ANALELE BANATULUI, S.N.

, ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXV, 2017

[Link]

CERCETĂRI DE ARHEOLOGIE URBANĂ. REFLECȚII

PRIVIND ORAȘUL TIMIȘOARA ÎN SECOLELE XVII-XVIII

Alexandru Szentmiklosi, Dumitru Ţeicu

Cuvinte cheie: Timișoara, secole XVII-XVIII, arheologie urbană, fortificația de perioadă otomană.
Keywords: Timișoara, XII-XVIII c., urban Archaeology, Otoman period fortification

Researches of Urban Archaeology. Aspects Regarding the Development of Timișoara in the XVII-XVIIIth
Century.
(Abtract)
For a long time, the researches regarding the urban development of Timisoara during the Ottoman period based,
especially, on the Austrian cartographical documentation from the 18th century, as well as on the Turkish chronicles
and on the studies based on them.
Since 2006, the archaeological rescue excavations have brought major contributions to the knowledge of the
urban history of Timișoara. The most important archaeological investigations were executed between 2011 and
2013–2015. During these years, there were investigated both areas within the historical centre of the city, and the
external suburbs of the Ottoman town („Palanca Mare” and „Palanca Mică”).
A premiere for the archaeological research was the uncovering of the fortification system north to the fortress
confirming both the historical information concerning the reparations done to the fortress, and the cartographical
information. Into the archaeological trenches executed in the Union Square („Piața Unirii”), there was uncovered
just the base of the rammed earth rampart that formed the curtain wall of the fortress during the Ottoman occupa-
tion, as well as the defensive ditch. According to Sigismondo de Prato, the curtain wall of the fortification was a
„modo hungarico” type of construction.
In addition, a premiere was the uncovering of the second defensive line of the fortress of Timișoara that was situ-
ated north to the curtain wall of the fortress. The archaeological researches in the Sergent Constantin Mușat Street
revealed the existence of a defensive ditch doubled by a wooden palisade, represented in the maps from the begin-
ning of the 18th century.
The archaeological researches within the urban perimeter of the town have pointed out an agglomeration of
wooden dwellings lined up to the streets. At the very beginning, the streets were paved with tree branches, and
later from oak trunks. Beside the houses, ones endowed with basement, and probably with a floor, there were also
pit-dwellings in the suburbs of Timisoara during the Ottoman period.
The information referring to the town water sources, mentioned by the historical sources, were completed by the
historical researches that uncovered aqueducts made of ceramic pipes linked one to the other. These aqueducts
plead for existence of a complex hydro technique system in connection with a tanker supplied with help of a
hydraulic wheel.
A last issue caught by he archaeological researches within the perimeter of the fortress of Timisoara and of the two
suburbs illustrates the multiethnic and confessional aspects of the town. The world of the dead coexists with the
world of the alive through the emplacement of the necropolis in the middle of the town and of the suburbs. At the
beginning of the 18th century, there were also necropolis situated out of the external suburbs of Timisoara. After
the conquest of Timisoara by the Habsburg Empire, the town cemetery was moved outside the fortress wall, on
the western part of the town.

E uropa modernă s-a născut în Evul Mediu,

dacă acceptăm, desigur, viziunea propusă
de Jaques Le Goff (1924–2014) asupra construcţiei
considerat că naşterea oraşului medieval european
a fost una din marile reuşite ale istoriei europene1.
Astfel, se ralia, în mod tacit, unui punct de vedere
europene. Istoricul francez a considerat această etapă identic, spus cu multă vreme în urmă de către Henri
din istoria Europei ca pe o perioadă de progres și Pirénne în legătură cu istoria oraşelor europene2.
purificare, în care s-a făcut tranziția spre Renaștere. 1
1 Le Goff 2005, 133–140.
În discursul lui istoriografic, Jaques Le Goff a 2
Pirénne 2000, 138 şi urm.

143
 ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXV, 2017

Cu o întârziere inerentă, provocată de evoluţia reiterează necesitatea cercetării arheologice a peri-

istorică mai complicată a spaţiului sud-est şi central oadei medievale a Banatului, în special a centrelor
european, structurile urbane din Regatul Ungariei urbane ale acestei regiuni.
și din regiunile răsăritene ale acestuia (Transilvania Informaţiile oferite de cercetările de arheologie
și Banat) s-au coagulat sub impulsul venit dinspre urbană în privinţa topografiei oraşelor, a locuinţei,
lumea germanică şi de colonizările acesteia către precum și a sistemului de apărare a cetăților din
răsărit. Demersul nostru cu privire la istoria urbană Banat se pot confrunta cu informațiile furnizate
a Timişului la cumpăna secolelor XVII-XVIII vine de cronicile de epocă, de miniaturi, dar mai ales
din perspectiva arheologiei medievale, a acumulă- de hărţile militare austriece din secolul al XVIII-
rilor acesteia în privinţa istoriei urbane. lea. De regulă însă, documentaţia arheologică
Planurile de modernizare și dezvoltare urbanis- aduce în prim plan informaţii şi detalii care nu
tică de la începutul sec. XXI au determinat, sub se regăsesc în celelalte surse istorice. Dealtminteri,
imperativul determinat de legislația privind pro- în cadrul arheologiei medievale, constituită ca
tejarea patrimoniului arheologic, efectuarea unor disciplină aparte la nivel european cu peste şapte
cercetări arheologice preventive în diferite localități decenii în urmă, au apărut ramuri cu specializări
din Banat (Timișoara, Ciacova, Caransebeș). restrânse, dar cu rezultate remarcabile. Astfel,
Cercetări arheologice desfășurate în perioada ani- în istoriografia franceză întâlnim o specializare
lor 2006–2015 au oferit, pe de o parte, oportunita- numită archéologie du bâti sau archéologie du con-
tea acumulării unui patrimoniu arheologic specific struit8, ori în scrisul istoric italian, archeologia dell’
lumii urbane medievale, însă, în egală măsură, a architettura9.
permis și stabilirea unor repere în evoluţia urbanis- Sursele alternative ce pot intra în dialog cu
tică medievală a oraşului Timișoara în cursul seco- arhitectura urbană a Timişoarei şi a provinciei nu
lelor XVI-XVIII. O parte a cercetărilor au văzut sunt foarte numeroase, iar unele, precum cele arhi-
lumina tiparului în reviste de specialitate3 sau altele vistice medievale ori otomane, au suferit pierderi
au fost asamblate într-un volum colectiv apărut în dramatice10. S-a conservat însă o importantă docu-
anul 20074. Trebuie precizat de la bun început că mentaţie cartografică austriacă din veacul al XVIII-
întreaga investigaţie arheologică a avut un carac- lea în arhivele de război de la Viena. Un inventar al
ter preventiv de salvare. Cercetările se înscriu însă hărţilor referitoare la Banat a consemnat un număr
prin obiective, metode şi documentaţia acumulată de 493 de planuri şi hărţi din care 80 au avut ca
în standardele unanim recunoscute ale arheologiei temă oraşul Timişoara, iar 52 se referă la planu-
medievale. Din această perspectivă, a arheologiei rile fortificaţiei timişorene în veacul al XVIII-
medievale, există o legătură vădită cu arhitectura lea11. Fondul topografic vienez referitor la Banat
şi arheologia urbană5. Nicăieri în vecinătăţile îşi aşteaptă încă o publicare exhaustivă. Alături de
Banatului, investigaţiile de arheologie a arhitectu- arhiva vieneză, o altă sursă importantă de studi-
rii medievale nu se impun cu atâta necesitate pre- ere a reprezentărilor cartografice privind planul
cum în această provincie dunăreană de frontieră. urban al Timișoarei medievale și moderne se află la
În cursul secolelor XVI-XVIII (în urma cuce- Budapesta12. Planurile cele mai reprezentative ale
ririi otomane), iar, mai apoi, după 1716 (datorită Timișoarei sunt însă publicate în lucrările de spe-
războaielor turco-austriece), Banatul a suferit o cialitate privind evoluția orașului și reprezentările
distrugere totală a arhitecturii ecleziastice şi civile cartografice ale acestuia13.
medievale. Cele circa 220 de biserici medievale Abordările istoriografice au vizat istoria oto-
catolice cunoscute din sursele scrise medievale au mană a Banatului, cultura otomană, elaborate pe
dispărut întru totul până în veacul al XVIII-lea6. surse scrise. Remarcabile prin informaţie şi metodă
Cele 69 de mănăstiri medievale catolice şi ortodoxe de cercetare rămân scrierile Cristinei Feneşan14.
au avut o soartă asemănătoare supravieţuind doar
cinci mănăstiri ortodoxe7. Aceste date statistice 8
Reveyron 2002, 4–5.
privind arhitectura religioasă medievală din Banat 9
Gelichi 2013, 115–121; Augenti et alii 2000, 65–66.
10
Feneşan 1981, 5; Drașovean et alii, 2007, 333.
3
Szentmiklosi-Bălărie 2012, 205–217. 11
Krischan 1999, 295 -350.
4
Drașovean et alii 2007. 12
În arhivele de la Hadtörténeti Intézet és Múzeum și la
5
Brogiolo 1993, 9–28, Gelichi 2013, 89–109; Desachy- Magyar Nemzeti Levéltár din Budapesta .
Gemehl 2005, 247–248; Galinie 1989, 239–242; Reveyron 13
Jancsó 2001, 15–26; Jancsó-Balla 2005; Opriș 2008;
2002, 2–12; Augenti et alii 2000, 66–69. Jancsó 2011, 5–9; Jancsó 2012, 3–18.
6
Ţeicu 2007, 41–42. 14
Feneşan 2014a; Haţegan 2005; Buruleanu-Medeleţ
7
Ţeicu 2007, p. 41 2004; Vilaetul Timişoarei..., 2002.

144
Alte restituiri privind istoria urbană a Timişoarei și cu izvoarele cartografice. Georeferențierea unora
s-au construit, de regulă, pe sursele topografice15. dintre hărțile Timișoarei de la începutul sec. XVIII
Cercetările de arheologie urbană la Timişoara a permis analizarea descoperirilor arheologice într-
s-au derulat, cu intermitenţe, între anii 2006 şi o perspectivă mai largă și mai edificatoare privind
2012–2015. Așa cum am precizat, demararea evoluția urbanistică a orașului, după anul 1716.
acestor cercetări arheologice a fost determinată de Reflecţiile noastre vizează aşadar, pe teme-
lucrările edilitare și de modernizare a infrastruc- iul informaţiilor arheologice, casa medievală şi
turilor de apă și canal ale orașului. În consecință, modernă din Timişoara, străzile oraşului medieval,
săpăturile arheologice au avut un caracter preventiv fântânile, mormintele de inhumație de perioadă
(de salvare), derularea acestora fiind în permanență otomană din centrul istoric al Timișoarei, precum
condiționată de termene impuse de normativele şi o prezentare secvenţială a fortificaţiei austriece.
constructorului și mai puțin de cele cerute de stan-
dardele cercetărilor arheologice16. Din acest motiv, Cetatea Timișoarei în perioada otomană
aceste cercetări arheologice preventive s-au derulat Izvoarele istorice au descris cetatea Timișoarei
într-un perimetru restrâns, delimitat de lucrările de ca fiind puțin sesizabilă în peisaj, cu excepția mina-
modernizare din oraş în Piaţa Sfântul Gheorghe, retelor, ca urmare a situării ei în zona de câmpie
Piaţa Timișoara 700, Piaţa Unirii, Piaţa Libertăţii, joasă, bogată în vegetație20. Cucerire acestei cetăți,
Str. 9 Mai, Str. Lucian Blaga, Str. V. Alecsandri, în anul 1552, a fost un eveniment marcant și pen-
Str. Sergent Constantin Mușat, Str. Florimund tru cronicarii turci. Cronicarul Solakzade Mehmed
Mercy, Str. Francesco Griselini, Str. Oituz nr. 4 (în Hemdemi (1592–1658) nota faptul că: „Marele
perimetrul Facultății de Muzică și al Institutului vizir Ahmed pașa, înainte de a trece în postul marelui
de Cercetări Avansate de Mediu – ICAM), Parcul vizirat, a fost de cîteva ori serdar asupra unor oști vic-
Justiției etc. La cercetările arheologice menționate, torioase. Avînd succes mai cu seamă la cucerirea unei
se adaugă și săpăturile arheologice din curtea cas- cetăți așa de puternice ca Timișoara, făcuse ca slujbele
telului medieval al Timișoarei, cunoscut și sub sale să fie pe placul norocosului padișah al islamului
numele de „Castelul Huniade”17, în prezent, sediul și al tuturor marilor demnitari.”21
Muzeului Național al Banatului18. Aceste cerce- Importanța strategică a Timișoarei, în perioada
tări arheologice preventive au fost determinate de otomană, a fost subliniată foarte bine în zicala tur-
lucrările de reabilitare a clădirii istorice19. cească amintită de H. Ottendorf: „Pentru că prin
O săpătură arheologică restrânsă, determinată, aşezarea sa locul este foarte roditor şi populat, turcii
de cele mai multe ori, de un buget redus de cerce- înşişi spun despre Timişoara că cine a luat Buda n-a
tare, oferă doar informaţii științifice oarecum trun- obţinut decât un oraş, cine însă a luat Timişoara a
chiate pe temeiul cărora este dificil de închegat o obţinut o ţară întreagă.”22
evaluare istoriografică globală. În contrast cu săpă- Această opinie privind importanța strategică
turile arheologice restrânse, cercetările arheologice a cetății Timișoara se păstrează și la sfârșitul sec.
extinse, prilejuite, de cele mai multe ori, de lucrări XVII, în rândul militarilor turci. Conform relată-
edilitare mai ample, oferă nu numai un surplus de rilor cronicarului Silahdar Fındıklılı Mehmed Ağa
informații științifice derivate din analiza materia- (1658–1723), sultanul Mustafa al II-lea (1664–
lului arheologic, dar și o mai bună corelare a com- 1703) a solicitat, în anul 1695, o consfătuire mili-
plexelor arheologice. Aceste corelări pot fi făcute tară „... pentru cercetarea situației dușmanului”23.
15
Opriş 1987. La această consfătuire, care a avut loc pe data de
16
În parte, aceste probleme au fost determinate de lipsa 13 august 169524, opinia comandanților turci a
unui Plan Urbanistic General în care să fie trecute siturile fost că „In această privință este zadarnic să pierdem
arheologice protejate, cu zonele de protecție aferente. timpul cu împresurarea Varadinului, care va pricinui
Realizarea acestui plan a determinat investitorii să includă în o pierdere de materiale și oști. De aceea, lăsând în
procedurile de obținere a avizelor și solicitările către Direcțiile
Județene pentru Cultură, privind existența patrimoniului urmă 2 000 de ostași la Belgrad și 1 000 1a paza
arheologic reperat în perimetrul viitoarei investiții. Alte podului care se va așeza peste Dunăre, restul forțelor
posibile cauze ar putea fi lipsa studiilor de fezabilitate, noastre să fie trecute la Panciova și este mai potri-
incorect întocmite (fără studii istorice) și neglijența celor care vit să mergem asupra cetății Timișoara. In cursul
au atribuții în verificarea acestor documente.
17
Kopecznyi 2013, 215–216. 20
Ottendorf 2006, 11.
18
Roșiu 1998, 32–33, Rămneanțu 2008, 493–507;, 21
Cronici turceşti... 1974, 155.
Medeleț-Rămneanțu 2003, 236–238. 22
Ottendorf 2006, 16.
19
Rădulescu 2006; Rădulescu et alii 2008, Kopecznyi 23
Cronici turceşti... 1974, 426.
2013. 24
Hațegan 2005, 261.

145
 ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXV, 2017

ultimilor ani, Timișoara a rezistat cel mai mult la ale râului Timiș și ale Begăi29. Astfel se explică și
ruină25 și, în același timp, se repară ușor, putându-se numele cetății Timișoara, derivat, de la numele
lăsa într-însa atâta oaste, muniții, depozite de arme râului Timiș („Temes” și „var”- în maghiară,
(cebehane) cât este trebuință. Apoi, odată ce suntem „cetate”)30. Este de presupus că dificultatea iden-
în împrejurimile Timișoarei, pentru a tăia drumu- tificării bazinelor celor două râuri (Timiș și Bega),
rile spre această fortăreață se pot cuceri dacă vor fi a determinat utilizarea hidronimului „Temes”,
piedici cetățile întărite Pofcea, Sebeș, Lugoj, Lipova Bega/Beguey fiind denumită și „Timișul Mic” sau
și Ineu. În caz că vor fi făcute una cu pământul, „Timișel”31.
atunci apărarea Timișoarei se poate întări. Și astfel Cetatea Timișoarei a fost construită pe un teren
se vor putea obține foloasele așteptate in acest an de brăzdat de braţele râului Timișului Mic (Bega).
la expediția împărătească și va fi cu putință întoar- Aceste brațe au format, odinioară, o mulţime de
cerea. Trebuie să fie știut că cetatea Belgradului fără insule de diferite mărimi32. Atestat documentar
Timișoara și Timișoara fără Belgrad nu se pot <închi- în 1266 („Castrum Tymes”), Timișoara primește
pui >. Dacă în timp ce ordia împărătească va fi în statutul de oraș („civitas”) în sec. XIV33. Orașul
împrejurimile Timișoarei, dușmanul va încerca să propriu-zis s-a dezvoltat la nord de Castel, pe
împresoare Belgradul, acesta, fiind o cetate rezistentă, o suprafață de aprox. 170 × 100 m, sistemul de
nu va cădea ușor în mâna dușmanului și noi, de ase- fortificare fiind format, probabil, dintr-un val de
menea, din spatele dușmanului putem să ajungem la pământ cu palisadă34.
ajutorarea Belgradului. După noi, acest lucru este cu În preajma cuceririi cetății Timișoara de către
putință”26. Imperiul otoman, într-o scrisoare a generalului
Cronicarul turc Mehmed Rașid (1675–1735) Giovani Battista Castaldo, datată în august 1552,
deplânge căderea Timișoarei în mâna creștinilor se menționează prezența unui oraș cu aprox. 2000
(1716), spunând că „... o astfel de cetate întărită, care de case, situat „la poalele castelului”35. Suprafața
era digul granițelor islamice și lacătul Țării Românești intra muros a oraşului medieval inițial, a fost esti-
și al Moldovei, precum și al altor ținuturi aflate pe mată la aprox. 16.985 m pătrați36, extinzându-se,
partea cealaltă a Dunării, a intrat în mâna ghiauri- la începutul sec. XVIII, conform hărții lui Perette,
lor din cauza delăsării și nepăsării apărătorilor, deși până la aprox. 200.000 m pătrați37.
avea în ea nenumărate cete de oști și, chiar suficiente În perioada în care Timişoara s-a aflat sub
de zaherea, muniții și arme de luptă... această veste stăpânire otomană, au fost distinse trei unități:
a fost ascunsă și abia după un timp de vreo cincispre- „Cetatea”/Kale (actualul Castel Huniade), Oraşul
zece-douăzeci de zile au circulat în popor zvonuri ca: (actualul centru istoric al Timișoarei) şi cele două
«ba că Timișoara a căzut, ba că nu a căzut», s-a aflat suburbii externe ale orașului medieval (respectiv
în cele din urmă, adevărul, iar atunci populația a „Oraşul rascian”/„Palanca Mare” şi „Insula/Palanca
fost cuprinsă de jale și de suferință”27. Mică”)38.
Aceste relatări ilustrează faptul că Timișoara, 29
Opriș 1987, 9.
prin poziția geografică, a avut un rol vital în poli- 30
Cf. descrierii făcute de Istvánffi Nicolaus, Regni
tica ofensivă a Imperiului Otoman și, în egală Hungarici historia, liber XVIII, Köln, 1724, apud Costin
măsură, în cea defensivă. Astfel se explică și opi- Feneșan, în Drașovean et alii 2007, 334, nota 1.
nia formulată de marele vizir Halil Pașa în cadrul 31
Buruleanu-Medeleț 2004, 10. După transformarea
discuțiilor din anul 1717, privind încheierea unei râului Bega într-un canal navigabil, se va încetățeni și numele
de „Bega”.
păci cu Imperiul Habsburgic: „... Atât timp cît 32
Griselini 1984, 113.
Timișoara se află în mâinile ghiaurilor, ce însemnă 33
Opriș 2007, 26, nota 29.
să închei pace?”28. 34
Opriș 1987, 10–11.
35
Hațegan 2005, 23, cu bibliografia; Drașovean et alii
Orașul Timișoara și suburbiile externe 2007, 334, nota 2, s.v. Costin Feneșan.
36
Cf. estimărilor făcute de V. Capotescu, suprafața inițială
Cetatea Timișoarei s-a dezvoltat în Câmpia a orașului medieval ar fi de 16.985,19 m2, perimetrul fiind de
Timișului, o zonă inundabilă, care, până la 541,79 m (Capotescu 2008, 95).
amplele lucrări de hidroameliorații de la începutul 37
Mai exact 199.839,05 m2, cu un perimetru de
sec. XVIII, a fost brăzdată de numeroasele brațe 2.133,28 m (Capotescu 2008, 95).
38
Ottendorf 2006; Hațegan-Negrescu 2002, 142. În opinia
25
Se poate deduce că deteriorarea sistemului defensiv al lui I. Munteanu şi R. Munteanu, Castelul Huniade reprezintă
Imperiului otoman, la sfârșitul sec. XVII, a fost mai amplă. o componentă distinctă (cea de-a patra) a oraşului medieval
26
Cronici turceşti... 1974, 426. Timişoara din preajma cuceririi otomane (Munteanu-
27
Cronici turcești... 1980, 226; Hațegan 2005, 301. Munteanu 2002, 172). O împărţire asemănătoare are şi
28
Cronici turcești... 1980, 237. Jancsó A. (Janccsó 2001, 13).

146
 Cercetările arheologice efectuate la actualul velit vechea fortificație otomană din perioada sec.
Castel Huniade (Cetatea/„Kale”) indică o suc- XVI-XVIII, confirmând descrierile din izvoarele
cesiune de faze de construcție și intervenții. . istorice ale vremii (Sigismondo de Prato46, Henrik
Fragmente de fortificație indică faptul că aceste Ottendorf47, Evliya Çelebi 48, Tutovicz János49).
faze de construcție și intervenții au avut loc în sec. Acestor informații se adaugă și cele cartografice,
XIV-XVII. Fundațiile actualei clădiri se datează, printre care, deosebit de relevante sunt hărțile și
probabil, în sec. XV când Ioan de Hunedoara a planurile de luptă din sec. XVII50 și începutul sec.
reconstruit castelul, afectat de cutremur. Alte XVIII51.
părți ale castelului, precum cele două bastioane În secțiunile arheologice ale recentelor săpături,
de pe latura sudică se datează, probabil, în sec. a fost surprinsă doar baza valului de pământ bătut
XVI. Întreaga clădire suferă o reparație majoră în care a format zidul de incintă al cetății în perioada
sec. XIX39, fiind afectat de asediul din 1849. În stăpânirii otomane, precum și șanțul de apărare
perioada angevină, Castelul a fost format dintr-un din partea de nord a cetății.
nucleu reprezentat de un donjon în jurul căruia se Valul de pământ care a format curtina cetății
va extinde, gradual, reședința fortificată de un zid, a avut o lățime de peste 20 m fiind construit din
sistemul defensiv fiind completat de brațele râului lentile de pământ și lut descris de Sigismondo de
Timișul Mic40. În timpul regelui Carol Robert de Prato ca fiind un sistem de fortificare modo hun-
Anjou, Timișoara a devenit, pentru o scurtă peri- garico52. Escarpa valului de pământ, formată din
oadă de timp, reședință regală. două rânduri paralele de trunchiuri de stejar, cores-
Probabil că funcționarea Castelului a determi- punde atât descrierilor istoriografice, cât și repre-
nat și apariția suburbiei externe din parte sudică zentărilor cartografice. Cele trei escarpe dezvelite
a Timișoarei, viitoarea Palancă Mică41. Castelul a în cadrul cercetărilor arheologice au evidențiat fap-
fost legat de orașul propriu-zis și de suburbia sudică tul că alături de faza de construcție, în perioada
a acestuia de câte un pod de lemn. Săpăturile arhe- otomană, au mai existat două faze de reparații
ologice din 2007 au dezvelit în partea estică a clă- majore la zidul cetății53. Alături de aceste reparații
dirii un șir de stâlpi de lemn care ar putea fi urmele majore, precum cele amintite în 1692 și 1696–
podului care lega castelul de suburbia sudică a 169754, cercetările arheologice au evidențiat și
Timișoarei (Insula/Palanca Mică)42. existența unor reparații punctuale ale zidului de
Cele două suburbii externe ale Timișoarei au incintă. Deși nu au mai fost surprinse elemente din
fost situate la nord și la sud de orașul medieval și au palisadă, prezența împletiturilor de nuiele și viță de
prefigurat apariţia „oraşelor” din jurul Timişoarei vie indică prezența gabioanelor descrise și de Evliya
din perioada modernă (sec. XVIII-XIX). În Çelebi.
preajma anului 1716, cele două suburbii externe Șanțul de apărare care a deservit zidul de incintă
ocupau o arie totală de 567.723 m2. „Orașul ras- a fost un braț al râului Timișul Mic, numit și Bega,
cian” (Palanca Mare) a ocupat o arie de 501.424 care, odinioară, străbătea cetatea de la est spre vest.
m2 iar „Insula” (Palanca Mică), aprox. 66.299 După lucrările de canalizare din prima jumătate
m2)43. Ambele suburbii au fost legate de Castel și a sec. XVIII, canalul va păstra, definitiv, numele
de Oraș prin poduri de lemn, unul surprins și în de Bega. Brațul de râul, situat la nord de bazinul
cercetările arheologice. 46
Magina, 2013, 301.
47
Henrik Ottendorf a făcut parte din solia austriacă din
Sistemul de fortificare a cetății Timișoara 1663, condusă de baronul von Goes, la paşa de la Belgrad.
Reabilitarea spațiilor publice din centrul istoric Având rolul de spion, H. Ottendorf face o descriere
al Timișoarei a prilejuit efectuarea primelor cerce- amănunţită a oraşului şi a suburbiilor acestuia (Ottendorf
tări arheologice în Piața Unirii44 și pe Str. Sergent 2006).
Constantin Mușat45. Săpăturile arheologice au dez-
48
Călători străini ..., 1976, 494–503.
49
Feneșan, 2014b, 295–299.
39
Rădulescu et alii 2008, 141, 147. 50
Jancso-Balla, 2005
40
Kopecznyi 2013, 219. 51
Rousset 1729;
41
Opriș 1987, 12. 52
Magina 2013, 300–301.
42
Rădulescu et alii 2008, 143, 147. 53
O a patra escarpă, surprinsă în fața celor trei escarpe
43
Capotescu 2008, 94–95. din perioada otomană, aparține fazei de reparație a cetății,
44
Cercetări arheologice preventive conduse de Al. după asediul din 1716, când trupele habsburgice au reparat și
Szentmiklosi (Szentmiklosi et alii 2015, 250–251; reutilizat fortificația până la construirea fortificației bastionare
Szentmiklosi et alii 2016, 207–208). de tip Pagan.
45
Cercetări arheologice preventive conduse de 54
Cronici turcești... 1974, 497; Hațegan 2005, 257,
D. Diaconescu (Diaconescu 2016; Diaconescu et alii 2016. 276–277.

147
 ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXV, 2017

principal al râului Timișul Mic, a avut o lățime otoman, Filippo Scolari, Pavel Chinezu și Ioan
variabilă ca urmare a efectelor de eroziune deter- de Hunedoara, au efectuat lucrări de fortificare a
minate de curgerea apei. Această lățime a variat castelului. Săpăturile arheologice au confirmat și
între 15 și 18 m, adâncimea maximă fiind de 4 m. existența unei palisadei de lemn, sistemul de apă-
Contraescarpa șanțului de apărare a fost amena- rare fiind favorizat și de meandrele brațului de râu
jată în același mod ca și escarpa zidului de incintă, care au constituit, la rândul lor, un obstacol natural
respectiv din două șiruri paralele de trunchiuri de apărare63.
de stejar, bătuți în albia brațului de râu. Modul O evoluție distinctă a planului de fortificare se
de construire a escarpei valului de pământ care a observă și la suburbiile externe ale orașului („Orașul
format curtina cetății în perioada otomană cores- rascian” și „Insula”). Analiza uneia dintre primele
punde atât cu descrierile făcute de Evliya Çelebi și reprezentări ale cetății Timișoara (într-o stampă a
H. Ottendorf, cât și cu reprezentările grafice de pe lui Johan Sibmacher, 1602)64 indică faptul că sub-
hărțile de la începutul sec. XVIII. urbia sudică a orașului („Insula”, devenită, ulterior,
Pe reprezentările cartografice ale asediului „Palanca Mică”), la asediul din 1596, nu era, încă,
Timișoarei (1716)55, este marcată o a doua linie fortificată. Absența fortificării suburbiei sudice a
de fortificație care dublează, la nord, curtina cetății Timișoara („Insula”) poate să fie observată
cetății. Cea de-a doua linie de apărare este for- și pe stampele realizate în 162565, 163866, 166467,
mată dintr-un șanț de apărare și o palisadă de lemn 168668 și 168869. La rândul lui, H. Ottendorf
(Pl. I/1–2). Informațiile furnizate de sursele car- descriind suburbia nordică, pentru care folosește
tografice au fost confirmate și de cercetările arhe- denumirea de „Orașul rascian”, precizează faptul că
ologice preventive de pe Str. Sergent Constantin „... suburbia este deschisă dinspre toate părțile, fără
Mușat56. În cadrul acestor săpături arheologice, porți.”70. Lipsa vreunui sistem de fortificare a sub-
alături de șanțul de apărare au fost documentate urbiei nordice este evidentă atât pe harta schițată
și urmele palisadei de lemn care a format sistemul a cetății Timișoara unde, drumurile care intră în
de apărare57. Șanțul de apărare a avut, la buză, o suburbie, sunt largi, fără urme de protejare cât și
lățime de 13 m, adâncimea maximă fiind de 3 m pe veduta care a însoțit raportul finalizat în 166771.
de la nivelul de conturare58. Pe fundul șanțului de Pe o stampă publicată de Demetrio Degni la
apărare, cercetările arheologice au surprins alinia- Modena în mai multe ediții (1685, 1686, 1687)72,
mentele de stâlpi masivi care au îmbrăcat escarpa și 63
Rădulescu et alii 2008, 142–143; Kopecznyi 2013, 217.
contraescarpa șanțului59. Amenajarea de către oto- 64
Stampa apare într-un volum al lui Hiernonymus Ortelius
mani a celei de-a doua linii defensive a avut loc la (Chronologia oder historische Beschreibung aller..., Nüremberg,
începutul sec. XVIII, cel mai probabil între 1705– 1602). Intitulată „CONTERFACTUR WIE DIE FÖSTUNG
170760, în cadrul acțiunilor de reparare și întărire TEMESWAR. VOM FÜRSTE AUS SIEBENGURGĒ
a cetății dintre anii 1704–170861. Pentru săparea BELEGERT GEWEST. ANO 1596”, stampa a fost editată
șanțului de apărare și de amenajare a palisadei, în repetate rânduri, în anii 1602, 1603, 1604, 1615, 1620
(Jáncsó-Balla 2005, 60–61).
vechile construcțiile existente la nord de oraș, între 65
Stampă desenată și gravată de Sebastian Furck, publicată
șanțul de apărare al zidului de incintă și suburbia la Frankfurt am Main, în anul 1625 (Jáncsó-Balla 2005,
Palanca Mare, au fost demolate62. 70–71). Motivul din stampă a fost reluat și mai târziu de către
Castelul Huniade a beneficiat și el de ele- Johann Sibmacher (1663 1665), gravarea aparținând lui Paul
mente clare de fortificare. În fața pericolului Fürst) (Jáncsó-Balla 2005, 75–76, 80)
66
Stampă desenată și gravată de Jacob van der Meyden,
publicată la Nüremberg, în anul 1638 (Jáncsó-Balla 2005,
55
Planurile cetătii Timișoara întocmite de capitanul- 72–73).
inginer F. Perette (1716), Johann Theodoro Beotio (1717), 67
Stampă gravată de Johann Hoffman (fără autor
Georg Matthäus Seutter (1724), J. Fr. Öttinger (1738) etc.. cunoscut), publicată la Nüremberg, în anul 1664 (Jáncsó-
56
Diaconescu 2016; Diaconescu et alii 2016. Balla 2005, 76–77).
57
Diaconescu et alii 2016, 209 și nota 184. 68
Stampă desenată de Gaspar Bouttats și gravată de
58
Diaconescu 2016, 175. Jacobus Peeters, publicată la Antwerp, probabil, în anul 1686
59
Diaconescu 2016, 174–176. (Jáncsó-Balla 2005, 102–103).
60
Diaconescu 2016, 167. În opinia lui M. Opriș, dublarea 69
Stampă gravată de Everhardus Guernerus Happelius,
zidului de incintă a cetății Timișoara a avut loc în anul 1704– publicată la Hamburg, în anul 1688 (Jáncsó-Balla 2005,
1708 (Opriș 2007, 56, Fig. 27, IV. 110–111).
61
Opriș 2007, 43–44. 70
Ottendorf 2006, 14; Opriș 2007, 28–29, Fig. 11.
62
Acțiunile de demolare sunt evidențiate arheologic prin 71
Ottendorf 2006, 80, Foto 2 (pentru o vedere mai clară a
absența stâlpilor care au format structura de rezistență pentru acestui plan, cu explicațiile aferente, vezi Opriș 2007, 28–29,
susținerea acoperișului, aceștia fiind scoși din gropile de Fig. 11 și 30, Fig. 12.
implantare inițiale (Diaconescu 2016, 173–174). 72
Jáncsó-Balla 2005, 88–91;

148
reprezentarea cetății Timișoara, văzută dinspre est, încă era vizibil la nord-vest de noua fortificație
cuprinde și suburbia sudică a orașului („Insula”). bastionară78.
Având ca element central, reprezentarea unei mos- În baza acestor reprezentări, considerăm că ipo-
chei (probabil, cea amintită și de Ottendorf73), teza lui M. Opriș privind fortificarea suburbiilor,
stampa prezintă și primele case ale suburbiei, fără a inițiată de Hadji Mustafa Pașa, între 1695–169679,
fi protejate de vreo palisadă. este foarte plauzibilă.
Prima reprezentare a fortificării suburbii- De-a lungul perioadei în care Banatul s-a aflat
lor externe, după știința noastră, apar pe o hartă sub dominația otomană, cetatea Timișoarei a sufe-
întocmită în jurul anului 1699, de către Radogna rit mai multe distrugeri parțiale, datorate fie unor
Meimar74. Pe această hartă a cetății Timișoara, accidente, precum explozia pulberăriei (1577)80,
apar reprezentate și suburbiile fortificate, fapt care fie din cauza asediilor din anii 159681, 159782,
îl determină pe M. Opriș să afirme că din această 160083, 160384, 1689–169085 și 169686. Și sub-
perioadă datează denumirile de „Palanca Mare” urbiile externe ale orașului au fost greu încercate.
(pentru „Orașul rascian”) și „Palanca Mică” (pen- H. Ottendorf menționează faptul că, în cursul anu-
tru „Insulă”)75. lui 1603, haiducii au incendiat suburbiile de două
Reprezentarea suburbiilor fortificate cu o pali- ori87. Cercetările arheologice preventive din P-ța
sadă este prezentă și pe o hartă a cetății Timișoara, Unirii au surprins, alături de reparații punctuale
practic, un plan de luptă în cadrul asediului din ale structurii de rezistență, trei amenajări ale escar-
august 1696. Reprezentarea schematizată, în plan, pei zidului de incintă, cea de-a patra amenajare a
a cetății, prezintă și cele două suburbii, demar- escarpei fiind reparația efectuată de habsburgi, ime-
cate cu două linii clare (cea dinspre exterior mai diat după cucerirea cetății. De altfel, preocupările
subțire iar cea dinspre interior, mai groasă), acce- sultanului privind repararea Timișoarei este ilus-
sul în ele fiind făcute prin spații înguste care suge- trată de numirea lui Hadji Mustafa pașa în frun-
rează prezența unor porți. În legenda hărții, cele tea garnizoanei otomane din oraș (19 septembrie
două suburbii sunt menționate cu numele de „Die 1695), fiind decisă curățarea șanțului cetății și adu-
Grosse Palanke” și „Die Kleine Palanke” 76. cerea a 15.000 de „stâlpi mari”, pentru repararea
Bazându-se pe surse istoriografice încă accesi- cetății88. Reparațiile cetății Timișoara sunt reluate
bile la începutul sec. XIX, Anton von Hammer sub vizirul Ğiafer pașa, beilerbeiul de Alep pe care
menționa faptul că cele două suburbii externe ale sultanul l-a numit în 31 august 1696 la conducerea
Timișoarei otomane erau fortificate cu palisade orașului. Cronicarul Silahdar Fındıklılı Mehmed
puternice, bine bătute în pământ, trunchiurile de Ağa descrie foarte amănunțit starea de degradare
copaci având un diametru de 15–18 țoli (aprox.
31,51–47,412 cm) și o înălțime de 7 picioare 78
Opriș 2007, 36–37, Fig. 16, nr. 27.
(aprox. 2,191 m)77. Sistemul de fortificare a sub-
79
Opriș 2007, 34.
urbiei Palanca Mare a fost completat de un șanț de
80
H. Ottendorf menționează că urmele unor zidării
vechi (... care a rămas de la fostele clădiri ale cetății și ale
apă care, pe planul cetății Timișoara din anul 1734, orașului”), situate în spatele zidului cetății „... și mai ales la
Poarta Azapilor”, au fost distruse, în anul 1577, de explozia
73
Cel mai probabil, este reprezentarea moscheii pulberăriei orașului (Ottendorf 2006, 12). Poarta Azapilor a
„Solitarzametschie”/„Silihdarmetschit” (Ottendorf 2006, 15, fost localizată de M. Opriș în zona P-ței I.I.C. Brătianu (la sud
23, nota 19). Moscheea ar putea fi, de fapt, o biserică creștină de sensul giratoriu cunoscut de timișoreni și sub numele de
mai veche, transformată, în 1552, în moschee. Pe harta „Punctele Cardinale”), între clădirea tribunalului și bastionul
căpitanului Perette (1716), moscheea apare cu denumirea de Maria Theresia (Opriș 2007, 18–19, Fig. 8, lit. „P”, 22–23,
„Ifard pacha Jamici” (Opriș 2007, 18–19, Fig. 8, pct. N și fig. 9, lit. „P”).
22–23, Fig. 9, pct. N, 26, nota 31). 81
Buruleanu-Medeleț 2004, 14; Hațegan 2005, 114–115:
74
Opriș 2007, 31, Fig. 13 (datarea hărții se face la „cca „Astăzi a sosit un civil aici din tabără, care relatează că alteța sa
1699”).; Jáncsó 2011, 5, Jáncsó 2012, 3. a bătut ieri fortăreața Timișoarei, că în parte făcuse o spărtură
75
Opriș 2007, 28–29 (Fig. 11), 34. prin care ar putea intra 8 care deodată...”.
76
Intitulată „Abris von Temeswar nach dem Augen Schein: 82
Buruleanu-Medeleț 2004, 14; Hațegan 2005, 125–126;
Sambt den Campenent Kay [serlichen] Haubt Armee und Ottendorf 2005, 18..
Attaque von 12 bis 18 Aug[u]s[t] Anno 1696 Jahrs”, planul din 83
Un detașament trimis de Mihai Viteazu incendiază
1696 se păstrează la Országos Széchenyi Könyvtár, TK 1696) la 11 februarie 1600 cartierele mărginașe ale Timișoarei
([Link] (Buruleanu-Medeleț 2004, 14); Hațegan 2005, 132.
?list=eyJxdWVyeSI6ICJKRUxaPSgxNjk2KSJ9, accesat în 84
Hațegan 2005, 140.
09.10.2017). 85
Hațegan 2005, 254
77
Hammer 2011, 110, 150 (echivalerea unităților de 86
Hațegan 2005, 272–273
măsură). Lucrarea lui Anton von Hammer,legată de istoria 87
Ottendorf 2006, 18.
ciumei în Banat, a fost publicată la Timișoara, în anul 1839. 88
Cronici turcești... 1974, 443–444.

149
 ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXV, 2017

a cetății Timișoara, înainte de numirea lui Ğiafer 0,80–1m, măsurat de la nivelul de călcare estimat
pașa în funcție. Acesta a dărâmat zidurile din exte- pentru secolul XVII-XVIII95. Absenţa gropilor de
rior și interior, extinzându-le. În paralel, a curățat stâlpi care să susțină structura acoperișului poate
și șanțurile de apărare ale cetății, lărgindu-le spre să fie explicată fie prin faptul că aceste case au fost
exterior cu „încă 5–6 arșini” (aprox. 3,5 -4,2 m)89. amenajate pe talpă de lemn, fie direct pe pământ
În urma acestor reparații, sistemul defensiv bătut, pereții fiind ridicați direct de pe nivelul de
al Timișoarei a fost consolidat, însă nu suficient. călcare96. Învelitoarea acoperişului a fost din paie
Atât zidul nordic al cetății, cât și linia a doua de sau şindrilă, după cum sugerează mărturiile unor
apărare a acesteia au fost grav avariate de asediul călători străini prin Banatul secolului al XVII-lea.
din toamna anului 1716. Conform izvoarelor Evliya Çelebi, vorbind despre casele din suburbia
istoriografice, dar și a planurilor cu reprezentarea Palanca Mare, spunea că unele erau „mai scunde
direcțiilor de atac din 1716, artileria imperială a sau mai înalte, acoperite cu şindrilă”97. Mărturia
bombardat masiv nordul cetății Timișoara, urmele sa era confirmată de aceea a lui Henrik Ottendorf
acestor bombardamente fiind atestate și de către care, la 1663, a văzut casele suburbiei Timişoarei
cercetările arheologice preventive din 2014–2015. „clădite după felul turcesc: unele mai rău, altele
Cercetările arheologice din cea de-a doua cam- mai bine, parte acoperite cu ţiglă, parte acoperite cu
panie din P-ța Unirii au evidențiat momentul de şindrilă”98. Sigur, acest tip de locuinţă cercetat în
refacere rapidă a segmentului nordic al fortificației suburbia Palanca Mare era unul primitiv, de veche
otomane, acesta fiind utilizat până la amenajarea tradiţie, foarte puţin confortabil pentru peri-
zidului de incintă a fortificației bastionare de sec. oada căreia aparţinea de la limita secolelor XVII-
XVIII. Șanțul de apărare a celei de-a două linii de XVIII. Dealtminteri, despre această locuinţă pri-
apărare a cetății Timișoara în perioada otomană a mitivă şi inconvenietele sale vorbeşte acelaşi călător
fost dezafectat, astuparea lui având loc înainte de Evliya Çelebi, atunci când a descris cazarea armatei
anul 174090. turceşti în afara oraşului99. Casa cu podeaua săpată
De asemenea, Castelul Huniade, avariat în în pământ şi acoperită cu trestie şi stuf era o realitate
urma asediului din 1716, va fi din nou reparat în peisajul suburbiilor din cetăţile bănăţene con-
între 1727–1730, destinația clădirii fiind tot cea semnate în aceleaşi surse istorice în cetatea Cenad
militară (cazarmă de artilerie și arsenal)91. şi Lugoj. Astfel, oraşul Cenad a avut, la 1663, extra
muros „350 de case încăpătoare făcute din piatră şi
Casele oraşului cu acoperişuri din olane roşii… dar avea şi „unele
Investigaţia arheologică a oferit puţine date pri- case acoperite cu trestie şi stuf. Ele sunt locuinţe ca
vind casa medievală în Timişoara. Au fost identifi- nişte văgăune de câini, ale săracilor”100. Am invocat
cate şi parţial cercetate structuri la mai multe case aceste mărturii din lumea urbană a Banatului la
medievale pe Strada 9 Mai92, Piața Sf. Gheorghe93 finele secolului al XVII-lea pentru a ilustra situaţia
şi în zona Pieţei 700, în care se localizează fosta complexă şi contradictorie a locuinţei urbane.
suburbie Palanca Mare a Timişoarei94. În cadrul recentelor cercetări arheologice din
„Oraşul rascian” (sau „Palanca Mare”), subur- centrul istoric al Timișoarei101, au fost cercetate
bie locuită în special de creștini, a fost situat extra
muros, înconjurând jumătatea nordică a cetății
95
Szentmiklosi et alii 2012, 19.
96
În Banat, case țărănești, cu pereți din pământ bătut direct
medievale a Timişoarei. Cercetările arheologice pe nivelul de călcare, înalți de aprox. 2 m, au fost construiți
preventive din 2011 au dezvelit mai multe locu- până în sec. XIX. O casă de acest tip a fost cercetată, recent, în
inţe semiîngropate, unele prevăzute și cu stâlpi de cadrul unui proiect etno-arheologic la Cornești, jud. Timiș.
susținere a unui acoperiș (Pl. II/1). Dimensiunile Alături de casele din pământ bătut au existat, cu siguranță,
acestora erau următoarele: lungimea cuprinsă între și case din bârne de lemn, îmbinate la capete (prin ecarisare),
3 m şi 4,50 m, iar lăţimea între 2 m şi 2,50 m. pereții fiind tencuiți, tradițional cu lut amestecat cu balegă de
cal și pleavă.
Ele aveau o parte săpată în pământ adâncă de 97
Evliya Çelebi, în Călători străini..., 1976, 496–500.
98
Ottendorf 2006, 17.
89
Cronici turcești... 1974, 497–498; Hațegan 2005, 99
Hasan Vegilini, în Cronici turceşti... 1974, 182: “…..Nu
273–274. i-o permis oştii să stea în case ci a fost să stea în corturi … unii
90
Diaconescu 2016, 174. dintre ei au construit case, locuinţe din piatră, alţii din lemne
91
Roșiu 1998, 32. şi mulți dintre ei săpând pământul au petrecut iarna în acele
92
Draşovean et alii 2007, 36–40, 77–81. locuri pline de greutăţi“ (nn: lângă Timişoara).
93
Cercetări arheologice conduse de către Fl. Drașoven 100
Haţeganu 2005, 227.
94
Szentmiklosi-Bălărie 2012, 208–209; Szentmiklosi et 101
Cercetări arheologice preventive efectuate în anii 2006
alii 2012, 14–19; Mare et alii 2014, 179–208. și 2013–2015.

150
şi case din lemn aliniate la frontul străzii, una erau „200 case de creştini cu acoperişuri din stuf
din ele având pivnițe și foarte probabil, etaj102. şi scânduri”107. Cetatea Lugojului avea în aceeaşi
Constrângerile impuse de o cercetare preventivă, vreme trei sute de case ale ungurilor cu acoperişuri
delimitate în cote exacte, au împiedicat stabili- din lemn,…doar geamie cu acoperiş din olane”108.
rea planurilor caselor şi dimensiunile acestora. Datorită arheologiei urbane din Timişoara şi a
Observaţiile stratigrafice au consemnat modul de izvoarelor narative, putem avea o imagine a urba-
aşezare pe sol al caselor şi au sugerat câte ceva din nismului din oraşele provinciei la finele secolului al
elevaţie. XVII-lea şi a materialelor de construcţie utilizate.
Casele au avut o talpă din lemn, lucrată dintr- Lemnul continuă să fie materia primă de construc-
o bârnă cioplită în patru feţe care a avut dimen- ţii care domină în arhitectura urbană a secolului al
siunile de 0,30/0,30m. Talpa se îmbina la colţuri XVII-lea. Cărămida şi piatra sunt încă timid utili-
după sistemul nut şi feder sau lambă şi uluc cum zate. Astrucarea caselor se face în mod obişnuit cu
mai este cunoscut. Acest mod de îmbinare în nut şindrilă, doar la clădirile monumentale de cult se
şi feder are o veche tradiţie în arhitectura lemnului utilizează astrucarea cu olane.
din Europa. Pereţii verticali erau fixaţi în stâlpi ver- O ultimă chestiune ce ar trebui discutată în
ticali, numiţi montanţi în arhitectura. Pereţii casei legătură cu casele din Timişoara este în conexiune
erau construiţi din scânduri aşezate în cununi de-a directă cu cronologia acestora. Datarea caselor cu
lungul montanţilor de-o parte şi alta a acestora. talpa de lemn aşezate direct pe sol a fost plasată în
Între cele două feţe din scânduri ale pereţilor, se secolul al XVII-lea, sugerându-se chiar un moment
umplea spaţiul cu pământ pentru a se asigura în de construcţie încă de la mijlocul secolului al
acest fel o izolaţie termică atât iarna, cât şi vara103. XV-lea109. Argumentele invocate sunt circumstan-
Casa cu etaj a fost identificată în aceeaşi zonă cu ţiale, fără un probatoriu direct care să provină din
cele trei case invocate mai înainte. Nu s-a putut unul din momentele existenţei locuinţei. Sigur, ar
stabili nici în cazul casei cu etaj planul acesteia şi rămâne deschisă chestiunea pentru secolul al XVI-
dimensiunile. S-au păstrat doar scândurile ce for- lea în aceeaşi zonă aflată în imediata vecinătate a
mau scara de acces la etaj. Această locuinţă a fost tramei stradale. Sistemul de construcţie a străzilor
atribuită perioadei secolelor XVII-XVIII104. era consemnat şi în secolul al XVII-lea. Lipseşte, la
Arheologia a obţinut informaţii cu privire şi la stadiul actual al construcţiei, o corelare între crono-
un alt mod de aşezare a casei pe sol. Mănunchiuri logia amenajărilor stradale şi locuinţele medievale.
de stâlpi subţiri sau pari despicaţi, ascuţiţi la un Conform lui Anton von Hammer, casele din
capăt, erau înfipţi în pământ şi bătuţi cu pământ în suburbiile Palanca Mare și Palanca Mică erau
jurul lor pentru consolidare105. Aceştia reprezentau îngrămădite una în alta, pe străzi strâmte și scurte.
o fundaţie pe care se aşeza talpa casei şi care preluau Cercetările arheologice din zona de sud-vest a
împingerile pe care le exercita locuinţa aşezată pe Palăncii Mari au evidențiat și prezența locuințelor
un sol moale şi instabil. Talpa locuinţei era formată, semiîngropate, de formă rectangulară (de aprox.
şi în acest caz, din trunchiuri de copac groase, cio- 3,5/4 m × 2/2,5 m), cu colțuri rotunjite. Fundul
plite, care aveau latura de circa 0,35 m. Casele erau locuințelor a fost drept, adâncimea acestora fiind
aliniate la traiectul străzii care era pavat cu grinzi estimată la 0,80/1 m de la nivelul de călcare în sec.
lungi din lemn de esenţă tare, metoda de rigidizare XVII-XVIII. Absența gropilor de stâlp din interi-
a solului cu stâlpi sau mănunchiuri de stâlpi înfipţi orul acestor locuințe semiîngropate indică faptul
în pământ fiind utilizată şi în alte zone cu teren că structura de rezistență a acoperișului (stâlpii de
moale şi mocirlos, ea a fost întâlnită bunăoară şi susținere) a fost amenajată în afara gropii110.
la Chelmac în lunca Mureşului106. Documentaţia Analiza hărților realizate imediat după cucerirea
arheologică în dialog cu sursele narative întregeşte orașului de către habsburgi evidențiază prezența
şi nuanţează imaginea casei urbane din Timişoara unor zone cu pomi, probabil zone de verdeață. În
în secolele XVII-XVIII. Mărturiile aceluiaşi călă- partea de sud-vest a suburbiei Palanca Mare, harta
tor turc Evliya Çelebi au consemnat, în anul 1661, căpitanului Perette (1716) indică prezența unui
la cetatea Panciova „case acoperite în cea mai mare spațiu liber, atent amenajat (Pl. VI)111.
parte cu stuf şi nuiele”, iar în cetatea Aradului
107
Evliya Çelebi, în Călători străini... 1976, 491.
102
Drașovean et alii 2007, 34. 108
Evliya Çelebi, în Călători străini... 1976, 533–535.
103
Drașovean et alii 2007, 26. 109
Drașovean et alii 2007, 81. Primul nivel de case este
104
Drașovean et alii 2007, 34 datat în anii 1444–1446.
105
Drașovean et alii 2007, 21 110
Szentmiklosi-Bălărie 2012, 208–209.
106
Ţeicu-Mărgineanu 2008, 247, Pl. XII/6. 111
Rousset 1729, cu harta căpitanului Francois Perette

151
 ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXV, 2017

În afara orașului, se aflau așa-numitele „grădini precum și de alte descoperiri arheologice din Banat
de plăcere”112, ilustrate plastic și de H. Ottendorf113. (ex. Ciacova122).
Acestea fost, probabil, casele de vară ale locuitori- Realităţile amenajărilor stradale din Banat le
lor, care prețuiau aerul curat și apa. Printre aceste regăsim consemnate în memoriile lui Evliya Çelebi
„grădini de plăcere”, s-a remarcat casa de vară a şi ale lui Henrik Ottendorf. Oraşul Cenad, bună-
pașilor Timișoarei care, în toamna anului 1716, oară, avea „toate străzile din această cetate de mijloc
a fost primul obiectiv cucerit de armata imperială podite cu scânduri, deoarece iarna este aspră, iar din
condusă de Eugeniu de Savoya114. pricina ploilor se face noroi foarte mult”123.
O imagine identică oferea, în a doua jumătate a
Străzile din cetatea Timişoarei secolului al XVI-lea, şi oraşul Timişoara, consem-
Avântul oraşului european în secolele XII-XIII nat ca atare în cronica lui Ottendorf. „Atât străzile
a dus fără doar şi poate la adaptarea unor modele oraşului cât şi ale suburbiilor sunt podite cu lemn
din antichitate, încă vizibile la începuturile Evului tare, asemenea unui pod; cauza este că acestea nu
Mediu mijlociu. Drumul şi strada oraşului antic sunt pavate şi pământul este adânc şi noroios dacă
erau modele vizibile şi la îndemâna constructori- plouă cât de puţin”124. Arheologia urbană a con-
lor medievali pentru a fi readaptate şi utilizate. În firmat aceste descrieri din amenajarea stradală a
opinia lui M. Opriș, traseul străzilor principale din Timişoarei şi a oferit elemente privitoare la struc-
orașul medieval Timișoara, înainte de anul 1552, tura tehnică şi etapele de amenajare. Cercetările
s-a păstrat și în perioada otomană115. arheologice din cursul anului 2006 au surprins,
Pavarea străzilor medievale cu piatră are loc în pentru prima dată, succesiunea amenajărilor stra-
perioada de avânt a secolului al XIII-lea a oraşului dale ale orașului Timișoara în perioada evului
vest european116. Strâmte și întortocheate, fără ilu- mediu125. Reluarea cercetărilor arheologice preven-
minare, străzile Timișoarei din perioada medievală tive din centrul istoric al Timișoarei (2013–2015)
târzie au fost podite, inițial, cu crengi groase, iar a confirmat prezența străzilor amenajate cu bârne
mai apoi, în sec. XVII – începutul sec. XVIII, cu masive, fațetate, din lemn de stejar.
trunchiuri de copaci, fațetați. Acest sistem de ame- Cercetările arheologice preventive de la
najare stradală a fost unul general, fapt relevat în intersecția str. 9 Mai cu Piaţa Libertăţii126 au
diferite puncte de cercetare din Timișoara (ex. P-ța evidențiat patru amenajări stradale succesive
Libertății117, Str. 9 Mai118, P-ța Sf. Gheorghe119, Str. (străzile I-IV127) care, cu mici abateri ale duc-
Eugeniu de Savoya120, Str. Florimund Mercy121), tului, au respectat orientarea NV-SE. Pe harta
întocmită în 1716 de către căpitanul inginer-şef
„Plan de Temisvar/Plaan van Temisvar”, OSZK, TR 2871; Perette, Belișambar/„Belichambar Soukagé” („Ulița
ARHTIM, Coilecția de hărți nr. 84 (apud Jancsó-Balla 2005, Hambarului”128) (Pl. II/1). Deși orientarea uliței
226–227). Belișambar s-a păstrat de-a lungul timpului, ame-
112
Opriș 2007, 28–29, Fig. 11, pct. „y”. najările succesive nu au suprapus exact prima ame-
113
Ottendorf 2006, 79, Foto 1; Opriș 2007, 28–29,
Fig. 11, pct. „y” și 30, Fig. 12 najare stradală (Pl. II/2). Situația stratigrafică a
114
Hammer 2011, 129. relevat o constantă deplasare a tramei străzii către
115
Opriș 2007, 25. nord, reflectând, foarte probabil, modificările sur-
116
Leguay 1984, 67–70. venite la dispunerea frontului stradal al caselor din
117
Responsabilul de sector, pentru acest perimetru al sec. XVII-XVIII.
cercetării arheologice din anul 2006 a fost Dr. Al. Szentmiklosi
(Szentmiklosi-Țeicu 2016, 36–41; Drașovean et alii 2006,
67–78. În cadrul lucrărilor de reabilitare a infrastructurilor 122
Cercetări arheologice preventive efectuate în 2013, de
din centrul istoric al Timișoarei (2013–2015), au fost reluate către Dr. Alexandru Flutur, și 2015, de către Dr. Dorel Micle
și cercetările arheologice preventive (2013–2014), efectuate (Micle et alii 2016, 158–159).
sub conducerea Dr. D. Micle (Micle et alii, 556–557). 123
Haţegan 2005, 227.
118
Responsabilul de sector, pentru acest perimetru al 124
Ottendorf 2006, 16.
cercetării arheologice din anul 2006 a fost Dr. Fl. Drașovean, 125
Drașovean et alii 2007, 36–39, Fig. 26–30.
responsabilul științific al cercetării arheologice preventive 126
Cercetările arheologice preventive de pe Str. 9 Mai au
(Drașovean et alii 2007, 36–42). fost conduse de către Dr. Fl. Drașovean, iar cele din sectorul
119
Drașovean et alii 2016, 140. nord-estic al Pieței Libertății de către Dr. Al. Szentmiklosi.
120
Cercetări arheologice efectuate de Muzeul Național al 127
Numerotarea străzilor a fost făcută în ordinea în care
Unirii Alba Iulia (responsabil științific Dr. Constantin Inel), acestea au fost abordate stratigrafic, în cadrul cercetării
(Inel 2014, 1). arheologice preventive. Astfel, cea mai veche amenajare
121
Cercetări arheologice efectuate de Muzeul Național al stradală a fost strada IV, iar cea mai recentă amenajarea
Unirii Alba Iulia (responsabil științific Dr. Constantin Inel), stradală I.
(Inel 2014, 2–3). 128
Opriș 2007, 22–23, Fig. 9., pct. 17.

152
 Cea mai timpurie fază a amenajării stradale din de bună, între crengile amenajării stradale III, a
colțul nord-estic al P-ții Libertății (Strada IV) a fost descoperit și un mosor de ață.
fost o amenajare rudimentară, formată din crengi Cea de-a treia amenajare stradală a uliței
și trunchiuri subțiri de copaci, orientată, NE-SV Belișambar (Strada II) a fost dezvelită la adânci-
(Pl. III/1). Adâncimea la care a fost dezvelită strada mea de -1,55 m faţă de nivelul actual de circulație
IV a fost de 2,05 m față de nivelul actual de călcare. (după datele staţiei total e 2,60 m). Spre deosebire
Această stradă ar putea fi identificată cu ulița. De-a de amenajările precedente (străzile IV și III), strada
lungul timpului, ulița Belișambar va fi reamenajată II a fost amenajată într-o tehnică mai elaborată.
odată cu depunerile antropice de pământ care au Suprafața de călcare a străzii II a fost fixată pe trei
determinat ridicarea nivelului de călcare a orașului șiruri de bârne longitudinale, cu rol de lonjeroane.
din perioada otomană. Cele 4 amenajări succesive Aceste lonjeroane au fost dispuse paralel, una în
ale străzii vor respecta, cu mici abateri, orientarea prelungirea, respectând ductul străzii din acea
est-vest a tramei stradale. Aceste mici abateri suge- vreme. Deasupra bârnelor cu rol de lonjeroane au
rează și anumite modificări ale dispunerii caselor fost fixate, transversal, bârnele masive din lemn de
de-a lungul acestei străzi. stejar care au format suprafața de călcare. Aceste
În stratul de pământ de deasupra amenajării bârne transversale au fost tăiate din trunchiuri de
stradale IV au fost descoperite fragmente ceramice stejar, fiind fie faţetate, fie despicate pe jumătate.
lucrate la roată rapidă, de culoare brună, precum Lăţimea străzii II a fost de 3,5 m însă, orientarea, a
și un vas miniatural întreg, smălţuit, de culoare fost uşor modificată, către nord (Pl. IV/1).
brun-roşcată. Deasupra primei amenajări stra- În nivelul de pământ negru lutos de deasupra
dale (strada IV), la adâncimea de 1,85 m faţă de străzii II au fost descoperite fragmente ceramice
nivelul modern de călcare, a fost amenajată strada artefacte ceramice tipice sec. XVII-XVIII, dintre
III care a respectat orientarea, cu o ușoară deviere care unul smălţuit cu verde și ornamentat cu dungi
către nord-est, a tramei stradale definite de strada paralele albe. Alături de artefactele ceramice au fost
IV (Pl. III/2). La fel ca și amenajarea stradală pre- descoperite și alte artefacte speciale (o pipă din lut
cedentă, strada III a fost amenajată dintr-un pat fin, de culoare roşie, precum şi un cuţit din fier cu
de crengi groase și trunchiuri de copaci tineri, a plăselele din lemn) precum și obiecte din fier (o
căror grosime nu a depășit 5 cm în diametru. potcoavă şi cuie de diferite dimensiuni).
Aceste crengi și trunchiuri de copaci dispuse direct Ultima amenajare stradală a uliței Belișambar
pe nivelul de călcare, deasupra lor fiind aruncate a fost strada I, construită în aceeași tehnică ca
surcele şi crengi subţiri. Lucrările de canalizare din și strada II (Pl. IV/2). Bârnele care au format
sec. XX au afectat limitele clare ale amenajării stra- suprafața de circulație au fost din trunchiuri
dale III, însă s-a mai putut observa o uşoară deviere masive de copaci, fațetați, dispuși paralel, unul
față de strada II. Ductul amenajării stradale II a lângă altul. Sub ele s-au aflat trei șiruri de bârne
fost ușor deplasat, cu aprox. 0,40 m, spre nord-est paralele, care au respectat orientarea străzii sec.
faţă de strada III. XVII-XVIII. Lonjeroanele au fost dispuse direct pe
Materialele arheologice care pot fi atribuite pământ, având orientarea NV-SE. Bârnele care au
celei de-a două amenajări stradale surprinse în format suprafața de circulație a străzii I au fost fixate
Piața Libertății (strada III) pot fi atribuite sec. de lonjeroane cu ajutorul unor piroane masive din
XVI-XVII. Fragmentele ceramice aparțin mai fier. Lăţimea amenajării stradale a fost de aprox.
multor tipuri de vase, glazurate cu verde închis sau 3,5 m, ulița având, probabil, o lăţime totală de
smălțuite cu alb și decorate cu motive vopsite cu aprox. 4 m. Amenajarea străzii I nu a respectat cu
albastru: Alături de aceste tipuri de ceramică au fost exactitate ductul stradal al amenajării precedente
descoperite și fragmente de vase din ceramică roșie (strada II), ductul străzii I fiind deplasat cu aprox.
sau cu caolin, pictată cu motive ornamentale roșii 1 m mai la nord-est de strada II. Această deplasare
și negre. În asociere cu aceste artefacte ceramice dar către nord-est a traseului uliței Belișambar suge-
aflate, în mod evident, în poziție secundară, au fost rează o modificare importantă în ceea ce privește
descoperite câteva fragmente de ceramică neagră, a dispunerea caselor în preajma asediului Timișoarei
căror datare este mai timpurie. În asociere cu frag- de către armatele imperiale ale prințului Eugen de
mentele ceramice au fost descoperite și obiecte din Savoya.
fier (cuie, piroane, potcoave, lame de cuțit întregi Deasupra bârnelor care au format podina stră-
sau fragmentare) precum și două fragmente de zii, precum și în asociere cu aceasta au fost descope-
sigiliu din plumb, unul dintre ele fiind marcat pe rite fragmente ceramice smălţuite, de culoare verde
ambele fețe. Într-o stare de conservare surprinzător şi brună, precum şi diferite obiecte din fier (cuie,

153
 ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXV, 2017

lame de cuţit întregi şi fragmentare, fragmente de

pinteni precum şi o scoabă de mici dimensiuni). Fântânile și apeductele oraşului Timișoara
Spre deosebire de situația surprinsă în partea Oraşele sunt produse ale civilizaţiilor care le-au
vestică a Str. 9 Mai, în partea estică a străzii și la creat şi care şi-au lăsat amprenta asupra urbanisti-
nord de P-ța Sf. Gheorghe (în Suprafața 2), cerce- cii134. Această constatare a lui Ferdinand Braudel se
tările arheologice din anul 2006 au surprins 6 ame- regăseşte şi în structura urbană a Timişoarei – oraş
najări stradale (Străzile I-VI), atribuite celor trei central european întemeiat de regalitatea maghiară,
niveluri habitaționale sesizate. Pe harta din 1716, dar care a suferit din plin influenţa lumii şi a men-
întocmită de căpitanul Perette, în urma suprapu- talităţii acesteia între anii 1552–1716. Avântul
nerii cu planul actual al otrașului, amenajările stra- civilizaţiei urbane europene în secolele XII-XIII
dale succesive descoperite în colțul nord-vestic al a pus în faţa administraţiilor comunale problema
P-ței Sf. Gheorghe ar corespunde cu ulița Lareliș/ alimentării cu apă a acestora între multe alte pro-
„Larénlich Soukagé” (probabil, „ulița Lalelelor”)129. bleme urbanistice. Sunt consemnate, deja în a
Strada VI, care aparține celui mai timpu- doua jumătate a secolului al XIII-lea, aducţiuni cu
riu nivel habitațional al locuirii medievale, a fost apă la case şi fântâni publice.
amenajată diferit de cele ulterioare. Bârnele lon- Aprovizionarea cu apă a locuitorilor Timişoarei,
gitudinale au avut o substructură fixată la capete, către sfârşitul evului mediu, este menţionată în mai
in sistemul lambă-uluc, cu stâlpi verticali, de 1 m multe izvoare istorice, unele contradictorii. Astfel,
lungime. Următoarea amenajare stradală (Strada Evliya Çelebi, care a vizitat Timişoara în anul
V), rudimentară din punct de vedere tehnic, a fost 1660, afirmă în consemnările sale de călătorie că
formată din crengi și nuiele, soluție care sugerează „Prin interiorul cetăţii trece, prin două locuri, prin
o simplificare/„ruralizare” a modului de amenajare canale, râul Timiş, şi toată populaţia de acolo ia apă
stradală. Următoarea amenajare stradală (Strada şi-şi potoleşte setea; cişmele nu sunt deloc. Toate mur-
IV), cu axul ductului stradal deplasat spre N cu dăriile se aruncă în râul Timiş şi plutesc pe el”135.
2 m, a fost făcută din bârne fațetate care au mai Trei ani mai târziu, în anul 1663, Henrik
păstrat urmele de cioplire cu barda130. Străzile II și Ottendorf nota că “...şanţul dintre oraş şi insulă are
III au fost construite în aceeași tehnică, respectiv, apa limpede şi proaspătă, bună de băut, din care pri-
din bârne de lemn de stejar, fațetate, dispuse trans- cină notabilităţile oraşului pun să li se aducă apă de
versal pe bârnele longitudinale. Acestea din urmă aici de către matararschilar sau „purtătorul de sticle.
respectă orientarea ductului stradal, fixarea bârne- Ceilalţi locuitori, care stau în alte părţi ale oraşului şi
lor transversale fiind făcută cu ajutorul cuielor de în suburbii, îşi iau apa din şanţul oraşului care însă
lemn. Cea mai recentă amenajare stradală (Strada este îndeobşte destul de murdară pentru că se spală
I), dezvelită în colțul estic al Str. 9 Mai, păstrează, şi se aruncă în ea tot soiul de murdării, astfel încât
în mare parte, aceeași tehnică de construire131. unul îşi spală picioarele sau cârpe vechi ori aruncă în
Conform lui A. von Hammer, străzile din sub- ea intestinele oilor tăiate, iar altul, alături, îşi umple
urbiile externe ale orașului au fost strâmte și scurte, cana pentru băut.”136.
Palanca Mică fiind dominată de o stradă care tra- Puţurile simple pentru apă au constituit o altă
versa suburbia de la nord la sud132. O imagine dife- modalitate de acces la sursa de apă din pânza fre-
rită este furnizată de harta căpitanului Perette în atică a locuitorilor din această suburbie a oraşului
care cele două suburbii externe sunt străbătute de medieval Timişoara. Puţurile de apă erau ame-
străzi lungi, unele drepte, altele șerpuite. Cercetările najări simple, arhaice, utilizate pe tot parcursul
arheologice preventive din parte sud-vestică a sub- Evului Mediu. Ele aveau o formă tronconică a
urbiei Palanca Mare (în zona tăbăcăriilor)133 a rele- căror adâncime cobora până la 2 m, măsurat de la
vat și prezența amenajărilor stradale cu scânduri de nivelul de călcare al secolului al XVIII-lea. Henrik
lemn Ottendorf confirmă în notele sale din 1663 exis-
tenţa unor fântâni la casele din suburbii. Tot el însă
129
Opriș 2007, 22–23, Fig. 9, pct. 17. a consemnat şi imagini dezolante ale aprovizionării
130
În opinia noastră, această abatere de la ductul inițial al
străzii ar putea sugera și o modificare a aliniamentului caselor 134
Braudel 1984, 297.
care au flancat strada IV. 135
Călători străini… 1976, 499. Cu ocazia lucrărilor de
131
Drașovean et alii, 2006, 36–42: Drașovean et alii 2016, amenajare a zonei centrale din Timişoara (Piaţa Operei),
148, Fig. 3–6, 153, Fig. 26. lucrările de excavaţii au dezvelit albia râului care traversa
132
Hammer 2011, 125. oraşul medieval, între Castelul Huniade şi Cetate (Rădulescu
133
În perimetrul actual al Pieței Timișoara 700 1979, 403).
(Szentmiklosi-Bălărie 2012, ...) 136
Ottendorf 2006, 12–13.

154
cu apă murdară din şanţul de apărare al oraşului137. în timp ce altele au avut pereții din lemn, până la
Sursele de apă deschise curgătoare sau nu au con- bază (Pl. V/1). Adâncimea acestor puțuri a variat
tinuat să fie utilizate în suburbiile oraşului până la între 2,10 şi 2,60 m. Ca și o excepție, o fântână
reconstrucţia sa din secolul al XVIII-lea. descoperită în același areal a avut dimensiunile de
Prezenţa fântânilor şi a puţurilor de apă des- 1,50 × 1,40 m. Groapa fântânii era placată cu o
coperite în Incinta B a viitoarei parcări subterane structură din lemn rectangulară. Corelarea adânci-
confirmă observaţiile lui H. Ottendorf care men- milor dintre fundul fântânilor şi cel al locuinţelor
ţionează că, în Timişoara, „Există şi fântâni pe la semiîngropate sugerează faptul că într-o perioadă
case şi chiar o fântână deosebit de bună în afara ora- cuprinsă între sfârşitul sec. XVI şi începutul sec.
şului, la Dervişi, dar majoritatea sunt cu salpetru şi XVIII, înainte de lucrările de canalizare, pânza de
fiindcă turcii preferă să bea apă curgătoare în locul apă freatică a fluctuat144. În a doua jumătate a sec.
celei mai bune ape din fântâni, în general îşi iau apa XX, în unele zone ale Timişoarei, cota pânzei de
din Timiş”138. Pe de altă parte, nu ar fi exclus ca apă freatică se afla sub 3 m145.
aceste puțuri, cel puțin o parte dintre ele, să fie aso- În cadrul cercetărilor arheologice din P-ța Sf.
ciate cu tăbăcăriile existente în această parte a sub- Gheorghe din anii 2013–2015, au fost descoperite
urbiei Palanca Mare, zonă în care se menționează și urmele unor conducte de ceramică de la un ape-
existența moscheii Tăbăcăriei139. duct al cărui traseu a fost șerpuit. Apeductul a fost
Printre primele semnalări de fântâni de sec. amenajat pe o platformă de mortar și cărămidă,
XVI-XVIII din Timișoara, se numără fântâna de partea superioară fiind protejată de un capac de
sec. XVI-XVII, descoperită în 1975, pe Str. Enrico cărămidă și piatră. Din punct de vedere stratigrafic,
Caruso140, precum și cea din prima jumătate a sec. apeductul a fost atribuit primului nivel medieval
XVIII, descoperită în 1974, la intersecția străzi- de locuire. Afectarea apeductului de înmormântă-
lor Lorena și Renaşterii141. În partea de nord-est rile otomane pledează pentru datarea momentu-
a Timișoarei, literatura arheologică menționează lui de construire a acestuia la începutul sec. XVI,
descoperirea, în anul 1957, a unei fântâni vechi, funcționarea lui fiind întreruptă de primele înmor-
fără a avea, însă, o datare precisă142. mântări din această zonă. Prezența acestui sistem
În cadrul cercetărilor arheologice preventive de aducțiune a apei pledează pentru existența unui
din anul 2011, efectuate în perimetrul actualei sistem hidrotehnic complex, în conexiune cu o cis-
Parcări subterane din P-ța 700, amplasată pe area- ternă alimentată cu ajutorul unei roți hidraulice146.
lul suburbiei Palanca Mare, au fost descoperite şase După cucerirea Timișoarei de către Eugeniu de
fântâni cu ghizd, grupate în partea sudică a peri- Savoya, noua administrație habsburgică a introdus
metrului cercetat. Dincolo de întrebările legate de rețele de conducte de lemn prin care orașul era
tehnicile diferite de amenajare sau de corelare cro- aprovizionat cu apă. Acestea sun marcate pe harta
nologică, această grupare de puțuri ar putea sugera de la sfârșitul anului 1734147.
o activitate organizată, de reînnoire sau curățare a
sursei de ape potabile143. Cimitirele Timișoarei
Majoritatea acestor fântâni au avut, la con- O ultimă chestiune asupra căreia am dori să
turare, forme rectangulare cu dimensiunile de zăbovim în discuţia noastră se referă la organiza-
0,80 × 0,75 m. Unele dintre aceste fântâni cu ghizd rea spaţiilor funerare în incinta oraşului medieval.
au fost placate cu lemn doar în partea superioară, Oraşul Timişoara avea un evident aliaj etnic şi
137
Ottendorf 2006, 12–13. confesional pe tot parcursul stăpânirii otomane în
138
Ottendorf 2006, 13. Prezenţa fântânilor din cetatea secolele XVI-XVII care evident l-a menţionat şi în
medievală este atestată arheologic descoperirile de pe str. cursul sec. XVIII.
E. Caruso, cu ocazia unor lucrări edilitare din anul 1975. Creştinii care locuiau în suburbia Palanca Mare
Fântâna descoperită aici se datează în sec. XVI-XVII (Bejan- sau oraşul Rascian îşi aveau propriile biserici,
Zărnescu 1975, 236–238, nota 16).
139
Vezi harta explicată de M. Opriș 2007, 18, Fig. 8, pct. 144
În opinia lui Al. Zărnescu, la începutul sec. XVIII (după
„F” și „44”. 1716), pânza de apă freatică era situată aproape de suprafaţă
140
Bejan-Zărnescu 1975, 236–238, nota 16. datorită mlaştinilor din jurul oraşului (Zărnescu 1974, 200).
141
Bejan-Zărnescu 1975, 235–236, nota 13. 145
Fântâna descoperită în anul 1974, la intersecția dintre
142
Zărnescu 1974, 187; Bejan-Zărnescu 1975, 234 cu Str. Lorena și Str. Renașterii, (probabil, prima jumătate a sec.
bibliografia. XVIII), a avut o adâncime de peste 2,80 m de la nivelul de
143
Zărnescu 1974, 185–186). Un secol mai târziu, călcare modern. Sub această cotă a început nivelul cu pânza
Francesco Griselini menționează că „... românii îşi fac o de apă freatică (Bejan-Zărnescu 1975, 235–236, nota 113).
adevărată preocupare din săparea de fântâni la marginea 146
Drașovean et alii 2016, 141, 145
drumurilor” (Griselini 1984,179). 147
Opriș 2007, 36–39, Fig. 16, pct. 10, și Fig. 17, pct. 10.

155
 ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXV, 2017

ortodoxă şi catolică148. Cimitirele celor două con- de întrebări. După ritualul islamic, înmormânta-
fesiuni creştine se găseau amenajate în jurul bise- rea se făcea cu faţa către Mecca, având o orientare
ricilor după cutuma creştină stabilită încă de la către est sau sud-est. De regulă, această orientare
începuturile Evului Mediu. Spre deosebire de a mormintelor, pentru întreg cimitirul, era stabi-
Antichitate, unde necropola era amenajată în afara lită de către un conducător religios local. Aspectele
oraşului, în cursul Evului Mediu spaţiul funerar se de arheologie funerară sesizate la Timişoara pot fi
afla în interiorul oraşului. Lumea morţilor coexistă raportate la o situaţie similară, bunăoară, cu cimi-
în acest fel cu aceea a celor vii149. Nu au fost iden- tirul otoman cercetat în vechiul Corinth. Această
tificate bisericile creştinilor amintite de Ottendorf necropolă otomană din secolul al XVII-lea a fost
în spaţiul Oraşului Rascian și nici necropolele atribuită populaţiei ce forma garnizoana cetăţii
acestora. otomane154.
Prezența mormintelor în imediata vecinătate Prezența înmormântărilor în interiorul subur-
a moscheilor este menționată și de H. Ottendorf. biei Palanca Mare este atestată de cercetările arhe-
Spionul Vienei, enumerând moscheile din ologice din perimetrul Parcării subterane Piața
Timișoara, menționează înmormântarea unui înalt 700-Incinta B. Săpăturile arheologice de salvare,
demnitar otoman în curtea moscheii constru- efectuate în anul 2011, au dezvelit trei morminte
ite chiar de el. Moscheea era situată în suburbie, de inhumație a căror orientare a fost est-vest. Unul
lângă şanţul de apărare al oraşului (”A cincea stă în dintre aceste morminte (M.2) a putut fi datat cu o
suburbie în apropiere de poarta hanului şi la şanţul monedă (un fals de epocă) în prima jumătate a sec.
oraşului: este o moschee nouă, frumoasă, se numeşte XVII. Prezența aceste monede în zona gâtului nu
Seditzametschie (o), clădită de către Seidi Ahmed este întâmplătoare, fiind parte a unui ritual clar de
paşa, care a fost strangulat în urmă cu doi ani de înmormântare155. În condițiile în care acest obicei
către Ali paşa la ordinul împăratului turc, iar mor- era răspândit în ritualul creștin156, se poate presu-
mântul sau – construit din piatră de talie de înăl- pune cu destul de mare probabilitate că aceste mor-
ţimea şi forma unei mese de altar de pe la noi – stă minte aparțineau comunității creștine din Palanca
în curtea bisericii, la căpătâi cu un stâlp de piatră Mare (Ferdinand al II-lea sau Ferdinand al III-lea)
octogonal cu turban iar la picioare este unul care este (Pl. V/2). Alte fragmente de cranii și oase umane
ascuţit doar la vârf”150). Tot în moscheea construită au fost descoperite în poziție secundară, ca urmare
de Seidi Ahmed Pașa, a fost înmormântat și vizirul a lucrărilor de construire a fortificației bastionare
Hagi Mustafa Pașa, rănit în bătălia de la Beregsău de sec. XVIII157.
(27–28 august 1696), în care armata imperială a Alături de aceste înmormântări în interio-
fost învinsă de cea otomană151. rul orașului și a suburbiei Palanca Mare, exista
Săpăturile din Piaţa Sfântul Gheorghe au iden- și un cimitir extravilan. Pe una hărțile căpitanu-
tificat un cimitir cu un număr de 54 de morminte lui inginer-șef Perette, cu reprezentarea asediului
cu un inventar funerar sumar format din monede Timișoarei în 1716, în afara suburbiei Palanca
şi fragmente de brăţări din sticlă152. Pe temeiul Mare, în partea de nord-est, este marcat un cimi-
descoperirilor funerare de la morminte, el a fost tir al catolicilor. La sud de cetate, în partea sudică
atribuit secolelor XVI –XVII. Mormintele erau a suburbiei Palanca Mică, aceeași hartă indică
orientate vest-est, cu capul spre vest. Au fost găsite prezența unui un cimitir turcesc158. Un alt cimitir
acolo, într-un context stratigrafic secundar, un ortodox („Cimetiere des grecs”), aflat în exteriorul
număr de şapte fragmente de piatră funerară oto- Palăncii Mari, la nord de acesta, este marcată pe
mane. Dintre acestea, cinci au forme cu turban, iar harta lui Gaspar Baillieul, publicată în jurul anului
două au formă paralelipipedică ascuţită la unul din 1716159 (Pl. VII). La sud de cetate, în partea sudică
capeţi. Ele au fost datate în secolele XVI –XVIII153.
Prezenţa acestor pietre funerare în cimitir, chiar
154
Rohn et alii 2009.
155
Szentmiklosi-Bălărie 2012, 214, 226, Pl. X.
într-o poziţie secundară, pledează pentru atribui- 156
În a doua jumătate a sec. XVIII, românii (conform lui
rea cimitirului lumii musulmane. Orientarea mor- Francesco Griselini, grupul etnic predominant în Banat), în
mintelor din cimitirul de la Timişoara ridică o serie cadrul ritualului de înmormântare aveau obiceiul de a depune
monede (Griselini 1984, 169. 187–188). Acest obicei a fost
148
Ottendorf 2006, 15. surprins și în alte necropole din a doua jumătate a sec. XVIII
149
Galinié 1996, 9–14; Treffort1996, 55–63. din Banat, un exemplu fiind descoperirile arheologice de la
150
Ottendorf 2006, 15. Giroc-Mescal (Gogâltan et alii 2007, 164) .
151
Cronici turceşti... 1974, 483; Hațegan 2005, 273–274 157
Szentmiklosi-Bălărie 2012, 214, 226, Pl. X.
152
Drașovean 2007, 47–49. 158
Opriș 2007, 18–19, Fig. 8, nr. 41.
153
Gaspar 2014, 209–219. 159
Gaspar Baillieul, Plan de la Ville et Attaques de

156
a suburbiei Palanca Mică, aceeași hartă a căpita- struită între anii 1732–1765, pe o suprafață de 53
nului inginer-șef Perette indică prezența unui un ha. Formată dintr-un zid de incintă, cu nouă bas-
cimitir turcesc160. tioane și două centuri de fortificații, noua cetate a
După anul 1716, Banatul a fost încercat de Timișoarei a fost cea mai mare de pe actualul teri-
epidemia de ciumă care, între anii 1738–1740, toriu al României. Rațiunile militare care au stat la
a secerat cel puțin 1000 de oameni din cei 6000 baza construirii noi cetăți au fost completate și de
de locuitori ai Timișoarei161. Pe un plan al cetății cele impuse de cele urbane. Timișul Vechi (Bega)
Timișoara de la mijlocul sec. XVIII, cimitirul a fost canalizat între 1728–1732, canalul Bega
orașului este amplasat în afara zidurilor cetății, devenind atât o sursă majoră de apă potabilă, dar
între Bastionul Mercy și Bastionul Castelului162 și un element organic de apărare pe latura de sud a
(Pl. VIII). Amplasarea necropolei poate fi identi- cetății bastionare167.
ficată în zona vestică a Parcului Central (actualul În interiorul cetății, orașul a fost organizat pe
Parc Scudier). loturi rectangulare, construindu-se aprox. 180 de
Pe data de 18 octombrie 1716, prințul Eugeniu clădiri care, în următoarele trei secole de dezvol-
de Savoya a intrat în Timișoara, marcând sfârșitul tare urbană, au fost etajate, reconstruite sau dărâ-
administrației otomane. Vechea fortificație de mate. Lucrările de amenajare a spațiului urban au
pământ din perioada otomană, grav avariată pe fost surprinse atât în Piața Unirii, cât și în Piața
latura nordică, a fost reparată, aceste lucrări fiind Țarcului168.
surprinse și de cercetările arheologice preventive Reflecţiile sumare expuse aici cu privire la ora-
din Piața Unirii163. Noua administrație va renunța şul Timişoara în secolele XVI-XVII, fundamentate
la cea de-a doua linie de apărare a cetății, în partea pe documentaţia oferită de investigaţiile de arheo-
de nord și, undeva, în perioada cuprinsă între anii logie urbană, au avut menirea de a creiona imagi-
1716–1740, va astupa șanțul de apărare otoman, nea unui oraş de frontieră al Imperiului Otoman
identificat pe Str. Sergent Constantin Mușat. care a suferit din plin influenţa civilizaţiei orientale
În urma bombardamentelor, din vechiul oraș în structura sa urbanistică dar şi în mentalităţile
medieval au rămas în picioare doar șapte clădiri, fapt locuitorilor. Această imagine a unui oraş de peri-
care a determinat reconstrucția Timișoarei pe prin- ferie s-a putut jalona şi printr-un dialog al surselor
cipii urbanistice moderne, împletite cu rațiunile istorice cu cele arheologice.
militare determinate de rolul strategic al orașului Recentele descoperiri arheologice prilejuite de
în apărare Banatului și a nordului Balcanilor164. dezvoltarea edilitară și de reamenajare a centrului
Astfel, noul oraș a fost proiectat și construit în istoric al Timișoarei au contribuit masiv nu numai
interiorul unei cetăți moderne, de tip bastionar, la confirmarea unora dintre informațiile oferite
construit după modelul contelui de Pagan165. Acest de izvoarele istoriografice și cartografice, dar și
model francez de fortificație bastionară, inspirat la completarea unor pagini de istorie a orașului
de sistemul olandez, a fost proiectat și adaptat spe- Timișoara care, în prezent, au dispărut din arhive.
cial pentru terenuri mlăștinoase, cum a fost cazul Din această perspectivă, rolul arheologiei urbane
Timișoarei166. Noua cetate a Timișoarei a fost con- este unul covârșitor, condiționată de aplicarea
corectă a prevederilor legale care stau la baza prote-
Temeswar ou Sont Margque les Lignes de Circonvalation avac jării patrimoniului arheologic.
e le Campement des Trouppes de L’Empereur Cette Ville ... 13e.
Octorbre 1716..., Paris, Publicat în jurul anului 1716, Barry
Lawrence Ruderman Antique Maps Inc., Inventory ID: BIBLIOGRAFIE
30391ts ([Link]
Plan_de_la_Ville_et_Attaques_de_Temeswar_ou_Sont_ Augenti et alii 2000
Margque_les_Lignes_de/[Link], accesat astăzi, A. Augenti, A. Fiorini, M. Montanari,
04.11.2017)
160
Opriș 2007, 18–19, Fig. 8, nr. 42. M. Sericola, A. Urcia, F. Zaffagnini, Archeologia
161
Hammer 2011, 25–26. dell’architettura in Emilia-Romagna: primi passi
162
Plan von der Festung Temesvar, 1754 (autor Kaltschmiedt, verso un progetto organico. Ocnus. Quaderni della
A)., colecția Arhivei Naționale a Ungariei, S.1-No. 37
([Link] 167
La această suprafață s-a adăugat și terenul interzis
yJxdWVyeSI6ICJ0ZW1lc3ZhciJ9, accesat în 17.10.2017). construcțiilor din exteriorul cetății, în total, cetatea având
163
Szentmiklosi et alii 2015, 250–251; Szentmiklosi et alii 138 ha (Buruleanu-Medeleț 2004, 20).
2016, 207–208. 168
Szentmiklosi et alii 2015, 250-251; Szentmiklosi et alii,
164
Buruleanu-Medeleţ, 2004, 20. 2016, 207-208; Monitorul Primăriei Municipiului Timișoara,
165
Pagan 1689, 1–2. XIII, 2014, 7 ([Link]
166
Capotescu 2010. aprilie_2014.pdf, accesat astăzi, 09.10.2017).

157
 ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXV, 2017

Scuola di Specializzazione in Beni Archeologici, 17, Cronici turceşti... 1974

Bologna 2009, 65–76. ***, Cronici turceşti privind Ţările Române.
Extrase, Vol. II, Volum întocmit de M. Guboglu,
Bejan-Zărnescu 1975 Bucureşti, Ed. Academiei, 1974.
A. Bejan, Al. Zărnescu, Fântâna din lemn des-
coperită la Timişoara (Der in Timişoara entdeckte Cronici turcești... 1980
Holzbrunnen). Tibiscus, IV, 1975, 233–238. ***, Cronici turceşti privind Ţările Române.
Extrase, Vol. III, Sfîrșitul sec. XVI – începutul sec.
D, I. Belci, L.L. Roșiu, Timișoara – the XIX, Volum întocmit de Mustafa A. Mehmet, Ed.
Ottoman Town under the Central European Skin. Academiei, București, 1980.
Acta Technica Napocensis: Civil Engineering &
Architecture, Vol. 57, No. 3, 2014, 18–25 Desachy-Gemehl 2005
B. Desachy, D. Gemehl, L’archéologie urbaine
Brogiolo 1993 en Picardie. Presentation. Revue archéologique de
G. P. Brogiolo, Brescia Altomedievale. Urbanistica Picardie, 3 -4, 2005.
ed edilizia da IV al IX secolo. Documenti di
Archeologia, 2, Mantova, 1993. Diaconescu 2016
D. Diaconescu, Observaţii arheologice privind
Braudel 1984 linia exterioară de fortiicaţie a cetăţii turceşti a
F. Braudel, Structurile cotidianului: posibilul Timişoarei (Archaeological remarks regarding the
și imposibilul, Vol. II, Ed. Meridiane, Bucureşti, outer fortiications of Ottoman Timișoara). PB. VI,
1984. 2016, 165–179.

Buruleanu-Medeleț 2004 Diaconescu et alii 2016

D. N. Buruleanu, Fl. Medeleţ, Povestea oraşelor D. Diaconescu, S. Tincu, Al. Szentmiklosi,
sale. The Story of its Towns, Ed. Mirton, Timişoara, A. Georgescu, R. Giorgi, C. Harnischfeger,
2004; I. Leonti, L. Brândușan, A. Muscalu-Crețescu,
Timișoara, jud. Timiș. Punct: Strada Sergent
Capotescu 2008 Constantin Mușat. CCA, 2016. Campania 2015,
V. Capotescu, Arhitectura militară bastionară în 2016, 208–210.
România, vol. I, Cetatea Timişoarei, Ed. Bastion,
Timişoara (2008). Drașovean et alii 2007
Fl. Draşoveanu, C. Feneşan, Al. Fluture, Al.
Capotescu 2010 Szentmiklosi, G. El Susi, Zs. Kopeczny, H. M-Kiss,
Valentin Capotescu, Orașul ideal. Influența R. Şeptilici, N. Dinu, Timişoara în amurgul evului
arhitecturii militare asupra urbanismului, Ed. mediu. Ed. Mirton, Timişoara, 2007.
Brumar, Timișoara, 2010.
Drașovean et alii 2016
Călători străini... 1976 Fl. Drașovean, C. Suciu, D. Diaconescu,
***, Călători străini despre Ţările Române, Cercetările arheologice preventive din anul 2015
Vol. VI/ (Partea I: Paul de Alep, îngrijit de în Piața Sfântul Gheorghe a Timișoarei. PB, VI,
M. M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Partea a 2016, 139–160.
II-a: Evlia Çelebi, îngrijit de Mustafa Ali Mehmet),
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, Feneşan 1981
1976. C. Feneşan, Documente medievale bănățene, Ed.
Facla, Timișoara, 1981
Monitorul Primăriei Municipiului Timișoara,
XIII, 2014 Feneșan 2014a
***, Cele mai ample cercetări arheologice din C. Feneşan, Vilayetul Timişoara 1552–1716,
istoria orașului. Monitorul Primăriei Municipiului Ed. Ariergarda, Timişoara, 2014;
Timișoara, Anul XIII, Nr. 132, 2014, p. 7 (http://
[Link]/uploads/files/aprilie_2014. Feneșan 2014b
pdf, accesat astăzi, 09.10.2017). C. Feneșan, O descriere a cetății Timișoara
din august 1716. A description of the Fortress of

158
Timișoara (Temeswar) from August 1716, AnB arheologice pe străzi din centrul istoric al cetăţii
(S.N.), XXII, 2014, 295–299. Timişoara. Sinteza: Muzeul Naţional al Unirii Alba
Iulia, Timișoara, 2014, 1–3 ([Link]
Galinie 1989 [Link]/uploads/files/proiect_CETATE/text_conf_
H. Galinie, Cronique d’ archéologie urbaine. presa_11febr.pdf, accesat astăzi, 08.10.2017).
Revue archéologique du centre de la France, 28, 2,
1989. Jancsó 2001
Á. Jancsó, Istoricul podurilor din Timișoara, Ed.
Galinié 1996 Mirton, Timișoara, 2001.
H. Galinié, Introduction. Archéologie du
cimetière chrétien. Actes du 2e colloque ARCHEA Jancsó-Balla 2005
(Orléans 29 septembre–1er octobre 1994), Á. Jancsó, L. Balla, Temesvár régi ábrázolásai
Supplément à la Revue archéologique du centre de 16–18. század, Mentor Kiadó, Marosvásárhely
la France, 11, 1996, 9–14; 2005.

Gașpar 2014 Jancsó 2011

A. Gaspar, Momente funerare otomane des- Á. Jancsó, Hărțile tipărite ale Timișoarei 1850–
coperite în cimitirul din Timişoara Piaţa Sfântul 2010. Temevár nyomtatott térképei 1850–2010,
Gheorghe. Banatica, 24,1, 2014, 209–221. Cosmopolitan Art, 2011.

Gelichi 2013 Jancsó 2012

S. Gelichi, Introduzione all’ archeologia medie- Á. Jancsó, Temesvár nyomtatott térképei.
vale: storia e ricerca in Italia, Roma, 2013. Temesvár’s / Timişoara’s Printed Maps/Hărţile
tipărite ale Timişoarei. Műsyaki Szemle, 57, 2012,
Gogâltan et alii 2007 3–18.
Gogâltan Fl., Szentmiklosi Al., Cedică V.,
Giroc, com. Giroc,jud. Timiş, Punct: Mescal. Le Goff 2005
CCA, Campania 2007. A XLI-a Sesiune Naţională J. Le Goff, Evul Mediu şi naşterea Europei, Ed.
de Rapoarte Arheologice, Tulcea, 29 mai – 1 iunie Polirom, 2005.
2006, Bucureşti 2007, 163–165, nr. 86.
Kopecznyi 2013
Griselini 1984 Zs. Kopecznyi, Reşedinţa regală medievală de
F. Griselini, Încercare de istorie politică şi natu- la Timişoara (The Medieval Royal Residence from
rală a Banatului Timişoarei, Ed. Facla, Timişoara, Timişoara). AnB (S.N.), XXI, 2013, 211–231.
1984.
Krischan 1999
Hammer 2011 Al. Krischan, Banater Karten im Kriegsarchiv,
A. von Hammer, Istoria ciumei din Banat 1738– Wien (1683–1900). In Banatforschung als Aufgabe:
1740. Geschichte der Pest im Banat, Ed. Diacritic, Auszug aus dem Gesamtwerk (Hrsg: Alexander
Timișoara, 2011. Krischan, Horst Fassel), Banater Bibliothek, vol. 7,
Landsmannschaft der Banater Schwaben, 1999.
Haţegan 2005
Cronologia Banatului, Vol. II/2, Vilayetul de Leguay 1984
Timişoara: 1552–1716, Ed. Banatul, Artpress, J. P. Leguay, La rue au Moyen Âge, Paris, 1984.
Timișoara, 2005.
Magina 2013
Hațegan-Negrescu 2002 A. Magina, Fortificațiile Lipovei și Timișoarei
I. Haţegan, M. Negrescu, Timişoara în anul în preajma cuceririi otomane (1551). Fortification
1663, după descrierea lui Henrik Ottendorf of Lipova and Timișoara on the Eve of Ottoman
(Timişoara in 1663, after Henrik Ottnedorfţs Conquest. AnB (S.N.), XXI, 2013, 299–303.
Description). BHAUT, V, 2002, 141–154.
Mare et alii 2014
Inel 2014 M. Mare, Al. Szentmiklosi, A. Bălărie, Rescue
C. Inel, Stadiul cercetărilor şi descoperirilor excavation in the site “Timişoara – Square 700”.

159
 ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXV, 2017

City Business Centre, Building D. Banatica, 24/1, Archaeological Prospect of the Huniade Castle
2014, 179–208. of Timișoara – 1980). AnB (S.N.), XIV, 2, 2006,
11–32.
Medeleț-Rămneanțu 2003
Fl. Medeleț, V. Rămneanțu, Muzeul Banatului. Rădulescu 1979
File de cronică, vol. II, 1918–1948, Ed. Mirton, Al. Radulescu, Marturii istorice în Piaţa Operei
Timișoara, 2003. din Timişoara. MCA, XIII, 1979, 403–405.

Micle et alii 2015 Rădulescu et alii 2008

D. Micle, M. Balaci-Crînguș, C. Timoc, Băile Al. Rădulescu, Daniela Tănase, Zsuzsanna
turcești din Pța Libertății, Timișoara. Un monu- Kopeczny, Raport preliminar privind cercetările
ment arheologic inedit în contextul reabilitării arheologice preventive de la Timişoara – Castelul
centrului istoric al orașului. Arheovest, III/1, In Huniade 2007 (Preventive archaeological researches
Memoriam Florin Medeleț-Interdisciplinaritate în “Castel Huniade – Timişoara” 2007. Preliminary
Arheologie și Istorie, Timişoara, 28 noiembrie 2015, raport). Banatica 18, (2008), 141–154.
JATEPress Kiadó, Szeged, 2015, 555–573.
Rămneanțu 2008
Micle et alii 2016 V. Rămnenanțu, File din istoria Muzeului
D. Micle, C.D. Țuțuianu, A. Stavilă, C. Floca, Banatului din Timişoara. Au fil de l´histoire du
O.C. Rogozea, Ciacova, orașul Ciacova, Jud. Timiş Musée de Banat (Timisoara), Banatica, 18, 2008,
Punct: Piața Cetății, CCA,. Campania 2015, 493–509.
2016, 158–160.
Reveyron 2002
Munteanu-Munteanu 2002 N. Reveyron, L’apport de l’archéologie du bâti
I. Munteanu, R. Munteanu, Timișoara. dans la monographie d’architecture. In Situ, 2,
Monografie, Ed. Mirton, 2002. 2002 ([Link] accesat în
data de 04.09.2016).
Opriș 1987
M. Opriş, Timişoara. Mică monografie urbanis- Rohn et alii 2009
tică, Ed. Tehnică, București 1987. A.H. Rohn, [Link], G.D.R. Sanders, An early
ottoman cemetery at ancient Corinth. Hesperio,
Opriș 2008 78, 2009, 501–615.
M. Opriș, Timișoara. Monografie urbanistică.
Vol. I, Descoperiri recente care au impus corecta- L. Roşiu, Amenajarea castelului Huniazilor din
rea istoriei urbanistice a Timișoarei, Ed. Brumar, Timişoara ca muzeu al Banatului (L’Aménagement
Timișoara, 2008. du Chateau Huniade de Timișoara en Musée de
Banat). AnB (S.N.), VI, 1998, 31–41.
Ottendorf 2006
H. Ottendorf, De la Viena la Timişoara, 1663. Rousset 1729
Von Wien auff Temeswar, 1663. Bécstől Temesvárig, J. Rousset de Missy, Histoire militaire du prince
1663. Od Beča do Temišvara, 1663, Ed. Banatul- Eugene de Savoye, du prince et duc de Marlborough,
Artpress, Timişoara, 2006. et du prince de Nassau-Frise. Ou l’on trouve un détail
des principales Action de la dernière Guerre, & des
Pagan 1689 Batailles & Siège commandez par ces trois Généraux.
B. F. Pagan, Les Fortifications du Comte de Enrichie des Plans nécessaires. Tome Second. Par Mr.
Pagan, Paris, 1689. Rousset, A La Haye: Chez Isaac van der Kloot,
1729.
Pirénne 2000
H. Pirénne, Oraşele Evului Mediu, Cluj Napoca, Szentmiklosi et alii 2012
2000. Al. Szentmiklosi, M. Mare, A. Bălărie, Raport
de cercetare arheologică in situ “Timişoara – Piața
Rădulescu 2006 700 „. Parcarea subterană Piața 700 – Incinta B
Al. Rădulescu, Castelul Huniade – Timişoara. (Mss. în arhiva Muzeului Național al Banatului),
Sondajul arheologic din anul 1980 (An 2012.

160
 latin). Studii în onoarea profesorului Victor Spinei
Szentmiklosi-Bălărie 2012 (Ed. D. Țeicu, V. Cândea), Ed. Istros a Muzeului
Al. Szentmiklosi, A. Bălărie, Contribuţii la Brăilei, Brăila, 2008, 243–270.
cunoaşterea evoluţiei oraşului Timişoara la sfâr-
şitul Evului Mediu, Cercetările arheologice pre- Vilaetul Timişoarei..., 2002
ventive din suburbia Palanca Mare (Contribution ***, Vilaetul Timişoarei (450 de ani de la înte-
to the Knowledge of the Evolution of the Town meierea Paşalâcului) 1552–2002, Editura Mirton,
of Timișoara at the End of the Middle Ages. Timişoara, 2002.
Archaeological Preventive Investigations Within
the Suburb of Palanca Mare). AnB (S.N.), XX, Zărnescu 1974
2012, 205–226. Al. Zărnescu, Pagini din Istoria alimentării
cu apă a oraşului Timişoara (Ausschnitte aus der
Szentmiklosi-Țeicu 2016 Wasserversorgung der Stadt Temeswar). Tibiscum,
Al. Szentmiklosi, D. Țeicu, Stadtarchäologische III, 1974, 181–205.
Forschungen. Überlegungen zur Stadt Temeswar
im 17–18. Jahrhundert. Herrschaftwechsel: Die
Befreiung Temeswars im Jahre 1716 (Hrsg. Rudolf
Gräf, Sandra Hirsch), Rümänische Akademie,
Zentrum für Siebenbürgische Studien, Österreich-
Bibliotehek „Bernhard Stillfried”, Klausenburg,
Cluj, Napoca, 2016, 23–46.

Szentmiklosi et alii 2015

Al. Szentmiklosi, D. Diaconescu,, S. Tincu,
A. Bălărie, A. Georgescu, C. Harnischfeger,
I. Leonti, A. Talagiu, Timișoara, județul Timiș.
Punct: Piața Unirii. CCA, Campania 2014, 2015,
250–251.

Szentmiklosi et alii 2016

Al. Szentmiklosi, D. Diaconescu,, A. Bălărie,
A. Georgescu, C. Harnischfeger, I. Leonti,
Timișoara, județul Timiș. Punct: Piața Unirii.
CCA, Campania 2015, 2016, 207–208.

Treffort 1996
C. Treffort, Du cimiterium christianorum au
cimetière paroissial: évolution des espaces funérai-
res en Gaule du VIe au Xe siècle. (From „cimite-
rium christianorum” to parish cemetery: the evolu-
tion of funerary areas in Gaul from the 6th to the
10th century Archéologie du cimetière chrétien. Actes
du 2e colloque ARCHEA (Orléans 29 septembre–1er
octobre 1994), Supplément à la Revue archéolo-
gique du centre de la France, 11, 1996, 55–63.

Ţeicu 2007
D. Ţeicu, Geografia ecleziastică a Banatului, Ed.
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2007.

Țeicu-Mărgineanu 2008
D. Țeicu, Fl. Mărgineanu, Despre localizare
abației Eperjes la Chelmac. Românii în Europa
medievală (între Orientul bizantin și Occidentul

161
 ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXV, 2017

Pl. I: 1 – Planul de asediu al Timișoarei, în anul 1716 (Magyar Országos Levéltár, S 68 XIV No 0089, [Link]
[Link]/hu/18884/?query=SZO%3D%28temeswar%29, accesat în 06.10.2015); 2 – Detaliu din subsolul planului
de asediu, cu reprezentarea fortificațiilor Timișoarei din perioada otomană.

162
Pl. II: 1 – Planul cetății Timișoara din perioada otomană suprapus pe planul orașului modern (Opriș 2007); 2 –
Amenajările stradale I-III ale uliței Belișambar (Piața Libertății, 2006).

163
 ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXV, 2017

Pl. III: 1 – Cea mai timpurie amenajare a uliței Belișambar (strada IV, Piața Libertății, 2006); 2 – Amenajările stradale
III și IV ale uliței Belișambar (Piața Libertății, 2006).

164
Pl. IV: 1 – Amenajarea stradală II a uliței Belișambar (Piața Libertății, 2006); 2 – Cea mai târzie amenajare stradală a
uliței Belișambar (Piața Libertății, 2006).

165
 ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXV, 2017

Pl. V: 1 – Fântâna C.4 din Parcarea subterană Piața 700-Incinta B (2011); 2 – Mormântul de inhumație M.2 din
Parcarea subterană Piața 700-Incinta B (2011).

166
Pl. VI: Harta căpitanului F. Perette „Plan de Temisvar/Plaan van Temisvar...” (aprox. 1716), cu detaliul unui spațiu ame-
najat în partea de sud-vest a suburbiei Palanca Mare.

167
 ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXV, 2017

Pl. VII: Gaspar Baillieul, Plan de la Ville et Attaques de Temeswar ou Sont Margque les Lignes de Circonvalation avac e le
Campement des Trouppes de L’Empereur Cette Ville ... 13e. Octorbre 1716..., Paris, Publicat în jurul anului 1716, Barry
Lawrence Ruderman Antique Maps Inc., Inventory ID: 30391ts ([Link]
Plan_de_la_Ville_et_Attaques_de_Temeswar_ou_Sont_Margque_les_Lignes_de/[Link], accesat în 04.11.2017).

168
Pl. VIII: Plan von der Festung Temesvar, 1754, colecția Arhivei Naționale a Ungariei, S.1-No. 37, ([Link]
[Link]/en/MOLTerkeptar/33/?list=eyJxdWVyeSI6ICJ0ZW1lc3ZhciJ9, accesat în 17.10.2017).

169