MORFOLOGIA

FRUNZEI
MORFOLOGIE - ASPECTE INTRODUCTIVE
● Organ vegetativ lateral, în general lățit
● Se inseră la nivelul nodurilor
● Cel mai adesea au orientare perpendiculară, oblică și orizontală;

● Prezintă 3 funcții principale: FOTOSINTEZĂ, RESPIRAȚIE, TRANSPIRAȚIE.

● Când frunzele îndeplinesc cu totul alte funcții sau când una din funcțiile
secundare devine principale se numesc METAMORFOZATE.

● Ontogenetic, frunzele iau naștere din primordiile foliare ale mugurilor

vegetativi apicali sau axilari ai tulpinii pe seama meristemelor primordiale sau
primare.
● Creșterea în grosime este limitată la nervura mediană.
Tipuri de frunze sub raport
ontogenetic şi funcţional

1 - reprezentare schematică.
Cotiledoane şi nomofile la plante cu
germinaţie epigeică
2 - Abies alba;
3 - Acer sp.;
4 - Fagus sylvatica;
5 - Carpinus sp.; cat -catafile;
cot - cotiledon; h - hipocotil;
hf - hipsofile; nmf - nomofile;
ptf - protofile; rp - rădăcina
prin-cipală; rs - rădăcini
secundare
 COTILEDOANE
- Iau naștere prima dată în viața plantei
- Sunt bogate în substanțe de rezervă

Ø La plantele cu germinație epigee cotiledoanele ies

din sol, fac fotosinteză se usucă și cad;
Ø La plantele cu germinație hipogee rămân în sol, sunt
groase, bogate în substanțe de rezervă și nu conțin
cloroplaste ( întâlnite la majoritatea
monocotiledonatelor);

Numărul lor variază:

● 1 la ferigi și monocotiledonate
● 2-15 la gimnosperme
● 2 la dicotiledonate
● lipsesc la plantele semiparazite, parazite și orhidee
 CATAFILELE HIPSOFILELE

Ultimele apărute Au rol protector:

servesc pentru Ex: solzii
Frunze în viața plantei, bractee, glumele,
apărare, mai rar mugurilor, odată cu elementele
pentru depozitare frunzele bulbilor superioare
înflorirea caliciului
 NOMOFILELE
- Frunze propriu-zise,
asimilatoare, complet formate
- Prezintă, de regulă: PEȚIOL
(codiță), TEACĂ (vagină) și LIMB
(lamină);

- Frunzele care nu prezintă toate

aceste 3 componente se numesc
incomplete.
CARACTERIZAREA
FRUNZELOR
Forma limbului
Forma bazei limbului
Forma vârfului limbului
Forma marginii limbului
Nervațiune
Filotaxie
Tipuri morfologice de frunze - forma laminei:
1 - circulară (orbiculară);
2 - romboidală;
3 - reniformă;
4 - triunghiulară;
5 - eliptică;
6 - ovată;
7 - obovată;
8 - cordată (cordiformă);
9 - deltoidă;
10 - lanceolată;
11 - ovat-lanceolată;
12 - sagitată;
13 - scutată;
14 - cuneată;
15 - falcată;
16 - spatulată;
17 - hastată;
18 - liniară;
19 - ensiformă;
20 - setacee;
21 - cilindrică, plină;
22 - fistuloasă.
 Forma generală a limbului foliar. Toate formele de frunze derivă din trei tipuri fundamentale: circulară,
eliptică şi ovată. Cele mai frecvente forme sunt:
• circulară: lungimea şi lăţimea sunt egale şi se întretaie la mijloc (Populus tremula – plop tremurător);
• eliptică: lungimea şi lăţimea se întretaie la mijloc ( Fagus sylvatica – fag);
• ovată: lungimea şi lăţimea se întretaie în treimea inferiară (Pyrus piraster – păr sălbatic)
• obovată sau invers ovată: la Cotinus coggygria – scumpie;
• lanceolată: limb de cel puţin 5 ori mai lung decât lat (Salix alba – salcie albă);
• liniară: cu limb foarte alungit (tipică – la majoritatea poaceelor; aciculară – la Pinus sylvestris – pin; ensiformă:
în formă de sabie – Iris germanica – stânjenel; fistuloasă: cilindric-turtită, goală în interior – Allium cepa –
ceapa; cordiliniformă: aplatizată – Allium sativum – usturoi);
• reniformă (Asarum europaeum – pochivnic);
• cordată (Tilia cordata – tei);
• romboidală (Betula pendula – mesteacăn);
• sagitată (Sagittaria sagittifolia – săgeata apei);
• spatulată (Bellis perennis – bănuţei);
• hastată: în formă de pană de hârleţ (Convolvulus arvensis – volbură);
• runcinată: cu lobi ascuţiţi, inegali, îndreptaţi cu vârful către bază (Taraxacum officinale – păpădie);
• lirată: cu lob terminal foarte mare (Raphanus sativus – ridiche).
FRUNZĂ ELIPTICĂ FRUNZĂ OVATĂ

Fag Liliac
Fagus sylvatica Syringa vulgaris
FRUNZĂ OBOVATĂ

Scumpie
(Cotynus coggygria)
FRUNZĂ LANCEOLATĂ

Salcie
(Salix alba)
FRUNZĂ CIRCULARĂ

Păr pădureț
(Pyrus pyraster)
FRUNZĂ
TRIUNGHIULARĂ

Plop
(Populus nigra)
FRUNZĂ
ROMBOIDALĂ

Mesteacăn
(Betula pendula)
FRUNZĂ LINIARĂ

Graminee
Lungimea depășește cu mult lățimea
FRUNZE ACICULARE – ASEMĂNĂTOARE UNOR ACE
FRUNZĂ CORDIFORMĂ
FRUNZĂ SPATULATĂ

Bănuței
(Bellis perennis)
FRUNZĂ
RENIFORMĂ

Calcea calului
(Caltha palustris)
FRUNZĂ
FISTULOASĂ

Ceapă
(Allium cepa)
FRUNZĂ
ENSIFORMĂ

Stânjenel
(Iris germanica)
FRUNZE METAMORFOZATE
Elodea canadensis

Fenomenul de cicloză
● rotundă (Pyrus communis),
● cordată (Viola odorata),
● sagitată (Isatis tinctoria, Sagittaria
sagittifolia),
● hastată (Rumex acetosella, Atriplex
patula),
● reniformă (Asarum europaeum),
● cuneată (Bellis perennis, Atropa
belladonna),
● atenuată (Viola persicifolia),
● acută sau ascuţită (Salix alba),
● dilatată (Sonchus oleraceus), 1 - rotundă; 2 - cordată; 3 - sagitată; 4 - hastată; 5 - reniformă;
● auriculată (Nicotiana tabacum), 6 - cuneată; 7 - atenuată; 8 - acută (ascuţită); 9 - dilatată; 10 -
auriculată; 11 - inegală (asimetrică).
● inegală sau asimetrică (Ulmus sp.).
● acut – vârf scurt şi ascuţit (Salix alba),
● acuminat – vârf lung, ascuţit (Prunus
padus, Urtica dioica),
● obtuz, neascuţit (Cruciata laevipes,
Viscum album),
● rotund (Cotinus coggygria, Vaccinium
uliginosum),
● retezat sau trunchiat (Coronilla varia),
● emarginat sau ştirbit (Alnus glutinosa,
Colutea arborescens, Trifolium sp.),
● obcordat (Oxalis acetosella),
● cuspidat – lung şi îngust (Verbascum
phlomoides),
● mucronat – brusc terminat într-un vârf
1 - acut; 2 - acuminat; 3 - obtuz; 4 - rotund; 5 - retezat; 6 -
ascuţit şi subţire (Vicia hirsuta), emarginat; 7 - obcordat; 8 - cuspidat; 9 - mucronat; 10 - spinos.
● spinos – terminat cu un spin (Cirsium
vulgare) etc.
 ● întreagă
● incizată (divizată)

Marginile cu inciziuni mici pot fi:

● dinţate (inciziile delimitează dinţi mici, triunghiulari, perpendiculari) (b),
● serate (cu dinţi mici, ascuţiţi, aplecaţi spre vârful limbului) (c),
● crenate (cu dinţi mici, rotunjiţi) (d).

Marginile cu inciziuni mari pot fi:

● lobate (inciziile pătrund aproape de sfertul limbului delimitând lobi) (e),
● fidate (inciziile ajung la sfertul limbului) (f),
● partite (inciziile depăşesc sfertul limbului) (g),
● sectate (inciziile ajung la nervura mediană) (h)
Marginile cu inciziuni mici pot fi:
● dinţate (inciziile delimitează dinţi mici,
triunghiulari, perpendiculari) (b),
● serate (cu dinţi mici, ascuţiţi, aplecaţi
spre vârful limbului) (c),
● crenate (cu dinţi mici, rotunjiţi) (d).
● sinuată (cu dinți și incizii rotunjite) (e)

1 - întreagă; 2 - dinţată; 3 - serată; 4 - crenată; 5 - sinuată.

Marginile cu inciziuni mari pot fi:
● lobate (inciziile pătrund aproape
de sfertul limbului delimitând lobi)
(e),
● fidate (inciziile ajung la sfertul
limbului) (f),
● partite (inciziile depăşesc sfertul
limbului) (g),
● sectate (inciziile ajung la nervura
mediană) (h)
1 - frunză penat-lobată; 2 - frunză penat-fidată; 3 - frunză penat-
partită; 4 - frunză penat-sectată; 5 - frunză palmat-lobată; 6 - frunză
palmat-fidată; 7 - frunză palmat-partită; 8 - frunză palmat-sectată.
● Lobii pot prezenta la rândul lor incizii
formându-se astfel frunze bipenat-partite,
bipenat-sectate, tripenat-sectate etc. (Fig.
31: 1–3).
● Frunza runcinată. Lamina prezintă lobi
inegali. Ex.: Taraxacum officinale (frunză
penat-fidată, cu dinţi de formă neregulată
îndreptaţi spre baza laminei) (Fig. 31.4.).
● Frunza lirată. Frunză penat-fidată, partită
sau sectată, cu lobul terminal mult mai
mare decât cei laterali, care sunt din ce în
ce mai mici cu cât se apropie de bază. Ex.:
Brassica napus, frunzele inferioare şi
mijlocii la Geum rivale, Anthyllis vulneraria
ş.a. 1 - frunză bipenat-partită; 2 - frunză
bipenat-sectată; 3 - frunză tripenat-
sectată; 4 - frunză runcinată; 5 - frunză
lirată.
● Nervaţiune penată. Lamina prezintă o nervură mediană din care se desprind nervuri laterale,
secun-dare şi de alte ordine, ale căror ultime ramificaţii se anastomozează formând o reţea
(nervaţiune penat-reticulată). Tip de nervaţiune întâlnit la majoritatea dicotiledonatelor
(Fagus sylvatica, Populus sp., Quercus sp.)
● Nervaţiune palmată (digitată). Toate nervurile pornesc dintr-un punct situat la baza laminei;
nervurile laterale se dezvoltă la fel de mult ca nervura mediană. Ex.: Acer platanoides, Acer
pseudo-platanus, Hedera helix Vitis vinifera

● Nervaţiune paralelă. Nervurile sunt paralele între ele şi se unesc la vârful laminei. Tip de
nervaţiune prezent la cele mai multe monocotiledonate
● Nervaţiune arcuată. Nervurile descriu arcuri care urmăresc conturul laminei şi converg spre
baza acesteia. Tip de nervaţiune prezent la dicotiledonate (Gentiana lutea, Parnassia
palustris, Plantago media) şi monocotiledonate (Convallaria majalis, Maianthemum bifolium,
Polygo-natum sp.)

● Nervaţiune pedată. Nervurile laterale se ramifică unilateral, numai spre marginea de la baza
laminei. Ex.: Helleborus purpurascens
1 - penată;
2, 3 - palmată;
4 - paralelă;
5, 6 - arcuată;
7 - pedată.
ANATOMIA FRUNZEI
Într-o secțiune transversală, prin limbul unei frunze, se
obserbă următoarele zone:
1. Epiderma superioară
2. Epiderma inferioară
3. Mezofilul

EPIDERMA
- Celulele din structura epidermei sunt dispuse, de
regulă, într-un singur strat, sunt vii, parenchimatice
și lipsite de cloroplaste;
- Celulele epidermei prezintă pereți interni și laterali
subțiri, iar cei externi sunt îngroșați, cutinizați sau
cerificați;
- Unele celule epidermice se transformă în peri și
stomate.
 MEZOFILUL
- Este parenchimul asimilator al frunzei,
cuprins între cele 2 epiderme;

- Prezintă în structură fascicule conducătoare

libero-lemnoase;

- Lemnul este orientat întotdeauna spre

epiderma superioară, iar liberul spre
epiderma inferioară.

- În jurul fasciculelor conducătoare, mezofilul

prezintă un strat de celule mici, fără
cloroplaste, numit parenchim de tranziție,
care asigură transferul sevei dinspre mezofil
spre țesuturile conducătoare și invers.
!
Fața superioară =
adaxială, ventrală

Fața inferioară =
abaxială, dorsală
 MEZOFILUL
În funcție de structura mezofilului, se cunosc 2 tipuri de frunze la angiosperme:

a) Frunză cu structură bifacială heterofacială – de exemplu la Ranunculus acer, prezintă

mezofilul diferențiat în 2 zone distincte:

• Parenchim palisadic: sub epiderma superioară; format din celule ușor alungite, strâns unite
între ele și foarte bogate în cloroplaste;
• Parenchim lacunos: între țesutul palisadic și epiderma inferioară; format din celule cu contur
neregulat, cu mai puține cloroplaste și cu spații intercelulare mari și numeroase lacune.
a) Frunză cu structură bifacială heterofacială - Ex: Ranunculus polyanthemos (gălbenele)
a) Frunză cu structură bifacială heterofacială
Ex: Sinapsis arvensis (muștar sălbatic)
b) Frunză cu structură bifacială ecvifacială- Ex: Dianthus caryophyllus (garoafă)
Prezintă parenchim diferențiat în 2 zone:
● Parenchim palisadic: se află atât sub epiderma superioară, cât și deasupra epidermei inferioare.
● Parenchim lacunos: se află între cele două zone de țesut palisadic.
Astfel, cele 2 fețe ale limbului au o structură asemănătoare, de unde și denumirea de ecvifacială.
b) Frunză cu structură bifacială ecvifacială – de exemplu: Dianthus caryophyllus (garoafă)
c) Frunză cu structură bifacială omogenă:
De exemplu la Zea mays, Iris germanica (are doar epiderma inferioară)
Prezintă mezofil omogen,
nediferențiat în parenchim
palisadic și lacunos.
d) Frunză cu structură monofacială - Ex: Allium cepa
- Frunze cu o singură față dezvoltată (cea exterioară sau inferioară)
- Frunză este fistuloasă = cilindrică și goală în interior
- Epiderma superioară căptușește frunza la interior; doar epiderma inferioară vine în
contact cu mediul extern
- Mezofilul este diferențiat în parenchim palisadic spre exterior și parenchim lacunos spre interior.
 Frunza la gimnosperme
- Celule epidermice cu toți pereții (la pin) sau numai cu
peretele extern (brad, molid) îngroșat, cutinizat,
cerificat;
- Stomatele sunt situate sub nivelul extern al epidermei,
rezultând camere suprastomatice
- Hipoderma (sub epidermă) este sclerenchimatică,
continuă sau discontinuă;

- Mezofilul este omogen, cu celule septate (la pin)

- Sunt prezente canale rezinifere
- Se remarcă prezența unei endoderme primare în jurul
cilindrului central;
- Central, se găsesc 2 fascicule conducătoare;
e) Frunza la gimnosperme

Picea abies Abies alba

Multe dintre structurile
menționate sunt
xeromorfoze, asigurându-
se astfel protecția față de
transpirația excesivă.

Plantele suferă o secetă

fiziologică = substratul de
apă este suficient, însă este
rece, deci greu de absorbit.