Genul dramatic

Genul dramatic este cel care reprezintă ceva

episodul conflictului în viaț a ființ elor umane pentru
mijlocul dialogului personajelor.

Cuvântul dramatic provine din „dramă”; acest cuvânt

corespunde numelui generic al oricărei creaț ii literare
în care un artist numit dramaturg concepe ș i
dezvoltă o întâmplare într-un spaț iu ș i
timpuri determinate. Faptele se referă la persoane sau caractere care simbolizează în
forma concretă ș i directă a unui conflict uman.

Acest gen este destinat să fie reprezentat public în faț a unui auditoriu, printr-un
astfel, acest gen cuprinde toate manifestările teatrale, tot ceea ce este scris pentru
teatru ș i tot ceea ce este susceptibil de reprezentare scenică în faț a unui public.

Una característica esencial es laacción. Lo que sucede en la obra no está descrito ni

narrat de sau comentat direct de dramaturg, fără a fi văzut de spectator. La
opera este scrisă, însă principalul în ea este ceea ce se întâmplă (din această cauză, există
opere dramatice fără cuvinte, adică mute, în care se utilizează gesturi ș i atitudini
care exprimă conflictul).

Lucrarea dramatică a fost creată pentru a fi reprezentată/interpretată de actori

în faț a unui public, putând fi scrisă în proză sau combinându-se
amândouă.
Antecedente istorice

Genul dramatic ș i-a avut originea în Grecia. La început, reprezentările

teatralele erau legate de cultul lui Dionis, zeul vinului ș i al bucuriei, ș i
aveau prin urmare un caracter sacru. Aceste reprezentări constau în
himnuri dedicate acelei divinităț i sau zeităț i. Mai târziu, au fost introduse
schimbări în cânturi; astfel apare genul dramatic propriu-zis. Los
Cei mai importanț i dramaturgi greci au fost: Sofocle, Euripide ș i Eschil.

De Grecia, opera dramatică trece în Roma, fiind cei mai de seamă autori: Terentius,
Seneca ș i Plaut. În perioada timpurie a Evului Mediu, genul dramatic se ...
se stinge, uitându-se complet lucrările greceș ti.

În jurul secolelor XI ș i XII europenii reinventează teatrul, apărând comedii

scrise în latină, care erau reprezentate în mănăstiri, curț i ș i universităț i. Nu erau
un teatru pentru popor. Acesta a apărut în biserici ș i a constat în dramatizarea
anumite scene din Evanghelie. Aceste reprezentări scrise în limbaj vulgar, se
se făceau în principal în cele trei sărbători cele mai importante ale liturghiei: Crăciunul,
Epifania ș i Învierea.
Prima piesă de teatru scrisă complet în castellano a fost „Auto de los Reyes”
Magos". Se conservă incomplet (142 versuri); lipseș te partea finală, care ar fi trebuit să arate
adorarea regilor către Pruncul Isus. Această reprezentare a fost scrisă la sfârș itul secolului al XII-lea
la începutul secolului XIII ș i, ca toate cele din vremea sa, este anonim.

Structura operei dramatice

Considerată în mod general ca o

construcț ie structurată, o lucrare
dramática tiene tres instancias
caracteristici:

1. Prezentarea conflictului

Conflictul este originea unei opere

dramatică. Dacă nu există conflict, nu există
Anfiteatrul din Salamina. dramă. Conflictele se referă la
forț e opuse (forț e în
pugna) care avansează dezvoltarea argumentaț iei dramei.

Vor apărea două poziț ii opuse, care trebuie descoperite. Ele pot să se manifeste.
explicite sau să fie implicate în alte situaț ii, anterioare sau ulterioare, de
lucrarea.

Prezentarea conflictului se schimbă în funcț ie de lucrare. Putem diferenț ia în

termeni generali, patru etape:

Expunerea sau situaț ia protagonistului.

Propunerea protagonistului.

Prezentarea obstacolului sau a materiei conflictului.

Ciocnirea celor două forț e în confruntare.

2. Dezvoltarea acț iunii dramatice

La realidad del conflicto avanza hasta llegar a un duelo decisivo de los personajes y sus
obiecț ii. Este ceea ce ar fi nudul ș i coincide cu momentul de cea mai mare tensiune ș i
unde trama se complică.

Aceasta oferă dimensiunea artistică piesei de teatru. Eforturile diferite pentru

depăș irea forț ei opuse dă naș tere unui gând dramatic.

3. Desenlănț uirea acț iunii dramatice

Este momentul în care se rezolvă problema ridicată în dezvoltarea lucrării.

Este eliminarea obstacolului (rezolvarea conflictului) sau dispariț ia

protagonista. Atunci când vorbim despre conflict, acesta poate fi observat din diverse perspective.
viziunea; a omului cu destinul („Edip Regele” de Sofocle); a instinctului cu mediul
"Hamlet" de William Shakespeare; del înț eles cu mediul ("Mamă
Curaj” de Bertolt Brecht); liberul arbitru cu mediul (“Casa de păpuș i” de
Enrique Ibsen).

De aceea, forț a opusă poate fi un element extern sau intern al propriei personalităț i.
forț a care îngreunează scopul forț ei protagonistice.

Ver: PSU: Lenguaje y Comunicaciones, Întrebare 04_2005

Aspecte formale ale operei dramatice

O operă dramatică (piesă de teatru)

este format din două tipuri de texte:
text principal sau primar ș i text
secundar

Text principal

• Este este conț inutul, propriu-zis, al

opera care se prezintă împărț ită în:
Actorii, care dau viaț ă personajelor.
— Acte: Este o unitate temporară ș i
naraț iune, care este marcată de urcarea ș i coborârea cortinei.

— Cadre: Partea din text care este marcată prin schimbarea totală sau par ț ială a
decorat

— Scene: Parte a lucrării care este determinată de intrarea sau ie ș irea celor
actori. De fiecare dată când se schimbă numărul de actori pe scenă, scena se schimbă.

Textul principal foloseș te patru forme de expresie:

— Dialog: Este conversa ț ia între două personaje.

— Monolog: Este modul de a se exprima atunci când un singur personaj vorbe ș te. Se
numit ș i solilocviu.

— Aparte: Este este modul de a vorbi al unuia sau mai multor personaje pe care îl folosesc când
spun ceva despre operă, iar ceilalț i personaje fac că nu observă.

— Off: Când se vorbe ș te în afara scenei

Text secundar sau observaț ii

Oferiț i informaț ii pentru reprezentarea teatrală. Aceasta poate fi

• Despre acț iune

— Date ș i indica ț ii despre locul în care se desfă ș oară ac ț iunea: decoruri,

epocă, mobilier, etc.

— Iluminare, cu care se exprimă ora din zi, un spa ț iu concret, etc.

— Sunete, pentru a indica sau provoca diverse efecte.

• Despre personaje: costume, miș cări, gesturi, tonul vocii, intenț ionalitate
expresivă, etc.

Reprezentarea teatrală

Aș a cum am exprimat la început, scopul primordial al unui text dramatic, deș i

poate fi citit, este reprezentarea sa pe o scenă în faț a unor spectatori.

Această sarcină este realizată de

actori, care întruchipează personajele
ș i care sunt conduse de un director,
care îi va organiza ș i transforma pe aceș tia
text scris într-un spectacol.

În cele din urmă, scenografia este un altul din

elementele esenț iale ale
reprezentare teatrală, cu ea se situează
istoria într-un timp ș i spaț iu
concrete.
Nivel sau categorii ale personajelor
Personajele principale poartă greutatea
acț iune. • Principalele: sunt acelea despre care
care cade greutatea acț iunii.

Pot fi:

— Protagonista: ac ț ionează într-un anumit fel. (în conformitate cu teza autorului)

— Antagonist: ac ț ionează în mod opus protagonistului.

•Secundari: ajută pe cei principali.

Scenografie

Înț elege câmpurile următoare:

• Decoruri: Elemente necesare pentru a amenaja scena.

• Vestiar: Îmbrăcăminte ș i haine de purtat.

• Iluminare: Lămpi ș i elemente luminoase pentru a provoca efecte: zi, noapte,

furtuni...

• Sunet: Muzică ș i efecte sonore pentru a completa ceea ce apare pe scenă:

zgomote, etc.
Divizarea genului dramatic

De-a lungul timpului, obedienț i poate unor criterii de epocă sau poate de temă sau de
în profunzime s-au distins în genul dramatic formele numite mari.
Între acestea, tragedia ș i comedia ar fi principalele; la care se adaugă, de asemenea,
drama, la tragicomedie, ș i auto sacramental. Apoi sunt aș a-numitele forme
menore: Entremés, pas, monolog ș i farsă, printre altele.
Forme mai mari

La tragedia

Este o formă dramatică care a avut-o

origine în antichitate. Se referă la un
episod fatal al vieț ii, care se termină
în formă tristă sau cu moartea
protagonista. În mod obiș nuit el
conflictu tragic este produsul
ruptura ordinii lumii, eveniment
care îi confruntă pe personaje cu o
destin inexorabil.

Este imitaț ia unei acț iuni elevate ș i

completa, de o anumită magnitudine, într-un
limbaj distinctiv nuanț at în funcț ie de
părț ile diferite, efectuate de
personaje în acț iune ș i nu prin intermediul
o poveste, care suscita compasiune
La tragedie, de-a lungul timpului ș i pentru totdeauna.
ș i teama duce la purgarea de
aceste emoț ii.

Istoria tragică imită acț iunile umane în jurul suferinț ei personajelor ș i la

la piedad, până la momentul recunoaș terii personajelor între ele sau al luării
de conș tientizare a originii răului.

Marele model al tragediei ca formă dramatică îl găsim în operele celor

clasici greci.
Tragedia a înflorit în secolul al V-lea î.Hr. cu autori precumEschilSofoclesEuripide.

Lucrările sunt solene, scrise în versuri ș i structurate în scene (episoade) între

personaje (niciodată nu sunt mai mult de trei actori care vorbesc într-o scenă) ș i intervenț ii ale
coro în formă de cântece (ode).

Povestirile se bazează în cea mai mare parte pe mituri sau naraț iuni vechi, deș i
obiectivul nu era pur ș i simplu să reîmpărtăș ească aceste poveș ti (despre care poeț ii se
îș i luau frecvent libertăț i), ci să facă consideraț ii despre caracterul
personaje, rolul umanităț ii în lume ș i consecinț ele acț iunilor
individuale. În general, erau lucrări cu puț ină acț iune ș i faptele erau relatate prin
de dialoguri ș i melodii ale corului.

Lucrările erau reprezentate în festivaluri în onoarea lui Dionisos; printre aceste festivaluri se
se găseau Marele Dionisiac din Atena, primăvara; Dionisiacul Rural, în
iarna; ș i Lenaea, de asemenea în iarnă după Rural. Se selectau lucrările de
trei poeț i pentru reprezentarea sa. Pe lângă trei opere tragice (o trilogie), fiecare
poeta trebuia să prezinte o satiră ș i o farsă, adesea o parodie îndrăzneaț ă despre
zei ș i miturile lor.

La comedia

Este o formă în care acț iunea dramatică se desfăș oară în mod opus tragediei. Dacă
în tragedie, personajele trec de la o stare favorabilă la una nefavorabilă, în
comedia se dă un ascenso în starea personajelor.

Este imitaț ia celor mai vulgari oameni; dar nu vulgari de orice fel, de
orice urâciune fizică sau morală, ci doar de acea unică specie care presupune ridicolul.

Descrie, intelectual deformati, aspectele concrete si ridicole ale vietii

cotidiană. Personajele sunt de condiț ie inferioară, desfăș urarea este fericită ș i optimistă,
finalidad es provocar la risa del espectador. Presenta aspectos cómicos u optimistas de
viaț a.

Comedia s-a dezvoltat către mijlocul secolului al V-lea î.Hr. Cele mai vechi comedii care
Sunt păstrate cele ale lui Aristofan.

Au o structură foarte bine întreț inută derivată din vechile ritualuri de fertilitate. A lor
comicitatea consta într-un amestec de atacuri satirice la adresa personalităț ilor publice ale
moment, glume îndrăzneț e escatologice ș i parodii aparent sacrilegii ale
dumnezei. Până în secolul IV î.Hr. comedia a înlocuit tragedia ca formă
dominante.

Odată cu expansiunea culturii greceș ti în urma cuceririlorAlejandro III, el

Magnocomedii literare ș i bazate pe topicuri, precum ș i tragedii filozofice,
au devenit puț in potrivite ș i au lăsat loc unui tip de comedie locală, foarte
abundente, llamadanueva.

„Misanthropul” este singura operă completă care s-a păstrat de la Menandru, marele
autor de comedii noi. Intriga se învârte în jurul unei complicaț ii sau situaț ii care
are legătură cu dragoste, bani, probleme familiale ș i similare. Personajele sunt
tipici ș i identificabili, tipuri socialmente simple, cum ar fi tatăl sărăcios sau soacra
molesta

Drama

Spre deosebire de formele anterioare,

drama nu are un caracter definit, ci
care se combină indistinct în el
aspecte tragice ș i comice. Aceasta se
trebuie să fie că drama intenț ionează
a reprezenta viaț a aș a cum este, motiv pentru
care tinde să trateze problemele de
o formă mai puț in rigidă decât tragedia ș i
comedia.
Drama social, preocupat de demnitate
al omului. Termenul dramă provine din cuvântul
greacă care înseamnă "a face", ș i din această
raț iunea se asociază în mod normal cu ideea de acț iune. În termeni generali, se înț elege prin
drama o poveste care narează evenimentele esenț iale ale unei serii de personaje.

Primele date documentate ale literaturii dramatice sunt din secolul VI î.e.n.;
prima lucrare critică despre literatură ș i teatru este Poética (330 î.Hr.) deAristotel.

Aristotel susț inea că tragedia greacă s-a dezvoltat din ditiramb, imnuri
corale în onoarea zeului Dionis, care nu numai că îl laudau, ci adesea
povesteau o poveste.

Conform tradiț iei, Thespis, directorul unui cor din secolul VI î.Hr., a creat drama la
separaț i într-un ditiramb rolul personajului principal de restul corului: el vorbea ș i
corul răspundea. Potrivit lui Aristotel, din acel fapt nu rămânea decât să dai un mic
pasul spre evoluț ia dramelor ca formă independentă cu încorporarea de
alț i actori ș i personaje. Dar dezvoltarea spontană către drama tragică, un
gen foarte elaborat ș i fără
precedentele, este greu de documentat.

În ceea ce priveș te conț inuturile

drame,Esquilava începe să
a reprezenta poveș ti de eroi, în timp ce
că teatrul care l-a precedat, doar
se ocupa de figurile zeilor.

Principalele tipuri de dramă sunt:

Dramă istorică: cel care are pentru

subiectul discursului său către figuri,
episoade sau procese istorice.

Conflictul a fost rezolvat: este deznodământul.

Drama izabelin: se desfăș oară în Marea Britanie, sub puterea Isabellei I Tudor.

Dramă lirică: aceea în care poezia ș i profunzimea textului au preeminenț ă asupra

acț iunea.

Dramă liturgică: gândită în timpul Evului Mediu în Spania ș i Franț a;

materializarea este în automobilele sacramentale.

Drama de la pasiune: comunmente se reprezintă în ziua de Vinerea Mare, în aer liber.

Dramă socială: Se îngrijorează de demnitatea omului ș i pune în valoare lupta de

proletariat.

dramă satirică: În teatrul grec, gen bufo în care personajele principale

sânii satiri ș i fauni.

Drama ș colar: activităț i teatrale desfăș urate în universităț ile europene, în timpul
secolele XVI ș i XVII.

Drama abstract: Cel care în dezvoltarea sa nu se supune logicii acț iunilor

umane convenț ionale; astfel teatrul absurdului.

Tragicomedia

O operă care participă la genurile tragic ș i comic. Aș a este cazul lui Anfitrion, de
Plaut, primul autor care a folosit această denumire.

Dezvoltarea sa, începând cu Renaș terea, a atins o mare importanț ă în secolele XVIII ș i
XIX; precum melodrama ș i drama romantică. Genul se caracterizează prin
indiferentierea clasei sociale din care fac parte personajele —aristocraț ia ș i
sat— ș i prin utilizarea diferitelor limbaje.

Auto sacramental

Reprezentări ale episoadelor biblice, mistere ale religiei sau conflicte de

caracter moral ș i teologic. Iniț ial reprezentate în templele sau porticurile celor
biserici; cea mai veche este denumită Auto de los Reyes Magos.

După Conciliul de la Trento, numeroș i autori, în special din Secolul de Aur

spaniol, au scris lucrări destinate să consolideze ideologia Contrareformei, se
se evidenț iază: Calderón de la Barca, Tirso de Molina, Lope de Vega, etc.
Forme mai mici

Entremés

Piesă teatrală comică, într-un singur act ș i cu o intrigă jucăuș ă, apărută în Spania, în secolul
XV. Entremesurile erau reprezentate în intermezzo-urile zilelor unei lucrări.
În secolul al XV-lea, termenul "entremés" se aplica în sărbătorile curț ilor ș i palatelor, la
diferite turnee ș i dansuri care erau executate însoț ite de coruri lirice.

Pas

Piesă dramatică de scurtă durată, subiect simplu ș i tratament comic, care

în trecut se intercalau între părț ile comediilor.

Pasul, denumit astfel de Lope de Rueda în secolul XVI, este considerat ca fiind
precursor al entremesului ș i se caracterizează prin limbajul său realist.

Monolog

Monodramă, piesă dramatică interpretată de un singur actor, chiar ș i atunci când în ea

intervin mai multe personaje; este un parlament de extensie superioară faț ă de cea obiș nuită în
dialogurile, pronunț ate în solitare sau în prezenț a altor personaje.

Farsa

Piesă comică destinată să facă să râdă. Diferenț a dintre farsă ș i comedie constă în
subiectul; că în prima, spre deosebire de a doua, nu trebuie neapărat să
a fi convingător sau aproape de realitate.

Vodevil

Comedia aligerată cu cântece ș i dansuri, de caracter marcat frivol, vesel ș i

de asunto amoroso, cu o intrigă ș i un încurcătură bine marcate; foarte popular în Franț a în secolele
XVIII ș i XIX.

Ș i ar fi ș i teatrul muzical: Operă, zarzuela ș i sainete, în principal.

Operă

Reprezentare teatrală pe parcursul căreia cântă diferitele personaje; în

acț iunea dramatică se conjugă cu intervenț ia orchestrei, dansului, cuvântului,
decorat ș i alte elemente.

Conform stilului ș i conț inutului său, se poate vorbi despre operă serioasă, bufă, idilică
romantică, legendară, etc.

Originea operei se află în Italia de la sfârș itul secolului al XVI-lea, când muzicianul
Emilio Cavaliere ș i libretista Laura Guidiccioniestrenan El Sátiro, La
dezamăgirea lui Filenoy Jocul orb, considerate ca primele piese
de acest gen.

Zarzuela
Operă dramatică ș i muzicală, în care alternativ se declamă ș i se cântă. Ca
genul specific spaniol, îș i are originile îndepărtate în muzicalizarea
misteriile ș i dramele distincte. Creatorul a fost Calderón de la Barca, cu piesa sa
grădina lui Farelina, lansată în 1648 ș i alț ii spun că a fost Lope de Vega cu Pădurea
sin amorde 1629; faptul că multe piese de acest gen au fost reprezentate
în casa de recreere denumită La Zarzuela pe care familia regală o deț inea în Pardo,
a ajuns să-i conferă numele.

Sainete

Piesă jocosă de scurtă durată —inferioară unui act— de caracter ș i argument popular,
în care se ridiculizează viciile ș i convenț iile sociale; derivat din entremés ș i cu
cântece sau fără ele.

Loa

Operă de circumstanț ă, alegorică. Reprezentarea sa preceda în secolul XVII opera

principal

Genul mic

Genul teatral spaniol, caracterizat prin simplitatea argumentului său de mică amplitudine.
conț inut, cu un singur decor ș i de mai puț in de o oră durată.

Surse Internet:

[Link]
opera dramatica

[Link]
operă dramatică

[Link]
[Link]

[Link]
tm

[Link]

[Link]

[Link]

Vezi, de asemenea:

[Link]
[Link]
[Link]

Este proprietate:[Link]