POLIMERI

1. POLIMERI

1.1 INTRODUCERE GENERALĂ Ș I SFERA ACESTEIA

Polimerii formează o clasă foarte importantă de materiale fără de care viaț a pare foarte dificilă. Toț i sunt
în jurul nostru în utilizarea de zi cu zi; în cauciuc, în plastic, în răș ini ș i în adezivi ș i bandă adezivă. Cuvântul
polimerul este derivat din cuvintele greceș ti „poly” (multe) ș i „mers” (părț i) sau unităț i de masă moleculară mare fiecare

moleculă care constă dintr-un număr foarte mare de unităț i structurale individuale legate între ele într-un mod regulat.
Cu alte cuvinte, polimerii sunt molecule uriaș e de greutate moleculară mare, numite macromolecule, care sunt construite

prin legarea la un loc a unui număr mare de molecule mici, numite monomeri. Reacț ia prin care
monomerii se combină pentru a forma polimeri este cunoscut ca polimerizare. Polimerizarea este o reacț ie chimică în
care două sau mai multe substanț e se combină una cu cealaltă, cu sau fără evoluț ia a ceva, cum ar fi apă, căldură sau orice altceva

alte solvenț i pentru a forma o moleculă de greutate moleculară mare. Produsul se numeș te polimer ș i materia de început

materialul este numit monomer.

1.2 DEZVOLTAREA ISTORICĂ A POLIMERILOR

Polimerii au existat în formă naturală încă de la începutul vie ț ii, iar cei precum ADN, ARN, proteine ș i
polizaharidele joacă roluri cruciale în viaț a plantelor ș i a animalelor. Din cele mai vechi timpuri, omul a exploatat în mod natural-

polimeri care apar în mod natural ca materiale pentru furnizarea de îmbrăcăminte, decoraț iuni, adăpost, unelte, arme, materiale de scris

and otherrequirements. However, the origin of today’spolymer industry is commonly accepted as being the
secolul al XIX-lea când s-au făcut descoperiri importante cu privire la modificarea anumitor naturali
polimeri. În secolul al XVIII-lea, Thomas Hancock a oferit o idee de modificare a cauciucului natural prin
amestecare cu aditivi ceatrain. Mai târziu, Charles Goodyear a îmbunătăț it proprietăț ile cauciucului natural prin
procesul de vulcanizare cu sulf. Bakelitul a fost primul polimer sintetic produs în 1909 ș i a fost curând
urmat de fibra sintetică, rayon, care a fost dezvoltată în 1911. Studiul sistematic al ș tiinț ei polimerilor
a început doar acum aproximativ un secol cu lucrările de pionierat ale lui Herman Staudinger. Staudinger a oferit o nouă
defini ț ia polimerului. El a publicat pentru prima dată acest concept în 1919, conform căruia compu ș ii cu masă moleculară mare erau

compus din molecule lungi legate covalent.

1.3 CLASSIFICAREA POLIMERILOR

Polimerul este un nume generic dat unui număr vast de materiale cu greutate moleculară ridicată. Aceste materiale există

în nenumărate forme ș i numere din cauza numărului foarte mare ș i a tipului de atomi prezenț i în molecula lor.
Polimerul poate avea diferite structuri chimice, proprietă ț i fizice, comportament mecanic, termic
caracteristici, etc., ș i pe baza acestor proprietăț i, polimerul poate fi clasificat în diferite moduri, care sunt
rezumat în Tabelul 1.1, iar clasificarea importantă ș i largă a polimerilor este descrisă în următorul
secț iune.
 POLIMERI

Table1.1: Classification of Polymers

Baza de clasificare Tip de polimer

Origine - Natural, Semi sintetic, Sintetic

Răspuns termic - Termoplastic, Termorezistent

Modul de formare - Adiț ie, Condensare

Line structure - Linear, Ramificat, Încrucişat

Aplicaț ie ș i Fizic - Cauciuc, Plastic, Fibre

Proprietăț i

Tacticitate - Isotactic, Syndiotactic, Atactic

1.3.1 Origine

Pe baza apariț iei lor în natură, polymerele au fost clasificate în trei tipuri:

A. Polimer natural: Polimerii care apar în natură sunt numi ț i polimeri naturali, de asemenea, cunoscu ț i ca
biopolimeri. Exemple de astfel de polimeri sunt cauciucul natural, mătasea naturală, celuloza, amidonul, proteinele etc.

B. Polimer semi-sintetic: Sunt polimeri naturali modifica ț i chimic, cum ar fi cei hidrogena ț i
cauciuc natural, celulozic, nitrat de celuloză, metilceluloză, etc.

C. Polimer sintetic: Polimerul care a fost sintetizat în laborator este cunoscut sub numele de sintetic
polimer. Acestea sunt cunoscute ș i sub numele de polimeri creati de om. Exemple de astfel de polimeri sunt alcoolul polivinilic,

polietilenă, polistiren, polisulfona, etc..

1.3.2 Răspuns termic

Pe baza răspunsului termic, polimerii pot fi clasificaț i în două grupuri:

A. Polimeri termoplastici:- Ace ș tia pot fi înmuia ț i sau plastifia ț i în mod repetat prin aplicarea căldurii.
energie, fără multe schimbări în proprietăț i dacă sunt tratate cu anumite precauț ii. Exemple de astfel de polimeri sunt

Poliolefine, nailonuri, poliesteri linari ș i polioli, PVC, ceară de etanș are etc.

B. Polimeri termoîntăriț i:- Anumiț i polimeri suferă anumite schimbări chimice la încălzire ș i se transformă
ei în sine într-o masă infuzabilă. Procesul de întărire sau fixare implică o reacț ie chimică care duce la mai departe
creș terea ș i interconectarea moleculelor lanț ului polimeric ș i producerea de molecule uriaș e. De exemplu, fenolic
răș ini, uree, răș ini epoxidice, cauciucuri diene, etc.

1.3.3 Modalitate de formare

Pe baza modului de formare, polimerii pot fi clasificaț i ca:

formate din adăugarea simplă a moleculelor de monomer unele la altele într-o succesiune rapidă printr-un mecanism de lanț .
 POLIMERI
B. Polimer de condensare: Acestea se formează din reac ț ii intermoleculare între bifunc ț ionale sau.
molecule monomer polifuncț ionale având grupuri funcț ionale reactive precum -OH, -COOH, -NH2, -NCO, etc.

1.3.4 Structura liniei

Pe baza structurii, polimerii sunt de trei tipuri:

B. Polimer ramificat: Când unităț ile de monomer sunt unite într-un mod ramificat, se numeș te polimer ramificat.

C. Polimer interconectat: Un polimer este considerat un polimer interconectat, dacă unităț ile de monomer sunt unite

împreună într-o manieră de lanț .

1.3.5 Aplicaț ii ș i Proprietăț i Fizice

A. Cauciuc (Elastomer): Cauciucul este un polimer cu greutate moleculară mare, cu lan ț uri lungi ș i flexibile ș i slabe

forț ele intermoleculare. Acestea prezintă rezistenț ă la tracț iune în intervalul 300-3000 psi ș i elongare până la rupere

variind între 300-1000%. Exemplele sunt cauciucurile naturale ș i sintetice.

B. Plastice: Plasticele sunt substanț e relativ dure, cu greutate moleculară mare, care pot fi modelate cu (sau
fără aplicarea căldurii. Acestea sunt de obicei mult mai puternice decât cauciucurile. Ele prezintă rezistenț ă la tracț iune

variază între 4000-15000 psi ș i elongarea la rupere variază de obicei între 20 ș i 200% sau chiar mai mult.
Exemplele de materiale plastice sunt PET, PP, PVC, PS etc.

C. Fibre: Fibrele sunt polimeri cu lanț lung, caracterizaț i prin regiuni foarte cristaline, care rezultă în principal din
forț e secundare. Ele au o elasticitate mult mai mică decât plasticele ș i elastomerii. De asemenea, au o tensiune maximă ridicată

rezistenț a variind între 20.000–150.000 psi, sunt uș oare ș i au proprietăț i de absorbț ie a umidităț ii.

1.3.6 Tacticity

Aceasta poate fi definită ca aranjamentul geometric (orientarea) unităț ii monomerice caracteristice a grupului
în ceea ce prive ș te lan ț ul principal (scheletul) al polimerilor. Pe baza structurii, polimerul poate fi
clasificat în trei grupuri:

A. Polimer isotactic: Este tipul de polimer în care grupurile caracteristice sunt aranjate pe aceeaș i
latura lanț ului principal.

B. Syndiotactic polymer:A polymer is said to be syndiotactic if the side group (characteristic group) are
 POLIMERI

C. Polimer atactic: Un polimer se spune că este atactic, dacă grupul caracteristic (grupul lateral) este aranjat în
modă neregulată (aleatorie) în jurul lanț ului principal. Are o rezistenț ă adecvată ș i mai multă elasticitate.

1.4. Biocompozite
Compositele sunt materiale atractive deoarece combină proprietăț i ale materialelor în moduri care nu se găsesc în

natură. Astfel de materiale rezultă adesea în structuri uș oare cu o rigiditate mare ș i proprietăț i personalizate pentru
aplicaț ii specifice, economisind astfel greutatea ș i reducând nevoile de energie. Compozitele din plastic întărit cu fibră

a început cu fibră de celuloză în fenolice în 1908, extinzându-se ulterior la uree ș i melamină, ș i atingând bunuri de consum

starea în anii 1940 cu fibră de sticlă în poliesteri nesaturaț i. De la chitare, rachete de tenis ș i maș ini până la microlight
aeronave, componente electronice ș i articulaț ii artificiale, compozitele îș i găsesc utilizarea în diverse domenii.

Materialele compozite derivate din biopolimeri ș i fibre sintetice, cum ar fi sticla ș i carbonul, de asemenea, apar

sub biocompozite. Biocompozitele derivate din fibre vegetale (fibre naturale/biofibre) ș i derivate din culturi/bioderivate

plasticele (biopolimeri/bioplastic) sunt susceptibile de a fi mai ecologice, iar aceste biocompozite sunt uneori denumite

ca „compozite verzi”.

1.4.1 Fibre naturale/biofibra ca întăriri în biocompozite

Resursele naturale ale lumii sunt în scădere, iar cererea pentru soluț ii sustenabile ș i regenerabile creș te.
materiile prime continuă să crească. Compozitele reinforce cu biofibră reprezintă un poten ț ial nestructurat, de valoare-

a adăugat o sursă de venit comunităț ii agricole.

Juta provine din India ș i Bangladesh; fibra de cocos se produce în ț ările tropicale ale lumii, cu India
reprezentând 20% din producț ia totală mondială; sisalul este de asemenea cultivat pe scară largă în ț ările tropicale din Africa,
Indiile de Vest ș i Orientul Îndepărtat, cu Tanzania ș i Brazilia fiind cele două principale ț ări producătoare; kenaf este cultivat

comercial în Statele Unite; inul este o cultură de marfă cultivată în Uniunea Europeană, precum ș i în multe
sisteme agricole diverse ș i mediu în întreaga lume, inclusiv Canada, Argentina, India ș i
Rusia. Fibrele de in reprezintă mai puț in de 2% din consumul mondial de îmbrăcăminte ș i textile industriale, în ciuda
faptul că are un număr de proprietăț i unice ș i benefice. Cânepa a avut originea în Asia Centrală, din care
s-a răspândit în China ș i acum este cultivată în multe ț ări din zona temperată. Fibrele de ramie sunt cele mai lungi
ș i una dintre cele mai puternice fibre textile fine disponibile ș i folosite în principal în China, Japonia ș i Malaezia.
 POLIMERI

Jută Coroasă Sisal

Kendir In Canepa

Fibre de ramie

Cele mai multe dintre polimeri, prin ei înș iș i, nu sunt potriviț i pentru aplicaț ii de suport din cauza lipsei lor de
întreț inerea suficientă a forț ei, rigidităț ii ș i stabilităț ii dimensionale. Cu toate acestea, fibrele posedă o forț ă ș i rigiditate ridicate.

Din păcate, ele nu sunt potrivite pentru utilizare în aplicaț ii de susț inere a sarcinii de la sine din cauza fibrelor lor.

structură. În compozitele armate cu fibră, fibrele servesc ca întărire oferind rezistenț ă ș i rigiditate.
structura în timp ce matricea de plastic serve ș te ca adeziv pentru a men ț ine fibrele în pozi ț ie astfel încât să fie adecvat

structural components can be made. A broad classification (non-wood and wood fibers) of natural fibers is
reprezentat schematic în figura de mai jos.

În prezent, mai multe fibre non-lemnoase (de exemplu, cânepă, kenaf, in ș i sisal) sunt utilizate comercial în
biocompozitele în combinaț ie cu polipropilenă pentru aplicaț ii automobile. Acum din nevoia societăț ii ș i
Din punct de vedere al cercetării, este mult mai important să lucrăm cu fibrele non-lemnoase pe bază de frunze.