REALISMUL

Laliteraturădel realismo, rezumat cu termenul realism literar, a fost

unmiș care literarăinscris în curentul artistic alrealismrealismul
artistic, which also encompassed thearte plastice, lafilozofieeste chiar
lamuzicăRealismul a apărut în Franț a la mijlocul secolului al XIX-lea, ca o
reacț ie estetică la decadenț ăRomantismy, para alejarse de las
fabulatii ș i fantezii ale acestui miș cări, a propus un proiect artistic care
copiati-o cât mai fidel posibil de larealitate

Realismul literar, în acest sens, a avut ca scop crearea de opere literare cât mai
apegadas posibile la lumea reală, folosind pentru asta unlimbajprecis,
obiectiv, extins ș i imens de descriptiv, cu care se aspira la
construi un portret fidel al societăț ii din acea epocă. Aceste opere literare obiș nuiau
ser dens ș i voluminos, predominant dingennarrativ, ș i afiliate
a una estética burguesa, herencia de la Ilustraț iefranceză începută în secolul
XVIII.

În realism nu se găseș te un singur creator, cu toate acestea, există doi care se

poartă acest titlu ș i sunt lucrări ale lui Honoré de Balzac (1799-1850): „Comedia Umană”
y Stendhal (seudonimul lui Henri Beyle, 1783-1842) opere: "Roș u ș i negru,
"Armancia ș i Carta de la Parma", dar se consideră că stilul realist a atins
plenitudinea ș i maturitatea cu opera romancierului Gustave Flaubert (1821-1880).
Realismul nu a întârziat să se extindă în Anglia, Rusia, Spania, Portugalia,
Germania ș i alte naț iuni europene, pentru a traversa apoi Atlanticul ș i
a se instala în naț iunile americane.

În America Latină, avem un scriitor ca Manuel Payno (1820-1894)

cine a scris cunoscuta lucrare „Bandiț ii din Rio Frío”. Realismul
a generat curentul costumbrist care reflecta tensiunile dintre viaț a rurală
de la continentului ș i aspiraț iile sale urbane moderne. Aceasta a fost ulterior
deplasată de un realism mai „în stil european” la sfârș itul secolului XIX, ceea ce
care a pus bazele literaturii politice ș i revoluț ionare a secolului XX.

Realismul a înclinat spre modele de scriere mai puț in ideale ș i mai

veraces, care se vor distanț a de sensibilitate ș i imaginaț ie a
autori, pentru a se angaja în observarea lumii care îi
în detaliile sale sociale, economice ș i politice. Se aspira
ca un scriitor să studieze societatea aș a cum ar face un medic
al corpului uman.

În ceea ce priveș te formele, realismul a privilegiat stilul simplu, direct,

sobru, care ar deschide spaț ii pentru reproducerea vorbirii cotidiene
de la oameni ș i pentru descrieri lungi ș i punctuale ale obiectelor,
ambiantă ș i personaje. Aceasta s-a tradus în paragrafe lungi cu
multe propoziț ii subordonate, în acelaș i timp cu
un limbaj „invizibil” care să nu aibă multe întorsături, metaforizări
nicio excentricitate, deoarece ceea ce era important nu era autorul, ci realitatea
descrisă.

Procura să arate în lucrări o reproducere fidelă ș i exactă a realităț ii

Se opune Romanticismului prin respingerea sentimentalului ș i a

transcendental; aspiră, în schimb, să reflecte realitatea individuală ș i socială în
cadru al devenirului istoric.

Fă un uz minutios de descriere, pentru a arăta profile exacte de

temele, personajele, situaț iile ș i chiar locurile; viaț a de zi cu zi ș i nu doar
exotic este tema central, expunând probleme politice, umane ș i
sociale.

Observaț ie ș i descriere fidelă a realităț ii: natura „este

cum este” ș i aș a o reflectă autorii în lucrările lor literare. Este ceva
foarte asemănător cu ceea ce fac ș tiinț ele experimentale prin intermediul
metodele de observare.

Critica social ș i politică: autorii realistici scriu cu scopul

de a denunț a conflictele din viaț a cotidiană, de aceea în a lor
romanele se propun întotdeauna într-o manieră critică faț ă de societate ș i faț ă de
politică. Scopul final al operei este de a contribui, într-un fel sau altul
altă, la transformare ș i la schimbarea socială.

Burghezia ca protagonistă: în general, personajele din

realismul literar aparț ine acestei clase sociale. Cei
personajele pot fi individuale sau grupuri sociale complete, cele
care servesc pentru a denunț a ș i a încerca să repare problemele de
viaț a cotidiană.

Romanul ca gen literar prin excelenț ă: pentru scriitori

realistele, romanul a fost mijlocul cel mai potrivit pentru a transpune
realitate.

Romanul realist se remarcă printr-o structură linară ș i

cronologia evenimentelor.
Utilizarea naratorului omniscient care gestionează ș i conduce naraț iunea.

Monolog interior: pe lângă utilizarea naratorului omniscient, apare

din ce în ce mai des în romane această tehnică narativă, la
prin care se fac cunoscute gânduri intime ale
personaje.

Verosimilitudine: există o opoziț ie clară faț ă de literatura fantastică,

ce se traduce printr-un efort constant de a crea poveș ti credibile,
casi ca ș i cum ar fi un „fragment al realităț ii”.
Limbaj clar ș i concis: narratorul se exprimă printr-un
limbaj auster ș i prezintă un stil clar ș i exact pentru a evita
dificultatea de înț elegere a cititorului. Pe de altă parte, limbajul celor
personajele se adaptează la condiț ia lor socială. Astfel, în romane
realiste apar diferite înregistrări ș i niveluri ale limbajului.

• Limbajul utilizat în opere acoperă diverse registre ș i niveluri de

limbaj, deoarece exprimă vorbirea comună ș i se adaptează la utilizările de
diferite personaje, care sunt complexe, evoluează ș i interacț ionează
influenț ând pe alț ii.

• Lucrările arată o relaț ie mediată între oameni ș i mediul lor

economic ș i social, al cărui exponent sunt; istoria arată că
personaje ca martor al unei epoci, unei clase sociale, unui mestesug, etc.
• Autorul analizează, reproduce ș i denunț ă răul care afectează.
societate.
• Transmite idei în cea mai veridică ș i obiectivă formă posibilă.
Naș terea sa este legată de ascensiunea ș i consolidarea burgheziei ș i de
noua societate urbană originată ca urmare a dezvoltării
industrial. Clasa mijlocie preponderentă ș i progresiv alfabetizată,
ș i-a impus gusturile în materie literară, căci cea mai mare parte a cititorilor
aparț inea acestei clase.
Publicul era interesat de problemele societăț ii
contemporană, o societate care oferea avantajele
progres, dar ș i probleme până atunci necunoscute. Acest
contextul a favorizat Realismul ca stil literar ș i proza narativă
ca gen dominant, având în vedere că permitea reconstruirea realităț ii ș i
deja libertate scriitorului de a alege teme, personaje ș i situaț ii. La
nova a crescut în popularitate datorită legăturii sale cu
presa periodică, vehicul prin intermediul căruia s-au difuzat, prin livrări,
numerosene naraț iuni.

În cele din urmă, în naraț iune s-a preferat întotdeauna un narator

omnisciente, capaz de explicar hasta el último detalle por qué ocurría
ceea ce se întâmpla ș i de a învăț a cititorul în problemele sociale ș i
economice care implică istoria sa. Acest lucru a condus de asemenea la
apariț ia personajelor arhetipale, când nu stereotipice, care
de atât de recurente ajungeau să fie asemănătoare: tânăra prostituată,
comunistul muncitor, indigentul, etc.

Literatură.Francezii Honoré de Balzac (1799-1850), Stendhal

(1783-1842) ș i Gustave Flaubert (1821-1880); englezul Charles Dickens
(1812-1870); spaniolul Benito Pérez Galdós (1843-1920)

Realism Magic
realismul magic este o ș coală literară hispano-americană din secolul
XX, al cărui principal exponent este autorul columbian Gabriel García
Márquez, câș tigător al Premiului Nobel pentru Literatură. Această tendinț ă
pariază pe reprezentarea realistă a evenimentelor ciudate ș i
minunat, care cu toate acestea produc puț ină sau nicio surpriză în
universul ficț ional al operei. Adică, este vorba despre abordare
cotidian ș i obiectiv al evenimentelor fantastice.
Această vertentă a realismului implică de asemenea o poziț ie politică faț ă de
realitatea popoarelor latinoamericane, care iniț ial
formulara el cubano Alejo Carpentier (cine l-a numit "real
minunat") ș i de venezueleanul Arturo Úslar Pietri (deja ca
"realismul magic"), în care continentul latino-american joacă rolul
rolul rezervorului de magie ș i exoticism în cadrul unui hemisferiu
occidental raț ionalist ș i ș tiinț ific.

Realismul magic este un tip de naraț iune în care ceea ce este straniu ș i ceea ce este
peculiar se prezintă ca ceva cotidian. Sau mai bine zis, este o
naraț iune bazată pe observarea realităț ii, unde au
cabida singularităț ilor, peculiarităț ilor ș i ciudăț ilor în cadrul
normalitate.

Această realitate este posibilă într-un context: America Latină, în care

societatea se comunică, se confruntă ș i se hrănesc reciproc
gândirea simbolică ș i gândirea tehnică modernizatoare, rodul
de o poveste vertiginoasă marcată de juxtapunerea culturală,
mestizajul ș i heterogenitatea patenț ială.

Din acest punct de vedere, unele dintre principalele caracteristici

realismul magic include următoarele:

Parte de observarea realităț ii.

Incorporează universul valorilor simbolice ale culturilor
latinoamericane, pe care le recunoaș te ca parte din această realitate
fără a apela la o privire verticală.
Normalizaț i particularităț ile în loc să înlocuiț i realitatea cu
o lume fantastică sau alternativă.
Naraț iunea nu oferă explicaț ii despre evenimente.
insólite.
Personajele nu demonstrează nicio surpriză faț ă de fenomene.
insólite.
Valorizează percepț ia senzorială a realităț ii.
Rompe la linealidad temporal del relato.
Expune realităț i juxtapuse.
Tinde să dezvolte pe larg metaficț iunea.
Câț iva dintre cei mai mari exponenț i ai Realismului Magic:

Arturo Uslar Pietri, Venezuela (1906-2001). A fost scriitor,

jurnalist, avocat, filosof ș i politician venezuelan. A creat termenul
termenul de realism magic în fenomenul noii literaturi
latinoamericană a secolului XX. Între operele sale literare
se remarcă: La ploaie ș i suliț ele roș ii.

Juan Rulfo, Mexic (1917-1986). A activat ca scriitor, scenarist ș i

fotograf. Lucrările sale sunt considerate un punct de cotitură în
literatura mexicană, marcând sfârș itul literaturii
revoluț ionară. Între lucrările sale narative cele mai importante
destacan Pedro Páramo ș i Pădurea în flăcări.

Gabriel García Márquez, Colombia (1927-2014). Cunoscut ca

Gabo, a fost de asemenea jurnalist, scenarist ș i editor, câș tigător al
premiul Nobel pentru literatură. Romanul său O sută de ani de singurătate
considerată cea mai mare referinț ă a realismului magic. De asemenea
a scris titluri fundamentale precum Crónica de una muerte
anunț ată, Colonelul nu are pe cine să-i scrie ș i Dragoste în
timpii colerei.
STENDHAL
GUSTAVE
FLUBERT
MANUEL PAYNO
USLAR PIETRI
GARCÍA
MARQUEZ
HONORE DE
BALZAC