SISTEME PARTICULARE DE FORŢE
COMPUNEREA FORŢELOR CONCURENTE
Vom considera un sistem de vectori alunecători reprezentat de forţele F1 , F2 , ..., Fi , ..., Fn ,
ale căror suporturi trec în permanenţă printr-un punct M (fig.1a). Se urmăreşte înlocuirea acestor
forţe concurente cu un sistem vectorial mai simplu, echivalent din punct de vedere mecanic.
Fig. 1
Aplicând regula paralelogramului sau regula triunghiului, două forţe arbitrare din sistem pot
avea acelaşi efect cu cel al unei singure forţe cu mărimea, direcţia şi sensul date de diagonala
paralelogramului construit pe cele două forţe; se obţine o singură forţă numită rezultantă.
Operaţia grafică de compunere se poate simplifica, pornind din M şi construind poligonul
forţelor prin aşezarea lor succesivă, una după alta; rezultanta are originea în M şi vârful în
extremitatea ultimei forţe (fig.1.b). Dacă forţele sunt situate în acelaşi plan, poligonul forţelor este o
figură plană, iar rezultanta se află în planul forţele.
Aşadar, un sistem de forţe concurente poate fi reprezentat în general printr-o rezultantă,
care trece prin punctul de concurenţă şi este egală cu suma vectorială a forţelor componente
n
R = F1 + F2 + ... + Fn = Fi . (1)
i =1
Expresii analitice
Cunoscând proiecţiile forţelor pe axele Ox, Oy, Oz ale unui triedru cartezian Oxyz:
F1 ( X 1 , Y1 , Z1 ), F2 ( X 2 , Y2 , Z 2 ), ... , Fn ( X n , Yn , Z n ) .
n
rezultanta R = Fi va avea expresia analitică
i =1
R = Xi + Yj + Zk , (2)
unde
n n n
X = X i , Y = Yi , Z = Z i (3)
i =1 i =1 i =1
sunt proiecţiile sale pe axe.
Cu ajutorul acestor proiecţii se poate calcula modulul rezultantei R = X 2 + Y 2 + Z 2 şi
cosinusurile directoare
X Y Z
cos = , cos = , cos = .
X 2 +Y 2 + Z2 X 2 +Y 2 + Z2 X 2 +Y 2 + Z2
În cazul forţelor concurente cu suporturi coplanare, vom calcula doar două proiecţii
n
X = X 1 + X 2 + ... + X n = X i
i =1
n
Y = Y1 + Y2 + ... + Yn = Yi . (4)
i =1
Mărimea şi unghiul suportului rezultantei cu Ox sunt date de relaţiile
Y
R = X 2 + Y 2 , tg = .
X
Ecuaţiile suportului rezultantei
Cunoscând coordonatele punctului M (xm , ym , z m ) şi direcţia dată de cosinusurile directoare,
ecuaţiile suportului rezultantei sunt
x − xm y − y m z − z m
= = , (5)
X Y Z
care, în cazul forţelor coplanare, devin
y = ym +
Y
(x − xm ) .
X
REDUCEREA FORŢELOR COPLANARE
Forţele ale căror suporturi se găsesc în acelaşi plan (P) se numesc forţe coplanare. Se alege
un sistem de referinţă Oxyz cu originea în punctul de reducere O şi cu axele Ox, Oy situate în planul
forţelor (fig. 2).
Cum forţele sunt cuprinse în planul Oxy, vom avea
Fi = X i i + Yi j , Z i = 0 ,
ri = OAi = xi i + y i j (6)
M Oi = ri Fi = M zi k , M xi = 0, M yi = 0 .
Fig. 2
În aceste condiţii, torsorul sistemului de forţe calculat în O va fi
R = Xi + Yj = Fi = ( X i )i + ( Yi ) j
M O = M z k = ri Fi = ( xi Yi − yi X i ) k (7)
Cazuri de reducere
1º. R = 0, M O = 0 , ( X = 0, Y = 0, M z = 0) : sistemul de forţe este echivalent cu zero;
2º. R = 0, M O 0 , ( X = 0, Y = 0, M z 0) : sistemul de forţe este echivalent cu un cuplu;
( )
3º. R 0, M O = 0 , X 2 + Y 2 0, M z = 0 : sistemul de forţe este echivalent cu o forţă unică
al cărui suport trece prin centrul de reducere O;
( )
4º. R 0, M O 0 , X 2 + Y 2 0, M z 0 . Deoarece vectorii caracteristici R şi M O sunt
ortogonali , trinomul invariant este nul R M O = 0 . De aceea, un sistem de forţe coplanare se
reduce, în general, la o forţă unică situată pe axa centrală ce nu trece prin punctul O.
5.2.2. Ecuaţiile axei centrale
Ecuaţiile suportului rezultantei se deduc uşor din ecuaţiile generale ale axei centrale , unde
se introduce Z = 0, M x = 0, M y = 0 ; rezultă
xY − yX − M z = 0, z = 0 . (8)
Observaţie. Deoarece momentul rezultant minim este nul, teorema lui Varignon este
aplicabilă în cazul sistemelor de forţe coplanare.
REDUCEREA CUPLURILOR
Două forţe opuse care au aceeaşi intensitate şi sunt situate pe suporturi paralele, între care
există distanţa d formează un cuplu de forţe (fig. 3).
Fig. 3
Dacă F1 = F şi F2 = − F sunt cele două forţe ale cuplului, ele satisfac relaţiile
F1 + F2 = 0 , r1 F1 + r2 F2 = A1 A2 F = M . (9)
Aşadar, cuplul de forţe este ireductibil la o rezultantă, iar momentul său M este un vector
liber, perpendicular pe planul cuplului, cu sensul dat de regula burghiului şi cu modulul egal cu
produsul dintre intensitatea uneia dintre forţe şi distanţa d dintre suporturile celor două forţe, adică
M = F1 A2 A1 sin = F d . (10)
Proprietăţi
1º. Două sau mai multe cupluri de forţe sunt echivalente dacă au momente egale;
2º. Un cuplu poate fi deplasat paralel cu el însuşi, în acelaşi plan sau într-un plan paralel cu
planul său;
3º. Un cuplu poate fi rotit în planul său în jurul unei axe perpendiculare pe plan;
4º. Un cuplu ( F , − F ) , având braţul d, poate fi înlocuit printr-un alt cuplu ( F ' , − F ' ) care
'
are braţul d , cu condiţia să nu se schimbe orientarea şi nici modulul momentului.
Reducerea unui sistem de n cupluri
( )( ) ( )
Să considerăm un sistem de n cupluri F1 , − F1 , F2 , − F2 , ..., Fn , − Fn , situate în plane care
nu sunt paralele. Momentele M 1 , M 2 , ..., M n ale acestor cupluri sunt n vectori liberi perpendiculari pe
planele cuplurilor (fig.4).
Pentru a vedea cu ce este echivalent sistemul de cupluri, se calculează torsorul forţelor într-
un punct arbitrar O şi se obţine
( ) ( ) ( )
R = F1 + − F1 + F2 + − F2 + ... + Fn + − Fn = 0
( ) ( ) ( )
M O = r1 F1 + r1 − F1 + r2 F2 + r2 − F2 + ... + rn Fn + rn − Fn = (11)
= M 1 + M 2 + ... + M n = M .
Fig.4
Rezultă că un sistem de cupluri poate fi înlocuit cu un singur cuplu situat într-un plan
normal pe direcţia vectorului M , având momentul egal cu suma vectorială a momentelor cuplurilor
componente: mărimea uneia din forţele f ale cuplului rezultant şi distanţa d dintre suporturile lor
trebuie să verifice relaţia:
f d = M . (12)
Observaţie. În cazul în care cuplurile acţionează în acelaşi plan sau în plane paralele, cuplul
rezultant acţionează într-un plan paralel şi are un moment egal cu suma algebrică a momentelor
cuplurilor componente.
REDUCEREA FORŢELOR PARALELE
Fie un sistem de forţe cu suporturile paralele cu o aceeaşi direcţie de versor u . O forţă
oarecare Fi a sistemului, aplicată în punctul Ai de vector de poziţie ri , se scrie
Fi = Fi u , (13)
unde Fi este scalarul acestei forţe. Forţele care au acelaşi sens cu u se consideră că au scalarul
pozitiv Fi 0 , iar cele orientate în sens invers au scalarul negativ Fi 0 (fig.5).
Fig.5
Pentru a stabili echivalenţa acestui sistem de vectori se calculează rezultanta şi momentul
rezultant în polul O:
R = Fi = Fi u =u Fi (14)
M O = ri Fi = ri Fi u = Fi ri u = ( Fi ri ) u .
Din aceste expresii rezultă că:
– rezultanta R are aceeaşi direcţie cu forţelor paralele, iar scalarul său este egal cu suma
scalarilor tuturor forţelor componente,
– momentul rezultant M O este un vector situat într-un plan normal la rezultanta forţelor
paralele; iar trinomul invariant este, în general, egal cu zero: R M O = 0
Cazuri de reducere
Reducând în polul O un sistem de forţe paralele, rezultă patru cazuri posibile:
1. R = 0, M O = 0 : sistemul de forţe este în echilibru;
2. R = 0, M O 0 : sistemul de forţe se reduce la un cuplu;
3. R 0, M O = 0 : sistemul de forţe este echivalent cu o forţă unică situată pe axa centrală
ce trece prin O;
4. R 0, M O 0 : sistemul de forţe se reduce la o forţă unică al cărui suport nu trece prin
punctul de reducere O.
Observaţie. Deoarece momentul rezultant este egal cu momentul rezultantei, teorema lui
Varignon este aplicabilă vectorilor paraleli.
Centrul forţelor paralele
În general, sistemul de forţe paralele se reduce la o forţă unică situată pe axa centrală. Pentru
a determina poziţia acestei drepte, se aplică teorema lui Varignon în raport cu un punct P al axei
centrale
()
M P R = PAi Fi , (15)
unde se introduce vectorul PAi = ri − r , exprimat în funcţie de vectorul de poziţie r al punctului de
calcul.
Dezvoltată succesiv sub forma
( Fi ri ) u − ( Fi )r u = 0 F r − ( F )r u = 0 ,
i i i
ecuaţia (5.15) este verificată de soluţia generală
Fi ri − ( Fi )r = u
unde este un parametru arbitrar. Se obţine, în sfârşit, vectorul de poziţie al punctului mobil P
Fi ri
r= − u . (16)
Fi Fi
Introducând notaţiile
=
F r i i
, =−
,
F i F i
relaţia (16) capătă următoarea formă
r = +u , (17)
adică ecuaţia vectorială a axei centrale.
Fig. 6
Axa centrală trece printr-un punct C de vector de poziţie şi are aceeaşi direcţie cu forţele
componente. Dacă forţele sistemului îşi păstrează modulele şi punctele de aplicaţie, dar se rotesc cu
acelaşi unghi, axa centrală se va roti, la rândul său, cu acelaşi unghi pentru a căpăta noua direcţie a
forţelor paralele dată de noul versor u (fig. 6). Cum vectorul a rămas neschimbat, axa centrală
trece prin punctul fix C, numit centrul forţelor paralele.
Coordonatele , , ale punctului C sunt
= Fi yi , = Fi zi .
Fi xi
, = (18)
Fi Fi Fi
Din condiţia de coliniaritate a vectorilor CP şi u = cos i + cos j + cos k , rezultă
ecuaţiile analitice ale axei centrale
x − y − z −
= = . (19)
cos cos cos