ii ș i variaț ii, dar scopul său
bazinic este întotdeauna să încerce să ajute pacientul să obț ină o imagine mai obiectivă a sa ș i a
toate unghiurile posibile ale conflictului său.

Experienț a emoț ională corectivă

Consistă în a integra cele mai recente ș i reale experien ț e în cadrul
personalitatea individului în aici ș i acum al situaț iei psihodramatice.

INSTRUMENTOS DEL PSICODRAMA

Scenariul
Reprezentarea necesită un spaț iu dramatic, locul acț iunii. În acest
spaț iul desemnat în acest scop, protagonistul, cu ajutorul regizorului, recreează locul
imaginariul scenei pe care o va reprezenta.
O definiț ie clară a locaț iei ș i a limitelor scenei, alături de o
o descriere bună, obiectivare cu elemente reprezentative ș i o aten ț ie deosebită
preparare până la realizarea reproducț iei ș i a experienț ei celei mai complete posibile a spaț iului
ș i momentul de reprezentat sunt de o mare importan ț ă pentru un dezvoltare eficientă a
psihodramă.

Protagonistul
Protagonistul este pacientul, a cărui problemă va fi tratată în psihodramă. Fără
protagonista nu există psihodramă.
Directorul
Directorul este responsabil de orientarea acț iunii ș i aplicarea principiilor ș i a
tehnici adecvate pentru facilitarea realizării obiectivelor psihodramei, precum ș i
a avea grijă ș i a evita daunele protagonistului ș i celorlalț i membri ai grupului. Este funcț ia
specifică a psihoterapeutului ș i este destinată atingerii obiectivelor psihoterapeutice.

Los Auxiliares o "Yo Auxiliares"

Această funcț ie este îndeplinită de cei care acț ionează reprezentând alte persoane
care participă la evenimentul dramatizat. Sarcina lor este să-l ajute pe protagonist să
dezvolta scena. În plus, ca parteneri pentru succesul procesului
terapeutic, sunt de asemenea auxiliare ale psihoterapeutului, ale căror indica ț ii trebuie
a respecta. Această funcț ie poate fi îndeplinită de profesioniș ti pregătiț i pentru ea,
care sunt prezenț i în calitate de colaboratori ai terapeutului sau de către alț i membri ai
grup care să fie ales de protagonist, cu condiț ia să accepte să o facă ș i
să nu-l considere directorul inconvenient. În cazurile în care nu există sau nu se doresc
a angaja alț i membri sau colaboratori pentru a îndeplini această funcț ie (deoarece se referă la o
terapia individuală o poate fi considerată convenabilă) ceilalț i „actori” ai scenei
pot: (1) Să fie reprezenta ț i de acela ș i psihoterapeut. (2) Să fie reprezenta ț i
simbolic prin obiecte (scaune goale, perne, etc.). În acest ultim caz se
se numeș te adesea experienț a: "monodramă" ș i este forma folosită în general
în Terapia Gestalt.

Publicul
Publicul este esen ț ial în toată reprezentarea teatrală ș i de asemenea este considerat
important în psihodramă. În acest ultim caz, publicul este format din
integranț ii grupului de terapie ș i nu sunt pasivi, ci participă emoț ional în
pe scenă, empatic, învăț ând ș i, apoi, împărtăș ind cu protagonistul său
experienț ele proprii.
În orice caz, în unele situaț ii, cum ar fi în terapiile individuale sau cele de
partener, nu există observatori reali în afara scenei, ceea ce nu împiedică realizarea
de un psihodrama eficient.

PROCESUL TERAPEUTIC
Încălzire
O reprezentare cu o experien ț ă plină ș i emo ț ionantă necesită
previamente o o pregătire sau "pregătire pentru climă". Activităț ile destinate să realizeze acest lucru,

de todo tip, configurează prima etapă a procesului, denumită "încălzire".

În fiecare sesiune este necesar un încălzire prealabilă înainte de realizarea unui psihodramă,
destinat ini ț ial să genereze 'clima' pentru ca participan ț ii să
conectează-te
psihodramă. După ce a fost aleasă cea care va fi protagonistă, acea persoană necesită un
încălzire pentru a putea "intra" în scena sa pentru a reprezenta până când este pregătită
pentru a o trăi la maxim.
În plus, în orice grup destinat să lucreze cu aceste resurse, se necesită o
pregătirea generală în cadrul întregului ciclu de întâlniri, astfel primele întâlniri ș i
experien ț ele vor fi destinate să genereze coeziunea de grup, încrederea în
coordonator, colegii ș i procesul, ș i în plus, dezinhibi ț ia în ceea ce prive ș te
a se exprima emo ț ional, a reprezenta scene în fa ț a altor persoane, etc. Toate
activită ț ile destinate acestor scopuri pot fi considerate apar ț inând unei etape
general pe care o denumim "de încălzire" în cadrul secvenț ei de întâlniri.

Actiune
Actiunea începe atunci când protagonistul, scena ș i scena sunt deja
definidos. Poate fi urmărit, prin diferite schimbări de decor ș i scene la
se poate extinde de la câteva minute până la
superare la oră, în func ț ie de caz ș i situa ț ie. Conceptul dramatic de rezolvare sau
desenlace, denumita de către Moreno "catarsis dramatică", percepț ia realizării
obiectivul dorit pentru dramatizare sau pentru o etapă satisfăcătoare a procesului către
mismo, sunt semnale (puț in dificile de definit, dar, după o anumită experienț ă practică,
uș or de perceput) pentru ca directorul să considere că prestaț ia a ajuns la sfârș it.
Arta ș i criteriul psihoterapeutic se unesc pentru a defini forma ș i momentul
finalizarea reprezentării.

Distribuie
După încheierea reprezentării, grupul reunit, directorul, asistenț ii ș i
public, are ocazia de a "împărtăș i". Acest moment este destinat pentru ca apoi
de că protagonistul ș i-a expus sentimentele, gândurile ș i problemele în fa ț a
celelalte persoane, de asemenea, celelalte persoane să îș i expună ale lor.

Un obiectiv important este ca protagonistul să nu se simtă singur cu problemele sale ș i

simte sprijinul, înț elegerea ș i susț inerea membrilor grupului, care de asemenea
pot fi deschise ș i îș i pot exprima opiniile.

Este important, în concordanț ă cu obiectivele enunț ate, să nu includem aici opinii.

critici sau "interpretări" ale celor întâmplate, ci să exprimăm pove ș ti, sentimente sau
probleme specifice fiecăruia care vorbeș te. Lipsa respectării acestei orientări
por parte de algunos directores, pertenecientes a orientaciones psicoterapéuticas
"interpretativas", plantea contradicciones con los principios aquí enunciados, que no es
pertinente de analizat aici, pentru că nu se leagă de scopul acestei lucrări.

TEHNICI DE INTERVENȚIE
Schimbare de roluri ș i inversare de roluri

Resursa schimbării rolurilor constă în a-i indica protagonistului să acț ioneze

desde el lugar de otra persona, concepto, objeto o parte de sí mismo. La inversión de
roluri, ca caz particular de schimbare a rolurilor, constă într-o înlocuire mutuală. Prin
exemplu, protagonistul ajunge să îndeplinească rolul interlocutorului său (real sau reprezentat)
pentru un auxiliar) ș i interlocutorul (sau auxiliarul care îl reprezintă) devine responsabil de
rolul protagonistului. O nouă investiț ie, i-ar duce pe amândoi la rolurile lor anterioare. Este
interesant de subliniat că rolurile, prin natura lor interactivă, au întotdeauna un rol
complementar, care este cel pe care va trebui să-l ia protagonistul.
Rolurile pe care le poate reprezenta protagonistul acoperă o gamă fără
limitări, complet deschisă creativităț ii ș i convenienț elor procesului. Acest lucru
poate include, ca exemplu non-exhaustiv, pe lângă toate persoanele care au
relaț ia cu protagonistul, cele care nu o au, cele deja decedate, cele imaginare,
personaje de ficț iune, animale, vegetale, obiecte, Dumnezeu, părț i ale propriului corp sau ale
corpuri ale altora, stiluri diferite sau puncte de vedere ale protagonistului, concepte abstracte
(ca destinul, dragostea, haosul, frumuseț ea, etc.) ș i multe alte posibilităț i.
Între numeroasele obiective ale schimbărilor ș i investi ț iilor de roluri putem
a evidenț ia, prin frecvenț a ș i importanț a sa, câteva:
a. Rolurile personajelor imaginare, animalelor, obiectelor ș i altor frecvent
facilitează desfă ș urarea comportamentelor ș i exteriorizarea gândurilor,
 emo ț ii ș i alte aspecte ale protagonistului, care de obicei nu se
manifestar
b. Inversarea rolurilor, în special cu persoane semnificative, facilitează:
A privi lumea, evenimentele, oamenii, etc. din punctul de vedere al
ceilalț i.
Vezi-te pe tine însuț i din punctul de vedere al celorlalț i.
A putea înț elege ș i accepta alte puncte de vedere, nevoi, comportamente, etc.
c. Anumite roluri cum ar fi: Dumnezeu, "cel mai înț elept om din lume", tatăl sau mama
decese, "păr ț i interioare" (stiluri proprii de gândire ș i comportament), ș i
multe altele, pot facilita descoperirea unor răspunsuri, resurse sau
soluț ii, noi perspective sau o anumită „înț elepciune interioară” în faț a diverselor
situaț ii dificile, temeri, frustrări sau conflicte.
d. Când rolurile corespund „păr ț ilor sau aspectelor interne”, dorin ț e sau
sentimente contradictorii sau stiluri diferite de gândire ș i comportament proprii
posibile, pot facilita acceptarea, elaborarea, rezolvarea ș i/sau integrarea.
e. Inversarea rolurilor cu persoanele care interacț ionează cu protagonistul în
dramatizarea ș i sunetul (sau vor fi) reprezentate de auxiliari, serveș te pentru a le "prezenta"
ș i pentru ca asistentul să cunoască conduitele, atitudinile, gândurile sau cuvintele care
va trebui să reprezinte (conform viziunii sau aș teptărilor pacientului).
Resursa inversării rolurilor a fost folosită ini ț ial când
reprezentarea a fost făcută de adevăraț ii membri ai evenimentului ș i ai conflictului (pentru
de ex.: cuplul sau ș eful cu angajatul). În aceste cazuri, Moreno îl considera foarte util
pentru ca fiecare să poată înț elege punctul de vedere al celuilalt ș i să faciliteze rezolvarea
del conflict.

Solilocviu
Un solilocviu este un monolog, o ac ț iune constând în a vorbi fără un
un interlocutor real prezent care ascultă, este a gândi cu voce tare sau a vorbi cu sine însuș i. În
arta dramatică se foloseș te pentru a face cunoscute spectatorilor sentimentele ș i
gândurile personajului.
Într-un psihodramă, când directorul ordonă un soliloc, scena se opreș te,
se "congelează", iar protagonistul (sau persoana căreia i s-a indicat să facă asta) începe să
a exprima cu voce tare sentimentele sau gândurile sale (din rolul său asumat) în acel
moment precis.
 Acest resurs este consistent cu obiectivul de exteriorizare, de amplificare, de
"punerea în acț iune" a psihodramei ș i, printre multe dintre consecinț ele sale, putem cita, în
formă non-exhaustivă:
a. Facilitarea conș tientizării ș i recunoaș terii protagonistului (când se
îș i reprezintă propria persoană) sentimentele sau gândurile sale.
b. Facilitarea cunoa ș terii (sau confirmarea ipotezelor despre)
gândurile ș i sentimentele pacientului/protagonistului din partea
terapeut/director (ș i asistenț ii).
c. Si el soliloquio es de un auxiliar (en el rol de otras personas que interactúan con
protagonistul) să îi permită protagonistului să cunoască ce ar putea simț i sau gândi
alte persoane despre el sau despre situaț ie sau eveniment.
d. Realizat de pacient, din rolul altor persoane, pentru a facilita înț elegerea
şi acceptarea problemelor, emoţiilor, punctelor de vedere şi cauzelor
comportamentul lor.
Dificultăț ile ș i inhibiț iile protagonistului de a realiza solilocviul, unele
uneori pot fi depăș ite prin tehnica dublului.

Prezentare Personală
Consistă în a povesti un aspect important al vieț ii pentru a-l readuce la viaț ă cu
persoana sau persoane care apar în situaț ia conflictuală.

Prezentarea rolurilor multiple

Este atunci când individul însuș i reprezintă ș i improvizează diferitele personaje
conflictivi pentru el, în mod succesiune ș i conforme cu modul în care îi concepe.

Inversiune de roluri
Pacientul reia scena pe care tocmai a improvizat-o; dar schimbând rolurile sau
papere cu colegul său, cu care va avea posibilitatea de a înț elege mai bine
situaț ie totală.

Tehnica oglinzii
Pacientul este reprezentat în scena psihodramatică de un eu auxiliar pentru
să poată fi văzut aș a cum este ș i aș a cum îl văd ceilalț i.
Escenificarea visurilor
Visul este interpretat psihodramatic de mai multe eu-uri auxiliare;
după reprezentare, pacientul poate reconstrui experienț a sa ajutat de un
observator.

Alucinaț ii ș i deliruri
De asemenea, ele sunt dezvoltate în scenă de către eu-urile auxiliare.

Hipnodrama
Este psihodrama pe care pacientul îl reprezintă în stare hipnotică.

Fantezii
Aici pacientul î ș i închide ochii pentru a crea o fantezie oarecare, apoi se
levanta pentru a o înfăț iș a cu ajutorul eu-urilor auxiliare.

Mundo Auxiliar
Eu-urile auxiliare reprezintă în scenariul toată lumea care înconjoară pe
paciente în viaț a ei reală.

Proiecț ie viitoare
Este reprezentarea a ceea ce gândeș te pacientul despre viitorul său

Diagnosticul
Consistă în utilizarea situaț iilor psihodramatice pentru a face diagnosticul de
unul sau mai mulț i pacienț i.

Didactică
Se utilizează pentru a antrena viitoarele eu-uri auxiliare ș i psihoterapeu ț i
psicodramatice.

Dublu multiplu
 Mai multe eu-uri auxiliare, alături de pacientul care le observă, vor reprezenta unul
a unul ș i în acelaș i timp, mai multe aspecte ale personalităț ii sale, făcând referiri atât
la trecut ca ș i la prezent

Clase
Aici, fiecare dintre membrii grupului explică părț i sau aspecte diferite
de diferitele subiecte sau teme ale unei lecț ii, unei conferinț e, etc.
Situaț ii fictive
În care membrii grupului sunt confrunta ț i cu diferite situa ț ii
ca o selecț ie de personal.
Scaun gol
Pacientul reprezintă două roluri simultan, pe al său ș i pe cel al
persoană care îi cauzează conflict.

Partea II:

Cum influenț ează viaț a lui Jacob Moreno crearea operei sale
psicodramatică?

Alerga anul 1897, avea doar patru ani, se afla singur acasă
însoț it de mai mulț i prieteni de aceeaș i vârstă ș i le propune „să se joace de-a Dumnezeu”. Între

toț i adună scaunele pe care le au în casa lor ș i cum scena se desfăș oară în cer, le pilează
una câte una, pe o masă, toate scaunele. Moreno întruchipează rolul lui Dumnezeu ș i ai săi
amigii sunt îngerii care zboară în jurul lor. Moreno se urcă pe scaunul cel mai înalt ș i se
sienta. Îngerii îi cer de ce nu zboară, la care Moreno răspunde
miș cându-ș i braț ele imitând zborul unui înger. Moreno cade de pe scaunul său, se
se rupe un braț ș i dramatizarea este întreruptă. Această experienț ă, deș i copilărească,
îi învaț ă pe Moreno că este imposibil să fii director ș i protagonist în acelaș i timp ș i că
este foarte necesară ajutorul auxiliarilor pentru a ajunge la un rezultat bun. În opera sa, Moreno

Am învăț at treptat că ș i altor copii le place

a juca de-a Dumnezeu
 Care consideri că sunt diferen ț ele dintre psihodramă ș i
alte tehnici umaniste?

Datorită faptului că psihodrama este metoda prin care se poate ajuta o

persoana a explora dimensiunile psihologice ale problemelor sale, prin intermediul
reprezentarea situaț iilor lor conflictuale, în loc să vorbească doar despre ele.
Se diferen ț iază de o altă tehnică deoarece drama se bazează pe diferite
reprezentări ale vieț ii subiectului ca trecutul, prezentul ș i viitorul. De asemenea
se deosebe de alte tehnici, cum ar fi terapia centrată pe client Scopul central
acestui abordări este de a facilita tendinț a către auto-realizarea clientului, auto-
realizarea este convingerea că toț i oamenii urmăresc ce este mai bine pentru
ei.
În acelaș i mod, se diferenț iază de teoria nevoilor lui Maslow deoarece
tehnicile lor nu sunt implementate pe baza piramidei nevoilor lui Maslow
(fiziologice, securitate, stimă, afiliere, autoactualizare). În schimb, utilizează tehnici
ca scaunul gol, inversarea rolurilor, scenificarea visurilor

aporturi mai transcedente?

Realizarea exprimării conț inuturilor reprimante cu o bună eliberare a încărcăturii lor

emoț ional prin intermediul catarsisului

Introduceț i corpul în acț iune în psihoterapie, constituindu-se acest nou element

ca un factor nuclear care structurează ceea ce se face în psihodramă în sensul său
metaforic pacientul vorbeș te cu toate mijloacele de care dispune: miș cări gesturi,
expresii, ș i bineînț eles, ș i cu cuvântul.

Se eviden ț iază utilitatea metodelor de ac ț iune apelând la insuficien ț a

verbalizare pentru a exprima o bună parte din psihicul uman. Dramaturgia
nu vine să înlocuiască ceea ce este verbal, ci să completeze, este un alt limbaj.
dramatización permite aunar todos los elementos del discurso para ser experimentados y
revividi în momentul prezent.

Pacientul este cel care îș i dramatizează propria poveste, devenind protagonistul

mîndria, ș i în timp ce face asta, poate ajunge să în ț eleagă chei, să con ș tientizeze despre
con ț inuturi ș i fapte uitate, sau a percepe noi forme de organizare a diferitelor
contenuturi. Astfel, locul de a evita ș i a fugi de anumite conț inuturi care rezultate
delicate pentru pacient, psihodrama îl confruntă direct cu temerile sale,
îndemnându-l să le abordeze prin dramatizare.

Întreprinde tratamentul mai multor indivizi dintr-un grup.

Ce este solidar în psihodramă ș i ce nu este în practica ta psihoterapeutică?

Se iau în considerare tehnicile prin care ar putea conecta pacientul cu

problema direct, tehnici precum schimbarea rolurilor, inversarea rolurilor, solilocviu,
prezentarea rolurilor multiple, proiecț ia viitoare, situaț ii fictive ș i scaunul gol.
Tehnicile deja men ț ionate sunt considerate de grup ca fiind cele mai fezabile de

implemantaț i în procesul terapeutic, deoarece în comparaț ie cu altele ar putea oferi

cele mai bune rezultate datorită calităț ii conceptului ș i dacă terapeutul are cunoș tinț ele ș i
Dacă ai abilităț ile adecvate, ai putea avea succes.
Referinț e Bibliografice
Moreno, J. (1972).Psicodrama. Ed. Homé: Buenos Aires.

Moreno, J.L. (1969). Psychodrama. Volumul al treilea. Beacon, NY (1975):

Casa Beacon.

Rojas Bermúdez, R. (1984). Ce este psihodrama? Buenos Aires: Celsius.

Rojas Bermúdez, R. (1985). Marionete și psihodramă. Buenos Aires: Celsius.

Rojas Bermúdez, J. (1997). Teorii și tehnici psihodramatice. Barcelona:

Plătit.

Sitios Web Consultados

[Link]
[Link]

[Link]

[Link]
ACADEMICO/Unidad-1/lecturas/Document-2-Introducere
[Link]