Diagnostic psihopedagogic

Psihopedagogia este un domeniu de cunoa ș tere ș i ac ț iune care se ocupă cu problemele de

învăț area în tiparele sale normale sau patologice, având în vedere influenț a familiei, a
ș coala este a societăț ii în dezvoltarea sa.

Este o ș tiinț ă care studiază procesul de învăț are umană, caracteristicile sale, cum se
înva ț ă, cum învă ț area variază evolutiv, cum se produc modificările în
învăț are, cum să recunoș ti, să tratezi ș i să previi aceste modificări.

Rolul Psicopedagogiei

Rolul iniț ial este concentrat pe studiul procesului de învăț are, diagnostic ș i tratament al
obstacolele sale. Astfel, psihopedagogul va analiza situaț ia elevului pentru a putea
diagnosticarea problemelor ș i a cauzelor acestora.

În acest fel, el formulează ipoteze prin analiza simptomelor pe care le prezintă individul,
ascultând plângerea dumneavoastră, plângerea familiei ș i a ș colii. Pentru aceasta, devine necesar să cunoaș tem

subiect în aspectele sale neurofiziologice, afective, cognitive ș i sociale, precum ș i înț elegerea a
modalitatea de învăț are a subiectului ș i legătura pe care individul o stabileș te cu obiectul de
învăț are, cu mine însumi ș i cu celălalt.

Un psihopedagog caută, aș adar, să înț eleagă individul în multiplele sale dimensiuni pentru
îi va ajuta să-ș i regăsească calea, să depăș ească dificultăț ile care împiedică o dezvoltare
harmonic ș i care se constituie într-un blocaj al comunicării sale cu mediul care îl
caută.

Fiecare psihopedagog are un stil propriu de a realiza intervenț ia psihopedagogică. Prin diferite
raț iuni, fiecare caută un drum pe care să poată circula cu mai mult confort în faț a
provocările pe care practica psihopedagogică le impune cuplului învăț ător/aprindere.

Conform lui Bossa (2000), psihopedagogul cercetează, de asemenea, condiț iile pentru ca să se
produce învă ț area con ț inutului ș colar, identificând care sunt obstacolele ș i
elemente care facilitează, atunci când este vorba despre o abordare preventivă. Unele elemente
facilitatori ș i obstacolele sunt condiț ionate de diferite factori, făcând ca fiecare situaț ie
1
fii unică ș i particulară. Această muncă va necesita de la psihopedagog o atitudine de investigare
intervenț ia în ceea ce prejudiciază individul.

EVALUARE PSIHOPEDAGOGICĂ

Evaluarea psicopedagogică implică:

a) Identificarea principalelor factori responsabili de dificultăț ile copilului. Avem nevoie

determinar se trata-se de um distúrbio de aprendizagem ou de uma dificuldade provocada por
alte factori (emo ț ionali, cognitive, sociale...). Aceasta necesită colectarea de date
referitor la natura dificultăț ii prezentate de copil, precum ș i să se investigheze
existenta unor afectiuni neuropsihice, conditii familiale, mediu scolar si oportunitati
de stimulare oferite de mediu la care copilul aparț ine;

b) un studiu al repertoriului infantil în legătură cu abilită ț ile academice ș i cognitive

relevante pentru dificultatea de învăț are prezentată, ceea ce include: cunoș tinț e, de către
profesional, al conț inutului academic ș i al propunerii pedagogice, la care copilul este supus;
investigarea repertoriilor relevante pentru învăț are, cum ar fi atenț ia, obiceiurile de studiu,
soluț ionarea problemelor, dezvoltarea psihomotorie, lingvistică etc.; evaluarea cerinț elor preliminare
e/ou condi ț ii care facilitează învă ț area con ț inuturilor; identificarea modelelor de
raț ionamentele utilizate de copil atunci când abordează situaț ii ș i sarcini academice, precum ș i deficitele ș i

preferinț e în modalităț ile procentuale etc;

c) identificarea caracteristicilor emo ț ionale ale copilului, stimuli ș i scheme de

reforț area la care răspunde ș i interacț iunea sa cu cerinț ele ș colare propriu-zise
Ditas. Ea trebuie să fie un proces dinamic, deoarece în ea se iau decizii cu privire la
necesitatea sau nu a interven ț iei psicopedagogice. Ea este investigarea procesului de
învăț area individului având ca scop înț elegerea originii dificultăț ii ș i/sau a tulburării prezentate.
Include o interviu iniț ial cu părinț ii sau îngrijitorii copilului, analiza materialelor ș colare,
aplica ț ia diferitelor modalită ț i de activită ț i ș i utilizarea testelor pentru evaluare a
dezvoltare, domenii de competenț ă ș i dificultăț ile prezentate. În timpul evaluării pot

2
să se desfă ș oare activită ț i matematice, teste de evaluare a nivelului de gândire ș i altele
funcț ii cognitive, citire, scriere, desene ș i jocuri

DIAGNOSTICUL DISTURBĂRII DE ÎNDRUMARE

Investigaț ia este un termen folosit de Rubinstein (1987) ș i care defineș te psihopedagogia. O

profesional din acest domeniu trebuie să caute fiecare „colț ” al persoanei, să analizeze modul în care aceasta se

expresia, gesturile tale, intonaț ia vocii, totul. Psihopedagogul trebuie să observe nu doar
ceea ce această copil arată, dar a ș ti să perceapă că ea poate avea o problemă imperceptibilă
ce îț i îngreunează învăț area ș i cum să o dirijezi către un alt profesionist, cum ar fi:
psihologi, logopezi, neurologi, etc., asta înseamnă să ș tii să investighezi multiplele
factors care fac ca acest copil să nu reuș ească să înveț e.

Diagnosticarea unei tulburări de învăț are este o sarcină dificilă ș i pentru a o face cu precizie
eficiente este necesară participarea unei echipe interdisciplinare ș i utilizarea de diferite
instrumente pentru evaluare.

Fernández (1991) afirmă că diagnosticul, pentru terapeut, trebuie să aibă aceeaș i funcț ie ca ș i reț eaua.
pentru un echilibrist. Este un proces care îi permite profesionistului să investigheze, să formuleze ipoteze
provizorii care vor fi sau nu confirmate pe parcursul procesului, recurgând, pentru aceasta, la
cunoș tinț e practice ș i teoretice.

Această investigaț ie rămâne pe parcursul întregului diagnostic prin intervenț ii ș i a

„ascultare psihopedagogică...” pentru a „se putea descifra procesele care dau sens la
observado e norteiam a intervenção” (BOSSA, 2000, p. 24).

Diagnosticul nu este altceva decât constatarea că copilul are un anumit tip de dificultate
în învăț are, un fapt care de obicei este detectat doar atunci când este introdus în învăț ământul formal.
Cu toate acestea, odată realizată această constatare, echipei îi revine sarcina de a investiga cauza acesteia ș i, pentru aceasta,

trebuie să folosim toate instrumentele diagnostice necesare pentru acest scop.

3
Diagnosticul psicopedagogic deschide posibilităț i de intervenț ie ș i dă startul unui proces de
depăș irea dificultăț ilor. Focalizarea diagnosticului este obstacolul în procesul de învăț are. Este
un proces în care se analizează situa ț ia elevului cu dificultă ț i în contextul
ș coala, a sălii de clasă, a familiei; adică, este o explorare problematică a elevului în faț a
producț ie academică. În timpul diagnosticării psicopedagogice, discursul, postura, atitudinea
pacienta ș i cei implicaț i sunt indicii importante care ajută la identificarea problemelor care trebuie abordate

desvendadas. É através do desenvolvimento do olhar e da escuta psicopedagógica, trabalhados e

încorporate de către profesionist care ar putea fi lansate primele hipoteze cu privire la
individ. Această privire ș i această ascultare depăș esc datele reale relatate ș i caută între rânduri,
emoț ia, elaborarea discursului inconș tient pe care persoana asistată îl aduce.

Obiectivul diagnosticului

Este este să obț ii o înț elegere globală a modului tău de învăț are ș i a abaterilor care au loc
în acest proces care duce la un prognostic ș i îndrumare pentru problema de învăț are.
Se caută organizarea datelor obț inute în legătură cu diferitele aspecte implicate în proces
de învă ț are într-o formă particulară. Acesta implică interdisciplinaritate în cel pu ț in trei
domenii: neurologie, psihopedagogie ș i psihologie, pentru a posibilita eliminarea factorilor care nu
sunt relevante ș i identificarea cauzei reale a problemei. Este în acest moment că
psihopedagogul va interacț iona cu clientul (elevul), cu familia ș i cu ș coala, părț ile implicate în
dinamica procesului de învăț are-învăț are. De asemenea, este important să subliniem că diagnosticul
are o mare relevanț ă la fel ca tratamentul, de aceea trebuie să fie făcut cu mult
atenț ie, observând comportamentul ș i schimbările pe care acesta le poate provoca în subiect.

Diagnosticul psihopedagogic este văzut ca un moment de tranziț ie, un paș aport pentru
intervenț ie, urmând să respecte câteva principii, cum ar fi:

Analiza contextului ș i citirea simptomului;

Explica ț ii ale cauzelor care coexistă temporal cu simptomul; obstacol de
ordinea cunoaș terii, ordinea interacț iunii, ordinea funcț ionării ș i ordinea
structural;
Explicaț ii ale originii simptomului ș i ale cauzelor istorice;

4
 Analiza distan ț ei fenomenului în raport cu parametrii considera ț i
acceptabile, formularea ipotezelor cu privire la configuraț ia viitoare a fenomenului actual ș i,
indica ț ii ș i îndrumări. Diagnosticul nu poate fi considerat ca un
moment static, căci este o evaluare a elevului care implică atât nivelurile sale actuale
de dezvoltare, în ceea ce priveș te capacităț ile ș i posibilităț ile sale de învăț are viitoare.
Durante mulț i ani, era o oară exclusivă a specialiș tilor, care analizau câteva
informaț iile elevilor, obț inute prin intermediul familiei ș i uneori al ș colii, ș i imediat după
dezvoltam un raport de diagnostic, aproape întotdeauna cu termeni tehnici incomprehensibili.

Distanț a existentă în relaț ia dintre specialiș ti, familie ș i ș coală împiedica

dezvoltarea unui lucru eficient cu elevul. Propunerea actuală este că
diagnostic să fie o muncă comună unde toate persoanele care sunt implicate cu
alunii trebuie să participe ș i să nu acț ioneze ca simpli coadjuvanț i ai acestui proces. El nu este un
studiul manifestărilor aparente care au loc în activitatea zilnică ș colară, este o investigaț ie
profundă, în care sunt identificate cauzele care interferă cu dezvoltarea elevului,
suggerând activită ț i adecvate pentru corectarea ș i/sau compensarea dificultă ț ilor,
considerând caracteristicile fiecărui elev.

Diagnosticul nu ar trebui să se bazeze doar pe o deficienț ă, ci să evidenț ieze potenț ialităț ile.
individului. Nu este pur ș i simplu ceea ce are, ci ceea ce poate fi ș i cum va putea să se
a dezvolta. Este extrem de relevant să detectăm, prin diagnostic, momentul vieț ii
copilul în care încep problemele de învăț are. Din punct de vedere al intervenț iei, face
multe diferenț e constatăm că dificultăț ile de învăț are încep odată cu intrarea în
ș coala, deoarece poate fi un indiciu puternic că problema avea ca ș i cauză factori intra-
escolares (BOSSA, 2000, p. 101).

Atunci când se instrumentează un diagnostic, este necesar ca profesionistul să fie atent la semnificaț ie.
nu vedeț i simptomul doar într-o apără, ca o handicap, ci la nivel familial ș i ș colar
al subiectului. Ca psihopedagogul, prin diagnostic, să creadă într-o învă ț are care
posibilitatea de a transforma, a ieș i din locul stagnat ș i a construi. Să fie el firul conducător care
va orienta intervenț ia psihopedagogică.

5
Tehnici pentru colectarea datelor

Codul de Etică al Psihopedagogiei, psihopedagogul poate utiliza proceduri proprii de

Psihopedagogie, proceduri specifice domeniului său de activitate.

Rubinstein (1996) subliniază că psihopedagogul poate folosi ca resurse interviul cu

familia; investigarea motivului consultaț iei; cunoscut istoria de viaț ă a copilului, realizând
anamnese; a intervieva un elev; a contacta ș coala ș i alț i profesioniș ti care se ocupă de
copil; men ț ineț i părin ț ii informa ț i despre starea copilului ș i despre interven ț ia care are loc
realizată; a face trimiteri către alț i profesioniș ti, atunci când este necesar.

Bossa (2000) evidenț iază alte resurse, referindu-se la Probele de Inteligenț ă (WISC); Teste
Proiective; Evaluarea perceptomotoare (Testul Bender); Testul de Apercepț ie Infantilă (CAT.)
Teste de Apercepț ie Tematică (TAT.); Probe de nivel de gândire (Piaget); Evaluare a
nível pedagógico (nível de escolaridade); Desenho da família; Desenho da figura humana; Teste
HTP (casă, arbore ș i persoană); Teste psihomotorii; Lateralitate; Structuri ritmice... Autoarea
nu prezintă restricț ii în ceea ce priveș te utilizarea testelor, totuș i, unele dintre aceste teste (Wisc, Testul de

Bênder, CAT, TAT, Teste Proiective), aici în Brazilia, sunt considerate de utilizare exclusivă de
psihologi. Pentru a evita fricț iunile, psihopedagogul poate fi creativ ș i poate dezvolta activităț i care
putem face acelea ș i observa ț ii ca aceste teste. El poate, de asemenea, să organizeze o
echipă multidisciplinară, astfel încât să se facă o evaluare a tuturor aspectelor despre
căror se referă ipoteza noastră diagnostică iniț ială. Ex: test de inteligenț ă (psihologi); teste de
audi ț ie ș i de limbaj (fonoaudiólogi). Pedagogii specializa ț i în psihopedagogie,
putem folosi teste precum TDE, Metropolitano, ABC, Probe Piagetiene, probe pedagogice,
etc. Utilizarea jocurilor este de asemenea sugerată ca resursă, având în vedere că subiectul prin intermediul acestora

poate manifesta, fără mecanisme de apărare, dorinț ele conț inute în inconș tientul său. În plus,
mais, no enfoque psicopedagógico os jogos representam situações-problemas a serem resolvidos,
căci implică reguli, prezintă provocări ș i permite observarea modului în care subiectul acț ionează faț ă de ele,
care este structura ta de gândire, cum reacț ionezi în faț a dificultăț ilor.

Etapele diagnosticului

6
Diagnosticul psicopedagogic este compus din mai multe etape care se deosebesc prin scopul lor.
investigaț ie. În acest fel, avem anamneza doar cu părinț ii sau cu toată familia pentru
înț elegerea relaț iilor familiale ș i legătura acestora cu modelul de învăț are al subiectului; a
evaluarea producț iei ș colare ș i a legăturilor cu obiectivele de învăț are ș colară; a
evaluarea performanț ei în teste de inteligenț ă ș i vizuo-motorii;

analiza aspectelor emoț ionale prin intermediul testelor ș i sesiunilor ludice, interviuri cu ș coala
sau o altă instituț ie în care subiectul face parte; etc.

Aceste momente pot fi structurate într-o succesiune diagnostiă stabilită.

Există diferite modele de secven ț ă diagnostică, iar noi ne vom opri asupra modelului
dezvoltat de Weiss (1992).

Etapele care compun modelul ș i îl caracterizează

1) Interviu Familial Exploratoriu Situational (E.F.E.S.);

2) Interviu de anamneză;

3) Sesiuni ludice centrate pe învăț are (pentru copii);

4) Probe ș i teste (când este necesar); 5) Sinteză diagnostică – Prognostic;

6) Interviu de Restituire ș i Îndrumare. Aceste etape pot fi modificate în ceea ce priveș te

secuencia ș i modul de aplicare, conform fiecărei practici psihopedagogice.

Interviul de restituire ș i îndrumare. Este momentul care marchează încheierea

procesul diagnostic. „... Poate că cel mai important moment al acestei învă ț ări este ..."
interviu dedicat restituirii diagnosticului, interviu care se desfăș oară mai întâi cu
subiect ș i apoi cu părinț ii" (PAÍN, 1992, p. 72).

Este un întâlnire între subiect, psihopedagog ș i familie, având ca scop raportarea rezultatelor
diagnostic, analizând toate aspectele situaț iei prezentate, urmat de o sinteză
integradora este un îndrumare. Este o etapă a diagnosticului foarte aș teptată de familie ș i
părtinitorul ș i că trebuie să fie bine condus astfel încât să existe participarea tuturor, căutând
elimina ț i îndoielile, îndepărta ț i etichetele ș i fantomele care sunt de obicei prezente într-un
7
procesul de diagnostic. Nu este suficient să prezentăm doar concluziile. Este necesar să profităm
acest spaț iu pentru ca părinț ii să îș i asume problema în toate dimensiunile sale.

Weiss (1992) a orientat organizarea datelor despre pacient în trei domenii: pedagogic, cognitiv ș i
afetivo-social, ș i ulterior a reorganiza ordinea subiectelor care urmează să fie abordate, la care
punctul va da mai multă importanț ă. Este necesar să existe un ghid pentru ca psihopedagogul să nu se piardă ș i

părin ț ii să nu fie confuzi. Totul trebuie făcut cu multă afec ț iune ș i seriozitate, trecând
securitate. Părinț ii, astfel, de multe ori ajung să dezvăluie ceva în acest moment care surprinde ș i
acaba completând diagnosticul. Este important să se abordeze iniț ial aspectele mai
pozitive ale pacientului pentru ca acesta să se simtă valorizat. Adesea, copilul deja se
găseș te-te cu stima de sine atât de scăzută încât dezvăluirea doar a aspectelor negative se încheie
perturbând-o încă ș i mai mult, ceea ce sfârș eș te prin a face imposibilă posibilitatea unor noi cuceriri.
Apoi, vor fi men ț ionate punctele cauzatoare ale problemelor de învă ț are.
Ulterior acestei conduite, vor trebui menț ionate recomandările precum schimbarea ș colii sau a
turma, ameniza super protecț ia părinț ilor, stimulează citirea acasă etc; ș i indicaț iile care
sunt serviciile pe care le consideri necesare ca logoped, psiholog, neurolog etc.