Handbal

Handbalul (cunoscut ș i sub numele de handbal de echipă, handbal european sau handbal olimpic) este un sport de echipă
în care două echipe de câte ș apte jucători fiecare (ș ase jucători în teren ș i un portar) pasează o minge
folosindu-ș i mâinile cu scopul de a-l arunca în poarta celeilalte echipe. Un meci standard
consistă din două perioade de 30 de minute, iar echipa care marchează mai multe goluri câș tigă.

Handbalul modern se joacă pe un teren de 40 pe 20 de metri (131 pe 66 de ft), cu un poartă în mijloc

fiecare capăt. Porț ile sunt înconjurate de o zonă de 6 metri (20 ft) unde doar apărătorii
portarul este permis; golurile trebuie marcate prin aruncarea mingii din afara zonei sau în timp ce
"scufundarea" în el. Sportul se joacă de obicei în interior, dar există variante în aer liber sub formă de
handbal pe teren, handbal ceh (care erau mai comune în trecut) ș i handbal pe plajă.
jocul este rapid ș i cu multe puncte: echipele profesioniste acum marchează de obicei între 20 ș i 35 de goluri
fiecare, deș i scorurile mai mici nu erau neobiș nuite până acum câteva decenii. Jucătorii pot obț ine pălării
trucuri. Contactul corpului este permis pentru apărătorii care încearcă să oprească atacatorii să se apropie
scopul. Nu sunt impuse echipamente de protecț ie, dar jucătorii pot purta benzi de protecț ie moi, perne
ș i mănuș i de protecț ie. Jocul a fost codificat la sfârș itul secolului 19 în Danemarca.
un set modern de reguli a fost publicat pe 29 octombrie 1917 în Berlin, care este văzut ca data de
naș terea sportului ș i a avut mai multe revizii de atunci. Primul meci oficial de handbal a fost jucat în
acelaș i an în Germania. Primele jocuri internaț ionale au fost jucate sub aceste reguli pentru bărbaț i
în 1925 ș i pentru femei în 1930. Handbalul masculin a fost jucat prima dată la Jocurile Olimpice de VARĂ din 1936
în Berlin în aer liber, iar data viitoare la Jocurile Olimpice de Vară din 1972 de la München ca în interior, ș i
a fost un sport olimpic din. Handbalul feminin pe echipe a fost adăugat la Jocurile Olimpice de vară din 1976
Olimpiada.

Federaț ia Internaț ională de Handbal a fost înființ ată în 1946 ș i, începând cu 2016, are 197 de membri.
federaț ii. Sportul este cel mai popular în Europa, iar ț ările europene au câș tigat toate medaliile
dar unul în campionatul mondial masculin din 1938. În campionatul mondial feminin,
doar două ț ări non-europene au câș tigat titlul: Coreea de Sud ș i Brazilia. Jocul de asemenea
se bucură de popularitate în Asia de Est, Africa de Nord ș i părț i din America de Sud.

Origini ș i dezvoltare
Jocuri similare cu handbalul au fost jucate în Grecia Antică ș i sunt reprezentate pe amfore ș i
panteonuri din piatră. Deș i referinț ele textuale detaliate sunt rare, există numeroase descrieri de
jocuri cu mingea care se joacă unde jucătorii aruncă mingea unul altuia; uneori acest lucru se face în
pentru a evita interceptarea de către un jucător al echipei adverse. Astfel de jocuri au fost jucate pe scară largă
ș i a servit atât ca o formă de exerciț iu, cât ș i ca un eveniment social. Există dovezi ale romanilor antici
femei jucând o versiune de handbal numită expulsim ludere
Există înregistrări ale jocurilor asemănătoare cu handbalul în Franț a medievală ș i printre inuiț ii din Groenlanda,
în Evul Mediu. Până în secolul al XIX-lea, existau jocuri similare de håndbold din Danemarca,
handbal în Republica Cehă, handbal în Ucraina ș i torball în Germania. handbalul de echipă
jocul de astăzi a fost codificat la sfârș itul secolului al 19-lea în nordul Europei: în principal în
Danemarca, Germania, Norvegia ș i Suedia. Primul set scris de reguli pentru handbalul de echipă a fost
publicat în 1906 de profesorul de gimnastică danez, locotenent ș i medaliat olimpic Holger Nielsen
de la ș coala de gramatică Ordrup, la nord de Copenhaga. Setul modern de reguli a fost publicat pe
29 octombrie 1917 de Max Heiser, Karl Schelenz ș i Erich Konigh din Berlin, Germania; acest
ziua este văzută astfel ca "data naș terii" a sportului. Primul meci oficial de handbal a fost
jucat pe 2 decembrie 1917 în Berlin. După 1919, regulile au fost îmbunătăț ite de Karl Schelenz.
Primele jocuri internaț ionale au fost jucate conform acestor reguli, între Germania ș i Austria de
bărbaț i în 1925 ș i între Germania ș i Austria de către femei în 1930.

În 1926, Congresul Federaț iei Internaț ionale de Atletism Amator a nominalizat un comitet
a elabora reguli internaț ionale pentru handbalul pe teren. Federaț ia Internaț ională de Handbal Amator
a fost înființ ată în 1928, iar mai târziu Federaț ia Internaț ională de Handbal a fost înființ ată în 1946.

Handbalul masculin pe teren a fost jucat la Jocurile Olimpice de Vară din 1936 la Berlin. În următorul
în câteva decenii, handbalul indoor a înflorit ș i a evoluat în ț ările scandinave. Sportul
a reapărut pe scena mondială ca handbal de echipă la Jocurile Olimpice de vară din 1972 de la Munchen.
Handbalul feminin a fost inclus la Jocurile Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal. Datorită acestuia
popularitate în regiune, ț ările din Europa de Est care au rafinat evenimentul au devenit
forț a dominantă în sport când a fost reintrodus.

Federatia Internaț ională de Handbal a organizat campionatul mondial masculină în 1938 ș i

în fiecare patru (uneori trei) ani de la Al Doilea Război Mondial până în 1995. De la lumea din 1995
campionatul din Islanda, competiț ia s-a desfăș urat la fiecare doi ani. Campionatul mondial feminin
campionatul se desfăș oară din 1957. IHF organizează de asemenea campionate mondiale pentru juniori la feminin ș i masculin
campionate. Până în iulie 2009, IHF a enumerat 166 de federaț ii membre - aproximativ 795.000
echipe ș i 19 milioane de jucători.

Reguli
Regulile sunt stabilite în setul de reguli al IHF.

Summary

Două echipe de ș apte jucători (ș ase jucători de câmp plus un portar) intră pe teren ș i încearcă să
puncte de scor prin introducerea mingii de joc în poarta echipei adverse. În manipularea mingii, jucătorii
sunt supuse următoarelor restricț ii:

După primirea mingii, jucătorii pot pasa, păstra posesia sau ș uta mingea.

Jucătorii nu au voie să atingă mingea cu picioarele, singurul care are voie este portarul.
îș i folosesc picioarele, dar doar în interiorul ariei de poartă

Dacă deț in mingea, jucătorii trebuie să dribleze (nu similar cu driblarea la baschet), sau pot lua până la
trei paș i timp de până la trei secunde fără a dribla.

Nu este permis ca jucătorii atacanț i sau apărătorii, cu excepț ia portarului, să atingă mingea.
terenul zonei de poartă (în interiorul a ș ase metri de poartă). O lovitură sau o pasă în zona de poartă este valabilă dacă
finalizate înainte de a atinge solul. Portarii sunt permisi în afara zonei de poartă, dar nu sunt
permis să traverseze limita zonei de poartă cu mingea în mâini.

Mingea nu poate fi returnată portarului atunci când acesta este poziț ionat în poartă
[Link]ăț ile notabile de a marca pot apărea atunci când jucătorii în atac sărim în zona porț ii. Pentru
de exemplu, un jucător atacant poate prinde o pasă în timp ce se lansează în interiorul zonei de poartă, ș i apoi
trage sau pasează înainte de a atinge solul. Dublarea are loc atunci când un jucător atacant care se aruncă pasează către
un alt coleg de scufundări.

Teren de joc
Handbalul se joacă pe un teren de 40 cu 20 de metri (131 ft 3 in × 65 ft 7 in), cu un poartă în centrul acestuia.
fiecare capăt. Porț ile sunt înconjurate de o zonă aproape semicirculară, numită zonă sau linia de poartă,
definit de o linie la ș ase metri de poartă. O linie punctată aproape semicirculară la nouă metri de
obiectivul marchează linia de liberă aruncare. Fiecare linie de pe teren face parte din zona pe care o împrejmuieș te. Aceasta
implică faptul că linia din mijloc aparț ine ambelor jumătăț i în acelaș i timp.

Obiective

Porț ile au o înălț ime de două metri ș i o lăț ime de trei metri. Acestea trebuie să fie fixate în siguranț ă fie pe
podea sau peretele din spate.

Tijele porț ilor ș i bara transversală trebuie să fie făcute din acelaș i material (de exemplu, lemn sau
aluminiu) ș i au o secț iune transversală pătratică cu laturi de 8 cm (3 in). Cele trei laturi ale
razi vizibile din terenul de joc trebuie să fie vopseaț i alternativ în două culori contrastante
care trebuie să contrasteze cu fundalul. Culorile de pe ambele porț i trebuie să fie aceleaș i.

Fiecare poartă trebuie să aibă o plasă. Aceasta trebuie să fie fixată într-un mod în care o minge aruncată în poartă
nu părăseș te sau nu trece de obiectiv în circumstanț e normale. Dacă este necesar, o a doua plasă poate fi
prins în spatele plaselor pe interior.

Fald

Porț ile sunt înconjurate de zona de poartă, numită ș i zonă. Această zonă este delimitată de două
semicercuri cu un radius de ș ase metri în jurul colț urilor îndepărtate ale fiecărui stâlp de poartă ș i o
linie de conectare paralelă cu linia de poartă. Numai portarul apărător este permis în interiorul acesteia
zone. Cu toate acestea, jucătorii din teren pot prinde ș i atinge mingea în aer în interiorul acesteia, atât timp cât
jucătorul îș i începe saltul în afara zonei ș i eliberează mingea înainte de a ateriza (aterizând în interiorul
perimetrul este permis în acest caz atâta timp cât mingea a fost eliberată).

Dacă un jucător fără mingea contactează solul în interiorul perimetrului porț ii sau pe linia care o înconjoară
perimetrul, ei trebuie să urmeze cea mai directă cale afară din acesta. Cu toate acestea, dacă un jucător traversează
zone într-un efort de a obț ine un avantaj (de exemplu, o poziț ie mai bună) echipa lor cedează mingea. Similar,
încălcarea zonei de către un jucător apărător este penalizată doar dacă o face pentru a obț ine un
advantage in defending.
Zona de substituț ie

În afara unei margini lungi a terenului, de ambele părț i ale liniei din mijloc, se află zonele de înlocuire.
pentru fiecare echipă. Ofiț erii echipei, jucătorii de rezervă ș i jucătorii suspendaț i trebuie să aș tepte în această zonă. A
zona echipei este de aceeaș i parte ca ș i poarta pe care echipa o apără; în timpul pauzei, zonele de înlocuire
sunt schimbate. Orice jucător care intră sau părăseș te terenul de joc trebuie să treacă peste linia de substituț ie care este
partea liniei laterale ș i se întinde pe 4,5 metri (15 ft) de la linia centrală până la partea echipei.

Durată
Un meci standard are două reprize de 30 de minute cu o pauză de 10 sau 15 minute (major
Campionate/Olimpiade) pauză de jumătate. La pauză, echipele îș i schimbă părț ile terenului, cum ar fi
la fel ca ș i băncile. Pentru tineri, lungimea jumătăț ilor este redusă - 25 de minute pentru vârstele între 12 ș i 15 ani,
ș i 20 de minute la vârstele de 8 până la 11 ani; deș i federaț iile naț ionale din unele ț ări pot diferi în privinț a lor
implementare din liniile directoare oficiale. Dacă trebuie luată o decizie într-un meci anumit
(de exemplu, într-un turneu) ș i se termină la egalitate după timpul regulamentar, există maximum două
prelungiri, fiecare constând din două perioade consecutive de 5 minute cu o pauză de un minut între ele.
Dacă nici acestea nu decid jocul, echipa câș tigătoare este determinată într-o lovitură de departajare.
(best-of-five rounds; if still tied, extra rounds are added until one team wins).

Arbitrii pot solicita o pauză de regulă în funcț ie de discreț ia lor; motivele obiș nuite sunt accidentările,
suspendări sau curăț area instanț ei. Loviturile de pedeapsă ar trebui să determine o pauză doar pentru întârzieri lungi,
cum ar fi o schimbare a portarului.

Din 2012, echipele pot solicita 3 timeout-uri de echipă pe meci (până la două pe jumătate), care durează un minut.
fiecare. Acest drept poate fi invocat doar de echipa care deț ine mingea. Reprezentanț ii echipei
trebuie să arate un card verde marcat cu un T negru pe biroul cronometristului. Cronometristul apoi
intervine imediat în joc sunând un semnal acustic pentru a opri ceasul. Înainte de 2012,
echipele au fost permise doar o oprire pe jumătate. În scopul solicitării de opriri, prelungirile ș i
execuț iile sunt extensii ale celei de-a doua jumătăț i.

Arbitri

Un meci de handbal este judecat de doi arbitri egali. Unele organisme naț ionale permit jocuri cu
doar un singur arbitru în cazuri speciale cum ar fi boala pe termen scurt. Dacă arbitrii nu sunt de acord cu
orice ocazie, o decizie este luată prin acord mutual în timpul unei pauze scurte; sau, în cazul în care
pedepsele, cea mai severă dintre cele două intră în vigoare. Arbitrul sunt obligaț i să facă
deciziile lor "pe baza observaț iilor lor asupra faptelor". Judecăț ile lor sunt definitive ș i pot fi
contestado doar dacă nu este conform regulilor.

Arbitrii se poziț ionează în aș a fel încât jucătorii echipei să fie confinaț i între ei.
Ele stau aliniate diagonal, astfel încât fiecare să poată observa o linie laterală. În funcț ie de
poziț ii, una se numeș te arbitru de teren ș i cealaltă arbitru de poartă. Aceste poziț ii în mod automat
comutaț i pe schimbarea mingii. Ei îș i schimbă fizic poziț iile la aproximativ fiecare 10
minute (schimb lung), ș i schimbaț i părț ile la fiecare cinci minute (schimb scurt).
IHF defineș te 18 semnale cu mâna pentru comunicarea vizuală rapidă cu jucătorii ș i oficialii.
semnalul de avertizare este însoț it de un cartonaș galben. O descalificare pentru joc este indicată
printr-o cartonaș roș u, urmat de un cartonaș albastru dacă descalificarea va fi însoț ită de un raport.
Arbitrii folosesc de asemenea fluierul pentru a indica încălcările sau pentru a relua jocul.

Arbitrii sunt sprijiniț i de un scor ș i un cronometru care se ocupă de lucruri formale.

de a urmări obiectivele ș i suspendările, sau de a porni ș i opri ceasul, respectiv. Ei
de asemenea, fiț i atenț i la bănci ș i informaț i arbitrii despre erorile de substituț ie. Biroul lor este
situat între cele două zone de substituț ie.

Jucători de echipă, rezerve ș i oficiali

Fiecare echipă este compusă din ș apte jucători pe teren ș i ș apte jucători de rezervă pe bancă.
jucătorul de pe teren trebuie să fie portar desemnat, diferenț iindu-se prin îmbrăcăminte de restul
the court players. Substitution of players can be done in any number and at any time during game
joacă. O schimbare are loc peste linia de substituț ie. O notificare prealabilă a arbitrului nu este
necesar.

Unele organizaț ii naț ionale, cum ar fi Deutsche Handball Bund (DHB, "Federaț ia Germană de Handbal"
Federaț ia), permite înlocuirea în echipele de juniori doar atunci când se află în posesia mingii sau în timpul timeout-urilor.
Această restricț ie este destinată să prevină specializarea timpurie a jucătorilor în atac sau apărare.

Jucători de teren

Jucătorii de pe teren au voie să atingă mingea cu orice parte a corpului deasupra ș i inclusiv
genunchi. Ca în mai multe alte sporturi de echipă, se face o distincț ie între prindere ș i dribling. Un
jucătorul care deț ine mingea poate sta nemiș cat timp de numai trei secunde ș i poate lua
doar trei paș i. Aceș tia trebuie apoi să ș uteze, să paseze sau să dribleze mingea. A lua mai mult de trei
pasi în orice moment sunt consideraț i călătorie ș i rezultă într-un venit. Un jucător poate dribla ca
de câte ori doresc (deș i, deoarece trecerea este mai rapidă, este metoda de atac preferată), cum ar fi
atâta timp cât în timpul fiecărui dribling mâna contactează doar partea de sus a mingii. Prin urmare, transportul este
complet interzis ș i rezultă într-un turnover. După ce driblingul este ridicat, jucătorul are
dreptul la încă trei secunde sau trei paș i. Mingea trebuie apoi să fie pasată sau ș utată, deoarece mai departe
ț inerea sau driblingul va rezulta într-o pierdere de dublu dribling ș i o aruncare liberă pentru cealaltă echipă.
Alte infracț iuni ofensive care conduc la o pierdere de posesie includ încălcarea regulilor de încărcare ș i stabilirea unei ecrane ilegale.
Purtarea mingii în zona de ș ase metri are ca rezultat fie posesia mingii de către portar (prin
atacator) sau schimbare (de către apărător).

Portar

Numai portarii au voie să se miș te liber în interiorul perimetrului porț ii, deș i ei pot
nu treceț i linia perimetrală a porț ii în timp ce purtaț i sau driblaț i mingea. În cadrul zonei, ei sunt
permise să atingă mingea cu toate părț ile corpului, inclusiv picioarele, cu un scop defensiv
(pentru alte acț iuni, acestea sunt supuse aceloraș i restricț ii ca jucătorii de tribunal). Portarii
pot participa în jocul normal al colegilor lor de echipă. Ei pot fi înlocuiț i de un jucător obiș nuit.
jucător de teren dacă echipa lor alege să folosească acest sistem pentru a depăș i numărul jucătorilor de apărare.
Înainte de 2015, acest jucător de pe teren a devenit portarul desemnat pe teren ș i a trebuit să poarte
o vestă sau un bib pentru a fi identificat ca atare. Această vestă trebuia să fie de aceeaș i culoare cu a portarului
tricou pentru a evita confuzia. O modificare a regulilor menită să facă jocul mai ofensiv permite acum orice
jucător să fie înlocuit cu portar. Noua regulă seamănă cu cea folosită în hochei pe gheaț ă. Aceasta
regula a fost folosită pentru prima dată în campionatul mondial feminin în decembrie 2015 ș i de atunci a fost
folosit de campionatul european masculin în ianuarie 2016 ș i de ambele sexe în Olimpiadă
turneul din 2016. Această schimbare de regulă a condus la o creș tere drastică a golurilor pe poarta goală. Dacă oricare
portarul deviază mingea peste linia de poartă exterioară, echipa lor rămâne în posesia mingii,
contrastează cu alte sporturi precum fotbalul. Portarul reluază jocul cu o aruncare din interior
zona ("aruncarea portarului"). La o lovitură de penalti, aruncând mingea împotriva capului unui
portarul care nu se miș că riscă o descalificare directă („cartonaș roș u”).

În afara zonei proprii, portarului i se acordă tratamentul unui jucător obiș nuit de teren ș i trebuie să respecte
regulile jucătorilor de teren; a ț ine sau a lovi un jucător advers în afara zonei riscă un penalty direct
descalificare. Goalkeeper-ul nu poate reveni în zonă cu mingea. Pasarea către propriul
portarul duce la o pierdere.

Oficiali ai echipei

Fiecare echipă are dreptul să aibă un maximum de patru oficiali ai echipei aș ezaț i pe bancă. Un
oficial este oricine nu este jucător sau rezervă. Un oficial trebuie să fie desemnat
reprezentant care este de obicei managerul echipei. Din 2012, reprezentanț ii pot apela până la 3
timeout-uri pentru echipă (până la două pe jumătate), ș i pot adresa cronometrorului, cronometristului ș i arbitrilor
(înainte, era o dată pe jumătate); orele suplimentare ș i loviturile de departajare sunt considerate extensii ale
a doua jumătate. Alte oficialităț i includ de obicei medici sau manageri. Niciun oficial nu are voie să
intra pe terenul de joc fără permisiunea arbitrilor.

Minge

Bila este sferică ș i trebuie să fie făcută fie din piele, fie dintr-un material sintetic. Nu este permis
a avea o suprafaț ă strălucitoare sau alunecoasă. Deoarece mingea este destinată a fi operată cu o singură mână, aceasta
dimensiunile oficiale variază în funcț ie de vârstă ș i sexul echipelor participante.

Aruncări premiate

Arbitrii pot acorda o aruncare specială unei echipe. Acest lucru se întâmplă de obicei după anumite evenimente cum ar fi
ca goluri marcate, mingi în afara terenului, pierderi de posesie ș i timp de odihnă. Toate aceste aruncări speciale necesită
aruncător pentru a obț ine o anumită poziț ie ș i a impune restricț ii asupra poziț iilor tuturor celorlalț i jucători.
Uneori, execuț ia trebuie să aș tepte un fluierat al arbitrului.

Aruncare

O aruncare se face din centrul terenului. Aruncătorul trebuie să atingă linia de mijloc
cu un picior, iar toț i ceilalț i jucători ofensivi trebuie să rămână în jumătatea lor până când arbitrul reia jocul
jocul. Jucătorii apărători trebuie să menț ină o distanț ă de cel puț in trei metri faț ă de aruncător
până când mingea părăseș te mâna lui. Un aruncare are loc la începutul fiecărei perioade ș i după ce
echipa adversă marchează un gol. Acesta trebuie să fie anulat de către arbitri. Handbalul modern a introdus
conceptul de "aruncare rapidă"; adică, jocul va fi reluat imediat de către arbitri imediat ce
echipa executantă îș i îndeplineș te cerinț ele. Multe echipe profită de această regulă pentru a marca goluri uș oare înainte de
opoziț ia are timp să formeze o linie de apărare stabilă. Introducere

The team which did not touch the ball last is awarded a throw-in when the ball fully crosses the
linia laterală sau atinge tavanul. Dacă mingea trece de linia exterioară a porț ii, se acordă o aruncare de la margine doar
dacă jucătorii din echipa de apărare au atins mingea ultimii. Execuț ia cere ca aruncătorul să plaseze una
picior pe cea mai apropiată linie exterioară de cauză. Toț i jucătorii care apără trebuie să păstreze o distanț ă de trei
metri (9.8 ft). Cu toate acestea, li se permite să stea imediat în afara zonei proprii de poartă.
când distanț a este mai mică de trei metri. Portar-aruncare

Dacă mingea trece linia de poartă exterioară fără interferenț ă din partea echipei apărătoare sau când
deflected de goalkeeper-ul echipei apărarea, sau atunci când echipa atacantă încalcă zona D aș a cum
descris mai sus, se acordă o lovitură de poartă echipei de apărare. Aceasta este cea mai comună
întoarcere. Portarul reluează jocul cu o aruncare din orice loc din interiorul porț ii
zona. Love de pedeapsă

Un aruncare liberă reîncepe jocul după o întrerupere de către arbitri. Se efectuează de la punctul
unde a fost cauzată întreruperea, atâta timp cât acest loc este în afara liniei de liberă aruncare
echipa opusă. În acest ultim caz, aruncarea este deferită celui mai apropiat loc de linia de aruncare liberă.
Loviturile libere sunt echivalente cu loviturile libere în fotbalul asociat; cu toate acestea, a le acorda este
de obicei nu este văzut ca un sportiv slab din partea echipei defensiva, ș i în sine, nu poartă nicio majoritate
dezavantaje. (În special, a fi premiat cu o aruncare liberă în timp ce eș ti sub avertisment pentru pasiv)
joaca nu va reseta avertizarea, în timp ce o lovitură la poartă o va face.) Aruncătorul poate executa un direct
încercare pentru un gol care, totuș i, este rareori fezabil dacă echipa apărătoare este organizată
apărare. Cu toate acestea, dacă se acordă o lovitură liberă ș i prima parte sau meciul se încheie, se va efectua o lovitură directă la poartă.
este încercat de obicei, ceea ce uneori reuș eș te.

Aruncare de ș apte metri

Se acordă o aruncare de ș apte metri atunci când o oportunitate clară de a marca este împiedicată ilegal oriunde.
pe teren de către un jucător al echipei adverse, oficial sau spectator. Se acordă de asemenea când
arbitrii au întrerupt o oportunitate validă de a marca din orice motiv. Aruncătorul face un pas cu unul
piciorul în spatele liniei de ș apte metri (23 ft) cu doar portarul apărător între el ș i
Scopul. Portarul trebuie să menț ină o distanț ă de trei metri (9,8 ft), care este marcată de un scurt
bifează pe podea. Toț i ceilalț i jucători trebuie să rămână în spatele liniei de liberă aruncare până la execuț ie ș i
jucătorii din apărarea terenului trebuie să menț ină o distanț ă de trei metri. Aruncătorul trebuie să aș tepte fluierul
lovitura de fluierul arbitrului. O aruncare de ș apte metri este echivalentă cu o lovitură de pedeapsă în fotbal
fotbal; cu toate acestea, este mult mai comun ș i apare de obicei de mai multe ori într-un singur meci. Este
este astfel tactic similar cu procentajul aruncărilor libere în baschet ș i echipele vor încerca să aibă
cei mai buni aruncători de ș apte metri execută acele aruncări.

Penalităț i
Penalty sunt date jucătorilor, într-un format progresiv, pentru faulturi care necesită o pedeapsă mai severă decât
doar o aruncare liberă. Acț iuni direcț ionate în principal către adversar ș i nu către minge (cum ar fi întinderea)
în jur, ț inând, împingând, împiedicând ș i sărind asupra adversarului) precum ș i contact din lateral,
din spatele unui jucător sau împiedicând contraatacul adversarului sunt toate considerate ilegale ș i sunt
subiect la penalizare. Orice infracț iune care împiedică o oportunitate clară de a marca va rezulta într-un ș apte-
lovitură de pedeapsă de 11 metri.

De obicei, arbitrul va da un cartonaș galben de avertizare pentru o acț iune ilegală; dar, dacă contactul a fost
în mod deosebit periculos, precum lovirea adversarului în cap, gât sau gât, arbitrul poate
renunț aț i la avertisment pentru o suspendare imediată de două minute. Jucătorii sunt avertizaț i o dată înainte de
a primit un cartonaș galben; riscă să primească un cartonaș roș u dacă adună trei galbene.

O cartonaș roș u rezultă într-o eliminare din joc ș i o penalizare de două minute pentru echipă. Un jucător
poate primi un cartonaș roș u direct pentru penalizări deosebit de dure. De exemplu, orice contact din
în spate în timpul unei contraatacuri este acum sancț ionat cu un cartonaș roș u; la fel ca orice intenț ie deliberată de a
a răni adversarii. Un jucător care primeș te cartonaș roș u trebuie să părăsească complet zona de joc. Un jucător care este
un jucător descalificat poate fi înlocuit cu alt jucător după ce penalty-ul de două minute este executat. Un
antrenorul sau oficialul poate fi, de asemenea, penalizat progresiv. Orice antrenor sau oficial care primeș te un două-
penalizarea cu suspendare de două minute va obliga să scoată unul dintre jucători pentru două minute; cu toate acestea, jucătorul
nu este cel pedepsit, ș i poate fi înlocuit din nou, deoarece penalizarea constă în echipă
jucând cu un jucător mai puț in decât echipa adversă.

După ce arbitrii acordă mingea adversarilor din diverse motive, jucătorul aflat în
deț inerea mingii trebuie să o lase jos repede, sau să riș te o suspendare de două minute. De asemenea,
gesticulând sau punând întrebări verbale ordinului arbitrilor, precum ș i argumentând cu oficialii
deciziile, de obicei, riscă un cartonaș galben. Dacă jucătorul suspendat protestează în continuare, nu
mergi direct de pe teren la bancă, sau dacă arbitrul consideră că tempo-ul este deliberat lent, atunci
jucătorul riscă o cartonaș galben dublu. Înlocuire ilegală (în afara zonei dedicate, sau dacă
intrarea jucătorului de înlocuire prea devreme) este interzisă; dacă o face, riscă un cartonaș galben.

Gameplay
Formatii

Jucătorii sunt adesea numiț i după poziț iile pe care le joacă. Poziț iile sunt întotdeauna
denotat din perspectiva portarului respectiv, astfel încât un fundas pe dreapta să se opună unui
atacatorul din stânga. Cu toate acestea, nu toate poziț iile următoare pot fi ocupate, în funcț ie de
formarea sau suspendările potenț iale.

Ofensă

Manevri stânga ș i dreapta. Aceș ti jucători sunt, de obicei, jucători rapizi care excelează în controlul mingii ș i pe flancuri.
sari din exteriorul perimetrului porț ii pentru a obț ine un unghi de ș ut mai bun la
obiectiv. Echipele încearcă de obicei să ocupe poziț ia stângă cu un jucător drept recomandat ș i viceversa.
Stânga ș i dreapta în spatele terenului. Încercările de gol ale acestor jucători sunt de obicei făcute sărituri înalte ș i
shooting over the defenders. Thus, it is usually advantageous to have tall players with a powerful
împuș că pentru aceste poziț ii.

Centru înapoi. Un jucător cu experienț ă este preferat în această poziț ie care acț ionează ca orchestrator
ș i echivalentul în handbal al unui conducător de joc în baschet.

Pivot (stânga ș i dreapta, dacă este cazul). Acest jucător tinde să se amestece cu apărarea, stabilind
alegeri ș i încercând să deranjeze formaț ia apării. Această poziț ie necesită cel mai puț in salt
abilităț i; dar controlul mingii ș i forț a fizică sunt avantaje. Uneori, atacul foloseș te
formatii cu doi jucători pivot.

Apărare

Există multe variaț ii în formaț iile de apărare. De obicei, acestea sunt descrise ca n:m
formaț iuni, unde n este numărul de jucători care apără la linia porț ii ș i m numărul de
jucătorii se apără mai ofensive. Excepț iile sunt apărarea 3:2:1 ș i formaț ia n+m (de exemplu)
5+1), unde m jucători apără un jucător ofensiv în marcaj om la om (în loc de zona obiș nuită
acoperire).

Extrema stângă ș i extrema dreaptă. Oponenț ii omologilor.

Jumătate stânga ș i jumătate dreapta. Oponenț ii terenurilor din spate stânga ș i dreapta.

Centru spate (stânga ș i dreapta). Opponentul pivotului.

Centru faț ă. Oponent al jumătăț ii din spate a terenului, poate fi de asemenea pus împotriva unui alt specific
jucător de fond

Joc ofensiv

Attacks are played with all court players on the side of the defenders. Depending on the speed of
atacul, se face distinț ia între trei valuri de atac cu o probabilitate de succes în scădere:

Prima undă

Atacurile din prima undă se caracterizează prin absenț a jucătorilor defensivi în jurul porț ii lor.
perimetru. Ș ansa de succes este foarte mare, deoarece jucătorul care aruncă nu este împiedicat în a-ș i marca punctele
încercare. Astfel de atacuri au loc de obicei după o pasa interceptată sau o furt, iar dacă apărarea
echipa poate trece rapid la atac. Extremitatea stângă sau extremitatea dreaptă va încerca de obicei să conducă atacul, deoarece ei
nu sunt atât de strâns legaț i în apărare. La o pierdere de minge, sprintă imediat înainte ș i
primeș te mingea la jumătatea drumului spre celălalt goal. Astfel, aceste poziț ii sunt de obicei ocupate de jucători rapizi
jucători.

A doua val
Dacă prima undă nu este de succes ș i anumiț i jucători apărători ș i-au câș tigat poziț iile în jur
zona, a doua undă intră în joc: jucătorii rămaș i avansează cu pase rapide către
localii îi depăș esc numeric pe apărătorii care se retrag. Dacă un jucător reuș eș te să ajungă la periferie sau
prinde mingea în acest loc, devine de neoprit prin mijloacele legale de apărare. Din aceasta
poziț ie, ș ansa de succes este în mod natural foarte mare. Atacurile din a doua etapă au devenit mult mai
important cu regula "aruncare rapidă". A treia val.

Timpul în care a doua ondă poate fi de succes este foarte scurt, deoarece atunci apărătorii
au închis golurile din jurul zonei. În a treia val, atacatorii folosesc modele de atac standardizate
de obicei implică traversarea ș i trecerea între jucătorii din apărarea din spate care încearcă fie să paseze
mingea printr-o deschidere către pivotul lor, să ia un ș ut săltat din spatele terenului către poartă, sau să atragă
apărare departe de un camarad de zbor. A treia ondă evoluează în jocul ofensiv normal atunci când toate
apărătorii nu doar că ajung în zonă, ci îș i ocupă ș i poziț iile obiș nuite. Unele echipe atunci
jucători de atac specializaț i înlocuitori. Cu toate acestea, acest lucru implică faptul că aceș ti jucători trebuie să joace în
apărarea ar trebui ca echipa adversă să fie capabilă să treacă rapid la atac. Acesta din urmă este un alt
beneficiu pentru echipele care joacă rapid.

Dacă echipa atacatoare nu face suficient progres (eliberând în cele din urmă un ș ut pe poartă), atunci
arbitrii pot sancț iona jocul pasiv (de aproximativ 1995, arbitrul oferă un avertisment pasiv uneori)
înainte de apelul efectiv ridicând o mână sus în aer, semnalizând că echipa atacatoare ar trebui să
lansare un ș ut în curând), predând controlul celeilalte echipe. Un ș ut pe poartă sau o infracț iune
ducând la un cartonaș galben sau o penalizare de două minute va marca începutul unei noi atac, cauzând
mâna trebuie să fie coborâtă; dar un ș ut blocat de apărare sau un liber normal nu va fi. Dacă este
dacă nu ar fi această regulă, ar fi uș or pentru o echipă de atac să blocheze jocul pe termen nelimitat, aș a cum este
dificil de interceptat o pasă fără a ceda în acelaș i timp deschideri periculoase către
scop.

Joc defensiv

Formatiunile obiș nuite ale apărării sunt 6–0, când toț i jucătorii de apărare se aliniază între 6-
metri (20 ft) ș i linii de 9 metri (30 ft) pentru a forma un zid; 5–1, când unul dintre jucători face plimbări
în afara perimetrului de 9 metri (30 ft), de obicei ț intind atacanț ii centrali în timp ce ceilalț i 5 linie
pe linia de 6 metri (20 ft); ș i mai puț in comunul 4–2 atunci când există doi astfel de apărători absenț i
front. Echipele foarte rapide vor încerca de asemenea o formaț ie 3–3 care este aproape de o apărare om-la-om.
stil. Formările variază foarte mult de la o ț ară la alta ș i reflectă stilul fiecărei ț ări
6–0 este uneori cunoscut ca "defensivă plată", iar toate celelalte formaț ii sunt de obicei denumite
apărare ofensive

Organizaț ie
Echipele de handbal sunt de obicei organizate ca ș i cluburi. La nivel naț ional, cluburile sunt asociate în
federaț ii care organizează meciuri în ligi ș i turnee.

Organizaț ie internaț ională

Federaț ia Internaț ională de Handbal (IHF) este organismul administrativ ș i de control pentru
hanbal internaț ional. Hanbalul este un sport olimpic jucat în timpul Jocurilor Olimpice de Vară.
IHF organizează campionate mondiale, care au loc în anii impari, cu competiț ii separate pentru
bărbaț i ș i femei.

Campionii titlului Campionatului Mondial de Handbal Masculin IHF 2021 sunt Danemarca.
Titularii titlului Campionatului Mondial de Handbal Feminin 2019 sunt Olanda. IHF este compusă din
cinci federaț ii continentale: Federaț ia Asiatica de Handbal, Confederaț ia Africană de Handbal, Pan-
Federaț ia Americană de Handbal, Federaț ia Europeană de Handbal ș i Oceania Handbal
Federaț ie. Aceste federaț ii organizează campionate continentale desfăș urate la fiecare doi ani.
Handbalul se joacă în timpul Jocurilor Panamericane, Jocurilor All-Africa ș i Jocurilor Asiatice. Este
de asemenea a jucat la Jocurile Mediteraneene. Pe lângă competiț iile continentale dintre
echipe naț ionale, federaț iile organizează turnee internaț ionale între echipele de club.

Competitii internationale

Campionatul [Link]. de handbal (bărbaț i, femei)

Competiț ii naț ionale

Europa

Austria: Liga de Handbal Austria

Belgia: Liga BENE Handbal (competiț ie comună cu Olanda)

Bosnia ș i Herzegovina: Campionatul de handbal al Bosniei ș i Herzegovina

Croaț ia: Liga Croată de Handbal

Cehia: Extraliga de handbal ceh

Denmark: Damehåndboldligaen, Jack & Jones Ligaen

Anglia: Asociaț ia de Handbal din Anglia

Franț a: Liga Naț ională de Handbal

Germania: Handball-Bundesliga, Handball-Bundesliga (femei)

Grecia: Campionatul de handbal masculin din Grecia

Ungaria: Liga Naț ională I (bărbaț i), Liga Naț ională I (femei)

Islanda: Olís deildin

Israel: Ligat Winner

Macedonia: Superliga de handbal din Macedonia

Montenegro: First League (men), First League (women), Second League (men), Second League
(femei)

Olanda: BENE-League Handbal (competiț ie comună cu Belgia), Eredivisie (femei)

Norway: Eliteserien (men's handball), Eliteserien (women's handball)

Polonia: Superliga poloneză (handbal masculin), Ekstraklasa (handbal feminin)

Portugalia: Handbal 1 (bărbaț i), 1ª Divizie Feminină (femei)

Romania: Liga Naț ională (men), Liga Naţională (women)

Russia: Men's Championship, Women's Championship, Women's Handball Cup, Men's Handball
Cup, Women's Handball Super Cup, Men's Handball Super Cup

Scoț ia: Liga Scoț iană de Handbal

Serbia: Liga I de Handbal din Serbia

Slovacia: Extraliga slovacă de handbal

Slovenia: Slovenian First League of Handball, Handball Cup of Slovenia

Spania: Liga ASOBAL, Divizia de Plată de Handbal

Suedia: Handbollsligan (masculin)/Svensk handbollselit (feminin)

Turcia: Superliga de handbal feminin din Turcia / Superliga de handbal din Turcia
(bărbaț i)

Altul

Angola: Liga de Handbal Masculin din Angola (bărbaț i), Liga de Handbal Feminin din Angola (femei)

Australia: Campionatul Cluburilor de Handbal din Australia, Liga de Handbal Australia, Australian
Campionatul Naț ional de Handbal (State)

Tahiti (Polinezia Franceză): Liga de Handbal Tahitiană

Statele Unite: Naț ionalele de Handbal pentru Echipe din SUA, Naț ionalele Universitare de Handbal din SUA
Japonia: Liga de Handbal din Japonia

Argentina: Confederaț ia Argentineană de Handbal

Egipt: Liga Egipteană de Hanbal

Înregistrările prezenț ei

Recordul actual de participare mondial pentru handbal în echipe de ș apte a fost stabilit pe 6 septembrie
2014, în timpul unui meci de ligă germană pe teren neutru între HSV Hamburg ș i Mannheim-
bazat pe Rhein-Neckar Lions. Meciul a atras 44.189 de spectatori la Commerzbank Arena în
Frankfurt, depăș ind recordul anterior de 36.651 stabilit la Stadionul Parken din Copenhaga în timpul
finala Cupei Danemarcei din 2011.

Monede comemorative
Evenimentele de handbal au fost selectate ca un motiv principal în numeroase monede de colecț ie. Unul dintre
mostre recente este moneda comemorativă grecească de handbal de 10 €, bătută în 2003 pentru a comemora
olimpiadele de vară din 2004. Pe monedă, atletul modern îndreaptă mingea în mâinile sale către
ț inta sa, în timp ce în fundal atletul antic este pe cale să arunce o minge, într-un joc
cunoscut sub numele de cheirosphaira, într-o reprezentare luată de pe un vas de ceramică cu figuri negre din perioada Arhaică
perioadă.

Cea mai recentă monedă comemorativă dedicată handbalului este moneda britanică de 50 de pensi, parte din
serie de monede care comemorează Jocurile Olimpice de la Londra 2012.

Vezi de asemenea

Referinț e
Note

Editorii Encyclopædia Britannica, ed. (3 mai 2017). "Handbal de echipă". Encyclopædia

Britannica. Encyclopædia Britannica, Inc.

Linkuri externe
Media legată de handbal la Wikimedia Commons

Federaț ia Internaț ională de Handbal (IHF)

Ș tiri despre handbal - Ș tiri ș i comentarii despre handbal

Reguli de bază