FACULTAD DE DERECHO Y CIENCIA POLÍTICA

ŞCOALA PROFESIONALĂ DE DREPT

CONTROLUL SOCIAL
ANTECEDENTE
Expresia Control Social apar ț ine sociologului nord-american
EDWARD ROSS, quién la utilizó por primera vez como categoría enfocada
problemele ordinii ș i organizării societale, în căutarea unei
stabilitate socială integrativă rezultată din acceptarea valorilor unice ș i
uniformatori ai unui conglomerat uman disimilar în rădăcinile sale etnice ș i
culturale.
La naș terea sociologiei ca disciplină ș tiinț ifică, ideea de control
social a devenit central pentru a analiza ș i explica organizarea socială.
Ulterior, din perspectiva criminologiei, teoriile de control social
Edward Alsworth Ross. sociolog
nord-american, pionier în considerând, în rezumat, că persoanele au o tendinț ă de a comite infracț iuni,
utilizarea acestui termen în ce se va consuma decât dacă există un motiv care să o împiedice, motive
relaț ie a problemele de
care au natura unor controale sociale informale. Teoriile despre
ordinea ș i organizaț ia socială
controlul social se încadrează într-o perspectivă mai largă
denumită interaccionism simbolic, care se bazează pe înț elegerea
societate prin comunicare ș i analizează sensul acț iunii sociale din perspectiva celor
participanț i (în acest caz al acț iunii delincvenț iale).
Este innegabil că omul este un ființ ă socială, aceasta explică gruparea ș i convieț uirea sa istorică cu alț ii.
oameni, cu toate acestea, această convieț uire nu este întotdeauna paș nică ș i se manifestă comportamente
abătute de la norma socială imperante. Diverse metode au fost folosite în diferite societăț i pentru
de-a lungul trecerii timpului cu scopul de a încerca să asigure convieț uirea paș nică sau de a impune pedepse
a celor care vor încălca normele sociale. Este, aș adar, de înț eles că orice societate sau grup social
trebuie să aibă reguli de convieț uire, cu o disciplină care să asigure coerenț a internă a acestora
membri, în coresponden ț ă se vede obligată să desfă ș oare diverse mecanisme care să asigure
conformitatea acestora cu normele ș i regulile de comportament; fiind aici locul unde controlul social îș i are
funcț ie. Implantarea sa este necesară odată ce iese la iveală un dezechilibru între om ș i societate,
Implantarea aceasta poate fi de controale atât coercitive cât ș i persuasivă care reglează, orientează ș i
reprimă comportamentele nedorite sau nerecunoscute ca fiind valide într-o anumită societate.
DEFINIȚIE
Controlul social poate fi definit într-o formă generică ca ansamblul de strategii ș i sancț iuni.
sociale pe care le utilizează instituț iile cu intenț ia de a garanta supunerea individului la
normele sociale sau legile imperante, în general aceste mecanisme acț ionează asupra individului într-un mod
inconș tiente deoarece le-a învăț at în timpul procesului de socializare. În timpul copilăriei, în procesul
de socializare individul învaț ă ș i interiorizează ceea ce în societatea ș i cultura sa se consideră sau nu
aproape, mai târziu va învăț a ș i care sunt comportamentele considerate delictuale ș i
pedepsi conform legilor în vigoare.
Controlul social, în mod original, apare ca o specie de mecanism care permite autorreglarea
ordenul social prin intermediul mecanismelor informale care apar din însăș i ființ a socială. Astfel, apare
această categorie în cadrul teoriilor destinate să stabilească consensul social ca un ent natural de
convieț uirea ș i reproducerea relaț iilor sociale, până la adoptarea unor poziț ii mai adaptabile la
epocă.
Controlul social poate fi înț eles pe de o parte ca o strategie de administrare a ordinii, ș i
pe de altă parte, ca un instrument de dominaț ie legitimat de baza socială. Sensul acordat de
Ross a acest nou concept excludea într-un anumit mod controalele de stat, atât legale, cât ș i politice,
cei care în practică au demonstrat ineficienț a lor de a construi armonia socială necesară. De la aceasta
perspectiva, esenț a controlatoare ar fi asumată de societate prin interacț iunea socială
persuasivă. Controlul social, prin urmare, ajută la prevenirea delincvenț ei sau a comportamentului deviant ș i de asemenea
poate fi considerat că ajută la pedepsirea comportamentelor deviante deja realizate, având în vedere că, prin intermediul

Pagina1de3
Ps. Vladimir Estrada Alarcón
 FACULTATEA DE DREPT Ș I Ș TIINȚ E POLITICE
Ș COALA PROFESIONALĂ DE DREPT

de zvonuri, ostracism sau ruș ine, individul care a comis această conduită se poate simț i
câș tigat de societate, deș i aceasta nu foloseș te metode coercitive tradiț ionale.
Dezvoltarea conceptului de "control social" se prezintă cu sociologii (criminologii)
norteamericani ș i i se atribuie lui Edward Rossel creatorul acestui termen, deș i, Roberto Bergalli
considera să fie primul care a folosit expresia sociologie a controlului penal, cel puț in în
Prin urmare, controlul social poate fi înț eles ca o formă de presiune socială informală.
y difuză, care are ca obiect evitarea comportamentului delincvent. De asemenea, este necesar să subliniem că Bergalli
acordă o mare importan ț ă ideilor lui Robert Merton, care, pe baza studiului societă ț ii
norteamericana evidenț iază că unele structuri sociale sunt clar criminogene la
a propicia ca persoanele să decidă să realizeze comportamente deviante.
Muñoz Condeexplica sobre el concepto de control social que es“condición básica de la vidasocial,
prin el se asigură respectarea aș teptărilor de comportament ș i a intereselor
conț inuturile din normele sociale care reglementează convieț uirea”. În concluzie, referitor la concept
general de control social, putem determina că este vorba despre ansamblul de mijloace prin care...
care este o societate care garantează că comportamentul fiecărui membru este congruent cu parametrii
de conducta stabilită anterior ș i de asemenea face referire la capacitatea de reacț ie
de la societate faț ă de neîndeplinirea acestor parametri.
Pe de altă parte, Luis Recases se referă la controlul social ca o expresie care "a fost pusă în uz ș i
generalizată mai ales de sociologii nord-americani. Cu aceste cuvinte se încearcă să se desemneze în
ansamblu toate normele colective precum ș i autorităț ile ș i puterile sociale, care la
niveluri diferite ș i în diverse moduri, reglează comportamentul uman în aspectele sau rezultatele sale
exterioare.
În ceea ce priveș te conceptul de control social în domeniul ideilor criminologice care au fost expuse,
de asemenea, este important de subliniat că dezvoltarea sa nu a fost uniformă, astfel încât unii autori au dezvoltat ceea ce se numeș te
control social „pasiv” care se refereau la elementele bazate pe obiceiuri, tradiț ii, legi,
instituț iile, etc., ș i la rândul lor au creat termenul de control social „activ”, ca proces social
orientat spre acț iuni pentru implementarea obiectivelor ș i valorilor.
În prezent, Ross subliniază că problema controlului social este că "aceste legături naturale, care erau
multe ș i ferme atunci când vecinătatea rurală sau comunitatea de sat erau de tip comunitar, nu se leagă
pe oameni atât de mult cât ar trebui în comunităț ile enorme ș i complexe de astăzi”, prin urmare,
Aceasta ar fi o explicaț ie despre cum controlul social informal îș i pierde eficacitatea în marile oraș e.
În cele din urmă, din punct de vedere sociologic, mecanismele de control social ar constitui o
de las partes más importantes de retroalimentación del sistema social para conservar su estabilidad (el
factor homeostatic). La fel s-ar putea spune că constituie partea conservatoare a societăț ii
(în contrast cu schimbarea socială care, după cum vom vedea mai târziu, constituie partea care cheamă la
schimbare ș i reforma).
TEORII
1. Teoria arraigării sociale.
Conocida también como la teoría de los vínculos sociales fue desarrollada por HIRSCHI partiendo
del criteriului că controlul necesar pentru ca individul să nu acț ioneze delincvent, constă în
în legăturile pe care le stabileș te cu societatea, legături a căror rupere ar însemna o sensibilă
pierdere pentru persoană. Când lipsesc aceste legături sau acestea se slăbesc, dispar.
arraigo social care func ț ionează ca un zid de detentare a ac ț iunilor criminale. Necesitatea de
autoperceperea ș i a fi recunoscut ca membru deplin ș i respectat al diverselor grupuri sociale
apartenenț a acț ionează ca un element comportamental de control, conform acestei poziț ii teoretice.
2. Teoria conformită ț ii diferen ț iale.
Susț inătorii acestei poziț ii, BRIAR ș i PILIAVIN, îș i bazează teoria pe două aspecte sau
premisele fundamentale: posibilitatea afectării individului prin stimulii temporari ș i
grad diferit de angajament al persoanei faț ă de valorile acceptate social. El
rezultatul interacț iunii ambelor variabile va fi întotdeauna diferit la două ființ e umane

Pagina2din3
Ps. Vladimir Estrada Alarcón
 FACULTATEA DE DREPT Ș I Ș TIINȚ E POLITICE
Ș COALA PROFESIONALĂ DE DREPT

sometiț i la condiț ii stimulatorii analogice, pornind de la ideea că aceș ti indivizi posedă grade
fără echivalente conform valorilor sociale. „Ceea ce ar însemna că, în situaț ii
echivalente, o persoană cu un grad ridicat de angajament sau conformitate faț ă de valori
persoanele convenț ionale sunt mai puț in probabil să se implice în comportamente delincvente decât altele
individ cu un nivel inferior de conformism.
3. Teoria con ț inerii.
Peculiaritatea doctrinară a segmentului teoreticilor controlului care ne interesează, se bazează pe
valorizarea elementelor de natură individuală în contextul unui mod de abordare tendinț ial
sociologică. RECKLESS, recunoscut ca autor principal al acestei variante, îș i concentrează atenț ia pe
rolul determinant pe care îl joacă calităț ile personale, cele care în unele cazuri funcț ionează
ca factori imunizanț i într-un microambianț ă strict delincventă; constituind
numite mecanisme de conț inere. Aceste mecanisme pot avea o structură internă sau
externă; în cazul celor dintâi se referă la mecanismele subiective proprii ale
personalitate, cum ar fi: concept bun, proiecte vitale bine definite, toleranț ă adecvată la
frustrarea, etc. În ceea ce priveș te mecanismele de conț inere externe, se menț ionează
legate de controlul normativ social, exemplu: coduri morale solide, roluri sociale bine definite
estructurate, disciplină socială supravegheată ș i eficientă.
4. La Teoria controlului interior.
În vederea teoriei controlului interior, acț iunea delictuală apare din cauza inconsistenț ei
controlatoare a grupurilor primare care nu au reuș it să-ș i facă membrii să interiorizeze
reguli ș i roluri necesare; ceea ce înseamnă că controlul social nu a derivat în mod corespunzător
în controlul personal intern; înț eles acesta din urmă ca transcendenț ă funcț ională efectivă la
sfera volitivă, a valorilor ș i normelor socialmente prevalente. Pentru REISS, susț inător al acestei
teza, criminalitatea apare ca o derivare a disfunc ț ionalităț ii controlului social
ineficiente ș i consecinț a slăbiciunii controlului personal sau interior.
5. Teoria anticipării diferen ț iale, etc.
Raț ionamentele proprii abordării anticipării diferenț iale presupun o muncă
intelectiv detaliat al individului, în care evaluează costurile ș i beneficiile pe care le-ar putea aduce
delictul. Această teorie "este formulată de D. GLASER, care încearcă să o concilieze cu teoria
control social ș i conceptele de bază ale asociaț iei diferenț iale. Postulatul său este foarte simplu:
decizia de a comite sau nu o infracț iune este determinată de consecinț ele pe care autorul le anticipează.
Nucleul dur al analizei se bazează pe înclina ț ia avantajoasă sau dezavantajoasă a
aș teptări, grad de beneficiu care se relativizează în funcț ie de profunzimea contactului fiecărei
persoana cu modelele criminale.
Concluzionând, se poate afirma că teoriile controlului social depă ș esc viziunea
macrosociologic al curentului structural-funcț ionalist, evaluând Controlul Social dintr-o
poziț ia dicotomică legată de caracterul extern sau intern al controlului ș i acordând o atenț ie specială
relevanț a funcț iei grupurilor mici de apartenenț ă a individului. În acest sens „
teoriile controlului sunt adesea văzute în mod greș it ca teorii de la care se derivă
o cerere de un control penal mai mare. Cu toate acestea, aceasta este incorect, deoarece (...) accentul asupra
teoriile controlului se află în controlul social, adică în creș terea legăturii persoanei cu
instituț iile sociale care este ceea ce (...) va împiedica persoana să comită infracț iuni.
Teoriile Controlului Social sunt contestate din diverse motive printre care se remarcă
renunț ă să localizeze factorul pozitiv care generează comiterea de infracț iuni ș i, în consecinț ă,
recunosc existenț a unui factor negativ provocator al actului criminal, ș i anume "presupun că
absenț a controlului este suficientă pentru a provoca inevitabil, de una singură, realizarea de acte
delictive

Pagina3din3
Ps. Vladimir Estrada Alarcón