CONTROL SOCIAL

Aș a cum am văzut anterior, orice societate are nevoie de un set de norme de comportament pe care le
membrii să poată folosi ca ghid în relaț iile lor cu ceilalț i.
Considerăm, de exemplu, măsurile de ordine care se ascund sub agitaț ia zgomotoasă a unei mari
oraș . Zeci de mii de oameni îș i ocupă locurile ș i îș i desfăș oară activităț ile aparent fără
direc ț ie. Zeci de persoane, pe care nimeni nu le vede, vor lucra în această zi pentru ca alimentele
sunt gata atunci când sunt necesare, pentru ca sursele să aibă apă, drenajele să fie duse afară
desperdicios, traficul se opreș te pentru ca cineva să poată trece ș i să fie satisfăcute alte nevoi care
avem.

CE ESTE CONTROLUL SOCIAL?

Dic ț ionarul sociologic al lui Abercombie, Hill ș i Turner stabile ș te:
Conjuntoul mijloacelor ș i al procedurilor prin care un grup sau o unitate
socialul îș i îndrumă membrii către adoptarea comportamentelor, normelor, regulamentelor de
conducta ș i chiar obiceiurile pe care grupul le consideră ca fiind socialmente bune.

¿Por qué es tan importante el control social? ¿Por qué nos importa lo que va a hacer el otro?
Să presupunem:
Am ieș it grăbiț i din casă ș i am luat un taxi. Nu-i spunem nimic ș oferului de taxi, iar noi înș ine
nici nu ne-am gândit la asta, dar sperăm că va conduce pe dreapta, că va opri la semaforul roș u ș i că
nu merge pe trotuar ci pe stradă.
Vom merge să facem o formalitate la un birou ș i cerem informaț ii. Aș teptăm ca domniș oara să vorbească.
cu noi în spaniolă ș i nu vrea săPracticeze chineza veche pe care o învaț ă.
Ne este foame, trecem pe la patiserie ș i cumpărăm prăjituri; nici nu ne trece prin minte să ne gândim că
poate brutarul a pus puț in otravă în aluat.

Toate aceste situa ț ii anterioare au ceva în comun: depindem de faptul că

comportamentul celorlalț i se ajustează spontan la ceea ce sunt normele stabilite de
sociedad. Por consiguiente, vemos que el control social es necesario: establece límites, propone un
ordine ș i face posibilă convieț uirea socială. Este o extensie a procesului de socializare în
în măsura în care persoana învaț ă să discerne care este comportamentul acceptat pentru fiecare situaț ie ș i
care sunt liniile directoare de comportament adecvate sau inadecvate pentru aceea ș i situa ț ie;
de asemenea cunoaș te valorile ș i instituț iile sociale.

Prin urmare, controlul social presupune cunoaș terea anumitor reglementatori ai conduitei umane:

NORME: reguli de comportament. Modele de conduită pe care grupul le consideră corecte.

Morales: tind să perfecteze comportamentul omului înclinat să facă binele.
Religiosas: regulan la reacción entre los hombres y la divinidad en la que creen.
Juridice: ansamblu de reguli care reglează preferen ț ial comportamentul extern al indivizilor în
relaț ia cu ceilalț i.

Trebuie să stabilim că nu toate normele dintr-o societate sunt la fel de importante. Este posibil
stabilirea unei ordonări sau ierarhii între ele, în funcț ie de gradul de valoare pe care societatea îl conferă
tipul de presiune care se exercită asupra membrilor grupului pentru a le îndeplini. Astfel putem
a) mores sunt cele mai importante ș i fundamentale norme pe baza cărora se organizează un
grup. Această expresie, introdusă de Summer, denumeș te un tip de norme care sunt considerate atât
baza de către membrii societăț ii, care nu admit nerespectarea acestora. Interdicț ia de
asasinat, tabu-ul incestului, interdic ț ia poligamiei, sunt exemple de moravuri în societatea noastră
societăț i.
b) obiceiurile cuprind, în termeni largi, „ceea ce se face” într-o societate. Modalităț ile de a mânca,
a educa copiii, a se distra, constituie norme de comportament nu atât de importante precum mores-urile,
dar care îndeplinesc o funcț ie importantă de predicț ie ș i coordonare a acț iunilor sociale. Sunt de asemenea
important ca un mijloc de a identifica ș i caracteriza subculturi în interiorul unui grup mai mare.
c) Utilizările sociale sunt simple modalităț i prin care se comportă oamenii care, deș i supuș i unui anumit
regularitate, nu intenț ionează să cuprindă nici mari cantităț i de oameni ș i nici mari perioade de timp. Le
modurile sau stilurile din îmbrăcăminte, muzică ș i limbaj indică uzanț e sociale care pot ajunge la
exercitaț i o anumită presiune asupra membrilor unui grup.
. VALORI: moduri de a fi sau de a acț iona pe care societatea le recunoaș te ca ideale. Reprezintă modele
de conduite admise de către societate; ceea ce aceasta consideră bun, corect, convenabil, etc. Los
valorile variază în funcț ie de societate ș i de epocă.
. INSTITUȚII: conform lui Durkheim, este tot ceea ce individul găseș te stabilit u
organizate în societate ș i devin norme obligatorii. Ex. Familie, limbaj, regulile de
cortesia, biserica, Dreptul, educaț ia, etc.

Prin intermediul normelor, valorilor ș i instituț iilor sociale se exercită controlul social. Individul poate
acatar aceste trei mijloace de control din voinț ă proprie, dar dacă acest lucru nu se întâmplă, acelaș i sistem se aplică
cu alte instrumente de control, cum ar fi sancț iunile. Acestea constituie un sistem de recompense ș i
castiguri pentru, precis, a stimula membrii unei societăț i să adopte comportamentele pe care aceasta
stabileș te ca fiind corecte.

În faț a acestui sistem de control, individul poate adopta comportamente diferite:

Conduita conformă
Se numeș te comportament conform cu normele sociale. Este comportamentul care urmează modelele
propuse. Conformitatea nu implică faptul că oamenii împărtă ș esc normele sociale, ci
pur ș i simplu că le respectă. Este comportamentul obiș nuit.
Conduita deviantă
Astfel se denumesc formele de comportament care nu se supun aș teptărilor unui sistem sau grup
social. Implică o distan ț are fa ț ă de norme: individul adoptă comportamente care se
se află în afara a ceea ce este socialmente admis ș i împărtăș it.
Comportamentul deviant nu indică neapărat o infracț iune: este deviant în raport cu ceea ce este comun în societate.
Sunt comportamente deviante ale unui delincvent, alcoolic, drogadicte etc.
Devierea poate fi primară sau secundară.
Devi ț ia primară este acea în care un individ comite fapte deviate, dar într-o formă
temporal: putem afirma că acest individ nu este considerat strict deviat. De exemplu,
persoană care bea prea mult la o petrecere.
Deviaț ie secundară, aceea în care individul prezintă un comportament deviant permanent ș i i se
considerat socialmente un deviant social. Un exemplu poate fi comportamentul unui alcoolic.
La anomia socială
Când coeziunea de grup scade într-un mod foarte accentuat, se produce fenomenul cunoscut sub numele de
disgregare socială, care în general provoacă extincț ia grupului. Disgregarea maximă este cea care
se cunoaș te sub numele de anomie socială. Etimologic, termenul înseamnă „lipsa normelor” (din greacă :
“A”: negación; “Nomos”: norma.
Anomia implică o situaț ie în care individul nu poate să-ș i orienteze cu precizie comportamentul.
pentru că se află în faț a unui vid normativ, cauzat de excesul de norme sau de absenț a acestora
norme. Un exemplu de situaț ie anomică provocată de un exces de norme este cazul imigrantului
care se confruntă cu un set de norme, proprii societăț ii la care ajunge ș i care constituie un cadru
normativ distinct de cel la care este obiș nuit. Exemple de situaț ii anomice din cauza absenț ei de
normele pot fi aplicate în cazurile limită ale marilor catastrofe – incendii, prăbuș iri, bombardamente, etc.
în care indivizii trebuie să reacț ioneze la fapte neprevăzute în normele obiș nuite.

La anomia según Durkheim

Durkheim a dezvoltat conceptul de anomie într-una dintre lucrările sale principale, "Sinuciderea", scrisă în
1897, deș i deja introdusese termenul în alta dintre lucrările sale, „Despre diviziunea muncii sociale”.
Aparent, nu există un fenomen mai specific individual decât decizia unei persoane de
a se sinucide, ș i cu toate acestea, Durkheim studiază tocmai pentru a demonstra până la ce punct aceste
deciziile individuale au o rădăcină în cauze sociale sau în ceea ce se numeș te "curente suicidogene".
Este din această cauză că se stabileș te distincț ia între sinucidere în sine, care este un fenomen individual, ș i
tasa de suicidio care este un fenomen social ș i este ceea ce se propune a fi studiat.

Durkheim a demonstrat că sinuciderea este de asemenea un act care oferă toate caracteristicile unui
fenomen social. Într-adevăr, indicele sinuciderilor este relativ constant în cadrul fiecărei ț ări, ș i
variază în acelaș i timp considerabil de la o ț ară la alta.
Indicele sinuciderilor variază în funcț ie de grupuri: catolicii se sinucid mai puț in decât protestanț ii, iar
evreii mai puț in decât catolicii; persoanele căsătorite ș i cu copii se sinucid mai puț in decât cele singure;
Persoanele căsătorite ș i cu copii se sinucid mai puț in decât cele căsătorite ș i fără copii.
În rezumat, conform lui Durkheim, indicele sinuciderilor scade în măsura în care oamenii se
se află integraț i în grupuri sociale sau în colectivităț i prin legături puternice ș i constante.

Sinucidere egoistă
Rezultă din alienarea individului faț ă de mediul social. Este tipic pentru societăț ile moderne, cu mare
consum unde prevalează nevoile materiale asupra celor afective, ca urmare integrarea
socialul este mai slab, prin urmare, sentimentele individualiste sunt mai puternice decât cele de apartenenț ă
grupului, astfel aceste nevoi materiale duc la disocierea socială, promovând
individualism
Când disparitatea între dorin ț ele materiale experimentate ș i cele realmente atinse este
notoria, se acrecienta la posibilitate de suicid.
Conform lui Durkheim, sinuciderea egoistă „variază în raport invers cu gradul de integrare a grupurilor
sociale de ce face parte individul”. Îl numeș te egoist acest tip de suicid, pentru că fiind nu
integrate, subiecț ii îș i iau viaț a gândindu-se doar la ei înș iș i, deoarece nu pot considera
îndatoriri faț ă de alte persoane, cum ar fi, de exemplu, soț ul/soț ia ș i copiii.
Singurul impediment care există este integrarea socială prin două mari fenomene: familia ș i
biserică.
Sinucidere altruistă
Se opune sinuciderii egoiste. Originile sunt în al ț ii, este caracteristic pentru societă ț ile primitive
donde hay una elevada solidaridad social, es decir, este suicidio puede ser considerado como
comportament onorabil sau ca o formă de a îndeplini cu grupul. Individul nici măcar nu revendică
dreptul la viaț ă, există o conș tiinț ă colectivă foarte puternică care prevalează asupra acestuia.
Sinuciderea este altruistă, deoarece originea sa nu este în subiectul propriu (ego), ci în ceilalț i (alter).
Este specific societăț ilor tradiț ionale, extrem de integrate ș i cu o conș tiinț ă colectivă foarte
puternic.

Sinucidere anomică
Este este cel mai interesant pentru Durkheim, este cel mai caracteristic al societă ț ilor moderne ș i se
reflectă asupra relaț iei dintre variaț iile ratelor de sinucidere ș i etapele ciclului economic. În
În vremuri de criză economică, ratele sinuciderii cresc, dar sunt, de asemenea, mari în perioadele de mare
prosperitate economică. Durkheim găseș te explicaț ia în schimbarea rapidă a normelor care
serviau ca cadre de referinț ă pentru comportamentul subiectului. O persoană care suferă un brus, ș i
accentuat schimbarea de poziț ie, pierde, cu statutul său vechi, toate normele ș i liniile directoare care ghidau
su comportament, la fel cum, în societăț ile industrializate ș i puț in integre, subiectul nu dispune de altul
apo9yo moral sau normativ, care îi permite să-ș i ghideze comportamentul ș i cade într-o stare de anxietate ș i
insecuritate în raport cu normele grupului. Sinuciderea este anomică deoarece originea sa se
găseș te în absenț a sau inadecvarea normelor sociale.

TEORIA LUI MERTON

Merton foloseș te criteriile de "finalităț i" ș i "mijloace" pentru a defini anomia socială, cum operează relaț ia
între ambii.
Los fines son los objetivos, las aspiraciones de los individuos, y los medios son las vías o caminos
instituț ionalizaț i, adică acceptaț i ș i recunoscuț i de cultură pentru a atinge obiectivele.
Când un comportament atinge un echilibru între scopuri ș i mijloace, este normal, altfel
comportamentul va fi anomic.
Merton define anomia ca o defec ț iune în structura socială, care apare atunci când există o
desechilibru între mijloace ș i scopuri.
Merton a pus ca exemplu de dezechilibru ț inta succesului economic, care este primordial în societatea noastră.
cultura, ș i apoi a expus cinci moduri de a răspunde acestei lumi ș i modurilor instituț ionalizate de
a le atinge.

Comportament non-anomic:
Conform: Individul alege scopuri ș i acceptă mijloacele împărtă ș ite de societate. Exemplu: un
comercianț i, cu scopul de a obț ine profituri, cum ar fi îmbunătăț irea calităț ii, publicitate, oferte, etc.

Comportament anomic
Inovator: Individul îș i stabileș te scopuri acceptate, dar respinge mijloacele acceptate social.
Exemplu: cineva, pentru a prospera, se dedică la furt.
Ritualista: Oamenii nu îș i stabilesc obiective, cu toate acestea, folosesc mijloace instituț ionalizate. Exemplu:
cineva nu are convingeri religioase, dar respectă ceremoniile rituale.
Retraído: Este este o situaț ie în care se ajunge la un echilibru negativ: Respinge scopurile ș i
mijloace. Exemplu: alcoolicul, drogatu.
Rebelde: Acest comportament se regăseș te la indivizii care îș i susț in principiile, dar nu acceptă
mijloace ș i scopuri institu ț ionalizate, ș i propune noi obiective ș i mijloace, de exemplu, marile
reformatori ai istoriei.

Atât Durkheim cât ș i Merton au subliniat faptul că anomia apare din discrepanț a care există
între nevoile omului ș i mijloacele pe care i le oferă o societate concretă pentru a le satisface.
Potrivit acestui ultim sociolog, criza anomică se produce sau apare din conflictul dintre scopurile sale culturale
ș i norme instituț ionale.
Societatea yanqui oferă un exemplu clar al acestui conflict. Conform valorilor sistemului cultural
nord-americanii sunt socializaț i în tinereț e pentru a se strădui pentru a obț ine
Succesul înseamnă de obicei să câș tigi mulț i bani). Dar structura instituț ională nu permite majorităț ii să
accesaț i la aceste scopuri. Majoritatea majorităț ii eș uează ș i prin urmare sunt considerate eș uate. Este imposibil
ca fiecare copil inteligent ș i ambi ț ios al unui muncitor să ajungă director al unei companii. Las
consecinț ele tuturor acestor lucruri pot fi reduse la nevrastenie sau pot produce ceea ce Durkheim a numit
„sinuciderea anomică” ș i poate crea un tip special de delincvenț ă, o comportare deviantă care vrea
a atinge aceleaș i obiective pe alte căi. O mare parte din delincvenț a juvenilă din alte ț ări este
anómica. Lo importante dice Merton es la falta de oportunidad en aquellas sociedades donde se predica
o egalitate de ș anse.

Profa. Dr. María Soledad Lombardo Cabrera.

Bibliografía:
Maccionis ș i Plummer, Sociologie.
Guiddens, Sociologie.
Abercombie, Hill ș i Turner Dicț ionar Sociologic.
Rosa Garrido ș i alte Caiete de Sociologie.