Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București,

Centrul Universitar Pitești

Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, Rm. Vâlcea

JEAN - JACQUES ROUSSEAU

-Referat-

Profesor îndrumător: prof. univ. Calota Daniela

Student: Clenci Elena – Denisa
Anul de studiu: al III-lea
 ”M-am arătat aşa cum am fost; demn de dispreţ şi josnic, când am fost; bun,
generos, sublim, când, de asemenea, am fost; mi-am dezvăluit sufletul aşa cum tu
însuţi l-ai văzut. Fiinţă Eternă, strânge în jurul meu nenumărata mulţime a
semenilor mei; să asculte confesiunile mele, să ţipe la ticăloşiile mele, să roşească
la nemerniciile mele. Şi fiecare să-şi descopere la rândul său, inima, cu aceeaşi
sinceritate, la picioarele tronului tău; apoi să-ţi spună măcar unul, dacă se va
încumeta: Eu am fost mai bun decât omul acesta.”
Jean-Jacques Rousseau

Romancier și filosof, JEAN-JACQUES ROUSSEAU este una dintre

figurile notorii ale Iluminismului. Umanist enciclopedist și teoretician al statului
democratic, a reîmprospătat domeniile educației și politicii cu idei originale, a
pregătit Revoluția Franceză din 1789, a influențat filosofia lui Immanuel Kant, a
creat teme noi în literatură.
Jean-Jacques Rousseau s-a născut la Geneva, la 28 iunie 1712, în familia
unui ceasornicar protestant. Nu și-a cunoscut mama, care a murit la nașterea lui.
Rămânând orfan de mamă şi fiind abandonat de tată, este constrâns de mic să
suporte multe privaţiuni şi să se dedice unor meserii , cum ar fi: secretar, camerist,
muzicant şi scriitor.
Tatăl său, Isaac Rousseau, și-a urmat bunicul, tatăl și frații în domeniul
fabricării ceasurilor. Isaac avea, de asemenea, o educație bună și era un iubitor al
muzicii.

Mama lui Rousseau, Suzanne Bernard Rousseau, provenea dintr-o familie de înaltă
clasă socială. A fost crescută de unchiul ei, Samuel Bernard și, la vârsta de 31 de
ani, s-a căsătorit cu Isaac Rousseau, după ce fratele ei se căsătorise cu sora lui
Isaac opt ani mai devreme.

Jean-Jacques Rousseau s-a născut la data de 28 iunie 1712 și, va povesti mai târziu:
„M-am născut aproape murind, aveau puține speranțe să mă salveze”. A fost
botezat pe 4 iulie 1712. Mama sa a murit de febră la nouă zile după nașterea lui. El
și fratele său mai mare, François, au fost crescuți de tatăl și de mătușa lor paternă,
Suzanne. Când Rousseau avea 5 ani, tatăl său a vândut casa pe care familia o
primise de la rudele mamei lui și s-au mutat din cartierul aristocrașilor într-un
cartier de meșteșugari: argintari, gravori și ceasornicari. Crescut printre
meșteșugari, mai târziu, Rousseau îi va compara favorabil față de cei care
produceau lucrări mai estetice, considerând că cei din urmă lucrează doar pentru
cei bogați și produc opere nefolositoare.

Unul dintre autorii care au avut cel mai mare efect asupra lui a fost Plutarh, iar
romanul său preferat era Viețile paralele ale oamenilor iluștri, pe care obișnuia să
i-o citească tatălui său în timp ce acesta făcea ceasuri. Tânărul Rousseau încerca să
imite faptele nobile ale eroilor prezentați în roman, iar conversațiile cu tatăl său pe
această temă i-au format spiritul republican.

Când Rousseau avea 10 ani, tatăl său, un vânător pasionat, a inițiat o dispută legală
cu un proprietar de pământuri bogat, fiindcă îi încălcase proprietatea. Pentru a evita
înfrângerea sigură la tribunal, s-a mutat la Nyon, luându-o cu el și pe sora sa,
Suzanne, mătușa lui Rousseau. Acolo, Isaac s-a recăsătorit, iar din acel moment
Jean-Jeacques l-a revăzut foarte rar. Jean-Jacques a fost lăsat în grija unchiului său
matern, care l-a trimis, împreună cu fiul său, Abraham Bernard, să locuiască
împreună cu un preot calvin într-un cătun de lângă Geneva. Aici, băieții au învățat
noțiunile de bază ale matematicii și ale desenului. Rousseau, care a fost mereu
profund emoționat de slujbele religioase, a visat o vreme să ajungă preot
protestant.

La 13 ani, Rousseau a ajuns ucenic al unui notar mai întâi, apoi al unui gravor care
îl bătea. La 15 ani, a fugit din Gevena (pe 14 martie 1728), după ce s-a întors și a
găsit porțile orașului închise datorită stării de asediu.

La Savoy a fost primit de un preot romano-catolic, care i-a făcut cunoștință

cu Françoise-Louise de Warens, în vârstă de 29 de ani. Ea făcea parte din nobilime,
provenea dintr-un mediu protestant și se separase de soțul ei. Era plătită de
Regele Piemontului pentru a ajuta la convertirea protestanților la catolicism.
Rousseau a fost trimis la Turin, capitala Savoyului pentru a-și desăvârși
convertirea, act care a însemnat renunțarea la cetățenia geneveză, deși, mai târziu,
se va întoarce la calvinism pentru a o recupera.

Rămas singur, întrucât atât tatăl, cât și unchiul său îl dezmoșteniseră (mai mult sau
mai puțin), adolescentul Rousseau s-a întreținut pentru o perioadă ca servitor,
secretar și tutore în Italia și în Franța. În acest timp, locuia din când în când cu de
Warens, pe care o idolatriza și o numea maman. Măgulită de devotamentul lui, de
Warens a încercat să îl introducă într-o profesie, aranjând lecții de pian pentru el.
 Peregrinează prin mai multe ţinuturi ale Italiei, Franţei, Elveţiei, iar la Paris
intră în contact cu cercul scriitorilor şi filozofilor iluminişti. Enciclopediştii, şi mai
ales Diderot, de a cărui prietenie s-a bucurat, îi vor influenţa gândirea socială,
filozofică şi pedagogică.
Devine celebru dupa câştigarea, în anul 1749, a premiului oferit de
Academia din Dijon, care a organizat un concurs la care acesta a participat cu
lucrarea sa Discurs asupra ştiinţelor şi artelor.
În 1762 publică cele mai importante lucrări ale sale: Emil sau despre
educaţie şi Contractul social. Pentru acestea a fost persecutat, fiind nevoit să fugă
din Franţa în Elveţia şi, mai târziu, în Anglia. Alte lucrări elaborate de Rousseau
sunt : Discurs asupra inegalităţii dintre oameni (1755), Noua Eloiză (1761) şi
Confesiuni (apărută postum în 1782).
Gândirea sa filozofică se raportează la teoria dreptului natural, conform
căreia toti oamenii sunt egali şi liberi de la natură, dar devin dependenţi unii de
alţii în statul social. Pentru ca societatea să existe, cei mai mulţi dintre indivizi
cedează de bunăvoie o parte dintre drepturi unei minorităţi, printr-un ,,contract
social”, realitate care generează o stare artificială bazată pe inegalitate şi corupţie.
Spre deosebire de alţi adepţi ai ideii contractului social, Rousseau crede că
este de datoria cetăţenilor să denunţe contractul initial şi să se ridice împotriva
puterii instituite, în favoarea unei alte forme de asociere. Poporul trebuie să fie
suveran în alegerile şi interesele preconizate.
În plan social şi politic efectul scrierilor sale este determinant pentru
deceniile ce urmează, influenţa sa resimtindu-se dincolo de anii 1789 şi 1848.
Filosofia sa politică, deşi cenzurată, interzisă şi proscrisă se propagă instantaneu în
intreaga Europa, devenind standardul ideologic al revoluţionarilor şi democraţilor
de pretutindeni.
Mult mai mult decât contemporanii săi, Rousseau a înţeles că viaţa morală
depinde într-o mare măsură de mediul în care se formează individul. Ideile expuse
în Contractul social sunt traduse şi experimentate la nivel individual în lucrarea sa
fundamentală în care se structurează ideile sale pedagogice, intitulată Emil sau
despre educaţie.
Acest adevărat tratat de pedagogie, scris într-o manieră eseistică, cuprinde o
prefaţă şi cinci capitole. Primele patru se referă la educaţia băieţilor, avându-l ca
exemplu pe Emil, fiind descris procesul educaţional, în cele patru perioade de
vârstă pe care le parcurge, iar ultimul capitol se referă la educaţia fetelor, având-o
în prim plan pe Sofia.
 A revoluționat pedagogia prin lucrarea sa monumentală, Emil sau despre
educație, propunând o educație naturală, centrată pe copil, ce respectă etapele
dezvoltării acestuia, prin „educație negativă” la început (protejarea de influențe
corupătoare) și „educație pozitivă” mai târziu, învățând din experiență, nu prin
memorare, punând accent pe libertate și dezvoltarea aptitudinilor înnăscute.
Sunt prefigurate aici, într-o modalitate ascendentă, laturile educaţiei
descrise în conformitate cu treptele de vârstă ale copilului:
 până la 2 ani, accentul este pus pe îngrijirea şi educaţia fizică.
Educaţia fizică este legată de fortificarea organismului şi de urmarea
legilor naturii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului. Urmarea
legilor naturii presupune eliminarea înfăşatului care nu dă libertate
de mişcare copilului, alăptarea la sân dar şi renunţarea la căciuliţele
şi tichiuţele ce se pun pe cap copiilor şi care de asemenea îngrădesc
libertatea acestora, încorsetându-i.
Copilului trebuie să i se fortifice organismul pentru a putea face faţă, pe
măsură ce creşte, vicisitudinilor vieţii dar şi naturii. Mamele nu trebuie să-şi
cocoloşească copiii, întrucât „corpul trebuie să aibă vigoare pentru a asculta de
suflet”;
 între 2 şi 12 ani are loc educatia simţurilor prin contactul direct cu
natura. Sub aspectul teoriei cunoaşterii, Rousseau se dovedeşte a fi
un empirist, crezând cu tărie în ideea potrivit căreia cunoştinţele pot
fi aflate direct prin simţuri, şi nu speculativ, prin cărţi. Înaintea
ideilor este de preferat să se dirijeze atenţia copiilor spre lucrurile şi
fenomenele înconjurătoare. Marea carte a naturii constituie sursa
inepuizabilă de captare a primelor impresii şi a cunoştinţelor.
Copilul nu este un adult în miniatură, ci o fiinţă cu particularităţi
specifice. ,,Copilăria – scrie Rousseau – are feluri de a vedea, gândi şi simţi care
îi sunt proprii; nimic nu este mai nesăbuit decât să vrem să le înlocuim cu ale
noastre.” Mijloacele de recompensă sau pedepsele sunt înlăturate din sistemul
educaţional propus de Rousseau. Astfel, copilul nu se va lua la întrecere cu alţii ci
numai cu sine însuşi. De asemenea, fără „lecţii” de morală, fără minciuni,
promisiuni sau recompense, copilul ajunge astfel, în acest stadiu de dezvoltare, la
unicul principiu moral ce i se poate da : să nu facă rău nimănui;
 între 12 şi 15 ani primează educaţia intelectuală. Principiile acestei
educaţii sunt: trecerea de la necesitate la utilitate şi punerea
accentului pe experienţe şi nu pe cuvântări. Nu sunt indicate anumite
manuale. Singura carte recomandată este Robinson Crusoe, deoarece
 aceasta face apologia unui trai în natură şi a autonomiei individului ,
capabil să se descurce singur în viaţă.
Nu trebuie predată nici gramatica, nici istoria. Se vor oferi cunostinţe de
astronomie, fizică, geografie, chimie, se vor organiza călătorii şi se vor face vizite
în ateliere, în prăvălii, lucrându-se la modul propriu. De altfel, Emil trebuie
pregătit în perspectiva unei meserii, aceasta fiind una destul de domestică.
Mobilul activităţii în această perioadă a vieţii este curiozitatea. Astfel,
memorarea este înlăturată, copilul asimilând cunoştinţele prin intuirea directă şi
personală a lucrurilor, verificându-le apoi prin experienţe proprii. Prin urmare,
educatorul nu transmite ştiinţa, ci-l învaţă pe elev cum s-o descopere singur, căci,
ori de câte ori autoritatea cuiva ia locul raţiunii, elevul devine jucăria părerilor şi a
prejudecăţilor altora.
Rousseau scoate în evidenţă rolul şi necesitatea învăţării unei meserii care
ajută copilul nu doar să pună în aplicare cele învăţate sau să se descurce singur în
viaţă, ci chiar să filozofeze;
 între 15 şi 20 de ani accentul este pus pe educaţia morală. Această
etapă este socotită de autor drept cea mai importantă, în ea
prezentând consideraţii despre: originea „pasiunilor”, dezvoltarea
sentimentelor, studiul societăţii prin studiul istoriei, orientarea
elevului spre lumea abstractă, stăpânirea impulsurilor naturale prin
activitatea corporală, idealul viitoarei soţii (Sofia), formarea gustului
ca bază a judecăţii estetice şi morale.
Astfel, după ce i s-a format corpul şi i s-au dezvoltat simţurile şi judecata,
educatorul are sarcina să-i dezvolte copilului „inima”, adică viaţa afectivă. Legat
de viaţa morală, distingem anumite caracteristici ale acesteia: omenia, deprinderea
de a te servi singur, curajul opiniilor şi al faptelor combinat cu simţul răspunderii
pentru ele, întâmpinarea morţii cu seninătate şi convingerea că există bunuri mai
preţioase decât viaţa (adevărul, onoarea, libertatea).
Odată cu formarea gustului şi a judecăţii morale şi estetice se încheie
formarea propriu-zisă. Etapele acestei formări se suprapun cu fizionomiile lor
particulare: educaţia fizică reprezintă temelia, la mijloc este educaţia intelectuală,
iar deasupra educaţia morală şi estetică. Unitatea şi soliditatea acestei construcţii se
realizează prin dimensiunile etice ale personalităţii.
Cartea a patra mai cuprinde două chestiuni remarcabile: educaţia sexuală –
de care alţi pedagogi n-au avut curajul să se ocupe până atunci şi problema
educaţei religioase. Rousseau este propovăduitorul unei religii naturale, fără dogme
şi ritualuri. Nu dimensiunile ideatice au importanţă în această religie, ci
consecinţele ei practice , îndeosebi cele de ordin moral.
Cartea a cincea se ocupă de educaţia intelectuală, estetică şi morală a femeii,
reprezentată aici de Sofia, viitoarea soţie a lui Emil, dar şi de valoarea educativă a
călătoriilor.
În educaţia Sofiei se neagă multe lucruri afirmate în cea a lui Emil. Cele
două sexe nu sunt considerate egale, menirea femeii fiind să placă bărbatului,
educaţia sa făcându-se pentru interesele bărbatului şi nu pentru sine. Din
inegalitatea unor funcţii biologice, Rousseau deduce şi inegalitatea educaţiei celor
două sexe.
Sofia primeşte o educaţie limitată, în vederea formării ca bună soţie, aceasta
având menirea de a se îngriji de gospodărie, de soţ şi de creşterea copiilor. În acest
sens, ea trebuie să devină virtuoasă, blândă şi înţelegătoare. Femeia este anume
făcută ca să placă bărbatului, iar violenţa ei constă în farmecul pe care îl poartă,
căci ,, cel mai puternic e stăpân în aparenţă şi depinde în realitate de cel mai
slab”.
În gândirea lui Rousseau, cu privire la modalitatea de educare a copilului,
există principii care contravin epocii şi vremii în care a trăit. Astfel, copilul este în
centrul atenţei în raportul elev - educator, căci de la el pleacă şi cunoaşterea şi
ideea posedării înţelepciunii necesare instruirii omului.
Concepţia lui Rousseau privind omul care se naşte bun de la Dumnezeu, dar
societatea îl strică, se aplică şi în pedagogie, acolo unde cizelarea fiinţei umane se
poate împlini prin intermediul educării.
 BIBLIOGRAFIE
- [Link]
- 100 de scriitori notorii ai lumii: Viața. Activitatea. Opera. –
Chișinău, Epigraf, 2006. – P. 107-110;
- 1001 de cărți de citit într-o viață. – București, RAO Distribuție,
2016. – P. 67
- [Link]
- [Link]
- [Link]
Rousseau
-
 Principii Cheie ale Educației la Rousseau:
1. Educația Naturală: Susține că omul este bun prin natură, iar societatea (coruptă) îl pervertește;
educația trebuie să lase natura copilului să se dezvolte, fără intervenții artificiale.
2. Educația Negativă: Până la 12 ani, scopul este de a proteja copilul de vicii și prejudecăți,
lăsându-l să descopere singur, prin experiență directă, fără a-i impune cunoștințe.
3. Stadiile Dezvoltării: Educația trebuie adaptată vârstei: copilărie (senzații), preadolescență
(rațiune și muncă), adolescență (societate, moralitate).
4. Învățarea prin Experiență: Copilul trebuie să înve e din greșeli și din lumea reală (ex: învață să
nu atingă focul pentru că îl arde), nu din cărți (cu excepția cărții lui Robinson Crusoe, care îi
arată autosuficiența).
5. Rolul Educatorului: Este un "gardian" care dirijează subtil experiențele, nu un transmițător de
cunoștințe, intervenind doar când natura copilului este gata să primească o lecție.
6. Educația Morală și Socială: Începe târziu, odată cu dezvoltarea rațiunii și a simțului social,
învățând despre dreptate și societate prin interacțiune.
Relevanța Operei „Emil”:
 A pus bazele pedagogiei moderne, influențând gânditori ca Pestalozzi, Froebel (fondatorul
grădinițelor) și Montessori.
 A subliniat importanța copilului ca individualitate, nu ca un adult în miniatură.
 A promovat învățarea activă, bazată pe interesele și nevoile copilului.
În concluzie, viziunea lui Rousseau a fost o ruptură radicală cu tradiția, pledând pentru o
educație centrată pe procesul de creștere naturală a individului, pregătindu-l pentru o viață
autentică, în acord cu el însuși și cu natura.

CITAT : “Ttot ceea ce n-avem de la nastere si de care avem nevoie cand suntem mari, ne este
dat prin educatie. Aceasta educatie ne vine de la natura, de la oamni sau de la lucruri"

Citatul lui Rousseau sugerează că omul nu se naște „format”, ci devine ceea ce este prin educație.
Natura oferă baza – trupul, simțurile, instinctele –, dar oamenii și lucrurile din jur îi modelează
caracterul, gândirea și comportamentul. În viziunea sa, educația este un proces total, care începe
din prima clipă a vieții și continuă prin toate experiențele. Prin acest citat, Rousseau subliniază
că devenirea noastră ca adulți depinde atât de mediul natural, cât și de influența celor din jur și
de contactul cu lumea. Practic, omul este rezultatul unei interacțiuni continue între ceea ce
primește la naștere și ceea ce primește prin educație, iar aceasta face ca formarea lui să fie o
responsabilitate majoră pentru familie și societate.

Jean-Jacques Rousseau este una dintre figurile esențiale ale iluminismului european, un gânditor
care a schimbat nu doar filosofia politică, ci și modul în care este înțeleasă educația. Ideile sale
au reprezentat o ruptură profundă față de tradiția rigidă a epocii, propunând o pedagogie centrată
pe copil și pe dezvoltarea naturală a acestuia. Prin operele Emil sau despre educație și
Contractul social, Rousseau a modelat atât gândirea pedagogică modernă, cât și idealurile
democratice ce aveau să transforme Europa.

Rousseau pornește de la principiul că omul este „bun prin natură”, iar societatea este cea care îl
corupe. Din acest punct de vedere, educația trebuie să protejeze copilul, nu să-l forțeze să devină
ceea ce lumea dorește. În Emil, el propune o educație „naturală”, desfășurată în acord cu ritmul
intern al copilului și cu legile naturale ale dezvoltării sale. Accentul nu cade pe memorare, ci pe
experiență directă, pe contactul cu natura, pe observare și experiment. Copilul trebuie să învețe
singur, descoperind, iar educatorul are rolul unui ghid discret, care dirijează situațiile educative
fără să impună cu autoritate cunoștințe.

Un element fundamental în pedagogia lui Rousseau este respectarea etapelor de vârstă. El

propune un model gradual: educația fizică în primii ani, educația simțurilor în copilărie,
instruirea intelectuală abia după 12 ani și formarea morală și afectivă în adolescență. Această
viziune, revoluționară la vremea sa, stă astăzi la baza psihologiei dezvoltării și a pedagogiei
moderne.

Deși învățământul tradițional actual este departe de idealurile lui Rousseau, multe dintre ideile
sale au pătruns în instituțiile școlare sub forme adaptate: respectarea stadiilor de dezvoltare ale
copilului, învățarea prin activități practice, importanța educației morale, rolul experienței și al
observării directe, precum și necesitatea formării integrale a individului – fizic, intelectual și
moral. Chiar dacă școala tradițională rămâne în mare parte orientată spre transmiterea de
cunoștințe și evaluare prin memorare, influența lui Rousseau rămâne vizibilă în structura și
filosofia educației contemporane.

Rousseau a reușit să schimbe radical modul în care lumea înțelege copilul și educația. El a mutat
centrul de greutate de la autoritate la natură, de la profesor la copil, de la impunere la
descoperire. Ideile sale au deschis drumul pedagogiei moderne și continuă să inspire concepții și
practici educative. Chiar dacă învățământul tradițional nu aplică integral viziunea lui, elemente
fundamentale ale gândirii sale – respectul pentru etapele dezvoltării, învățarea prin experiență și
importanța formării morale – se regăsesc încă în școala actuală, confirmând modernitatea și forța
transformatoare a concepției sale. Dacă omul este modelat de mediul în care crește, atunci
educația rămâne pentru Rousseau nu doar un proces tehnic, ci o misiune morală: aceea de a
forma oameni liberi, autentici și responsabili.

Jean-Jacques Rousseau a avut un impact uriaș și decisiv asupra educației, punând bazele
pedagogiei moderne. Cele mai importante contribuții sunt:
Înaintea lui Rousseau, copilul era văzut ca un adult în miniatură.
Prin Emil, el a demonstrat că fiecare etapă a copilăriei are legi proprii, iar educația trebuie
adaptată vârstei. Această idee stă astăzi la baza psihologiei dezvoltării.

Rousseau a mutat accentul de pe profesor, autoritate și disciplină, pe:

 nevoile copilului,
 ritmul lui natural,
 curiozitatea și experiențele personale.

Acesta este fundamentul educației moderne centrate pe elev.

Pentru Rousseau, adevărata învățare vine din:

 contact cu natura,
 activități practice,
 explorare,
 experiment și încercare.

Acest principiu este folosit astăzi în pedagogii precum Montessori, Waldorf, Freinet sau în
învățarea activă din școli.

El a criticat dur metodele tradiționale care forțau copilul să memoreze și să asculte fără să
înțeleagă.
A promovat autonomia, libertatea și responsabilitatea.

Gândirea sa se regăsește în:

 teoriile lui Pestalozzi,

 fondarea grădinițelor de către Froebel,
 metodele Montessori și Dewey,
 reforma educației moderne din secolul XX.

Impactul lui Rousseau asupra educației este enorm: el a transformat radical modul în care
gândim copilul, învățarea și rolul educatorului. A pus bazele unei educații umane, naturale și
active, care urmărește nu doar să instruiască, ci să formeze oameni liberi, responsabili și
armonioși.Fără Rousseau, școala modernă așa cum o cunoaștem astăzi nu ar exista.