ARMURI

DEFINIȚIE

Armurile sunt unul dintre principalele elemente în domeniul ingineriei

estructural. Consistă într-o structură fizică formata din piese liniare asamblate

între ele. Func ț ia sa este de a sus ț ine acoperi ș ul înclinat al unor clădiri ș i alte

structuri. Sunt capabile să susț ină sarcini foarte mari ș i, în general, sunt utilizate

în acoperi ș uri de clădiri ș i poduri, de ș i sunt folosite ș i în macarale ș i turnuri. Aceasta

caracteristicile pe care le are armura depind de aranjamentul pe care îl are învelitoarea

a susț ine. De obicei, armăturile sunt grile plane. Ele sunt compuse dintr-un

set de bare drepte unite la capete pentru a forma o structură rigidă în

forma triangular.

Armăturile sunt elemente structurale supuse la tracț iune ș i compresiune. Rigiditatea

de o armură este determinată de capacitatea sa de a-ș i menț ine forma după ce a fost

aplicate sarcinile de lucru. Barile sunt aranjate astfel încât să formeze

triunghiuri ale căror rigiditate ridicată face ca încărcările externe să fie rezistate exclusiv prin

forț e axiale în elemente. Cu alte cuvinte, se poate spune că o armătură este

un cadru stabil capabil să suporte sarcini mari, format din diverse bare

conectate la capetele lor.

Elementele structurale folosite sunt grinzi în dublu T, grinzi în U, unghiuri, bare,

ș uruburi ș i pini. Se numeș te cadru plan acela care are toate membrele sale

pe un singur plan. Acestea sunt structuri simple formate din elemente de secț iune

constante. Aceste elemente, barele, se conectează la extremităț ile lor, denumite noduri.

Pot fi construite din lemn sau oț el.

economică prin greutatea sa uș oară ș i rezistenț a mare.

CLASIFICACION

Armurile se clasifică în două, în funcț ie de locaț ia membrilor săi.

Armuri plate

Sunt acelea care au toț i membrii lor într-un singur plan, motiv pentru care primesc acest

număr. Acestea pot rezista doar forț elor care sunt în planul lor. În acest tip de

armatura se unesc trei bare la capetele lor prin intermediul unor stifturi, astfel încât să se

formează un triunghi de formă geometrică stabilă. La punctele în care se unesc

extremită ț ile barelor se numesc îmbinări sau noduri. Este compusă din membri

de obicei drepte. Toate armăturile formate din elemente triunghiulare unite

între ele formează o structură stabilă. Există structuri care pot fi transformate în

mai stabile adăugând un membru care să schimbe forma geometrică a părț ilor care

la conforman. Când se adaugă mai mulț i membri decât sunt necesari pentru a face o

o structură ceva mai stabilă, forț ele barilor nu ar putea fi determinate pe baza

de ecua ț iile de statică ș i structura ar fi considerată statică

indeterminată. Acest membru suplimentar poartă numele de redundant. Pentru o

armătură stabilă, există o relaț ie între numărul de noduri ș i de membri. Pentru un

sistem plan, pentru fiecare nod trebuie adăugate două bare. Numărul de bare este egal

al dublul numărului de noduri minus doi, plus bara originală. În acest fel:

n = 3j - 3

Unde n este numărul de bare, iar j este numărul de noduri.

În inginerie, structurile principale nu sunt într-un plan, ci sunt de trei

dimensiuni. Armăturile din spaț iu sunt acelea care formează o structură stabilă ș i

nu este într-un singur plan. Spre deosebire de structurile plane, structurile în spaț iu

requieren de un elemento básico diferente al triangulo. En este caso, se agregan otras

bari în afara planului triunghiului principal, formând un tetraedru de bază. La fel ca

în armăturile plate, armăturile din spaț iu au de asemenea o relaț ie definită

între bare ș i numărul de noduri, pentru a obț ine stabilitate. În numărul de bare „n”

este este triplu al numărului de noduri minus patru. Ecuaț ia are următoarea formă:

n = 3j(- 4 = 6)

n = 3j - 6

Aceste relaț ii între numărul de noduri ș i bare sunt necesare pentru a afirma că o

structura este stabilă, dar nu este suficientă.

Armura sunt analizate cu scopul de a determina eforturile care acț ionează

despre barele care o compun. Cu aceste eforturi sunt calculate dimensiunile

ce vor avea secț iunile transversale. Primul lucru care trebuie făcut este să aplici

condiț ii de echilibru externe structurii, ș i astfel să procedăm să căutăm echilibrul în

fiecare bară ș i fiecare nod. În general, elementele structurilor sunt legate prin

sudare, îmbinări pop-rivete, ș i, într-o mai mică măsură, îmbinări cu bolturi. Normal,

aristele superioare ș i inferioare ale unei armături sunt continue. Pentru a simplifica problemele,

armura reală este înlocuită de una idealizată, în care există anumite condiț ii

ideale. Aceste condiț ii sunt:

Barele sunt unite la capete prin panouri netede.

Încărcările acț ionează doar asupra nodurilor.

Greutatea membrilor individuali este neglijabilă.

Când îmbinările sunt mai răsucite, colț urile dintre membrii se păstrează pe parcursul

încărcările. Astfel, atunci când se aplică încărcările la noduri, joncț iunile tind să transmită

forț e axiale ș i transversale asupra fiecărui element, iar ca urmare barele tind

a se îndoi ș i a se deforma. Cu presupunerea primei condiț ii, doar se permite

transmiterea unei forț e axiale către fiecare bară, iar forț ele care acț ionează asupra acestora nu au

componente normale. Această presupunere se îndeplineș te atunci când liniile centrale ale

membrii fiecărui nod se taie într-un punct comun.

Pentru cea mai mare parte a armurilor, presupunerea celei de-a doua condiț ii este validă. Armura

încărcările care sunt aplicate pe bare se transmit la nodurile structurii. Când

acest lucru se întâmplă, se induce o forț ă în fiecare dintre membrii armăturii. Forț a

poate face ca bara să se scurteze sau să se întindă, iar acestea se numesc forț e de compresie ș i tensiune
respectiv. În ceea ce priveș te a treia condiț ie, armătura fizică este înlocuită cu o

ideal, care constă în membri cu greutate neglijabilă, uniț i prin bolturi netede în

care se aplică forț ele externe.

Pentru a proiecta armătura, trebuie cunoscute forț ele care acț ionează asupra fiecărui membru,

înainte de a alege materialul ș i forma structurală. Există două metode utilizate pentru

analiza armăturilor plane: metoda nodurilor ș i prin secț iuni.

Metoda nodurilor pentru structuri plane

Echilibrul este unul dintre cerinț ele pe care trebuie să le îndeplinească o structură, aș a că

sumatoria forț elor aplicate trebuie să fie egală cu zero. Atunci când descompunem fiecare forț ă într-un

planul în componentele sale rectangulare, apar condiț iile necesare pentru

echilibru, astfel încât:

∑ =0; ∑F y=0

Pentru structuri statice, este necesar să formulăm doar ecuaț iile de echilibru pentru

găsi forț ele de reacț ie ș i ca acestea să nu depăș ească în număr ecuaț iile de

echilibru. În considerarea unui diagramă a corpului liber al întregii structuri, forț ele de

membrii săi ar fi forț e interne ș i nu ar putea fi obț inute printr-o analiză de

echilibru. Fiecare bară poate fi considerată ca un solid supus la sarcini

echivalente la extremele sale. Această metodă constă în a desena separat diagramele

de corp liber al barilor ș i nodurilor ș i aplicarea condiț iilor de echilibru fiecărei

una. Cum sunt membrii armurii drepț i ș i forț ele sunt într-o aceeaș i direcț ie

plan, sistemul de forț e care acț ionează în fiecare nod este coplanar ș i concurent.

Analiza începe întotdeauna de la un nod de care se cunoaș te măcar o forț ă ș i

să nu aibă mai mult de două forț e necunoscute. În acest fel, din forț ele descompuse
în sus componentele rezultă ecuaț ii algebrice care pot fi rezolvate pentru

două incognite.

Aș a cum am menț ionat deja, primul lucru care trebuie făcut este să trasăm diagrama corpului.

liber. Apoi folosi ț i metoda pentru a stabili direc ț ia for ț ei necunoscute.

Orientarea axelor astfel încât să se poată rezolva ecuaț iile de echilibru ale

forț e. După aceea, se continuă cu analiza celorlalte noduri.

Tipul de forț ă în bare este stabilit în funcț ie de direcț ia acestora obț inute prin

calculul în noduri.

1. Întotdeauna presupune ț i că for ț ele necunoscute ale elementelor care ac ț ionează în

diagrama de corp liber al articulaț iei este în tensiune, adică, "tragând"

pasador. Dacă se face acest lucru, atunci soluț ia numerică a ecuaț iilor de

echilibrul va produce scalari pozitivi pentru elementele în tensiune ș i scalari

negative pentru elementele în compresie. Odată ce se găseș te forț a

necunoscută a unui element, trebuie utilizată mărimea ș i sensul corecte (T sau

C) în diagramele de corp liber ale articulaț iilor subsequente.

2. În multe cazuri, sensul corect al direc ț iei unei for ț e necunoscute

de un element poate fi determinat "prin inspecț ie". De exemplu, FBCtrebuie

împingeț i boltul (compresie) deoarece componenta sa orizontală, FÎ.C.sen45°

o forț ă de tensiune, dat fiind că echilibrează componenta verticală, FÎ.E.N.sen45

(sumatoria (Fx) = 0). În cazuri mai complicate, sensul unei forț e de

elementul necunoscut poate fi presupus, deci, după aplicarea

ecuaț ii de echilibru, sensul presupus poate fi verificat pe baza

rezultate numerice. Un răspuns pozitiv indică faptul că sensul este corect,

în timp ce un răspuns negativ indică că sensul arătat în diagramă

de corp liber trebuie să fie inversat.

Procedură de analiză

Următoarea procedură oferă un mijloc de a analiza o armătură folosind

metoda nodurilor.

Desenaț i diagrama de corp liber al unei articulaț ii cu cel puț in o forț ă

cunoscuta ș i un maxim de două forț e necunoscute. (Dacă această îmbinare se află

în unul dintre suporturi, poate fi necesar să se calculeze reacț iile externe în

suporturile desenând un diagrame de corp liber pentru întreaga structură).

Utiliza una de cele două metode descrise anterior pentru a stabili sensul de

o forț ă necunoscută.

Echile x ș i y trebuie să fie orientate astfel încât forț ele din diagrama de

un corp liber se poate descompune uș or în componentele sale x ș i y.

Aplica cele două ecuaț ii de echilibru al forț elor, ∑Fx= 0 y ∑F= 0, obtineț i

determinaț i cele două forț e de element necunoscut ș i verificaț i direcț ia lor

corect.
 Continuă cu analiza fiecărei dintre celelalte asocieri, unde din nou este

este necesar să alegi o consiliu care să aibă maximum două necunoscute ș i prin urmare

minus o forț ă cunoscută.

Odată ce se găseș te forț a într-un element pe baza analizei unei

junta într-unul din capete, rezultatul poate fi folosit pentru a analiza

forț ele care acț ionează asupra articulaț iei situate la celălalt capăt. Ț ineț i minte că

un element în compresiune „împinge” la joncț iune ș i un element în tensiune

jala la articulaț ie.

Determinarea barilor care nu funcț ionează

Analiza armăturilor prin metoda nodurilor se simplifică în mare măsură

măsura ș i mai întâi se determină elementele care nu suportă sarcini. Acestea

elemente (forț a zero poate fi necesară pentru stabilitatea armăturii

în timpul construcț iei sale ș i pentru a oferi suport dacă sarcina aplicată se schimbă. Pentru că

În general, elementele cu forț ă zero ale unei armături pot fi determinate prin

inspecț ia articulaț iilor ș i se prezintă în două cazuri.

Cazul 1. Consideraț i armătura din figura. Cele două elemente din junta C se

conectează între ei sub un unghi drept ș i nu există o sarcină externă asupra îmbinării. Diagrama

De corp liber al juntei C, indică că forț a în fiecare element trebuie să fie zero la

sfârș itul menț inerii echilibrului. În plus, ca în cazul consiliului A, acest lucru trebuie să fie

certa, indiferent de unghiul, să zicem θ, între elemente.

geometrie ca cea a îmbinării D din figură. Aici nicio sarcină externă nu acț ionează asupra

la junta. Aș adar, o sumare a forț elor în direcț ia y, care este perpendiculară

a cei doi oameni colineari, necesită ca FDF= 0. Dacă se foloseș te acest rezultat. FC

de asemenea, este un element cu forț ă zero, aș a cum indică analiza forț elor de la

junta F.

În rezumat, dacă doar două elemente necoliniare formează un îmbinare a unei armături ș i

nu se aplică nicio sarcină externă sau reacț ie pe suporturi asupra îmbinării,

elementele trebuie să fie elemente de forț ă zero. Cazul I. În plus, dacă trei elemente

forman o joncț iune a unei armături pentru care două dintre elemente sunt coliniare.

Al treilea element este un element de forț ă zero, atâta timp cât nu se aplică
 nicio forț ă externă sau reacț ie în suporturi asupra îmbinării. Cazul 2. Trebuie

acordaț i o atenț ie specială acestor condiț ii geometrice ale îmbinării ș i încărcăturii, deoarece

că analiza unei armături poate fi simplificată considerabil dacă mai întâi se

detectează elementele de forț ă zero.

EXEMPLU

Găsiț i forț ele în toate barele armăturii arătate.

Soluț ie:

Pentru a începe, vom analiza câteva noduri supuse condiț iilor de încărcare.
speciale.

Nudo B: FBC= FAB= 0

Nudo D: FCD= FDE= 0

Nudo H: FSalut= 0 y FAH= FHG

Cum FBună= 0, din nud se vede că FIG= 0.

Reacț ii: DCL-ul armăturii este:

∑MUn= 0: 6 (3) + 6 (4,5)–EY= 0

Ey7,5 KN

∑FY= 0: Ay+ Ey = 12 → Ay= 4,5 KN

∑FX= 0: AX= 0
Nudo E:

∑FY= 0: FEU(0,8) + 7,5 = 0 → FEU= 9,875 KN (C)

∑FX= 0: -FEU(0,6) + FFE= 0 → FFE5,625 KN (T)

Nudo F: Para este nudo especial podemos afirmar

FFE5,625 KN (T)

FFE= 6 KN (T)

Nudo J:

∑FY= 0: FCJ(0,8)–FBunlucru(0,8) + 9,375 (0,6) = 0

FCJ–FGJ-1,875

∑FY= 0: -FCJ(0,6)–FGJ(0,6) -6 + 9,375 (0,8) = 0

-FCJ–FGJ= -9,375

Rezolvând: FCJ= 5,625 KN (C)

FBinejucat= 3,75 KN (C)

Nudo G:

∑FY= 0: FCG–3,75 (0,8) - 6 = 0 → FCG= 9 KN (T)

∑FX= 0: -FGA– 3,75 (0,6) +5,625 = 0 → FGA= 3,375 KN (T)

Nudo A:

ΣFX= 0: FAC(0,6) + 3,375 = 0 → FAC= 5,625 KN (C)