Textul Dramatic
Tradus de
ScribdTranslationsTextul Dramatic
Tradus de
ScribdTranslationsTextul dramatic
Textul dramatic este un text scris,
de caracter literar, dispus pentru
o reprezentare pe o scenă.
Este un element care face parte dintr-un
procesul de comunicare, care se
dirijează reprezentarea ș i
lectură.
În teatru, actul comunicativ se
complică destul de mult; în principiu
există trei emiț ători (autor, director,
actori) ș i lucrarea (parte din mesaj)
se desfa ș oară în două texte: textul
literar (dramatic, căci con ț ine
dramaticitate un caracter ce
comparte cu naraț iunea ș i cu lirica), ș i text spectaculos (teatral, căci reprezintă
teatralitate, exclusivă pentru el ca text dramatic ș i pentru reprezentare). De asemenea,
receptorul este complex, deoarece se descompune în cititor (individual) ș i spectator colectiv
(public)
O definiț ie a textului dramatic ar putea fi
să fie aceasta: un text scris sub formă
dialogada preparat para una
reprezentare, într-un proces de
comunicare în care elementele
fundamentale se desfă ș oară. În ce
reprezentare, personajele fictive
crea ț i de autor ș i reprezentate de
actorii intră în contact direct cu
receptorii, publicul.
La condi ț ia textului dramatic este
marcată precis de faptul că ea
finalitate, adică, pentru ce este destinat
reprezentarea sa. Elementele nonverbale sunt incluse, propuse sau sugerate de către
text dramati propriu (mimică, intonaț ie, gesturi, etc.). În reprezentare, pe de altă parte
parte, se confundă timpul acț iunii semnificate ș i cel al acț iunii reprezentate, cu un
uz specific al prezentului ș i al stilului direct.
Textul dramatic conț ine, de asemenea, indicaț ii, care se leagă de dialog ș i indică
condi ț iile situa ț iei. Prin urmare, este un text foarte diferit de alte texte
literare, cum ar fi romanul sau poezia.
Textul dramatic este format doar din cuvinte scrise, dar o parte dintre ele sunt destinate să
realizarea orală (dialog) ș i alte (notiț e) se transformă în semne non-verbale care
vor apărea simultan cu semnele verbale. Cu toate acestea, în dialogul propriu există
referin ț e continue la ac ț iuni, mi ș cări, gesturi ș i situa ț ii. Dialogurile se
prezintă pe scenă în forma sa orală ș i în mediul pe care îl impun în funcț ie de semnificaț ia sa:
tono, timbru, intonaț ie, gesturi, etc. Dialogul dezvoltă povestea scenificată fără a face referire
direct la situaț ia imediată, în timp ce observaț iile proiectează scenografia ș i
informează cu privire la mi ș cări, obiecte scenice, costume etc. Se consideră că
acotările au o valoare funcț ională pentru punerea în scenă ș i că, în general, lipsesc
de valoare literară, valoare care se recunoaș te dialogului. Dar uneori notele de subsol se
se integrează în operă cu valoare estetică sau literară, astfel încât îndeplinesc o dublă funcț ie:
practică sau funcț ională pentru punerea în scenă ș i estetică, adresată cititorului individual.