Atât de fragedă Departe sunt de tine Iubind în taină
Atât de fragedă, te-asameni Departe sunt de tine şi singur lângă Iubind în taină am păstrat tăcere,
Cu floarea albă de cireş, foc, Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Şi ca un înger dintre oameni Petrec în minte viaţa-mi lipsită de Căci în priviri citeam o vecinicie
În calea vieţii mele ieşi. noroc. De-ucigătoare visuri de plăcere.
Optzeci de ani îmi pare în lume
Abia atingi covorul moale, c-am trăit, Dar nu mai pot. A dorului tărie
Mătasa sună sub picior, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi Cuvinte dă duioaselor mistere;
Şi de la creştet pân-în poale murit. Vreau să mă-nec de
Pluteşti ca visul de uşor. Aducerile-aminte pe suflet cad în dulcea-nvăpăiere
picuri, A celui suflet ce pe al meu ştie.
Din încreţirea lungii rochii Redeşteptând în faţă-mi trecutele
Răsai ca marmura în loc - nimicuri; Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
S-atârnă sufletu-mi de ochii Cu degetele-i vântul loveşte în Şi-n ochii mei se vede-n friguri
Cei plini de lacrimi şi noroc. fereşti, chinu-mi.
Se toarce-n gându-mi firul Copila mea cu lungi şi blonde plete?
O, vis ferice de iubire, duioaselor poveşti,
Mireasă blândă din poveşti, Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţă Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire parcă treci, C-un zâmbet faci gândirea-mi să
Mi-arată cât de dulce eşti, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni se-mbete.
subţiri şi reci; Fă un sfârşit durerii... vin' la
Cât poţi cu-a farmecului noapte Cu braţele-amândouă de gâtul meu sânu-mi.
Să-ntuneci ochii mei pe veci, te-anini
Cu-a gurii tale calde şoapte, Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva...
Cu-mbrăţişări de braţe reci. apoi suspini...
Eu strâng la piept averea-mi
Deodată trece-o cugetare, de-amor şi frumuseţi,
Un văl pe ochii tăi fierbinţi: În sarutări unim noi sărmanele
E-ntunecoasa renunţare, vieţi...
E umbra dulcilor dorinţi. O! glasul amintirii rămâie pururi
mut,
Te duci, ş-am înţeles prea bine Să uit pe veci norocul ce-o clipă
Să nu mă ţin de pasul tău, l-am avut,
Pierdută vecinic pentru mine, Să uit cum dup-o clipă din
Mireasa sufletului meu! braţele-mi te-ai smult...
Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit
Că te-am zărit e a mea vină de mult!
Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăşi-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deşert.
Ş-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană -
Unde te duci? Când o să vii?