Gestionarea riscurilor bancare

Introducere
Mediul bancar a devenit foarte instabil ș i foarte vulnerabil în faț a
fluctuaț ii ale sferei monetare, în faț a acestor diverse perturbări,
băncile sunt tot mai mult ameninț ate de o diversitate de riscuri dăunătoare
activitatea sa ș i poziț ia sa pe piaț a financiară. Evaluarea riscurilor este
factorul determinant al oricărei decizii. Ea este prea des
intuitiv în acț iunile noastre zilnice, dar merită să fie formalizat în
cadre al unui proiect industrial care include o dimensiune financiară Deci
riscul apare ca una dintre provocările actuale ale liderilor pentru a-l defini,
măsuraț i ș i gestionaț i pentru a îmbunătăț i performanț a.

Capitolul 1: riscurile bancare

1 : définition
Riscul corespunde incertitudinii care rezultă din realizarea sau neimplementarea.
realizarea potenț ială a unui eveniment

În general, riscurile asumate de bănci pot fi clasificate

în trei mari categorii :

• Riscurile tehnice.

• Riscurile comerciale.

• Riscurile financiare.

tipurile de riscuri
Riscurile tehnice

La fel ca riscurile de natură administrativă, erorile cauzate de inten ț ii mali ț ioase

umane ș i toate inadvertenț ele instrumentelor de gestionare care pot împiedica
bună funcț ionare a activităț ii băncii.

B : Riscurile comerciale :
 Care au ca rezultat perturbarea afacerii institu ț iei în
raț iunea unui poziț ionament comercial nefavorabil, a unei degradări a imaginii
de marcă ș i într-o presiune concurenț ială exacerbată.

C : riscurile financiare

Principalele riscuri financiare: care afectează direct conturile precum:

- Riscul de contrapartidă.

- Riscul de lichiditate.

- Riscul de rată a dobânzii.

- Riscul de piaț ă.

- Riscul valutar.

- Riscul operaț ional

- Riscul de solvabilitate.
1-c Riscul de credit sau de contrapartidă

Riscul de contraparte sau de credit este cel mai frecvent la nivelul

instituț ii bancare. Acesta constă în nerespectarea de către un client a sa
angajament financiar în majoritatea cazurilor, rambursarea unui împrumut.

Acest risc are ca corolar riscuri directe:

• Riscul de defecț iune.

• Risc de degradare.

• Riscul de imobilizare.
Riscul de lichiditate

Pentru o bancă, este o eventualitate să nu poată face fa ț ă la

implicarea chiar prin mobilizarea imediată a tuturor activelor sale,
consecinț a unei retrageri masive a depozitelor, o criză de încredere sau o criză
de lichiditate generală a pieț ei.
Le risque de liquidité correspond à la situation où une institution financière ne
nu dispune de lichidită ț i suficiente pentru a face fa ț ă angajamentelor sale
imediat ș i nu este în măsură să facă faț ă, în orice moment, plăț ilor
eventuale ale clientelei sale.

3-c Riscul de rată a dobânzii

Este riscul de a cunoaș te o evoluț ie nefavorabilă a ratelor dobânzii.

Pentru activul bilanț ului, este imposibil să reinvesteș ti lichidităț ile disponibile într-un
rata care garantează randamentul anterior. Pentru pasiv este de a nu
a putea găsi resurse la o rată la fel de favorabilă ca în trecut.

Riscul de rată include riscul de revizuire a ratelor ș i riscurile asociate cu ...

corelaț ie imperfectă între evoluț ia ratelor primite ș i a ratelor plătite. Un
exemplu clasic de risc de dobândă este cel în care resursele mobilizate la
taux variable, de exemplu, sunt utilizate în locuri de muncă cu rată fixă sau
inversement, de unde necesitatea, pentru aceste institu ț ii de a avea grijă de o
adecvan ț ă mai mult sau mai pu ț in perfectă între condi ț iile de mobilizare a
resursele ș i condiț iile utilizării acestora;
4-c Riscul de piaț ă

Riscul de piaț ă, luat în considerare de regulamente, acoperă în

cadre des opérations de marché :

• Risc de rată.

• Risc valutar.

• Riscul de reglementare a livrării.

• Riscul de variaț ie a preț urilor activelor financiare.

5-c Riscul valutar

Riscul valutar este legat de angajamentele ș i resursele financiare, dar ș i de

angajamentele off-bilan care sunt exprimate într-o monedă diferită de
moneda naț ională.

Este evident că fluctuaț iile cursurilor de schimb pot genera

pierderi considerabile pentru instituț iile bancare care, prin urmare, sunt
obligate să supravegheze, în permanenț ă, poziț ia lor de schimb - definită ca
fiind diferenț a dintre suma activelor ș i suma angajamentelor
etichetate într-o aceeaș i valută.

6-c Riscul operaț ional

Prin riscuri operaț ionale, se înț eleg riscurile pe care organizaț ia, acestea
actorii ș i mediul extern obligă banca. Ei se descompun
în 4 sub-ansambluri :

• riscul legat de sistemul de informa ț ii: defec ț iune hardware, bug

software, obsolescenț a tehnologiilor (hardware, limbaje de programare,
SGBD, ...).

• riscul legat de procese (introduceri eronate, nerespectarea

proceduri,...).

• riscul legat de persoanele (absenteism, fraudă, miș cări sociale,...

dar ș i capacitatea companiei de a asigura succesiunea pe posturile cheie).

• riscul legat de evenimentele externe (terorism, catastrofă

naturală, mediu reglementar,...).
7-c. Riscul de insolvenț ă

Riscul de insolvabilitate este riscul major asumat de sectorul bancar ș i

intervine atunci când instituț ia nu dispune de capital propriu care poate
absorber les pertes éventuelles qui peuvent être occasionnées par un risque de
credit insuficient deț inut sau alte riscuri gestionate prost.

Ce risc scoate în evidenț ă rolul de amortizor pe care îl au fondurile proprii atunci când
rezultate deficitarii sunt înregistrate. Dacă se dovedesc a fi insuficiente pentru
acoperi pierderile, sunt depozitele clienț ilor care riscă să se afle
începem cu toate consecinț ele prejudiciabile care pot rezulta din aceasta.

Capitolul 2: Măsurarea riscurilor

• Toate riscurile sunt definite în termeni de evoluț ii nefavorabile.

• Evoluț iile adverse ale rezultatelor depind de parametri aleatori

• Necesitate de ipoteze simplificatoare pentru a defini:

- la limite superioară admisibilă.

- un procentaj limitat de cazuri (exemplu: 2,5 %).

Volatilitatea este o funcț ie a timpului

• Observa ț iile sunt efectuate pe o perioadă dată, zile,
săptămâni, luni, etc.

• Pentru a fi comparabile, aceste observaț ii trebuie să fie reduse la o

an

• Apoi, în perioada de materializare a riscului, de exemplu 10 zile.

2 : Capitalul ș i riscurile
Capitalul ș i fondurile proprii în general sunt destinate să absoarbă pierderile,
acestea pot fi rezultatul diferitelor riscuri asumate, astfel,
fondurile proprii trebuie să fie remunerate în funcț ie de riscurile asumate.

Fondurile proprii ale unei instituț ii financiare nu sunt un activ

„lichide”. Investiț ia financiară făcută de acț ionari trebuie, aș adar, să fie

remunerată; ace ș tia au deci dreptul să ceară un răspuns privind
investi ț ie care remunerează riscul ș i aceasta este pentru bancă singura
garanț ie de a păstra angajamentul acț ionarilor în capital la fel de bine
în prezent doar pentru alte operaț iuni strategice viitoare cum ar fi
majorări de capital ș i diferitele contribu ț ii sub alte forme
juridice.

3 : Diversificarea riscurilor
Riscul bancar global este mai mic decât suma riscurilor individuale.
A citi riscurile individuale înseamnă a face ipoteza implicită că toț i
riscurile apar în acelaș i timp, ceea ce nu este realist, cu atât mai mult
că anumite riscuri sunt exclusiv unele faț ă de altele.

Diversificarea riscurilor se poate realiza în mai multe moduri:

• Prin perimetrul operaț ional luat în considerare,

• Par meserie,
• Parchet

• Geografic, etc.

Capitolul 3: comitetul de la Basel

1: définition
Comitetul de la Basel a fost creat la sfâr ș itul anului 1974 de guvernatorii băncilor
centralele G 10 (unsprezece ț ări: Germania, Belgia, Canada, Statele Unite, Franț a,
Italia, Japonia, Olanda, Regatul Unit, Suedia ș i Elve ț ia). Comitetul a fost
iniț ial numit „Comitetul Cooke”, după numele lui Peter Cooke, directorul de
banca Angliei care a fost una dintre primele care a propus crearea sa ș i
a fost primul său preș edinte. Comitetul este compus astăzi din reprezentanț i
băncile centrale ș i autorităț ile de supraveghere din 27 de ț ări : la cei unsprezece
premierii s-au alăturat Luxemburgului ș i Spaniei, fiind acompaniaț i de Australia,
Brazil, China, Korea, India, Mexico ș i Rusia în martie 2009, apoi
Hong Kong, Singapore, Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina
Indonezia ș i Turcia în iunie 2009.

Comitetul de la Basel are ca scop asigurarea stabilităț ii ș i fiabilităț ii sistemului bancar

et financiar. Prin stabilirea unor standarde minime în ceea ce priveș te
control prudent, difuzarea ș i promovarea celor mai bune practici
bancare ș i de supraveghere ș i promovarea cooperării internaț ionale
în materie de control prudenț ial.

Istoric, lucrările Comitetului de la Basel au dus la publicarea de

trei acorduri importante: Basel I în 1988, Basel II în 2004 ș i Basel III, în mod normal
până la sfârș itul anului 2010.

2: acordurile
1-2: Acordul de la Basel 1

Crearea Comitetului în 1974 a avut loc în urma unui incident petrecut în timpul
lichidarea băncii

AllemandeHerstatt, care a avut un efect domino asupra altor bănci. Comitetul

se concentrează asupra riscului de credit.
Acordul de la Basel din 1988 a plasat în centrul dispozitivului său raportul Cooke,
impunător că raportul fondurilor proprii reglementare ale unei instituț ii de
credit în raport cu totalul angajamentelor de credit ponderate ale acestuia
etablismentul nu poate fi mai mic de 8%.

Comitetul se concentrează pe riscul de credit

1-2: Acordul Basel 2

Rata Cooke prezenta o abordare cantitativă (principala variabilă

luarea în considerare la denominatorul raportului a fost suma creditului distribuit
calitatea împrumutătorului a fost neglijată, ș i prin urmare, riscul de credit pe care îl
reprezintă. După 5 ani de consultări ș i 3 studii de impact successive, le
Comitetul de la Basel a propus, aș adar, un nou set de recomandări, cu
o măsură mai fină a riscului de credit ș i a introdus în calcul, alături de
riscurile de credit ș i pieț ei, riscurile operaț ionale

3: pilonii de la Basel 2
Exigenț e minime de capital propriu
Procesul de supraveghere prudenț ială.
Discipline de piaț ă.
1-2: Pilier 1 :

Exigenț a de fonduri proprii (raportul de solvabilitate McDonough);

Ce raport menț ine neschimbat la 8% nivelul fondurilor proprii reglementare

acoperind riscurile asumate. Pe de altă parte, o calibrate a riscului în funcț ie de
de sa calitate este exigată. În acest scop, se introduce luarea în considerare a riscurilor
operaț ionali (fraude ș i erori) în completarea riscului de credit sau de
contraparte ș i riscuri de piaț ă.

Noua Acord rafinează prin urmare acordul din 1988 ș i impune instituț iilor
finan ț atorii de a de ț ine un nivel adecvat de capital propriu în raport cu riscurile
încurajare.

Această cerinț ă trece la un raport Cooke unde:

Fonduri proprii ale băncii > 8% din riscurile creditelor

 La un raport McDonough unde :

Fonduri proprii ale băncii > 8% din [riscurile de credit + riscurile

de piaț ă + riscuri operaț ionale
2-2: Pilier 2
Procedura de supraveghere a gestionării capitalului propriu
Procesul de examinare individuală de către controalele bancare naț ionale pentru
a se asigura că capitalul unei bănci este bine proporț ional cu profilul său de
riscul
Obiectivul pilonului 2 este dublu: pe de o parte, a încuraja băncile să
dezvoltarea de tehnici de gestionare a riscurilor lor ș i a nivelului lor de
fonduri proprii ș i, pe de altă parte, să permită autorităț ilor de reglementare să
a creș te cerinț ele de capital reglementar în caz de necesitate
3-2 : Pilier 3

Dezvoltarea rolului disciplinei pieț elor ș i a reglementărilor în materie

informa ț iile publicate, li se solicită băncilor să facă publice
informaț ii referitoare la capitalul lor ș i la diferitele riscuri

Logica care stă la baza acestui pilon 3 este că îmbunătăț irea comunicării
financiară permite consolidarea disciplinei de pia ț ă, percepută ca un
complement la acț iunii autorităț ilor de control.

Informaț iile sunt puse la dispoziț ia publicului cu privire la active, riscuri ș i acestea
gestion. Practicile trebuie să fie transparente ș i uniformizate

Concluzie
Riscul este inerent activităț ii de credit. Această expresie nu a fost niciodată atât de
bine găsită justificarea sa. De fapt, riscurile sunt nu doar mai
numeroș i dar ș i mai dificili de înț eles.

Astfel, fără a fi neapărat con ș tient, bancherul, fie că ocupă...

funcț ii de front-office sau back-office, sunt înconjurate în orice moment de aceste riscuri.
Aceș tia pot angaja răspunderea stabilimentului său, precum ș i a sa
responsabilitate personală.
Pentru a se proteja ș i a-ș i proteja instituț ia, bancherul trebuie să fie animat de
cea mai mare grijă de conformitate. În viaț a sa de zi cu zi, trebuie prin urmare să facă dovada
o mare capacitate de observa ț ie ș i analiză, precum ș i o perfectă
stăpânirea tehnică ș i reglementară a operaț iunilor pe care le gestionează.