Ministerul Educaț iei Superioare ș i al Cercetării Ș tiinț ifice

Universitatea Mohamed Cherif Massaada Souk Ahras

Facultatea de Ştiinţe şi Tehnologie
Departamentul de Inginerie Mecanică

Curs de:

Ș tiinț ele materialelor

Destinat studenț ilor din anul doi Licenț ă ș tiinț e ș i tehnologie
Opț iune: Inginerie mecanică

Preparat de: Dr TOUALBIA Djamel

T [°C]
T[°C]

tc tm tr

1100
1
R de difuzie
2. R de regenerare
Menț inere 3. R d'adoucissement
4. R de recristalizare
912
5. R de détente

3
4
5

500
0 0.8 2.14
%C
Timpuri
Figura IV.1 Ciclu termic al unui tratament Figura IV.3 temperatura de încălzire a diferitelor tipuri de recoacere
 PREZENTARE
Prezentul curs de ș tiinț e ale materialelor este destinat studenț ilor din anul doi
anul domeniului ș tiinț e ș i tehnici pregătind o licenț ă în inginerie mecanică sau în
metalurgie, conform programului de tutelă.

Conț inutul său permite studentului să cunoască clasificarea materialelor, precum ș i

no ț iunile de bază ale cristalografiei, diagramele de echilibru ș i tratamentele
termice.

Acest curs este prezentat sub patru capitole principale care sunt:

Generalităț i despre materiale

Diagrame de echilibru
Diagrama de echilibru fier-carbon
Tratament termic

Sunt conș tient că această primă versiune a cursului merită să fie revizuită ș i îmbunătăț ită.
Prin urmare, sunt dispus să primesc orice critici sau propuneri referitoare la
conț inutul sau prezentarea acestui manuscris.

TOUALBIA Djamel
Departamentul de Inginerie Mecanică

Facultatea de Ș tiinț e ș i Tehnologie

Universitatea Mohamed Cherif Messaadia Souk Ahras
 SUMAR
PREZENTARE ................................................................................................................................... 2
SOMMAIRE ........................................................................................................................................... 3
I. GENERALITĂȚ I ASUPRA MATERIALELOR.......................................................................................... 2
I.1 Introducere :.................................................................................................................................. 2
I.2 Clasificarea materialelor : ........................................................................................................ 3
I.2.1. materialele metalice :..................................................................................................... 3
I.2.2. sticlele ș i ceramicile:.................................................................................................. 5
I.2.3. polimerii : ....................................................................................................................... 5
I.2.4. materialele naturale :........................................................................................................... 6
I.2.5. materialele compozite : ..................................................................................................... 6
I.3 Alegerea materialelor : .................................................................................................................... 6
I.4 Caracteristicile materialelor :..................................................................................................... 7
I.4.1 Caracteristici fizice:.................................................................................................... 7
I.4.2 Caracteristici mecanice: ................................................................................................. 7
I.4.3 Caracteristici chimice : ................................................................................................... 8
I.4.4 Caracteristici tehnologice :............................................................................................ 8
I.5 Noț iuni de cristalografie : .......................................................................................................... 8
I.5.1 Corp amorf ș i corp cristalin :.......................................................................................... 9
1.5.2 : Reț ea cristalină : ................................................................................................................ 10
I.5.3. Sisteme cristaline: ............................................................................................................ 11
I.5.4 Structuri CC, CFC, HC: ..................................................................................................... 12
I.5.4.1 Structură cubică centrată (CC) :.......................................................................................... 12
I.5.5. Indexare cristalografică (sistem cubic) :............................................................... 13
I.5.6. Indexare cristalografică (sistem hexagonal):........................................................... 16
II. DIAGRAME DE ECHILIBRU................................................................................................... 18
II.1. Introducere................................................................................................................................ 18
[Link] materialelor ........................................................................................................ 18
II.2.1 Principiul cristalizării ș i curba de răcire................................................... 18
II.2.2 Cristalizaredintr-un metal pur.............................................................................................. 20
II.2.3 Cristalizarea unui aliaje ................................................................................................... 21
II.3. Diagramele de echilibru binar............................................................................................... 21
II.3.1 Diagramă de echilibru dedouă metale complet miscibiles ...................................... 22
II.3.2 Diagrame de echilibru ale două metale parț ial miscibile........................................ 24
[Link]ț ii :................................................................................................................................... 26
[Link] DE ECHILIBRU FER-CARBONE ......................................................................... 31
 III.1 Caracteristici ale fierului ș i carbonului ........................................................................................ 31
III.2 Diagramă de echilibru a fierului-carbon .......................................................................................... 32

III.2.1 Diagrame de echilibru fer-cémentite ................................................................................ 32

III.2.2 Diagrame de echilibru pentru fier-grafit............................................................... 35

III.3 Denumirea standardizată a oț elurilor............................................................................................. 35

III.3.1 Oț eluri nealiate de uz generall ....................................................................................... 35
III.3.2 Oț eluri speciale nealimente .......................................................................................... 36
III.3.3 Oț eluri slab aliats ...................................................................................................... 36
III.3.4 Oț eluri puternic aliat
III.4 Denumirea normalizată a fonturilors ............................................................................................ 37
IV. TRATAMENTE TERMICE .................................................................................................. 39
IV.I Introducere................................................................................................................................ 39
IV.2 Tratarea termică a oț elurilors.............................................................................................. 39
IV.2.1 Trempe ............................................................................................................................... 39
IV.2.2 Venit................................................................................................................................ 40
IV.2.3 Recrutare ................................................................................................................................. 41
IV.3 Tratarea termochimică..................................................................................................... 42
IV.3.1 Cementare ....................................................................................................................... 43
IV.3.2 Nitrurarean .......................................................................................................................... 43
IV.3.3 Carbonitrozare ................................................................................................................. 44
REFERINȚ E BIBLIOGRAFICE .............................................................................................. 45
 Capitolul I : Generalităț i despre materiale

Capitolul I :

GENERALE DESPRE

MATERIALE

Ș tiinț ele materialelor 1

 Capitolul I : Generalităț i despre materiale

I. GENERALITĂȚI ASUPRA MATERIALELOR

I.1 Introducere :
Toată materia care intră într-o construcț ie devine un material. Cu alte cuvinte: Un
materialul este o materie de origine naturală sau artificială pe care omul o modelează pentru a face
obiecte.

În zilele noastre, există aproximativ 50000 până la 80000 de materiale disponibile pentru inginer ș i

3000 procese de fabricaț ie ș i de punere în aplicare a acestor materiale.

Aceste materiale provin fie din sol sau din subsol, aș a cum se arată mai jos:

Material

Produs inferiot
Produs pe sol
sol

Cărbune lemn,sticlă,apă
Minerale
Hidrocarburi Liège

transformare transformare
metallurgic pétrochimique

nylon,plastic
metale etc .....

Ș tiinț ele Materialelor 2

 Capitolul I : Generale despre materiale

I.2 Clasificarea materialelor :

Materialele pot fi clasificate în mai multe moduri în funcț ie de criteriile pe care le dorim
a lua în considerare (rezistenț ă, uș urinț ă, punere în aplicare, aplicaț ii,....), clasificarea
pe care îl vom considera este cel care se bazează pe interacț iunea dintre atomi sau molecule.

Astfel, materialele sunt clasificate în cinci familii:

metale ș i
aliaje

les
les
ceramici compozite
polimeri
ș i paharele

materiale
naturale

I.2.1. les matériaux métalliques :

Sunt metale sau aliaje (amestec) de metale. (Fier, o ț el, aluminiu,
cupru, bronz, fontă, etc.). Se pot distinge două subgrupuri care sunt:

a) Materialele feroase: Acestea sunt aliaje pe bază de fier (o ț eluri ș i fonte);

ei joacă un rol esen ț ial din punct de vedere tehnologic. au un modul puternic
de elasticitate E ș i o limită de elasticitate ridicată , printre care se numără :
-oteluri de uz general, (S355, E335). În func ț ie de ale lor
utilizări, aceste oț eluri sunt produse sub formă de profile (produse lungi :
poutre, profile din secț iuni diverse, fier de comerț , tuburi,
sârma, cabluri ș i ș ine.) sau sub formă de foi (produse plate :
înț eleg plăcile groase, plăcile (grosimi mai mari de 5 mm),
foiț e subț iri pentru embutire).

Stiinț ele Materialelor 3

 Capitolul I: Generalităț i despre materiale

- oț elurile de tratament termic,(C 32, 20 Ni Cr 6, 35 Ni Cr Mo

16), acestea sunt oț eluri cu carbon, destinate să suporte tratamente termice
pentru a ajunge la caracteristici bine determinate în funcț ie de utilizările lor.
-otelurile pentru unelte, (35 Cr Mo 4, 100 Cr 6), csunt în general niș te
oț eluri aliat puternic cu crom (între 5 ș i 12 %) pentru a evita coroziunea. Ei
trebuie să aibă duritatea cea mai ridicată posibilă, o foarte bună rezistenț ă la
uș urinț a ș i o mare tenacitate.
-oț elurile inoxidabile, (X 30 Cr 13, X 8 Cr Ni 18-12) Oț elurile
inoxidablele cuprind un ansamblu de familii de aliaje pe bază de fier din care
principala proprietate este rezisten ț a la coroziunea generalizată, ele sunt
utilizate în ș uruburi, pentru arcuri, pentru arborii pompelor, tacâmuri,
supapele ...
-le fonturi. (EN-GJL 150, EN-GJS 400-18) acestea sunt aliaje fer
carbon de foarte mare conț inut de carbon (> 2 %), ceea ce le face fragile ș i
interzisă orice deformare plastică. Acestea sunt folosite în principal în
fonderie.(bâtis, mica fierărie, racordurile de instalaț ii sanitare, fabricarea
cartere de pompe, vane, manivele, angrenaje ...

b) Materialele neferoase: ele posedăunemasă volumică scăzută, de

proprietăț i electrice bune ș i rezistenț ă la coroziune ș i oxidare, astfel
o uș urinț ă de implementare. printre ele se află:
aluminiu ș i aliajele sale: sunt aliaje pe bază de aluminiu
principalmente utilizate în aeronautică, în industria alimentară ș i
criogenic, pentru articolele de sport ș i structurile utilizate în atmosferă
marin
- cuprul ș i aliajele sale: acestea sunt aliaje pe bază de cupru: printre
eux on trouve les laitons utilisés en fonderie, les cupro-aluminium
(construc ț ii navale), cupru-nicheluri (construc ț ii navale), bronzuri
(fonderie).

-zincul ș i aliajele sale: acestea sunt aliaje pe bază de zinc având o

faible température de fusion (420°C), et sunt larg folosi ț i în
automobilul (carburator, pompă de combustibil...), în electrocasnice, în

Ș tiinț ele Materialelor 4

 Capitolul I : Generalităț i despre materiale

unelte de fierărie ș i mecanică de precizie (aparate fotografice,

ceasornicărie...)

-le titaniu ș i aliajele sale: Acestea sunt aliaje pe bază de titan, utilizate în
domeniul aeronautic.

I.2.2. sticlele ș i ceramica :

Acestea sunt toate materialele cu legături iono-covalente, cum ar fi rocile, betoanele,
sticlele, carbidurile, nitrurile, ele sunt utilizate (în plus fa ț ă de domeniul tradi ț ional) în
electrotehnică, în construcț ii mecanice, pentru uneltele de tăiere, supape, bile, în
biomecanica, înlocuirea oaselor, a dinț ilor, ceramica este de asemenea utilizată în domeniu
nuclear (protecț ia termică ș i neutronică).

I.2.3. polimerii :
Polimerii (materiale plastice) sunt constitui ț i dintr-un număr mare de unită ț i
fundamentale, numite monomere. Acestea sunt molecule organice a căror nucleu este
constituit în esenț ă dintr-un atom de carbon (sau de siliciu în cazul polimerilor
siliconés). Iată câț iva poliț i ș i utilizările lor:

Apelare curentă ș i Nume comerciale

abreviere normalizată utilizări
Polietilenă (PE) Lactène, Hostalen, Dowlex
Saci din plastic (PEHD/PEBD), Rezervoare de maș ini,
sticle, flacoane, bidonuri, filme de ambalare
Polipropilenă (PP) Appryl, Novolen
Filme de ambalare pentru alimente, sticle rigide, interior de
lave-vaisselle, cordes et ficelles
Policlorură de vinil ["Lacovyl","Vinidur","Vinnolit"]

(PVC) Tevi, borcane de margarină, blistere, sticle de apă

minerale, barriere exterioare, filme de ambalare alimentara
Polistiren (PS) Lacqrène, Novodur, Styrol
ambalaje, borcane de iaurt, dulap de baie, casete
audio, brosses à dents, boites à œufs, isolants
Polymethacrylat de Plexiglas, Altuglas, Lucryl...
metil Plăci pentru feronerie, globuri, faruri laterale de maș ină, lentile
(PMMA) de aparate foto

Ș tiinț ele materialelor 5

 Capitolul I: Generalităț i despre materiale

Politetrafluoretilenă Téflon, Hostaflon

(PTFE) Ț evi, garnituri ș i racorduri. Robinete ș i vane pentru echipamente
de laborator, revetemente anti-aderente

I.2.4. materialele naturale :

Materialele naturale sunt, aș a cum sugerează numele lor, provenite din natură. Ele sunt
apoi utilizate direct de către oameni.

Materialele naturale pot fi de origine animală, cum ar fi lâna sau pielea, de origine
vegetală ca bumbacul sau lemnul, de origine minerală ca piatra sau argila.

I.2.5. materialele compozite :

Acestea sunt ansambluri formate din cel pu ț in două materiale nemiscibile. Un material
compozitul este constituit din trei elemente principale :

o matrice, în general o răș ină termoplastică (poliamidă, PEEK, PEI) sau

termodurabil (vinilester, poliestere, epoxid), care va servi ca liant ș i va
permite repartizarea constrângerilor.

de fibre minerale sau organice care confera materialului esentialul sau

proprietă ț i mecanice. Aceste fibre sunt tăiate (câ ț iva milimetri până la câ ț iva
decimetri) sau continue ș i pot fi de natură minerală (sticlă, bazalt),
sintetic organic (carbon, aramidă) sau pe bază de biomasă (in, cânepă).

aditivi pentru a modifica anumite caracteristici ale materialului (colorare, suprafaț ă,

proprietăț i reologice, etc.)

Compozitele î ș i găsesc aplica ț ia în toate domeniile, cum ar fi:

aeronautica, automobil, construcț ii ș i lucrări publice, industrie ș i sport ș i timp liber.

I.3 Alegerea materialelor :

Alegerea materialelor este una dintre problemele esen ț iale cu care se confruntă
concepători; având în vedere diversitatea parametrilor care caracterizează orice material. Alegerea trebuie să fie

bazat pe două tipuri de elemente:

a) Având în vedere solicitările diverse la care a fost supus materialul, ce răspunsuri trebuie să dăm

aș tepta?

Ș tiinț ele materialelor 6

 Capitolul I : Generalităț i despre materiale

b) Cum se pot concilia imperativelor de durabilitate ș i de fiabilitate cu cele legate de pre ț uri
revenirea ș i la raritatea anumitor materii.

I.4 Caractéristiques des matériaux :

Materialele pot avea caracteristici fizice, mecanice ș i chimice
diverses :

I.4.1 Caracteristici fizice :

Ele se referă la :

a) Culoare: Este aspectul natural al materialului neoxidat.

b) Masă volumică : notată prin litera ea exprimă masa pe unitate de
volum ș i este foarte important în toate cercetările. Exemplu
= 7850 ⁄kg 3

c) Punct de fuziune : Este temperatura la care metalul încălzit trece de

starea solidă în starea lichidă; exemple = 1530°С; =
1300 până la 1500°С; = 1080°C; = 650°С
d) Conductivitate electrică: este capacitatea unui material de a fi mai mult sau mai pu ț in
conducteur de curent electric; exemplu cuprul este un material bun
conducteur, plasticul este un material un conductor prost (isolant)
e) Conductivitate termică: Este capacitatea unui material de a vehicula un flux
termic, adică un flux de căldură, exemplu Aluminiul ș i Cuprul
dispun de o conductivitate termică ridicată.
f) Proprietate magnetică :(feromagnetism) :Este aptitudinea unui material de a
producț ia unui câmp magnetic este o caracteristică foarte importantă
în construcț ia electrică de bobină, motor, aparate telefonice, etc....
g) Proprietate acustică: Este capacitatea unui material de a transmite mai mult sau
mai pu ț in u ș or undele sonore ex: fibra optică posedă
proprietăț i acustice ridicate.

I.4.2 Caractéristiques mécaniques :

Ele definesc comportamentul materiei în timpul utilizării, adică ele
permit utilizatorului să ș tie dacă acest material va rezista sau nu eforturilor la care este supus
ar fi supus.

Ș tiinț a materialelor 7
 Capitolul I: Generale despre materiale

a) Tenacitate: Este rezisten ț a la eforturile de trac ț iune, de compresiune, ș i de

cisaillement adică proprietatea de a se opune ac ț iunii distrugătoare a
solicitări externe.
b) Elasticitate: Este capacitatea unui material de a reveni la starea sa ini ț ială după
deformaț ie, cu alte cuvinte este rezistenț a la deformaț ia permanentă
(deformare plastică)
c) Dure ț e: Este capacitatea unui material de a rezista pătrunderii de către altul
material.
d) Rezilien ț ă: Este capacitatea unui material de a rezista la ș oc.
e) Fragilité :C ’est la facilité de rupture (cassure) sous l ’action de choc, un corps
fragile n’est pas résilient (verre).

I.4.3 Caracteristici chimice :

Ele redefineș te comportamentul unui material într-o ambianț ă în care există
agenț i chimici în contact (gaz, acid, aer, etc.), adică dacă materialul va
a rezista sau nu la coroziunea cauzată de oxigen ș i agenț ii chimici.

I.4.4 Caracteristici tehnologice:

Ele exprimă capacitatea unui material de a suporta diferitele procese de fabricaț ie.

a) Malléabilité : Este posibilitatea de a se oferi ș i de a se supune la

deformare plastică a unui material la cald sau la rece fără a se distruge prin
ș oc sau prin presiune.
b) Ductilitate: (super malleabilitate) este capacitatea unui material de a fi întins sub formă de fir

de secț iune mică.

c) Fusibilitate: Este capacitatea de a trece din starea solidă în starea lichidă.
d) Fluiditate: Este capacitatea de a curge progresiv, un material fuzibil ș i
fluidele au o bună curgerea.
e) Soudabilitate: Este capacitatea unui material de a forma o legătură strânsă cu
un alt material prin fuziune.
f) Usinabilitate: Este capacitatea unui material de a fi prelucrat prin îndepărtarea
copeț i prin unealtă de tăiere.

I.5 Noț iuni de cristalografie :

Cristalografia este ș tiinț a care se dedică studiului substanț elor cristaline.
scala atomică. Proprietă ț ile fizico-chimice ale unui cristal sunt strâns legate de

Ș tiinț ele Materialelor 8

 Capitolul I: Generale despre materiale

aranjarea spaț ială a atomilor în materie. Este, prin urmare, important să ș tim cum
atomii sunt organizaț i într-o structură cristalină.

I.5.1 Corp amorf ș i corp cristalin :

Un corp cristalin este un corp solid care are o structură reticulată: atomii se
dispunând după o configuraț ie tridimensională în care se pot identifica
ranguri orientate în diverse direc ț ii pe care atomii sunt regula ț i
Materialele metalice în stare solidă sunt corpuri cristaline.

Figura I.1: Structuri reticulare

Un corp amorf (amorf înseamnă fără formă) este un corp care nu are formă
geometrică particulară, nici de structură internă ordonată, elementele sale sunt repartizate în
dezordine. Sticlele, elastomerii ș i lichidele sunt compuș i amorfi

Figura I.2 : structură amorfă

Ș tiinț ele Materialelor nouă

 Capitolul I : Generalităț i despre materiale

Răcirea corpurilor amorfe se traduce printr-un graf descrescător ș i

continuă (absenț a unei temperaturi de fuziune clar determinate), în timp ce cel al corpurilor
cristalinele prezintă un platou de temperatură care marchează începutul ș i sfârș itul cristalizării
(figura I.3)

Figura I.3 : curbe de răcire

1.5.2 : Reț ea cristalină :

Un re ț ea cristalină tridimensională este constituită dintr-un ansamblu de atomi
aranjate pe baza unui model care se repetă periodic în spa ț iu. Poate fi
reprezentat printr-o infinitate de paralelipipede identice dispuse paralel unele cu altele
raport cu ceilalț i fără a lăsa un gol.

Figura I.4 : reț ea cristalină

Vârfurile acestor paralelipipede sunt denumite nodurile reț elei,

Dreptele care trec prin aceste noduri se numesc: rânduri,
Gruparea tuturor nodurilor în familii de plane paralele echidistante se numeș te
planuri retriculate
Distan ț a între două plane vecine din aceea ș i familie se nume ș te distan ț ă.
interreticular
Cea mai mică paralelogram este numită reț eaua.

Ș tiinț ele Materialelor 10

 Capitolul I : Generale despre materiale

Figura I.5 : Reț ea elementară

Literile a, b ș i c se referă respectiv la marginile celulei în funcț ie de

direcț ii ox, oy ș i oz; α, β ș i γ sunt unghiurile dintre muchii.
On appellecoordinanceounombre de coordinationle nombre d’atomes voisins les
mai apropiaț i de fiecare atom dintr-o structură dată.
Se nume ș te compacitate (rata de umplere) a re ț elei volumul ocupat de
atomi împărț iț i la volumul reț elei.

Un atom situat pe un nod în interiorul unei re ț ele

compte pour :1
Un atom la vârf contează pentru: 1/8
Un atom pe o margine contează pentru :1 /4
Un atom pe o faț ă contează pentru: 1/2
Figura I.6 : dispunerea atomilor într-o structură CC

I.5.3. Sisteme cristaline :

Există ș apte sisteme cristaline pentru a descrie o structură cristalină care sunt:

Ș tiinț ele Materialelor 11

 Capitolul I: Generalităț i despre materiale

Figura I.7 : reț ele cristaline

Sisteme cristaline ale unor materiale

Cubica: cupru, aur, argint, sare, fluorita, analcit.

Hexagonal : beril, molibdenit.
Trigonal : corindon, calcit, cuarț .
Tetragonal: zircon, rutil.
Ortoromblik: stellerit, aragonit, topaz.
Monoclinic: stilbit, heulandit, laumontit, gips.
Triclinic: rhodonit, disthen (kianit).

I.5.4 Structuri CC, CFC, HC :

Cele mai multe metale au o structură foarte simetrică (cubică, hexagonală)

I.5.4.1 Structură cubică centrată (CC) :

În această structură, un (01) atom ocupă centrul cubului ș i un atom pentru fiecare
vârful cubului, atomii de la vârful cubului sunt împărț iț i între cuburile care îi sunt adiacent.
adiacente, astfel fiecare reț ea are 2 atomi: 1 atom din centru ș i un atom pentru
atomi de vârf (8 x1 /8 =1).

Ș tiinț a Materialelor 12
 Chapitre I : Généralités sur les matériaux

Numărul de coordonare este: 8;

Distanț a minimă între atomi este: (a√3)/2;
Compacitatea este de 68%
Materiale: Li, Na, K, Ba, V, Nb, Mo, fe(α),……….

Figura I.8 : Structura CC

I.5.4.2 Structură cubică cu faț a centrată (CFC) :

În această structură, un (01) atom ocupă fiecare vârf al cubului ș i un atom
ocupa fiecare centru faț ă.

Numărul de atomi pe care îl con ț ine această structură este: 4 atomi (8 x1/8 pentru le)
atomi de vârfuri) ș i 6 x1/2 pe faț ă).

Numărul de coordonare este: 12;

Distanț a minimă între atomi este: (a√2)/2;
Compacitatea este de 74%;
Matériaux: Cu, Ag, Au, Ca, Al, Pb,…………

Figura I.9 : Structură CFC

I.5.4.3 Structură hexagonală compactă (HC) :

Această structură conț ine 6 atomi: 3 atomi în centru, 2 x 1/2 atomi în centrul
faț ete ș i 12 x 1/6 atomi ai vârfului.

Structura hexagonală compactă având raportul

c/a =1.633 are un număr de coordonare de :12
Compacitatea este de 74%;

Metale: Be, Mg, Zn,………

Figura I.10 : Structura HC

I.5.5. Indicaț ie cristalografică (sistem cubic):

Orientarea în spaț iu a direcț iilor ș i planurilor cristalografice este necesară
pentru studiul cristalelor, indicii numiț i indice Miller sunt adoptaț i universal pentru
reprezentarea acestei orientări :

Ș tiinț ele Materialelor 13

 Capitolul I: Generalităț i despre materiale

I.5.5.1 Indice de direcț ie :

Se aude în direcț ia cristalografică linia dreaptă care leagă cel puț in două
noduri. Pentru a determina indicii de direcț ie într-un sistem de axe de coordonate, se
alege linia paralelă cu direcț ia ș i care trece prin origine. Ulterior, se determină
coordonatele nodului cel mai apropiat, numerele astfel determinate sunt numite indici
cristalografice de Miller ș i sunt notate [ ]

Indiciile lui Miller se pun

întotdeauna între paranteze
Un indice negativ (- ) este notat de ̅
[̅ ]
O familie de direcț ii [ est ]
notată de 〈 〉

Figura I.11 : indice de direcț ie cristallografic

I.5.5.2 Indice de plan :

Miller a propus o metodă care permite determinarea poziț iei feț elor (planurilor)
cristaline în spaț iu prin intermediul a trei numere întregi, această metodă constă în:

Prinde un plan care taie cele trei axe de coordonate fără a trece prin origine.
Unitatea axelor fiind latura cubului, căutăm intersecț ia planului cu axele,
Luăm inversul intersecț iilor,
Se reduce la cel mai mic numitor comun,
Numeratorii acestor fracț ii vor fi indicii lui Miller ai planului, vezi figura I.

Ș tiinț a materialelor 14
 Capitolul I: Generale despre materiale

Figura I.12 : indice de plan

cristalografic

Indicele de plan sau de feț e este întotdeauna pus între paranteze;

O familie de planuri (hkl) este desemnată printr-un set de acoladehkl
{ }

Observaț ie: în sistemul cubic ș i doar în sistemul cubic, un plan

oricare ș i direcț ia care îi este perpendiculară se exprimă prin aceleaș i indicii.

Exemple de direcț ii ș i planuri cristaline :

Figura I.13 : exemple de indici de direcț ii ș i planuri cristalografice

Exerciț iu: un plan cristalografic intersectează axele ox, oy, oz respectiv la
coordonatele 1/3, 3/2 ș i 1, găsiț i indicii săi Miller.

1. Luăm inversul coordonatelor intersec ț iilor: 3, 2/3 ș i 1

2. Se reduce la acela ș i numitor 9/3, 2/3 ș i 3/3
3. Indicii Miller sunt (923)

Ș tiinț ele Materialelor 15

 Capitolul I: Generalităț i despre materiale

I.5.6. Indexare cristallografică (sistem hexagonal):

În sistemul hexagonal, planurile ș i direcț iile
sunt repere prin 4 indicii (hkil),[uvtw].
Planul de bază este definit cu ajutorul a trei axe ox, oy
et oa3 separate de unghiuri de 120°, înălț imea este
repede de axa oz.
În acest caz particular al sistemului hexagonal avem:
i = - (h+k)
t = - (u+v)

Referinț e Bibliografice

BOUAOUADJANouredine : Materiale volumul 1

[Link]

[Link]

[Link]

[Link]

Ș tiinț ele materialelor 16

 Capitolul II: Diagramme de echilibru

Capitolul II :

DIAGRAME DE ECHILIBRU

Ș tiinț a materialelor 17
 Capitolul II: Diagrame de echilibru

II. DIAGRAME DE ECHILIBRE

II.1. Introducere
Diagramul de echilibru este o reprezentare grafică care arată
compoziț ia fazelor ș i structurile prezente într-un corp pur sau într-un aliaj în echilibru
termodinamică, în func ț ie de compozi ț ia chimică, de temperatura ș i de
presiune.

Unalliage: este un material ob ț inut fie prin fuziune, fie prin frittare a două sau
mai multe elemente. Adăugarea la un metal pur a unui sau mai multor elemente (metalice sau nu)
poate modifica profund proprietăț ile sale. Oț elul este un aliaj fier-carbon.

Uncomposant: este o substanț ă care intră în compoziț ia unui aliaj, se vorbeș te

aliaj binar: atunci când este compus din două componente; un aliaje ternaire este format din
de trei componente, în timp ce un aliaj cvaternar este compus din patru componente.

O fază: este o parte omogenă a sistemului (aliaj) caracterizată printr-o

compoziț ie chimică, un tip de reț ea cristalină (structură) ș i proprietăț ile rezultate. Cele
fazele diferite într-un sistem sunt separate printr-o interfaț ă.

O fază poate fi: o soluț ie solidă, o soluț ie lichidă sau o combinaț ie

chimiquede tip AnBm.

[Link] materialelor
II.2.1 Principiul cristalizării ș i curba de răcire
Fie răcirea unui corp care nu suferă nicio transformare, se stabileș te:

T : température du corps

T0temperatură ambientală

C : capacitate calorică.

O mică scădere de temperatură dT corespunde eliberării unei anumite cantităț i

de căldură dq astfel încât :dq = −cdT.

Dacă admitem că cantitatea dq este proporț ională cu timpul dt pe de o parte ș i cu

diferenț ă de temperatură∆T = T − T0pe de altă parte, se poate scrie:

dq = −cdT = KT(−T0dt )

Ș tiinț ele Materialelor 18

 Capitolul II: Diagramă de echilibru

dT K
Aș adar = dt de undeT = T0 exp(− Kct)
T C

Asta înseamnă că variaț ia temperaturii corpului în funcț ie de timp este o

funcț ia exponenț ială. Dacă corpul studiat suferă o transformare cu schimbare de fază,
un degajament de caldura se produce si modifica aspectul curbei de racire
(figura II.1).

Figura II.1 curba de răcire T=F(T)

1 : fără schimbare de fază
2 : cu schimbare de fază
T1indică începutul transformării
T2indică sfârș itul transformării

Tehnica care permite studiul răcirii unui sistem prin observarea variatiei de
temperatura în funcț ie de timp se numeș te: analiză termică.

Pentru a studia cristalizarea unei substanț e, aceasta este topită ș i apoi plasată în stare lichidă.
într-un cuptor care este el însuș i închis într-un recipient izoterm pentru a limita viteza de
răcire (figura II.2). temperatura din interiorul cuvei este măsurată cu ajutorul unui
termo-cuplu care este conectat la un înregistrator. Acesta permite trasarea curbei de
răcire T=f(t).

Figura II.2 dispozitiv de analiză termică

Ș tiinț ele materialelor 19

 Capitolul II: Diagrame de echilibru

II.2.2 Cristalizarea unui metal pur

Pentru un metal pur, temperatura rămâne constantă pe durata întregului
solidificare, de fapt între T ș i Tf, corpul este în stare lichidă, există un singur constituent (cel
corps pur) ș i o singură fază (faza lichidă).

La temperatura Tfapara primii cristale solide, astfel constituentul rămâne

acelaș i, în timp ce există două faze: faza lichidă ș i faza solidă.

Temperatura rămâne constantă pe durata întregului proces de solidificare, acest lucru se traduce
printr-un palier pe curba de răcire T=f(t) numit palier de solidificare. La
lungimea acestui palier este proporț ională cu cantitatea de metal solidificat.

Figura II.3 Curba de răcire a unui sistem monocomponent pur

Metalele în stare pură cristalizează cu greu. Cristalizarea începe

sub temperatura de topire Tf(figura II.3) : se spune că metalul este în supragheț .

Cristalizarea începe prin formarea de germeni ș i continuă cu aceasta

dezvoltarea ș i creș terea numărului lor (vezi figura II.4)

Figura II.4 Etape de cristalizare a unui metal

Ș tiinț ele materialelor 20

 Capitolul II: Diagrame de echilibru

II.2.3 Cristalizarea unei aliaje

Prin aliaj se înț elege o amestec omogen de două metale A ș i B. În stare lichidă
solubilitatea celor mai multe metale care formează o soluț ie lichidă este nelimitată. Cu excepț ia pentru
fierul ș i plumbul, ele sunt imiscibile ș i se separă în două straturi (diferenț ă de densitate).

Cristalizarea unei aliaje are loc atunci când există o supracriogenare ș i formare de
germeni stabili, adică apț i pentru creș tere).

Analiza termică, în acest caz, permite urmărirea solidificării unei aliaje de

starea lichidă în starea solidă (vezi figura II.5)

Solidificarea începe la temperatura T1, ea se manifestă printr-o schimbare de

pente, între T1 ș i T2 avem un domeniu biphasat: o fază solidă care se dezvoltă pe seama
de la fază lichidă când temperatura scade. A partir de T2 până la temperatura
Ambiante, faza prezentă este complet solidificată.

Figura II.5 Curba de răcire a unei aliaje

II.3. Diagrame de echilibru binar

Diagrama de echilibru binar define ș te toate domeniile de faze în
funcț ia temperaturii ș i a compoziț iei chimice. Ele sunt reprezentate prin:

Un ax orizontal care corespunde variaț iei compoziț iei de la componenta

pur A (100% A, 0% B) până la componenta pur B (0% A, 100% B)
Un ax vertical, la nivelul fiecărui component, ș i care corespunde variaț iei de la
temperatură.
Prin curbe sau drepte care delimitează domeniile de faze.

Ș tiinț a Materialelor 21
 Capitolul II: Diagrame de echilibru

II.3.1 Diagramme d’équilibre de deux métaux complètement miscibles

Teste de analize termică realizate pe aliaje ob ț inute din
componentele A ș i B au dus la următoarele rezultate :

Compoziț ie (% de B) 0 25 70 100
T de liquéfaction [°C] 600 580 400 200
T de solidificare [°C] 600 420 250 200
[Link] ș te diagrama de echilibru A-B ș i indică diferitele faze prezente.
2. Da ț i compozi ț ia ș i frac ț iile de faze ale aliajelor 25% B la T=500 °C,
et70% B la T=300°C.
[Link] ț i compozi ț ia de fază a aliajului 25% B la T=650°C ș i la T=300°C.
4. Stabilirea curbelor de răcire ale aliajelor 30% B ș i 100% A.

Solution :

[Link]ț ia diagramelor de echilibru A-B :

700 700
p1
Tf (A) 600 Lichide 600

Q
500 500
R P
lichide +solide
400 400

M N
300 300
p2 L

200 200 Tf (B)

Solide
100 100

A0 0 B
0 20 40 60 80 100

Figura II.5 diagramă de echilibru A-B

Pe linia Tf(A)QNTf(B) este numit liquidus, marchează sfârș itul soluț iei lichide.

Ştiinţa Materialelor 22
 Capitolul II: Diagrame de echilibru

Linia Tf(A)RLTf(B) este denumită solidus, marchează sfârș itul cristalizării (solidificării).

2. compoziț ie ș i fracț ie de fază: există reguli care permit interpretarea ș i

lectura diagramelor :

Regula verticalităț ii: când un aliaj este reprezentat printr-un punct figurativ P1 (stare
solidul este reprezentat printr-un punct P2 pe aceeaș i verticală indiferent de
trajet P1P2.
Regula orizontală: la o temperatură T, compoziț iile fazelor (lichid ș i
solide) sunt date de abscisa intersecț iilor orizontale cu cele două
ramuri solidus ș i liquidus.

Exemple: aliajul 25% B la 500°C: reprezentat prin punctul P, acest aliaj prezintă 2 faze,
una lichidă ș i cealaltă solidă;

Compoziț ia fazei lichide: 48% B ș i 52% A. (am luat abscisa

punctul de intersecț ie cu liquidus, adică abscisa punctului Q;
Compoziț ia fazei solide: 12% B ș i 100-12=88% A. (abscisa punctului R)
Fracț iune de faze: aplicăm regula segmentelor inverse:
25−12
Fracț ia fazei lichide:∅ = = = 36.11%
48−12
48−25
Fraxine de la faza solidă:∅ = = = 63.89%
48−12

Aceasta înseamnă că aliajul reprezentat prin punctul P conț ine 36.11% lichid (acest lichid
este compus din 48% din elementul B ș i 52% din A) ș i 63.89% din solid (acest solid este compus
de 12% de B et 88% de A).

Aliajul 70% B la 300°C: reprezentat prin punctul M, acest aliaj prezintă 2 faze, una
liquide ș i celălalt solid;

Compoziț ia fazei lichide: 87% B ș i 13% A. (am luat ordonata

punctul de intersecț ie cu liquidus, adică abscisa punctului N;

Compoziț ia fazei solide: 53% B ș i 100-53= 47% A. (abscisa punctului L)

Fraction de faze : aplicăm regula segmentelor inverse :

70−53
Fracț ia fazei lichide:∅ = = = 50%
87−53

Ș tiinț ele Materialelor 23

 Capitolul II: Diagramele echilibrelor

87−70
Fracț ia de fază solidă :∅ = = = 50%
87−53

Aceasta înseamnă că aliajul reprezentat de punctul M conț ine 50% lichid (acest lichid este
compus din 87% B ș i 13% A) ș i 50% solid (acest solid este compus din 53% B ș i
47% de A).

3-aliajul 25% B la 650°C: % lichid: 100%, % solid: 0% faza este lichidă conț ine
25% de B ș i 75% de A

La 300°C, la 0% lichid ș i 100% solid, faza solidă conț ine 25% B ș i 75% A

4- curbe de răcire :

Curba de răcire a elementului pur

Curba de răcire a aliajelor
100% A
30% B
Figura II.6 curbele de răcire

II.3.2 Diagramă de echilibru a două metale parț ial miscibile

În aliajele metalice, solubilitatea limitată este foarte frecventă (Pb-Sn, Ag-Cu,
etc…), există două tipuri de diagrame de echilibru ale soluț iilor limitate:

1. Diagramele de transformare eutectică

2. Diagramele de transformare peritectică

II.3.2.1 Diagrame de transformare eutectică :

Ce tip de diagramă foarte răspândită ș i este schiț ată de figura II.7 unde ramurile
acb ș i adceb sunt numite respectiv: liquidus ș i solidus.

Ș tiinț ele Materialelor 24

 Capitolul II: Diagramele echilibrelor

Figura II.7 Diagramă binară cu transformare eutectică ș i curbe de răcire

Între liquidus ș i solidus, două faze sunt în echilibru: (α+L) de o parte ș i (β+L)
de cealaltă. Atunci când, pe parcursul răcirii, temperatura atinge nivelul curbei
Ac, la soluț ie lichidă L degajează primele cristale din soluț ia solidă α. Este la fel ș i în cazul
pentru curba cb ș i degajarea primelor cristale β.

Ramura df marchează limita de solubilitate a componentei B în componenta A.

Ramura marchează limita solubilităț ii componentului A în componentul B.

Diagrama de echilibru binar cu transformare eutectică conț ine două soluț ii

solide omogene:

În faza α bogată în componenta A,

La faza β bogată în compusul B.

Aliajul care corespunde compoziț iei punctului c (38% B ș i 62% A) se solidifică

la temperatura Tc, punctul c aparț ine celor două ramuri ale liquidus ac ș i cb. Rezultă că
la temperatura Tc, soluț ia lichidă coexists cu cristalele la saturaț ie limitată în
soluț ii solide α (de compoziț ie d) ș i β (de compoziț ie e) care formează o structură
heterogen.

Lega care este sediul unei cristalizări simultane a fazelor α ș i β la

temperatura constantă Tc se numeș te „eutectică”, reacț ia eutectică se scrie:

( ) ↔ +

Ș tiinț ele materialelor 25

 Capitolul II: Diagramele echilibrelor

Această reacț ie corespunde unei co-solidificări simultane a fazelor α ș i β, care se

tradus în general prin obț inerea unui agregat foarte fin numit „eutectic”.

Aliajele cu compozi ț ia cd sunt numite „hipoeutectice” ș i aliajele de

compoziț iile sunt numite „hipereutectice“.

Cristalizarea aliajului 1: cristalele fazei α (soluț ie solidă bogată în componenta A)

apar ș i cresc primele. Lichidul care înconjoară aceste cristale se îmbogă ț eș te
în mod natural în compusul B, ceea ce duce la precipitaț ia cristalelor β. Acestea sunt
favorizate de faptul că cristalele α le servesc drept suport. Ulterior, lichidul care
entoure cristalele β se îmbogăț eș te la rândul său cu compusul A, ceea ce duce la formarea de
cristale α, etc.....

Faza α este numită fază primară, în timp ce faza β este numită fază secundară.

[Link]ț ii :
Exerciț iul nr. 1: Două metale A ș i B având punctele de fuziune Tf(A)=700°C ș i Tf(B)=900°C
sunt solubile în stare lichidă ș i parț ial solubile în stare solidă.

A 400 °C, la solubilité de B dans A est 14% (poids), celle de A dans B est 9%. A 0°C la
solubilitatea lui B în A este de 10%, iar cea a lui A în B este de 1%.

Analiza termică a acestui aliaj a dat rezultatele indicate în tabelul următor:

%B T°C (liquidus) T°C (solidus)

10 640 490
20 572 400
40 435 400
50 445 400
70 660 400
90 840 400
95 875 650
a) Construirea diagramei de echilibru A-B.
b) Indica ț i fazele ș i punctele de transformare.
c) Trasa ț i curbele de răcire ale aliajului 5% B; 75% B,
d) Oferi ț i frac ț iile de fază ș i compozi ț iile aliajului 75% B la
temperaturi de 500°C apoi la temperatura de 200°C.

Ș tiinț ele materialelor 26

 Capitolul II: Diagrame de echilibru

Solutia nr. 1 :

1) Construirea diagramei A-B ș i indicarea fazelor prezente

2) Curbele de răcire ale aliajelor 5%B ș i 75%B

3) Frac ț iunea de fază ș i compozi ț ia chimică a aliajului 75% B la:

500°C: compus din două faze β ș i lichidul, fracț ia lor este:
92- 75
∅ = = = 45.94%
{ 92- 55
75− 55
∅ = = = 54.06%
92- 55

Compoziț ia lichidului (citiț i abscisele punctului L): 55% B ș i 45% A

Compoziț ia soluț iei solide β (citiț i abscisele punctului N): 92% B ș i 8% A

Ș tiinț a materialelor 27
 Capitolul II: Diagrame de echilibru

200°C: compus din două faze, soluț ie solidă α ș i soluț ie solidă β ș i a lor
fracț ia este :
95- 75
∅ = = = 24.10%
{ 95- 12
75- 12
∅ = = = 75.90%
95- 12

Compoziț ia soluț iei solide α (citeș te ordonatele punctului L): 12% B ș i 88% A

Compoziț ia soluț iei solide β (citiț i abscisele punctului N): 95% B ș i 5% A

Exerci ț iul nr. 2: cuprul ș i nichelul sunt solubile în stare lichidă ș i în stare solidă,
temperatura de topire a cuprului este Tf(Cu) = 1085°C iar cea a Nichelului este Tf(Ni)= 1455°C.

L’analyse thermique de cet alliage a donné les résultats indiqués sur le tableau suivants:

% Ni T°C (lichidus) T°C (solidus)

20 1115 1225
40 1145 1315
60 1200 1365
80 1315 1425

a) Construirea diagramei de echilibru Cu-Ni.

b) Indica ț i fazele prezente.
c) Care este intervalul de solidificare al aliajului cu 50% Ni?
d) care este compozi ț ia sa la 1265°C?

Soluț ia nr. 2 :

a) Construirea diagramei binare Cu-Ni (vezi figura de mai jos)

b) indica ț ia fazelor prezente (vezi figura de mai jos)
c) Intervale de solidificare: aliajele se solidifică între temperaturile 1340°C ș i
1165°C

Ș tiinț a Materialelor 28
 Capitolul II: Diagramme de echilibru

1800 1800

Lichide
1500 1500
Tf (Ni)
L
M
1200 L+S N 1200
Tf (Cu)

900 900
Solide

600 600

Cu 0 20 40 60 80 100 Ni

d) La 1265 °C aliajul este compus din lichid plus o solu ț ie solidă Cu-Ni, dintre care
fracț iile sunt următoarele :
70- 50
∅ = = = 50%
{ 70− 30
50− 30
∅ = = = 50%
70− 30

Compoziț ia soluț iei lichide (citeș te abscisele punctului L): 30% Ni ș i 70% Cu

Compoziț ia soluț iei solide (citiț i abscisele punctului N): 70% Ni ș i 30% Cu

Referinț e bibliografice:

BOUAOUADJA Nouredine : Materiale volumul 1

Ș tiinț ele Materialelor 29

 Capitolul III: Diagramele de echilibru fier-carbon

Capitolul III :

DIAGRAME DE ECHILIBRU

FER-CARBONE

Ș tiinț a Materialelor 30
 Capitolul III: Diagrame de echilibru fier-carbon

III. DIAGRAME DE ECHILIBRU FIER-CARBON

O ț elurile ș i fonta sunt aliaje de fier-carbon, ele se regăsesc într-o gamă largă
aplicaț ie în industrie, din cauza proprietăț ilor lor bune, diagrama de echilibru Fe-C
este relativ complicat din cauza comportamentului diferit al celor două componente.

III.1 Caracteristicile fierului ș i ale carbonului

Fierul există sub două forme allotropice diferite, adică cu două forme
cristaline : CC ș i CFC.

Între temperatura ambiantă ș i 912 °C, atomii de fier sunt dispuș i după un
reț ea cubică centrată (CC): o numim lefer α.

La temperaturi de peste 912°C ș i până la 1394°C, atomii săi sunt aranjaț i

în conformitate cu o reț ea cubică cu feț e centrated (CFC), o numim leferγ.

Peste 1394°C ș i până la punctul de topire de 1538°C, fierul are o structură cubică
centrat (CC) îl numim lefer δ.

La temperaturile inferioare de 768°C (temperatura Curie) fierul este

ferromagnetic (poate lua o magnetizare puternică), deasupra acestei temperaturi el
devine paramagnetic.

T°C
Liq

1538 Figura III.1: forme

Fer δ
allotropice ale fierului pur
1394

Fer γ

912

Fer α

Timp
Ș tiinț ele Materialelor 31
 Capitolul III: Diagramă de echilibru fier-carbon

Carbonul este un element nemetalic puț in abundent (0,1% din masă în crustă
terestru), există sub două variante cristaline: diamantul ș i grafitul.

Diamantul este o macromoleculă metastabilă de tip cristal covalent deoarece toate

atomii săi sunt asociaț i unii cu alț ii prin legături covalente. Forma sa cristalină este
cubică cu faț a centrată ș i este clasată ca fiind cea mai dură dintre corpurile solide, este un izolator
electric

Grafitul are o structură lamelară care este foarte uș or de desfăcut. Este format din
molecule gigantice plane având atomi plasaț i la nodurile unei reț ele hexagonale regulate.
Este un material refractar care este un conductor relativ bun de electricitate. Îl utilizăm în
starea de pulbere pentru mine de creion.

III.2 Diagrame de echilibru fier-carbon

Aliajele Fe-C sunt de două tipuri:

Alei fer-graphit: corespunde unei stări stabile ș i conț ine carbon liber
sub formă de grafit;
Aliaj fer-cementită: corespunde unui stadiu metastabil ș i conț ine carbon
sub formă de combinaț ie chimică Fe3C-.

III.2.1 Diagrama de echilibru fier-cementită

Diagrama de echilibru reprezentată în figura III.2 este diagrama fier-cementită.
care traduce compoziț ia fazelor ș i structura aliajelor ale căror concentraț ie variază de la
fier pur la cimentită (6.67%C).

Fazele care ar putea fi prezente în aliajele binare fier-cementită sunt

următoarele :

Ferriț ă α : soluț ii solide de inserț ie a carbonului în fierul α cu structură CC;

Ferrita δ: soluț ii solide de inserț ie a carbonului în fierul δ cu structură CC.
Austenită γ : soluț ie solidă de inserț ie a carbonului în fierul γ de structură
CFC ;
Cémentită sau carbura de fier Fe3C de compoziț ie egală cu 6.67% în masă de
carbune, acest carbon este un compus interstiț ial cu reț ea ortorhombică.

Puncte ș i linii caracteristice:

Ș tiinț ele materialelor 32

 Capitolul III: Diagramelui de echilibru fier-carbon

Punctele A(1538); N(1394); G(912) sunt punctele de transformare

allotropice ale fierului pur

AB: lichidus care marchează începutul cristalizării fierului δ;

BC: liquidus care marchează începutul cristalizării austenitei γ de la
lichide;
CD: liquidus care marchează apariț ia cimentitei primare de la
lichide

H +L
D 1600
1538 A B
1487
Eu
1394 N
L
+L
L+Fe3C
+ E 1147
F
C

+Fe3
C
912 G

+ S 727 K
P
+Fe3C

0.8 2.14 4.3 6.67

100%
0 50 cémentită
aciers fântâni

hipo hiper hypoeutectic hypereutectic

eutectoide eutectoide

puncte P H Eu B S E C
%C 0,02% 0,10% 0.16 0,51 0.8 2.14 4.3
Figura III.2 Diagrama de echilibru Fe-Cm

AH: solidus limitant existenț a lichidului (deasupra) ș i cristalele de la

ferrită δ (sub) ;

Ș tiinț a materialelor 33
 Capitolul III: Diagramele de echilibru fier-carbon

HIB : palier de transformare péritectică : + → ;

ECF : solidus care corespunde cristalizării eutectice :
→ + 3 ;
H: 0.10 % C marchează limita de solubilitate a carbonului în fier δ;
E : 2.14 % C marchează limita de solubilitate a carbonului în fierul γ;
H : 0.02 % C marchează limita de solubilitate a carbonului în fierul α.

Puncte de transformare a oț elurilor :

A2 : spune de asemenea (Ac2 sau Ar2) : la 768°C oț elul îș i pierde caracteristicile

ferromagnetice în timpul încălzirii;
GS: numit ș i Ac3 sau Ar3, limita de existenț ă a ferritei α în timpul
încălzire
ES : numit ș i Acm sau Acr, limita cementitei în timpul încălzirii.

Exemple: răcirea oț elului care conț ine 0.16% cimentită:

Figura III.3: răcirea unui oț el cu 0.16% cimentită

Ș tiinț ele materialelor 34

 Capitolul III: Diagramelor de echilibru fier-carbon

Figura III.4 : Structuri corespunzătoare în diferite intervale de răcire de

oț elul cu 0,16% Cm

III.2.2 Diagrame de echilibru fier-grafit

Diagramul fer-grafic este analog cu diagramul fer-cementită (vezi figura)
III.5). Dans le système stable fer-graphite, le graphite primaire cristallise aux températures
inferioare celei a curbei CD, iar grafitul secundar (eutectic) la cele ale curbei
ECF. Curba SE delimitează domeniul de precipitare al graficitului secundar. PSK delimitează
grafitul eutectoid.

H +L
3727
1538 A B
1487
Eu
1394 N
L
+L
L+GrI
+ E 1153
F
C

+Gr II
912 G

+ S 738 K
P
+GrIII

0 0.8 2.14 4.3 6.67 100%C

Figura III.5 Diagrama fier - grafit

III.3 Denumirea standardizată a oț elurilor

Denominaț ia normalizată a materialelor are ca scop să reunească, sub forma
mai simplu posibil ansamblul informaț iilor ș i caracteristicilor nuanț elor.

III.3.1 Oț eluri nealiajatede uz general

Exemple : GS 355 NL

Ș tiinț ele Materialelor 35

 Capitolul III: Diagramele de echilibru fier-carbon

G : Oț el turnat (dacă este necesar)

S : Destination S : oţel de construcţie
E : oț el de construcț ie mecanică
P : oț el pentru aparate de presiune
B : oţel pentru beton
H: produs plat pentru formare etc...
355 : Limite elastică Re [N/mm2]
Indicaț ie suplimentară F : forjare
N : normalizat
M : laminare
trempat ș i revenit
L : temperatură scăzută

III.3.2 Oț eluri speciale nealiate

Exemple : GC 35 E
G : oț el turnat (dacă este necesar)
C: tip de aceste oț eluri
35 : 0.35% carbon
E : indice complementar E : conț inutul de sulf specificat
C : pentru formare la rece
S : pentru arcuri
U : pentru unelte
D : pentru trefilare

III.3.3 Oț eluri slab aliat

Aceste oț eluri conț in elemente de adăugare introduse voluntar, aceste elemente
sunt desemnaț i prin litere, aș a cum este menț ionat în tabelul următor:

Element Simboluri coeficient Element Simboluri coeficient

de aliaj chimic de aliaj chimic
Aluminiu Al 10 Nichel Ni 4
Bor B 1 Niobiu Nb 1
Chrome Cr 4 Plomă Pb 10
Cobalt Ce 4 Siliciu Și 4
Cupru Cu 10 Sulf S 10
Mangan Mn 4 Titaniu Îț i 10
Magneziu Mg 1 Tungsten W 10
Molybdén Mo 10 Vanadiu V 10
Coeficient: este un multiplicator al procentelor elementelor de adăugare a oţelurilor
slabi aliaț i.
Ș tiinț a Materialelor 36
 Capitolul III: Diagrame de echilibru fier-carbon

Exemple : G 35 Ni Cr Mo 16
G : oț el turnat (dacă este necesar)
35 : conț inut de carbon 0.35%C
Ni Cr Mo: elemente principale de adaos (în ordinea desteneurilor)
16 : conț inutul primului element (Nichel) înmulț it cu 4 deci % Ni = 16/4 = 4%

III.3.4 Oț eluri puternic legate

Pentru aceste oț eluri, un element cel puț in atinge o concentraț ie de 5%, printre aceste oț eluri se

găseș te oț eluri rapide pentru fabricarea uneltelor de tăiere ș i oț eluri inoxidabile.

Exemple : GX 6 Cr Ni Ti 18-11
G : oț el turnat (dacă este necesar)
X : simbol de categorie
6 : conț inut de carbon înmulț it cu 100 (0.06%C)
Cr Ni Ti: elemente principale de adaos în ordinea conț inutului
18-11: procentele elementelor de adăugare (în aceeaș i ordine a elementelor)
adică 18% Cr ș i 11% Ni

III.4 Denumirea standardizată a tipografiilor

Exemple : EN-GJS-400-18
EN : préfixe
GJ : simboluri ale fonturilor
S : tip de font L : lamelară
sferoidală
malléable la inimă albă
MB: maleabil la inimă neagră
V : vermicular
N : absenț a de grafit
Y : structură specială
400 : rezistenț ă la rupere
par traction [N/mm2]
18 : alungire en
procentaj (Δl=18%)

Referinț e bibliografice :

[Link] : materiale volum 1 : materiale metalice

Un Chevalier: ghidul desenatorului industrial

Ș tiinț ele Materialelor 37

 Capitolul IV: tratamente termice

Capitolul IV :
TRATAMENTE TERMICE

Ș tiinț ele Materialelor 38

 Capitolul IV: tratamente termice

IV. TRAITEMENTS THERMIQUES

IV.I Introducere
Un tratament termic este o operaț iune sau o succesiune de operaț iuni în timpul
la care (la care) un aliaj metalic, în stare solidă, este supus unuia sau mai multor cicluri
termice.

Tratamentul termic are scopul de a oferi piesei tratate proprietăț i

mai convenabile pentru implementarea ș i utilizarea sa. Într-o manieră generală,...
tratamentele termice nu modifică compozi ț ia chimică, dar aduc
modificări din punct de vedere constituț ional (starea carbonului, formă alotropică), structură
(dimensiunea granulelor, distribuț ia constituenț ilor) ș i starea de constrângere.

Un tratament termic cuprinde obligatoriu:

1. Un sistem de încălzire ;

2. O men ț inere pentru o perioadă la temperatura de tratament;

3. Un răcire (întoarcerea la temperatura ambientală).

T [°C]

tc tm tr

Întreț inere

0
Vreme
Figura IV.1 Ciclu termic al unui tratament

IV.2 Tratamentul termic al oț elurilor

Oț elurile au un caracter cel mai izbitor, acela de a fi capabile să dobândească, datorită unor
tratamente termice variate, o gamă întreagă de proprietăț i foarte diferite.

IV.2.1 Trempe
Trempe este un tratament termic care permite creș terea durităț ii,
rezistenț ă la rupere ș i la uzură, totuș i aceasta reduce rezilienț a ș i

Ș tiinț ele materialelor 39

 Capitolul IV: tratamente termice

alungirea cu apari ț ia tensiunilor interne. Ciclu opera ț ional al călirii

comportă :

1.O încălzire la o temperatură de austenizare;

2. O men ț inere la această temperatură pentru o austenitare completă;
3. O răcire bruscă (rapidă) într-un mediu de refrigerare (apă, ulei).

Temperatura de încălzire este determinată în funcț ie de compoziț ia chimică a

oț elul ș i dimensiunile sale.

T[°C]
domeniu de austenizare Ac3+30 la 50°C
Ac1+50 la 70°C
Acm
912
+Fe3
C

Ac3 +

Ac1

+Fe C
3

0.8 2.14
%C
Figura IV.2 Temperatura de călire în funcț ie de conț inutul de carbon
(domeniul austenaț iei oț elurilor)

NB: la trempe nu este un tratament termic final, ea este urmată de un revenire.

IV.2.2 Venit
Venitul este tratamentul care urmează de obicei după superficiala. De fapt, o piesă
trempée este foarte dură ș i fragilă (fragilă). Venitul permite astfel reducerea fragilităț ii
piesa, păstrându-i în acelaș i timp duritatea, ș i de a reduce tensiunile interne provocate de
răcire rapidă în timpul întăririi. Revenirea permite astfel menț inerea durităț ii ș i
de a creș te rezistenț a la ș ocuri a piesei care a fost întărită.

Acest tratament constă în încălzirea piesei la temperaturi mai scăzute decât cele de
la trempe. Ciclu operaț ional al veniturilor este după cum urmează:

1. Încălzire la o temperatură ∈ [250,680° ];

2. Men ț inere la această temperatură;
3.Răcire (viteza de răcire nu are nicio influen ț ă asupra
structura metalului).

Ș tiinț ele materialelor 40

 Chapitre IV : traitements thermiques

IV.2.2.1 tipuri de venit

Revenire la temperaturi scăzute: temperatură învecinată de 250 °C, acest tip de revenire este

folosit pentru a diminua constrângerile interne, a creș te rezistenț a ș i a îmbunătăț i ductilitatea,

cu toate acestea, duritatea nu este afectată. Este aplicat instrumentelor de tăiere, instrumentelor de
măsură din oț el carbon ș i slab aliat.

Venit la temperaturi intermediare: efectuat la temperaturile cuprinse între

350 ș i 500°C cu o răcire cu apă, permite creș terea limitei elastice ș i a
rezistenț a la oboseală. Se aplică oț elurilor pentru arcuri.

Revenit la temperaturi ridicate: efectuat la temperaturile cuprinse între 500 ș i

680°C, aplicat la oț elurile de construcț ie, creează cel mai bun compromis între rezistenț ă
ș i ductilitatea (plasticitatea).

O trempe urmată de un venit la temperatură înaltă se nume ș te tratament

de îmbunătăț ire.

IV.2.3 Recrutare
Recuitul este un tratament care tinde să aducă oț elul aproape de starea sa de echilibru.
pe plan fizico-chimic. Scopul său este de a reduce constrângerile interne din metal.
Aceste constrângeri pot proveni dintr-un laminat, dintr-o întindere, dintr-o sudură sau dintr-o alta
tratament termic (temperare, revenire). Recuirea permite îmbunătăț irea maleabilităț ii oț elului, deci mai ...

uș or de prelucrat. Ciclu operaț ional al recoacerii include următoarele etape:

1. Încălzire până la o temperatură numită de recopt (care depinde de tipul de

recuit) ;
2. Men ț inere izotermă la temperatura de recoacere sau la oscila ț ii în jurul
această temperatură ;
3. Un răcire foarte lentă (în aer calm).

IV.2.3.1 Tipuri de recrutare

În funcț ie de scopul urmărit, există diferite tipuri de recoacere care se deosebesc prin
temperaturi de încălzire ș i menț inere (figura IV.3)

Ș tiinț ele Materialelor 41

 Capitolul IV: tratamente termice

T[°C]

1100 1
R de difuzie
R de regenerare
3. R d'adoucissement
4. R de recristalizare
912
5. R de détente

3
4
5

500
0.8 2.14
%C

Figura IV.3 temperatura de încălzire a diferitelor tipuri de recuire

Recuit de omogenizare: numit ș i de difuzie, este aplicat o ț elurilor de turnare

(moulaj), pentru care răcirea a dus la heterogenitatea chimică.

Recrutarea de recristalizare: constă în reformarea cristalelor sau a granulelor metalului deformate.

se aplică pieselor deformate la rece ș i elimină încrustaț ia.

Recuit de détente: spus ș i recuit de stabilizare, se aplică pieselor forjate, face

dispar în tensiunile interne.

Recuit de înmuiere: numit de asemenea recuit complet, se aplică pieselor tratate

termic, distruge efectele tratamentelor termice anterioare, provoacă o
structură favorabilă pentru prelucrare sau deformare la rece.

Recuit de regenerare: numit ș i recuit de finisare, îl refinează pe granulele metalului ș i se aplică

la piesele forjate.

IV.3 Tratamentul termochimic

Prin tratamente termochimice se înț elege saturarea superficială a oț elului prin
un element chimic (C, N, Al, Cr……). Această saturare se produce prin difuzie în stare
atomic dintr-un mediu exterior adus la o temperatură convenabil aleasă. Le
tratamentul termochimic constă în încălzirea pieselor, într-un mediu solid, lichid sau
gazeux, capabil să-i cedeze elementul difuzor, să-i menț ină la această temperatură, apoi să-i
refroidire. Acest tratament permite schimbarea structurii oț elului ș i a compoziț iei chimice
straturi superficiale, ceea ce conduce la o variatie largă a proprietăț ilor.

Ș tiinț a materialelor 42
 Capitolul IV : tratamente termice

Viteza de difuzie a atomilor difuzanț i în fier nu este aceeaș i. Viteza

de saturare în atomi de inserț ie (Cet N) este mai rapidă decât cea în atomi de substituț ie
(metale); de aceea, temperaturile în acest ultim caz trebuie să fie mai ridicate.

IV.3.1 Cémentare
Cementarea este o operaț iune de întărire prin creș terea conț inutului în
carbune urmat de întărire. Scopul principal este de a obț ine dintr-o oț el moale (0.1 până la
0,2)% de carbon, o strat superficial mai mult sau mai pu ț in profund cu o structură aproape-
eutectic (0,8 până la 0,9)% carbon prin încălzirea pieselor într-un mediu capabil să le
a furniza carbon, numit ciment.

Difuzia carbonului în interiorul pieselor este posibilă la starea atomică,

cimentarea se obț ine în urma unei reacț ii chimice în ciment care dă carbon activ
sau ca urmare a unei difuziuni a acestui carbon în oț el adus la temperaturi cuprinse
între 920 ș i 950°C.

Este important de menț ionat că o concentraț ie de carbon care depăș eș te 1,1% de carbon degradează

proprietăț i mecanice ale pieselor cementate.

IV.3.2 Nitrurare
Nitrurarea este un proces de întărire superficială cu azot, aplicat la anumite
oteluri si anumite aliaje (conț inând până la 1,5% Al, 2% Cr, 2% Ni ș i 0,5% Mo). Agentul
durcissant dă peste 500°C, nitratul de fier care este un corp foarte dur, dar Fragil.

Se utilizează ca agent de nitrurare gazul amoniac, care trebuie să îmbăieze piesele care
sunt încălzite la 550°C. La contactul cu fierul, gazul de amoniac se disociază în azot ș i
hidrogen. O parte din azot este absorbită de metal, în timp ce gazele H2, NH3et N2în
excesul este evacuat. Duritatea stratului nitrurat este obț inută fără temperare.

Penetrarea azotului în oț eluri este mai rapidă decât cea a carbonului la

temperatura de 550°C. Adiț ia de crom ș i aluminiu în oț el permite crearea de
nitrură de aluminiu ș i crom care cresc duritatea pieselor nitrurate.

Fonteles de nitrurare suferă, înainte de nitrurare, o spălare ș i revenire pentru a lor

oferi o structură dură ș i tenace.

Nitritarea nu este urmată de niciun tratament termic, ceea ce permite evitarea oricărei
oxidarea metalului ș i orice deformare a pieselor, prezintă avantaje în ceea ce prive ș te

Ș tiinț a materialelor 43
 Capitolul IV: tratamente termice

cimentare astfel încât o duritate mai mare (1100 HV în loc de 800 HV), care se păstrează
până la 500°C, în timp ce duritatea unei straturi cimentate scade începând de la 200°C.
nitrurarea oferă de asemenea rezistenț a maximă la uzură ș i o anumită rezistenț ă la
corozivitate. Pe de altă parte, nitrurarea este mai scumpă decât cimentarea.

IV.3.3 Carbonitrurare
Carbonitrurarea este un proces de întărire superficială a pieselor din oț el care
se încălzeș te într-o atmosferă gazoasă (CO + N2+ C3H8), permiț ând metalului să absoarbă
simultan cu carbonul ș i azotul. Acest tratament este urmat de o stropire. Acest proces este
deci un compromis între cementare ș i nitrurare. Întărirea provine în special din
cimentarea prin carburare a stratului superficial al pieselor. Rolul azotului este
în special să scadă punctul de transformare Ac3. De aceea, temperatura de încălzire
Temperatura de tratament este mai mică (700 la 850°C) decât pentru cementare.

O trempe puț in energetic, de obicei în ulei sau în aer, este efectuată fie la
iesirea pieselor din cuptor după răcire, adică după o a doua încălzire. Se recurge la
prin urmare, la un venit la temperatură scăzută (180°C). Duritatea obț inută este de ordinea a 62
HRC. O grosime cimentată de 0,5 până la 0,7 mm necesită aproximativ 3 ore de tratament. La
couche carbonitrură trebuie să aibă o structură martensitică cu granule fine, o cantitate mică
de carbonitruri ș i aproximativ 20 până la 30 % austenită reziduală.

Carbonitrurarea gazului este în general aplicată pieselor de forme

complexe. Este un tratament care este din ce în ce mai adoptat de industriile de mecanică
de precizie: piese pentru automobile, avioane, metrologie, etc...

Ș tiinț ele Materialelor 44

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

[Link] : materiale vol.1 : materiale metalice

Un Chevalier: ghidul desenatorului industrial

[Link]

[Link]

[Link]

[Link]

Ș tiinț a Materialelor 45