Elisei Maria, XI F

ACCIDENTUL VASCULAR CEREBRAL

Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă, fără îndoială, una dintre cele mai grav
afectări acute ale sistemului nervos central. El apare atunci când, din diverse cauze,
circulația sângelui către o zonă a creierului este perturbată, iar țesutul neuronal nu
mai primește oxigenul și substanțele nutritive necesare. În funcție de mecanismul
declanșator, vorbim de două mari forme de AVC: ischemic și hemoragic. În primul
caz, un tromb sau un embol blochează o arteră cerebrală, iar într-un interval foarte
scurt de timp neuronii devin vulnerabili la leziuni ireversibile. În cel de‑al doilea caz,
ruperea unui vas cerebral generează hemoragie în interiorul țesutului nervos sau în
spațiul subarahnoidian, declanșând un efect de compresiune și toxicitate directă
asupra celulelor cerebrale. Indiferent de tipul exact, consecințele pot fi dramatice:
deficit motor sau senzitiv, tulburări de vorbire, tulburări de echilibru, pierderea vederii
sau, în cazurile severe, deces.

Fiziopatologia fazelor imediate ale AVC-ului începe cu oprirea fluxului de sânge și

instalarea hipoxiei. Neuronii, dependenți de un aport continuu de glucoză și oxigen,
intră rapid într-o stare de hipoxie care activează eliberarea glutamatului și generarea
de specii reactive de oxigen. În zona centrală a infarctului, leziunea devine
ireversibilă după câteva minute, iar în jur se formează „penumbra ischemică” –
regiunea în care celulele încă pot fi salvate, atâta vreme cât se intervine la timp. În
cazul hemoragiei, sângele extravazat distruge direct structurile nervoase și crește
presiunea intracraniană, ceea ce agravează ischemia în țesuturile învecinate.
Practic, fiecare minut contează; pentru AVC-ul ischemic, fereastra optimă pentru
administrarea trombolizei intravenoase este de până la 4,5 ore de la debutul
simptomelor, iar pentru trombectomia mecanică endovasculară intervalul standard
este de până la 6 ore, cu posibilitatea extinderii până la 24 de ore în situații
selectate, după evaluarea volumului de penumbră cu ajutorul tehnicilor de perfuzie
cerebrală. Dacă această fereastră de timp este depășită, complexitatea leziunii
crește, iar riscul de sechele neurologice permanente devine semnificativ mai mare.

Recunoașterea semnelor unui AVC reprezintă o verigă critică în lanțul supraviețuirii

și al recuperării. În România, a fost promovat protocolul „FAST” (Face, Arms,
Speech, Time), adaptat și tradus în mod strategic pentru populația locală. Astfel, se
urmărește asimetria facială (imposibilitatea de a zâmbi simetric), slăbiciunea bruscă
a brațelor (incapacitatea de a ridica ambele brațe), tulburările de vorbire (vorbire
neclară, cuvinte incoerente) și timpul (importanța întrecerii cronometru-ului în
apelarea serviciului de urgență). În plus, semnale precum pierderea bruscă a vederii
sau tulburările de echilibru și coordonare (amețeli severe, instabilitate la mers) pot
semnala un AVC hemoragic. Dacă observi oricare dintre aceste manifestări la o
persoană care până în urmă cu puțin timp era sănătoasă, primul pas este să notezi
cu exactitate ora la care au apărut primele semne; acest detaliu va fi esențial pentru
echipa medicală. Apoi, trebuie să suni de urgență 112, comunicând cât mai precis
simptomele observate și ora debutului. În tot acest timp, este indicat să nu dai nimic
de băut sau de mâncat persoanei, mai ales dacă aceasta are dificultăți de înghițire,
și să o menții într-o poziție confortabilă, cu capul ușor ridicat, pentru a nu agrava
edemul cerebral. O simplă măsurătoare a tensiunii arteriale și a nivelului de
conștiență, efectuate de cineva instruit, pot completa rapid primele indicații transmise
operatorului 112, însă esențialul rămâne chemarea urgentă a ambulanței și
promptitudinea transportului.

În România, doar anumite spitale dispun de centre specializate „Stroke” în care se

realizează de urgență tomografie computerizată (CT) și, ulterior, tratamente
adecvate (tromboliză intravenoasă şi trombectomie mecanică). Dacă te afli în
București, centrele de referință includ Spitalul Universitar de Urgență București
(SUUB), Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” și Spitalul
Universitar de Urgență „Elias”. În aceste unități, există echipe multidisciplinare
formate din neurologi, imagiști și neurointervenționiști care pot interveni non-stop, iar
experiența acumulată în ultimii ani a condus la creșterea semnificativă a numărului
de trombectomii. De asemenea, Institutul Național de Neurologie și Boli
Neurovasculare „Prof. Dr. Constantin Popa” se remarcă printr-un program complex
de cercetare și tratament integrat. În afara Capitalei, câteva centre notabile sunt
Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș (singurul centru din regiunea Centru cu
capacitate pentru trombectomie intensivă), Spitalul Clinic Județean de Urgență
Timișoara, Spitalul Județean de Urgență Suceava și Spitalul Clinic Județean de
Urgență Cluj-Napoca, care au început, progresiv, să efectueze tot mai multe
proceduri endovasculare. Un caz aparte îl reprezintă Spitalul de Recuperare
Medicală și Îngrijiri Paliative „Sfântul Sava” din București, care, deși nu realizează
trombectomii, este recunoscut pentru programele sale de recuperare post‑AVC,
dotat cu echipamente avansate de stimulare electrică neuromusculară și o echipă
extinsă de kinetoterapeuți și logopezi. Cu toate acestea, aceste centre nu acoperă
nevoile întregii populații, iar România se află sub pragul ideal de un centru la un
milion de locuitori, ceea ce înseamnă că în multe județe pacienții nu au acces rapid
la tratamentul de ultimă oră.

Odată ce pacientul ajunge într-un Centru Stroke, se activează protocolul „Code

Stroke”: se realizează rapid o examinare neurologică (scale precum NIHSS pentru
cuantificarea deficitului) și se efectuează imagistica (CT fără contrast, urmată, dacă
este cazul, de angio-CT sau angio-RMN pentru a localiza ocluzia). Dacă CT-ul
exclude hemoragia, medicii pot decide administrarea trombolizei cu agent activator
tisular al plasminogenului (rt-PA), care trebuie începută cât mai repede, ideal în
primele 4,5 ore. Pacienții eligibili pentru trombectomie (cei cu ocluzii de artere mari,
cum este artera cerebrală mijlocie) pot beneficia de intervenția endovasculară prin
introducerea unui cateter femural care ajunge în zona cerebrală afectată și extrage
mecanic cheagul. Această metodă a demonstrat, în ultimii ani, reducerea
semnificativă a volumului leziunilor și îmbunătățirea prognosticului, cu o rată mai
scăzută a dizabilităților severe.

Un aspect esențial, care începe chiar din primele 24–48 de ore post-intervenție, este
recuperarea neurologică precoce. Kinetoterapia și fizioterapia se inițiază cât mai
curând posibil, pentru a preveni atrofia musculară și a stimula reorganizarea
corticală („neuroplasticitatea”). Terapia ocupațională și logopedia intervin rapid în
cazul tulburărilor de vorbire sau deglutiție. În paralel, psihologii și echipele de
asistenți sociali pot ajuta pacientul și familia să se adapteze la noile condiții de viață,
reducând riscul depresiei post‑AVC, foarte frecvent întâlnită în această populație.

Cum putem însă identifica și ajuta o persoană care suferă un AVC chiar în acel
moment critic? În primul rând, este indispensabil ca fiecare dintre noi să cunoască
semnele de alarmă și să nu ezite să sune la 112 îndată ce observă o asimetrie în
expresia feței, dificultăți de ridicare simetrică a brațelor sau vorbire incoerentă.
Următorul pas este să consemnăm ora exactă a debutului simptomelor, deoarece
echipa medicală va decide pe baza acestei informații dacă pacientul poate fi tratat cu
tromboliză. În același timp, trebuie să fim alături de persoană, să o menținem într-o
poziție confortabilă și să nu îi administrăm alimente sau lichide pe cale orală, întrucât
pot apărea probleme de înghițire. Dacă evaluăm că este necesar, măsurarea rapidă
a tensiunii arteriale (dacă avem un aparat la îndemână) contribuie la o imagine mai
completă a stării. Întreaga intervenție de prim-ajutor se concentrează pe prevenirea
agravării situației până la sosirea ambulanței și pe furnizarea de informații complete
și concise dispeceratului și medicilor.

În ansamblu, prevenția AVC-ului se bazează pe controlul factorilor de risc:

hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, fumatul, dislipidemia, sedentarismul și
consumul excesiv de alcool. Însă, în ciuda eforturilor de prevenție, accidentele
vasculare rămân frecvente și, pe cât posibil, imprevizibile. De aceea, oricât de bine
pregătiți ar fi medicii, fiecare secundă câștigată prin recunoașterea rapidă a
semnelor și prin transportul prompt la un Centru Stroke poate face diferența dintre o
recuperare aproape completă și sechele neurologice grave. În România, numărul
centrelor capabile să ofere trombectomie necesită o dublare în următorii ani, iar
accesibilitatea programelor de recuperare trebuie extinsă dincolo de marile orașe.
Doar astfel vom reduce mortalitatea și incapacitatea funcțională provocate de AVC și
vom oferi fiecărui pacient șansa la o viață cu o calitate apropiată de normal.