Țara Deș eurilorPartea 1, Îngroparea Morț ilor

Summary
Împărtăș eș te

Sumar
Poemul începe cu o imagine izbitoare a primăverii cu
principalul vorbitor remarcând cum, paradoxal, viaț a creș te
înfăptuirea din moarte; adică, cum toată degradarea din cădere ș i
atunci, îngheț ul iernii este terenul de reproducere pentru o nouă viaț ă.
Perspectiva se schimbă de la această discuț ie despre
schimbarea anotimpurilor într-o scenă apropiată de
Starnbergersee, un lac lângă München, Germania, ș i un
instanț ă în care vorbitorul ș i alte persoane nespecificate
au fost "surprinș i" de sosirea verii. Vorbitorul
se bucură de cafea ș i conversaț ie cu ceilalț i. Apoi, ce?
apare să fie un nou vorbitor pe nume Marie care descrie un
amintirea copilăriei de a merge cu sania în munț i; ea
era speriat dar se simț ea liber.
The second stanza shifts back to a discussion of plant
viaț ă, întrebând despre "rădăcinile care se agăț ă" ș i
ramuri [care] cresc
răspuns, vorbitorul principal notează cum, în această împrejurare nespecificată
dar un loc uscat ș i decrepit, soarele este nemilos, "
un copac mort nu oferă adăpost." Adaugă vorbitorul,
fără apă. Totuș i, vorbitorul promite să arate
"ceva diferit" dintre cele două tipuri de umbre
văzut pe parcursul zilei: cel din
dimineaț a ș i cel de noapte. Vorbitorul adaugă: "Voi
arată-ț i frica într-o mână de praf.
se schimbă din nou cu un dialog în care cineva
mi-au spus că sunt oferite zambile: "M-au numit pe mine
fata cu iasomie." O altă voce, cea a cuiva
însoț ind „fata cu zambile”, observă că la
întorcându-te din "Grădina de Zambile, / Cu braț ele pline,
si parul tau ud, nu am putut / Sa vorbesc, si ochii mei
a eș uat.
A treia strofa introduce încă un personaj în
persoană de Doamna Sosostriso clarvăzătoare cu un
frig. Ea are un pachet de cărț i tarot, iar principalul vorbitor
continuă să le descrie, menț ionând un "înecat"
Marinar fenician, "Belladonna" ș i aș a mai departe. Unul
cardul lipsă este "Omul Spânzurat." Vorbitorul spune
că vede oameni plimbându-se într-un cerc.
A patra ș i ultima strofa descrie "ceaț a maro a"
o zori de iarnă" în Londra, ș i o lungă procesiune de
oameni mergând peste Podul Londrei. Oamenii au
ochii lor aț intiț i pe pământ. Vorbitorul întreabă
cineva numit Stetson o serie de întrebări ciudate
despre un "cadavru ... plantat anul trecut" în grădină. "Are
A început să germineze?
year?" And then the speaker warns him to keep the dog
departe, pentru că o va săpa.

Analiză
Pământul Deseurilor este o poezie notoriu dificilă. Confuzia vorbitorilor ș i vocilor este greu de disecat.
Dar dacă acesta nu este suficient, cititorul trebuie să ia în considerare colajul ameț itor de sunete ș i melodii care se repetă, se întrerup.
urechea, borcanul se ciocneș te unul de celălalt ș i lasă cititorul la fel de confuz ca un neurasthenic. În ciuda tuturor acestor lucruri, există o
metodă. Desigur, este necesar ajutorul din parteaEliotel însuș i ș i notele sale de subsol celebre; de la savanț i—dar este
este clar că Eliot ș i-a dorit cititorii să asculte la fel de mult pe cât să privească.
Durerosul lipsă de viaț ă a atmosferei, lipsa de viaț ă a acestei pustiuri, este făcută evidentă ș i
de asemenea, evident din punct de vedere sonor, prin sunete. Ca exemplu, luaț i în considerare deschiderea prozaică a primei strofe ș i
repetiț ia participiilor sau a verbelor care se termină în "-ing": "Aprilie este cea mai crudă lună, generând / Lila în afară
al pământului mort, amestecând / Amintirea ș i dorinț a, amestecând / Rădăcini plictisitoare cu ploaia de primăvară.
un ritm lent este potrivit pentru o secț iune intitulată
"Îngroparea morț ilor." Există o apatie distinctă aici,
sensul că vorbitorul pur ș i simplu îș i trimite mesajul – -ing,-
în, -ing, -ing, -ing, -ing. Oricum. Primăvara este crudă, rădăcinile
sunt plictisitoare—ș i nu-mi pasă cu adevărat. Acesta este un limbaj mort,
în nevoie de revigorare.
În mod deosebit prin imaginea vie a modului în care aprilie
înmulț eș te „Liliacul din pământul mort” ș i agită „Rădăcini plictisitoare
cu ploaia de primăvară" (versurile 2 ș i 4), prima strofă din Partea
1 evocă unul dintre simbolurile cheie, menț ionând cum toată viaț a
se formează din moarte. Aici, cruzimea la care se face referire în
prima linie este clară: viaț a constă în constant
schimbare, flux; moartea ș i decadenț a fac parte din acel ciclu. Dar
deș i cititorul ar putea asocia soarele ș i apa
cu creș tere, deoarece sunt ingredientele pentru noul
viaț a plantelor descrisă în primele câteva linii, de asemenea sunt
agenț i ai durerei, decadenț ei, deshidratării ș i, în cele din urmă, morț ii.
Acest peisaj uscat, bătut de soare, este, desigur,
pustietatea simbolică a titlului poeziei, dar de asemenea
face referinț e alegorice la vieț ile moarte sau pe cale de dispariț ie ale
societatea modernă, conform vorbitorilor. Adevărat, viaț a
implică un ciclu - moartea iernii ș i...
reînnoirea primăverii. Dar, în acest loc—unde copacii
fără adăpost
sursa de uș urare: "primăvara," sau acele forț e revitalizante, fac
nu pare a fi disponibil.
Această temă se dezvoltă ș i mai mult când perspectiva se schimbă la descrierea "grădinii de hiacinte"—cu siguranț ă
o oarecare uș urare faț ă de ariditate? Nu chiar. Vorbitorul dezvăluie că au devenit surzi ș i orbi. Acesta ar putea fi un
referire la experienț a paraliziei, posibil de natură sexuală, după întâlnirea cu fata de zambile. Dacă
fata însăș i este de vină, ea ar putea fi văzută ca un fel de figură de femme fatale, iar există numeroase
alte femei periculoase sau mortale menț ionate de-a lungul poemului. O altă interpretare este că
deficienț a vorbirii ș i a vederii este rezultatul întâlnirii persoanei cu vegetaț ia vegetală periculoasă a
pământ părăsit. Oricum, pasajul este un exemplu cheie de modul în care pământul părăsit funcț ionează ca un simbolic
peisaj, unde obstacolele din mediu reprezintă alegoric tentaț iile de-a lungul căii vieț ii.

În una din numeroasele instanț e din poezie în care vorbitorul doreș te să ofere o "viziune" care ar putea prinde aceste
oamenii din pustiul din situaț ia lor, Doamna Sosostrisîș i face apariț ia. Pachetul ei "malefic de
[carț i de tarot] (linia 46) prezice multe dintre scenele ș i temele care vor urma în secț iunile ulterioare. Într-adevăr,
Partea 1 oferă primul set dintr-o serie de figuri asemănătoare Sibilei - femei rănite sau bolnave care par să aibă unele
insight sau previziune despre evenimentele ce vor veni. În mod corespunzător, una dintre cărț ile de tarot prezintă "Belladonna" (linie
49), un cuvânt care semnifică o serie de contradicț ii: frumuseț e ș i virginitate, cosmetice ș i otravă. Tarotul-
cititorul de carduri oferă în mod corespunzător un viitor care este la fel de ambigu. Dar privind mai atent figura lui
Belladonna, cititorii pot vedea că ea este un alt exemplu al femeilor frumoase ș i periculoase ale lui Eliot, care sunt
în acelaș i timp victime ș i călăi - abuzaț i ș i abuzatori, victimă a seducț iei ș i sursa acesteia.
Cititorii o vor întâlni pe altele ca ea. Belladonna, trebuie menț ionat, este de asemenea o plantă toxică antică—ș i
prin urmare, flora adecvată pentru acest peisaj.
Ca un corp bolnav, pustiul conț ine otrăvuri în solul său. Aș adar, în mod corespunzător, locuitorii sunt
comparat cu persoanele din poezia lui Charles Baudelaire "Au Lecteur," care se traduce ca "Către cititor."
Baudelaire (1821–67) a fost un poet francez ș i unul dintre cei mai influenț i poeț i ai secolului XIX. În "Au
"Lecteur" este un ansamblu de oameni avari ș i prădători. Cel mai rău dintre ei este Ennui, care trăieș te în
starea constantă de plictiseală ș i apatie pe care Eliot a evocat-o deja prin imaginile unei
decadent, "uitativ" (linie 6), inactiv, mulț ime "orb" "plimbându-se în cerc" (linie 56), neînaintând repede.

Cu toate acestea, aș a cum spune vorbitorul, Omul Spânzurat (linia 55) nu apare, această carte va apărea ș i ea în cele din urmă.
figura din poezie. Din tradiț ionalul pachet de cărț i de tarot, Oamenii răsturnaț i prezintă un bărbat suspendat cu susul în jos
în jos, lângă piciorul lui, reprezentând auto-sacrificiul unui zeu al fertilităț ii; moartea lui va aduce învierea la
pământ. Aș adar, iată prima referinț ă notabilă - deș i obscură - la Regele Pescar: o figură din ciclul arthurian
legendă care a fost rănită ș i nu poate sta în picioare. Tot ce face este să pescuiească. Regele Pescador este asociat atât
cu boală ș i vindecare promisă. Un refren obiș nuit în poezie este posibilitatea slabă de restaurare:
„Cadavrul acela pe care l-ai plantat anul trecut în grădina ta, / A început să germineze?” (versurile 71-72) ar putea fi o
o variaț ie a motivului zeului fertilităț ii - moartea ș i învierea promise care ar putea aduce o nouă viaț ă
terenul.

Într-adevăr, ultimele linii din această parte întăresc această interpretare. Cuvintele "ipocrit cititor!—semenul meu,—
fratele meu!" (cititor ipocrit!—colegul meu,—fratele meu) sunt preluate direct din ultimele rânduri ale
Poemul lui Baudelaire "Au Lecteur." Astfel, sugerează cu tărie că cititorii fac parte din această pământurile pustii.
Ei merg în cercuri, căutând viaț a, dar devenind pierduț i în plictiseală ș i apatie. Cititorii trebuie să aș tepte, să păstreze
corpul îngropat, ș i să lase viaț a să revină din nou din moarte.

Deș i este legat tematic de celelalte secț iuni ale poemului, Partea 1 este cu adevărat o "grămadă de imagini distruse" (linie
22). Ș i asta este ceea ce Eliot - mai ales după ce a consultat cu Ezra Pound - dorea să realizeze: rupt
conexiuni între oameni, voci disparate, haos în urma războiului. Dar, în ciuda sentimentului de euforie
căderea iminentă, Eliot dorea să folosească arta sa pentru a obț ine un anumit grad de control asupra haosului pe care îl
a fost martor. El a vrut să facă din poezia sa un refugiu pentru oamenii care caută adăpost printre ruinele
pustietate modernă.