Polimer

De
ADITHIYAN. D
[Link]
Farmaceutică
INTRODUCTION
Aplicarea materialelor polimerice pentru scopuri medicale cre ș te rapid
Polymers have found applications in diverse biomedical fields such as drug delivery systems,
dezvoltarea structurilor în ingineria ț esuturilor, implantarea dispozitivelor medicale ș i artificiale
organe, proteză, oftalmologie, stomatologie, repararea osului ș i multe alte domenii medicale.
Polimerii au fost folosi ț i ca un instrument principal pentru a controla rata de eliberare a medicamentului din
formulări. Aplicaț ii extinse ale polimerilor în livrarea de medicamente au fost realizate deoarece
polimerii oferă proprietă ț i unice care nu au fost ob ț inute de niciun alt material.
Progresele în ș tiinț a polimerilor au dus la dezvoltarea mai multor sisteme inovatoare de livrare a medicamentelor
sisteme. O considerare corespunzătoare a proprietăț ilor de suprafaț ă ș i de volum poate ajuta la proiectarea
polimeri pentru diverse aplica ț ii de livrare a medicamentelor. Aceste dezvoltări tehnologice mai noi
includ modificarea medicamentelor prin mijloace chimice, livrarea medicamentelor pe baza de transportatori ș i medicamente

înf incarceration în matrice polimerice sau în interiorul pompelor plasate în compartimentele dorite
Aceste dezvoltări tehnice în abordările de livrare/ț intire a medicamentelor îmbunătăț esc eficacitatea
terapia medicamentoasă astfel îmbunătă ț eș te sănătatea umană. Chimi ș tii de polimeri ș i inginerii chimici,
cercetătorii farmaceutici sunt implicaț i în crearea unor metode de livrare previzibile ș i controlate
agenț i bioactivi.
Polimerii biodegradabili extensivi au fost utilizaț i pe scară largă în aplicaț ii biomedicale.
datorită biocompatibilită ț ii ș i biodegradabilită ț ii lor cunoscute. În domeniul biomedical
polimerii sunt în general utilizaț i ca implanturi ș i se aș teaptă să funcț ioneze pe termen lung.
Aceste îmbunătăț iri contribuie la eficientizarea tratamentului medical ș i la minimizarea
efecte secundare ș i alte tipuri de neplăceri pentru pacienț i. Aplicaț iile farmaceutice
polimerii variază de la utilizarea lor ca legături în tablete până la agenț i de control al vâscozităț ii ș i curgerii
în lichide, suspensii ș i emulsii. Polimerii pot fi folosi ț i ca straturi de film pentru a
a masca/ascunde gustul neplăcut al unui medicament, pentru a îmbunătăț i stabilitatea medicamentului ș i a modifica medicamentul
caracteristici de eliberare Polimerii farmaceutici sunt folosiț i pe scară largă pentru a realiza mascarea gustului,
eliberare controlată, eliberare ț intită, stabilitate îmbunătăț ită ș i biodisponibilitate crescută.

Cuvântul „polimer” provine din cuvintele greceș ti poly (însemnând „multe”) ș i meros
(însemnând „părț i”). Un polimer este o moleculă mare formată din multe unităț i mici care se repetă. În
în primii ani ai sintezei polimerilor, se ș tia pu ț in despre structurile chimice ale
polimeri. Hermann Staudinger, care a primit Premiul Nobel pentru Chimie în 1953, a creat termenul
termenul "macromoleculă" în 1922 ș i l-a folosit în referire la polimeri. Diferen ț a
între cele două este că polimerii sunt compu ș i din unită ț i repetitive, în timp ce termenul
macromolecule se referă la orice moleculă mare. nu neapărat doar la cele formate din repetiț ii
unităț i. Aș adar, polimerii sunt consideraț i a fi un subset de macromolecule.
Astfel, polimerii sunt molecule foarte mari create atunci când sute de monomeri se unesc.
împreună pentru a forma lan ț uri lungi. Din perspectiva structurală, monomerii sunt în general
clasificate ca olefinice (conț inând legătura dublă) ș i funcț ionale (conț inând grupuri funcț ionale reactive)
grupuri) pentru care sunt utilizate diferite metode de polimerizare. Dacă două, trei, patru sau cinci
monomerii sunt legaț i între ei, produsul este cunoscut sub numele de dimer, trimer, tetramer sau
pentamer, respectiv. Un oligomer conț ine între 30 ș i 100 de unităț i monomerice. Produse
care conț ine mai mult de 200 de monomeri sunt pur ș i simplu numiț i polimer. Dintr-o perspectivă termodinamică
din perspectivă, polimerii nu pot exista în stare gazoasă din cauza masei lor moleculare ridicate
greutate. Ele există doar ca lichide sau materiale solide de mare densitate.
CLASIFICAREA POLIMERILOR
BASED ON THE SOURCE
oNATURAL Apare în natură ș i este cunoscut sub numele de biopolimeri. De exemplu, cauciucul natural,

mătase naturală ș i celuloză.

oSEMI-SINTETICE Polimeri naturali modifica ț i chimic. Ex- metil
celuloză, nitrat de celuloză ș i celulosic.
oSINTETIC Sintetizat în laborator cunoscut sub numele de polimer artificial. Ex-
alcool polivinilic, polietilenă ș i polisulfona.
ÎN FUNCȚ IE DE TIPURILE DE POLIMERIZARE
POLIMER DE ADI Ț IE S-au format prin adăugarea simplă a monomerului
molecules to each other in a quick succession by a chain mechanism. Ex-
polietilenă, polistiren ș i polipropilenă.
POLIMER DE CONDESARE Ace ș tia se formează din interac ț iuni intermolculare
reacț ii între molecule de monomer bifuncț ional sau polifuncț ional care au
grupuri funcț ionale reactive, cum ar fi –OH, -COOH, -NH2. Ex- poliesteri ș i
poliuretan.
BASAT PE DEGRADABILITATE
oBIODEGRADABIL Se degradează natural în corp. Ex- PLA, PGA,
policapro lactonă (PCL).
NONBIODEGRADABIL Nu sunt degradate natural în corp. Ex-
acetat de vinil de polietilenă (PVA), celuloză etilică (EC), acetat de celuloză (CA).
BASAȚ PE INTERACȚ IUNEA POLIMER-WATER
POLIMER HIDROFOBIC Acestea con ț in grupuri func ț ionale non-polare,
îndepărtându-le solubilitatea în apă. Ex- celuloză etilică, polidimetilsiloxan.
POLIMER HIDROFILE Con ț in grupe func ț ionale polare sau încărcate
grupuri, făcându-le solubile în apă. Ex- alginat de sodiu, chitosan ș i HPMC.
POLIMER HIDROGEL Se umflă dar nu se dizolvă când sunt aduse în
contact cu apa. Ex- poli(hidroxi etil metil acrilat), alcool polivinilic
(PVA), PVP.
BASAT PE STRUCTURA POLIMERULUI
POLIMER LINEAR În acest polimer, monomerii sunt lega ț i între ei.
şi formează un lanţ lung şi drept, aceste lanţuri nu au niciun lanţ lateral. Ex-
polietilenă, PVC ș i poliesteri.
POLIMER CU LAN Ț RAMIFICAT Au o lungă lant dreaptă cu
laturi laterale diferite. Ex- polipropilenă, amilopectină ș i glicogen.
POLIMER ÎNCRO Ș AT În acest polimer, două lan ț uri liniare sunt unite.
împreună prin legături covalente ș i are o structură tridimensională. Ex: bakelitul,
cauciuc vulcanizat ș i răș ini de formaldehidă.
BAZAȚ I ÎN FUNCȚ IE DE TIPURILE DE MONOMER
oHOMOPOLIMER Un polimer care con ț ine un singur tip de unitate repetitivă. Ex-
Polistiren.
 oHETEROPOLIMER (COPOLIMER) Dacă un polimer este format din două diferite
monomeri atunci se numeș te copolimer. Ex- Cauciuc de butadienă - stiren.

BASAT PE FORȚ ELE MOLECULARE

oELASTOMERE Acestea sunt solide asemănătoare cauciucului cu proprietă ț i elastice.
lanț urile polimerice sunt ț inute împreună de cele mai slabe forț e intermoleculare,
care permite polimerului să fie întins. Ex- buna-S ș i neopren.
fibrele sunt solidele care formează firul ș i care posedă o rezisten ț ă mare la trac ț iune
forț a ș i modulul, care pot fi atribuite interacț iunilor intermoleculare puternice
forț e precum legătura de hidrogen. Ex- poliamide (nylon 6, 6), poliesteri, etc.
POLIMERI TERMOPLASTICI Ace ș ti polimeri au interac ț iuni intermoleculare
forț ele dintre elastomeri ș i fibre, acestea pot fi înmuiate prin încălzire ș i
întărit la răcire ș i poate fi reciclat de multe ori. Ex- polietilenă,
polistiren, PVC.
POLIMERI TERMOSTABILI Ace ș ti polimeri sunt duri ș i infuzabili
încălzirea, ele nu sunt remodelate ș i, de asemenea, nu sunt reciclabile. Ex- baquelita,
răș ini urea-formaldehidă, etc.

PROPRIETĂȚILE POLIMERILOR
În domeniul farmaceutic, proprietăț ile mecanice ș i vâscoase ale polimerilor sunt
considerat în mare parte. A fost explicat detaliat împreună cu alte proprietă ț i generale ale
polimeri farmaceutici.
Proprietăț ile mecanice ale polimerului vor depinde de structura, moleculară
greutate ș i forț ele intermoléculare. Polimerii rezistă diferit atunci când sunt supuș i la stres. Ei
poate rezista la întindere (rezistenț a la tracț iune). compresiune (rezistenț a la compresiune). îndoire
(rezistenț a la îndoire). stres brusc (rezistenț a la impact). ș i încărcare dinamică (oboseală). Cu
creș terea greutăț ii moleculare ș i, prin urmare, nivelul forț elor intermoleculare, polimerii afiș ează
proprietă ț i superioare sub o tensiune aplicată. În ceea ce prive ș te structura, o flexibilitate
polimerul poate performa mai bine sub întindere, în timp ce un polimer rigid este mai bun sub
compresie. Această proprietate a fost luată în considerare în timpul selecț iei polimerului pentru transdermal.
administrare de medicamente.

Vâscozitatea substanț ei va influenț a în mare măsură proprietatea de fluiditate a substanț ei.

Unde polimerul va prezenta proprietă ț i vâscoase care sunt utilizate în produse farmaceutice lichide
preparative. Pe măsură ce greutatea moleculară creș te, lanț urile polimerice sunt mai susceptibile să se încurce în
unii altora la anumite greutăț i moleculare. Acest lucru duce la un flux slab al polimerului fie în stare solidă
(ca un topit) sau în stare de soluț ie (ca o soluț ie). Pentru multe aplicaț ii, există un interval de lucru
a greutăț ilor moleculare la care un anumit polimer în stare solidă sau soluț ie poate fi realizat cu succes
prelucrat.
Structura variată ș i chimia polimerului oferă o oportunitate amplă pentru
complex.
APLICAREA POLIMERILOR ÎN FARMACEUTICE
Unde sunt utilizate polymerii în forma de dozare pentru a îmbunătăț i performanț a produsului ș i, de asemenea,
au fost folosite ca transportatoare de medicamente, despre care s-a discutat mai jos,

forme de dozare cu eliberare imediată

Tablete
Polimerii au fost folosiț i de mulț i ani ca excipienț i în produsele convenț ionale cu eliberare imediată-
forme de dozare orală eliberate, fie pentru a ajuta în procesul de fabricaț ie, fie pentru a proteja medicamentul
din degradare în timpul stocării. Celuloza microcristalină este adesea folosită ca alternativă la
carbohidraț i ca diluanț i în formulări de tablete pentru medicamente foarte puternice în doze mici. Amidon ș i
celuloza este utilizată ca disintegrant în formulările de tablete, care se umflă la contactul cu apa,
rezultând în 'explozia' tabletei, crescând suprafa ț a expusă a medicamentului ș i
îmbunătă ț irea caracteristicilor de dizolvare ale unei formulări. Polimeri inclusiv polivinil-
pyrrolidona ș i metilceluloza hidroxi-propil (HPMC) îș i găsesc de asemenea utilizarea ca legături care ajută la
formarea granulelor care îmbunătăț esc fluxul ș i proprietăț ile de compactare ale formulărilor de comprimate
înainte de tablete.
Occazional, formele de dozare trebuie să fie acoperite cu un film polimeric "nefuncț ional".
îmbrăcăminte pentru a proteja un medicament de degradare, a masca gustul unui medicament neplăcut sau
excipien ț i, sau îmbunătă ț iț i elegan ț a vizuală a formulei fără a afecta medicamentul
rata de eliberare.

Capsule
Capsulele sunt folosite ca o alternativă la tablete, pentru materiale care se comprima greu, pentru
mască gustul amar al anumitor medicamente sau, uneori, pentru a creș te biodisponibilitatea. Multe dintre
excipienti polimerici folosiț i pentru a "umple" conț inutul capsulelor sunt aceiaș i ca cei folosiț i în imediat-
eliberare tablete. Gelatina a fost folosită aproape exclusiv ca material de carcasă pentru tablete dure (două-
capsule) ș i capsule moi (capsule monolitice). HPMC a fost dezvoltat recent ș i acceptat ca un
material alternativ pentru fabricarea capsulelor dure (în două bucăț i).

Forme de dozare cu eliberare modificată

Este acum în general acceptat că pentru multe agenț i terapeutici, livrarea medicamentului utilizând
formele de dozare cu eliberare imediată rezultă în terapie suboptimă ș i/sau efecte secundare sistemice.
Oamenii de ș tiinț ă farmaceutici au încercat să depăș ească limitele administrării orale convenț ionale
formele de dozare prin dezvoltarea formelor de dozare cu eliberare modificată.

Forme de dozare cu eliberare prelungită

Efectul terapeutic al medicamentelor care au o jumătate de viaț ă biologică scurtă poate fi îmbunătăț it
prin formularea acestora ca forme de dozare cu eliberare prelungită sau susț inută. Eliberare prelungită ș i susț inută
forme de dozare cu eliberare prelungită măresc timpul în care nivelurile sistemice ale medicamentului se află în intervalul terapeutic
interval ș i astfel să reducă numărul de doze pe care pacientul trebuie să le ia pentru a menț ine o terapie
efect, crescând astfel conformitatea. Cele mai frecvent utilizate polimeri insolubili în apă pentru
aplicaț iile cu eliberare prelungită sunt copolimerul de metacrilat de amoniu (Eudragit RS ș i
RL), deriva ț i de celuloză etilceluloză, acetat de celuloză ș i derivat de polivinil,
acetat de polivinil. Eudragit RS ș i RL diferă în proporț ia de amoniu cvaternar
grupuri, făcând Eudragit RS mai puț in permeabil la apă, în timp ce celuloza etilică este disponibilă în
o serie de grade diferite de vâscozitate diferită, cu grade de vâscozitate mai mare formând
filme mai puternice ș i mai durabile.

Forme de dozare gastroretentive

Formele de dozare gastroretentive oferă o strategie alternativă pentru a ob ț ine o eliberare prelungită
profil de eliberare, în care formularea va rămâne în stomac pentru perioade prelungite,
eliberând medicamentul in situ, care se va dizolva apoi în conț inutul lichid ș i va trece lent în
intestinul subț ire. Spre deosebire de o formă de dozare cu eliberare prelungită convenț ională, care eliberează treptat
eliberează medicamentul în timpul tranzitului prin tractul gastrointestinal, un astfel de sistem de livrare ar
depăș i problemele legate de medicamentele care sunt absorbite preferential din locuri specifice din cadrul
tractul gastrointestinal (de exemplu, multe medicamente sunt absorbite slab din intestinul distal, unde
o formă de dozare cu eliberare prelungită poate petrece majoritatea timpului său), producând nonuniform
sistemele de livrare a profilului de timp al plasmei nu depind de polimerii prezen ț i, pentru a realiza
structuri gastroretentive mucoadezive" ș i polimerii au fost evaluate, cu puț in succes până acum,
pentru capacitatea lor de a extinde timpul de reziden ț ă gastric prin legarea la mucoasa căptu ș elii
stomacul ș i plutind deasupra conț inutului gastric, respectiv.
Microsfere de acid polilactic-co-glicolic
Termenul microsferă se referă la o sferă mică cu o matrice interioară poroasă ș i variabilă
suprafaț ă de la netedă ș i poroasă la neregulată ș i neporoasă. Medicamentul când este encapsulat este
dispersate în întreaga matrice interioară. Intervalul de dimensiuni al microsferelor este, de obicei, între 1 ș i 500
um în diametru. Microsferele de acid poli(lactic-co-glicolic) au devenit din ce în ce mai mult
focusul eforturilor de cercetare în comunitatea ș tiinț ifică ș i industria farmaceutică. Aici
aplica ț ia ca vehicule de livrare a medicamentelor a crescut odată cu extinderea biotehnologiei
sectorul ș i promisiunea noilor medicamente descoperite în urma proiectului genomului uman ș i
proteomica.

Nanoparticule polimerice ca transportatori de medicamente

Anumite entită ț i chimice sunt fie degradate rapid ș i/sau metabolizate după
administrare (peptide, proteine ș i acizi nucleici). Aceasta este motivul pentru care ideea că
nanotehnologiile pot fi utilizate pentru a modifica sau chiar a controla distribuț ia medicamentului la
nivelul ț esutului, celular sau subcelular a apărut. Printre tehnologiile utilizate pentru medicamente
nanoparticulele pe bază de polimeri, care au fost dezvoltate încă din anii 1980,
când progresele în chimia polimerilor au permis conceperea de materiale biodegradabile ș i biocompatibile
materiale. Nanoparticulele pot fi definite ca fiind sisteme coloidale submicroni (<1 um)
în general compuse din polimeri. Astfel, nanoparticulele sunt sisteme coloidale cu o dimensiune de 7 până la 70
de câteva ori mai mici decât celulele roș ii. Acestea pot fi administrate intravenos fără niciun risc de
embolizare. În func ț ie de metoda utilizată în prepararea nanoparticulelor, fie
nanosfere sau nanocapsule pot fi obț inute. Nanosferele sunt sisteme de matrice în care
medicamentul este dispersat în polimer pe tot parcursul particulei. Dimpotrivă, nanocapsulele
sunt sisteme veziculare, care sunt formate dintr-un nucleu lichid care con ț ine medicamente (ape sau
lipofilic) înconjurat de o singură membrană policeranică.

Micelii polimerici ca purtători farmaceutici

Micelii polimerici demonstrează multe proprietăț i atractive ca purtători farmacologici.
Sunt stabile atât in vitro, cât ș i in vivo, pot fi încărcate cu o varietate largă de substanț e slab solubile.
agenț i farmacologici, se acumulează eficient în zonele patologice ale corpului cu compromiterea
vascularizarea ț intită prin ataș area diferitelor ligande specifice la suprafaț a lor. Atât terapeutic
ș i micelii diagnostici pot fi produ ș i cu u ș urinț ă în cantită ț i substan ț iale. Se pare că
transportatorii micelari au un viitor promiț ător.

Vezicule Polimerice
Vesiculele polimerice pot fi fabricate dintr-o varietate de amfifile macromoleculare
arhitecturi, care includ: copolimeri bloc, copolimeri graft aleatori ș i polimeri
care poartă grupuri pendante sau terminale hidrofobe cu greutate moleculară mică. Acestea sunt rezistente
particule care rezidă în domeniile de dimensiune de nanometru ș i micrometru pot fi folosite pentru medicamente
ț intirea, pregătirea sistemelor de eliberare responsivă ș i alte aplicaț ii de administrare a medicamentelor.