Teoriile Magnetismului
Tradus de
ScribdTranslationsTeoriile Magnetismului
Tradus de
ScribdTranslationsPentru a explica magnetismul, au fost dezvoltate mai multe teorii dintre care se evidenț iază
las de Weber, Ewing ș i Ampere.
Teoria lui Weber:
Magnetismul, conform lui Max Weber, se datorează magnetilor moleculare, deoarece spunea că un
Un magnet poate fi spart în mod indefinit ș i orice parte a acestuia continuă să fie un magnet
chiar ș i în această particiț ie se poate ajunge la molecula magnetului ș i aceasta îș i păstrează
poli magnetici, ca trăsătură fundamentală a acestora.
Această teorie stabileș te de asemenea că procesul de magnetizare a oricărui material
ferromagnetic constă în alinierea magneț ilor moleculari în fire magnetice, care
înainte de magnetizare aveau direcț ii aleatorii fiecare. La extremităț ile celor
fileț ii se localizează poli formaț i, aș a cum se arată mai jos.
Figura 10.
Figura 11.
Teoria lui Ewing:
Bazat pe experimente, Ewing consideră că dipolii magnetici moleculare nu
erau, propriu-zis, cei care se miș cau orientându-se la magnetizarea unui material
ferromagnetic; ci, în materii se formau grupuri de atomi cu aceeaș i
momento magnetic de ordinul 10 la 17 până la 10 la 21 atomi localizaț i în regiuni limitate
de către alte grupuri cu momente magnetice diferite; ș i că, atunci când se magnetizează un material
grupurile se lărgiseră ș i se orientaseră cu acelaș i câmp care le inducea pentru
magnetiza materialul. Aceste regiuni se numesc domenii magnetice ș i sunt de
dimensiunea unei particule de praf.
Momentul magnetic al unui atom este o mărime în atom datorată rotaț iei
rotatia pe care o au electronii atomului in jurul axei lor, acest moment se
cunoscut ș i sub numele de spin.
Procesul de magnetizare a unui material constă, conform lui Ewing, în:
1.- Mărirea domeniilor care au direcț ia sau direcț ia apropiată la
câmpul magnetizator ș i acesta este slab.
Figura 12.
Figura 13.
2.- Rotiș ul domeniilor ș i mărirea acestora în direcț ia câmpului
magnetizator ș i intensitatea acestuia este puternică.
Figura 14.
Figura 15.
Teoria lui Ampere:
Teoria lui Ampere este similară cu cea a lui Weber, doar că menț ionează curente.
elementele în interiorul unui material ferromagnetic, cu direcț ii diverse, în
locul dipolilor magnetici, aș a cum se arată în figura următoare.
Figura 16.
Teoria lui Ampere a curentilor unitari.
Magnetizarea unui material conform lui Ampere însemna aranjarea curentilor elementari.
rezultatul acestei ordonări este un curent în periferia unui magnet de bară prin
exemplu, curent care provoca doi poli cu nume opuse la extremităț ile
bara. În prezent, s-a dorit să se relaț ioneze curentele elementare cu
miș cările externe ale electronilor în jurul nucleelor lor.
Suma curentelor elementare în aceeaș i direcț ie într-o plasă formează o
curentul periferic al grilei ș i suma curentilor de grila formează câmpul
magnetic cu poli la capetele barei.
Legea lui Biot-Savart
Legea lui Biot ș i Savart este o ecuaț ie care descrie câmpul magnetic generat de
curenț i electrici staț ionari.
Jean Baptiste Biot (1774-1862) ș i Félix Savart (1791-1841) au stabilit puț in mai târziu
de când Oersted (1777-1851) a divulgat experienț a sa, care la fel ca o sarcină produce
uncâmp electrico o masă un câmp gravitator, un element de curent generează
un câmp magnetic. Un element de curent esteintenitatece curge printr-o
porț iune tangenț ială la firul conductor de lungime infinitesimală ș i al cărei sens este acela al
curent electric dl. Expresia sa este dată de I·dl
legea lui Biot ș i Savart stabileș te că câmpul magnetic produs de un curent
oricine într-un punct P este determinat de următoarea expresie:
unde
B este intensitatea câmpului magnetic creată într-un punct P.
μ0este permeabilitatea magnetică a vidului. În S.I. se măsoară în m·kg/C2.
I este intensitatea curentului care circulă prin dl. În S.I. se măsoară în Amperi
(A).
Dl vector în direcț ia intensităț ii curentului. În S.I. se măsoară în
metri (m).
Ur este un vector unitar care leagă elementul de curent I·dl de punctul P
unde se măsoară intensitatea câmpului magnetic B.
Ș i în loc de un curent electric indefinit, avem un curent în linie
recta, calculul câmpului magnetic generat de această curent se simplifică
enorm de mult.
Valoarea câmpului magnetic creat de un curent rectiliniu într-un punct P se
obț ine prin intermediul următoarei expresii:
Liniile de câmp create de acest tip de curent sunt circumferinț e
concentrice la conductor ș i perpendiculare la el. Acest lucru implică că direcț ia
câmpul magnetic să fie tangential la ele în fiecare punct ș i sensul său să fie dat de
regula mâinii drepte. Regula mâinii drepte determină că dacă folosim
degetul mare al acelei mâini pentru a indica direcț ia intensităț ii curentului, restul de
degetul ne va indica sensul câmpului magnetic.
Valoarea câmpului magnetic în centrul unei spirale circulare creată de o
curentul electric se obț ine prin intermediul următoarei expresii:
Liniile de câmp create de acest tip de curent sunt cercuri concentrice
în fiecare punct al conductorului, astfel încât în centrul spirei câmpul
magneticul este perpendicular pe la spira ș i sensul se obț ine aplicând regula
mâna dreaptă. Aminteș te-ț i că, aș a cum am spus anterior, regula mâinii drepte
determină că, dacă folosim degetul mare al acelei mâini pentru a indica sensul intensităț ii
de curent, restul degetelor ne vor indica direcț ia câmpului magnetic.
Indiferent de care este direcț ia intensităț ii curentului electric,
liniile de câmp vor ieș i printr-o faț ă a spirei ș i vor intra printr-o alta. Faț a prin care
salen primeș te numele de faț ă nord ș i prin care intră faț a sud, la fel cum se întâmplă cu
un magnet.
Câmpul magnetic respectă ceea ce se numeș te principiul suprapunerii:
Câmpul magnetic B produs de diferite agenț i într-un punct al spaț iului este
lasuma vectorialăde câmpurile magnetice produse de fiecare dintre ei
individual, în aș a fel încât: