Cronicarii moldoveni GRIGORE URECHE (c.
1590-1647) Deși s-a ,,cel mai vechi cronicar cunoscut
al Moldover" a cărui operă ,,a sluiit de urzeală tuturor croni- carilor următori?' (M.
Kogălniceanu), n-a avut, in ce-l privește, o tradiţie pe care să se spijine cu nădeide, au fost, in
schimb, mult mai rat observate motivel acestei ituaţii s atura specială a efortului pe care a
trebuit să-] facă Grigore Ureche pentru a crea istoriografia in limba română. Contemporanul său
Varlaam și mai târziu Antim Ivireanul au beneficiat, cel puțin sub două rapotturi, de un avantaj
net. Oratoria lor de amvon găsea in Biblie, dacă nu un model specific (acesta futnizându-l
omiletica bizantino-slavă de dată mai recentă), în orice caz, sursa ptincipală a lexicului și a
majorităti metaforelor întrebuinţate, iar părţi însemnate din Biblie fuseseră deja traduse in
românește. in al doilea rând, menite find rostiri, predicile lor se adaptau destul de firesc
ambianţei limbi vorbite de românii din toate provincile si straturile sociale, chiatr dacă intre
aspectul cult si acela popular al oralităţii vor fi existat, şi pe atunci, anumite deosebiri. Cu
niciuna dintre aceste condiţii nu se întâlnește, in schimb, Grigore Ureche. Exemplele care i se
oferă se află oarecum in contradicţie cu scopul urmărit de el: o tradiţie istoriografică scrisă, dar
care nu este în limba română, și o expresivitate româ- nească de tip oral, dar care n-a servit încă
la comunicarea ordonată scriptic a unor fapte isto- [Link] să nu mai spun că intervine in cultura
cronicarului și un spirit laic mai pronunțat decât la oratorii de amvon: el i-a citit pe marii istorici
latini, care se predau in școlile poloneze, iar ,,letopiseţul nostru cel moldovenesc", pomenit de
el de câteva ori, nu era numai acela mustind incă de duh religios, imitat după sinopsisurile
cronicarilor slavoni din secolul stăruit adesea asupra faptului că lui Stefan cel Mare. Nacazanile
lui Ureche nu mai sunt atât de uluite de ticáloșia umană cum erau văităturile lui Macarie.
Diferența de ton apare limpede bunáoară in portretul lui Ilias, Dar si in ironia unor aprecieri,
cum ar 47 inA chiar despre idolul cronicarului: , Stefan vodá findu gata de războiu ca un leu ce
nu-l poate imblânzi nimenea și el odihna altora t pária cá-i iaste cu pagubă...". Sau in pasajul
despre sol- dații lui Matei Corvin luați prin surprindere de Stefan: ,Că nefind tocmiți de războiu,
nimica de arme nu s-au apucatu, ci de fugă...", Cel ce strecoară astfel ironia prin strunga
cuvintelor e un om nu numai instruit, dar care a băut și din alte izvoare decât acelea religioase.
Tot episodul, unul din cele mai memorabile, al fugii lui Rares prin munți, de unul singut, e scris
in acest stil foarte subţire, educat de lectura clasicismului latin, şi care n-a îmbătrânit decât la
suprafaţă. Iorga a mers până la a afirma că Ureche este ,,un om de stil latin" care ..nu se încurcă
in amănunte", preferând O expunere ,,sigură și dreaptă", iar alții au arătat că por- tretistica
denotă asemănări structurale cu aceea psihologică si moralist-atee a lui Titus Livius si Tacitus
(Pompiliu Constantinescu, D. Velciu). Iscălitura lui Gligorie Ureache dvornic. După Istoria
literaturii române - G. Călinescu Problema esențială pentru Grigore Ureck este neindoielnic
aceea de a-si scrie cronica românește. În secolul XVII, româna se află fa bizantine, KVI, dar și
succinta cl documentata cronică a de slavonă in același raport in care se aflau faţă de latină
romana raustica, adică italiana comună în duecento, theodiscus nes. germana prepdod cu
incepere din secolul VIII sau le roman, franceza populară, în secolul IX. A scrie in limba vulgară si
nu în aceea cultă nu reprezintà pentru cro nicar doar o inovaţie, cu imense consecinţe de ordin
practic (subliniate de M. Scarlat, 1978: eliminarea publicului extern virtual și totodats adâncirea
influenţei asupra celui intern un real) ci și o mare dificultate sine scrie cel dintâ în limba îin care
vorbese de când lumea ai tài si tư însuţi inseamnă trece un prag important Trebuiau create
sintaxă ș i topică specific scripturale, precum S reglat un vocabular care nu se poate rezuma la
acela religios (singurul având, după Coresi, tradiţie scrisă), pretinzànd termeni administrativi,
juridici, militari care nu sunt prezenţi neapărat în vorbirea de toată ziua, dar există incipient îin
actele de cancelarie si in scrisorile ficiale. n sfarsit, procedeele îinses cerute de stilul istoriografic
nu au precedente românesti la jumătatea secolului a XVII-lea Așezând alături portetul lui
Hanibal din Titus Livius și acela a lui $tefan cel Mare din Ureche Pompiliu Constantinescu atras
atenţia asupra împrumutării de către cronicar atât a ,,canoa nelor retorice? clasice, cát și a unor
elemente concrete de psihologie vărsător de sânge nevis novat, nelenes, la războaie meșter).
Imprumu- turile s imilare au fost cu siguranţă operate după modele slave sau poloneze. În ce
priveşte naraţia, ca procedeu, dacă ea poate avea o tradițic orală românească, încă șsi aceasta e
limitată la basmul folcloric, cu stereotipia [Link] exemplu. într-un pasaj ca următorul: , i dându
războiu vitejaște de imbe părțile s-au bătut acolo până in sară, așijderea si vincri, și sâmbătă
toată zioa până in sară", Alteori, funcţionează modelul cărtii populare, cu mitosul ci creștin naiv
(cunoscut cronicarului din foatte vechile raducer), cum ar fi bunăoară apariţifle miraculoase de
sfinţi in plină campanie militară a domnitorului Moldovei: ,,Zic unii sả fie arătat lui Stefan, vodà i
la acest S războiu sfåntul mucenicu Dimitrie, călare si dând vlhvă oștii lui, într-armatu ca un
viteazu, findu-i intru ajutoriu Dar posibilităţile de a găsi in naraţiuni românești astfel de
procedee sunt extrem de restrânse. Prea puţin din reto- rica bisericească unui Varlaam este de
folos istoriografului (deși dacă ne gândim la invo- caţile lui Macarie, silindu-se ,a mpodobi
cununa povestiri cu vorbe de aur impletite' modelul slavon intern tocmai un astfel de sti)
înzorzonat i-ar fi dictat lui Ureche). $i peste tot este evidentă ciocnirea dintre modul de expri-
mare oral s el scris, pe care Ureche Sc străduieşte să le combine. Dereglarea topicii oti
contorsiunea sintactică sunt rezultatul acestei suprapuneri. E. Negrici sustine că Ureche aderia
nu atât la o tradiţie retorică asumată conştient, cât la acele inconștiente tipare comode care
survin în procesul redactării scrise, ascultând de primul impuls. Dar oare acest impuls să caracte
rizeze ,, oralitatea povestitorilor și, în general, pe tuturor celor care, formulând repede direct...
nu elaborează?". Cred, din contra, Fegula privește scrisul, nu vorbirea, că greu- IS tatea
întâmpinată de cronicar este de a așterne pe hârtie, nu de [Link] aici provin hibridele din
topica, sintaxa și stilistica Lelopisetuhi Tănii Moldovei Anacoluturile, parantezele greşit plasate
celelalte stângăcii sumt rodul întâlnirii celor două serii de exigenţe opuse, ale oralităţii, spre care
Ureche este impins de dorinţa lui de a se face înţeles de români hic et nun, 2. alc testimoniului
scris, cafe este, in definitiv, tehul lui cel mai important. La urma urmelor, sub această polaritate
se ascunde alta, nu mai puţin specifică: popular versus cult. Chiar dacă ,,om învăţat se vede că
au fost", după spusa Stolnicului Constantin Cantacuzino, Ureche pare să se fi păstrat destu de
grijuliu in vecinătatea limblii populare căci ide unde din altă parte putea el să 1 unii din termenii
necesari îinlocuiri i celor slavoni? Și după ce model putea el să dea un aspect românesc
termenilor calchiagi după slavonă Ori turci? Suntem tinuți la simple ipoteze. Are dreptat Stefan
Ciobanu: Limba timneclor noastre texte, oticât ar fi de apropiată de acecea pe care o vorbeau
strămoșii noștri, este o limbă cărturărească, în care traducători, ncavând uneoti cuvintele
necesare, introduc diferiţi termeni de-a dreptul din limba din care traduc". Toate monumentele
limbii noastre vechi find scrise de rarii oameni cultivaţi, n-avem nicio certitudine in privinţa
deosebirii dintre pectul scris acela oral, nici în ptivinţa granitelor dintre [S aspectul cult acela
populax al limbii române [S din veacul XVII. Un lucru e limpede si anume că limba cultă find
considerată slavona, româna trece drept vulgară iar întrebuintarea ei in scris înfrângea mai întâi
prejudecată. Doi cerce- tători ai originilor scrisului la noi observă cá, in textele literare, adică în
acelea , ptin intermediu cărora se realizează un act de cultură", situaţia este fundamental alta
decât in textele neliterare (scrisori, acte, documente), căci nu se punc doar problema de a face
din română o limba scrisă, ci și aceea de ,a transforma fintr-un instrument Capabil ă xprime idei
sisenti- menteîinalte, conferindu-i cu alte cuvinte atributul de imbă literard Gheţie si Mares
1985). Toată evoluţia în literatura noastră medie- vală trebuie așadar legată nu atât de
fntrebuin- ţarea românei în locul slavonei, cât de treptata îndepăttare a aspectului scris (care
devine acela literar sau cult) de aspectul ei vorbit (si popular) Căci orice limbă scrisă preia
automat functile culturale, devine cultă. Paul Zumthot a distins monumentalul de documental,
adică fiaza sctisi lterară a unei limbi, de aceea vorbită și practică In cronica lu Ureche se află
punctul istoric din care se urnește acest proces In ea, prima oară, ar trebui să fie sesizabilă o
anumită distanţă între oral sau popular si scris sau cult. Nu putem afirma cu precizie nimic mai
mult: nici că limba Letopisetuluiat fi i populară (poporul nu cultă, decisiv influenţată de scria),
nici că limba bisericească (slavonismele sunt totuși rare); nici că este elementară sau, din contra,
evoluată in raport cu standardele [Link] (fiid tima cronică scrisă, revine, într-un fel, obligaţia de a
le crea). Orice incercare de a fixa statutul aceste limbi în termeni mai neţi decât acestia este
sottită secului. in plos, toate aprecicrile noastre pornesc de la raportarea ei spontană la limba de
azi, ceea ce o umple de o boare arhaici si-i conferă o aparenti simplitate, in uechile
contemporanilor ea nu suna cu sigurangi la fel ca in ale noastre. Dar cum anume suna, nu ştim
Nu este ‣ îinsă oar chestune de limbă. Un fel de dublx intenţionalitate se remarcă și in alte
cuvinte ale cronicii. Atitudinea insăşi isto ricului pare ambiguă: folclorică și stiinţifică. .C eu, pe
cum am aflat, așa am arătat", afirmă el in predoslovie. N-are goliul , sctitorului" ode cuvinte
deșarte de dreptate", și, spre deos sebire de atâţia , ce au scris mai mult den basne și den
povești", el , nu numai letopisetul nostru ce și alte cărți strine au cercat, ca să putem ala
adevărul", Însă chiar de la inceputul cronici ne izbeste un fel părinesc de a-si inchipui atmos fera
naivă și arhaică a descălecatului, așa cum se va perpetua ea (et powr causel) in toate legendele
noastre populare: ,,Că umblându păstorii de la Ardeal, ce se chiiamă Maramoroș, în munţi cu
dobitoacile, au dat de o hiară ce să chüiamă buor și după multă goană ce au gonit-o prin munţi
cu dulăi, o au SCOS la sesul apei Moldovei. Acolea findu hiara obosită, au ucis-o la locul unde să
chiiamă acum Buorénii, dacă s-au discälicat sat. ŞȘi hictul gărâi sau pecétea ap de bour să
insămneazd Și cageaoa cu care au gonit hiara acéia au crĂpat pe care o au chiemat-o Molda,
incă apei de pre numele Moldii i-au zis Molda, sau cumu-i zic uni, Moldova, Accastă simplitate
s-ar puteca să au fic altceva decât expresia adaptăti la un public Umblat um era prin șscoli
poloneze, unde venise in contact cu umanismul târziu și cu Antichitatea latină, stiutor de limbi,
cititor istoricilor polonezi, scotocind cu multă curio- zitate prin analele interne, marele vornic se
arată un om avizat și care adoptă o poziţie critică faţă de izvoare. Dar el are fn legătură cu
Letopiseful un tel patriotic si educativ ptecis: ä
scoate ideile principale te rog
ChatGPT a spus:
Desigur 🙂 — iată ideile principale din textul despre Grigore Ureche, extrase și organizate clar:
🧠 1. Grigore Ureche — întemeietorul istoriografiei românești
Este considerat cel mai vechi cronicar cunoscut al Moldovei, „urzeala tuturor cronicilor
următoare” (M. Kogălniceanu).
A trebuit să creeze istoriografia în limba română, fără o tradiție scrisă anterioară pe care să se
sprijine.
📚 2. Dificultățile limbii și ale scrisului românesc
În secolul al XVII-lea, româna era o limbă vulgară, nu una de cultură – slavona era considerată
cultă.
A scrie în română însemna a depăși o prejudecată și a transforma limba vorbită într-una
capabilă de exprimare cultă.
Ureche a trebuit să creeze o sintaxă, o topică și un vocabular scriptic (administrativ, juridic,
militar), care nu existau înainte.
Limbajul cronicii e o combinație între oral și scris, popular și cult — de aici provin unele stângăcii
de exprimare.
✍️3. Influențe culturale și stilistice
A fost influențat de istoricii latini (Titus Livius, Tacitus) și de modelele poloneze și slave.
Stilul său este sobru, ironic uneori, cu influențe clasice, mai puțin religios decât cel al lui Macarie
sau Varlaam.
Ureche e un „om de stil latin” (N. Iorga), cu expunere clară și sigură.
Portretele sale (ex: Ștefan cel Mare) urmează canoanele retoricii clasice, îmbinând observația
psihologică și morală.
4. Relația dintre oralitate și scris
Se simte ciocnirea între limba vorbită și cea scrisă — Ureche încearcă să le combine.
Greșelile de topică și construcție vin din efortul de a fixa în scris limba vorbită.
Cronica marchează momentul în care româna scrisă începe să se îndepărteze de româna
vorbită, devenind o limbă cultă.
📖 5. Atitudinea istorică și scopul patriotic
Ureche are o viziune laică, critică, nu pur religioasă.
Nu scrie „basne și povești”, ci caută adevărul istoric, comparând sursele interne cu cele străine.
Cronica are și rol educativ și patriotic — să arate originea și demnitatea poporului român.
Predoslovia arată modestie și onestitate științifică: „Cum am aflat, așa am arătat”.
🧩 6. Importanța operei
„Letopisețul Țării Moldovei” este prima mare operă istoriografică românească scrisă în română.
Prin el începe procesul de formare a limbii literare române, trecerea de la oral la cult, de la
popular la scris.
Ureche devine un pionier al limbii române literare și al gândirii istorice moderne.
Vrei să ți le reformulez într-un rezumat scurt (5-6 rânduri) pentru fișă de lectură sau examen?
Ai spus:
scrie mai dezvoltat
ChatGPT a spus:
Desigur 😊 — iată o versiune mai dezvoltată, dar clar structurată, care explică pe larg ideile
principale despre Grigore Ureche și importanța cronicii sale Letopisețul Țării Moldovei:
🧠 1. Grigore Ureche — întemeietorul istoriografiei românești
Grigore Ureche (c. 1590–1647) este considerat primul mare cronicar al Moldovei și
întemeietorul istoriografiei românești, fiind numit de Mihail Kogălniceanu „urzeala tuturor
cronicilor următoare”. Înaintea lui, nu exista o tradiție istoriografică în limba română, deoarece
istoria fusese scrisă doar în slavonă – limba cultă a vremii. Prin urmare, Ureche este primul care
a avut curajul și inspirația de a scrie istoria Moldovei în limba poporului, deschizând astfel
drumul culturii române scrise.
📚 2. Dificultățile limbii și ale scrisului românesc
La începutul secolului al XVII-lea, limba română nu era încă formată ca limbă literară, fiind
considerată o limbă „vulgară” (a poporului), în timp ce slavona era limba cultă, folosită în
cancelarie și biserică.
Pentru Grigore Ureche, a scrie în română a fost o dublă provocare:
Pe de o parte, el trebuia să depășească prejudecata epocii, care considera româna o limbă prea
simplă pentru scris.
Pe de altă parte, trebuia să creeze structuri gramaticale și lexicale potrivite pentru exprimarea
istorică, deoarece nu existau modele anterioare.
Astfel, cronicarul a fost nevoit să formeze o limbă de cronica, îmbinând elemente din limba
vorbită cu termeni preluați din administrație, din limbile slave și latine sau din limbajul de
cancelarie. În acest efort, el a pus bazele limbii române literare, dezvoltând o sintaxă și o topică
specifice scrisului.
✍️3. Influențe culturale și stilistice
Ureche a fost un om instruit, format în Polonia, unde a intrat în contact cu umanismul european
târziu și cu istoricii latini (Titus Livius, Tacitus). Aceste lecturi l-au influențat profund: el a preluat
modelele clasice de narațiune și de portret și le-a adaptat la istoria Moldovei.
Portretele sale (de exemplu, al lui Ștefan cel Mare) sunt realizate cu o finețe psihologică și
morală, inspirată de stilul latin. Ureche introduce în istoriografia românească ironia, analiza
caracterului și observația morală – trăsături inexistente la cronicarii slavoni anteriori.
Nicolae Iorga îl considera „un om de stil latin”, care preferă o scriere limpede, concisă și dreaptă,
evitând exagerările religioase sau miraculoase specifice vechilor cronici.
4. Ciocnirea dintre oral și scris
Un aspect esențial al limbii sale este îmbinarea între oralitate și scris. Ureche provenea dintr-o
cultură în care limba română era doar vorbită, nu scrisă, iar trecerea la exprimarea scriptică a
produs o tensiune între cele două forme de comunicare.
Din această cauză, în cronica lui apar topici neobișnuite, anacoluturi, paranteze greșit plasate –
semne ale unui proces de adaptare a limbii vorbite la rigorile scrisului. Cu toate acestea, aceste
„stângăcii” dau textului o vitalitate și o naturalețe aparte, apropiindu-l de spiritul poporului.
Criticii (Eugen Negrici, Gheție și Mareș) au arătat că în cronica lui Ureche se vede momentul de
naștere al limbii literare române, când româna scrisă începe să se desprindă de româna vorbită,
devenind o limbă cultă.
📖 5. Atitudinea istorică și scopul patriotic
Grigore Ureche nu scrie pentru a slăvi divinitatea, ci pentru a înțelege și explica istoria. Spre
deosebire de cronicarii religioși (precum Macarie), el are o viziune laică, rațională și critică.
În predoslovia sa, afirmă:
„Cum am aflat, așa am arătat”,
declarând astfel intenția de a spune adevărul, nu legende sau „basne și povești”.
Totuși, el nu renunță complet la dimensiunea tradițională și folclorică: legenda descălecatului
Moldovei, cu bourul și păstorii din Maramureș, arată modestia și simplitatea stilului, adaptate
unui public românesc neobișnuit cu textele scrise.
Scopul său este patriotic și educativ: cronica trebuia să trezească mândria de neam și conștiința
originii comune a românilor.
🧩 6. Importanța operei lui Ureche
„Letopisețul Țării Moldovei” este prima mare operă istoriografică scrisă în limba română, o
piatră de temelie a culturii noastre.
Prin această lucrare:
româna este folosită pentru prima dată într-un act cultural major,
se creează un model de scriere istorică ce va fi continuat de Miron Costin și Ion Neculce,
se deschide drumul literaturii culte românești.
Opera lui Grigore Ureche reprezintă, așadar, momentul în care limba română intră în cultura
europeană, iar scrisul devine un instrument al identității naționale.